Professional Documents
Culture Documents
In situatia in care, la stabilirea celor 6 luni din care se constituie baza de calcul al indemnizatiilor se utilizeaza perioadele asimilate stagiului de cotizare prevazute la art. 8 alin. (2) si (3), veniturile care se iau in considerare sunt: - indemnizatiile de asigurari sociale de care au beneficiat asiguratii, - salariul de baza minim brut pe tara din perioadele respective, pentru situatia in care salariatul a beneficiat de pensie de invaliditate sau a urmat cursurile de zi ale invatamantului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normala a studiilor respective, cu conditia absolvirii acestora; - indemnizatia lunara pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, de pana la 3 ani. Dispozitiile art. 37 alin. (2) din Norma de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 158/2005 stabilesc o exceptie de la regula determinarii bazei de calcul in situatia acordarii succesive, pentru aceeasi afectiune, a concediilor medicale. Astfel, in situatia in care unui asigurat i se acorda doua sau mai multe concedii medicale pentru aceeasi afectiune, fara intrerupere intre ele, durata lor se cumuleaza, iar plata se suporta conform art. 12 din O.U.G. nr. 158/2005. In aceasta situatie, la calculul indemnizatiilor pentru certificatele de concediu medical in continuare se mentine baza de calcul determinata pentru certificatul de concediu medical initial. Indemnizatiile aferente concediilor medicale se calculeaza dupa urmatoarele reguli: 1. Se constituie baza de calcul din ultimele 6 luni inaintea lunii de acordare a concediului medical. Se stabileste numarul de zile lucrate pentru care s-a calculat CCIASS. Se totalizeaza numarul zilelor identificate in cele 6 luni luate in calcul. 2. Se totalizeaza veniturile persoanei pentru cele 6 luni luate in calcul. 3. Se calculeaza media zilnica a veniturilor impartind totalul veniturilor la numarul total de zile stabilit la punctul 1. 4. Se calculeaza indemnizatia propriu-zisa inmultind media zilnica de la pct. 3 cu numarul de zile lucratoare din perioada de concediu medical, la care se aplica procentul stabilit pentru tipul de concediu. Contributii sociale datorate Contributii sociale pentru indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca suportata din fondurile angajatorului: - Contributiile la sistemul asigurarilor sociale de stat datorate de angajator si salariat (CAS) Conform art. 29611 din Codul fiscal, pe perioada in care salariatii beneficiaza de concedii medicale si de indemnizatii de asigurari sociale de sanatate, cu exceptia cazurilor de accident de munca sau boala profesionala, baza lunara de calcul al contributiei de asigurari sociale datorate bugetului asigurarilor sociale de stat este suma reprezentand 35% din castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat, corespunzator numarului zilelor lucratoare din concediul medical. In baza art. 17 din Legea nr. 294/2011, a bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2012, castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2012 este de 2.117 lei. Contributia individuala la sistemul asigurarilor sociale de sanatate nu se datoreaza. Contributia angajatorului la sistemul asigurarilor sociale de sanatate se datoreaza. Conform art. 29617 alin. (6) din Codul fiscal, angajatorii datoreaza contributia de asigurari sociale de sa na tate calculata asupra sumelor reprezentand indemnizatii de asigurari sociale de sanatate, acordate in baza O.U.G. nr. 158/2005, numai pentru zilele de incapacitate temporara de munca, suportate de angajator. Contributia pentru concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate (CCI) se datoreaza. Conform art. 29617 alin. (7) din Codul fiscal, angajatorii datoreaza contributia pentru concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate calculata asupra sumelor reprezentand indemnizatii de asigurari sociale de sanatate, acordate in baza O.U.G. nr. 158/2005, numai pentru zilele de incapacitate temporara de munca, suportate de angajator.
