You are on page 1of 6

Antropologia sociala si culturala este stiinta despre om, ca purtator si creator de valori culturale, o disciplina complexa, cu un pronuntat caracter

interdisciplinar care, la ora actuala, detine un loc bine meritat n cadrul disciplinelor social-umaniste, cu teorie si metode proprii. n fond, caracterul interdisciplinar al antropologiei a fost elementul datorita caruia stiintei n cauza i s-a conferit o identitate mai puternica (Marcus 2002: 193-194). Temele predilecte actuale ale antropologiei sociale si culturale sunt globalizarea, analiza formelor trzii de manifestare la niv 737s1815h el cultural ale capitalismului si nu n ultimul rnd problemele legate de diversitate si diferenta (Moore 1997: 125). Trecnduse, mai mult sau mai putin voit, la un alt registru de explorare stiintifica, de la analiza alteritatii exotice la realitatea din apropierea imediata a antropologului, aproape n unanimitate antropologii au fost de acord cu faptul ca diferentele culturale nu exista doar la scara larga ci si n cadrul unor comunitati mai mici, producatoare de cultura la nivel zonal sau regional. Studiile regionale au un rol din ce n ce mai important n dezvoltarea generala a antropologiei, cu toate ca opiniile sunt mpartite. Dar cercetarile " exotice " sunt mai importante sau prestigioase dect cele locale, " domestice "? Cert este faptul ca regiunile exotice sunt deseori mult mai cunoscute dect cele din imediata noastra proximitate si ca prestigiul profesional depinde (desi este irelevant) de ct de ndepartata, exotica si lipsita de confort este cercetarea de teren (Shankman, Bachrach Ehlers 2000: 289-297). n general doar antropologii sunt cei care cauta sistematic sa penetreze relatiile sociale si fenomenele culturale n profunzime, sa priveasca si sa analizeze comportamentul oamenilor din punctul de vedere al participantilor. Ei, antropologii, sunt cei care se bazeaza n munca lor pe un imens corpus de etnografie descriptiva produs de-a lungul timpului, astfel nct la ora actuala putine populatii nu beneficiaza de monografii complete (Murdock 1971: 17). Definita de cele mai multe ori ca stiinta a alteritatii sau stiinta a explorarii diversitatii umane , antropologia a parcurs un drum lung pna la dobndirea caracterului ei de stiinta de sine statatoare. n virtutea acestei definitii, se contureaza necesitatea de a fi obiectiv n toate cercetarile care se circumscriu domeniului. Obiectivitatea n antropologie reprezinta ncercarea de a prezenta ct mai fidel realitatea culturala din teren. Mai succint, a fi obiectiv n antropologie nseamna a ntelege punctul de vedere al celuilalt (Lienhardt 1964: 4). 1. Definitii si delimitari conceptuale. Etimologic, termenul si are originea n limba greaca, nsemnnd om, iar , cuvnt, stiinta. Perceputa, asadar, ca " stiinta despre om ", antropologia cauta sa dezvaluie toate faptele care implica natura umana, lucru care devine posibil gratie aportului celorlaltor discipline, n virtutea mai sus enuntatului caracter interdisciplinar al antropologiei.

De-a lungul timpului au existat numeroase ncercari de a defini antropologia, pornind de la enunturi extrem de cuprinzatoare n perioadele de pionierat, ajungndu-se n cele din urma, o data cu specializarea, la definitii mai mult sau mai putin complexe, nsa centrate strict asupra disciplinei n sine. Dupa unele definitii mai recente, antropologia culturala este o stiinta comparativa, care cerceteaza toate societatile, antice si moderne, simple ori complexe (Kottak 1991: 2). Sau, n alt caz, antropologia culturala este perceputa ca ramura a antropologiei generale, care se focalizeaza asupra modelelor de viata ale unei societati (Haviland 1989: 9). ntr-un alt caz, antropologia culturala poate fi definita ca stiinta care urmareste sa ofere o imagine completa si sistematica asupra umanitatii (Howard 1989: 24-25). Ph. Whitten si D.A.K. Hunter definesc antropologia ca fiind o cale sau mai de graba o suma de diverse modalitati prin care fiintele umane si rudele lor primatele sunt studiate (Whitten, Hunter 1990: 3). Nu n ultimul rnd, mentionam si definitia conform careia antropologia sociala este disciplina care are ca obiect de studiu comportamentul omului n situatii sociale (*** 1954: 36). Ea nu este un domeniu al etnologiei, principala ei caracteristica fiind acordarea unei atentii la fel de importante att culturii materiale, ct si celei spirituale (Lvi-Strauss 1966: 115). Definitia apartine comunitatii stiintifice britanice, iar n acest sens, poate fi observata o particularitate terminologica, specifica n special Regatului Unit si a unei parti a Europei.

