Explorari in enigmatic: Vol III

CUPRINS

Cuvânt înainte

I Astrologie românească. Astrologi români

Scurt istoric al începuturilor și evoluției Astrologiei românești

Armand Constantinescu şi Astrologia românească

Astre şi Dezastre (Prefață, 1990)

Interviu: "Pătrunderea în Karma cuiva este un moment sacru

Puncte de vedere referitoare la Astrologia medicală

O preocupare iluzorie și periculoasă: Astrologia predictivă

II Tismana - Un nod românesc al Geografiei sacre

Mănăstirea Vodiţa

O mănăstire, un sfânt și rolul lor în istoria poporului român

Sfântul Nicodim de la Tismana, Balcanii și genetica

Mănăstirea Tismana: ansablu, întindere, alcătuire

Oameni de seamă - mărturii despre Tismana și Sfântul Nicodim

Personalități și literați în pridvorul Mănăstirii Tismana

Fenomene aeriene misterioase luminează zona Tismana

III Credințe și practici străvechi

Mersul pe jeratic, practică arhaică universală

Diferitele aspecte ale misterioasei umbre

Complexitatea aspectelor legate de stejar

Snagovul, îmblânzirea şerpilor şi România

Descântecele în tradiţia poporului român

Despre Sânziene şi Sfântul Ion de Vară

IV Aritmosofie - simbolistica tainică a numerelor

Să ne cunoaştem Cifra destinului

Teroriştii şi puterea numerelor

Hermeneutica numărului 22

V Fenomene exotice religioase și para-religioase

Aspecte ale apariţiilor mariale din ţară și din lume

Variaţia atracţiei graviționale - sfinți, mistici, yoghini

Mănăstirea Nămăiești: minunile unei istorii minunate

Au colindat prin România figuri ale creştinismului timpuriu

Globuri luminoase stranii în preajma unor biserici din România

Predilecția fulgerelor pentru anumite persoane și clădiri

Stânca, temă biblică

Urechea la care ne vorbesc îngerii

Cronică de carte - Revelaţiile celui mai mare medium american

VI Un filosof. Un logician. Un inginer. Un scriitor. Un montaniard.

Pantheon românesc - Antropologia lui Constantin Noica

La mulţi ani, domnule Anton Dumitriu!

Centenarul Dimitrie Leonida (1883-1983)

Panait Istrati, cel mai mare scriitor mediteraneean

Drumeţ, Drumeţii, Amintiri (Cuvânt înainte, 2005)

Raţiunea sau Iubirea?

Cuvânt înainte

Iată-ne ajunși la al treilea volum din mini-seria care-și propune să reunească și să ordoneze într-un tot coerent publicistica lui Dan Corneliu Brăneanu, personalitate de prim rang în studiul misterelor care ne înconjoară.

Cei care-l știu pe inginerul Brăneanu îi cunosc alesele calități sufletești și intelectuale care se adaugă unei înzestrări de excepție; ceilalți le pot descoperi ușor printre rândurile acestei cărți și a celorlalte care o însoțesc. De aceea am preferat să insistăm pe unele teme adiacente, utile însă în înțelegerea unui context mai larg.

Până în anii ‘90, accesul la material de profil era anevoios și riscant. Acest fapt a generat dezvoltări pe două direcții complementare: pe de-o parte puținul procurat era studiat temeinic și amănunțit, pe de altă parte subiectele de interes s-au cantonat în zone accesibile studiului. Nu este de mirare predilecția către teritoriul național: dincolo de vâna naționalistă se aflau posibilitățile reale ale fiecăruia.

Embargoul informațional a căzut după evenimentele din ‘89, lăsând loc unei multiplicări excesive a unor surse și resurse mai degrabă dubioase. Iar acei oameni care până mai ieri reușeau săși cultive preocupările în condiții austere au avut de-a face cu un fenomen la fel de nociv ca și lipsa de informații: suprainformarea. Obișnuiți timp de decenii să pescuiască cu aviditate de colecționari puținul disponibil pe piață, dintr-odată s-au găsit în situația de a încerca să acumuleze o cantitate enormă de informații întrun timp scurt. Ceea ce a avut consecințe imprevizibile: rigoarea lecturii a scăzut, iar verificarea conținutului a intrat într-un declin accelerat. Și asta se vede clar în scrierile lui Dan Corneliu Brăneanu: adâncimea abordării unor situații autohtone scade dramatic în profunzime atunci când este vorba de locuri, persoane și întâmplări care depășesc granițele țării noastre. Anii nu explică totul, deși introducerea acestor referințe - multe eronate - s-a făcut la o vârstă înaintată. Putem vorbi în schimb de o inerție, de o lipsă de adaptare și de înțelegere a unui trend informațional. În parte datorată vârstei, în parte datorată formării, în parte datorată obișnuinței…

