De ce eșuează națiunile. Originile puterii, ale prosperității și ale sărăciei
By Daron Agemoglu and James A. Robinson
3/5
()
Currently unavailable
Currently unavailable
About this ebook
„O analiză importantă care nu trebuie ratată.“ – Peter Diamond, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, 2010
„Kronika“ este colecția în care umanitatea este reconstruită prin cărți care ne ajută să pătrundem în culisele celor mai interesante evenimente politice, sociale sau financiare de ieri și de astăzi.
„Acemoglu și Robinson – doi dintre cei mai importanți experți din lume în domeniul dezvoltării – ne arată de ce nu geografia, bolile sau cultura, ci chestiunea instituțiilor și a politicii explică, mai degrabă, motivul pentru care unele națiuni sunt bogate și altele sărace. Această carte extrem de accesibilă oferă o perspectivă pătrunzătoare binevenită atât pentru specialiști, cât și pentru publicul larg.“ – Francis Fukuyama
„Autorii demonstrează, convingător, că țările ies din sărăcie numai când au instituții economice adecvate, mai ales proprietate privată și concurență. În mod cu totul original, ei susțin că probabilitatea ca țările să își dezvolte instituții bune este mai mare atunci când acestea au un sistem politic pluralist deschis, în care există concurență pentru funcțiile politice, un bazin electoral vast și deschidere către noi lideri politici. Această legătură intimă dintre instituțiile politice și instituțiile economice este punctul central și esențial al contribuției lor, teoria concretizându-se într-un studiu de mare vitalitate asupra uneia dintre întrebările cruciale din economie și din economia politică.“ – Gary S. Becker, Laureat al Premiului Nobel pentru Economie, 1992
„O carte de o bogăție intelectuală deosebită, care dezvoltă cu mult nerv teză importantă.“ – Financial Times
Related to De ce eșuează națiunile. Originile puterii, ale prosperității și ale sărăciei
Related ebooks
De ce eșuează națiunile Rating: 4 out of 5 stars4/5MICII EROI. Eleanor Roosevelt Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDe La Mahomed La Burj Khalifa: Un Curs Intensiv De 2000 De Ani De Istorie A Orientului Mijlociu Rating: 5 out of 5 stars5/5Magnații. Cum au inventat Andrew Carnegie, John D. Rockefeller, Jay Gould și J.P. Morgan supereconomia americană Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsConfesiunile unui asasin economic Rating: 5 out of 5 stars5/5Crizele de după criză. O lume fără busolă și fără hegemon Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsNapoleon. Viață, moștenire, imagine: o biografie Rating: 5 out of 5 stars5/5Cine conduce lumea? Rating: 5 out of 5 stars5/5Momente Decisive Rating: 5 out of 5 stars5/5Manea1 Aka Vuvuzela Ppe: Vol.1 Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPrimul Armaghedon și Alte Povestiri Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPanama Papers. Cum își ascund banii cei bogați și cei puternici Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPovesti de pe mare Viata mea in trupele de operatiuni speciale Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCele Sapte Pacate Ale Hollywoodului Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsTotul Despre Bătălii Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCarte de Vocabular Ceh: Abordare Bazată pe Subiecte Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsFața ascunsă a fotbalului Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCrearea statului italian în viziunea lui Antonio Gramsci Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSiajul morții. Ultima călătorie a navei Lusitania Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsBeatrice: O Iubire Imposibila Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCele Mai Frumoase Povesti Din Mitologia Greaca Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsO inimă de Broscuţă. Volumul X. Puterea zâmbetului Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsMoș Teacă Rating: 3 out of 5 stars3/5Un General Bun Rating: 5 out of 5 stars5/5GANDESTE CA UN ASTRONAUT Rating: 5 out of 5 stars5/5Nebunia nazismului: De la ideologia totalitară la rezolvarea finală a Shoah-ului Rating: 1 out of 5 stars1/5Pe serviciul adversarului Rating: 5 out of 5 stars5/5Rechinul de 12 milioane de dolari Uimitoarea economie a artei contemporane Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsUltimul Dintre Oamenii Presedintelui Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsMari Comandanți - 08 - George S. Patton Rating: 0 out of 5 stars0 ratings
Politics For You
Inteligența artificială în serviciile de informații, apărare și securitatea națională Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsIntelligence Info, Volumul 2, Numărul 1, Martie 2023 Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsRomânia Sub Dictatura Incompetenților Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDreptul public, perspectiva comparata si analiza politica Rating: 5 out of 5 stars5/5România Sub Dictatura Infractorilor Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsMarșul asupra Europei. Noile dimensiuni ale migrației Rating: 5 out of 5 stars5/5Utopia. Imaginarul social între proiecție și realitate Rating: 5 out of 5 stars5/5Ortodoxie și naționalism economic. Articole, recenzii, traduceri Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsTrolii Lui Putin Rating: 5 out of 5 stars5/5Marele jaf postcomunist. Spectacolul mărfii şi revanşa capitalismului Rating: 5 out of 5 stars5/5Musulmanii, obstacolul inedit. Situația Franței Rating: 3 out of 5 stars3/5Manipulatorul de azi si de maine Rating: 4 out of 5 stars4/5Răzbunarea geografiei. Ce ne spune harta despre conflictele viitoare și lupta împotriva destinului Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCăutarea, extragerea, organizarea și evaluarea informațiilor Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsMinorităţile în context legislativ internaţional Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsLegitimitatea. Ritualuri ale legalității și autoritate discursivă Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDestin eurasianist Rating: 3 out of 5 stars3/5Criminalul de la Kremlin: Exploziva dezvăluire a terorii impuse de Putin Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPoliticile publice. Raționalitate și decizie în spațiul administrativ Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAmintiri din Romania socialista: De la inflorire la faliment Rating: 5 out of 5 stars5/5Naționalismul. Identitatea etnoculturală și proiectul elitelor Rating: 3 out of 5 stars3/5De ce eșuează națiunile. Originile puterii, ale prosperității și ale sărăciei Rating: 5 out of 5 stars5/5Calea europeană a Republicii Moldova Rating: 5 out of 5 stars5/5Afacerea Edward Snowden Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsGuvernamentalitatea. Forme și tehnici ale puterii în Occident Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsRomânia vertebrată Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCorectitudinea politica Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCorupţie: Globalizare - Neocolonialism Rating: 5 out of 5 stars5/5Liberalismul: pro şi contra. O idee ce refuză să moară, deși nu știe ce o ține în viață Rating: 4 out of 5 stars4/5Crizele de după criză. O lume fără busolă și fără hegemon Rating: 0 out of 5 stars0 ratings
Reviews for De ce eșuează națiunile. Originile puterii, ale prosperității și ale sărăciei
5 ratings0 reviews