Dilema antropologie culturala - antropologie sociala , generata n primul rnd la nivelul palierului terminologic, a fost clarificata printre altii si de Claude Lvi-Strauss, acesta identificnd predilectia Marii Britanii pentru termenul de antropologie sociala (avnd n vedere pe de o parte, ca James G. Frazer ocupase prima catedra din Anglia si care purta acest nume, iar pe de alta parte, prezenta preocuparilor lui Alfred R. RadcliffeBrown pentru relatiile sociale si structura sociala (Lvi-Strauss 1978, 430-433). Predilectia antropologilor americani pentru termenul de antropologie culturala nu a

generat nsa o discrepanta majora, ntruct, n final, att antropologia sociala, ct si cea culturala, urmaresc acelasi rezultat, surprinderea omului total (Lvi-Strauss 1978: 432), pornind de la construirea conceptului de fenomen social total , de inspiratie durkheimiana si teoretizat de Marcel Mauss. De asemenea, Clifford Geertz si exprimase ntr-un interviu acordat n anul 2002, viziunea referitoare la diferentele existente la nivel terminologic si metodologic ntre antropologie sociala si antropologie culturala. n opinia sa antropologie sociala este un termen care reflecta traditia britanica, axata asupra studiului problemelor legate de sistemele de rudenie precum si a structurii sociale. Pe de alta parte, antropologie culturala , n viziunea lui Geertz, reprezinta produsul traditiei boasiene, a analizei culturale orientate asupra grupurilor de indieni nordamericani. Geertz nu vede diferente majore ntre antropologia sociala si cea culturala, considernd ca totul se rezuma la metodologia diferita mbratisata de cele doua tabere si ca " We are all doing the same thing, we just differ a bit about how to go about it " (Panourgi 2002: 422). 2. Locul si rolul antropologiei culturale.

Antropologul american W.A. Haviland propune o ilustrare schematica (Haviland 1989: 12, fig. 1.1.) destul de simplista, dar sugestiva, a pozitiei antropologiei culturale n sistemul generos caracteristic antropologiei generale, fiind n acelasi timp fidel disputei terminologice mai sus mentionate, ntre britanici si americani. Cert este ca Haviland aduce la egalitate antropologia fizica si antropologia culturala, careia i se subordoneaza etnologia sau antropologia socio-culturala.

O alta structurare a antropologiei generale este propusa de alti doi antropologi americani, Ph. Whitten si D.E.K. Hunter (Whitten, Hunter 1990: 9), care pare mai potrivita si n cadrul careia pot fi defalcate cinci ramuri majore, echitabil amplasate pe acelasi palier: antropologia fizica, arheologia, antropologia lingvistica, antropologia culturala si antropologia aplicata. Arheologia sau antropologia arheologica , are ca obiect central studiul urmelor materiale, ca semne ale gradului de cultura si civilizatie umana (Robin, Rotschild 2002: 163-164). Spre deosebire de arheologie n acceptiune clasica, antropologia arheologica urmareste sa reconstituie pe baza descoperirilor arheologice modul de viata din trecutul

