Misterul civilizației umane

 MISTERUL CIVILIZAŢIEI UMANE

THE MYSTERY OF HUMAN CIVILIZATION

Constantin M.N. Borcia

Publicat de MultiMedia Publishing

Copyright 2018 Constantin M.N. Borcia

Copyright © 2018 Constantin M.N. Borcia

Toate drepturile rezervate.

Nicio parte a acestei cărți nu poate fi reprodusă sau stocată într-un sistem electronic sau transmisă sub nicio formă sau prin orice mijloace electronice, mecanice, prin fotocopiere, prin înregistrare sau prin alte mijloace, fără permisiunea expresă scrisă a autorului.

Publicat de MultiMedia Publishing, www.setthings.com/editura

ISBN: 978-606-9016-18-3

Prima ediție

„...şi totuşi noi suntem vinovaţi că, deşi cunoscând toate acestea, nu le-am acordat importanţa cuvenită şi nici nu le-am privit cu suficientă seriozitate."

ERICH VON DÄNIKEN

(ERICH VON DÄNIKEN - „Aminiti despre viitor – Enigme nedezlegate ale trecutului", Editura Politică, Bucureşti, 1970, trad. Gh. Doru, S. Stanciu, pag. 171)

„Dacă întreaga cunoaştere ştiinţifică actuală a umanităţii ar fi introdusă într-o singură carte, ea ar depăşi capacitatea de înţelegere a oricărui om în viaţă. Oamenii de ştiinţă, în întreaga lor viaţă activă, arareori ies dintr-o mică secţiune a unui singur capitol. ...

Spunând acestea, recunosc că oamenii de ştiinţă de acum, complet absorbiţi de reducţia unei singure pagini, nu sunt interesaţi de carte şi nici măcar de alte capitole ale ei."

JAMES LOVELOCK

(James Lovelock – Gaia – O nouă perspectivă asupra vieţii pe Pământ, Editura DEVADATA, 2006, Bucureşti, trad. Vasile Ghimpu, consultant ştiinţific dr. Chim. Lucia Meahov, pag. 14)

„O tehnologie suficient de avansată nu poate fi deosebită de magie."

ARTHUR C. CLARKE

(Extras din cartea: „Supercivilizaţii în cosmos", autor Dan D. Farcaş, Editura pentru Ştiinţă S.I.T., 2007).

„Omul porneşte la drum ca o formă, iluminată de energia timpului, el joacă rolul vieţii în desfăşurarea istoriei. Noi nu intrăm în viitor. Aşa-numitul viitor ia fiinţă la intersecţia dintre fluxul energiei temporale şi materia prezentă (om, animale, Univers)."

BRUCE DePALMA – „Cum funcţionează motorul echivalent"

(Citat din cartea lui David Hatcher Childress – „Manualul dospozitivelor free energy. O compilaţie de patente şi rapoarte", Editura VIDIA, Bucureşti, 2011, trad. Nicoleta Radu, Aida Şurubaru, pag. 164)

Am să încerc să uit, dar nu ştiu dacă pot, pentru că sunt multe lucruri pe care le uiţi imediat, dar sunt şi lucruri pe care le ţii minte toată viaţa. Este mai uşor să uiţi ceva ce nu vrei să uiţi, decât să uiţi ceva ce vrei să uiţi.

HANS FREUDENTHAL – Spre un limbaj cosmic

(Articol inclus în volumul „Există alte fiinţe în cosmos ?" (Editura Politică, Bucureşti, 1986, selecţia textelor, îngrijirea ediţiei Tiberiu Toro, trad. Sergiu Săraru, pag. 141).

Fotografia de pe copertă a fost preluată de pe Free Images - Pixabay, https://pixabay.com/ - toate imaginile de aici sunt din domeniul public.

Sugestii şi completări: Niculina A. Borcea (in memoriam)

Consilier editorial: Nicolae Sfetcu

Traducerea în limba engleză: translate google.com

Contact: E-mail: cborcia@yahoo.com, robiacon@gmail.com

Bucureşti, România

DEDICAŢIE

In memoriam : mamei mele NICULINA A. BORCEA, tatălui meu MIHAI BORCIA, fratelui meu ALEXANDRU-HORIA BORCIA

In memoriam : prof. dr. IULIA I. GEORGESCU şi ROMULUS NEGRU

In memoriam: mătuşii mele MIHAI ANGELA

De asemeni dedic această carte, tuturor prietenilor mei, cunoscuţi şi necunoscuţi, cu deosebită consideraţie şi simpatie...

MULŢUMIRI

Vreau să mulţumesc mamei mele, Niculina A. BORCEA, pentru sprijinul moral pe care mi l-a acordat şi pentru libertatea pe care mi-a îngăduit-o, astfel încât să pot gândi şi visa... Discuţiile avute, sugestiile pe care mi le-a oferit, timpul pe care mi l-a dăruit pentru a mă documenta şi a scrie, ei bine toate acestea au făcut posibilă aparţia acestei cărţi...

Mulţumesc prof. dr. Iulia I. GEORGESCU, un om deosebit; a fost îndrumătoarea mea de doctorat - un model, pentru mine şi pentru alţii, UN MODEL de cinste, devotament şi dăruire pentru ştiinţă şi învăţământ... Toată gratitudinea...

Mulţumesc domnului Romulus NEGRU, pentru momentele preţioase pe care mi le-a dăruit, cândva; atunci nu eram decât un oarecare, un om ratat, însă eram şi un visător, avid de cunoaştere...

Mulţumesc mătuşii mele Angela MIHAI, pentru aminitirile de neuitat din timpul copilăriei şi a adolescenţei... A fost un exemplu de omenie, cinste şi dăruire...

Mulţumesc cordial domnului Nicolae Sfetcu pentru susţinerea morală, pentru consilierea competentă şi amabilitatea cu care m-a onorat în decursul timpului.

Mulţumesc doamnei Delia Petrescu şi colectivului de la editura Smart Publishing pentru colaborarea deosebită…

Mulţumesc colectivului de la editura şi tipografia Printech; a fost singura editură/tipografie care a acceptat să publice cele 17 cărţi pe care le-am scris cu disperare...

Mulţumesc... cărţilor care m-au luminat şi care m-au ajutat să supravieţuiesc în această lume contradictorie, în mijlocul acestei misterioase civilizaţii umane, precum şi... laptopurilor mele care au fost şi sunt, pentru mine, nepreţuite şi fără de care nu aş fi putut să fac mai nimic...

PREFAŢA

Mărturisesc că am ezitat îndelung până să mă hotărăsc să public această carte. Nu este o carte obişnuită, nu se încadrează în genurile literare obişnuite, este aşadar o carte neconvenţională... Cu toate acestea, după ce am tot ezitat, m-am hotătât în cele din urmă să o public, asumându-mi toate riscurile posibile şi imposibile... Poate că se vor găsi totuşi câţiva oameni luminaţi care vor binevoi să o citească şi care să găsească în carte unele sugestii pentru... a visa cu ochii deschişi; aş fi foarte onorat... Aşa încât m-am străduit pe cât am putut să prezint câteva consideraţii generale despre câteva mistere care pe mine m-au frământat o viaţă întreagă – au creat în mintea mea, în sufletul meu, tot felul de nelinişti, de speranţe, de frământări: destinul oamenirii, civilizaţiile extraterestre şi obiectele zburătoare neidentificate, comunicarea în timp şi călătoriile în timp, fenomenele paranormale, catastrofele... Am căutat aşadar să mă lămuresc în privinţa acestor mistere pe cât am putut...

