Arta visării
By Lucy Keating
4/5
()
Currently unavailable
Currently unavailable
About this ebook
Viața e un vis. Apoi te trezești.
Eu l-am inventat pe Max. Cel puțin asta mi-am spus întotdeauna. Toți bărbații pe care i-am adorat încă din copilărie, combinați într-un singur tip perfect. Problema e că m-am înșelat.
Pentru că în ușa clasei, uitându-se direct la mine, stă Max.
Max al meu.
Max cel din visele mele.
Max al meu care nu există în realitate.
De când se știe, Alice îl visează pe Max, un băiat pe care nu l-a întâlnit niciodată.
Împreună au călătorit prin toată lumea, au călărit pe elefanți roz, s-au bătut cu biscuiți în Muzeul Metropolitan de Artă și s-au îndrăgostit nebunește, iremediabil, unul de celălalt. Max e băiatul viselor ei (și doar al viselor ei) până în dimineața în care îl descoperă stându-i alături la oră, cât se poate de viu. Dar el habar nu are cine e Alice.
Când te îndrăgostești în vis, mai poate realitatea să-ți fie de ajuns?
„În mod evident, sunt perfect conștientă că par sută la sută țăcănită când spun că m-am îndrăgostit de un om pe care nu l-am întâlnit niciodată, care nici măcar nu există. Dar din moment ce nu-mi pot aminti o perioadă în care să nu-l fi visat pe Max, mi-e greu să fac diferența. Locurile se schimbă, la fel și poveștile, însă Max rămâne același, întâmpinându-mă în fiecare vis cu zâmbetul lui poznaș și inima lui mare. El e sufletul meu pereche.“
Related to Arta visării
Related ebooks
Cele tre1spr3zece motive Rating: 4 out of 5 stars4/5De unde stau eu pot vedea cerul Rating: 5 out of 5 stars5/5Dulce tristete Rating: 2 out of 5 stars2/5Bătrâna canapea albastră și alte povestiri Rating: 3 out of 5 stars3/5Anul De Grație Rating: 5 out of 5 stars5/5Sambata in care totul s-a schimbat Rating: 5 out of 5 stars5/5Ashleys - Vol. III - Aniversare cu năbădăi Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsKyparissia Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsTot acest timp Rating: 4 out of 5 stars4/5Negustorul de pipe Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDistanta Dintre Mine Si Cires Rating: 4 out of 5 stars4/5Vama Veche Rating: 4 out of 5 stars4/5Fata din tren Rating: 5 out of 5 stars5/5Simfonia animalieră Rating: 3 out of 5 stars3/5Jocul minciunii - Vol. III - Două adevăruri și o minciună Rating: 5 out of 5 stars5/5Interesantii Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsOrase de hartie Rating: 5 out of 5 stars5/5De 19 ori Katherine Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsTapetul galben Rating: 3 out of 5 stars3/5Dincolo de furtună Rating: 5 out of 5 stars5/5e-xilul colecționarei de fluturi Rating: 3 out of 5 stars3/53ml de Konfidor Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsTrei pe două biciclete Rating: 5 out of 5 stars5/5Morții Mă-tii Rating: 4 out of 5 stars4/5Fete strălucitoare Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAlgoritmul fericirii Rating: 4 out of 5 stars4/5Mincinosii Rating: 4 out of 5 stars4/5Jumatatea salbatica Rating: 0 out of 5 stars0 ratingste aștept ca pe un glonte Rating: 3 out of 5 stars3/5Prin ochii ei Rating: 5 out of 5 stars5/5
General Fiction For You
O scrisoare pierduta Rating: 5 out of 5 stars5/5Respiratia. O noua stiinta a unei arte pierdute Rating: 4 out of 5 stars4/5Ciuleandra Rating: 5 out of 5 stars5/5Darul Rating: 5 out of 5 stars5/5Amintiri din copilărie Rating: 4 out of 5 stars4/5Privind inauntru Rating: 5 out of 5 stars5/5Alegerea Rating: 4 out of 5 stars4/5Fratii mei, dragonii Rating: 5 out of 5 stars5/5Autopsia unei asa-zise casnicii banale Rating: 4 out of 5 stars4/5Acolo unde canta racii Rating: 5 out of 5 stars5/5Fizica tristetii Rating: 5 out of 5 stars5/5Sa nu razi :(( Rating: 4 out of 5 stars4/5Seful Rating: 5 out of 5 stars5/5Omul care voia sa fie fericit Rating: 5 out of 5 stars5/5Orbi Rating: 4 out of 5 stars4/5Tot Ce Nu Ti-am Spus Rating: 4 out of 5 stars4/5Femei Rating: 5 out of 5 stars5/5Inimi cicatrizate Rating: 4 out of 5 stars4/5Geniu pustiu Rating: 5 out of 5 stars5/5Răscoala (Volumul 1 si 2) Rating: 5 out of 5 stars5/5Sărmanul Dionis Rating: 5 out of 5 stars5/5Enigma camerei 622 Rating: 5 out of 5 stars5/5Sufletul lumii Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAjută-mă să nu dispar Rating: 4 out of 5 stars4/5Ticalos la patru ace Rating: 5 out of 5 stars5/5Indecent Rating: 4 out of 5 stars4/5Tiganiada Rating: 4 out of 5 stars4/5De mana, pe Camino: nimic nu este ceea ce pare Rating: 5 out of 5 stars5/5Viata mincinoasa a adultilor Rating: 4 out of 5 stars4/5Devenirea, intre iad si rai Rating: 5 out of 5 stars5/5
Reviews for Arta visării
16 ratings0 reviews