You are on page 1of 33

pagina 1 din 33

Peter Kelder Ochiul renayterii


Din partea traductorului n loc de prefa(
"Aceasta e o mare tain:
pe ct de mult ar fi ncercat s fie distrus corpul uman
de timp sau boal, intemperii sau suprandestulare,
l va renate cuttura Ochiului Ceresc,
i-i va ntoarce tinereea i statea,
i fora vieii mai mare o va avea
Cartea lui Peter Kelder este unica surs n care se contine inestimabila informatie despre
cele cinci practici rituale tibetane, care ne ofer cheia de la poarta unei tinereti imperceptibil de
lungi, a snttii si a unei uimitoare forte vitale. Pe parcursul a mii de ani informatia despre ele a
fost pstrat, n cea mai mare tain, de ctre clugrii unei mnstiri izolate n munti.
Au fost descoperite n 1938, atunci cnd a fost publicat cartea lui Peter Kelder. Dar
Occidentul nu era pregtit s asimileze o astfel de informatie, deoarece abia ncepea s cunoasc
realizrile fantastice ale Orientului. Acum, la sfrsitul secolului XX, dup ce uraganul informatiei
practice si teoretice despre cele mai diverse sisteme ale stiintelor ezoterice din est a scuturat
planeta, aducnd revelatii fantastice si deschiznd o nou pagin n istoria gndirii omenesti, a
aprut insistenta necesitate de a trece de la teorie si filozofie la implementrile practice, alegnd
cele mai efective si neobisnuite metode. Fiecare zi ajut de a ridica vlul la tot mai multe si mai
multe aspecte ale cunoasterii ezoterice, dezvluind omenirii, prin fiecare pas parcurs n aceast
directie, noi si noi grandioase perspective de cucerire a spatiului si a timpului. De aceea nu este de
mirare c lucrarea lui Peter Kelder iarsi a iesit la suprafat din nefiinta uitrii si c a sosit timpul
ei.
De ce? n ce const originalitatea ei? Doar practicile descrise pe paginile ei nu ne dau
senzatia de ceva complicat, precum afirm nsusi autorul, ci dimpotrov sunt accesibile oricrui
om
Din ce cauz aveam nevoie de attia ani pentru a accepta lucruri att de simple si evidente?
Totul const n faptul c nu se descriu simple exercitii fizice de recuperare, dar si actiuni
rituale, care ntorc napoi cursul timpului intern. Chiar si acum, dup ce am vzut attea minuni,
constiinta noastr nu poate accepta aceasta. Dar este necesar s constatm: metoda functioneaz si
functioneaz anume n acest mod! Bazndu-se pe ce? Incredibil! Pe lucruri att de elementare
De necrezut!
Dar s nu facem concluzii grabnice, deoarece sacramentalul tot ceea ce este genial este att
de simplu nu a fost anulat de nimeni. Si unicul criteriu al adevrului n cazul dat (precum si n
orice alt caz) poate fi doar practica. Acei care o vor ncerca, se vor convinge singuri c metoda
functioneaz. Oare e chiar att de important s stim pe ce se bazeaz? Comoara fr de pret a
strmosilor este destinuit pentru fiecare din noi. Absolut inofensiv. Accesibil oricui.
Inacceptabil de misterioas n simplitatea sa. Trebuie doar s ntinzi mna si s iai. n fiecare
ziCte zece-douzeci minuteSi gataOare e att de complicat?
Probabil nu este att de important dac colonelul Bradford a fost un personaj real sau Peter
Kelder a inventat aceast istorie doar pentru a ne relata, ntr-o form captivant, despre practicile
unice, transmise lui de ctre nvttorul tibetan. Desigur, multumim enorm autorului pentru acele
cteva ore plcute, pe care le vom petrece citind povestirea lui, dar aceast multmire nu se poate
compara cu nimic dac ne gndim la gratitudinea pe care o simtim pentru el, pentru darul lui
informatia practic despre Ochiul renasterii, un izvor infinit al tineretii si al vitalittii, care ne
este accesibil datorit crtii lui.
P. Kelder Ochiul renayterii
Cartea nti
Taina antic a lama tibetani
Povestirea lui Peter Kelder
despre incredibila descoperire
a infinitului izvor al tinereii, fcut, n munii Tibetului,
de ctre colonelul armatei britanice
Sir Henry Bradford.
Primul capitol
Fiecare omar dori s triasc mult, dar nimeni nu dorete s mbtrneasc.
-J ohnatan Swift
S-au ntmplat toate ctiva ani n urm.
Sedeam pe o banc din parc, citind ziarul de sear. Un domn n etate s-a apropiat si s-a
asezat alturi. Dup aspect, avea cam saptezeci de ani. Pr crunt si rar, umeri adusi n fat, avea un
baston si mergea cu pasi trti. Cine putea intui c, din acel moment, viata mea se va schimba n
mod radical?
n scurt timp am intrat n vorb. Am aflat c interlocutorul meu este un colonel n rezerv al
armatei britanice, si a slujit, de asemenea, pentru o perioad de timp, si n corpul diplomatic regal.
Pe parcursul anilor de exercitiu militar, acest domn a vizitat toate colturile posibile si imposibile
ale lumii. n aceast zi, Sir Henry Bradford (asa se prezentase) mi-a povestit cteva istorii
captivante din viata sa plin de aventuri, cu ajutorul crora m-a delectat enorm.
Lundu-ne rmas bun, am stabilit o nou ntlnire si curnd relatiile noastre amicale s-au
transformat n prietenie. Aproape n fiecare zi m ntlneam cu colonelul la mine sau la el acas si,
pn noaptea trziu, sedeam n fata semineului, ducnd pe ndelete discutii pe cele mai diverse
teme. Sir Henry era o personalitate remarcabil.
ntr-o sear de toamn, sedeam, ca de obicei, n fotoliile adnci din salonul vilei sale
londoneze. Afar se auzeau murmurul ploii si suieratul pneurilor autovehiculelor de dup gardul
forjat. Mai trosnea si focul din semineu.
Colonelul tcea, dar simteam n comportarea sa o careva ncordare intern. De parc vroia
s-mi zic ceva foarte important pentru el, dar nicidecum nu se putea hotr de a-mi dezvlui taina.
Astfel de pauze n discutiile noastre se ntmplau si mai nainte. De fiecare dat simteam o
curiozitate, dar nu ndrznisem, pn n acea zi, s-l ntreb direct cere este motivul nelinistii sale.
Acum ns am simtit c nu era vorba doar de un simplu secret referitor la trecutul lui. Colonelul
dorea, vdit, s mi cear un sfat sau s-mi propun ceva. Si atunci am zis:
- Stimate Henry, am observat deja demult c aveti ceva, ce nu v d pace. Si eu desigur,
nteleg c e ceva foarte, foarte important pentru Dumneavoastr. Dar, de asemenea, pentru mine e
evident faptul c, nu stiu din ce cauz, doriti s aflati care ar fi prerea mea despre aceast
problem ce V frmnt. Dac V retin doar anumite dubii privitor rationalitatea faptului de a m
consacra pe mine, om strin, n aceast tain (cci sunt sigur c n spatele tcerii Dumneavoastr se
ascunde o tain), puteti avea ncredere n mine. Despre ceea ce mi veti povesti, nu va afla nici un
suflet viu. Cel putin pn n momentul n care Dumneavoastr nsusi nu m veti ruga s povestesc
cuiva. Si dac V intereseaz prerea mea sau dac aveti nevoie de sfatul meu, fiti sigur c voi face
tot ce mi st n putere s V ajut. Aveti cuvntul meu de gentilom.
Colonelul a nceput s vorbeasc pe ndelete, alegnd cu seam cuvintele:
- Vezi Pete, nu e doar o tain. n primul rnd, nu e taina mea. n al doilea rnd nu stiu cum
s-o abordez n mod adecvat. Si n al treilea rnd, dac aceast tain va fi dezvluit, ea poate s
pagina 3 din 33
schimbe directia vietii ntregii omeniri. Totodat, o va schimba att de radical, c nici cele mai
ndrznete fantezii nu ar pute s o reflecte.
Sir Henry a tcut un timp.
- Pe parcursul a ctiva ultimi ani ai serviciului meu militar, - continuase el dup pauz, -
aveam n subordine o unitate amplasat n muntii din nord-estul Indiei. Prin orselul n care se
gsea unitatea mea, trecea un drum calea antic a caravanelor, care duce din India n regiunile
interne, de pe podisul ce se ntindea dup lantul de munti principal. n zilele de piat, de acolo, din
ndeprtatele colturi ale regiunilor interne, n orselul nostru sosea o multime de oameni. Printre ei
erau si locuitorii unei localitti pierdute n munti. Ca regul, acesti oameni veneau ntr-un mic grup
opt, zece persoane. Uneori ntre ei erau si lama clugri montani. Mi s-a povestit c acel stuc
din care veneau acesti oameni se afl la dousprezece zile deprtare. La aspect, toti erau foarte
puternici si rezistenti, de aceea am ajuns la concluzia c pentru un european nu prea obisnuit cu
expeditiile prin muntii slbatici, o cltorie n prtile acelea ar fi o peripetie complicat, iar fr
ghid practic imposibil, si calea doar ntr-o directie ar tine nu mai putin de o lun. ntrebasem
locuitorii orselului nostru si pe alti veniti din munti unde se afl, cu exactitate, locul de unde vin
acesti oameni. De fiecare dat rspunsul era acelasi: ntreab-i pe ei personal. Si imediat urma
sfatul de a nu ncerca s o fac. Se spunea c oricine ncepea s se intereseze, n mod serios, de
acesti oameni si de sursa legendelor legate de locuri provenientei lor, mai devreme sau mai trziu,
disprea n mod misterios. Si, n ultimii dou sute de ani, nimeni din cei dispruti nu s-a ntors viu.
Alergtorii muntilor Lung-gom-pa sau Admiratorii vntului solii sau crusii de marf
tibetani povesteau, din cnd n cnd, despre proaspetele oase omenesti roase de animalele
slbatice n unul din ndeprtatele defileuri, nu se cunostea dac acest fapt era ntr-adevr explicatia
acelor misterioase disparitii sau nu. Se spunea c din orsel, n ultimii douzeci de ani n acest mod
au disprut nu mai putin de cincisprezece persoane, dar au fost gsite doar cinci-sase schelete.
Chiar dac erau oasele celor dispruti, nu se stia unde se gsesc celelalte persoane.
Colonelul a mai tcut un timp, apoi mi-a relatat taina ce nconjura venitii acelei localitti
muntoase ndeprtate, tain, pe care locuitorii altor regiuni o cunosteau doar din legenda transmis,
n soapt, din gur n gur si nsotit de priviri furisate.
Conform acestei legende, undeva n acele tinuturi era o mnstire n care locuiau lama si
detineau secretul izvorului infinit al tineretii. n mnstire ar fi existat ceva, ce povestitorii numeau
Ochiul Ceresc sau Ochiul Renasterii. Cel care se posta n fata Ochiului avea norocul de a
descoperi taina izvorului infinit al tineretii. Aceast mare tinuire exist, cci pe ct n-ar fi de
distrus de timp si boal, intemperii sau suprandestulare, corpul omenesc, va renaste prin Ochiul
Ceresc si va regsi, astfel, tineretea si sntatea, si o mai mare putere a vietii. Astfel glsuia
legenda. Povesteau chiar, cndva, foarte demult, cam cu trei sute patru sute de ani n urm erau
btrni pe care lama acelei mnstiri i luau cu ei si care apoi se ntorceau n orsel ntineriti, la
aspect avnd vrsta ca cei de cel mult patruzeci de ani
Lama acelei mnstiri detineau, din vechi timpuri, secretul izvorului infinit al tineretii.
Ziceau, c pe acei care ajungeau n mnstire, clugrii i consacrau n taina izvorului. Dar s
ajungi ncolo nu era asa de simplu.
Ca si majoritatea oamenilor, colonelul Bradford a nceput s simt povara anilor atunci
cnd a trecut de patruzeci de ani. Cu fiecare an simtea cum se apropie btrnetea, corpul ncepe s
asculte tot mai putin si nu era departe ziua fatal cnd va trebui s se conformeze cu victoria
definitiv a ramolirii btrnesti asupra corpului si mintii care i-au slujit cu o mare fidelitate. Nu e
de mirare c legenda stranie despre izvorul tineretii i-a strnit cel mai viu interes. Nefiind
incomodat de fricile reverentioase caracteristice localnicilor n fata tabuului traditional, el a ntrebat
pe toti care puteau furniza careva detalii, punnd, cap la cap, frme mprstiate de informatie si,
ncetul cu ncetul, ajungnd la concluzia c n spate se ascunde ceva veridic. Se apropia ziua
demisiei lui Sir Henry. ntr-o zi de piat colonelul s-a decis s se adreseze direct unui lama din
munti unul din acei veniti din locurile ndeprtate ntrebnd despre acel locas unde se afla
izvorul tineretii. Dar acela nu i-a putut rspunde nimic clar, deoarece nu cunostea nici un cuvnt n
englez, iar colonelul cunostea doar dialectul din partea de sud al principalului lant muntos.
Localnicii care cunosteau acel dialect montan, pe care colonelul i lua ca tlmcitori, se ntorceau si
plecau fulgertor, imediat ce se aducea vorba despre izvorul tineretii. Iar din frnturile de date pe
care Sir Henry reusea s le afle din acea discutie, nu reusea s stabileasc o localizare precis a
mnstirii. ns la sfrsitul convorbirii munteanul l-a scrutat pe colonel cu o privire atent-detasat si
foarte clar a rostit cteva cuvinte, de la care prul ulteriorului tlmcitor s-a ridicat n sus. Cel din
urm s-a fcut sur la fat, s-a ghemuit si a fcut o tentativ de a se amesteca n multime (toate astea
se ntmplau n mijlocul pietii ce se afla la marginea orselului). Colonelul a reusit s-l prind de
mnec, l-a tras spre sine si a ntrebat:
- Ce a zis lama?
- El zis, c zis lama K despre tu - n sfrsit a stors din sine tlmcitorul speriat.
Colonelul s-a ntors ca s-l ntrebe pe muntean cine e lama K, dar acela demult dispruse n
multime.
narmndu-se cu straniul nume al necunoscutului lama precum o cheie, colonelul a nceput
cu entuziasm o nou cercetare. Dar dac pn atunci localnicii, relativ usor, ncepeau discutiile
despre izvorul tineretii, acum, de ndat ce auzeau numele magic lama K, demonstrau o reactie
identic cu cea a tlmcitorului speriat pn la moarte.
Si iat c a sosit acea zi de var cnd colonelul si-a luat demisia. Un alt ofiter a preluat
conducerea unittii si n dimineata urmtoare Sir Henry urma s plece n Anglia pentru a primi o
nou numire slujirea n corpul diplomatic regal. Seara colonelul a plecat s se plimbe prin
mprejurimile de lng orsel. A dorit s admire, pentru ultima dat, un apus deasupra muntilor,
rmnnd doar el si cerul nstelat. Cnd s-a ntunecat de tot, Sir Henry s-a culcat la pmnt. A
privit ndelung cerul si nici nu a sesizat cnd a adormit. Deodat a auzit n somn un glas, care a zis
lent ntr-o englez corect:
- Lama K-Niam este trimisul lcasului. El conduce spre mnstire pe cei alesi. El a aflat
despre tine si te va tine minte. S nu ai fric de timp si s te ntorci.
Surprins, colonelul s-a trezit. Stelele licreau. Orselul dormea linistit la poalele colinei
nconjurate de mretii si ntunecatii munti.
- Si atunci ferm am decis ca, n ziua cnd m voi pensiona definitiv, m voi ntoarce
n India si voi face tot posibilul ca s gsesc izvorul tineretii si s dezvlui taina Ochiului
renasterii, - si-a sfrsit povestirea colonelul. De atunci aceast idee nu mi d pace si mi pare,
c, n sfrsit, a sosit timpul s o realizez. Din cte ati observat, nu exist nici o tain strasnic pe
care trebuie s o pstrati. Eu si Dumneavoastr nu suntem munteni, ci niste gentilomi destul de
inteligenti. Doar c vroiam s V povestesc toate acestea pentru a V propune s mergem
mpreun n cutarea izvorului infinit al tineretii. Iar nehotrrea mea se explic prin aceasta: m
ndoiesc mult de faptul c veti avea o atitudine serioas fat de tot acest misticism. ntelegeti-m
corect, nu V voi cere insistent de a participa s numim lucrurile pe nume la aventura mea, de
aceea cuvntul dat de Dumneavoastr nu V va obliga la nimic. Doar dac dispuneti de timp si V
intereseaz, mi veti face o mare plcere dac m veti nsoti n aceast cltorie.
Colonelul avea pe deplin dreptate. Desigur prima mea reactie fat de povestirea lui a fost o
reactie tipic fat de astfel de subiecte, caracteristic oricrui om care gndeste rational si nu am
ezitat s mi exprim imediat reflectiile privitor la imposibilitatea existentei unui astfel de fenomen,
precum e izvorul tineretii. Pur si simplu, nu puteam s mi imaginez ce ar putea fi aceasta. ns Sir
Henry mi-a insuflat ntotdeauna senzatia unui om deosebit de ntelept si att de mult credea n
faptul relatat, nct nici nu puteam s m ndoiesc de veridicitatea atitudinii proprii fat de
povestirea lui. La un moment dat, chiar mi-a aprut dorinta de a-l nsoti pe colonel, dar cntrind
toate pro si contra si conferind acea important, pe care pe acele vremuri o prezenta cariera mea n
ascensiune, am preferat s refuz. Totusi nu am tentat s l conving s rmn. Chiar de ncercam s
o fac, sunt sigur c asfi suferit esec. Intentia lui Sir Henry era intentia unui militar obisnuit s si
asume toat responsabilitatea pentru orice pas si pentru fiecare decizie.
Peste dou sptmni colonelul a plecat.
Amintindu-mi de el, uneori simteam regrete c nu l-am nsotit la aceast expeditie. Pentru a
scpa de acest sentiment din interior, fceam un efort de a m autoconvinge c este imposibil
existenta izvorului tineretii.
- Prostii, - mi ziceam, - oare poate o persoan s amgeasc btrnetea? Doar este un
proces natural si niciodat, nici ntr-o parte a pmntului, timpul nu a curs napoi. Trebuie doar s
ne conformm si s mbtrnim frumos. Doar exist btrni cu aspect plcut, btrnetea crora e
minunat.
pagina 5 din 33
Dar, undeva n adncul sufletului, totusi un gnd nu m lsa n pace: Si dac e posibil?
Dac izvorul infinit al tineretii exist? Dac cineva a reusit s ntoarc timpul napoi? Doamne, e
aproape imposibil s ti imaginezi asa ceva.
Doream att de mult ca Ochiul renasterii s nu fie doar o legend frumoas si colonelul
Bradford s reuseasc s dezvluie taina lui.