*

Mărturisesc că au fost câteva cărţi pe care am avut ocazia să le citesc în adolescenţa şi tinereţea mea şi care m-au influenţat. Doresc să le consemnez aici pentru că, realmente au fost şi sunt încă foarte interesante:

- Victor Kernbach – „Enigmele miturilor astrale", Editura Albatros.

- Frank Edwards – „Farfuriile zburătoare – o chestiune serioasă", Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969, trad. Ion Pascariu.

- Erich von Däniken – „Amintiri despre viintor. Enigme nedezlegate ale trecutului", Editura Poplitică, Bucureşti, 1970, trad. Gh. Doru, S. Stanciu.

- Florin Gheorgiţă – „O.Z.N. O problemă modernă", Edituta Junimea, 1973.

- Mihai E. Şerban – „Semenii întru raţiune", Editura Dacia, Cluj – Napoca, 1982.

- Dan Apostol – „Deocamdată... enigme", Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1984.

- Ludvik Souček – „Bănuiala unei umbre. În căutarea civilizaţiilor pierdute", Editura Albatros, 1984.

Ulterior am citit şi alte cărţi referitoare la acest mister fascinant, (respectiv misterul civilizaţiei umane)... Unii îşi închipuie că nu este nici un mister – omul a apărut şi a evoluat ca urmare a selecţiei naturale şi a adaptării la mediu, alţii spun că omul este creaţia lui Dumnezeu, alţii afirmă că omul ar fi de fapt rezultatul unor experimente genetice ale unor reprezentanţi ai unei civilizaţii extraterestre care ar fi vizitat Pământul în trecut... Dar acestea sunt opinii ale unor persoane care cred că ştiu tot adevărul şi numai adevărul... Onest ar fi, cred, să se caute, pe cât posibil, informaţii despre cât mai multe opinii, oricât de stranii ar fi şi să fie expuse, pentru a se forma o imagine cât mai cuprinzătoare asupra acestul subiect (respectiv asupra originii omului sau a civilizaţiei umane în general)...

În acest context, trebuie să precizez că această lucrare este o carte care se bazează pe documente... Aceste documente sunt cărţi şi articole... Nu am avut posibilitatea din păcate să vizitez locuri enigmatice de pe planetă, nu am vizitat decât câteva muzee (sănătatea, timpul limitat, finanţele limitate, nu mi-au permis să fac cercetări de amploare). Dar am căutat surse diverse, cărţi în special (prin librării, anticariate, biblioteci, internet), pe care le-am consultat şi pe care le-am inclus în această lucrare – recunosc că numai o parte din ele...

Am căutat aşadar informaţii şi date din mai multe surse la care am avut acces şi am încercat să realizez o sinteză în ceea ce priveşte originea omenirii (chiar dacă pentru unii poate părea cam exagerat şi poate cam ridicol, această expresie, „originea omenirii", nu ezit să o folosesc, deoarece chiar asta am căutat)... Nu, nu sunt istoric, arheolog, antropolog, sociolog, medic sau psiholog, sunt un cercetător şi caut să înţeleg, să aflu, de ce şi cum am ajuns să fiu ceea ce sunt... Şi pentru asta caut nişte răspunsuri la întrebările pe care mi le pun... Şi nu vreau să îmi impună unul sau altul aceste răspunsuri...

Nu caut să impun o anumită părere, dar nici nu accept să mi se impună vreuna... Drept urmare am căutat în limita posibilităţilor pe care le-am avut şi am găsit câteva răspunsuri... Poate că unora li se va părea ca fiind lipsită de seriozitate o astfel de încercare, tocmai în această epocă în care trăim şi în care există tot felul de informaţii, tot felul de oameni care caută să afle câte ceva în legătură cu acest subiect interesant – şi anume trecutul omenirii...

Cu toate acestea, oricine cred că ar trebui să caute şi să afle câte ceva... Cred că ar fi mai bine aşa decât să ignore totul sau să-i privească pe alţii care totuşi încearcă sau care caută să găsească ceva, să-i privească zic, cu aroganţă, cu superficialitate, în definitiv, cu o superioritate, care nu este justificată prin nimic...

Aşadar, am căutat prin tot felul de surse şi am extras informaţii, realizând în cele din urmă o imagine asupra acestui mister fascinant... Este o imagine incompletă, oarecum difuză, ştiu că mai trebuie făcut un efort considerabil pentru a o clarifica... Cu toate acestea, chiar şi aşa, această imagine incompletă poate da un indiciu în ceea ce priveşte elucidarea acestui mister...

În carte sunt multe citate, menţionez de la bun început. A trebuit să aleg: fie descriam cu propriile cuvinte ceea ce era cuprins în fragmentele citate, fie le scriam aşa cum erau în cărţile sau articolele din care le-am preluat... Am preferat a doua variantă, dintr-un motiv foarte simplu: nu am vrut să denaturez sensul frazelor scrise de către autorii respectivi, considerând că ar fi o jignire adusă acestora şi în afară de asta, pentru un plus de obiectivitate aşa cum cred că se cuvine într-o carte pe care o consider ca fiind de fapt un fel de cercetare în domeniul cărţilor... Că nu am reuşit să cercetez mare parte din documente, este adevărat, dar nici nu ar fi de mirare, pentru că o viaţă nu ar fi suficient... Aşa că, iar am avut de ales: fie să tot strâng informaţii din tot felul de surse, cine ştie până când, fie să mă mulţumesc cu ceea ce îmi este accesibil şi să încerc să fac ceva cu aceste informaţii... Bineînţeles că am ales a doua variantă... Şi încă ceva: nu am avut răgazul şi posibilitatea de a cere permisiunea autorilor pentru că am îndrăznit să-i citez în diverse capitole ale cărţii – sunt atât de mulţi (şi autori mai vechi şi mai noi) încât ar fi fost imposibil să fac acest lucru, dar niciodată, nici acum şi nici în alte cărţi, nu mi-am permis să nu indic numele autorului şi opera respectivă, nu mi-am însuşit munca altuia, nu am făcut altceva decât că caut acea operă, să o cumpăr şi apoi să mă refer la acea operă acolo unde a fost cazul; poate că prin asta am făcut şi ceva bun, în sensul că am adus la cunoştinţa eventualilor cititori şi opera şi autorul acesteia... Cam atât despre asta...

Tot ceea ce pot să spun, după ce am reunit tot acest material informaţional, este că sunt ceva mai lămurit şi chiar mai luminat decât eram la începutul căutărilor...

Cartea am împărţit-o în trei părţi. Prima parte cuprinde câteva aspecte referitoare la creativitate, cercetare, fantezie, pseudoştiinţă; raportul dintre timp şi civilizaţie, geneza omenirii, câteva mistere. Partea a doua se referă la câteva aspecte legate de civilizaţiile dispărute şi civilizaţiile succesive, şi apoi la diverse ipoteze privind existenţa civilizaţiei umane (evoluţia „standard", ipoteza civilizaţiei străvechi, ipoteza paleoastronautică, ipoteza civilizaţiilor paranormale, ipoteza planetei inteligente, ipoteza originii oculte – cu două variante, ipoteza comunicării / călătoriei temporale, ipoteza simulării – cu două variante, ipoteza planetei amenajate - cu cinci variante); fiecare dintre aceste ipoteze are susţinători şi adversari, nimeni nu are un drept de excludere a acestora, cel mult se exclud dintr-un anumit grup de susţinători, dar atât şi nimic mai mult; mai sunt şi persoanele care nu sunt interesate de astfel de chestiuni...

Este opţiunea dumnealor, îi priveşte, nu are rost să se piardă prea mult timp cu astfel de persoane, nu au decât să-şi vadă de viaţa lor, modestă sau îndestulată, repet, nu au decât să facă ce vor, atât timp cât nu interzic altora să caute şi să viseze şi atât timp cât nu devin agresivi...