Acestei stări de fapt i s-a adăugat o incapacitate pronunțată de a înțelege și identifica la timp avântul imposturii de tip nou. Relațiile cultivate de decenii într-un domeniu în care toată lumea cunoștea pe toată lumea au creat o doză de încredere tacită, care s-a proiectat ulterior și asupra noilor veniți. De aceea nu trebuie să surprindă creditul nemeritat pe care Dan Corneliu Brăneanu îl acordă în scrierile sale unor personaje pe care le numim eufemistic controversate. Un exemplu elocvent: pare o glumă că în arhiva lui personală se află zeci de pagini conspectate după basmele imberbe ale așa-zisului Conte Incappuciato (un individ insipid, pe numele său real Cornel Necula). Pare, dar nu este o glumă. Mult timp am crezut că acele conspecte foloseau unui studiu de caz. Realitatea este că Dan Brăneanu operase subconștient un transfer de credibilitate: Ion Țugui l-a girat pe Conte, Țugui era bun în domeniu, pe cale de consecință și Necula trebuie să fie. Deși producțiile nobilului nu confirmau nimic din premisă, premiza continua să rămână operantă în lipsa suportului real.

După cum aminteam mai sus, contribuțiile cu o reală valoare se circumscriu țării noastre. Însă această abordare centripetă (de multe ori voită, de și mai multe ori nevoită) a genearat un efect deosebit de pervers. Destinul a făcut ca vârful de activitate să corespundă cu epoca de avânt a protocronismului ceaușist. Un melanj deosebit de ispititor și la fel de aditiv ca un drog. De aici și până la a exacerba strident unele abordări a fost doar un pas. Iar acest pas și următorii au fost făcuți în ritm voios, punând la bătaie o expertiză acumulată în zeci de ani de cercetări.

Pentru mulți este de mirare cum fantoma nefirească a comunismului naționalist, care a alimentat în anii anii ‘80 cultul personalității unui tiran, erupe cu asemenea forță în prezent. Pe noi nu ne miră deoarece cunoaștem cum el s-a hibridizat cu elemente total străine de natura lui inițială.

Mutația acestui virus letal s-a făcut în ograda unora care îmbinau cercetarea unor mistere ale istoriei cu discipline ale esoterismului. Iar dacă până în 1990 puritatea ultimei laturi predomina, făcăturile New-Age ulterioare au sufocat-o. La un moment dat i-am pus pe masă dlui. Brăneanu cumulul de deliruri promovat de Ghiță Funar pe care țin minte că l-am numit testamentul și moștenirea sa. Desigur, era o exagerare: nu Dan Corneliu Brăneanu era artizanul principal. Era însă unul dintre artizani și sigur nu cel mai puțin important.

Partea cu adevărat urâtă a afacerii este că cei care au brodat această doctrină de protocronism magic au eliberat în lume un monstru proteic, imposibil de controlat și extrem de dificil de combătut. Animați de iubirea de patrie și în majoritatea covârșitoare creștini, ei s-au trezit că dacismul lor a scos la suprafață tulburări de tipul Iisus Hristos era un dac inițiat iar evreii au furat zamolxianismul și l-au împrăștiat în lume deformat și sub nume diferit. Și asta la bătrânețe, când nu mai au nici energia, nici influența de a se lupta cu asemenea enormități periculoase.

Să nu să creadă cumva că noi, aici, îi facem omului Dan Corneliu Brăneanu vreun proces de intenție sau vreun rechizitoriu. Dimpotrivă. Îi construim o apărare arătând situații care nu-i sunt singular caracteristice: majoritatea, dacă nu toți cei implicați în fenomen, au avut comportamente și scheme de răspuns similare. Însă arătând limitările, le înlăturăm pentru a putea securiza părțile bune, care nu numai că nu lipsesc, dar sunt predominante.