* * *
Au trecut trei ani. n vltoarea preocuprilor cotidiene gndurile despre colonel si visul lui
au trecut pe al doilea plan. Dar odat, ntorcndu-m din birou acas, am gsit prin corespondenta
mea un plic. Imediat am recunoscut scrisul colonelului.
L-am deschis cu nerbdare si am citit scrisoarea. n textul lui se ntrezrea o sperant
amestecat cu disperare. Sir Henry scria c s-a lovit de o multime de lacune suprtoare, si c
cercetarea lui mergea foarte ncet, dar acum, n sfrsit, i pare c a rmas doar un pic pn va atinge
scopul. Cci, la scurt timp, se va nftisa n fata Ochiului renasterii. Pe plic nu era nici o urm de
adres a emitentului, dar m-a bucurat nsusi faptul c colonelul este n viat.
Urmtoarea scrisoare de la colonel a sosit dup multe luni. Deschiznd-o, am observat c
minile mi tremurau. Scrisoarea continea, ntr-adevr, o veste fantastic. Sir Henry nu doar a gsit
izvorul tineretii, dar el se ntorcea n Europa si aducea Ochiul renasterii cu sine! n scrisoare mi-a
scris c va sosi aproximativ peste jumtate de an.
Deci, din ziua cnd m-am vzut cu colonelul ultima dat au trecut mai mult de cinci ani.
Necontenit, mi puneam ntrebri de acest gen:
- Cum e astzi Sir Henry? Oare i-a schimbat conceptia despre viat Ochiul renasterii? A
reusit oare btrnul colonel s opreasc timpul intern si s frneze procesul de mbtrnire? Oare
cnd va aprea, va fi la fel cum l-am vzut n ziua desprtirii noastre? Sau poate va fi mai n vrst
nu cu cinci si ceva ani ci doar cu un an-doi?
n final, am primit rspunsuri nu doar la acele ntrebri ale mele dar si la multe altele care
mai nainte nici nu puteau s mi treac prin gnd.
ntr-o sear, cnd sedeam n singurtate n fata semineului, a sunat telefonul intern. Cnd
am rspuns, usierul mi-a comunicat:
- A sosit colonelul Bradford, domnule.
Am tresrit pe neasteptate, un val de entuziasm m-a nbusit si am exclamat:
- S urce imediat!
n cteva secunde s-a auzit soneria apartamentului meu, am deschis larg usa, dar, cu prere
de ru ... n fata mea sttea un gentilom zvelt, n floarea vrstei, absolut necunoscut. Observndu-
mi nedumerirea, s-a interesat:
- Nu m-ati asteptat?
- Nu, Sir. Adic, asteptam, dar nu pe Dumneavoastr am rspuns eu pierdut. Probabil,
domnul care urmeaz s soseasc la mine nc urc scrile.
- Mda, dar eu, sincer s V spun, m asteptam la o primire mult mai clduroas, - a zis
vizitatorul pe un ton de parc am fi fost multi ani prieteni priviti mai atent, oare chiar e necesar s
m prezint?
M urmrea, primind o vdit plcere cum nedumerirea din ochii mei s-a transformat n
surprindere, surprinderea n mirare, si, n sfrsit, definitiv uimit, am exclamat:
- Henry?! Dumneavoastr?! Imposibil!!!
Trsturile fetei acestui om, ntr-adevr, aveau ceva comun cu colonelul Bradford, dar nu
cu acel pe care l cunosteam, dar cu acel care a nceput, n calitate de cpitan, cariera sa militar
multi-multi ani n urm! Probabil, asa arta, dup prerea mea, pe atunci un domn nalt, cu umerii
lati, sub un costum gri deschis, ce-i sttea impecabil, se putea ghici o musculatur puternic, o fat
viril bronzat, pr ntunecat des, atins doar la tmple de cruntie. Atitudinea degajat, miscrile
moi si usoare, nici un baston nimic din acel btrn obosit de viat pe care l cunoscusem cndva
n parc.
- Sunt eu, eu, - a rspuns colonelul si a adugat, - si, dac nu m lsati imediat s intru n
salon, voi crede c manierele Dumneavoastr n acesti ani s-au schimbat vizibil. n ru.
Nemaiputnd s m retin, l-am cuprins bucuros pe Sir Henry si, pn a ajunge n fata
semineului si a se aseza n fotoliu, l-am asediat imediat cu o multime de ntrebri.
- Asteptati, asteptati, - rznd a protestat el, - opriti-v, inspirati adnc si ascultati. V
promit Pete s V povestesc totul fr ocolisuri, doar c toate luate rnd pe rnd.
Si el si-a nceput povestirea.
* * *
Ajungnd n India, colonelul imediat a plecat spre acel orsel, unde cndva se disloca
unitatea lui. Dup dou decenii multe s-au schimbat. Trupele engleze nu mai erau acolo. Dar piata
si zilele de iarmaroc au rmas. Ca adineaori, n orsel soseau de pe drumul cel mare oameni, si ca
si nainte, pe deasupra muntilor, plutea duhul legendei despre mnstirea misterioas, care
pstreaz taina izvorului tineretii, despre lama n vrst de dou sute de ani, care la aspect aveau nu
mai mult de patruzeci de ani, despre disparitiile misterioase si scheletele gsite n defileurile din
slbticie.
Dup aproape douzeci de ani colonelul ncepea totul de la capt ntrebri, contacte,
eforturi de a-i convinge pe localnici s-l ajute n realizarea propriei aventuri. Organizase, una dup
alta, expeditii n regiunile montane, dar totul era n zadar. O dat a ncercat s urmreasc pe acei
lama care soseau la piat, atunci cnd se ntorceau acas. Dar s-a adeverit c era imposibil lama
cunosteau la perfectie muntii, erau foarte vigurosi si mergeau att de repede, nct unui btrn de
saizeci de ani i era imposibil s tin pasul cu ei.
Convorbirile directe cu ei esuau, se fceau c nu l nteleg, cu toate c negociau cu
localnicii destul de vioi. Adevrat c fiecare vorbea n dialectul su, dar se ntelegeau ntre ei de
minune. n urma celor ntmplate, colonelul a hotrt c nu alesese o linie de comportament
corect. Dar ntelegea c este deja trziu s dea napoi, dup attea cercetri, n toate mprejurimile
s-a zvonit despre btrnul alb care caut izvorul tineretii. Din aceast cauz si continua, n mod
metodic, cercetarea nceput.
Erau momente, cnd i prea c totul este pierdut, si chiar dac n spatele legendelor despre
Ochiul renasterii exist careva fenomen real, tibetanii nu vor accepta niciodat ca un btrn
european s ptrund n inima tainei lor. Dar si aminti visul vzut n ultima noapte pe vrful
colinei. Cuvintele ce le auzise atuncea sunau foarte clar n urechile lui. ns colonelul nu avea
deplina certitudine c acel vis ar fi fost ceva mai mult dect un simplu vis. Si Sir Henry se arunc
cu forte noi si, deja a cta oar, ncepea totul de la capt. Peste trei ani de apropiere, continu si
nceat, i-a aprut senzatia c este urmrit de cineva. Acest sentiment straniu nu l lsa nici n
momentele cnd era absolut convins c se afl n deplin singurtate. Anume atunci mi-a scris
prima scrisoare. Iar, dup cteva zile, s-a ntmplat evenimentul care a pus capt incertitudinii.
Era o zi primvratic de piat si dimineata colonelul a plecat spre corturile de la periferie
pentru a cta oar s ntrebe lumea despre Ochiul renasterii.
Mugeau iacii, pe tonalitti diverse strigau ceva negustorii, cumprtorii colindau printre
corturi, cercetnd vesela, hturile, armele si alte mrfuri. Colonelul mergea ncet prin piat,
scrutnd publicul. Deodat a simtit o mpunstur moale n spate. S-a ntors dar alturi de el nu a
vzut pe nimeni. ns la douzeci de metri a vzut un lama nalt, care l privea insistent. ntlnindu-
se cu privirile, colonelul iarsi a simtit mpunstura, dar de aceast dat n interior. Era o senzatie
de neperceput de parc puterea privirii lui lama prin ochi ptrundea n interiorul corpului lui Sir
Henry si acolo exploda ntr-o lovitur mut si moale. Lama i-a fcut semn colonelului.
- Am venit dup tine, - a comunicat el ntr-o englez destul de decent, atunci cnd Sir
Henry s-a apropiat. Mergem.
- Asteapt, trebuie s mi iau cte ceva din lucrurile mele.
- Am eu tot ceea de ce poti avea nevoie n timpul cltoriei. Cnd te vei ntoarce, ti vei
regsi toate lucrurile n perfect ordine. Stpnul hotelului va avea grij de ele.
Cu aceste cuvinte K-Niam acesta era chiar el s-a ntors si a plecat. Schioptnd si
sprijinindu-se pe baston, colonelul l-a urmat.
Nimeni din oamenii ce i nconjurau nu s-a ntors, nimeni nu a privit n urma lor. Colonelul
avea senzatia, c din momentul cnd privirea lui s-a ntlnit cu cea a lui lama, pentru cei din jur el a
disprut ei pur si simplu au ncetat s-l observe, de parc explozia privirii lui lama n interiorul
corpului colonelului l-a nvluit ntr-un ecran netransparent pentru perceperea omeneasc.
Colonelul simtea totul ce el cunostea, toate relatiile cu care era obisnuit, toate, ce incorporau
importanta social si experienta de viat a personalittii (cum se considera el nsusi) au rmas n
afar, dup acest ecran invizibil, acolo, ntre forfota zilei de piat.
pagina 7 din 33
Iar n interior n interior se afla ceva neputincios, lipsit de un punct de sprijin, acel ceva
care urma s-l nvete de la nceput cum s triasc. El l urm supus pe lama, de parc prin aceasta
s-ar fi prins de firul subtire al ultimei sperante.
Au mers ntreaga zi. Cnd a amurgit, colonelul a observat mirat c nici nu prea obosise.
ntunericul i-a prins la intrarea ntr-un defileu ngust.
- Vom nnopta aici, - a declarat K. Acestea erau primele lui cuvinte, rostite pe parcursul
unei zile de cltorie. Iat acolo deasupra treptei este o pester. n ea este ap si mncare.
Ambii au urcat panta. Pestera nu era adnc, dar foarte confortabil. n fundul ei, ntr-o
lespede, era cioplit ceva de forma unui pat. Lama K a fcut focul si ntr-un castronas, pe care l-a
scos dintr-o fisur adnc, a fiert niste ovs. Apa a luat-o dintr-o gropit, situat lng peretele
pesterii.
Cnd colonelul a mncat, lama K a cobort din pester si a rupt de pe fundul defileului un
mnunchi de iarb mirositoare, a nsirat-o pe patul din piatr si i-a zis colonelului s se culce. Cnd
acela s-a ntins n pat, lama K l-a nvelit grijuliu cu mantaua lui din stof aspr ars de soare de
culoare sofran-aurie.
- Vorbesti nu chiar asa de ru n engleza a zis colonelul.
- Am avut timp s nvt, - spuse evaziv K Si nu doar engleza.
- Si demult duci oamenii spre locas? s-a interesat colonelul.
- Demult.
- Dar cine a fost lama K pn la tine?
- Nimeni.
- Da, dar am auzit c lama K venea dup cei alesi si trei sute de ani n urm.
- Venea.
- Deci cine era lama K-Niam pn la tine?
- De ce insisti cu aceast ntrebare?
- Doar nu puteai fi tu...
- De ce?
- Tu esti foarte tnr! La aspect nu ai mai mult de patruzeci de ani. Trei sute de ani n urm.
Chiar si datorit izvorului tineretii.
Si aici colonelul a mutit. A nceput s nteleag.
- Dormi, - i-a zis lama K, - mine te voi trezi la rsrit.
Apoi el s-a apucat s fac niste exercitii. Colonelul nu putea s l vad n ntuneric,
adormind, doar auzea respiratia lui ritmic.
Dimineata K a fiert niste bob de munte, a hrnit colonelul si, dup aceea, au continuat
cltoria. La ntrebarea colonelului, de ce lama nu mnnc nimic, acela a rspuns: Lama
niciodat nu mnnc pe parcursul cltoriei. Seara colonelul nu a putut s-l studieze pe lama la
lumina focului ce se stingea. Iar n ziua precedent de cltorie acela nu si-a scos niciodat
mantaua sa cu glug. Acum ns colonelul avea ocazia s-l vad pe lama K fr manta. Purta
cizme moi din piele neprelucrat de iac, pantaloni usori de bumbac si un pieptar rosu dintr-o stof
stranie. Pielea de culoarea mslinei neted si elastic, liniile ideale ale corpului musculos si usctiv
au fcut asupra colonelului o impresie cutremurtoare. Punndu-si mantaua peste umr, lama psea
usor pe pietre si tcea. Colonelul not cu uimire c nu i este att de greu s l urmeze pe lama.
Desigur, acela mergea ncet, ns nu ntr-att ca Sir Henry cu bastonul su s l poat urma cu o
astfel de usurint. L-a ntrebat pe lama care ar fi cauza.
- Acesta este lucrul meu de a conduce btrnii peste munti la izvorul tineretii. Acum
puterea mea este puterea ta. Dar s te ntorci vei putea si singur.
- S m ntorc? Dar oamenii zic, c de acolo nu se ntoarce nimeni?!
- Oamenii? Prea mult asculti ce zic oamenii...nu se ntorc aceia care doresc s rmn. ns
tu apartii unei alte lumi si, fr ndoial, vei decide s te ntorci.
- Si m vor lsa?
- Ai auzit povesti ngrozitoare? Te-au chemat ca s te nvete. Dar s pleci sau s rmi e
alegerea ta. Nimeni nu tine pe nimeni, nu ademeneste pe nimeni prin siretlicuri sau nu-i fugreste
n locas cu forta. Tu ai cutat si ai fost destul de insistent, nseamn c, ntr-adevr, ai nevoie de
aceasta, ti-ai asumat rspunderea s te schimbi si esti pregtit s mergi pn la capt. Si e deja de
competenta noastr privelegiul de a te nvta cum sa parcurgi aceast cale....
- S m nvtati modalitatea? Vrei s spui c Ochiul Renasterii e...
- Vei vedea. Toate la timpul su.
- Spune-mi te rog, cum crezi, voi reusi s nvt?
- Si de ce nu? Sau tu nu esti ca ceilalti oameni?
- Si de voi nvta eu, voi putea nvta si pe altii?
- Mai nti nvat. Cu toate c, dac e s fim sinceri, noi mizm pe aceasta foarte mult.
Pn n sear nu a fost pronuntat mai mult nici un cuvnt. Au nnoptat ntr-o pester mic,
asemntoare cu prima. Probabil datorit sutelor de ani de trecere a btrnilor peste munti, practica
a fost cizelat pn la cele mai mici detalii. Colonelul adormea, ca si n noaptea precedent, sub
sunetul respiratiei ritmice al lui lama fcnd exercitii. Si iat c ntr-o zi, deja era mijlocul verii, ei
au ajuns.
Peste dou ore dup ce au pornit dimineata la drum, defileul, pe fundul cruia mergeau de-a
lungul unui rulet de munte, a nceput s se lrgeasc si spre miaz-zi au ajuns ntr-o vale ngust.
Ruletul n acest loc se lrgea, se bifurca si fcea cteva bucle. La un cot al lui, colonelul a vzut
un mic stuc, compus aproximativ din cincisprezece-douzeci de case mici cu acoperisuri plate, pe
jumate ngropate n coasta nalt. Din sat spre poduletul de peste ru cobora o crare. Pe alt mal
crarea trecea valea si brusc urca n sus, ascunzndu-se n pdurea deas ce acoperea coasta nalt.
Mai sus, acolo unde pdurea ceda locul stncilor de piatr golase, se vedea ceva asemntor cu o
scar ce ducea spre peretii mnstirii, care se amplasa partial n constructiile compuse din bucti de
piatr cioplit, si partial n ncperile spate direct n stnci, ferestrele ntunecate ale crora se
cscau deasupra prpastiilor stncoase.
- Iat c am si ajuns, - i-a zis colonelului lama K. Mai departe vei merge singur. Vezi
crarea? Te ridici pe ea direct la mnstire. Acolo te vor primi.
- Si tu? Tu unde locuiesti? Oare nu n mnstire? s-a mirat Sir Henry.
- Locuiesc peste tot, - a rspuns lama K-Niam, artnd cu in gest larg peste naltii munti
albastri ce nconjurau din toate prtile valea.
Si, sub vzul surprinsului colonel, a nceput s se fac transparent si n ceva timp s-a topit n
inertul aer curat si cristalin al muntilor.
S zici c Sir Henri era socat, e ca si cum nu ai zice nimic. Pentru a-si reveni dup impresia
lsat de modalitatea att de excentric a lui lama K-Niam de a zice la revedere, i-a fost necesar
nu mai putin de un sfert de or.
Restul drumului i-a luat colonelului toat ziua pn n sear. Crarea urca n sus att de
abrupt si aproape peste fiecare 100 de picioare btrnul era fortat s se opreasc pentru a se odihni.
n sfrsit, cnd n vale a pogrt, ndesindu-se, amurgul mov, colonelul s-a apropiat de peretele
mnstirii si a btut la o usa joas din cherestea.
***
- Exact din acea zi m-am adncit pn peste cap ntr-o stranie si, n multe de nenteles
pentru un european, viat, ntr-o mnstire din Tibet pierdut n muntii slbatici si de netrecut, - si
continu povestirea colonelul. Totul ce am vzut acolo mai curnd semna cu o inventie ciudat
dect cu o realitate apartinnd acestei lumi. Practicile acelor lama tibetani, cultura lor, felul de trai,
indiferenta lor total pentru toate ce veneau din lumea mare, o izolare deplin n lumea lor mic,
n care nimic nu se schimba de-a lungul veacurilor toate acestea sunt greu de perceput pentru o
persoan cu o mentalitate din occident.
n mnstire triau nu chiar asa de putini oameni, dar nici brbati, nici femei btrni
colonelul nu a vzut printre ei. Chiar din primele zile ale stationrii lui acolo i s-a lipit temeinic
respectabila porecl de Strvechiul Domn. Multi ani au trecut din ziua cnd lama au vzut prin
prtile lor pe cineva att de btrn ca Sir Henry.
- Iar pentru unii din ei faptul c omul se poate transforma n asa hodorog, pe care o
prezentam eu atunci, era o descoperire veridic, - povestea colonelul. Primele dou sptmni m
simteam ca un peste pe uscat. M miram de toate cte le vedeam, si deseori mai c nu credeam
propriilor ochi.
pagina 9 din 33
M pomenisem c noaptea eu pot dormi linistit un somn veridic si profund, iar dimineata s
m simt energic si perfect odihnit. Cu fiecare zi fortele mele se mreau, si foarte curnd am nceput
s utilizez bastonul doar cnd mergeam n excursii prin munti.