Partea a treia se referă la câteva consideraţii privind problematica civilizaţiei umane, la unele scenarii privind viitorul omenirii – scenarii bazate de fapt pe ipotezele prezentate, inclusiv chestiunile legate de sfârşitul omenirii, precum şi unele reflecţii şi fantezii despre civilizaţiile extraterestre creative.

Cartea se încheie cu câteva reflecţii finale precum şi cu concluzia care a rezultat în urma investigaţiei... Am mai inclus şi şapte anexe (una referitoare la presupuse rase de extratereştri, a doua referitoare la anumite consideraţii finale pe care le-am scris sub forma unei scrisori adresate celor ce vor veni, a treia se referă la o sinteză a ipotezelor incluzând şi câteva comentarii, a patra se referă la două ipoteze suplimentare, a cincea anexă se referă la starea actuală a societăţii – statisticile lumii în timp real, a şasea anexă se referă la câteva provocări sau probleme pe care civilizaţia actuală va trebui să le rezolve şi în fine, în a şaptea anexă, am făcut o succintă analiză a cărţii în ansamblu)...

Nu ştiu sigur în acest moment, dar, dat fiind complexitatea acestui mister, s-ar putea să mai apară alte informaţii care vor putea să contribuie la scrierea unei a doua ediţii a acestei cărţi... Rămâne de văzut...

Cui mă adresez ? Tuturor şi nimănui... Uneori îmi spun că acest efort pe care l-am făcut a fost în zadar... Cu toate astea, cel puţin pentru mine, nu a fost în zadar, pentru că am aflat câte ceva despre ceea ce a fost cândva... Sau ar fi putut să fie...

Alteori îmi spun că poate, va fi cineva care va citi această lucrare cu bunăvoinţă şi generozitate şi va găsi ceva care să îl intereseze, poate că va binevoi să meargă mai departe...

*

Unii critici atoateştiutori, aroganţi şi orgolioşi, obsedaţi de acest minunat simţ al criticii, ar putea să spună că această carte nu este decât o adunătură de citate, de texte copiate din tot felul de surse documentare şi care, în definitiv, nu transmite vreun mesaj explicit... Este posibil să existe şi astfel de indivizi care neputând să creeze ei înşişi ceva anume, să urmărească literatura care tratează astfel de subiecte (şi care este destul de vastă), nemulţumiţi, plictisiţi sau pur şi simplu înfumuraţi şi răuvoitori poate, sunt dispuşi în schimb să discrediteze, să reducă la banalitate un efort de documentare destul de serios... Probabil că se consideră mai presus de critică, sunt inviolabili, cunosc orice, iar ceilalţi sunt obligaţi să lucreze pentru a le satisface lor pretenţiile de tot felul... În caz că aceste pretenţii nu le sunt satisfăcute, atunci ce spun ?

Ia să critic eu niţel, ia să-i găsesc eu nişte lacune, nişte erori, nişte chestii care nu-mi convin mie, mie adică măreţului erudit care sunt... Ei bine şi ce dacă ? Aceşti indivizi nu vor şti niciodată ce înseamnă bucuria de a cunoaşte, de a încerca să afli ceva, de a înţelege ceva anume şi de a transmite unor eventuali cititori ceea ce ai avut de spus... Vor trăi cu prejudecăţile lor, în cadrul limitat al gândirii lor, îşi vor arunca veninul încoace şi încolo şi vor dispărea în cele din urmă, pierduţi în stupizenia aroganţei şi ignoranţei lor...

Nu pot să mai spun decât atât: Dumnezeu sau Soarta să-i lumineze şi să-i facă mai buni...

Şi încă ceva... Un citat dintr-o carte interesantă, semnată de către Sylvie Simon (2012 - Apocalipsa anunţată – Faţa nevăzută a secolului XXI: previziuni ştiinţifice, adevăruri incomode, Editura Paralela 45, 2009, Piteşti, trad. Nicolae Constantinescu):

«Trebuie să nu mai avem încredere în experţi recunoscuţi, deoarece cunoaştem acum frecventa lor incompetenţă şi modul criminal în care s-au folosit de drepturile pe care li le-am conferit cu prea mare uşurinţă; trebuie să deosebim informaţia adevărată de spălarea creierului la care suntem supuşi zilnic; trebuie să ne redobândim bunul-simţ şi liberul-arbitru deoarece, dacă nu gândim noi înşine, gândeşte omenirea pentru noi şi constatăm pagubele provocate de toleranţa noastră excesivă. Să încercăm să cooperăm cu natura şi cu ceilalţi, oricât ar fi de diferiţi, nu să continuăm, în stupida noastră logică războinică, să luptăm contra a tot ceea ce nu putem înţelege. »

(Pag. 9, Introducere).

Iată o opinie cu care sunt de acord în totalitate...

*

Sunt unii oameni care socotesc că numai cunoaşterea ştiinţifică, spre exemplu, este singura formă sau singura modalitate de a reflecta lumea, celelalte forme sau modalităţi nu sunt decât iluzii deşarte… În definitiv, câte forme sau modalităţi de cunoaştere sunt ?... Sunt mai multe, printre care se pot evidenţia: cunoaşterea ştiinţifică – în care raţiunea este primordială; cunoaşterea ficţională – în care imaginaţia, fantezia este primordială; cunoaşterea transcendentală sau spirituală (specifică religiei, miturilor, legendelor) – în care revelaţia, inspiraţia, iluminarea sunt primordiale; cunoaşterea paranormală – în care clarviziunea, premonţia, de pildă sunt primordiale… Mai sunt şi altele, dar acestea cred că sunt cele mai importante…

Cei care sunt adepţii cunoaşterii ştiinţifice, socotesc că celelalte forme sau modalităţi sau tipuri de cunoaştere sunt iluzii, exagerări, mistificări, ori, altfel spus reprezintă… pseudoştiinţă… Pseudoştiinţă, adică ştiinţă falsă, adică neconformă cu concepţiile, credinţele, convingerile lor – adică ale unui grup social, mai mult sau mai puţin restrâns care se autointitulează oameni de ştiinţă… Aceştia îşi permit să respingă, să ridiculizeze, să ignore celelate tipuri de cunoaştere, pe ceilalţi oameni pentru că nu sunt de acord cu concepţiile lor, cu teoriile lor, teorii care, după cum s-a demonstrat de-a lungul timpului, au devenit ele însele… pseudoştiinţifice… Aroganţa unor oameni de ştiinţă, orgoliul lor, uneori dincolo de orice decenţă, este demnă de milă; însă nu numai unii oamenii de ştiinţă au această atitudine, au şi unii reprezentanţi ai celorlalte tipuri de cunoaştere… Se ştie aroganţa, intransigenţa, chiar şi cruzimea cu care unii preoţi (adepţi ai cunoaşterii spirituale) i-au tratat pe unii oameni care credeau altceva decât credeau ei, care erau aşadar adepţii altor tipuri de cunoaştere… Dar, se pare că aceasta este o caracteristică a rasei umane: nimeni nu este de acord cu nimeni…

S-ar părea că este o lege care ar putea fi numită... legea dezacordului universal şi ar putea fi exprimată astfel: întotdeauna vor exista oameni (sau un grup de oameni) care nu vor fi de acord cu ceilalţi... Adică unii oameni nu vor accepta nimic din ceea ce acceptă alţi oameni, nu vor înţelege nimic din ceea ce înţeleg alţi oameni. Aşadar, unii oameni vor fi într-un dezacord mai mare sau mai mic cu alţi oameni...

