Ion Ianoși - 80
By Christi Aura and Ștefănescu Alexandru
5/5
()
Currently unavailable
Currently unavailable
About this ebook
„Ianoși e viu, atent și emoționat de orice problemă de parcă acum abia ar întra, aplecându-se ușor, sub înaltul portic al Cunoașterii. Curios, profesând acea «dublă» curiozitate, rară azi – față de «problemă», dar și față de cel ce o ridică. Față de Ființă. Cultura română se poate felicita, în zilele și anii noștri un pic buimaci, unde Nordul valorilor pare a se fi rătăcit undeva, în alte secole sau pe alte continente, că posedă un cercetător, un profesor și un ins capabil de o asemenea cuprindere a unor platforme culturale atât de auguste și, aparent, contradictorii. Unul din puținii supraviețuitori ai acelei Mitteleuropa sapiențiale, acei îndrăgostiți «fără pricină» de misterele artei și ale gândului, unul dintre acei, rari azi și în Europa, ce pășesc ușor peste granițe istorice și mentale, rigide pentru atâția, cu o grație, cu o ușurință ce ne poate înșela asupra acelui «depozit» afund de suferință și travaliu, de tenacitate unică pe care numai prezența unui «ideal» poate s-o explice. Iată unde putem găsi Idealul său Modelul, dezorientați nu rareori de propriile noastre ezitări și eșecuri.“ (Nicolae Breban)
„Ianoși este un om pentru care problema morala există, iar faptul acesta îl așază într-o postură extrem de fecundă și de necesară, de mediator. Într-o lume care devine tot mai conflictuală, uneori în mod stupid, cu totul superficial și aberant. Ion Ianoși cred ca ne dă o lecție de economie de conflict. Văd în această lecție și în persoana lui un model de seninătate, de sinceritate intelectuală, de europenitate.“ (Mircea Martin)
„[...] stilul Ianoși; un stil unic în cultura română. Nu e vorba, în cazul d-sale, de cărți de erudiție pedantă, seacă, ci de cărți scrise cu un mare talent literar, cred eu, și cu extraordinare capacități de evocare.“ (Gabriel Dimisianu)
„Am spus și cu alte prilejuri, am scris și cu alte ocazii că Ion Ianoși este un dar făcut literaturii române. Oare avem puterea de a ne bucura de acest dar? Avem forța de a-l onora și de a ne minuna de el, așa cum se cuvine? Printre scriitorii români, prietenul nostru e perceput drept un cărturar evreu-maghiar atipic. Printre evrei e tratat drept un român sadea. În Ianoși văd un model de prim rang, un mare cărturar ce s-a înzidit în literatura română, un scriitor care ar face onoare oricărei culturi majore a lumii. Ianoși este, apoi, un spectacol, în pofida felului său de a fi, aproape în ciuda sa...“ (Aura Christi)
Related to Ion Ianoși - 80
Related ebooks
Enigma Otiliei Rating: 4 out of 5 stars4/5Mite. Bălăuca Rating: 5 out of 5 stars5/5Ce Mult Te-am Iubit Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSnoave sau poveşti populare Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCostandina. Uruma. Ce mult te-am iubit Rating: 3 out of 5 stars3/5Romanțe pentru mai târziu Rating: 5 out of 5 stars5/5Fram, ursul polar Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsVoica. Pontiful Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsȘatra Rating: 4 out of 5 stars4/5Poezii Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCritice Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsTroița Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsProfesie de credinţă Rating: 5 out of 5 stars5/5Capitan Mavromati Rating: 5 out of 5 stars5/5Koba cel cumplit Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsHagi Tudose. Nuvele și schițe Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCiocoii vechi si noi Rating: 5 out of 5 stars5/5Cântarea României Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsProză Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsRusoaica Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsÎntunecare (2 vol.) Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsFloare si genune Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsIon Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAmintiri din Casa Mortilor Rating: 4 out of 5 stars4/5Dumineca Orbului Rating: 5 out of 5 stars5/5Pescuitorii de perle Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAdela Rating: 5 out of 5 stars5/5Sfarsit de veac in Bucuresti Rating: 5 out of 5 stars5/5Cântice țigănești și alte poeme Rating: 5 out of 5 stars5/5Fire de tort Rating: 0 out of 5 stars0 ratings
Biography & Memoir For You
50 De Idei Pe Care Trebuie Să Le Cunoști. Psihologie Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCine a fost Stephen Hawking? Rating: 5 out of 5 stars5/5Terapie prin scris Rating: 4 out of 5 stars4/5Povara libertatii. Atei, genii, sfinti si gangsteri: Ce ne-au dat si ce ne-au luat? Rating: 5 out of 5 stars5/5Scrisori catre Felice Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsWill Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsNebunie si vindecare Rating: 5 out of 5 stars5/550 De Idei Pe Care Trebuie Să Le Cunoști. Filosofie Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPolimatul Rating: 2 out of 5 stars2/5Freud In vremea lui si in a noastra Rating: 5 out of 5 stars5/5Anul gandirii magice Rating: 5 out of 5 stars5/5Minti conducatoare. Istorii de viata ale liderilor mondiali Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDe la Bârca la Viena și înapoi Rating: 4 out of 5 stars4/5Numai copilaria e glorioasa Rating: 5 out of 5 stars5/5Liniste intr-o epoca a zgomotului Rating: 4 out of 5 stars4/5Cine au fost fratii Grimm? Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsO viață secretă Rating: 4 out of 5 stars4/5Intre logica inimii si logica mintii Rating: 5 out of 5 stars5/5Carte de identitate Rating: 5 out of 5 stars5/5Amintiri comuniste: Biografie Rating: 5 out of 5 stars5/5Pompierul: În umbra Lunei Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCine a fost Marco Polo? Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsOamenii generației mele Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPublius Ovidius Naso. Drama relegării la Tomis Rating: 3 out of 5 stars3/5Barack Obama Dezlănțuit Complet Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAmina - O autobiografie povestita, nu scrisa Rating: 3 out of 5 stars3/5viața într-o EMOȚIE Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsUnde este Turnul Londrei? Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsParalele Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCele Douasprezece Vieti Ale Lui Alfred Hitchcock Rating: 0 out of 5 stars0 ratings
Reviews for Ion Ianoși - 80
1 rating0 reviews