- Si iat c ntr-o frumoas dimineat am trecut printr-o a doua mare zguduire din cele mai
importante dou din viata mea. Prima a fost socul disparitiei supranaturale a lui lama K. Iar a doua
iat care a fost:
n acea zi mi s-a permis pentru prima dat accesul n arhiva manuscriselor vechi. La captul
celei mai lungi sli am vzut o oglind, probabil unica din acea regiune. Iar eu pn atunci nu mi
vedeam imaginea din oglind deja pe parcursul a multor luni. Cu o mare curiozitate m-am ndreptat
spre ea. Imaginati-v ns mirarea mea cnd am vzut n oglind ceva de necrezut si, din punctul de
vedere al unui om civilizat, ceva imposibil. Priveam imaginea mea din oglind, dar nu m vedeam
pe mine, ci o persoan mai tnr ca mine cel putin cu cincisprezece ani! Attia ani aveam speranta
c izvorul tineretii exist cu adevrat, si iat c acum vedeam n fata mea confirmarea fizic a
realittii lui!
Bucuria si entuziasmul care m-au cuprins n acel moment erau imposibil de descris n
cuvinte. Iar n zilele ce au urmat, starea mea a mai trecut prin schimbri dramatice. Am dat jos
complet, de pe umerii mei, complet greutatea btrnetii. Acum nimeni nu m numea Strvechiul
Domn si toti lama m tratau ca pe un egal al lor, care fapt, sincer, m flata.
Aici povestirea colonelului a fost ntrerupt. Au sunat la us. Cu o oarecare suprare am
deschis usa. Erau prietenii mei sot si sotie. ntotdeauna eram bucuros s comunic cu ei, dar, de
data aceasta, vizita lor m-a cam iritat. Am ncercat totusi s nu-mi afisez emotiile si foarte amabil
le-am prezentat pe Sir Henry. Am discutat un pic, apoi colonelul s-a ridicat si a zis:
- Rog s m scuzati, ns trebuie s m retrag, deoarece ast sear am o ntlnire de afaceri.
Lng us s-a ntors si a zis:
- Dac nu aveti nimic mpotriv, Peter, as dori s V invit mine s lum prnzul la mine.
V promit c, dac acceptati, V voi povesti despre Ochiul renasterii si cealalt parte care nu am
reusit s V relatez astzi.
Ne-am nteles asupra locului si a orei ntlnirii, apoi colonelul a plecat. Cnd m-am ntors,
sotia prietenului meu s-a interesat:
- Cti ani are prietenul Dumneavoastr, Pete? Este fermector, ns e att de tnr, cci e
imposibil s fie ofiter in rezerv. Cu att mai mult colonel...
- Dar cti ani credeti c are?
- Pi, la aspect nici mcar patruzeci. Cu toate c... din discutia noastr cu el, as conclude c
nu poate avea mai putin de patruzeci.
- Nu mai putin, aceasta la sigur, - evaziv am czut de acord si am schimbat subiectul
discutiei pe o alt tem.
Nu vroiam s repet istoria incredibil despre Ochiul renasterii, cel putin pn cnd
colonelul nu mi va dezvlui-o pn la capt.
n urmtoarea zi, dup prnzul din restaurant, eu si colonelul am plecat la el si, n detalii,
mi-a povestit despre izvorul infinit al tineretii.
*.*.*
- Cnd m-am instalat n mnstire, n primul rnd, mi-au
explicat c corpul omenesc are nousprezece centri energetici,
numiti vrtejuri, - continuase povestirea ntrerupt colonelul.
sapte din ei sunt de baz, iar ceilalti dousprezece sunt
secundari. Acesti vrtejuri reprezint niste formatiuni puternice
ale cmpurilor, invizibile ochiului, dar existente n mod veridic.
Amplasarea vrtejurilor secundare corespunde amplasrii
articulatiilor membrelor: sase vrtejuri secundare superioare
corespund pozitiei articulatiilor umerilor, articulatiilor coatelor,
1.1-2
si a ncheieturilor minilor; cele sase vrtejuri secundare posterioare corespund articulatiilor
bazinului, genunchilor si gleznelor cu tlpile (Des. 1.) Cnd picioarele omului sunt amplasate
lateral formnd un unghi de deschidere inferior a 90, vrtejurile genunchilor formeaz un vrtej
mare, care, datorit continutului de energie concentrat n el, este aproape identic cu cel a
vrtejurilor de baz. Si, deoarece o persoan obisnuit foarte rar se afl n situatia cnd sunt
necesare miscri intense de amplitud mare, efectuarea spagatului si alte exercitii de acest fel,
vrtejurile genunchilor aproape ntotdeauna formeaz un vrtej, forma spatial a cruia se schimb,
continuu, n concordant cu miscrile corpului. De acea uneori vrtejului genunchiurilor este
atribuit la cele de baz ca unul suplimentar, al optulea, si se vorbeste nu despre nousprezece
vrtejuri ci despre optsprezece.
Pozitionarea centrilor celor sapte vrtejuri principale este
urmtoarea: primul cel mai de jos la baza corpului, al doilea la acelasi
nivel cu cel mai nalt punct al organului sexual, al treilea un pic mai jos
de ombilic, al patrulea la mijlocul cutiei toracice, al cincilea la nivelul
bazei gtului, al saselea ntre sprncene n regiunea celui de al treilea
ochi, pe cnd cel de al saptelea reprezint un con cu baza mai larg
ndreptat n sus si pozitionat pe crestetul capului (Des. 1.1- 2). ntr-un
corp sntos, aceste vrtejuri se rotesc cu o vitez mare, asigurnd cu
pran sau forta eteric pentru toate sistemele organismului uman.
ns, cnd functionarea unuia sau a mai multor vrtejuri este perturbat,
fluxul pranei slbeste sau se blocheaz... Pe scurt, tulburarea circulatiei
pranei este exact ceea ce noi numim boal sau btrnete.
- La o persoan normal, - continu colonelul, - frontierele externe ale vrtejurilor ies foarte
mult n afara corpului. La cele mai puternice si dezvoltate n multe privinte persoane, toate
vrtejurile se contopesc ntr-un cmp de formatiune dens ce se roteste formnd la aspect un
gigantic ou energetic. (Des. 1 1.3).
La un om obisnuit tot are
aspectul unui ou. Doar c densitatea
cmpului este divers centrul
vrtejurilor, dup densitate, este diferit
la periferie. (Des. 1 1.4).
Da, la un individ btrn si
bolnav, aproape toat energia
vrtejurilor este concentrat lng
centrul lor si deseori nu ies n afara
corpului. (Des. 1 1.5). Cea mai
rapid si radical metod de restabilire
a snttii si tineretii const n redarea
vrtejurilor caracteristicile lor
energetice normale. Pentru a o face,
exist cinci exercitii simple. Mai exact
sunt sase, dar al saselea este deosebit si eu v voi povesti despre el separat. La moment ne oprim
asupra celor cinci exercitii, fiecare actionnd benefic, ns plintatea efectului se atinge doar din
ndeplinirea sistematic a tuturor cinci. De fapt, nu sunt doar simple exercitii, nu n zadar lama le
numesc miscri rituale. Acestemiri ritualesi compun simplul sistem
al antrenamentului eteric, numele cruia este Ochiul renasterii. Acum
v voi povesti despre toatemirile rituale pe rnd.
Prima Miycare Ritual
- Prima micare ritual, - continu Sir Henry povestirea sa, - e
foarte simpl. Se efectueaz cu scopul de a oferi rotirii vrtejurilor un
moment aditional de inertie. Mai simplu vorbind, cu ajutorul primei
miri rituale ca si cum am accelera vrtejurile, conferindu-le vitez si
stabilitate.
pagina 11 din 33
- Pozitia initial pentru prima micare ritual: stati n picioare drepti cu minile ntinse
lateral orizontal la nivel umerilor. Avnd deja aceast pozitie, ncepeti rotirea n jurul propriei osiei
pn veti simti o usoar ameteal. Este foarte important si directia n care v rotiti de la stnga la
dreapta. Cu alte cuvinte, dac ati fi in centrul unui cadran de ceas aflat pe podea si cu fata n sus, v-
ati roti n direc(ia acelor de ceasornic. (Des. P - 1). Femeile se rotesc n aceeasi directie.
Pentru marea majoritate de adulti e de ajuns s se roteasc de cinci ori n jurul osiei sale
pentru a simti ameteal. Din aceast cauz, lama recomand pentru nceptori s se limiteze doar la
trei ori. Dac, dup efectuarea primei miri rituale, veti simti nevoia de a v aseza sau culca,
pentru a scpa de ameteal, n mod obligatoriu ascultati-v aceast necesitate natural a corpului
vostru. Eu, la nceput, procedam anume n acest mod.
- n perioada de nceput a efecturii mirilor ritualeeste important s nu supradozati. S
fiti atenti ca s nu treceti acea limit, dup care o usoar ameteal trece n una mai puternic si e
acompaniat de usoare accese de great, deoarece practica urmtoarelor miscri rituale poate duce
la vom. Practicnd toate cele cinci miri rituale, veti observa cu timpul c puteti s v rotiti n
prima parte tot mai mult si mai mult fr a ajunge la o ameteal evident.
- n afar de aceasta, pentru a ndeprta limita ametelilor, puteti folosi metoda larg
aplicat n practic de ctre dansatori si sportivii patinajului artistic. nainte de a ncepe rotatia,
fixati privirea pe un punct imobil direct n fata voastr. ncepnd rotirea, nu luati privirea de la
punctul ales pe ct e posibil. Cnd ns, din cauza rotirii capului, punctul fixrii privirii va pleca din
cmpul vostru de vizualizare, ntoarceti rapid capul anticipnd rotirea corpului, si, pe ct e posibil
de repede, iarsi prindeti cu privirea acel punct imobil. Aceast metod de lucru cu utilizarea
punctului de reper permite de a ndeprta considerabil limita ametirii.
- Cnd mi exercitam serviciul militar n India, permanent m mira cum puteau asa zisii
dervisii dansatoris se roteasc fr oprire, ore ntregi, ntr-un dans straniu religios. Cunoscnd
prima micare ritual mi-am amintit dou momente destul de importante: primul dervisii
dansatori se roteau permanent n aceeasi directie, de la stnga la dreapta, dup acele ceasornicului,
si al doilea toti ei aveau un aspect puternic si tnr nu se puteau compara cu persoanele de
aceeasi vrst.
- Am ntrebat pe unul din nvttorii lama din locas dac are vreo legtur practica
dervisilor dansatori cu miscrile rituale. Mi-a rspuns c dervisii folosesc n practica lor acelasi
principiu, ns l-au dus pn la absurd. Ca rezultat a hipersolicitrii vrtejurilor prin actiunea
corpului, la un anumit moment apare o tulburare serioas. Are loc ceva asemntor cu o explozie
intern, ce are actiuni destul de malefice asupra corpului. Dervisii explic aceast explozie ca pe
o iluminarea psihic ceva de genul unei
iluminri religioase dar n majoritatea cazurilor
aceasta este o eroare, deoarece starea ce rezult are
foarte putine tangente cu iluminarea adevrat.
- Spre deosebire dedervii, lama, n practica
lor, nu se rotesc niciodat pn la completa epuizare,
efectund miscarea nu de sute de ori, ci doar zece-
dousprezece ori, exact attea ori ct e necesar, n
fiecare caz, anume pentru stimularea vrtejurilor.
Cifra maximal de rotatii pentru o singur dat ns
nu trece de douzeci si una de ori.
A doua miycare ritual
- Imediat dup prima miscare ritual, -
continu Sir Henry Bradford, - se efectueaz a doua
micare ritual, care umple vrtejurile cu fora
eteric, mrind viteza lor de rotire si conferindu-le
stabilitate. Efectuarea ei este si mai simpl dect
prima. Pozitia initial a celei de a doua miscri
rituale este culcat pe spate. Ar fi optim s stati culcat
pe un covor gros sau pe ceva destul de moale si cald.
Lama utilizeaz covorasele pentru meditare. Este o rogojin groas din fibre vegetale si ln de iac.
Scopul principal al covorasului este de a izola corpul de rceala podelii, cu toate c lama utilizeaz
covorasele si n timpul practicilor de meditatie pentru a sedea confortabil, de aici vine si denumirea
de covoras pentru meditatie. Lama acord rolul principal n special meditatiilor, folosind Ochiul
renasterii doar ca mijloc pentru a mentine corpul n form si asigurndu-i acea imens energie,
care e necesar pentru o meditatie efectiv.
- A doua miscare ritual se efectueaz astfel: ntindeti minile de-a lungul corpului cu
degetele unite strns lipite de podea si ridicati capul lipind cu putere brbia de piept. Apoi ridicati
picioarele drepte vertical n sus, fiind atenti de a nu rupe bazinul de la podea. Dac puteti, ridicati
picioarele nu doar vertical n sus ci si spre voi pn n momentul cnd simtiti c bazinul se ridic de
la podea. Scopul principal s nu ndoiti picioarele n genunchi. Apoi, ncet, ntoarceti la podea
capul si picioarele. Relaxati toti muschii si repetati micarea nc o dat.
- n aceast micare ritual o mare important o are coordonarea miscrilor cu respiratia.
La nceput expirati pentru a scoate tot aerul din plmni. Pe parcursul ridicrii capului si a
picioarelor urmeaz s faceti o lin inspiratie foarte profund si complet, n timpul coborrii lor
tot o astfel de expiratie. Dac ati obosit si ati decis s v odihniti un pic ntre repetri, struiti-v s
pstrati acelasi ritm al respiratiei, ca si pe parcursul miscrilor. Cu ct mai profund este respiratia,
cu att mai nalt este eficacitatea practicii.
- Unul din lama mi povestea c a venit n mnstire foarte bolnav si slbit si nu putea ridica
nici un pic picioarele drepte de la podea. Din aceast cauz a nceput prin ridicarea picioarelor
ndoindu-le n genunchi si abia de putea ridica capul de la podea. Treptat a reusit s ridice coapsele
cu genunchii n sus, ns gleznele rmneau n jos. Apoi, datorit antrenamentului zilnic, a nvtat
s ndrepte picioarele ndoite si s strng brbia la piept, la scurt timp, a reusit s ridice n sus
vertical picioarele perfect drepte (Des. P - 2).
- Si n genere, acest lama m surprindea. Cnd mi povestea despre ptaniile lui de la
nceputul practicii, el avea aspectul unui etalon al tineretii virile si al puterii, cu toate c stiam, ca
vrst era cu multi-multi ani mai n vrst ca mine. Dar, sincer vorbind, n admirarea mea fat de
acest om nu era acea fractiune de uimire indescriptibil ce o aveam fat de lama K. Dup lama K,
s m uimesti cu tineretea si puterea sau supraomenescul unui btrn era practic imposibil. Acelasi
lama, despre care v povesteam, periodic se distra prin acea, c ducea jos n stuc fructe din livada
mnstirii pentru a le schimba pe lapte de iac. n mnstire aveau capre, dar acest om prefera
laptele de iac. Si alti lama l preferau. Pe semne, altitudinea de la nivelul mrii, unde se afla valea
noastr, nu era chiar asa de mare, deoarece n mica grdin, cultivat de lama pe terasa de jos a
mnstirii, acoperit cu un strat gros de pmnt fertil adus din lunc, cresteau pomi fructiferi
scunzi, ce reuseau peste var s dea o road destul de bun. De obicei, lama ncrca cu fructe un
cos mare (n el ncpeau nici mai mult nici mai putin de o sut de livre de mere mrunte si pere) si
cu un pas cadentat cobora n jos pe crare. n sat ddea merele si aranja n cos cteva ulcioare grele
cu lapte, apoi, tot att de cadentat, se ridica napoi n mnstire. Dup cteva luni de trai n
mnstire, n momentul cnd pentru prima dat m-am decis s l nsotesc ntr- o astfel de plimbare,
am fost nevoit s m opresc nu mai putin de zece ori pentru a-mi trage rsuflarea. E si adevrat,
mai trziu am fost si eu n stare s fac plimbri n sus si n jos cu aceeasi usurint, dar aceasta e o
alt poveste.
A treia miycare ritual
- A treia micare ritual trebuie efectuat imediat dup primele dou. Si, la fel ca si primele
dou este foarte simpl. Pozitia initial este de a sta pe genunchi, i deprtati unul de altul la nivelul
bazinului, astfel ca coapsele s fie situate strict vertical. Palmele le amplasati pe partea posterioar
a muschilor coapsei exact sub fese. Apoi aplecati capul nainte, lipind brbia de piept. Aruncnd
capul napoi n sus, bombati cutia toracic si ncovoiati coloana vertebral napoi, sprijinindu-v un
pic cu minile de coapse, dup ce v ntoarceti n pozitia initial cu brbia lipit de piept. Un pic v
odihniti, si dac e necesar repetati de la nceput. Aceasta este a treia miscare ritual a Ochiului
renasterii(Des. P - 3).
pagina 13 din 33
- Ca si a doua miscare ritual, a treia cere o sincronicitate a miscrilor cu ritmul respiratiei.
La nceput faceti o expiratie la fel de profund si complet ca la exercitiul doi. ndoindu-v napoi
urmeaz s inspirati, iar ntorcndu-v
n pozitia initial s expirati.
Profunditatea respiratiei are o
important major, deoarece anume
respiratia este veriga de legtur ntre
miscrile corpului fizic si dirijarea
fortei eterice. Din aceast cauz n
timpul efecturii exercitiilor Ochiul
renasterii se cere o respiratie ct mai
profund si complet. Cheia unei
respiratii profunde si complete este n
expiratie. Dac expiratia este fcut
complet, la fel de complet va fi si
inspiratie ce urmeaz natural.
- Am avut ocazia s urmresc
cum aproximativ cincizeci de lama efectueaz simultan practic Ochiul renasterii. Ca atentia s
nu fie distras de la procesele interne ce se petrec n corpul eteric, ei ndeplineau toate miscrile
rituale, n afar de primul, cu ochii nchisi.
- Deja de mii de ani, lama au descoperit, c omul poate gsi n interiorul su rspunsurile la
toate misterele de nenteles ale existentei. Si unica metod veridic este practica, deoarece ncepnd
cu un anumit nivel de complexitate al organizrii materiei lumii, intelectul devine neputincios - nu
are mijloacele necesare pentru perceperea ntregii complexitti si totodat a ntregii simplitti chiar
si a lumii astrale, nemaivorbind deja de multele lumi de rang mai nalt.