Altfel spus, nu a existat, nu există şi nici nu va exista vreodată un consens absolut între oameni !... Pare absurd ? Câtuşi de puţin... Dacă accepţi faptul că există legea dezacordului universal, atunci înseamnă că de fapt nu eşti de acord în mod implicit: sunt de acord că există dezacord, deci eşti în dezacord... Dacă dimpotrivă nu eşti de acord că există... legea dezacordului universal, atunci, tocamai ai confirmat-o, fiind în dezacord !...

Iată un exemplu... Unii oameni au fost de acord că Soarele este o... zeitate, dar alţi oameni consideră că este un astru fierbinte... Iată un alt exemplu... Unii oameni au fost de acord că viaţa este un miracol, un dar divin, dar alţi oameni consideră că viaţa este un proces natural, fără legătură cu divinitatea !

Aşa încât, după cum se pare, dezacordul este suveran în lume... Cu toate astea, existenţa unui dezacord total sau extrem, de genul... nimeni nu este de acord cu nimeni este rar întâlnit în istorie, cel mai adesea existând un dezacord moderat, de genul unii nu sunt de acord cu alţii, adică există şi posibilitatea existenţei unor colaborări, a unor cooperări care au loc chiar şi în cazul unor dezacorduri majore, de genul concurenţei sau a unor conflicte...

Ei bine, legea aceasta a dezacordului universal, se pare că este una care guvernează comunicarea temporală... Dacă nu ar exista dezacordul dintre oameni şi dimpotrivă ar fi numai acord, atunci, pur şi simplu nu ar mai exista nici un motiv să se comunice... Să se transmită un mesaj cu care toţi să fie de acord, ar fi inutil...

Atunci, s-ar bloca orice comunicare prin lipsă de mesaj...

Acordul universal, ar implica automat, o uniformizare a informaţiei, o aplatizare a informaţiei şi în final o anulare a acesteia... Aşa se pare că este... Poate că mă înşel... Pe de altă parte, bănuiesc că vor exista diverşi oameni care nu vor fi de acord... Nu au decât... Nu vor face altceva decât să... confirme legea dezacordului universal...

Poate că tocmai de aceea au şi existat atât de multe victime ale catastrofelor... Poate că, deşi au fost avertizaţi de iminenţa producerii unei catastrofe, au avut o presimţire, au fost înştiinţaţi poate printr-un mesaj venit din viitor, NU au crezut, au fost în dezacord cu acel mesaj şi nu au reacţionat, crezând că este numai o iluzie... Şi fiind în dezacord cu mesajul, nereacţionând, au fost... victimele dezacordului, victimele scepticismului şi au murit... Uneori, scepticismul exagerat şi naiv poate fi fatal !... Şi, în aceeaşi măsură şi credulitatea exagerată şi puerilă poate fi nefastă !... Unii au anunţat că va fi o catastrofă, dar s-a dovedit apoi că nu a avut loc; cei care chiar au crezut că va avea loc, fie s-au sinucis, fie au intrat în panică, fie au trecut prin momente grele...

DAR, se pare că această „lege a dezacordului universal are şi destule excepţii... Printre care se poate remarca, ceea ce aş putea numi „protejarea... Unii oameni devin adepţii unui tip de cunoaştere în ideea că... dacă sunt de acord cu o concepţie în care cred unii, sunt feriţi de tot felul de atacuri, sunt membrii unei comunităţi şi astfel vor fi într-un fel protejaţi...

Convingerea (într-o concepţie sau alta) este determinată fie de anumite caracteristici psihice ale individului, fie de necesitatea acestuia de a fi protejat, cel puţin într-o anumită măsură, de un grup social anumit.

În definitiv, un individ care crede în ceva anume, este de fapt în dezacord cu indivizii care cred în altceva !...

Dincolo de acord şi dezacord însă, poate că există, ceea ce am denumit... gândire multivalentă... Ce este aceasta ?

Gândirea bivalentă, adică gândirea caracterizată prin două valori (afirmaţia şi negaţia) este cea mai simplă formă de gândire. Un exemplu banal, un exemplu concret. Orice om poate urmări foarte uşor un meci de fotbal, de handbal, de volei, de hochei, de polo... Pentru că sunt numai două echipe care se confruntă... Orice om poate urmări foarte uşor un meci de tenis sau de şah, pentru că sunt numai doi jucători care se confruntă... La fel, în procesul gândirii, se confruntă deci numai două valori, respectiv afirmaţia şi negaţia... Dacă însă într-un meci de fotbal vor juca trei echipe, sau patru echipe sau mai multe echipe, atunci puţini oameni vor putea urmări un astfel de meci, poate chiar nimeni... La fel, dacă ar exista o gândire cu mai mult de două valori, în afară de afirmaţie şi negaţie, (o gândire multivalentă), atunci totul s-ar complica !... Iată încă un exemplu de gândire bipolară - fie propoziţia: luptă sau mori. Pentru cei obişnuiţi cu această gândire, nu ar mai exista nici o variantă în afara acelora de a lupta sau de a muri. Cu toate acestea, pentru o gândire tripolară se pune altfel problema: dar dacă ar mai fi o posibilitate în afara acestora două (de a lupta sau de a muri ?)... Nici nu lupta, nici nu muri, dar supravieţuieşte, indiferent cum... Aşadar, ce ar mai putea fi ? În afară de a lupta ? Spre exemplu să fugi, să te prefaci, să eviţi, să păcăleşti... Într-o situaţie disperată, unii pot să spună, luptă sau mori (se presupune că oricine, nu vrea să moară, vrea să trăiască şi aceasta constituie un fel de stimulent pentru a lupta cu şi mai multă ardoare), nu există aşadar alternativă... Dar dacă există încă o alternativă ?

Există şi unele studii în care sunt abordate astfel de chestiuni, în special în matematică şi în logica simbolică, însă nu sunt decât abordări abstracte şi prea puţin înţelese de către grupuri mai mari de oameni.

Actualmente, gândirea bivalentă este aceea care ne permite să cunoaştem Universul ! Civilizaţia umană este caracterizată de o astfel de gândire... Pe de altă parte, poate că din perspectiva unei gândiri cu mai multe valori (aşadar o gândire polivalentă sau multivalentă), vom putea cunoaşte Universul Complex sau MARELE UNIVERS, pe care acum numai îl bănuim, altfel spus, viziunea despre Univers ar fi cu totul alta... Mai trebuie subliniat că dacă o anumită realitate este mult mai complexă decât însăşi civilizaţia umană, atunci va fi foarte puţin probabil să poată fi cunoscută acea realitate de către civilizaţia umană; va putea fi cunoscută totuşi, dacă civilizaţia umană va ajunge, prin evoluţie, la o complexitate compatibilă cu acea realitate... Poate că, peste... zece mii de ani, oamenii care vor trăi atunci, vor gândi cu totul altfel decât gândim noi, acum... De ce nu ?...

"Dintre toţi oamenii în viaţă, cine ştie ceva ?"

(Imn babilonian)

(Reprodus după „Un docţionar al înţelepciunii. Cugetări antice şi moderne", Th. Simenschy, ediţia a doua, înrijită de Cicerone Poghirc, Editura Junimea, Iaşi, 1979, pag. 1032)

INTRODUCERE

Civilizaţia este definită în dicţionar, ca fiind... „1) nivel de dezvoltare materială şi spirituală, atins de o formaţie social-economică; civilizaţie antică. 2) nivel înalt de dezvoltare a societăţii."

