Absurdul in Tablete din Tara de Kuty Absurdul, am vazut, este o preferinta n Tablete din Tara de Kuty.

Tudor Arghezi este primul important scriitor care bruscheaza, constant si deliberat, normele scrisului de pna la el. Nu este singurul. A-i cita n compania lui pe Ion Barbu si pe cei aparuti ceva mai trziu, Nichita Stanescu sau Fanus Neagu, nu ar fi o eroare. Arghezi, nsa, deschide poarta mare a insurgentilor de geniu care depasesc simplele tentative de nesupunere academica sau dogmatica. De canon, cum se spune prea des astazi. n treacat, amintesc ncercarile grupului suprarealistilor, frondisti cu program, dar ei sustin cu rezultate discutabile, mediocre chiar, sensul superior al esteticii si nu ies (exceptiile sunt rarisime) din zona artei minore. Spre deosebire de suprarealisti, mai cu seama de copiii de suflet ai acestora, dadaistii, scriitorii mari si adevarati nu neaga, ci continua orgoliosi altfel valorile care i-au precedat. Ei sparg scoarta care tinde sa creasca peste ceea ce a fost si sa devina n cotidian comun. Si antreneaza literatura romna pe calea schimbarii. Meritul lor nu se cantoneaza n orgoliul razvratirii, ci n calitatea nnoirii. Ei ne invita sa ne salvam estetic vorbind , din plictiseala pe care o instaleaza epigonismul n realul diurn. Noua calitate poate fi masurabila iar unul dintre instrumentele de masura ni-l garanteaza estetica. Spiritul de libertate al omului modern Arghezi este un om modern -, nu conduce la vanitatea razboiului cu predecesorii si nici la declinul memoriei prin anularea admiratiei. Cred ca nu ar fi gresit sa punem n relatie modernismul superior cu rationalismul clasic n raportul logic: totul prin ratiune, ratiune n totul. Diferenta dintre un artist insurgent mare, cazul Arghezi, si frondistii suprarealisti, cazul Tristan Tzara sau Geo Bogza (acesta mai ales din perioada Jurnalului de sex) este data de valoare. Si, extrapolnd, de orientare cum scrie G. Calinescu: dadaismul nu era dect o mistificatie si o demonstratie estetica negativa. Sustinnd ca frumosul artistic este o valoare estetica, Tudor Vianu pune conceptual lumina mai puternica pe substanta creatiei: valoarea estetica nu trebuie confundata cu opera de arta, adica cu obiectul sau cu bunul estetic. Un obiect nu devine pentru noi estetic dect atunci cnd l gndesc n sfera valorii respective. Insurectia estetica a lui Arghezi este totala si cuprinde esentialul componentelor artei literare: limba, fabulatia, imagistica. Structurile obisnuite sunt rupte brutal, realul este invadat de imaginar. Temele alese sunt insolite. Cititorul este condus insidios sa descopere frumosul n alta parte dect crede ca este posibil. De fapt, nici nu este convins ca va descoperi frumosul acolo unde i se propune, dar continua sa-i caute urmele si-l va lua, n final, ca atare. Relevat, frumosul de care vorbea Vianu, care este altceva dect frumosul vizibil, este noua calitate a creatiei moderne. Este posibil sa se iveasca din supranatural sau din inexplicabil. Nu este nevoie sa fie si probat. Constructia mbraca adesea camasa parabolei iar oximoronul, care permite explozia ironiei prin asocieri bizare si contradictorii, ajunge la Arghezi o predilectie stilistica. n Cimitirul Buna-Vestire doi indivizi pretind ca au nviat. Sunt adusi pentru verificare la intendentul cimitirului si se constata ca nu apar n registre. nvierea mortilor ia amploare si lumea este ngrozita. Va trebui constituit un tribunal n toata regula pentru a se afla adevarul. Este un fel de Judecata de apoi banalizata cu tlc. Suntem n plin suprarealism, evident. n alta parte, Tablete din Tara de Kuty, suntem proiectati n fantastic. Fabulosul modifica realul si impresia ca, totusi, ntmplarile sunt posibile face naratiunea credibila odata cu acceptarea ideii ca suntem ntr-o parabola. Conditia este ca si cititorul sa ia n serios absurdul si sa-l identifice cu lumea reala. Kuty se nfatiseaza ca fericitul tinut n care nu este nevoie sa ai capital, instalatie sau marfa ca sa produci alta marfa; este de ajuns o combinatie. Nu este greu sa ne imaginam ca Arghezi vorbeste de o tara numita Romnia (volumul este publicat n 1933) n care arbitrarul, chiar si grotescul, se instalasera n toate structurile, i afectau toate articulatiile sociale, administrative si politice. Ne vom convinge rapid parcurgnd aceasta parabola reportericeasca. Suprarealismul, cu preponderenta tehnicii folosite putin mai trziu n teatrul absurdului, este, estetic vorbind, preferinta pentru dezvoltarea subiectului parabolei. Trei carturari, un reporter, Mnir si Kuic pleaca ntr-o tara imaginara. Pentru a se dumiri n ce lume au ajuns, mai bine spus pe ce lume traiesc, ntr-o academie din noua tara li se dau