- Totul, din ce este creat aceast lume n care trim, si are originea n chintesenta noastr
intern, de aceea viata reprezint ntotdeauna propria noastr creatie. Doar alegerea noastr
defineste cum se vor constitui circumstantele, doar datorit dorintelor noastre si deciziilor, luate sau
neluate, se formeaz acele situatii n care noi ne aflm. Pentru majoritatea oamenilor din occident,
predispusi s cread c totul depinde de niste forte ale lumii externe imposibil de controlat prin
propria noastr vointa, aceast conceptie este incomprensibil si inacceptabil. ns lama consider,
c e viceversa, vointa personal a omului este, ntr-adevr, atotputernic. Totul depinde de nivelul
cunostintei practice pe care o detine omul. Dar cunotina practic este nu doar informatia, dar
mai exact cunoasterea a ceea cum s conduci constientizat vointa proprie n manifestarea ei nu doar
n aceast lume, ci si n alte lumi mult mai fine. Acum, printre oameni, se propag eronata idee
de a confunda cunoasterea cu informatia si informatizarea. Poti poseda gratios, n mas, informatia
intelectual, dar, de fapt, necunoscnd nimic, adic fr a poseda capacitatea de aplicare a
cunostintesor. Poti cunoaste, neacumulnd multimea de informatie, adic manipulnd, n mod
practic, vointa personal pe toate nivelele de manifestare a existentei.
- Un exemplu notoriu reprezint starea fizic a corpului. Majoritatea oamenilor din
occident, inclusiv fiziologii profesionali, savantii si intelectualii superinstruiti sunt ferm convinsi de
ireversibilitatea proceselor de mbtrnire si imposibilitatea restabilirii corpului. ns practica
tuturor lama, ai cror restabilire este doar etapa primar n dezvoltarea fiintei omenesti,
demonstreaz opusul convingerilor intelectualilor. Deci avem de a face cu o iluzie, totul const n
capacitatea utilizrii mecanismelor ce ofer omului accesul la conducerea constientizat a vointei
personale.
- Lama, si n particular locuitorii mnstirii, unde se pstreaz cunoasterea despre Ochiul
renasterii, efectueaz, la nivel astral si eteric, un lucru imens, orientat spre bunstarea omenirii.
Deoarece nivelele mai finesunt si mult mai nalte, avnd, prin urmare, un caracter regent pentru
nivelurile mai brute sau mai joase, schimbrile nensemnate efectuate la nivelele eterului si n
special la nivelele astrale, provoac schimbri globale esentiale la nivel fizic, cu toate c cer
aplicarea a unei mai mici energii dect ar fi necesar pentru schimbrile corespunztoare
nemijlocit la nivel fizic fr aplicarea fortei, ce apartine nivelurilor mult mai nalte.
- ntr-o zi lumea va urma s se trezeasc uimit si s
admire rezultatele lucrului mret, fcut de adeptii
nvtturilor tainice (printre care se numr si lama tibetani)
n colaborare cu altii, cu forte la moment necunoscute
omenirii.
Va sosi clipa, cnd deasupra planetei oamenilor se
va aprinde rsritul unei epoci noi, va fi clipa nasterii unei
noi omeniri. Va aprea noul om, care si va controla vointa
si care va nvta prin actiunile ei constiente s descopere
imensul potential ascuns n propriile forte, trecnd prin
durere si suferinte pentru a eradica rzboaiele si lipsurile
din practica acestei planete
*
.
- Ne asteapt nc multe ncercri, deoarece asa zisa
omenire civilizat se afl acum n necuprinsele adncuri
ale ntunericului si ale celor mai ntunecate vremuri
dintotdeauna, ns ne sunt rezervate cele mai bune destine
si viitorul nostru este vzut plin de glorie si de bucuria
ascensiunii spre culmile spiritului. Si fiecare persoan, care
va decide s fac mcar cel mai mic pas ctre dezvoltarea si
descoperirea constiintei proprii, un pas ctre ntelegerea
propriului suflet, va contribui cu micul su ajutor la
generala evolutie a inteligentei omenesti, apropiind victoria
ntregii omeniri n crncena lupt pentru o nou calitate a
constientizrii.
- Toate acestea sunt spuse de mine doar pentru a
sublinia: practicarea mirilor rituale ale Ochiului
renasterii nu e doar un simplu antrenament fizic si un
mijloc de autontremare, ci si ceva mult mai global unul din instrumentele de stpnire a vointei.
A patra miycare ritual
- Atunci cnd pentru prima dat am nceput a patra micare ritual, - povestea colonelul, -
mi prea foarte complicat. ns, peste o sptmn de antrenamente, o executam cu aceesi
usurint de care ddeam dovad la efecturea exercitiilor precedente.
- Pentru executarea celei dea patra miri rituale, asezati-v pe podea, ntindeti picioarele
n fat cu tlpile pozitionate n prti la nivelul umerilor. ndreptnd coloana vertebral, puneti
palmele cu degetele unite ntre ele pe podea, n prti, lng fese. Degetele minilor trebuie s fie
ndreptate nainte. Aplecati capul n jos, lipind brbia de piept.
- Apoi dati capul pe spate, pe ct e posibil n sus si n urm, si ridicati trunchiul n fat pn
la pozitionarea lui pe orizontal. n faza final, coapsele si trunchiul trebuie s se afle pe acelasi
plan orizontal, iar gambele si minile s fie pozitionate vertical, precum piciorusele unei mese.
Atingnd aceast pozitie, pentru cteva secunde ncordati toti muschii corpului, apoi relaxati-i si
reveniti la pozitia initial cu brbia lipit de piept (Des. P - 4). Apoi repetati totul de la nceput.
- n aceast miscare punctul cheie este respiratia. Initial, expirati. Ridicndu-v si, dnd
capul pe spate, efectuati o inspiratie lin si adnc. n timpul ncordrii muschilor retineti
*
Cred ca este important s (inem cont de faptul c cartea Ochiul Renayterii a fost scris de P. Kelder naintea
celui de-al doilea rzboi mondial.
pagina 15 din 33
respiratia, iar cnd coborti la pozitia initial expirati complet. n timpul odihnei dintre repetri
mentineti acelasi ritm al respiratiei.
- nainte de a pleca din mnstire, - continu povestirea sa colonelul, - lama-nvttorii mi-
au spus, c trebuie s transmit nvttura primit acelor persoane care vor dori s se familiarizeze
cu ea, dar, nici ntr-un caz, s o nu transform ntr-o surs de mbogtire proprie. Este exact acelasi
lucru pe care mi l-a spus si lama K. Din aceast cauz am hotrt s cltoresc un timp prin India,
si, ca prob, s ofer n cteva orase mari lectii de practicare a Ochiului renasterii pentru doritori
indieni sau chiar englezi. Chiar din primele zile ale predrii mele am avut de nfruntat, cu primii
mei ucenici, o problem care mi prea de nerezolvat pe atunci. Elevii englezi si americani, care
erau aproximativ cincisprezece la numr, au nceput s m ntrebe, ct mi datoreaz pentru studii.
Cnd le-am spus c sunt un om cu o stare financiar destul de satisfctoare si tin aceste lectii nu
pentru a cstiga bani, ctiva din ei au ncetat s mai vin la mine. Cei care au rmas ns nu au
contenit s mi cear s fixez mrimea costului de studii. Un domn n etate mi-a explicat, c, lund
lectii la mine gratis, se simte dator si acest fapt i provoac permanent o senzatie de disconfort
intern. Conform tuturor aparentelor, aceeasi senzatie o simteau si ceilalti ucenici ai mei. Eram ntr-
o profund confuzie si nu mi imaginam cum s rezolv aceast problem, cnd, ntr-o zi,
plimbndu-m seara de-a lungul rului, am vzut pe un nvttor-yoghin indian nconjurat de
ucenici. Si atunci m-a luminat o idee: iat pe cine trebuia s ntreb cum traditia solutioneaz astfel
de probleme. Datorit unuia dintre ucenici, care si-a oferit ajutorul de translator, m-am adresat ctre
guru astfel sunt numiti n India nvttorii-yoghini si l-am rugat s m ilumineze. Vd n fata
mea ochii unui om ntelept, - mi-a rspuns guru, - si nu nteleg de ce nu poti gsi solutia unei
probleme att de simple. Dasclii ti ti-au dat instructiuni de a nu transforma aceast nvttur n
sursa unei mbogtiri, dar oare ei ti-au interzis de a primi plata pentru nvtarea celora care simt
necesitatea interioar de a achita costul lectiilor? Guru-varta si guru-dakshina astfel numesc
cei ntelepti mulumita, pe care ucenicii recunosctori o aduc nvttorului, rsplatind n acest mod,
cel putin simbolic, pentru tot ceea ce el le d. Si dac nvttorul nu primestemulumita, atunci el
ori procedeaz incorect, ori d de nteles ucenicului c, n careva fapt, nu i-a justificat ncredere si
urmeaz s plece. Las fiecare s aduc ceea ce doreste, n acea cantitate pe care o consider just.
Astfel, ei vor nceta s sufere din cauza senzatiei de a fi dator, satisfcndu-si necesitatea de a te
multmi corespunztor posibilittilor lor si acelei importante pe care o are pentru ei nvttura ce le
voi oferi. Vezi, totul e foarte simplu. Aceasta este traditia si nu e necesar s o ncalci. Dac
consideri c ai dreptul de a da oamenilor ceea ce posezi, trebuie s le acorzi acelasi drept si lor. n
caz contrar, va aprea o nedreptate si fiecare nedreptate are, n aceeasi msur, un efect malefic
asupra karmei profesorului si a karmei ucenicului. Or, putini sunt predestinati de a fi binefctori,
iar karma de a fi binefctor n mod merituos este apanajul celor alesi. L-am multmit pe guru si,
cu o mare usurare, m-am ndreptat spre camera mea din hotel. Din acea zi problema achitrii nu am
mai avut-o. Am adus n clas o vaz, n care orice doritor putea pune att ct considera de cuviint.
Si nimeni, nici chiar eu, nu stia cine si ct a pus n ea. Iar banii pe care mi-i aduceau ucenicii i
utilizam achitnd chiria pentru ncperea n care tineam lectiile.
- S ne ntoarcem ns la cea de-a patra micare ritual, - a zis Sir Henry. n grupele mele
erau multi btrni, care, nu stiu din ce cauz, considerau, c, dac ei nu vor putea chiar de la
nceput s fac integral cea de-a patra micare ritual, nu vor reusi niciodat nimic. Eram pus n
situatia de a irosi o multime de timp si efort pentru a-i convinge de a ncerca s fac asa cum
reusesc. Atunci cnd ei, pur si simplu, au nceput s se apropie maximal de forma dorit, succesul
nu a ntrziat s soseasc si peste o lun de practic, nimeni nu mai avea probleme n efectuarea
celei de-a patra miri rituale.
- mi amintesc cum n Kalkuta o grup era compus, aproximativ dou treimi, doar din
btrni. Majoritatea din ei nu doar ca nu puteau ridica trunchiul orizontal n cea de-a patra miscare
ritual, dar abia de putea s-si dezlipeasc fesele de la podea. Ceilalti membri ai grupului brbati
si femei de vrst medie si tinerii efectuau aceast miscare ritual cu usurint, cea ce i jena foarte
mult pe btrni si i fcea s se simt inferiori. La urma urmei, am fost nevoit s divizez grupul n
dou si s predau separat btrnilor. Chiar la prima lectie a grupului vrstnic am mentionat c nu
este esential efectuarea perfect a miscrii, ci regularitatea ncercrilor insistente. Le-am
comunicat c eu pot efectua cincizeci de repetri a celei de a patra miscri rituale si nu simt nici cea
mai mic oboseala, ceea ce am si demonstrat imediat pentru a le nltura orice dubiu. Si apoi am
mai adugat c eu, cnd am nceput nsusirea acestui exercitiu, aveam aceeasi problem ca si
oricare dintre ei. Si ei m-au crezut. Din acea zi, aceast grup a devenit una dintre cele mai bune n
ceea ce priveste viteza de ameliorare a rezultatelor.
- Unica diferent ntre tinerete si btrnete, sntate si boal const n diferenta regimului
de functionare a vrtejurilor. Este suficient s readuci vrtejurile n ordine si btrnul iarsi va
ntineri.
A cincea miycare ritual
- Deci am ajuns si la a cincea micare ritual, - anunt colonelul. Pozitia initial
reprezint sprijinirea corpului culcat si ncovoiat. Corpul se sprijin pe palme si pe buricele
degetelor de la picioare. Genunchii si bazinul nu ating podeaua. Vrfurile degetelor, lipite, ale
minilor sunt orientate strict nainte. Distanta dintre palme este putin mai larg de nivelul umerilor.
Distanta dintre tlpi, de asemenea.
- ncepem miscarea prin
ridicarea capului, insistnd de a-l da
pe spate. Apoi trecem ntr-o pozitie a
corpului, care are aspectul unui
unghi ascutit, cu vrful orientat n
sus. Simultan, miscnd gtul, lipim
brbia de piept. Fiti atenti ca
picioarele s rmn drepte, iar
minile drepte si trunchiul s fie n acelasi plan. n aceast pozitie copul
pare a fi ndoit n jumtate din zona bazinului. Si att. Dup aceasta, ne ntoarcem n pozitia initial
sprijin culcat si ncovoiat si executm totul de la nceput (Des. P - 5).
- Dup o sptmn de practicare, aceast miscare devine cea mai simpl dintre toate cele
cinci. Dup ce v obisnuiti cu ea, atunci cnd reveniti la pozitia initial, s ncovoiati spatele napoi
ct mai mult posibil, dar nu din contul regiunii lombare, ci ndreptnd umerii si bombnd la maxim
pieptul. S nu uitati ns ca genunchii si bazinul nu trebuie s ating podeaua. Suplimentar,
introduceti n exercitiu si o pauz n timpul creia ncordati maximal toti muschii n ambele pozitii
cea initial si cea de vrf.
Schema respiratiei la cea de-a cincea miscare ritual este un pic neobisnuit. ncepeti cu o
expiratie profund cnd stati sprijinit culcat si ncovoiat, faceti o inspiratie adnc, pe ct e posibil,
atunci cnd v puneti corpul n jumtate. Reusiti s faceti o respiratie, asa numit, paradoxal.
Cnd v ntoarceti n pozitia initial, faceti o expiratie complet. Atunci cnd v opriti n punctul
initial si cel de vrf, pentru a face pauza cu ncordarea muschilor, retineti respiratia pentru cteva
secunde, corespunztor dup inspiratie si dup expiratie.
- Oriunde, unde am predat miscrile rituale Ochiul renasterii, - continu povestirea sa Sir
Henry, - la nceput le numeau exercitii izometrice. Partial este adevrat, deoarece unul din
aspectele actiunii lor const n extinderea corpului, redndu-i elasticitate si mrind tonusului
general al muschilor. Dar scopul principal nu const n aceasta. Efectul-cheie al Ochiului
renasterii se manifest n actiunea lui asupra caracteristicilor dinamice ale vrtejurilor corpului
fin.
- ntr-o persoan tnr si sntoas, caracteristicile dinamice ale tuturor celor sapte
vrtejuri sunt identice si corespund armonios cu acele ale vrtejurilor secundare. n corpul fin al
unei persoane obisnuite de vrst medie, vrtejurile principale se rotesc divers, armonia ntre ele
fiind dezechilibrat. Despre o armonie ntre vrtejurile principale si secundare n acest caz deja nici
nu mai poate fi vorba. De fapt, aceasta este cauza principal a dereglrii procesului schimbului de
substante ce duce la dezechilibrul srurilor si la diverse afectiuni ale articulatiilor. Dezacordul
ulterior n caracteristicile dinamice ale vrtejurilor si pierderea lor de energie duce la dezvoltarea n
organismul fiintei umane a unor patologii serioase si provoac mbtrnirea prtii fizice.
* * *
Colonelul a tcut. Prea c povestirea lui a luat sfrsit. Atta timp ct vorbea, n mintea mea
s-au acumulat o multime de ntrebri, pe care am si nceput s le pun, profitnd de tcerea lui.
pagina 17 din 33
- De cte ori e necesar de a repeta fiecare miscare ritual? a fost prima mea ntrebare.
- La nceput, - rspunse colonelul, - v recomand s efectuati fiecare miscare de trei ori
consecutiv o dat pe zi. Pstrati acest ritm pentru o sptmn. Apoi, fiecare sptmn, adugati
cte dou repetri. Astfel, pe parcursul celei de a doua sptmni efectuati cte cinci repetri ale
fiecrei miscri rituale, pe parcursul celei de a treia cte sapte, pe parcursul celei de a patra cte
nou si astfel pn cnd veti ajunge la repetrile zilnice de douzeci si una de ori /21/. Dac
efectuarea tuturor exercitiilor ntr-o asa cantitate creeaz dificultti, puteti s le divizati n cteva
runde si s le efectuati n dou sau chiar trei episoade. Dar fiecare episod trebuie n mod obligatoriu
s includ toate cele cinci miscri rituale strict n ordinea corespunztoare. A schimba ordinea
miycrilor rituale Ochiul renayterii, precum yi a le distribui n timp este interzis. Spre
exemplu, n loc de un antrenament matinal, s zicem, de douzeci si una de repetri ale fiecrei
miscri, puteti face dou una de dimineat si alta de sear, efectund, de exemplu, zece repetri
dimineata si unsprezece seara. Sau trei antrenamente, a cte sapte repetri fiecare, dimineata, la
amiaz si seara.
- Deseori apar probleme legate, n special, de efectuare a primei miscri rituale rotirea n
jurul propriei osii. Dac v veti ciocni de ele, s nu disperati si s nu v grbiti. Faceti attea rotatii,
cte rezistati. Va trece ceva timp si veti nvta, fr careva dificultate, s efectuati toate cele
douzeci si una de rotatii prescrise. Un ucenic de-al meu a avut nevoie de un an pentru aceasta.
Celelalte patru miscri rituale nu i cauzau probleme, de aceea le efectua de douzeci si una de ori,
iar prima o deprindea treptat. Asupra rezultatelor nu a avut nici o influent, iar peste un an a reusit
perfect s se roteasc n jurul osiei sale attea ori cte era necesar.
- Exist persoane care nu sunt capabile s se roteasc nici mcar o dat n jurul osiei lor,
deoarece au aparatul vestibular foarte slbit. n acest caz, se recomand de a efectua, pe parcursul
primelor patru sase luni, celelalte patru miscri rituale, ncepnd cu a doua, iar prima - de omis.
Iar dup expirarea acestui termen treptat se ncearc de a executa si prima miscre.
- n ce perioad a zilei este mai eficient antrenamentul? am ntrebat.
- Dimineata sau seara. Cel mai bine la rsrit si la apus. Dar dac aveti mult de lucru si nu
reusiti s v treziti pn la rsrit, nu disperati. Puteti efectua partea matinal a miscrilor rituale
atunci cnd v este mai comod, important s o faceti pn la amiaz, deoarece dup amiaz ncepe
partea de sear. Dar la acest regim se trece treptat, ncepnd cu o rund complet de miscri o dat
pe zi dimineata sau seara. Dup ce practicati Ochiul renasterii a cte douzeci si una de ori
odat pe zi, pe parcursul a minim patru luni, puteti ncepe cu a doua rund, ncepnd cu trei ori si
exact ca la nceput, mrind cu dou repetri n fiecare sptmn. Desigur, puteti s nu v opriti la
efectuarea a douzeci si una de repetri, ajungnd la treizeci si sase, saptezeci si dou sau chiar
pn la o sut opt/108/, ns pentru aceasta trebuie s aveti o motivatie foarte serioas, deoarece, n
acest caz, nu se va trata deja doar de grija pentru propria sntate, ci de o practic de dezvoltare
spiritual.