Mai este definită şi astfel:

„CIVILIZAŢIE (lat. Civilis, civilitas), nivel de dezvoltare a culturii materiale şi spirituale a societăţii. Termenul desemna originar calităţile generale ale cetăţeanului (civis) în relaţiile cu ceilalţi membri ai cetăţii (cetăţeni). Sub forma actuală, termenul civilizaţie a fost creat de raţionaliştii secolului al XVII-lea, în primul rând de Voltaire şi de enciclopediştii francezi, accentul fiind pus atunci pe antiteza dintre civilizaţie şi feudalism, dintre activităţile civilizatoare şi epocile întunecate anterioare. Sub aspect istoric, civilizaţia este opusă barbariei şi marchează o treaptă evoluată de cultură care include folosirea scrisului, existenţa oraşelor, apariţia organizării politice a societăţii. Starea de civilizaţie în acest caz, s-ar caracteriza printr-un nivel mai înalt al forţelor de producţie şi al activităţii productive, iar în epoca modernă, ideea de civilizaţie este asociată cu aceea de urbanizare şi progres istoric. Civilizaţia exprimă sensul activ al culturii şi vocaţia universală a omului. Criteriile de delimitare a civilizaţiei sunt diverse, după unghiul de vedere al diferitelor discipline istorice... Din punct de vedere social-economic, civilizaţia este definită ca acea treaptă de dezvoltare a societăţii pe care diviziunea muncii, schimbul de produse dintre indivizi, care rezultă din această diviziune şi producţia de mărfuri, ce înglobează amândouă aceste procese ale producţiei de mărfuri, ajung la deplină dezvoltare şi revoluţionează întreaga societate de mai înainte. Sub raport etnografic şi antropologic civilizaţia implică raportarea la o realitate originară, necivilizată, biologică a strămoşilor omului; caracterul structural şi sincronic al faptelor..."

(„Mic dicţionar filozofic", Redactori coordonatori- R. Sommer, R.Tomoiagă Editura Politică, Bucureşti, ediţia a II-a, 1973, pag. 86, 87)

În monumentala lucrare „Istoria culturii şi civilizaţiei, Ovidiu Drîmbă, scria, referindu-se la definirea termenilor „cultură şi „civilizaţie" :

« Nenumăratele definiţii date conceptelor de „cultură şi „civilizaţie (numai C. Kluckerton şi A.L. Kroeber înregistrează peste 180 !) se pare că au reuşit până la urmă să creeze o reală confuzie. Termenii au fost intervertiţi: pentru faptele de civilizaţie germanii întrebuinţează termenul Kultur, în timp ce francezii preferă să indice faptul de cultură prin cuvântul civilisation; se folosesc adeseori expresiile „civilizaţie spirituală şi „cultură materială, ceea ce este o evidentă contradictio in adjecto; sau chiar se ajunge până la o identificare a termenilor: dicţionarul enciclopedic „Quillet (1938) defineşte conceptul de civilizaţie ca „sinonim cultură.

Asemenea confuzii sunt consecinţe ale faptului că teoreticienii respectivi au operat disociaţii de ordin filozofic nu arareori specioase, că aria faptelor de cultură sau a celor de civilizaţie a fost în mod arbitrar restrânsă...» (Pag. 5)

În lucrarea precizată, sunt acceptate următoarele definiţii:

« Civilizaţie înseamnă totalitatea mijloacelor cu ajutorul cărora omul se adaptează mediului (fizic şi social), reuşind să-l supună şi să-l transforme, să-l organizeze şi să i se integreze. Tot ceea ce aparţine orizontului satisfacerii nevoilor materiale, confortului şi securităţii, înseamnă „civilizaţie". În sfera ei, prin execelenţă de natură utilitară, intră capitolele: alimentaţia, locuinţa, îmbrăcămintea (nu însă şi podoabele), construcţiile publice şi mijloacele de comunicaţie, tehnologia în general, activităţile economice şi administrative, organizarea socială, politică, militară şi juridică. De asemenea, educaţia şi învăţământul – dar în măsura în care aceste procese răspund exigenţelor vieţii practice.

Cultura include în sfera ei atitudinile, actele şi operele limitate – ca geneză, intenţie, motivare şi finalitate – la domeniul spiritului şi al intelectului. Opera, actul şi omul de cultură urmăresc satisfacerea nevoilor spirituale şi intelectuale; revelarea de sine, descoperirea necunoscutului, explicaţia misterului şi plăcerea frumosului. Iar în raporturile cu natura, cu omul, cu societatea, urmăresc stabilirea, nu a unor relaţii practice, utilitare, sau de instrumentalizare a unuia de către celălalt, ci a unei relaţii de comunicare, de căutare, de regăsire în celălalt. În felul acesta, sferei culturii îi aparţin: datinile şi obiceiurile, credinţele şi practicile religioase, ornamentele şi divertismentele, operele de ştiinţă, filozofie, literatură şi muzică, arhitectura, pictura, sculptura şi artele decorative sau aplicate. » (Pag. 6)

(Ovidiu Drîmbă - „Istoria culturii şi civilizaţiei", Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985)

Pe de altă parte, iată ce definiţie succintă este dată de către Wikipedia:

„Civilizația (din lat. civis = cetățean) ansamblul cunoștințelor și al experienției umane, totalitatea achizițiilor spiritului uman, nivelul înalt de dezvoltare al unei societăți."

(https://ro.wikipedia.org/wiki/Civiliza%C8%9Bie)

Aşadar, civilizaţia este specifică umanităţii, am putea oare să ne referim spre exemplu la... civilizaţia delfinilor sau la civilizaţia... vegetală ? Se pare că nu... Dar atunci cum se poate vorbi de... o civilizaţie extraterestră, din moment ce noţiunea de civilizaţie (şi de cultură) se referă strict la ceea ce este omenesc ?

Cu toate acestea este larg răspândit termenul de „civilizaţie extraterestră, dar nu este prea clar definit... Se presupune că se subînţelege... Când spui „civilizaţie extraterestră (şi prin extensie „cultură extraterestră), probabil că se presupune că sunt nişte fiinţe existente undeva în Univers, care deşi sunt diferite de oameni, ar putea avea şi ceva în comun, iar acest „ceva în comun este suficient pentru a permite extrapolarea de la civilizaţie umană la civilizaţie extraterestră... Cu toate că unii savanţi sau oameni obişnuiţi sunt sceptici în privinţa existenţei unor forme de viaţă răspândite în spaţiul cosmic, cu toate că fiinţele extratereste (cel puţin o parte dintre ele) ar putea fi foarte diferite, ei bine, cu toate astea, termenul de civilizaţie extraterestră este deja larg răspândit...

N.S. Kardaşev propune următoarea „definiţie funcţională a unei civilizaţii de cel mai înalt nivel":

„Civilizaţia este o stare de înaltă stabilitate a materiei, capabilă să folosească informaţia pentru a obţine o informaţie calitativ nouă despre mediul ei şi despre sine, pentru a-şi îmbunătăţi capacitatea de a acumula noi informaţii necesare reacţiilor de menţinere. Civilizaţia se caracterizează prin conţinutul informaţiei dobândite, prin programul de funcţionare şi prin producţia necesară împlinirii acestei funcţii."

(N.S. Kardaşev – „Strategii de căutare a inteligenţei extraterestre", articol inclus în cartea „Există alte fiinţe în cosmos ?" , Editura Politică, Bucureşti, 1986, selecţia textelor, îngrijirea ediţiei Tiberiu Toro, trad. Sergiu Săraru, pag. 132).

Este o definiţie generală, destul de greu de înţeles, însă după cum se pare, nu avem de ales: sau admitem o definiţie mai abstractă, sau acceptăm tot felul de alte definţii, mai puţin abstracte, dar mai restrictive...

*

Au existat în istoria omenirii tot felul de construcţii, de realizări grandioase (unele continuă să existe), numite „minuni ale lumii", cum ar fi spre exemplu: Piramidele egiptene, Grădinile suspendate ale Semiramidei, Templul Artemisei din Efes, templul lui Zeus din Olympia, Mausoleul din Halicarnas, ansamblul Stonehenge, Biblioteca de la Alexandria, Colosul din Rhodos, Farul din Alexandria, Turnul Babel, construcţiile de la Abu Simbel, Teotihuacan, Machu Picchu şi multe altele... Acestea, au suscitat şi continuă să suscite încă, un deosebit interes... Dar au ridicat tot felul de probleme...

