You are on page 1of 5

ACNEEA Acneea este o boala comuna, partial determinata genetic, observata mai ales in perioada pubertara, dar si la adult.

Este o afectiune polimorfa in care coexista leziuni retentionale si inflamatorii adeseori pe fond de piele seboreica. Apare ca urmare a unei hipersecretii a glandelor sebacee si se manifesta prin puncte negre, puncte albe sau cosuri care apar la suprafata pielii. Tratamentul acneei trebuie sa tina seama de tipul acneei: retentionala, inflamatorie sau mixta, de intensitatea si gravitatea sa, de eventualii factori declansatori sau de asocierea cu alte afectiuni.La debutul bolii leziunile retentionale sunt reduse, tabloul clinic poate fi nesemnificativ dar tratamentul este uneori dificil. Cele mai expuse suprafete ale pielii sunt acele zone in care se gasesc cele mai multe glande sebacee: fata, pieptul, umerii si spatele. Acneea poate fi intalnita si pe brate sau chiar coapse, insa cazurile sunt extrem de rare. Este indispensabil ca pacientul sa fie indrumat spre dermatolog, sa discutam cu pacientul, sa-i explicam evolutia bolii si sa eradicam ideile preconcepute. Dermatologul defineste potentialul gravitatii si stabileste in functie de acesta strategia terapeutica.Leziunile de acnee induc o crestere a reactivitati emotionale cu instabilitate, stress, si chiar dismorfofobie.Medicul dermatolog trebuie sa fie pregatit sa trateze boala dar si sa deceleze modificarile comportamentale pentru a lua asupra lui sustinerea psihologica a pacientului sau sa apeleze la ajutorul psihiatrului sau psihologului. In primul rand nu este o boala infectioasa. Ea se datoreaza interactiunii dintre bacteriile saprofite normale si o piele anormal de grasa. Practic, prin secretia crescuta de sebum se blocheaza canalul de excretie pilosebaceu si apar punctele negre. Prin colonizarea foliculului de par de catre bacteria numita Propionibacterium Acnes se produce inflamatia si apar cosuri purulente si noduli rosii. Leziunile se localizeaza pe fata, pe tegumentele trunchiului, mai ales pe spate, dar si la nivelul pielii capului. Boala apare atit la fete,cit si la baieti, atingind apogeul cam la varsta de 17 ani. Intensitatea leziunilor descreste spre 21 de ani, iar la 25 de ani ele dispar de la sine. La femeia de peste 40 de ani acneea se intalneste doar in 5% din cazuri, iar la barbat doar 1%. Dupa unii autori, acneea este ereditara, dar aceasta nu sa-a dovedit inca. Ce sa-a demonstrat insa in mod sigur este ca stresul produce acnee, dupa cum pot marturisi studentii sau elevii in examene. Fara indoiala, boala genereaza depresii, anxietate si handicap social si profesional, ceea ce inchide cercul vicios. Fetele au observat desigur accentuarea eruptiei in perioada ciclului, iar legenda cu rezolvarea problemei prin contact sexual sau agravarea ei