lamuriri. Vor descoperi o alta ordine n care nefirescul devine firesc si esential. Vor trebui sa intre n normalul acestei lumi ca nimic sa nu-i tulbure. Ministrul de finante le explica modul n care a pus capat haosului produs n viata publica de neregulile financiare. (Atentie la tehnica dislocarii sintactice cautata, ma ntreb?, de scriitor parca pentru a ngrosa absurdul situatiei): Ca sa capatam, la un popor, care nu cunostea nici bronzul, nici cositorul, nici industria turnatoriei, parale, nceputul trebuia exprimat printr-o valoare curenta, recunoscuta n toate continentele Am introdus, asa dara, moneta (sic!), care pentru Kuty se numeste Kanci. Un stat care se respecta introduce impozitul, nu-i asa? n Tara de Kuty a fost instaurat nu numai un astfel de instrument regulator, ci si o regula de folosinta: Insul Kuti era chemat la Perceptie, unde figura n acelasi timp Siguranta si Jandarmeria. nti, i se aducea la cunostinta ca desi cetatean, el era un bandit, toti cetatenii unui Stat fiind prin definitie banditi, mpotriva carora se apara Statul, acesta avnd caderea, n vederea de a se putea apara, sa provoace. Deci Kuti era nti batut bine. Daca nu-i vom putea lua altceva, cel putin ne alegem cu att, scrie Regulamentul, ca l-am batut. ntr-o astfel de tara istoricii sunt preocupati si ei de preistorie. Cercetnd, si-au descoperit stramosii: filintii si basogii, care traiau n ntelepciunea disputelor. Firesc, nu?! Istoria este sustinuta, ca oriunde, de legende. Cei trei oaspeti n Tara de Kuty trebuie sa-si revada cunostintele. De exemplu, legenda potopului din timpul lui Noe este putin diferita dect cea pe care o stiau ei din Biblie. Iat-o n varianta academicienilor din Kuty: Noe nu descoperise rotunditatea Terrei, asa ca a crezut ca potopul cuprinsese pamntul ntreg. Academicienii Kuty stabilesc adevarul: Dupa ultimele date ale stiintei, Noe a fost mai degraba un gospodar predecesor al lui Amundsen si care si-a propus sa puie n mare prima nava de plutit si, ca sa-si asigure mese regulate si oua a luat cotete si animale de taiat. Noe va ajunge n mijlocul apelor pe furtuna, si n lipsa totala a unui sfetnic capabil sa-i dea o ndrumare, catre insulele Madeire, unde creste un strugure suculent, Noe, ngenunchiat, a vorbit cu Dumnezeu, prezent la necurile tuturor vapoarelor pna n timpurile de azi. O institutie sociala ca aceea a casatoriei este conceputa pe principiul functionalitatii: nascndu-se n conditiuni deosebite si din materiale disarmonice multe dintre ele sunt contradictorii. Pentru ndreptarea lucrurilor se gaseste un model n mediul imediat: n vreme ce o uzina fabrica suruburi o alta uzina fabrica piulite, cui i trebuie una din doua cauta o mparechere. Logica cuplului este simpla: Un nasture fara cheotoare si o cheotoare fara nasturele ei, reprezinta un dezechilibru. n Tara de Kuty universul balanseaza ntre imposibil si nefiresc. Automatismele invadeaza totul. Orasul n care ajung cei trei vilegiaturisti este ciudat, locuitorii schimba la perioade fixe, automat si fara motiv, cte ceva. Orasul este locuit de o populatie blajina care, neavnd ce face, schimba numele lucrurilor si ale demnitatilor la fiecare zece ani, cel putin odata. Reactia celor trei este asemanatoare cu cea a lui Guliver n tara piticilor: se trezesc ntr-o lume pe care nu o considera ostila. S-a mai vorbit despre alegoria de tip swiftian n cazul Tabletei din Tara de Kuty. O diferenta exista, totusi, altfel Arghezi ar fi un scriitor obisnuit. Reporterul, Mnir si Kuik nu se minuneaza de ceea ce descopera, ci constata detasat diferenta pe care o trateaza cu ngaduinta, fara curiozitati. Tara de Kuty nu este o lume diferita ca aceea a piticilor n care se trezeste Guliver, ci o tara a absurdului. Aici, un ins cu initiative tine sa strnga edificiile de acelasi fel ntr-un singur loc, bisericile cu bisericile, gradinile cu gradinile. O extravaganta