Spre exemplu, cred că ceea ce ar trebui să se lămurească ar fi următoarele:

• Motivaţia – aşadar ce a determinat crearea şi realizarea acelor construcţii sau realizări ?

• Planul – cum a fost întocmit planul de realizare a lor ?

• Resursele – ce resurse materiale, energetice şi umane au fost folosite şi cum au fost acestea stabilite ?

• Determinarea - cum a fost luată decizia de a se realiza construcţiile respective ?

• Realizarea - cum s-a desfăşurat activitatea, cum s-a realizat efectiv construcţia ?

• Organizarea - cum a fost organizată, administrată, protejată (medical, alimentar, militar) şi coordonadă sau controlată mulţimea de oameni care a participat la realizarea contrucţiei ?

• Finalitatea - care au fost urmările realizării acelor construcţii uimitoare, ce evenimente au generat acestea ?

• Eventualitatea - ce s-ar fi întâmplat dacă nu s-ar fi construit ?

• Mesajul - oare aceste construcţii transmit vreun mesaj, un mesaj al celor din trecut către cei din viitor ¬? Care ar putea fi mesajul ?

Mi se pare că din moment ce au fost realizate, acei oameni de demult, au avut cunoştinţe suficiente de geometrie şi în general de matematică, de astronomie, de geologie, de inginerie şi de rezistenţa materialelor sau de tehnologia materialelor de construcţii, chiar şi de fizică, de chimie, de biologie şi medicină, fără de care acele construcţii nu ar fi putut să fie realizate...

Se pune întrebarea: cum, în ce fel au obţinut acele cunoştinţe ?

Fie au fost obţinute cumva de la altcineva (fiinţe extraterestre, fiinţe aflate cândva în viitorul lor, fiinţe din alte dimensiuni).

Fie, dacă au reuşit să obţină acele cunoştiinţe prin efortul propriu, atunci trebuie să admit că aveau anumite capacităţi intelectuale, psihice, somatice cel puţin într-o anumită măsură diferite de ale oamenilor actuali, capacităţi care le-au permis obţinerea de informaţii necesare pentru realizarea acelor costrucţii uimitoare. Ce fel de capacităţi ? Poate că aveau o memorie cu mult mai bună decât a oamenilor obişnuiţi, o îndemânare mai mare, o inteligenţă, o forţă fizică mai mare, o rezistenţă la efort şi la acţiunea agenţilor patologici (agenţi producători de boli), de asemeni, poate că aveau şi alte capacităţi care acum se numesc capacităţi paranormale... Altfel, dacă acei oameni erau aproximativ la fel ca şi oamenii actuali, din punct de vedere psihosomatic, este destul de greu de înţeles cum au putut să realizaze asemenea performanţe, fără să posede şi o tehnologie avansată...

Sigur, cineva care tratează cu superficialitate această chestiune, poate să spună foarte simplu: ei bine, au realizat aceste construcţii cu forţe proprii, fără nici un fel de ajutor, erau tot atât de inteligenţi ca şi noi, nu aveau nevoie de maşini, de macarale sau alte dispozitive sofisticate de care avem noi nevoie pentru a construi tot felul de clădiri, probabil că foloseau alte modalităţi, alte tehnici care s-au pierdut... În treacăt fie spus, dacă erau tot atât de inteligenţi ca şi oamenii actuali, înseamnă că, de fapt, omenirea nu a evoluat prea mult...

Ei bine, se poate spune şi aşa, numai că o astfel de justificare este mulţumitoare numai pentru unii indivizi, care în naivitatea lor, cred cu tărie că... nu ar avea rost să se admită că acei oameni străvechi ar fi fost diferiţi de noi, oamenii zilelor noastre... Aceşti indivizi, pentru a-şi schimba această opinie cer dovezi care să le schimbe această opinie... Numai că dovezile sunt foarte greu de obţinut, sunt în mare măsură supuse întâmplării şi chiar şi aşa sunt unii care nu-şi pot schimba opiniile în ciuda tuturor dovezilor...

Acestea sunt aşadar întrebările pe care mi le pun atunci când încerc să aflu câte ceva despre acele „minuni ale lumii" .

Dar mai este ceva ce am observat la aceste „minuni ale lumii"... Mi se pare că au ceva în comun... Succint aceste trăsături comune ale minunilor lumii, din toate timpurile şi locurile ar fi următoarele:

 Caracterul grandios – toate aceste „minuni" sunt construcţii mari, unele de-a dreptul gigantice, ceea ce implică un efort imens, resurse umane, materiale, energetice deosebite; cum s-au găsit astfel de resurse, cum de au putut fi convinşi numeroşi indivizi să participe la realizarea construcţiilor şi cum au fost aceştia coordonaţi ? Îmi permit să sesizez aici, megalomania celor care au iniţiat, au proiectat şi au realizat acele construcţii...

 Toate aceste „minuni par a sfida timpul; toate au în comun un fel de obsesie a timpului, a dăinuirii; denumesc acest caracter... „cronomanie... sau mania timpului...

 Se zice că multe astfel de construcţii grandioase au fost închinate divinităţii – fie pentru a cinsti divinitatea respectivă, fie pentru a îmbuna acea divinitate, fie pentru a cere ceva în schimb de la divinitate; numesc acest caracter... „teomanie"...

 Unele construcţii au fost realizate însă din raţiuni practice (cum ar fi cazul Farului din Alexandria sau a Marelui Zid Chinezesc), sau economice, ori... ecologice (cum a fost cazul cu grădinile suspendate ale Semiramidei sau cu alte construcţii realizate pentru ameliorarea mediului de viaţă sau a ecosistemului); numesc acest caracter... „ecomanie"...

 Privind toate aceste construcţii mi se pare că rezultă (sau se desprinde) un gen de caracter aparte pe care îl şi subliniez: CONTROLUL MENTAL ŞI FIZIC la care au fost supuşi toţi cei care au participat într-un fel sau altul, mai mult sau mai puţin, la realizarea acestor... „minuni; fără acest control exercitat de către unii indivizi asupra mulţimii de oameni – respectiv tot felul de conducători (regi, tirani, diverşi demnitari, preoţi) – aceste „minuni pur şi simplu nu s-ar fi putut realiza; ar fi foarte interesant de ştiut în amănunt, cum au putut să exercite aceşti... indivizi, controlul mental şi fizic, cum au putut să organizeze, să constrângă timp de zeci de ani şi chiar mai mult, acea mulţime de oameni ?

Şi, în definitiv, pentru ce ? Pentru că, în ultimă instanţă, tot acel efort colosal de a realiza acele construcţii uimitoare, în ultimă instanţă, a fost în cele din urmă inutil, acestea s-au prăbuşit, iar unele dintre ele au devenit... praf şi pulbere şi nu a mai rămas din ele, decât... o simplă legendă...

Mă pot gândi la faptul că toate aceste construcţii grandioase au fost realizate ca urmare a unei necesităţi de moment (oricare ar fi fost acea necesitate), după care, cei care le-au realizat au dispărut în negura timpului, lăsând în urmă, acele monumente enigmatice; pur şi simplu poate că nici nu doreau să transmită vreun mesaj celor ce vor veni, nu doreau decât să rezolve o problemă foarte importantă pentru ei, în acele momente demult trecute...

Dar este posibil să existe şi o altă explicaţie deosebită, profundă, care urmează să fie găsită...

