A avea sau a fi?
By Fromm Erich
5/5
()
Currently unavailable
Currently unavailable
About this ebook
Într-o lume care nu mai crede nici în fericirea prin consum și nici în binefacerile concurenței egoiste și ale progresului nelimitat, A avea sau a fi? este un manifest pentru o nouă ordine psihologică și socio-economică. Fromm urmărește istoria și efectele a două moduri fundamentale de a exista: cel bazat pe avere, putere și agresivitate, respectiv cel motivat de dragoste, dăruire și spontaneitate.
Soluțiile ieșirii din starea de depresie și dezumanizare birocratică sunt articulate într-un program socio-economic temerar, care merge de la inițiativele individuale ale „consumului sănătos“ și ale intensificării trăirilor spirituale până la măsuri globale în favoarea unei democrații participative, a unui management umanist și a diminuării inechităților flagrante.
Punând laolaltă argumente psihanalitice și marxiste cu revelații din mistica medievală și cu subtile analize macroeconomice, și țintind deopotrivă excesele capitalismului și socialismului, A avea sau a fi? este o sinteză surprinzător de actuală.
„Consumatorul este veșnicul sugar ce plânge după biberonul cu lapte. A consuma reprezintă o formă de «a avea», probabil forma cea mai importantă. Consumul alină neliniștea, întrucât ceea ce ai nu-ți poate fi luat; dar el te îndeamnă să consumi și mai mult, pentru că ceea ce ai consumat anterior nu-ți mai oferă satisfacție. [...] Consumul sănătos poate avea loc doar dacă din ce în ce mai mulți oameni doresc să-și schimbe modelele de consum și stilurile de viață. Oamenii își vor da seama că un consum exagerat dă naștere la pasivitate; că nevoia de viteză și noutate reflectă neliniștea interioară, fuga omului de el însuși.“ – E. Fromm
Related to A avea sau a fi?
Related ebooks
Paradoxul iubirii Rating: 5 out of 5 stars5/5De ce visăm? Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsIubirea care ne vindecă Rating: 5 out of 5 stars5/5Cutia lui Skinner Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAtlasul fericirii Rating: 4 out of 5 stars4/5Cine sunt eu? O călătorie prin mintea ta Rating: 5 out of 5 stars5/5Ce ne spune creierul Rating: 5 out of 5 stars5/5Cum scapam de ticurile gestuale Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCalea autodependenței Rating: 5 out of 5 stars5/5Utopia. Imaginarul social între proiecție și realitate Rating: 5 out of 5 stars5/5PARADOXUL BUNATATII Rating: 5 out of 5 stars5/5Psihologia mulțimilor Rating: 4 out of 5 stars4/5SPUNE DA VIETII Rating: 5 out of 5 stars5/5Ca doua picaturi de apa: Puterile, perversiunile si potentialul ereditatii Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsLimbajul uitat O introducere in intelegerea viselor, basmelor si miturilor Rating: 5 out of 5 stars5/5Puterea mitului Rating: 5 out of 5 stars5/550 De Clasici. Politica Rating: 5 out of 5 stars5/5Interpretarea basmelor Rating: 5 out of 5 stars5/5Spirit, imagini și înțelesuri Rating: 5 out of 5 stars5/5Cand lucrurile se schimba Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsBoli provocate de stres. Sfaturi pentru persoanele care se consumă prea mult Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDin dragoste de viata Rating: 5 out of 5 stars5/5Calea întâlnirii Rating: 5 out of 5 stars5/5Terapie prin scris Rating: 4 out of 5 stars4/5Incursiuni în istoria politică și intelectuală a secolului XX Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsO Volta: de la ratiune inspre emotii Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCel Care Are Un Motiv Pentru Care Să Trăiască Rating: 5 out of 5 stars5/5Iubesc să fiu femeie. Ghidul femeii de nota 10 Rating: 4 out of 5 stars4/5Gândesc, deci mă simt mai bine! Rating: 5 out of 5 stars5/5De ce-i iubim pe cei care ne fac rău Rating: 4 out of 5 stars4/5
Psychology For You
Curajul De A Nu Fi Pe Placul Celorlalti Rating: 5 out of 5 stars5/5Inteligența emoțională Rating: 5 out of 5 stars5/5Limbajul trupului Rating: 5 out of 5 stars5/512 Reguli de viata Rating: 4 out of 5 stars4/5Niciodata nu e de ajuns Rating: 5 out of 5 stars5/5Cum să interacționezi cu persoanele dificile Rating: 4 out of 5 stars4/5Oamenii mari si copilul din ei: Cum sa te intelegi si sa scapi de suferinta Rating: 4 out of 5 stars4/5Curs intensiv de reglare emoțională: Strategii cognitive și de mindfulness pentru gestionarea emoțiilor Rating: 5 out of 5 stars5/5Trauma, anxietate si iubire Constelarea intentiei: calea catre o autonomie sanatoasa Rating: 5 out of 5 stars5/5Despre psihologia vietii erotice Rating: 3 out of 5 stars3/5Amant - Manualul bărbatului Alpha Rating: 4 out of 5 stars4/5PSIHOLOGIA ANXIETĂȚII. Cunoașterea lui pentru a înțelege mecanismele de funcționare Rating: 5 out of 5 stars5/5Arta de a citi gandurile Rating: 4 out of 5 stars4/5Să înțelegem anxietatea și stresul: Set complet de soluții pentru gestionarea stresului Rating: 5 out of 5 stars5/5Cum să-ți gestionezi anxietatea: Abilități esențiale pentru o viață normală Rating: 5 out of 5 stars5/5Un Dulau Si Un Arici La Psihoterapie De Cuplu Rating: 5 out of 5 stars5/5Inconjurat De Idioti Rating: 5 out of 5 stars5/5Psihologia personalitatii si arta de a te simti bine Rating: 5 out of 5 stars5/5Iubesc să fiu femeie. Ghidul femeii de nota 10 Rating: 4 out of 5 stars4/5SPUNE DA VIETII Rating: 5 out of 5 stars5/5Psihologia mulțimilor Rating: 4 out of 5 stars4/5Dincolo de ordine. Alte 12 reguli de viata Rating: 5 out of 5 stars5/5Mintea ta secreta Cunoaste-ti si asuma-ti inconstientul Rating: 5 out of 5 stars5/5Santajul sentimental Rating: 5 out of 5 stars5/5Teoria atasamentului in practica: Terapia centrata pe emotii (EFT) aplicata la indivizi, cupluri si familii Rating: 5 out of 5 stars5/5Ce ne spune creierul Rating: 5 out of 5 stars5/5Poate ar fi bine sa discuti cu cineva Rating: 5 out of 5 stars5/5
Reviews for A avea sau a fi?
2 ratings0 reviews