datorita abstinentei ramine doar o legenda. In afara acneei vulgare de care am pomenit, mai exista si alte forme clinice,cum sunt acneea sugarului si a copilului mic, acneea dupa nastere, acneea dupa unele medicamente, cum ar fi cortizonicele, acneea dupa substante chimice industriale, cum ar fi clorul, acneea dupa uleiuri, pomezi si cosmetice, acneea estivala sau dupa radiatii ionizante. Care sunt factorii care cauzeaza aparitia acneei? Hipersecretia glandelor sebacee - glandele sebacee sunt localizate in profunzimea epidermei. Fiecare dintre ele este "conectata" cu un canal stramt, numit folicul, unde se afla un fir de par. Glandele acestea produc o secretie uleioasa, cunoscuta sub denumirea de sebum, care se raspandeste spre suprafata pielii prin intermediul foliculilor, pe care ii lubrifiaza - actiune exercitata si asupra portiunii de epiderma ce inconjoara fiecare folicul in parte. Fiecare folicul are o deschidere externa (la suprafata epidermei), care se numeste por. Dimensiunea glandelor sebacee este variabila, cele mai mari fiind asociate cu porii vizibili ai pielii. Glandele sebacee sunt stimulate de hormoni pentru a secreta sebum - in special de catre hormonii masculini care se numesc hormoni androgeni (care se gasesc si in organismul femeii, dar, firesc, in proportie mult mai mica decat in cazul barbatilor). Acesti hormoni sunt produsi de ovare, respectiv testicule. De asemenea, atat in organismul femeii, cat si al barbatului, hormonii androgeni sunt produsi si de glandele suprarenale. In perioadele marcate de stres, aceste glande secreta o cantitate mai mare de hormoni androgeni, cauzand si hipersecretia glandelor sebacee. De asemenea, la pubertate, glandele sebacee sunt hiperactive, ca urmare a modificarilor de ordin hormonal care au loc in organism. Blocarea porilor - ca urmare a hipersecretiei glandelor sebacee, epiderma capata un aspect lucios, fiind "uleioasa" la atingere. Acneea apare atunci cand porii (prin care circula sebum - de la glandele sebacee spre suprafata pielii) se blocheaza, iar secretia de sebum ramane "captiva". Porii sunt blocati de un cumul format din celule moarte si seboree. Cauza acestui blocaj nu este cunoscuta, dar nu reprezinta consecinta unei igiene defectuoase. Din porul blocat, se va dezvolta un punct alb sau negru. Infectia bacteriana - cu toate ca acneea nu este provocata de o infectie bacteriana, bacteriile inrautatesc situatia. Bacteria Propionibacterium acnes se gaseste in mod normal la suprafata pielii, actionand ca o bariera de protectie a pielii fata de alte bacterii daunatoare. Atunci cand secretia de sebum este "captiva" in foliculi, aportul de bacterie Propionibacterium acnes creste la nivelul porului blocat. Bacteriile daunatoare produc o serie de compusi chimici care ataca epiderma, provocand inflamatii si agravand iritatiile. Inflamatia pielii este insotita de simptome precum: inrosire, stare de disconfort si fierbinteala la nivelul epidermei. Inflamatia apare atunci ca urmare a incercarii sistemului imunitar de a respinge o substanta straina

- in cazul de fata fie bacteriile, fie componentele iritante produse de acestea. Acesti patru factori contribuie la blocarea porilor, ceea ce se manifesta prin aparitia punctelor negre, respectiv albe, a pustulelor (cunoscute sub denumire de cosuri) si a chisturilor. Alti factori care contribuie la agravarea acneei: Alimentatia defectuoasa - persoanele care consuma in mod constant ciocolata, snacks-uri si, in general, alimente de tip fast-food sunt mai expuse la aparitia acneei. Pe de alta parte, in urma unui proiect de cercetare intreprins de o echipa de nutritionisti din strainatate, s-a ajuns la concluzia ca oamenii a caror alimentatie zilnica este compusa in principal din fructe, legume, peste si carne slaba nu prezinta simptome specifice acneei. Specialistii in nutritie recomanda o dieta cat mai saraca in grasimi, cereale, paine si dulciuri. Cresterea cantitatii de zahar la nivel sanguin, ce survine ca urmare a consumului ridicat de alimente mentionate, are drept consecinta stimularea unor modificari hormonale care constituie "avanpremiera" acneei; Un rol important in aparitia acneei il constituie factorul ereditar; Stresul este "responsabil" uneori de aparitia acneei. Modificarile de ordin hormonal pot aparea ca urmare a stresului, iar hormonii sunt cei care stimuleaza activitatea glandelor sebacee. Exista riscul ca aceste persoane sa opteze pentru un tratament impropriu al acneei, tocmai pentru ca nu au detectat adevarata ei cauza, fapt care poate agrava situatia; Transpiratia se pare ca inrautateste starea acneei in 15% din cazuri. De asemenea, umiditatea si hainele stramte ii pot agrava starea; Produsele cosmetice pot produce iritatii ale porilor care se umfla si se blocheaza. Sunt recomandate produsele cosmetice care nu contin uleiuri, dar uneori chiar si acestea sunt nocive pentru un ten sensibil. Cum se poate preveni acneea? Acneea poate constitui o adevarata povara pentru persoanele care se confrunta frecvent cu acesta problema. Un stil de viata sanatos care presupune o alimentatie echilibrata si o ingrijire atenta a tenului poate fi primul pas pentru a preveni aparitia acneei sau a diminua efectele acesteia. Este recomandata utilizarea produselor de curatare antibacteriale, nonuleioase cum ar fi masca de argila care contine echinacea. Zincul, vitaminele A,B si E, echinacea si cimbrul au efecte terapeutice asupra acneei. -Fereste-te de cremele pentru fata sau alte produse care contin urmatoarele ingrediente: socetyl stearate, isopropyl isostearate,