- Sunt oare importante n aceeasi msur toate cele cinci miscri rituale? m-am interesat.
- Desigur, - rspunse colonelul. Una fr alta nu functioneaz att de eficient. Cum deja
am mentionat, n cazuri exceptionale, temporar se poate exclude prima miscare, dar celelalte patru
se efectueaz doar mpreun. ns si prima trebuie s fie nsusit ct mai curnd. n cele mai
exceptionale cazuri, se poate exclude din antrenament una din cele patru miscri finale. Dar numai
atunci cnd nu exist vreo posibilitate de a o efectua, dar si aceasta s fie temporar. Cu struinta
corespunztoare n efectuarea a celorlalte exercitii posibile, si acea miscare care preaimposibil,
la nceput, cu timpul, va putea fi realizat.
- Un alt moment important: nici ntr-un caz nu acceptati supraefortul si oboseala! Ele pot
duce doar la rezultate negative. Toate miscrile vor fi efectuate n corespondent cu propriile
posibilitti, conform reusitei, treptat mrind-le numrul si apropiindu-le de forma ideal. Timpul si
rbdarea, n acest caz, sunt aliati fideli. Nu am avut nc ucenici care nu ar fi putut, n final, dup
multe antrenamente, s ajung la practicarea exercitiilor n forma desvrsit.
- Ei bine, - am zis, - dar dac din anumite motive persoana nu poate efectua deloc una din
cele cinci miscri rituale. De exemplu, n urma unei traume a coloanei vertebrale sau din cauza
pierderii bratului ori piciorului?
- Am avut si astfel de cazuri. Desigur, dac exist o careva posibilitate de a trece obstacolul,
de exemplu inventnd un dispozitiv special sau fiind ajutat de cineva, este de dorit s fie aplicate si
practicate toate cele cinci miscri. ns, dac e ceva iesit din comun si nu exist o alt solutie, se
efectueaz doar ce e posibil. Cci se stie: Ochiul renasterii este o metod foarte puternic si
eficient si, de aceea, chiar anumite prti ale ei functioneaz separat. Aceast afirmatie poate fi
demonstrat si pe exemplul dervisilor dansatori. Dac cei tineri trdeaz, aparent, semne de
epuizare din cauza cantittii excesive de rotatii, atunci cei mai n vrst, mai temperati n
practicarea rotatiilor, ating o imens fort, rezistent si vitalitate. Prin urmare, chiar si practicarea
doar a unui element al miscrii rituale Ochiul renasterii poate fi benefic. Fiecare s fac partea
maxim din ce i este accesibil, neajungnd la epuizare, si totul va fi perfect.
- Iar dac o persoana mai practic si un alt tip de sport sau de antrenament fizicopsihologic
cci Ochiul renasterii, pe cte nteleg, se refer la o asemenea categorie de metode practice
urmeaz s-l continue sau este fortat s-l abandoneze? Oare Ochiul renasterii nu actioneaz n
contradictie cu alte tipuri de practici?
- Nici ntr-un caz, - a rspuns cu fermitate Sir Henry. Dac practicati si altceva
continuati spre binele vostru. Ochiul renasterii doar v va ajuta si mai mult, mrind, n mod
considerabil, eficacitatea antrenamentelor voastre de baz. Chiar si lama utilizeaz aceast practic
ca pe una auxiliar. Pentru ei Ochiul renasterii este un fel de baz energetic pentru practicile
meditative si antrenamentele mult mai complexe si sofisticate. n lcas soseau oameni simpli si
lama nu doar din sud-vest, de unde venisem si eu, dar si din nord, din est de pretutindeni. Si unii
din lama aduceau cu ei practicile lor personale arte martiale foarte complexe, diverse tehnici de
yoga tibetan, printre ei erau si pictori, erau si copiatori de manuscrise... Toti erau bineveniti n
mnstire, toti erau instruiti, si tuturor Ochiul renasterii le ajuta s ating noi nltimi n arta lor
personal. Sunt convins, orice sistem construit armonios contribuie la mentinerea tineretii si a
fortelor. Iar datorit practicii Ochiul renasterii, la acestea se adaug si corectia caracteristicilor
dinamice ale vrtejurilor.
- Gnditi-v Henry, nu ati omis nimic? rugasem eu.
- Probabil mai sunt dou lucruri care pot avea nsemntate. V amintiti, mentionasem c n
intervalul dintre repetrile miscrilor rituale trebuie s continuati s respirati n acelasi ritm ca si n
timpul practicii. Dar dac nu simtiti dificultti, intervalele ntre repetrile aceleiasi miscri rituale
nu au rost, efectuati miscrile ca pe un continuu episod. ns, ntre fiecare dou miycri rituale,
pauza este necesar. Si nu doar o simpl pauz. Trebuie s stati n picioare drepti, puneti minile
pe talie si efectuati cteva respiratii line complete, urmrind atent, ntre timp, senzatiile care apar n
corp si concentrnd atentia pe partea corpului care se afl n abdomen la nivelul ombilicului. Mai
devreme sau mai trziu, veti simti neaprat curgnd prin corp n timpul inspiratiei fluxurile de
pran. Iar peste un timp, probabil veti ncepe a vedea vrtejurile. Respirnd n pauzele dintre
miscri, ncercati, n timpul expirrii, s v relaxati la maxim si s simtiti cum prana deteriorat,
mpreun cu finele blocaje ntinate si bolnvicioase, iese din corp, fiind eliminat de fluxurile
pranei proaspete, care soseste n corp n timpul inspiratiei.
- Al doilea moment, care poate fi de mare ajutor: procedurile cu ap de dup practicarea
Ochiului renasterii. Cel mai bine e s faceti un dus cald sau doar un pic rcoros. S-ar putea, la fel,
s v frecati ntregul corp cu un prosop nmuiat n ap cald si apoi s v stergeti complet pentru a
v usca. Dup practicare este strict interzis duyul rcoritor sau cu att mai mult cel cu ap
rece. $i nc un moment: niciodat s nu face(i baie cu ap rece sau duy, stropiri sau ytergeri
pn n momentul, cnd frigul ptrunde adnc n corp, deoarece toate acestea vor distruge
considerabil structura eteric pe care o restabileyte practicarea miycrilor rituale. Nici nainte
de antrenament, nici dup, nici n alt perioad. Si chiar dac pn la antrenament sau n alt
perioad procedurile scurte si superficiale cu ap rece pot fi folosite pentru o general clire a
corpului, atunci imediat dup antrenament ele sunt strict interzise, deoarece pot declansa schimbri
patologice, care, avnd arsenalul vostru accesibil de mijloace la ndemn, pot deveni ireversibile.
De acea, dac nu aveti posibilitatea de a primi, imediat dup antrenament, proceduri cu ap cald,
asteptati ca corpul s se rceasc si, doar dup cel putin o or de pauz, s v folositi de apa rece.
Eram ncntat de toate cele spuse de Sir Henry, dar scepticismul caracteristic unui om
intelectual avnd mentalitatea occidental nu mi ddea pace, din cnd n cnd soptindu-mi cu
nencredere de undeva din adncul constiintei:
pagina 19 din 33
- Nu domnule, ceva aici nu se leag. E imposibil s fie att de simplu.
Iat de ce nu am putut s m abtin si s nu ntreb:
- Pentru Dumnezeu, scuzati Henry, ns nu m las senzatia, c totusi mi ascundeti ceva.
Oare s fie ntr-adevr totul att de simplu?
- Ceva mai simplu nu exist, V asigur, Pete. E necesar doar s practici sistematic miscrile
rituale, ncepnd cu trei repetri ale fiecrei si treptat ajungnd la douzeci si una pe zi. E
acceptabil o omitere nu mai mare de o dat pe sptmn, nici ntr-un caz mai multe. Dac ns o
cltorie sau o alt cauz va ntrerupe practicarea mai mult de dou zile pe sptmn, toate
rezultatele atinse vor fi n pericol. n cazul unei pauze de durat, apare riscul ca corpul
dumneavoastr s nceap a se degrada cu o vitez mai mare dect cea pe care o aveati nainte de
nceperea practicii.
- Spre fericire, marea majoritate a celor care ncep a practica Ochiul renasterii, la scurt
timp observ c nu doar e util, dar si foarte plcut. Senzatia mobilizrii, a puterii si a disponibilittii
de a nfrunta cu toate fortele necesare orice problem, l inspir att de mult pe cel ce practic
miscrile rituale, ntruct el asteapt cu nerbdare momentul rezervat pentru urmtoarele exersri.
Si, la urma urmei, pentru efectuarea celor cinci miscri rituale n volumul lor complet sunt necesare
doar cincisprezece - douzeci de minute! Iar o persoan bine antrenat le face toate n doar opt
zece minute! Si dac ziua voastr este ntr-att de aglomerat cu afaceri, si nu puteti s gsiti nici
aceste cteva minute, atunci, pur si simplu, sculati-v putin mai devreme si culcati-v un pic mai
trziu. Aceasta nu v va schimba cu mult ritmul, doar cteva minute
- Cele cinci miscri rituale, despre care v-am relatat, sunt destinate restabilirii rapid a
snttii si tonificarii generale a organismului. Dar schimbarea aspectului vostru
exterior depinde de un sir ntreg de factori. Cred c exemplul meu este destul de
convingtor pentru a demonstra c, totusi, o astfel de metamorfoz este posibil. Or, la
exterior, par de dou ori mai tnr dect sunt n realitate. E adevrat?
Nu i-am rspuns nimic n fata evidentei.
- Pi, - continu colonelul, - nu e nici un secret, unii au nftisarea de btrn la patruzeci, iar
altii par tineri si la saizeci. Factorii-cheie sunt reprezentati de starea psihologic si de intenia de a
rmne tnr. Dac dumneata nsuti, uitnd de vrsta voastr cronologic, v simtiti tnr, vrsta
voastr biologic va ncepe s se ajusteze determinrile autoconstiintei voastre, si cei din jur v
vor percepe ca pe o persoan tnr. ncepnd a practica Ochiul renasterii, am fcut totul ce a
fost posibil pentru a nltura complet din constiinta mea propria imagine a unei persoane btrne si
ramolite. n loc de aceasta, mi-am format imaginea intern proprie a unui gentilom n floarea
vrstei. Apoi am suplimentat aceast form mental cu un continut energetic, exprimat prin
intermediul unei intenii inflexibile de a fi tnr si puternic. Intenia a mrit puterea voinei. Iar
rezultatul iat-l, l aveti n fata ochilor.
- Pentru multi, o astfel de transformare a autoconstiintei este una dintre cele mai grele
sarcini, deoarece majorittii oamenilor le este extrem de greu s se rup din lanturile schemelor
mentale deja formate. Credeti-m, exist attea fiinte omenesti, care nu o pot face nici sub
amenintarea mortii. Nu le ajunge energie pentru a-si forma intenia. Au fost nvtati de a crede
ferm c trupul omenesc este programat s mbtrneasc, s se ramoleasc si s piar. Practicarea
Ochiului renasterii le ofer energia necesar. Pe neasteptate pentru ei nsisi, ncep s se simt tot
mai energici si mai energici. $i ncep a crede n posibilitatea renayterii. Iar n continuare: totul
tine de tehnic. Atitudinea fat de viet ncepe radical s li se schimbe, iar, peste un timp, si cei din
jur ncep s perceap aceste persoane ntr-o perspectiv divers. Cnd o astfel de persoan aude:
O, domnule, artati att de tnr! sau Doamn, sunteti ncnttoare, ultimele obstacole din
calea metamorfozei sunt distruse praf, iar intenia devine inflexibil si, n lumea oamenilor, nu
rmne nimic inaccesibil voinei acestei persoane.
- Si att? m interesasem.
- Nu, nu e totul, - pe aceeasi tonalitate si cu un zmbet misterios, mi-a rspuns colonelul.
Am pomenit doar despre doi factori. n realitate sunt trei.
- A-a-a, - m-am amintit eu, - nu mi-ati povestit nc despre cea de-a sasea miscare ritual.
Chiar la nceput, dac nu m nseal memoria, ati mentionat despre ea, asa e?
Exact! A sasea miscare ritual reprezint cel mai important factor pentru cei care au intentia
de a-si schimba aspectul si de a arta mai tineri dect sunt n realitate. Acest exercitiu este cunoscut
n yoga indian sub denumirea Uddiana-bandha. Neaprat V voi povesti despre el, doar c nu
acum.
Capitolul doi
i nu poate fi liber acel, care este sclavul trupului su
- Lucius Annaeus Seneca
Au trecut aproximativ trei luni din ziua ntoarcerii lui Sir Henry Bradford din India. n acest
rstim s-au ntmplat multe evenimente. Eu nsumi am nceput s practic Ochiul renasterii
imediat din ziua n care colonelul mi-a povestit despre el. Rezultatele nu s-au lsat de asteptat.
Eram foarte multumit. Aproape tot timpul colonelul era ocupat cu organizarea afacerilor sale,
restabilirea relatiilor care se ntrerupseser n timpul lipsei sale, si cu crearea unei afaceri noi, cci
acum forte pentru a munci avea n exces. Din aceast cauz, dup acea memorabil zi, cnd am
descoperit esenta Ochiului renasterii, nu ne-am mai vzut destul de mult timp. Cnd n sfrsit Sir
Henry m-a sunat, ncepusem cu entuziasm s-i povestesc ct de vizibil s-a schimbat, doar dup
cteva sptmni de practicare, starea mea energetic si statutul psihologic. De asemenea, i-am
comunicat c sunt mult mai mult dect multmit de rezultate si chiar si ultimele frme de ndoial
au disprut, fr urm, din constiinta mea.
Eram ntr-att de nsufletit, nct jinduiam neaprat s mprtsesc minunatul secret al
izvorului tineretii cu toti cei crora acest experient putea fi de ajutor. De aceea, la sfrsitul
convorbirii noastre, i-am pus colonelului urmtoarea ntrebare:
- Ascultati, Henry, care ar fi atitudinea Voastr fat de propunerea de a profesa nsusirea
miscrilor rituale Ochiul renasterii pentru doritori, aici, n Londra?
- Nu e rea ideea, - a rspuns el, - cu mare plcere m-as apuca de aceasta, dar cu respectarea
a patru conditii. Prima, n grup s fie aproximativ un numr egal de femei si de brbati, care, pe ct
e posibil, s reprezinte toate straturile societtii de la sfera de actiune a profesionistilor
intelectuali de rang nalt pn la cea a casnicelor si a muncitorilor necalificati. Desigur, ar fi bine
s implicm si pe cineva din aristocratie, dar m tem c, initial, aceasta va fi destul de complicat,
mai ales tinnd cont de compozitia att de pestrit a grupului. n al doilea rnd, grupul s fie
compus din persoane cu o vrst nu mai mic de cincizeci de ani. Partea de sus a limitei de vrst
nu se fixeaz: dac veti reusi s gsiti un btrn centenar, as fi foarte fericit. Desigur, practica
Ochiul renasterii este benefic, indiscutabil, si pentru cei tineri, ns doresc ca prima grup s
aib o valoare indicativ, din aceast cauz insist s se respecte cea de-a doua conditie. Si apoi, cei
tineri mai au timp la dispozitie, nu att de mult pe ct cred ei, dar n al treilea rnd, numrul
membrilor grupului s nu depseasc cincisprezece persoane. Si a patra, s nu existe o tax fix.
Acel care va dori s achite studiile, s plteasc att ct va considera de cuviint. Dac suma
acumulat nu va acoperi cheltuielile de nchiriere a localului, voi compensa eu din mijloacele mele
diferenta, cci, slav Domnului, le am ndeajuns.
Sincer vorbind, a treia conditie a colonelului m-a deceptionat un pic. Deja mi imaginam o
sal spatioas, plin de o multime de lume, practicnd cu zel Ochiul renasterii. S schimb ceva
ns nu am putut si am acceptat toate cele patru conditii ale colonelului.
De curnd am reusit s formez un grup ce corespundea tuturor acelor cerinte care le
naintase Sir Henry si cursurile au nceput. Chiar de la nceput am nteles c ideea noastr e sortit
succesului. Colonelul tinea cte o lectie de initiere pe sptmn si ddea tem pentru acas
fiecrui membru al grupului conform posibilittilor sale individuale. Deja peste dou sptmni mi
se pruse c observ semne vdite de ameliorare a situatiei la ctiva membri ai grupului. Colonelul
ns cerea ca noi s nu discutm ntre noi rezultatele obtinute, si, din aceast cauz, nu aveam
posibilitatea de a-mi verifica veridicitatea. Dup o lun de exersri, colonelul a pus capt acestei
incertitudini. El a propus s organizm ceva asemntor cu o sedint de grup, n cadrul creia
fiecare s aib oportunitatea de a-si mprtsi propriile observri si de a primi rspunsuri la
ntrebrile care-l preocup.
pagina 21 din 33
Toti membrii grupului, fr exceptii, relatau despre vditele mbunttiri ale strii snttii
si ale tonusului. Aspectul exterior al multora s-a schimbat spre bine. Dar cel mai mare progres l-a
avut cel mai n vrst dintre ucenicii colonelului: un btrnel plcut si usctiv de saptezeci si cinci
de ani. La a zecea sptmn, toti membrii grupului efectuau toate cele cinci miscri rituale n
cantitatea deplin a cte douzeci si una de ori. Toti sustineau c se simt nu doar mai sntosi, dar
si mai tineri. Unii sustineau, n glum, c nu mai ziceau nimnui cti ani au ntr-adevr. n legtur
cu aceasta mi-am amintit cum cineva, chiar la nceputul lectiilor, l ntrebase pe colonel cti ani are
si acesta a rspuns c prefer s nu discute despre vrsta sa pn la sfrsitul celei de-a zecea
sptmni de exersri. Termenul indicat de ctre Sir Henry a sosit, iar el continua s tac si s nu
dezvluie membrilor grupului vrsta sa. Eu ns mi-am luat un aer, de parc nu am nici cea mai
vag idee despre aceasta. Atunci cineva a propus s se fac un fel de concurs: s scrie fiecare pe o
bucat de hrtie cti ani crede c are colonelul, iar apoi adevrul va fi afisat si se va vedea a cui
ipotez a fost cea mai corect. Asa si am fcut si, n momentul cnd Sir Henry a intrat n sal, toate
hrtiutele cu cifrele presupuse au fost deja colectate.