bizara, dar cu scop: canalurile de pilda trebuiau scoase din pamnt, ca sa nu-l mai incomodeze si ngramadite, ca n santierul unei fabrici de tuburi de beton, la diametrul si lungimile lor, n stive demonstrative n mijlocul unui parc cu lac, iar becurile aveau sa fie scoase din oras si ngropate n lac, ca sa-l lumineze pe dedesubt n culori. Astfel, absurdul devine norma. Cu ochiul de azi putem sa descoperim noi unghiuri de atac ale estetismului arghezian. Francezii sunt socotiti inovatori de formule, de anti-ceva: anti-roman, anti-teatru, vom avea chiar si anti-jurnal. Nu numai francezii, ci si strainii integrati culturii franceze. Eugen Ionescu, Arthur Adamov si Samuel Beckett sunt clasicii teatrului absurd att de cultivat o vreme la Paris. Dar absurdul ca idee si tehnica aparuta la suprarealisti nu spun o noutate , are radacini n literatura romna, nu este proprietate exclusiva a culturii franceze. Nici macar teatrul absurdului. Suprarealismul romn este, prin Urmuz, anterior celui francez si

independent crede G. Calinescu. Absurdul, dupa cum se vede n Tablete din Tara de Kuty (scrise n perioada 1925-1933), este consistent si naucitor. Nu-l mai luam cu noi (n voiajul spre tara ciudata, n.n.), hotar Mnir. Te pomenesti ca ne face o boroboata pe sus si ne cere sa-l azvrlim din avion. Nici un comentariu din care s-ar putea ntelege ca Arghezi are obiectii la logica lui Mnir. Sau: Tocmai trecea o biserica pe dedesubtul nostru (vor regasi ceva asemanator la Chagall). Anarhia raspndirii robinetelor n tot orasul poate fi suprimata prin strngerea celor 250.000 de robinete ntr-un singur loc: debitul poate fi matematic supravegheat. Morfologia umana se modifica n aceeasi indiferenta a scriitorului. O femeie doreste sa devina prezidenta n aceasta exotica tara punnd o conditie: Tot ce va rog este ca suprimnd conventiile dintre sexe sa ma considerati ca pe unul de-ai vostri, sa faceti abstractie de structura sexului meu, care prin functiile ce ndeplineste de o viata ntreaga, se apropie cu onoare de structura sexului masculin. (Amatorii de divagatii pot porni de la acest paragraf si sa-l plaseze pe Arghezi chiar ntre post-modernisti!). Rugamintea strneste oaspetilor o curiozitate: Atunci, permite-mi o ntrebare. Ce utilizati la dv. acasa? Presupunnd binenteles, imita Kuik accentul doctoral, ca nu va nmultiti prin rugaciuni si cntari de psalm?. Arghezi perverteste logica simpla: curmala este un fruct cu coaja nauntru, alegndu-ne cu putinul, nca mult (ceva mai nainte, un personaj al lui Caragiale accepta si el sucit evidenta: curat murdar). Lingvistic, sintaxa limbii romne (si asa neasezata!) sufera ultragieri majore. Obisnuita, pna la exasperare, devine dislocarea: Binefacerile automobilului gonesc femeia nu numai din tara ei dar si din sexul, cu care ne-au deprins batrnii, specializati n doua unice sexe depline, sa ne facem socotelile vietii; marginea ochilor neagra; Chibritul devine Regie, dimpreuna cu tutunul si cu sarea, pe care a descoperit-o lingnd padurile, cireada. Modificarile, este important, se produc n interiorul stilisticii, nu n cel al gratuitatilor. ntr-un dialog, Arghezi pune doi literati sa vorbeasca despre plata pacatului uciderii n viata de apoi, n focurile Gheenei imaginata cu un adaos de pretentie intelectuala fata de cea din viziunea populara. Ghehena, cum ortografiaza scriitorul, se afla n pamnt acolo unde ncepe temperatura, focul interior. Terenul logicii este preferat de scriitor pentru ironizarea snobismului. Scriitorul introduce o discutie despre mitologia greaca pentru a pregati tratamentul naucitor si a-si trimite personajul, as spune cu placere, n derizoriu: Grecii astia cunosteau si lucrurile pe care le ignorau. Tabloul cstiga n pretiozitate iar, stilistic, este fascinant: Extraordinar popor! zise al doilea romancier, sculndu-se de jos si evocnd cu gesticulari stlpii, colonadele. Venera fara brate si ghimpele baiatului din talpa piciorului. Mi se pare ca si asta a fost grec, adaose el, asezndu-se pe scaun ca Pericle. Hazul involuntar al relatarii face sa acceptam fara rezerve dislocarea sintactica la care recurge Arghezi. Este superfluu sa precizez ca ar fi fost corect ghimpele din talpa piciorului baiatului nu ghimpele baiatului din talpa piciorului Dar, suntem n Tara de Kuty!