isopropyl palmitate, isopropyl myristate si sodium chloride, deoarece acestea produc acneea; -Constipatia este principalul motiv care determina aparitia acneei; -Consuma multa apa pentru a preveni cele mai multe dintre problemele pielii; - Evita consumul de ciocolata, alimente prajite si zahar rafinat; -Pastreaza-ti pielea mereu curata cu ajutorul sapunurilor blande si a apei caldute; - Nu incerca sa cojesti cosurile, deoarece s-ar putea sa ramai cu semne pe fata; - Mananca multe fructe si legume; - Ia suplimente de vitamina B complex si zinc in fiecare zi pentru a intari rezistenta pielii; - Aplica o pasta din castravete pe fata si indeparteaz-o dupa 20-30 de minute cu apa calduta. -Foloseste o lotiune astringenta pentru a inlatura excesul de sebum; -Cu toate ca nu este recomandata folosirea zilnica a cremelor de fata, daca ai fata uscata poti sa folosesti o crema de zi light; -Este recomandat sa folosesti produsele cu un continut ridicat de apa, in locul celor pe baza de uleiuri; -Aplica neaparat o masca cu miere de albine, macar o data pe saptamana. Mierea de albine este considerata un dezinfectant, insa are si proprietati medicinale de a vindeca petele rosii de pe fata si distruge bacteriile; -Este indicat sa te speli pe fata de cel putin doua ori pe zi cu un sapun pe baza de sulf. Prima data imediat ce te trezesti, iar apoi inainte de a merge la culcare. Atentie! Nu freca puternic fata, ci executa un masaj usor; -Daca ai parul lung, este de preferat sa il tai mai scurt, deoarece acesta contine ulei care este ca un "magnet" pentru praful din jur. In momentul in suvitele ating exact zonele fetei afectate s-ar putea sa agraveze acneea; -Ia suplimente nutritive, deoarece pielea ta are nevoie de o hranire eficienta; -Suplimentele de crom au efecte benefice asupra acneei, asigurand o vindecare rapida; -Vitamina A protejeaza pielea, previne acneea si reduce secretia de sebum; -Inainte de culcare trebuie neaparat sa te demachiezi pentru a lasa tenul sa respire. Nu folosi nici un fel de crema de noapte; -Bea cel putin 8 pahare cu apa in fiecare zi. Apa are rolul de a purifica tenul si de a-l hidrata perfect; -Nu stoarce cosurile, deoarece se pot inflama si infecta! De asemenea, nu vei face decat sa impingi reziduurile infectate in straturile inferioare ale pielii si sa se inflameze si mai rau; -Renunta definitiv la cremele si lotiunile pe baza de alcool; -Spala sau schimba zilnic fata de perna;

-Zincul este un agent antibacterian. O dieta saraca in zinc poate provoca o "izbucnire" a acneei; -In cazul in care te confrunti cu problema acneei, evita sa porti haine stramte; -Evita pe cat posibil expunerea la soare si foloseste creme cu factor de protectie cat mai ridicat (nu folosi cremele pe baza de ulei); -Consuma multe fructe si legume proaspete; -Exercitiile fizice sunt foarte indicate, deoarece stimuleaza circulatia sangvina si ajuta la eliminarea toxinelor; -Respira adanc de cate ori esti stresat/a! Specialistii au descoperit ca exista o stransa legatura intre acnee si stres. Sub stres creste secretia hormonilor masculini (androgeni), iar glandele sebacee incep sa produca si sa secrete mai mult sebum care cauzeaza aparitia acneei. -In cazul in care sunt prescrise medicamente, este necesar ca tratamentul sa fie urmat timp de aproximativ 6-8 saptamani pentru a se obtine rezultate.

You might also like