Totodată, preluând o ștafetă ne asumăm activul și pasivul. Părțile bune și rele. Am fi putut pur și simplu doar continua cercetările promițătoare începute cu mulți ani în urmă, lăsând la o parte combaterea cronofagă a unor elemente și poziții. Însă credem că ajutorul acordat ani și ani și ani de-a rândul vine la pachet cu o datorie de onoare. Aceea de a încheia niște socoteli, lăsate neterminate de cei care au fost înaintea noastră.

Unii își frecau pripiți mâinile bucurându-se că cei din vechea gardă se sting în anonimatul mai mult sau mai puțin auto-impus. Și credeau că în curând se vor găsi de capul lor, să facă ce le trece prin cap. Ceea ce n-au bănuit sau nu au înțeles la timp este că la umbra protectoare a acelor bătrâni - care mai degrabă protejau de arșită decât luau cuiva lumina - au crescut bine pregătite lăstare viguroase, care nu mai acceptă ca împăciuitorismul să-i mai oprească în a regla conturi rămase nerezolvate.

Vlad-Ionuț Musceleanu

*Punctele de vedere exprimate aici nu corespund obligatoriu cu viziunea şi opiniile Dlui. Dan Corneliu Brăneanu.

I⁰ Astrologie românească. Astrologi români.

Scurt istoric al începuturilor și evoluției Astrologiei românești

Existenţa şi evoluţia Astrologiei în spaţiul carpato-danubianopontic s-a manifestat în general discret, practic ea a fost necercetată și ca atare nepopularizată dintr-o modestie tipic ortodoxă dar şi din lipsa unor personalităţi pricepute şi în acelaşi timp curajoase. În schimb Astrologia noastră posedă o atestare a vechimii ei care în alte părţi ale Europei nu poate fi găsită.

În Getica Iordanes, istoricul de origine gotică din sec. VI d.Hr. născut pe meleagurile noastre, spune despre marele preot al geţilor Deceneu următoarele:

El observând înclinarea lor (a concetăţenilor lui) de a-l asculta în toate ramurile filosofiei... demonstrându-le teoria celor douăsprezece semne ale zodiacului, le-a arătat mersul planetelor....

Un certificat de existenţă/ naştere a unei preocupări cum nu se poate mai clar. În privinţa datării acestuia se ştie că Deceneu a fost contemporan cu Burebista şi că a trăit în secolul I î.Hr. Dar Deceneu de unde ştia Astrologie? Nu ar fi putut avea antecesori chiar pe acelaşi teritoriu?

Aici intervine Fabre d’Olivet cu lucrarea sa Histoire Philosophique du Genre Humain în care consideră că Rama, fondatorul religiei brahmanice în India şi un patriarh al iniţiaţilor este şi creatorul semnelor Zodiacului. Primul dintre acestea este Berbecul care este reprezentat fugind cu capul întors îndărăt pentru că Rama părăsind patria sa de baştină, rămâne cu ochii fixaţi asupra ei. Aceastră patrie este tocmai spaţiul carpato-danubiano-pontic unde trăiau arimii, locuitori din masa pelasgilor. La o localizare mai precisă a acestui spaţiu se poate ţine seama şi de faptul că pe malul stâng al Dunării, acolo unde fluviul intră în ţara noastră (în amonte de Baziaş) în Antichitate se găsea localitatea-port Rama. Ulterior ea s-a denumit Ad Novas şi a jucat un rol important în istoria poporului nostru: pe acolo a trecut împăratul Traian Dunărea pe un pod de vase în prima expediţie împotriva dacilor.

Eduard Schuré în Marii iniţiaţi confirmă părerile asupra originii lui Rama la care ajunseseră şi unii cercetători români, afirmând că Rama a ieşit din pădurile vechii Sciţii, aşa cum se mai numea spaţiul carpato-dunărean după numeroşi istorici, geografi şi literaţi ai Antichităţii. Mai mult, Schuré apreciază că la 4000-5000 î.Hr. vechea Sciţie se întindea de la Oceanul Atlantic la mările polare, incluzând spaţiul carpato-danubian, care constituia nucleul acestui întins teritoriu. Localizarea acestui nucleu primordial a fost stabilită atât de arheoloaga Marija Gimbutas din S.U.A. (Universitatea din Cambridge), cât şi de alţi oameni de ştiinţă din ultimii 80 de ani. În plus, Schuré apreciază că vechii sciţi erau fii hiperboreenilor, care la rândul lor făceau parte dintre pelasgi.