Cnd i-am povestit colonelului ce am ntreprins, el a rugat:
- Fiti amabil, Pete, dati-mi acele foite mie. Este destul de interesant ce impresie
obiectiv si formeaz oamenii despre vrsta mea. Iar apoi voi anunta tuturor cti ani am n
realitate.
A luat hrtiile si a nceput s citeasc n glas cifrele. Cu fiecare variant nou, expresia fetii
colonelului se fcea tot mai multumit. Toti membrii grupului au decis: colonelul are circa
patruzeci sau un pic mai mult de patruzeci de ani.
- Deci, doamnelor si domnilor, consider de datoria mea s v exprim cea mai profund
recunostint pentru complimentele att de plcute la adresa mea, - a zis colonelul, terminnd
citirea presupunerilor. Si deoarece ati fost cu totii sinceri cu mine, voi fi nevoit s v pltesc cu
aceeasi moned si fr ocolisuri s v destinui anul acesta mplinesc saptezeci si trei.
n sal a cobort o liniste mortal. Un btrn de saptezeci si trei de ani care prea s fie de
dou ori mai tnr? Inacceptabil! Dup ceva timp, cnd a trecut starea de soc primar, au nceput s
curg suvoi ntrebrile.
- Cum asa, de ce rezultatul atins de Dumneavoastr este att de diferit n comparatie cu ce
am obtinut noi? acesta era sensul majorittii din ele.
- nti de toate, - rspunse colonelul, - nu uitati c practic Ochiul renasterii nu doar un
singur an, iar voi toti l exersati doar de zece sptmni. Chiar si urmnd acest regim al exersrilor
care l aveti acum, peste doi ani veti vedea schimbri mult mai esentiale. Dar nu e tot. Cci nu v
povestisem despre practicarea Ochiului renasterii pn la sfrsit. Cunoasteti cele cinci miscri
rituale, care restabilesc sntatea si forta vital. Aduc, de asemenea, schimbri evidente n aspectul
persoanei, permitndu-i s arate mai tnr dect este n realitate. Dar, pentru a aduce corpul ntr-o
stare perfect si pentru a-l ntineri considerabil, mai exist si a asea micare ritual. Pn acum nu
v-am povestit nimic despre ea, deoarece fr nsusirea preventiv a celor cinci si obtinerea
rezultatelor considerabile dup practicarea lor, efectuarea celei de-a sasea miscri rituale este fr
sens.
- Si, n afar de aceasta, practicarea celei de-a sasea miscri rituale nu d rezultate fr
anumite restrictii, destul de semnificative, legate de modul de viat si, n particular, de viata
sexual. Odat ce a nceput practicarea celei de-a sasea miscri rituale si a introdus schimbrile
necesare n comportamentul cotidian, persoana trebuie s respecte pentru totdeauna acest stil de
viat. La fel ca si n cazul primelor cinci miscri rituale, pauza nu trebuie s depseasc o zi.
ncetarea practicrii n acest caz are urmri foarte rapide si chiar distructive. Din aceast cauz nu
v voi povesti acum despre cea de-a sasea miscare ritual, dar v voi propune s v gnditi, pe
parcursul unei sptmni, la avertizrile mele. Acei care se vor hotr s continue nvttura pot s
vin la lectia urmtoare. Pentru cei care doresc s se limiteze la cele cinci miscri rituale, cursul de
studii a luat sfrsit.
Peste o sptmn n sala de exercitii au aprut cinci persoane. Colonelul zise c pn la
capt doreste s mearg o treime din grup este foarte bine, n India niciodat nu a avut un indice
att de nalt.
n continuare ne-a explicat c miscarea ritual suplimentar rearanjeaz si schimb starea
energiei sexuale a persoanei. Si, ca rezultat, nu doar mintea, ci si tot corpul se schimb calitativ.
Adevrul este c pentru aceasta trebuie s limitezi rational ceea ce majoritatea oamenilor doresc s
limiteze ct mai putin posibil viata sexual.
Apoi Sir Henry ne-a povestit cum se efectueaz cea de-a sasea miscare ritual a practicii
Ochiul renasterii.
A yasea miycare ritual
- Partea major din energia liber a unei fiinte omenesti obisnuite, - explic colonelul, - este
reprezentat de energia sexual energia sferei de reproducere. Marea majoritate de oameni cu
usurint o cheltuieste, n timpul actului sexual, pentru propria plcere. Iat de ce deseori, cnd
apare necesitatea de a folosi energia liber n scop de aprare sau n lupta pentru supravietuire, ea
nu mai exist n organism. Si acolo, unde avem o atitudine mai rational a omului fat de forta
vital, organismul cstig cu usurint boala. n caz contrar, el pierde lupta cu ea, fiind fortat, n
scopul depsirii factorilor fatali, s micsoreze forta unor funcii vitale si importante, dar nu critice
n acel moment, compensnd, astfel, pe baza energiei lor, insuficienta celei cheltuite irational.
Conditionate de aceasta, tulburrile si greselile functionale se acumuleaz treptat. Cnd ns
cantitatea lor trece in calitate, ele se ancoreaz si se fixeaz n codul genetic. Irationala si nedemna
utilizare, fat de fiintele constiente, a propriei energii este principala cauz a marii majoritti de
nenorociri personale si interumane, deoarece toate acestea se rsfrng negativ nu doar n plan fizic,
ci si n plan psihic, nu doar asupra indivizilor n parte, ci si asupra ntregilor natiuni. La sigur, nici
nu poate fi vorba despre rearanjarea si transformarea calitativ a energiei libere sexuale atunci
cnd este irosit n mod necontrolat. Persoanele yi fixeaz singure limita pe care nu o pot
depyi n dezvoltarea. Din prostie sau dintr-o nenteleas nebunie iresponsabil, oamenii benevol
se agat de partea lor animalic, condamnndu-se la o dependent nrobit fat de aceast parte
joas a propriei naturi.
- Pentru a deveni supraom si de fapt aceasta este unica si normala demn calitate a vietii
unui om adevrat e necesar de a nvta cum se economiseste energia sexual, de a o concentra n
corp si a o transmuta, orientnd-o din cel de-al doilea vrtej n toate celelalte, si n special n
ultimele dou de sus. Dar prin aceasta s avem grij s nu lipsim cel de-al doilea vrtej complet de
energia liber, deoarece din el energia pleac, automat, si n cel mai de jos primul vrtej,
responsabil de constructia carcasei corpului fizic - aparatului locomotor, adic a oaselor, a
muschilor si a tendoanelor. Energia liber trebuie s fie repartizat armonios ntre vrtejuri, n mod
natural mpletindu-se n rotatiile lor. Pentru a ajunge la aceasta, este necesar respectarea unor
anumite reguli ale abstinentei sexuale, despre care vom vorbi mai trziu.
- A ridica forta vital n sus e simplu. Dar pentru a o face, trebuie s o aveti. Aceasta explic
cauza principal a esecurilor, care pe parcursul a sute de ani i urmreau n Orient pe multii
cuttori ai elixirului nemuririi. Cci, n traditiile occidentale ale ordinelor religioase, exista
practica abstinentei fortate inhibarea agresiv n sine a dorintei sexuale. ncercnd n acest mod
de a supune energia sexual, adeptii pur si simplu distrugeau bazele vitalittii corpului. Exist doar
o singur cale de a poseda cel mai puternic si nrvas aspect al puterii din om energia lui sexual,
care se manifest prin pasiunea iubirii cea mai de netrecut din dorintele umane, maximal de a o
dezvolta si apoi de a o transmuta. Nici inhibarea, nici favorizarea ei nu duc la nimic. Prima nu
permite puterii de a se dezvolta, a doua o mprstie fr rost. Si n primul, si n al doilea caz,
omul rmne n pierdere, deoarece si iroseste posibilitatea de a acumula energia liber si a o aplica
constient.
- Transmutarea fortei sexuale lama o efectueaz
prin intermediul celei de a sasea miscri rituale. Se
practic doar atunci cnd n corp se simte prezenta dorintei
sexuale, care semnalizeaz despre prezenta unei cantitti
suficiente de energie liber. Cea de-a sasea miscare ritual
const n urmtoarele: stnd drept n picioare faceti o
inspiratie adnc, contractati sfincterul anal, sfincterul
vezicii urinare, ncordati muschii bazinului si prtii de jos
a peretelui abdomenului, iar apoi rapid v nclinati,
pagina 23 din 33
rezemati minile n solduri si intensiv expirati prin gur producnd sunetul Ha-a-a-a-ah-h-h,
struiti-v s eliminati din plmni tot aerul, inclusiv si pe cel asa numit restant, dup aceasta
trageti ct mai tare abdomenul din contul ridicrii ncordate n sus a diafragmei si relaxrii peretelui
din fat al abdomenului si v ndreptati. Brbia pe parcursul acestei miscri trebuie s fie lipit de
gropita suprasternal, palmele se afl pe talie. Mentinnd pozitia cu abdomenul tras n interior ct
mai mult timp posibil atta timp pe ct v permite retinerea respiratiei, relaxati diafragma, ridicati
capul si inspirati adnc foarte calm (Des. P - 6). Restabilind respiratia, repetati. De obicei, pentru
a redirectiona energia liber si a dizolva dorinta sexual aprut, sunt de ajuns trei repetri. De
dorit s nu efectuati mai mult de nou repetri ale celei de-a sasea miscri rituale ntr-o singur
dat.
- Ca antrenament, cea de-a sasea miscare ritual se face o dat pe zi ntr-o singur rund cu
nu mai mult de nou repetri. nsusirea se face treptat, ncepnd cu trei repetri si adugnd
sptmnal cte dou. Implementarea practic a acestui exercitiu este posibil oriunde si oricnd
cu conditia ca stomacul si intestinnul s nu fie prea plin si, de asemenea, ca s fie prezent semnalul
corporal al dorintei sexuale ivite. Mai mult ca att, cel care a nsusit miscarea a sasea ritual,
efectueaz calm cu usurint o expiratie pe deplin complet fr a se apleca si fr a atrage atentia.
Iat de ce practicarea transformrii energiei sexuale n fort vital este valabil oriunde si oricnd,
n orice moment, cnd se atest aparitia n corp a dorintei sexuale.
- Exist doar o singur diferent ntre un om obisnuit sntos, puternic, inteligent si un
supraom, care detine puterea magic si capacitatea de a utiliza dup propria dorint calittile
speciale ale constientizrii, ce-i deschide calea n perceperea lumilor paralele. Ea const n
atitudinea complet opus fat de propria energie liber. Un om obisnuit o las n vrtejurile de jos
n forma energiei sexuale, care si caut iesirea n sexul de dragul plcerii, prin aceasta irosindu-se
permanent. Astfel, ct de nalt ar fi potentialul energetic al unui om obisnuit, el este determinat n
general deputerea caracteristicii animalice, incapabile de a schimba calitativ caracterul aparentelor
fiintei umane. Pentru a ridica constientizarea la un nivel mai nalt si de a dezvolta trsturile pur
umane prezente n ea, e necesar de a stoca mult mai mult energie dect poate ncorpora n sine un
complex compus din cele dou vrtejuri de jos. A o face e posibil doar printr-o singur metod
ridicnd energia liber din centrii de jos n sus si elibernd astfel pe cele mai de jos pentru
acumularea unei noi portii. Ridicnd fortele, caracteristicile ei se schimb, ea devine mai fin
datorit schimbrii caracteristicilor frecventelor. Frecventele caracteristice fortei libere pompate
din ea si prezente n vrtejul al doilea, se mresc. Datorit acesteia portia de energie ce se ridic
ca si cum se comprim si pomparea energiei n sus deschide n fata fiintei omenesti perspective
de perfectionare ntr-adevr de neimaginat.
- Deseori, povestind despre izvorul tineretii, mi-l amintesc pe dl Leon, care a plecat ntr-o
inadmisibil de ndeprtat si riscant cltorie si s-a ntors cu nimic. Asa si nu a gsit izvorul
tineretii nici n Himalaia, nici n Tibet, nici n China, nici n alte regiuni exotice. ns putea s l
gseasc fr a iesi din Paris. Si cum deja ne e cunoscut (asa e?) izvorul nesecat al tineretii noastre
este n permanent cu noi. Si sunt necesare doar oarecare cunostinte si o anumit disciplin pentru
a ne nvta cum s-l utilizm

.
- Totodat e necesar s tinem minte urmtorul lucru: pentru ca izvorul tinere(ii s devin
un aspect veridic al fiin(ei noastre, este absolut necesar de a ob(ine n corp apari(ia unei
dorin(e sexuale active yi puternice. ncercarea de a transmuta energia liber, care e pu(in
sau nu e deloc, duce la inevitabila autodistrugere. De aceea unei persoane care nu sesizeaz o
necesitatea acut n satisfacerea sexual practicarea celei de-a yasea miycri rituale i este
strict interzis. Mai nti de toate, trebuie s obtineti o restabilire a unui nalt potential sexual prin
intermediul celor cinci miscri rituale si doar dup aceasta s treceti la transformarea n fiinte
supraomenesti.

O descriere destul de general, ns care ne ofer o anumit percepere despre esen(a proceselor ce au loc. E
necesar s adugm, nu e vorba despre procese lineare, toate transformrile, inclusiv yi ridicarea vibra(iilor, au
loc n ordin exponen(ial sau prin interdependen(e graduale. Din aceast cauza volumul energetic sumar al
celor cinci vrtejuri superioaree cu mult, practic la infinit, mai mare dect a celor dou de jos.
Dar mai exist nc un moment, care explic de ce nu sunt asa de multi supraoameni. De ar
fi fost totul att de simplu, atunci ei ar fi trebuit s misune n jur pe aceast planet, nestiind
unde s aplice fortele lor dezlntuite. Nu observm ns asa ceva. Care e cauza? Explicatia
const n faptul c a atinge un stadiu nou prin intermediul transmutrii energiei sexuale e
posibil doar n cazul cnd interesul pentru sex estecomplet epuizat. Aici, nici ntr-un caz,
nu trebuie s gresiti, amgindu-v sau supraestimnd starea proprie. Doar acel, care ntr-
adevr a epuizat pentru sine sexul ca aspect al cunoayterii existen(ei umane, poate s
efectueze cu succes trecerea ntr-un nou stadiu al conytientizrii. ns acela, pentru care
relatiile sexuale nc mai prezint un anumit interes ca surs a plcerii sau ca un aspect
neexplorat pn la sfrsit al prtii animalice a vietii omenesti, nici ntr-un caz nu are voie s
utilizeze careva practici de transmutare. Autoamgirea aici este mortal, deoarece inevitabil
va duce la aceea c energia liber redirectionat nu va fi asimilat de vrtejurile de mai sus
si, n loc de a dezvolta armonios fiinta omeneasc, doar va acutiza lupta sa intern si
conflictele interne, care mai devreme sau mai trziu vor distruge inevitabil psihicul
individului din interior, impunndu-l s piar din cauza bolilor fizice incurabile sau
distrugnd trsturile umane ale constiintei lui cu ajutorul tulburrilor psihice si aruncndu-l
n vltoarea infernal ale propriilor pasiuni animalice. Aici e foarte important maxima
puritate cristalin intern si maxima sinceritate cu sine nsusi. Acel care doreste s treac
limita, trebuie s cunoasc spre ce se ndreapt. Si trebuie s stie c niciodat nu va putea s
se ntoarc de acolo napoi.
- De acea vreau, nc o dat, s v avertizez: de nsusirea celei de-a sasea miscri rituale se
poate apuca acel care simte c a epuizat complet pentru sine tot ceea ce poate oferi sexul si,
prin urmarre, nu mai are nevoie de el. Nici ntr-o form: aparent, tinuit sau mediat de
alte manifestri psihologice.
- Pentru marea majoritate a oamenilor normali, refuzarea, n mod natural, a activitattii
sexual, este pur si simplu inadmisibil. Din aceast cauz, foarte, foarte putini pot practica cea de-
a sasea miscare ritual. Uneori, n unele situatii, practicarea primelor cinci miscri schimb, cu
timpul, ordinea priorittilor, si, posibil, unii vor putea trece acel hotar n dezvoltarea propriei
constiinte, dup care se afl libera alegere. Dac aceasta se ntmpl, urmtorul pas va fi luarea
deciziei de a schimba propria viat. Hotrrea se ia o singur dat. Pentru totdeauna. Nici o ezitare,
nici o privire napoi

.
Capitolul trei
Pentru a lungi viaa scurteaz raia
- Benjamin Franklin
Pe parcursul a zece sptmni Sir Henry a ncetat s mai frecventeze consecutiv toate
lectiile si venea doar atunci cnd aprea vreo ntrebare care cerea explicatii din partea lui. Una din
ntrebri a fost cea despre alimentatie. n una din zile am invitat colonelul s vin si s ne ilumineze
privind tot ce e permis de mncat, ce nu e de dorit, ce e interzis, n ce cantitti si n care perioad a
zile e mai bine s ne alimentm s.a.m.d.
- n mnstire nu existau probleme legate de alegerea produselor alimentare, - ncepuse
colonelul. nssi ornduirea vietii din mnstire garanta c fiecare din locatarii ei s se
alimenteze n mod optimal. Fiecare lama face o parte din lucrul comun. mpreun produc totul ce e
necesar pentru viat. Utilizeaz, n msura posibilittilor, tehnologii ct mai primitive. Chiar si
pmntul este afnat manual. Lama ar fi putut utiliza sapa sau plugul, dar ei consider c contactul
direct cu pmntul este mult mai important dect nalta eficient a muncii.
- Lama sunt preponderent vegetarieni. Dar nu de tot. Utilizeaz n alimentatie lapte si
produse lactate si, din cnd n cnd, si ou n cantitti reduse. ns carnea mamiferelor, psrilor si
cea de peste ei nu mnnc.

Exact ca n poveste de te ntorci, pieri. Doar acel care este capabil s fac un astfel de pas, poate s mizeze c
va deveni maestru veritabilul posesor al puterii, n fa(a creia e deschis orice cale, yi voin(a cruia nu
cunoayte nfrngeri. Fiecare pas al acestei persoane duce, inevitabil yi permanent, spre succes, indiferent ce ar
face sau ce scopuri yi-ar propune. Dar oricare, chiar yi cea mai mic abatere sau un singur gnd la o privire
napoi, chiar yi o mic dorin( de a se ntoarce pentru a privi napoi, l poate distruge pentru totdeauna.
pagina 25 din 33
- Lama nu fac exces n alimentatie pur si simplu nu au posibilitatea de a alege. Produsele
ntrebuintate de ei sunt ntotdeauna naturale si integrale, dar la o mncare lama consum doar un
tip de produse. Este foarte important. Niciodat la o trapez lama nu amestec produsele care sunt
din diverse categorii. Dac dimineata mnnc terci din orz, atunci dejunul su se va limita doar la
acel terci. Dac sunt bobi de munte atunci doar bobi, dac fructe atunci doar fructe, legume
crude atunci doar legume crude, legume fierte atunci doar legume fierte, lipii din fin de orz,
atunci doar lipii din fin de orz fcute pe ap.