- Contributia individuala la sistemul asigurarilor pentru somaj se datoreaza. Contributia angajatorului la sistemul asigurarilor pentru somaj se datoreaza. - Contributia la Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale se datoreaza. - Contributia pentru accidente de munca si boli profesionale se datoreaza. Baza de calcul o constituie, potrivit art. 2965 alin. (5), salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, corespunzator numarului zilelor lucratoare din concediul medical. Conform art. 1 din H.G. nr. 1.225/2011, incepand cu data de 1 ianuarie 2012, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabileste la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore in medie pe luna in anul 2012, reprezentand 4,13 lei/ora. Contributii sociale pentru indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca suportata din FNUASS: - Contributiile la sistemul asigurarilor sociale de stat datorate de angajator si salariat (CAS) Conform art. 29611 din Codul fiscal, pe perioada in care salariatii beneficiaza de concedii medicale si de indemnizatii de asigurari sociale de sanatate, cu exceptia cazurilor de accident de munca sau boala profesionala, baza lunara de calcul al contributiei de asigurari sociale datorate bugetului asigurarilor sociale de stat este suma reprezentand 35% din castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat, corespunzator numarului zilelor lucratoare din concediul medical. - Contributia individuala si a angajatorului la sistemul asigurarilor sociale de sanatate nu se datoreaza. - Contributia pentru concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate (CCI) nu se datoreaza. - Contributia individuala la sistemul asigurarilor pentru somaj nu se datoreaza. Contributia angajatorului la sistemul asigurarilor pentru somaj nu se datoreaza. - Contributia la Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale nu se datoreaza in baza art. 29616 lit. f) din Codul fiscal. - Contributia pentru accidente de munca si boli profesionale se datoreaza. Baza de calcul o constituie, potrivit art. 2965 alin. (5), salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, corespunzator numarului zilelor lucratoare din concediul medical. Conform art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, sumele reprezentand indemnizatii platite de catre angajatori asiguratilor, care depasesc suma contributiilor datorate de acestia in luna respectiva, se recupereaza din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate din creditele bugetare prevazute cu aceasta destinatie, in conditiile reglementate prin normele de aplicare a acestei ordonante de urgenta. Aceste sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentand contributii de asigurari sociale de sanatate. Normele metodologice stabilesc la art. 77 alin. (1) ca sumele reprezentand indemnizatii platite de catre angajatori asiguratilor, care depasesc suma contributiilor datorate de acestia in luna respectiva, se recupereaza din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate (FNUASS) din creditele bugetare prevazute cu aceasta destinatie. Astfel, in prezent, singura modalitate de recuperare a sumelor reprezentand indemnizatii platite de catre angajatori asiguratilor, care depasesc suma contributiilor datorate in luna respectiva, este din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate din creditele bugetare prevazute cu aceasta destinatie, in conditiile reglementate prin Normele de aplicare a O.U.G. nr. 158/2005. Potrivit alin. (2) al art. 77 din aceleasi norme, pentru recuperarea sumelor reprezentand indemnizatii achitate care depasesc obligatia lunara de plata a contributiei pentru concedii si indemnizatii, angajatorul depune la registratura casei de asigurari de sanatate solicitarea scrisa conform modelului prevazut in anexa nr. 12 la care se ataseaza Centralizatorul privind certificatele de concediu medical prevazut in anexa nr. 18, precum si, dupa caz, dovada achitarii contributiei pentru concedii si indemnizatii, pentru perioada anterioara pentru care se solicita restituirea. Inregistrari contabile
Indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca suportata din fondurile angajatorului: 6458 = 423 "Alte cheltuieli privind asigurarile "Personal - ajutoare materiale datorate" si protectia sociala"
4313 = 423 "Contributia angajatorului pentru "Personal - ajutoare materiale datorate" asigurarile sociale de sanatate" Retineri:
423 = 444 "Personal - ajutoare materiale datorate" "Impozitul pe venituri de natura salariilor" 423 = 4372 "Personal - ajutoare materiale datorate" "Contributia personalului la fondul de somaj" 423 = 4312 "Personal - ajutoare materiale datorate" "Contributia personalului la asigurarile sociale"
5121 = 4313 "Conturi la banci in lei" "Contributia angajatorului pentru asigurarile sociale de sanatate"/analitic CCI"
Exemplu de calcul salariu fara medical, salariul brut de 5.000 lei plus un spor de 10%, fara a mai preciza reglementarile aferente. Contributii angajator Presupunem ca, in aceeai luna, angajatul se afla 5 zile in concediu medical - boala obinuita, cele 5 zile se suporta din fondul de salarii. In aceasta situatie, vom avea: Salariu brut: 5.000 lei Ore lucrate luna iulie 2012: 176 ore Spor permanent de vechime: 10% = 5.000 lei x 10% = 500 lei Salariu realizat: 5.500 lei CAS 10,5%: 578 lei Somaj 0,5%: 28 lei Sanatate 5,5%: 303 lei Impozit 16%: 735 lei Rest de plata: 3.856 lei Contributii angajator:
CAS: 5.500 x 20,8% = 1.144 lei CCI: 5.500 x 0,85% = 47 lei omaj: 5.500 x 0,5% = 28 lei Sanatate: 5.500 x 5,2% = 286 lei Fond garantare: 5.500 x 0,25% = 14 lei Accidente de munca (procentul este in functie de codul caen), presupunem ca procentul este de 0,205%, fond accidente: 5.500 x 0,205% = 11 lei