Revenind la începutul Astrologiei, Schuré spune că lui Rama i s-a prezentat în vis un spirit al înţelepciunii, Inteligenţa Divină, Deva Nahousha. Acesta l-a învăţat să citească în semnele strălcitoare ale zodiacului. S-ar putea încerca şi o precizare în timp a acestui aport cosmic, plecând de la zodia Berbecului care este pusă în relaţie cu Rama. După Nostradamus, perioada în care omenirea a fost pusă sub influenţa Berbecului (venind din Taur) a început în anul 2167 î.Hr., pentru ca după circa 2000 de ani să intre în Peşti (perioada creştină).

În acest interval Rama, plecând în fruntea maselor de oameni de rasă albă înspre Est, a trecut prin Caucaz, în Iran - implicit în Chaldeea, Assiria şi Babilonia, a ajuns până la poalele Tibetului, luând în stăpânire chiar şi îndepărtata insulă a Ceylonului; ulterior și-a întins influenţa până în Egipt. După prezentarea marii deplasări ariene a popoarelor lui Rama (care deja cunoștea Astrologia) de la Vest spre Est, din Europa până în India și a teritoriile străbătute și influenţate direct sau indirect, nu se mai poate susține că originea acestei ştiinţe este Orientul Mijlociu (Chaldeea). După cum nici originea sumeriană a scrisului nu mai poate susţine, odată cu descoperirea tăbliţelor de la Tărtăria. În marşul lui spre India, Rama a adus cu el scrisul şi Astrologia şi multe alte multe meşteşuguri şi bune deprinderi.

Şi alte surse istorice converg spre marea vechime a practicilor astrologice pe teritoriul României actuale.

Istoricul grec sicilian Diodor Siculus (80-21 î.Hr.) în cartea IV-a a Bibliotecii Istorice şi mai ales Pliniu ce Bătrân (23-79 d.Hr.) în cartea a II-a din Istoria Naturală afirmă că regele pelasg Atlas avea cunoştinţe foarte exacte de Astrologie. Sediul vechiului Olimp unde vieţuia Atlas în prima sa locaţie era în Carpaţii Meridionali, fapt bine dovedit de istoricii latini şi greci ca şi de literaţi celebri de aceleaşi naţionalităţi și din epoci asemănătoare.

Care a fost primul, Atlas sau Rama, nu mai are importanţă. Oricum vechimea lor este atât de mare încât au dispărut orice urme materiale acceptate ca probe de către contemporani, semnalarea lor apărând doar în operele scrise ale istoricilor şi literaţilor antici.

Desigur, fondul primordial de cunoştinte astrologice nu era la îndemâna poporului, ci doar a castei preoţilor. El s-a îmbogăţit odată cu ocuparea Daciei de oştile năvălitoare ale aşa-zişilor romani, care erau de fapt soldași din Sudul Dunării, din Orientul Apropiat şi din alte părţi ale imperiului. Teoretic, în felul acesta a pătruns la noi şi Astrologia chaldeeană, considerată astăzi prioritară. S-a arătat mai sus că originea acesteia trebuie căutată de fapt în spaţiul nostru. Este însă de la sine înţeles că de la naşterea ei și până la expansiunea romană în Dacia, sâmburele nativ de cunoștinţe adus de Rama în Chaldeea a avut timp să evolueze și să se îmbogăţească cu elemente noi preluate de la indieni şi alte popoare orientale. Aşa că dacii şi geţii au avut totuşi ce prelua, ca adaos la cunoștinţele lor de bază.