- De la sine nteles, sunt departe de a v propune s v limitati astfel propria ratie. Chiar nici
nu insist ca s excludeti din ea carnea si pestele. Dar v sugerez s nu amestecati la luarea unei
mese produsele ce sunt din diverse categorii. Ca exemplu, v propun s folositi n mncare
carbohidratii, legumele, fructele separat de carne de vit, de pasre si peste. Dac doriti, puteti
combina cteva tipuri de carne. Utilizarea untului, oulor, cascavalului cu carne nu vor aduce o
mare daun, e admisibil si a bea un pic de ceai sau cafea, ns nu combinati, nici ntr-un caz, toate
acestea cu ceva dulce sau feculent bomboane, budinc, prjituri.
- Uleiurile vegetale si untul se combin cu orice tip de mncare. Laptele se combin cel mai
bine cu carbohidratii. Cafeaua sau ceaiul nu trebuie combinate cu produsele lactate, adaosul de
lapte sau frisc le transform n otrav, ns adaosul unei cantitti mici de zahr nu duneaz att
de mult.
- Pe parcursul perioadei petrecute n mnstire am aflat lucruri interesante despre
ntrebuintarea n mncare a oulor. Oul ntreg este mncat de un lama doar dup ore lungi de
munc fizic grea. Dar nu mai mult de un ou pentru o singur dat. Si le fierb moi. n schimb, din
cnd n cnd (n medie o dat pe zi), fiecare lama mnnc un glbenus de ou crud. Albusul l fierb,
l frmiteaz si l dau la gini. La nceput credeam c lama irosesc un produs alimentar att de
pretios, dar apoi mi-au explicat, c dup prerea lor, albusul de ou se asimileaz n corpul omenesc
doar atunci cnd tesutul muscular necesit o alimentatie intens. n glbenusuri ns se contin
substante importante, care, ntr-o cantitate mic, trebuie s ptrund continuu n organism.
- O mare important lama acord ceremoniei de luare a mesei. La ei nu se obisnuieste s se
mnnce n grab si s se vorbeasc la mas. n timpul mesei ei sunt ntotdeauna concentrati si
tcuti. Se consider, c mestecarea minutioas a mncrii are o important major n asimilarea ei.
De aceea, ei se conduc de principiul: Mncarea solid s o beai, mncarea lichid s o
mesteci. mi spuneau c e necesar crearea unei obisnuinte de a mesteca orice mncare pn la
consistenta unei paste lichide omogene, care s se preling, aproape de sine stttor, prin esofag n
stomac cnd este efectuat miscarea de nghitire.
- Ca butura este perceput doar apa curat, pe care o beau ncet cu nghitituri mici. Orice
alt lichid, chiar si ceaiul verde si cu att mai mult laptele, nu este considerat butur ci mncare,
asupra crora se rsfrng aceleasi reguli de mestecare.
- Cnd am ntrebat despre ceai sau cafea, mi s-a spus c fiecare decide singur pentru sine, s
le ntrebuinteze sau nu, bazndu-se pe reactiile propriului organism. Dac reactia nu este chiar
plcut, este necesar de a le exclude din ratie. Dar, n orice caz, a aduga lapte sau frisc n ceai si
cafea e interzis. nvttorii mei consider c utilizarea buturilor tonifiante, precum ceaiul sau
cafeaua, uneori este justificat, ns e important ca utilizatorul lor s fie untor si s poat exact
depista si, ce este si mai important, evidentia, din ntregul spectru al puterilor, acel tip de energie pe
care aceste produse o introduc n sistemul fin al organismului omenesc. Atunci exist posibilitatea
unei constiente repartitii a energiei si evitarea pierderii ei de sub control. Cu prere de ru, n
majoritatea cazurilor, aceast conditie nu este ndeplinit, utilizatorul ceaiului si al cafelei nu are
nici o idee despre ce se ntmpl si cum s distribuie optimal rezultatul. Iat de ce, mai devreme
sau mai trziu, dependenta de cafea si de ceai forte se rsfrnge distructiv asupra functionrii
umane a constiintei si a corpului.
Capitolul patru
Un organismbolnvicios slbete mintea.
- J ean J acques Rousseau
Colonelul Bradford se pregtea s plece n Statele Unite si, nainte de plecare, ni s-a adresat
pentru ultima dat.
Sttea n fata noastr zvelt, puternic si tnr. Cnd l-am ntlnit pentru prima dat dup
ntoarcerea din Tibet, a produs asupra mea impresia unui om perfect n toate privintele. Si nu n
zadar se zice c perfectiunea nu are limite. Acum arta si mai impresionant.
- Mai nti de toate, - spuse Sir Henry, - as vrea s cer scuze doamnelor care se afl aici,
deoarece ceea ce intentionez s spun se adreseaz n mare msur domnilor. Nu are nici o legtur
cu nsemntatea celor cinci miscri rituale, care sunt la fel de benefice att pentru femei, ct si
pentru brbati. Dar, deoarece eu fac parte din reprezentantii sexului masculin, din aceast cauz
exist unele momente specifice, care as dori s le mprtsesc n special brbatilor.
- Mai nti de toate, vorba e despre vocea brbteasc. Cu totii ati auzit nu odat timbrul
nalt tremurtor al btrnilor. Exist o legtur direct ntre tonalitatea vocii si starea individului.
Ridicarea tonalittii si aparitia tremurului n glas atest, unilateral, distrugerea corpului slbit.
Permiteti-mi s v explic din ce cauz.
- ntre vrtejul al doilea cel sexual si cel de-al cincelea al gtului - exist o legtur
direct. Desigur, toate vrtejurile sunt interconectate nemijlocit si sunt reprezentate unul prin altul,
ns conexiunea acestor dou este deosebit. Din aceast cauz tremurul si ridicarea tonalittii vocii
masculine este indicatorul direct al slbirii celui de-al doilea vrtej. Pentru a readuce n norm
caracteristicile dinamice ale vrtejului doi si cinci, este ndeajuns de a practica cele cinci miscri
rituale. ns exist si posibilitatea accelerrii acestui proces. Tot de ce este nevoie pentru aceasta e
vointa. E necesar doar de a pronunta toate sunetele pe o tonalitate joas, mai suculent si plin pe
ct e posibil. Pentru acei, a cror voce deja a suferit schimbri considerabile din cauza vrstei,
aceasta poate deveni o veritabil provocare. Iar rezultatele practicii merita ca ea s fie acceptat.
Constient, timbrul jos al vocii foarte curnd va schimba caracterul curgerii proceselor vibratiilor,
legate de rotirea celui de-al cincelea vrtej. Vrtejul va deveni mai complet si va ncepe s se
roteasc mai rapid. n consecint, se vor schimba inevitabil si caracteristicile celui de-al doilea
vrtej. Lama utilizeaz acest principiu n lucrul cu mantrele. De fapt, relevant nu este att
continutul mantrei ct structura vibratiilor ei. Iat de ce nu e prea important ce veti alege ca sunete
de antrenament, este important principiul faceti efortul de a obtine un rsunet jos si plin si o
rezonant a vocii n cap si n cosul pieptului. Apropo, femeile, ale cror voce cu vrsta devine mai
joas si grosolan, pot utiliza aceast metod, dar viceversa, pentru a ntoarce vocii rsunetul nalt
tineresc si sonor.
- Mii de ani n urm au fost descoperite caracteristicile vibratiilor perfecte ale mantrei
OM. Att brbatii, ct si femeile pot beneficia enorm n urma repetrii ei corecte. Brbatii trebuie
s le pronunte cu un timbru ct mai jos, iar femeile, cu unul ct mai nalt. De dorit, ca repetarea s
fie fcut de cteva ori n fiecare dimineat. E foarte bine, dac aveti posibilitatea de a repeta
OM, de asemenea, cteva ori ziua si seara
- Pentru a pronunta corect mantra OM, inspirati maximal profund si apoi expirati ncet
scotnd cu vibrare sunetul O-O-O-O..., la sfrsit el trece pe scurt timp n U-U-U-U...,
concomitent ridicndu-se din cosul pieptului spre gt, iar apoi se transform ntr-un lung M-M-M-
M..., vibratiile cruia trec ct mai sus posibil n mijlocul capului. Se pot efectua multe unde lungi
ale sunetului OM doar dintr-o singur expiratie. Acest exercitiu simplu armonizeaz
caracteristicile dinamice ale tuturor celor sapte vrtejuri principale. Si pe parcurs nu e necesar de a
ne lsa pasionati nici de nsusi procesul cntrii mantrei, nici de ncrctura ei semantic, deoarece
nsemntatea principal const n caracteristicile vibratiilor mantrei si n ceea ce ea ne permite s
facem cu glasul.
- Cu aceasta, probabil, se sfrseste tot ceea ce intentionam s v povestesc despre vrtejurile
eterice ale corpului uman si cele mai simple metode de a lucra cu ele. Ne-a rmas s discutm doar
un singur aspect al practicii Ochiul renasterii, care ns are o nsemntate deosebit.
pagina 27 din 33
- Imaginati-v ca s-ar putea lua un btrn ramolit, extirpnd personalitatea lui din corpul
n degradare si s l plantm ntr-un corp tnr si sntos, care are vrsta de, s zicem, douzeci si
cinci de ani. V asigur c, n noul corp, btrnul va rmne tot btrn. Si dependenta de slbiciunea
lui va distruge foarte repede noul corp.
- Majoritatea oamenilor care mbtrnesc, plngndu-se de incomoditatea care le cauzeaz
btrnetea, mint cu neruyinare, n primul rnd lor nsisi. Le place s fie btrni si umili, le place
s-si ncurajeze slbiciunile personale, le place s le fie mil de ei nsisi. Si acel care, ntr-adevr,
vrea s rmn tnr, trebuie s gseasc curajul de a-si recunoaste acest fapt. Iar apoi s refuze
definitiv atitudinea fat de sine si comportamentul caracteristic btrnetii. Nu a si-o imagina, ci a o
refuza categoric. Momentul-cheie n toate acestea este intentia. Att timp ct rentoarcerea tineretii
pentru voi este un vis irealizabil, o asa zis poveste frumoas din rndul visurilor dulci, sunteti
sortiti esecului. Imediat ce veti ncepe ayti c totul este realizabil si veti putea s v formati n sine
o intentie de a obtine rezultatul, prima nghititur din izvorul nesecat al tineretii va fi fcut. n
continuare actioneaz tehnica. V-am nvtat cea mai simpl metod de realizare a acestei intentii.
Cum se stie deja, cele mai efective chestii ntotdeauna sunt foarte simple. Din aceast cauz, totul
ce se cere din partea voastr e practicarea continu.
I nten(ia inflexibil si practicarea insistent fac minuni. Deoarece noi suntem, cu totii, fiinte
divine veridice, capabile de orice avnt.
"Capitolul pierdut"
Editia original din 1939 a crtii lui Peter Kelder Ochiul renasterii sfrseste cu finalul
capitolului patru. Cu toate acestea, dup opt ani, n 1947, textul crtii a fost revzut si suplimentat
prin adugarea capitolului cinci cu denumirea Mantram Magia Constiintei, dar, din motive
necunoscute, nici o copie a publicatiei din 1947 nu s-a pstrat si doar n 1994 o carte a fost gsit
printre hrtiile personale ale autorului.
n publicatia dat, pentru prima dat, sunt incluse toate schimbrile care au fost fcute n
publicatia din 1947, incluznd capitolul cinci, acel capitol, care, odat descoperit, a fost numit
Capitolul pierdut.
Capitolul Cinci: Mantram Magia Conytiin(ei
"Tot ce ia natere n cap,
se bazeaz pe Contiin
i e modelat tot de Contiin."
Pli Canon. 500-250 . e. n.
Tipurile manipulrilor corporale
Dndu-si seama o dat despre existenta a unora sau a altor senzatii, ce nsotesc trecerea prin
corp a fluxurilor de pran, omul nvat treptat s le observe si s-si gseasc miscrile proprii,
individuale, si manipulrile, cu ajutorul crora e posibil de a le directiona si a le fortifica. Anume
pe baza unor astfel de observri ale diferitor actiuni fizice si ale urmrilor lor bioenergetice au fost
elaborate multiple stiluri si scoli de exersri psihofizice, precum cele orientale, la fel si cele
occidentale. Pentru ca ele s ia forma traditiilor stabilite yoghine, dao si ale altor tipuri de practici,
au fost necesare milenii. ns datorit stocrii cantittii imense de informatie si a selectiei
minutioase a celor mai efective ci, ca urmare, s-au format tehnici care actioneaz impecabil si, n
urma unei utilizri corecte, duc la rezultatul exact planificat. Cu ele ne vom ntlni n cartea dat.
Acum ns s cercetm procedeele cele mai elementare, ce ne permit s umplem formele
exercitiilor cu senzatiile fluxurilor de pran. Toate manipulrile descrise mai jos trebuie ndeplinite
avnd coloana vertebrala strict n pozitie vertical.
1. nainte s ncercati de a efectua
manipulrile descrise mai jos, se recomand de
a fixa aspectul corporal al atentiei pe punctul
asa numitului al treilea ochi trikuta, care
este una din principalele adhare deschiderea
corpului fin. Prin aceste deschideri este
efectuat schimbul de pran al omului cu mediul
nconjurtor. Pentru a fixa atentia pe trikut,
amplasati buricele degetului mare al mnii
drepte n asa mod pe mijlocul fruntii, nct
degetele mnii cu palma deschis spre fat s fie
ndreptate n jos. Apsnd cu degetul fruntea,
faceti o rotatie pe un arc de o sut optzeci de
grade schimbnd pozitia palmei n directia indicat de degete. Neatingnd fruntea cu celelalte
degete, reveniti la pozitia initial. Repetati de 3-9 ori (Des. 0-1)
2. Micarea rotativ ncordat a umerilor nainte i napoi. Pentru a atinge efectul maximal,
e de dorit s efectuati, rapid si puternic, cteva cercuri ntr-o directie. Miscarea trebuie s fie
ncordat, amplitudinea ei maxim. Observati senzatiile care apar n regiunea crestetului capului,
fetei, cefei, gtului, suprafetei spatelui, a prtii din fat si din spate a soldurilor. Efectund miscarea
dat cu umrul drept sau stng consecutiv, puteti intensifica fluxurile pranei
n partea corespunztoare acorpului. Pentru o mai mare eficacitate, miscrile
umerilor trebuie fcute sincronizndu-le cu o inspiratie moale dar destul de
intensiv dup o complet expiratie. Relaxati-v si urmriti atent senzatiile
care apar n corp.
3. Miri rotative cu ochii. Retinnd respiratia relaxat la o semi-
expiratie sau la o incomplet inspiratie, rotiti, cu insistent, ochii dup si
contra acelor de ceasornic, atingnd la maxim periferia cmpului vizual.
Faceti trei-nou cercuri n fiecare directie (Des. 0-2). Pe parcurs, urmriti
senzatiile care apar n interiorul si pe suprafata capului, n partea de sus a
spinrii, n umeri, mini si picioare.
[Cei bolnavi de glaucom sau cu predispozi(ia spre tensiunea intraocular ridicat, trebuie s
manifeste o deosebit atentie. Ar fi mai indicat de a lsa ncercarea acestei metode pn atunci,
cnd cu ajutorul practicilor descrise n capitolele acestei crti, boala va fi nvins. Dnd dovad de
o vdit insistent si ncredere n sine, acele timpuri vor veni destul de repede. Pn atunci, puteti
efectua celelalte metode descrise aici.]
Relaxati-v si urmriti senzatiile ce apar n corp.
4. Inspiraia ntretiat. Lipiti vrful limbii de gingia de sus un pic mai sus de baza dintilor
din fat. Aduceti ochii la mijloc si ridicati-i n sus, de parc ati ncerca s v uitati la mijlocul
fruntii proprii. Fixati atentia pe linia imaginar, ce trece de la rdcina nasului spre crestetul
capului. Expirati un pic de aer, inspirati si opriti respiratia, urmrind senzatiile. Inspirati nc un pic
si iar opriti-v. Repetati pn cnd plmnii se vor umple la maximum. ncet expirati si relaxati-v,
urmrind senzatiile.
[Cei bolnavi de hipertensiune yi boli ale inimii trebuie s fie extrem de atenti cu aceast
metod]
5. Blocarea limbii. Pozitia ochilor si atentia fixat exact ca n metoda precedent. Respiratia
liber. Deplasati ncet vrful limbii pe cerul gurii de la dintii din fat pn la cerul gurii moale ct
mai adnc spre gtlej si napoi. Urmriti, pe parcurs, senzatiile din interiorul capului si ale prtii
superioare a corpului. Aceast metod este una din cele mai eficace. Si e absolut inofensiv.
Toate aceste metode sunt foarte simple si se calific n categoria celor neconditionat active.
Dac dup numeroase ncercri rezultatul dorit nu este atins, nu disperati. Cauza poate fi
impuritatea excesiv a canalelor corpului energetic, n urma creia fluxurile de pran sunt foarte
slabe si nu sunt percepute de organele de simt. Dar ele exist, n caz contrar corpul nu ar putea s
triasc. n aceast situatie, urmeaz s ncepeti practicarea sistematizat conform metodelor
0-2
pagina 29 din 33
descrise n aceast carte, din cnd n cnd revenind la ncercrile de a nvta sesizarea fluxurilor de
pran cu ajutorul unuia sau al mai multor metode propuse mai sus. Ajungnd la un anumit nivel de
curtenie al corpului fin, succesul va sosi neaprat.
n afar de aceste metode descrise mai sus, exist o multime de alte miscri simple si
manipulri, ce permit sesizarea fluxurilor de pran si a nvt cum acestea s fie utilizate.
La moment ns memorizati urmtoarele:
Eficacitatea unui exerci(iu plin, adic a acelui pe parcursul efecturii cruia omul
simte fluxurile de pran, este cel pu(in cu un nivel mai nalt dect un exerci(iu gol a
formei goalei ce corespunde miscrii sportive a corpului, lipsite de continutul psiho-energetic.
O abordare corect a nsusirii si a efecturii formei clasice a oricrui exercitiu oriental, mai
devreme sau mai trziu, ntotdeauna inevitabil, duce la descoperirea, de ctre practician, a sensului
su veridic si a naturii sale energetice, transformndu-se dintr-un procedeu de antrenament fizic
ntr-un mijloc de dirijare a constiintei. La acest nivel, potentialul de tmduire al metodelor
traditionale ale antrenamentului psihofizic este, ntr-adevr, fantastic.
Acel care a nvtat s redistribuie conform propriei vointe prana n sistemul corpului fin,
primeste n minile sale cea mai puternic arm de lupt cu bolile, deoarece mbogtirea
intentionat cu pran a locurilor bolnave si generalele exersri cu pran ale organismului sunt n
stare s fac minuni chiar si (pare) n cele mai disperate cazuri.