*

Ce informaţii putem avea ? Iată câteva surse de informaţii...

Surse de informaţii pentru trecut şi viitor

În general, în cazul trecutului precum şi în cazul viitorului, certitudinea scade, informaţia devine difuză, cu cât trecutul şi viitorul sunt mai îndepărtate de prezent. Cu toate acestea, este posibilă conservarea informaţiei şi realizarea unei conştiinţe a trecutului şi a viitorului, datorită surselor de informaţii.

Aşadar, pe măsură ce ne depărtăm de prezent, informaţia se degradează, incertitudinea creşte. Această degradare a informaţiei este reprezentată de enigme sau mistere sau pur şi simplu prin zone inaccesibile cunoaşterii (spre exemplu, în cazul istoriei, zonele inaccesibile ale cunoaşterii o poate reprezenta aşa numitele secrete de stat, care rămân în zona inaccesibilă cunoaşterii, putând fi considerate, multe dintre ele, ca fiind informaţii mai mult decât degradate, putând fi considerate aşadar, informaţii pierdute).

Enigmele şi misterele se regăsesc însă şi în zona de prezent a timpului, dar amplitudinea acestora (sau dificultatea de a le rezolva) este mai mică.

 Surse de informaţii pentru trecut – în general, sunt:

• memoria individuală – amintiri, reprezentări, etc.;

• memoria colectivă – tradiţii, ritualuri, etc. ;

• documente (scrise, imagini, fotografii, desene, picturi, filme, cărţi, documente audiovizuale – casete audio şi video, memorii artificiale); date (tabele, hărţi, grafice, etc.);

• construcţii - edificii (clădiri, case, structuri arhitecturale, sculpturi, etc.);

• produse tehnice; produse sociale, urme astronomice, geologice, paleontologice, arheologice, istorice, ecologice.

Este de semnalat că multe cunoştinţe despre trecut s-au pierdut, într-un fel sau altul. Charles Berlitz, în cunoscuta sa carte „Misterul lumilor uitate" (Editura Lucman, 1997, trad. Virgil Dorobanţu) precizează că multe documente au fost distruse:

„S-a calculat că mai puţin de 10 % din mărturiile documentare ale antichității au ajuns la noi. Ținând cont de cât este de greu să se păstreze astfel de materiale şi de vicisitudinile prin care au trecut, e o minune că avem chiar şi atât. Mare parte a materialului documentar a rezistat până în epoca actuală deoarece a fost tăiat în piatră, pictat sau gravat pe pereţii mormintelor, sub formă de tăbliţe de lut ars sau inscripţionat pe sigilii şi peceţi. Aceste „documente au adesea un caracter laudativ şi comemorativ, mai rar fiind vorba de acele comentarii literare sau sociale care să ofere o imagine mai adecvată despre trecut. Mare parte din literatura antică... a fost distrusă de incendii, fie intenţionat, fie din întâmplare. „Cărţile antice erau de fapt papirusuri lungi sau suluri de pergament păstrate în bibliotecile din anumite metropole şi puteau fi copiate de mână pentru bibliotecile personale ale celor care aveau permisiunea să facă acest lucru şi destui sclavi care să le copieze. Aceasta a avut ca efect limitarea numărului de ediţii ale oricărui manuscris original şi a sporit vulnerabilitatea capodoperelor la pierderi şi distrugeri. Multe biblioteci din antichitate au fost distruse de incendii sau jafuri." (Pag. 48, 49)

Ei bine, mă pot întreba, (dar fără să pot răspunde): ce conţineau acele documente ? De ce au fost distruse intenţionat ? De ce nu s-au găsit locuri de depozitare a acelor documente mai rezistente, mai sigure ?...

Pe de altă parte, mai este ceva: doar cu aceste... „mai puţin de 10 % din mărturiile documentare ale antichității ajunse la noi , dorim să reconstituim trecutul, unii dintre cei care se ocupă cu studiul trecutului, având îndrăzneala să afirme că... „ştim cam totul despre trecut, nu mai sunt decât unele detalii... nesigure.., şi încearcă să-i convingă şi pe alţii (în special pe naivi) că aşa ar sta lucrurile !...

Referitor la scriere, în cartea lui Andrew Robinson, „Istoria scrisului", (Editura ART, 2009, trad. Mihnea I. Gafiţa), este prezentată o cronologie, din care redau următorul fragment:

 „Era glaciară, după anul 25 000 î. Hr./î.e.n. – Se foloseşte o protoscriere, adică o comunicare pictografică.

 De prin anul 8000 î.Hr. /î.e.n. – În Orientul Mijlociu se folosesc jetoane de clei pentru numărătoare.

 3300 î.Hr. /î.e.n. – Tăbliţe de lut sumeriene acoperite cu scris (Uruk, Irakul de azi).

 3100 î. Hr. /î.e.n. – Primele inscripţii cuneiforme din Mesopotamia.

 3100 – 3000 î. Hr. /î.e.n. – Primele inscripţii hieroglifice din Egipt.

 2500 î. Hr. /î.e.n. – Primele scrieri de pe Valea Indului (Pakistan, nord-vestul Indiei).

 Secolul XVIII î. Hr. /î.e.n. – Primele inscripţii în scriere Lineară A din Creta.

 1792 – 1750 î. Hr./î.e.n. – Domnia lui Hammurabi, regele Babilonului; codul său de legi este inscripţionat pe o stelă.

 Secolele XVII – XVI î. Hr. /î.e.n. – Primul alfabet cunoscut, utilizat în Palestina.

 1450 î. Hr. /î.e.n. - Primele inscripţii în scriere Lineară B din Creta.

 Secolul XIV î. Hr. /î.e.n. – Inscripţiile cuneiforme alfabetice de la Ugarit (Siria de astăzi).

 1361 – 1352 î. Hr. /î.e.n. – Domnia faraonului Tutankhamon în Egipt.

 Circa 1285 î. Hr. /î.e.n. – Bătălia de la Kadeş dintre egiptenii conduşi de Ramses II şi hitiţi; ambele părţi o celebrează ca pe o victorie.

 1200 î. Hr. /î.e.n. – Primele inscripţii cu caractere chinezeşti pe oasele – oracol.

 1000 î. Hr. /î.e.n. – Primele inscripţii în alfabet fenician din zona Mării Mediterane.

 730 î. Hr. /î.e.n. – Primele inscrpţii în alfabet grecesc.

 Secolul VIII î. Hr. /î.e.n. – Apariţia alfabetului etrusc în nordul Italiei de astăzi.

 650 î. Hr. /î.e.n. – Primele inscripţii în scriere demotică, derivată din scrierea cu hieroglife (Egipt).

 600 î. Hr. /î.e.n. – Primele inscripţii glifice din America Centrală.

 521 – 486 î. Hr. /î.e.n. – Domnia regelui persan Darius; este realizată inscripţia de la Behistun, cheia descifrării scrierii cuneiforme.

 400 î. Hr. /î.e.n. – Alfabetul ionic devine alfabetul grecesc standard.

 Circa 270 – circa 232 î. Hr. /î.e.n. – Aşoka inscripţionează edictele de piatră în scriere brahmi şi kharosthi (nordul Indiei).

 221 î. Hr. /î.e.n. – Pe timpul dinastiei Qin are loc o reformă a scrierii cu caractere chinezeşti.

 Secolul II î. Hr. /î.e.n. – În China este inventată hârtia.

 Secolul I d. Hr. /î.e.n. – Manuscrisele de la Marea Moartă, într-o scriere aramaic-ebraică.

 75 d. Hr. /e.n. – Ultima inscripţie realizată în scriere cuneiformă.

 Secolul II d. Cr. /e.n. – Primele inscripţii runice apărute în nordul Europei.

