Inchiziția. O istorie a terorii în secolele al XV-lea - al XVIII-lea
By Green Toby
5/5
()
Currently unavailable
Currently unavailable
About this ebook
Inchiziția spaniolă, poate cea mai temută instituție din istoria omenirii, a fost înființată în 1478 de Regii Catolici, Ferdinand și Isabella, și abolită abia în 1834, odată cu Războaiele Napoleoniene. Spre deosebire de Inchiziția medievală din restul Europei, cea din Spania și Portugalia s-a răspândit în coloniile iberice din Asia, Africa și America de Sud, ajungând să terorizeze, timp de peste trei secole, nu mai puțin de patru continente.
Care au fost însă motivele înființării ei? De ce provoca atâta teamă? Cine erau victimele torturate și arse în autodafeuri? Toby Green readuce la viață această perioadă a istoriei cu ajutorul uriașei arhive inchizitoriale păstrate și prezintă nenumărate cazuri judecate de Sfântul Oficiu, de la arhiepiscopi la oameni obișnuiți, victime inocente ale unui sistem diabolic. Deși înspăimântătoare, aceste povești sunt un exemplu al rezistenței spiritului uman în fața absurdului și a răului. Toby Green ne dezvăluie mecanismele prin care pot apărea persecuția și teroarea, dar și felul în care pot fi evitate. Inchiziția este un avertisment venit din trecut, o lecție a istoriei pentru noi toți!
Related to Inchiziția. O istorie a terorii în secolele al XV-lea - al XVIII-lea
Related ebooks
Procesele vrăjitoarelor din Salem: Demonologie și isterie în masă în Massachusetts Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsIstoria Țării Sfinte Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsACEASTĂ PARTE A EDENULUI. Despre originea religiei Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsEpopeea Lui Urus Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsUn Om Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsTartaria - Ultima Cruciadă Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsProiectul Decameronul: 29 de povestiri noi din pandemie: The New York Times Magazine Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCa un grătar de mici. Un picior de plai, cu șpițul Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCanibal Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAtlantis Magister: London Oniric Exchange, #1 Rating: 5 out of 5 stars5/5Umbra lui Raphael Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsIluziile unui secol: 120 de ani in Europa Rating: 5 out of 5 stars5/5De La Seherezada La Osama Bin Laden Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCriminalul de la Kremlin: Exploziva dezvăluire a terorii impuse de Putin Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsRăzboiul de șase zile: Un episod-cheie în conflictul israeliano-palestinian Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsMesagerul stelar Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsHalacha? Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsFiica Gangelui Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsTartaria - Grecia Antică nu a existat niciodată Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsUn american la Chișinău Rating: 3 out of 5 stars3/5Mao Zedong: Fondator al Republicii Populare Chineze Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPasagerul 23 Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsWinston Duru' Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDracula ... Kazoglu Bay Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsOperațiunea Endgame Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPetru și Pavel Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsMar del Plata Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAer în iarbă Rating: 4 out of 5 stars4/5Alili Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDiavolul vânează inima ta Rating: 0 out of 5 stars0 ratings
Modern History For You
Momente Decisive Rating: 5 out of 5 stars5/5Grupul Bilderberg. Elita din umbră și influența ei asupra politicii mondiale Rating: 5 out of 5 stars5/5Inchiziția. O istorie a terorii în secolele al XV-lea - al XVIII-lea Rating: 3 out of 5 stars3/5Cazul Orlov. Dosare KGB. Cea mai mare înșelătorie din istoria serviciilor secrete Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCioran si Securitatea Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPodul spionilor Rating: 5 out of 5 stars5/5Vladimir Putin. Un țar în căutarea unui nou imperiu Rating: 5 out of 5 stars5/5Generalul Roșu și Revoluția din Decembrie 1989 Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsConceptul strategic al NATO (1949-2009) Rating: 5 out of 5 stars5/5Stalin: Omul de oțel Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsRevoluții industriale: Nașterea lumii moderne Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsJohn Calvin: Reforma protestantă în Europa Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsMao Zedong: Fondator al Republicii Populare Chineze Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsProiectul Manhattan: Programul secret al SUA care a pus capăt celui de-al Doilea Război Mondial Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsRăzboiul de șase zile: Un episod-cheie în conflictul israeliano-palestinian Rating: 0 out of 5 stars0 ratings
Reviews for Inchiziția. O istorie a terorii în secolele al XV-lea - al XVIII-lea
1 rating0 reviews