Clopotele
5/5
()
Currently unavailable
Currently unavailable
About this ebook
Născut într-o clopotniță, într-un sat din Alpii Elvețieni, Moses, fiul unei sărmane surdo-mute este înzestrat cu un auz remarcabil și cu o voce la fel de limpede precum sunetul uriașelor clopote sub care a văzut lumina zilei. Sunetele îi vor fi harta cea mai de încredere pe parcursul vieții sale marcate de muzică, la început în corul unei mânăstiri și, în cele din urmă, pe scenele celor mai de seama teatre din Viena și din Veneția. Binecuvântare, dar și blestem, vocea sa angelică este vocea unui musico, castrat împotriva propriei voințe, pentru a-i păstra puritatea și limpezimea. Moses își va trăi iubirea pentru o tânără nobilă din Sankt Gallen cu intensitate fidelă și tragism, până la capăt, asemenea lui Orfeu, în opera cu care își face neașteptat debutul pe scena, la premiera dirijată de celebrul Gluck.
Adevăruri sfâșietoare, frumusețe, arta, ură, conspirații, zâmbete printre lacrimi și mai ales sunete care să exprime emoții într-un limbaj universal… romanul lui Harvell înfățișează o poveste strălucitoare și gravă, că bătaia în amurg a marelui Pummerin, din Catedrala Sfântul Ștefan.
Roman publicat în 12 țări.
Related to Clopotele
Related ebooks
Clopotele Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPortret al artistului la tinerețe Rating: 5 out of 5 stars5/5Tyll Rating: 5 out of 5 stars5/5Cartea Mironei Rating: 5 out of 5 stars5/5Văduvele de la castel Rating: 5 out of 5 stars5/5Jackie si Maria Rating: 5 out of 5 stars5/5Sub vulcan Rating: 5 out of 5 stars5/5Un român în lună Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsTurnul Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPlasterca Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsZiua ducesei Rating: 5 out of 5 stars5/5Micii eroi - Mozart Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsTrandafirii pierduti Rating: 5 out of 5 stars5/5Marchizul de Rio-Santo Rating: 4 out of 5 stars4/5Varsta Inocentei Rating: 4 out of 5 stars4/5Focurile din tegel Rating: 3 out of 5 stars3/5Moartea Caprioarei Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsJane Eyre Rating: 4 out of 5 stars4/5Povestea Unui Orfan Rating: 5 out of 5 stars5/5Tacerea femeilor Rating: 5 out of 5 stars5/5Vântul prin sălcii Rating: 5 out of 5 stars5/5Frankenstein sau noul Prometeu Rating: 4 out of 5 stars4/5Lumea estompată Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSticletele. Reeditare Rating: 5 out of 5 stars5/5Doamna si talharul Rating: 5 out of 5 stars5/5Aripile destinului Rating: 3 out of 5 stars3/5Poezii și proză Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsRevolutionary Road Rating: 4 out of 5 stars4/5MICII EROI. Maria Callas Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsStasiland Rating: 5 out of 5 stars5/5
Literary Fiction For You
Tiserupisme Rating: 3 out of 5 stars3/5O viata maruntă Rating: 4 out of 5 stars4/5Maestrul și Margareta Rating: 5 out of 5 stars5/5Portretul lui Dorian Gray Rating: 5 out of 5 stars5/5Sticletele. Reeditare Rating: 5 out of 5 stars5/5Istoria secreta Rating: 5 out of 5 stars5/5Dublul Rating: 4 out of 5 stars4/5America Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsLupta mea. Cartea întâi: Moartea unui tată Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAnii Rating: 5 out of 5 stars5/5Iubire amara Rating: 3 out of 5 stars3/5Eneida Rating: 4 out of 5 stars4/5Camera cu fluturi Rating: 5 out of 5 stars5/5Varsta Inocentei Rating: 4 out of 5 stars4/5Paturi oculte Rating: 5 out of 5 stars5/5Tiganiada Rating: 4 out of 5 stars4/5Sah-Mat Rating: 2 out of 5 stars2/5Noapte și zi Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsUn roman natural Rating: 3 out of 5 stars3/5Fosta Fostei Mele Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSe numea Sarah Rating: 5 out of 5 stars5/5Un an De Odihna Si Relaxare Rating: 4 out of 5 stars4/5Anotimpul ploilor Rating: 4 out of 5 stars4/5Dragostea Unei Femei Cumsecade Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsRestul e tăcere Rating: 4 out of 5 stars4/5Mănăstirea din Parma Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsHocus Pocus Rating: 4 out of 5 stars4/5Prin ochii ei Rating: 5 out of 5 stars5/5Iisus Omul, Intre Karma Si Indumnezeire Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDinti albi Rating: 0 out of 5 stars0 ratings
Reviews for Clopotele
3 ratings0 reviews