____________________________________
Din cnd n cnd, noi primeam mesaje scurte, dar interesante de la colonelul Bradford.
Fcea lectii n grup, ici si colo prin ntreaga lume, si nu se retinea mult timp nicieri. Odat am
primit o scrisoare destul de lung. Continea informatie nou si ne era adresat nou.
Titlul scrisorii Mantram Magia Constiintei ne-a strnit o oarecare curiozitate, deoarece
cuvntul Mantramera necunoscut multor din noi, cu toate c unii si aminteau c au vzut deja
acest cuvnt prin pres. Scrisoarea colonelului relata:
Este o deosebire ntre cuvinteleMantra si Mantram. Ambele sunt luate din sanscrit de la
cuvntul ce nseamn Instrumentul Gndului. Deosebirea este doar c Mantram semnific
instrumentul gndului, iar Mantra este fr sunet.
Totul const n faptul, constientizati aceasta sau nu, c v creati si v formati viata voastr
prin gndurile voastre. Toate lucrurile, care devin parte a realittii voastre fizice, la nceput sunt
create n constiinta voastr, Din, asa numita, materie primar: gnd. Si utiliznd puterea acestuia, a
Instrumentului Gndului, puteti utiliza Mantram, formndu-v viata asa cum doriti s o vedeti.
Acum, pentru a utiliza Mantram n propriul beneficiu, trebuie s v ntelegeti, mai nti,
natura constiintei si mecanizvele ei functionale. n zilele noastre notiunea de Subcontiin este
utilizat foarte des, dar rareori se stie ce nseamn aceasta. n loc de subconstient, lama
ntrebuinteaz cuvntul care s-ar traduceSupra-contiin constiint de un ordin mai nalt. Lucrul
supraconstiintei const n a prelua gndul (sau formatiunea gndului), care reprezint energia
primar, si a-i da form fizic n lumea material.
Despre aceasta putem scrie o multime de crti, dar acum trebuie s tineti minte un lucru
important:
Supraconstiinta voastr este o slug care arde de nerbdare s v ndeplineasc oriceordin
n forma unui gnd. Atunci cnd creati o idee, dati deja un ordin. Sluga voastr o ndeplineste prin
materializarea ei n lumea fizic, acolo unde gndurile devin obiecte si evenimente ale vietii
voastre. Realitatea fizic este oglinda gndurilor voastre. Schimbati-v gndurile si veti putea
schimba imaginea din oglind. Cu alte cuvinte, v veti schimba viata.
Acest lucru, foarte simplu pentru multi oameni, devine o adevrat piatra de ncercare.
Ei ne relateaz cazurile nefaste sau chiar tragice din viata lor si refuz s cread c ei nsisi
au putut s le creeze prin propriile gnduri. Dar, dac ei ar urmri cu atentie sirul propriilor
gndurilor, ar vedea c gndurile negative nfrunt pe cele pozitive. ntr-un anumit moment v veti
spune Vreau s fiu fericit!, dar n urmtorul moment veti aduce mii de cauze de a fi nefericit:
munca plin de stres, timpul urt de afar, chinurile cu facturile, obezitatea, vecinii glgiosi,
ntrzierea la o ntlnire, si asa mai departe. Deci, atunci cnd v puneti directiva de a fi fericit,
gndurile voastre lucreaz extra-program la crearea situatiei exact inverse.
Iar Mantram este acea metod, pe care o puteti utiliza pentru consolidarea gndurilor
voastre si ridicarea lor la nivelul celor mai nalte si benefice dorinte. Pentru a ncepe utilizarea
acestui instrument puternic, trebuie s clarificati mai nti ce trebuie s v livreze viata. Iat un
exercitiu foarte simplu care v va ajuta s o faceti. V va lua doar cteva minute, asa c, v
recomand s-l repetati lunar. Asezati-v si alctuiti o list a lucrurilor pe care le visati/doriti.
n list nu trebuie s fie lucruri carear fi trebuit s le doriti. Enumerati visurile/dorintele
voastre, incluznd totul ce v vine n minte n acest moment.
Acum verificati cu atentie lista si ntrebati-v CE poate s v ofere realizarea visurilor
(dorintelor) voastre enumerate. Exact ACEASTA si trebuie s fie scopul vostru. Scrieti aceste
realizri sau nfptuiri tot aici, n list.
De exemplu, dac ati scris, Vreau un serviciu bun, semnific probabil, c doriti ntr-
adevr tot ceea ce poate oferi un serviciu bun. Poate doriti s primiti satisfactia creativ, punnd
aptitudinile si talentul vostru n serviciul societtii. Poate ati dori s lucrati ntr-o atmosfer cald si
prietenoas.
Ceea ce doriti s primiti, trebuie s fie exprimat n emotii. Emotiile sunt fructele dulci si
amare ale tririlor vietii. Ele si sunt recompensa pe care noi ne strduim s o primim n aceast
viat. Atunci cnd veti prsi aceast lume, veti lsa toate bunurile materiale, ns emotiile voastre
v vor nsoti permanent. Asa deci alegeti cu atentie ce ati dori s aveti ca tovars permanent de
drum.
Acum revedeti lista voastr de dorinte si realizri. Cititi totul, de sus n jos, si ct timp faceti
aceasta, cutati dou-trei cuvinte sau fraze care ar uni toate astea. La nceput ar prea imposibil.
Dar cum numai veti cerceta mai atent, veti vedea grupuri de dorinte si realizri care, la prima
vedere, nu se aseamn, dar sunt toate ndreptate spre un scop comun. Divizati dorintele voastre n
dou, trei grupuri de acest fel si gsiti cuvntul sau fraza care include n sine totul. De exemplu,
dac doriti o cas mai bun, o masin scump si haine noi, scopul comun din toate acestea reiese
de a fi Bunstareasi Belugul.
Acum ar trebui s aveti o imagine clar a dorintelor voastre fundamentale, asa c adunati-le
toate mpreun si formulati-le ntr-o list succint. Ea trebuie s fie scurt, preciz si s aib un
caracter pozitiv. De exemplu, Eu doresc Fericire, Putere si Prosperitate, imediat! Si veti primi.
Cnd lista este pronuntat cu voce, ea se transform n Mantram, sau explicnd mai clar, n
instrumentul, care l puteti utiliza pentru a pune Supraconstiinta n actiune.
A dori Putere este o dorint bun, aceasta poate s v aduc sntate, rezistent si energie
corpului vostru fizic. Iar, la nivel mental, aceasta v va oferi puteri pentru a deveni maestrul
propriei vieti. Ordinul vostru imediat comunic Supraconstiintei cnd doriti ca aceasta s se
ntmple: ACUM. Ea d ordin Supraconstiintei de a actiona imediat, implementnd dorintele
voastre n viat.
Acum aveti Mantram si l puteti utiliza fr mari dificultti. Simtiti puterea propriei voci si
vorbiti astfel, de parc ordonati unu spirit magic s ndeplineasc tot ceea ce doriti. Trebuie doar s
pronuntati n glas Mantram, cu ferma convingere c totul se va ndeplini. Doar att!
pagina 31 din 33
Pronuntati Mantram-ul vostru nainte de somn, noaptea si dimineata cnd v treziti.
Strduiti-v ca repetarea Mantram-ului, la intervale egale de timp pe parcursul ntregii zile, s
devin o obiynuin(. Puterea Mantram-ului se mreste dac l veti pronunta cu convingere ferm
n fata oglinzii, privind n imaginea propriilor ochi. Pe parcursul ntregii zile, urmri(i atent ce
vorbi(i yi ce gndi(i. Fiti perseverenti, nu admiteti gnduri negative sau cuvinte care pot intra n
conflict cu ordinile date Supraconstiintei. Aceste gnduri pot neutraliza puterea pozitiv a
Mantram-ului. Atunci cnd le observati, opriti-v, inspirati adnc si revocati gndurile si cuvintele
negative, din nou pronuntnd Mantram-ul cu ferma convingere. Desigur, puteti s fiti n prezenta
altor oameni si nu puteti, pe neasteptate, s ziceti Eu doresc Fericire, Putere si Prosperitate,
imediat! n acest caz, v-as recomanda s folositi Mantra. Trebuie doar s repetati Mantra n gnd,
crend imaginile cuvintelor n constiinta proprie. Mantra care nu e alimentat de puterea vocii nu e
att de efectiv ca un Mantram pronuntat, dar, cel putin, tot va aduce un rezultat bun. Indiferent de
faptul dac folositi Mantram sau Mantra, important e s memorizati urmtorul lucru: atunci cnd
ordonati Supraconstiintei voastre, trebuie s v concentratii doar pe rezultatul final. Niciodat nu
ncercati s dictati Supraconstiintei modul n care trebuie s-si nfptuiasc minunile sale.
Supraconstiinta este mult mai desteapt si ingenioas dect v puteti imagina. Dac a nceput ceva,
nu va ceda niciodat si nu va abandona ce a nceput, deoarece cunoaste c exist zeci de mii de ci
de a atinge rezultatul dorit. Dac, prin gndurile proprii si prin ideile preconcepute, veti ncerca s
indicati Supraconstiintei cum s-si efectueze lucrul, doar i veti limita posibilittile si veti nnoda
puterea Magiei care ar putea fi n complet n desfsurare. Supraconstiinta noastr reprezint un
lucru minunat: ea obtine o mare satisfactie, lucrnd la realizarea tuturor dorintelor noastre.
Visurile, dorintele sunt o putere foarte mare si atunci cnd le folositi pentru a pune
Supraconstiinta n actiune, ea va fremta de plcere, implementnd visurile voastre cordiale n
modul cel mai neasteptat.
nc un lucru pe care trebuie s l stiti zona Supracontiinei nu analizeaz gndurile
voastre pn a ncepe implementarea lor. Ea nu face diferent ntre durere si plcere, ndurerare
sau succes, tristete sau bucurie. Mai exact, Supraconstiinta nu are sentimente sau emotii plcute sau
neplcute. Scopul ei este de a transforma gndurile sau programarea mental n materie. Toate
gndurile si strile emotive, bune si rele. Supraconstiinta nu ar fi putut s si exercite functia dac
mai nti de toate ar fi trebuit s analizeze gndurile voastre, si cele bune, si cele rele, vesele sau
triste, veritabile sau inutile.
V dezvlui deci un secret uimitor, care poate permite fiecruia s obtin tot ce viseaz:
Schimba(i gndurile voastre (programarea voastr mental), yi v ve(i schimba via(a. Dac v
gnditi la ceva minunat, la ceva ce v provoc emotii pozitive, Supraconstiinta voastr va inunda
viata cu toate aceste lucruri, n locul tuturor lucrurilor si evenimentelor neplcute din viata voastr.
Supraconstiinta este un lucru neobisnuit, dar ea nu poate folosi gndurile care nu sunt
alimentate cu vizualizri. Prin urmare, pentru eficacitate, Mantram-ul vostru trebuie s sune pentru
vou nsiv cu un sens plin de nsemntate. Ca s fiti convinsi, c este asa, trebuie s tineti cont de
dou lucruri:
Prima: este important ca Mantramul vostru s v urmeze n miscrile evolutive. Atunci
cnd simtiti c, n rezultatul cresterii personale, scopurile voastre s-au schimbat, introduceti
schimbrile necesare si n Mantram-ul vostru, care le va oglindi.
Doi: Mantram-ul vostru trebuie spus n limba pe care o posedati la perfectie (sau n limba
matern). Aduc acest exemplu, deoarece unii nvttori orientali rspndesc Mantrame care sunt
bune pentru oamenii orientali sau pentru cei care vorbesc limbile orientale. ns aceste Mantrame
sunt inutile pentru oamenii care nu nteleg aceste limbi. Chiar dac vi se explic sensul acestor
cuvinte, ele sunt doar o aberatie pentruSupracontiina voastr si, ca rezultat, scopul nu va fi atins.
Cu toate acestea exist o exceptie. Un cuvnt deosebit, venit din orient, are un efect magic
asupra Supraconstiintei si, totodat, asupra creerului si a sistemului nervos central. Cuvntul OM.
Ceea ce l face deosebit nu e cuvntul n sensul sunetului, si nici ceea ce nseamn. Pretiozitatea
este n vibratia tonalittii. Toti acei care vor folosi OM n contextul vibratiei, vor beneficia
indiferent de limba pe care o vorbesc. Succesul va depinde doar de gradul de pregtire a persoanei
pentru a primi vibratii de o astfel de putere si nltime. Utilizarea lui OM, o voi numi al yaptelea
ritual, poate duce persoanele, pregtite pentru aceasta, s obtin rezultate exceptionale. Cu o
intonatie corect, frecventa vibratiei are un puternic efect stimulator asupra glandei pineale
epifizei, care este conectat cu cel de-al saptelea centru superior (Sahasrara). Iar, dac viata voastr
personal nu este concentrat asupra planului superior, nu trebuie s ncepeti stimularea Epifizei.
Exact ca si seminta care nu poate creste pe un teren arid, astfel si vibratiile de un nivel
superior nu pot s se dezvolte ntr-o constiint care nu este pregtit pentru a le primi. Nu ncercati
s practicati al saptelea ritual pn cnd primele cinci nu au sistematizat componentele fizice si
mintale. Vibratiile voastre trebuie s fie destul de nalte, n sensul c deja nu mai ntrebuintati
droguri, alcool si tutun. Pregtindu-v de al saptelea ritual, tineti cont de diet. Ea nu trebuie s
contin grsimi si substante care contin zahr, deoarece zahrul este vrul alcoolului. Amidonul tot
e duntor dac nu este mestecat minutios. Dac amidonul a trecut, cu bine, prima parte a
procesului digestiv n cavitatea bucal, atunci n cantitti mici nu este duntor. ndeosebi de
important este mrirea cantittii de ap pe care o folositi. O persoan de talie medie trebuie s bea
3 litri de ap pur. Dac sunteti de talie mai mic sau mai mare, beati corespunztor mai putin sau
mai mult. Nu ncepeti s beti imediat toat aceast cantitate. Mriti cantitatea apei utilizate treptat
timp de 60 zile. Apa nu doar c va ajuta s curete organismul vostru de impuritti, ea este de
asemenea si un conductor perfect al electricittii si al vibratiilor sonore. Utilizati cantitatea maxim
de ap timp de minim o lun, si doar dup aceasta v puteti permite s ncepeti al saptelea ritual,
asteptnd rezultate bune. Pentru practicarea ritualului stati pe podea sau asezati-v ntr-un fotoliu
comfortabil. Relaxati-v total, dar nu v grboviti. ndreptati si tineti sus brbia voastr, astfel nct
coardele vocale s nu fie incomodate de nimic. Ati putea chiar si s v culcati pe spate pe un pat
rigid sau pe podea, dac doriti, ns nu puneti nimic sub cap. Altfel, capul va veni n fat si va
strnge coardele vocale.
Sunetul OM se pronunt exact ca n cuvntul POM. Pentru a obtine intonatia corect la
pronuntarea acestui sunet magic, ncepeti cu o inspiratie adnc, dar nu umpleti plmnii pn la
limit. Apoi cu o voce plin scoateti sunetul O-O-O... Maxilarul vostru s fie deschis pe jumtate.
Buzele s fie rotunjite, limba tras si s se afle n partea de jos a gurii, dar un pic ridicat la
rdcin. Mentineti sunetul O-O-O timp de 5 secunde. Apoi, continund sunetul, nchideti si
relaxati maxilarul si buzele, relaxati limba, aducnd-o n pozitie plat, concomitent formnd
sunetul M-M-M... si mentineti-l pentru 10 secunde. La sunetul O-O-O, s simtiti rezonanta n piept,
iar la sunetul M-M-M, rezonanta sunetului trebuie simtit n nas. Dac totul este fcut corect, dou
sunete formeaz o consonant ntr-un sunet pozitiv O-O-O-M-M-M-M...... Cnd terminati, relaxati-
v, faceti 1-2 inspiratii profunde, nainte de a ncepe iar. Repetarea exercitiului trei-patru ori
consecutiv este deajuns. Nu exagerati, dac simtiti o usoar ameteal sau o slbiciune, opriti-v.
Dup un interval de o or repetati nc de cteva ori. La nceput s nu repetati ritualul mai mult de
10 ori pe zi, chiar dac nu simtiti slbiciune sau ameteal. Stimularea intens a epifizei nu este
recomandat nceptorilor. Va fi mai bine dac nu veti pronunta Mantram pe parcursul celui de al
saptelea riual. Ritualul trebuie ndeplinit atunci cnd constiinta este linistit si liber de gnduri. Cu
toate acestea puteti combina cu succes ritualul cu Mantra: atunci cnd pronuntati O-O-O... pe
parcursul a 5 secunde mentineti constiinta voastr n liniste si pace, apoi cnd treceti la sunetul M-
M-M... pe parcursul a 10 secunde repetati mantra voastr n gnd de cteva ori. Mantra trebuie
pregtit din timp si poate fi identic cu Mantram-ul vostru. Mantra se pronunt n gnd, sub form
de ordin, cernd executarea scopurilor voastre principale. Verificati ca mantra sa nu contin
gnduri negative si cuvinte care ar putea anula puterea pozitiv a mantrei voastre.
Este un ritual foarte puternic prevzut pentru adulti. Persoanelor mai tinere de 21 ani nu li
pagina 33 din 33
se recomand de a practica cel de-al saprelea ritual. Aceast practic si manifest cel mai puternic
efectul asupra persoanele care au atins vrsta cnd ntelepciunea ncepe s se maturizeze n inim.
n general, la persoanele vrstnice progresul ridicrii vibratiilor se manifest mult mai
puternic dect la tineri. Acest rezultat se explic prin faptul c ei nu sunt distrasi de iluziile lumii
materiale, unde satisfactiile zboar att de rapid, ca si frunzele uscate purtate de vnt. Ei stiu c
darurile adevrate ale vietii se afl nu n exterior,ci n lumea din interiorul nostru.
nteleptii antichittii Oamenii Luminii/ Iluminatii (probabil e vorba despre o civilizatie
antic) - foloseau al saptelea ritual pentru ridicarea vibratiilor constiintei si ale corpului fizic. De
asemenea, aceast tehnic era folosit de ei n cltoriile prin alte lumi. Efectund la fel, veti merge
nainte pentru obtinerea tineretei constiintei, tineretei corpului nsotiti de darul ntelepciunii. n
ncheiere, v invit s rspundeti chemrii si s ncepeti totul imediat. Chiar dac ati obtinut un
progres enorm si ati realizat multe, nimic nu se compar cu ce v asteapt, atunci cnd veti ncepe
cltoria n interiorul vostru (autocunoasterea). ncepnd aceasta cltorie yi vznd toate acele
lucruri minunate, care se afl doar la distan(a unei mni ntinse, nimic nu v va face s v
ntoarce(i napoi.
Cu plcere,
Colonelul Bradford