 394 d. Hr. /e.n. – Ultima inscripţie realizată în scriere hieroglifică egipteană.

 615 – 683 d. Hr./e.n. – Domnia regelui Pacal, din epoca maiaşăclasică, la Palenque (Mexicul de astăzi).

 712 d. Hr. /e.n. – Kojiki, cel mai vechi exemplu păstrat de literatură japoneză (cu caractere chinezeşti).

 Înainte de anul 800 d. Hr. /e.n. – În China este inventat tiparul.

 Secolul IX d. Hr. /e.n. – În Rusia este inventat alfabetul chirilic."

(Pag. 16)

Notă

Referitor la abrevieri / acronime: î.Hr. – înainte de Hristos, î.e.n. – înaintea erei noastre, d. Hr – după Hristos, e.n. – era noastră.

« Î.e.n., î.e.c. sau a.e.n. sunt abrevieri / acronime pentru înaintea erei noastre, "înaintea erei creștine, sau în latină ante eram nostram.

Î.e.n. și î.e.c. desemnează orice eveniment petrecut înainte de începerea numărării anilor în actualul calendar (gregorian, precedat de cel iulian), numărătoarea începând, conform tradiției, odată cu nașterea lui Iisus Hristos și care a ajuns actualmente la anul 2018.

ÎdC sau î.Hr. sunt abrevieri ale expresiilor „înainte de Cristos" sau înainte de Hristos, acronime cu utilizare răspândită în lumea creștină, desemnând date care au precedat prezumatul an de naștere al lui Isus Cristos. Această abreviere, extrem de utilizată în România creștină înainte de 23 august 1944, a fost relativ rapid înlocuită după al Doilea Război Mondial, când România a intrat în sfera de influență a puterii sovietice, cu mult mai neutra abreviere î.e.n., care nu deranja ateismul promovat de regimul comunist în perioada 1945–1989. Pentru a nu face vreo referință la biblie, în acei ani se definea Era Noastră (e.n.) ca începând în al 31-lea an al domniei lui Octavianus Augustus, fără a se da o explicație a motivului alegerii acestui moment pentru punctul zero al numărării anilor.»

Desigur, în esență, atât î.e.n. cât și î.e.c., îdC sau î.Hr. sunt sinonime, având exact aceeași semnificație.

(https://ro.wikipedia.org/wiki/%C3%8E.e.n.)

......

„Se consideră, în general, că primele simboluri scrise au fost pictogramele, adică reprezentările picturale de obiecte concrete. Unii savanţi cred că scrisul a fost rezultatul unor căutări întreprinse în mod conştient de un anume sumerian din cetatea Uruk, rămas necunoscut, în jurul anului 3300 î. Hr. Alţii cred că a fost rezultatul efortului unui grup, eventual de administratori şi negustori inteligenţi. Iar alţii cred că nu a constituit o invenţie, ci o descoperire întâmplătoare. Mulţi văd în scris rezultatul unei evoluţii îndelungate, mai degrabă decât al unei inspiraţii fulgerătoare. O teorie deosebit de răspândită susţine că scrisul s-a dezvoltat dintr-un sistem de numărare folosit mult timp, cu nişte „jetoane de lut (asemenea „jetoane , al căror scop nu este cunoscut, au fost găsite în multe situri arheologice în Orientul Mijlociu): înlocuirea acestor jetoane cu semne bidimensionale, semnele respective fiind asemănătoare cu formele jetoanelor, a reprezentat primul pas pe calea scrisului. În orice caz, esenţială pentru dezvoltarea scrisului propriu-zis, care este altceva decât scrisul oarecum limitat, strict pictografic al indienilor nord-americani şi nu numai lor, s-a dovedit a fi descoperirea principiului care stă la baza rebusului. Acesta constă în ideea revoluţionară că un simbol pictografic poate fi utilizat pentru valoarea lui fonetică. De pildă, în hieroglifele egiptene, imaginea unei bufniţe putea reprezenta un sunet consonantic pronunţat ca un m nazal; iar în englezeşte, pentru cineva care ar gândi în acest mod, imaginea unei albine – bee – urmată de imaginea unei frunze – leaf – ar putea reprezenta cuvântul belief („credinţă).

(Pag. 11, 12)

Aşadar, consemnările din sursele scrise, se pot considera ca fiind valabile şi pot aduce informaţii eventual după anul 25000 î. Hr. /î.e.n.; evident că dacă s-ar găsi documente sau altceva (pictograme, eventual) mai vechi, atunci intervalul de timp s-ar extinde şi informaţiile ar fi şi mai valoroase...

*

Mai este ceva de semnalat, în legătură cu informaţiile referitoare la trecut (respectiv la evenimentele care au avut loc) şi anume că aceste informaţii nu sunt pierdute ci se găsesc stocate cumva într-un fel de arhivă, denumită de către unii ocultişti „arhivă akashikă sau „cronică akashikă...

Despre aceasta, Peter Krassa scria:

„Precum nisipul, şi timpul se scurge printre degete. El are o semnificaţie esenţială numai pentru noi oamenii, cele mai inteligente făpturi ale pământului, ale planetei albastre. Din perspectiva Cronicii Akashice, a aşa numitei memorii a lumii, timpul este cu totul lipsit de importanţă. Cine e în stare să privească în acea lumină astrală unde trecutul, prezentul şi viitorul realizează un tot unitar, unde totul se întâmplă în acelaţi timp, aceluia i se deschide o cunoaştere fără timp. I se va revela totul, căci Cronica Akashică este eternă..."

(Peter Krassa – „Cronica Akashică. Dovezile predestinării umane", Editura Lucman, 1999, trad. George Sânpetrean, pag 7)

Unele articole şi cărţi anunţă că un cercetător, părintele Pellegrino Ernetti, ar fi inventat un aparat numit cronovizor, cu care s-ar putea vizualiza tot felul de evenimente care au avut loc în trecut. Din păcate, după ce a fost testat, acest aparat a fost demontat şi a fost depozitat, undeva, nu se ştie în ce loc...

Această „Arhivă sau Cronică Akashică" există sau nu ? Acel aparat numit cronovizor, există sau nu ? Ori sunt numai nişte ficţiuni ale unor oameni dotaţi cu un anumit gen de imaginaţie ? Ei bine este greu de răspuns...

Dar să presupunem că există, ei bine, da, chiar există... Ce rezultă de aici ?... Dacă unii oameni ar putea să... aibe acces la acea arhivă, ei bine, atunci ar fi două posibilităţi: fie ar putea să cunoască numai nişte fragmente din trecut, DAR, atenţie şi aici este o problemă, fiindcă mai trebuie avut în vedere şi capacitatea de înţelegere a celui care a accesat arhiva (un individ poate să intre într-o bibliotecă în care se găsesc documente scrise într-o limbă pe care nu o cunoaşte şi atunci deşi documentele există, acestea sunt inutile întrucât nu pot fi citite), fie poate accesa toată arhiva respectivă, numai că şi aici este o problemă şi anume abundenţa de informaţie; este îndoielnic ca acel individ care explorează arhiva să proceseze sau să înţeleagă tot acest vast material informaţional... Prin urmare, chiar dacă această arhivă akashikă există sunt dificultăţi de accesare a informaţiilor stocate aici – dificultăţi legate de înţelegere şi de limitare a procesării informaţiilor... Nimeni nu poate să absoarbă, să înţeleagă, să perceapă o cantitate enormă de informaţie care se poate presupune că ar fi stocată în această enigmatică arhivă... Singurul lucru care mai rămâne de făcute este să SELECTEZE informaţia, dar această selecţie se repercutează apoi asupra viziunii pe care o va avea asupra trecutului...

Va avea o viziune conformă cu capacitatea lui de asimiliare