În secolele următoare retragerii aureliene, istoria populaţiilor autohtone a intrat într-un con de umbră sub toate aspectele. Informaţiile din această perioadă sunt deosebit de sărace asupra modului de viață a acestor populaţii, cu atât mai mult în ceea ce priveşte preocuparea asupra Astrologiei. Totuși, trebuie menţionat că Dionisie Exiguul, născut în actuala Dobroge în jurul anului 470, avea cunoştinte şi preocupări de Astronomie, care la vremea aceea nu era distinctă de Astrologie. Capacitatea intelectuală a acestui om al Bisericii era atât de mare încât istoricul Amelli îl considera expert în aproape toate ştiinţele vremii, dintre care Astrologia nu putea lipsi.

Un minim de cunoștinţe astrologice legate de poziţia Lunii s-au cunoscut și păstrat în popor. Însă ansamblul de cunoştinţe a reapărut la lumină odată cu înfiinţarea cnezatelor, voevodatelor şi în special a Ţărilor Româneşti (Muntenia și Moldova). Atunci la curţile domnitorilor au apărut astrologi importanţi sau autohtoni.

Petru Schiopu, care a domnit de trei ori în Moldova în intervalul 1547-1591, se interesa de zodii şi de alte lucruri subţiri asemănătoare.

În Ţara Românească, domnitorul Constantin Brâncoveanu (1688-1714) avea calendare astrologice care au fost salvate împreună cu alte documente de Alexandru Odobescu.

Pare logic ca în Transilvania Astrologia să fi fost și mai bine implantată la curţile boiereşti, având în vedere legăturile mai strânse cu Europa de Vest, unde preocuparea avusese condiţii de linişte ca să dezvolte, revigorată şi de expediţiile în Orient, de Cruciadelor şi de influenţă maură spaniolă. Ca o consecinţă a acestei situaţii de fapt, Mateiaş Corvinul avea un consilier intim în persoana astrologului german Regiomontanus (n. 1436), autorul unor Efemeride celebre.

Situaţia deficitară în privinţa izvoarelor scrise din Țările Româneşti se explică prin penuria de cronicari, dar şi prin reținerea cauzată de contradicţia (oficială) dintre Astrologie şi Biserica Ortodoxă. Dacă în scris - în cronici şi alte documente - Astrologia apare mai puţin, în schimb, paradoxal cu cele arătate mai sus, în pictura bisericească apare relativ frecvent.

Cele mai frumoase şi consistente reprezentări pictate de zodiace se pot admira la mănăstirea Tismana şi mănăstirea Voroneţ, dar şi în alte locuri, ca de exemplu la biserica Mănăstirii Aninoasa din Argeş. Mai mult, marele pictor de biserici Radu Dascălu Zugravul a creat pentru folosinţa urmaşilor săi modele pentru zodiac care se găsesc la Biblioteca Academiei Române (mss. 4602 şi 5307). Situaţia dovedeşte că Astrologia era implementată substanţial nu numai în conştientul elitelor, dar şi în cel a poporului.

În plus, pentru populaţia care efectua munci agricole se tipăreau calendare care dădeau poziţia Lunii dar şi alte indicaţii astrologice. Asemenea Calendare se mai tipăresc în prezent în Republica Moldova, unde sunt privite cu toată seriozitatea.

Cel mai vechi zodiac românesc se numeşte Rujdeniţă. El se găseşte în cea mai veche copie a Alexandriei (1620), intitulată Codex Neagoe-neamus de Popa Ioan Românul. Începând din anul 1620 au existat şi alte calendare cu zodiac şi sfaturi pentru folosirea lui practică, un inventar al lor fiind realizat de G.N. Răduică. Apropiindu-ne cu demersul nostru istoric de epoca modernă trebuie menţionate în special numele lui M. Eminescu, B.P. Hasdeu şi N. Bălcescu, care acceptau influenţa planetelor asupra omului. Despre geniul naţional trebuie spus că a publicat în revista Familia din anul 1866 traducerea nuvelei Lanţul de Aur de Onkel Adam care conţine referiri clare asupra acestor influenţe.

După Primul Război Mondial au apărut în Bucureşti (în special) o serie de personalităţi care s-au ocupat de Metafizică, disciplină ce includea în mod obligat şi Astrologia, acceptată ca instrument primordial de lucru.

Ca astrologi, deşi aveau o pregătire multidisciplinară în esoterism şi în alte domenii fine, s-au remarcat dr. C. Eratostene, juristul Armand Constantinescu şi Florian Oniţă care au activat