omenirii. De remarcat este faptul ca ea are un pronuntat caracter interpretativ si nu descriptiv. Antropologia istorica se constituie ca ramura a antropologiei, abordnd o serie de problematici comune istoriei sociale ori istoriei mentalitatilor. Antropologia serveste ca mijloc de deplasare de la istoria sociala si sociologia istorica spre o noua istorie culturala. Scopul ei este acela de a redacta istorii culturale pe epoci, fiind nsa focalizata si asupra grupurilor si subgrupurilor. De retinut este ca, antropologia nu studiaza sate . ci studiaza n sate , asa cum observase Cl. Geertz (Kalb, Marks, Tak 1996: 7). Exemplul cel mai concludent n acest sens l reprezinta munca unor specialisti precum P. Burke, J. Le Goff si Le Roy Ladurie. Antropologia devine utila istoriografiei mentalitatilor, oferind instrumentele necesare pentru decodificarea reprezentarilor colective (Kalb, Marks, Tak 1996: 8). Instrumentele muncii antropologului sunt observatia directa, pe cnd ale istoricului n primul rnd sursele documentare. Antropologul trebuie sa fie constient n activitatile pe care le desfasoara de existenta diferentelor dintre procesele mentale ale culturii proprii si de cele ale culturii oamenilor pe care i studiaza. Daca nu se tine cont de aceasta, este foarte posibil sa-si faca aparitia situatii nedorite, cum ar fi de pilda manifestari ale etnocentrismului (Pitt-Rivers 1963: 253-255). Deseori se resimte nsa necesitatea ca antropologii sa tina seama de scrierile istoricilor privitoare la societate si cultura, forme de autoritate, economie, etc., cu alte cuvinte sa apeleze la antropologia istorica. Cu toate ca n acest sens au existat numeroase discutii si idei contradictorii, practica antropologica a fost cea care a depasit diferentele teoretice despre care se spune ca separa antropologia de istorie. Antropologii pornesc de la structuri abstracte catre explicarea unor evenimente concrete (Sahlins 1983: 534). Temele majore ale antropologiei istorice sunt constituite pe baza demersului de a privi omul n contextul istoric al vremii si nu evenimentele istorice. Magia, vrajitoria, corpul, sexualitatea, religia, pietatea, casatoria si familia si nu n ultimul rnd raportul individualitate-individualizare reprezinta tot attea teme vizate de demersul specific antropologiei istorice (Von Dlmen 2001: 10-12). Desigur, vorbindu-se despre antropologia istorica si dat fiind contextul care ne intereseaza aici, nu este posibil sa nu fie luata n discutie si arheologia sociala. Diferenta majora dintre arheologi (apartinatori fara ndoiala domeniului istoriei) si antropologii sociali este aceea ca arheologii analizeaza artefactele (n fond, tot produse culturale ale oamenilor), ordonate n tipuri si clase, pe cnd antropologii sociali lucreaza cu sisteme coerente functional. Ca deschizator de drumuri n socio-arheologie sau arheologie sociala este considerat Gordon Vere Childe . Profesor la Universitatile din Edinburgh si Londra, s-a remarcat prin elaborarea unui model al evolutiei culturii preistorice, fiind n acelasi timp si autorul conceptelor revolutie neolitica (termenul desemnnd suma progreselor economice, sociale si tehnice rezultate dintr-o societate preponderent agrara) si revolutie urbana (perceputa ca transformare a unei societati marcate de preocupari agrare ntr-o societate cu caracteristici urbane). G.V. Childe a ramas cunoscut posteritatii mai ales prin cele doua lucrari fundamentale ale sale, Man Makes Himself , publicata n 1936 si ulterior, What Happened

in History , n anul 1942, ambele nscriindu-se cu larghete n problematica evolutionista, de fapt lui G. Childe atribuindu-se meritul de a fi initiat o relansare a ideilor evolutioniste (Sanderson 1997: 94). Cert este ca fara modele antropologice, o mare parte a trecutului uman ramne invizibil, iar fara material istoric, antropologia ramne pura speculatie (Macfarlane 1977: 12-13) iar n cele din urma, ceea ce i leaga pe antropologi de istorici este alteritatea, n toate formele ei de manifestare (Cohn 1980: 198). Antropologia lingvistica presupune studiul si analiza sistemelor de comunicare umana. Cercetarea problemelor si a particularitatilor lingvistice de catre antropologi poate duce la identificarea unei serii de diferentieri, specifice unei palete largi de categorii sociale. Antropologia aplicata se dezvolta ca un domeniu complementar antropologiei culturale, avnd ca specificitate abilitatea, concretizata prin metode si obiective, de a servi solutionarii unor probleme de natura practica. Prin definitie, antropologia aplicata reprezinta procedeul folosirii punctelor de vedere, cunostintelor si tehnicilor stiintifice pentru a rezolva probleme de natura practica (Keesing 1945: 373). Catre mijlocul deceniului al optulea al secolului XX se va raspndi o noua abordare, cunoscuta n literatura de specialitate sub denumirea de antropologie critica . Aceasta si declarase ca obiectiv critica si combaterea rasismului, sexismului si nationalismului. n viziunea adeptilor abordarii, obiectivul nou central al etnografiei si antropologiei era reprezentat de cercetarea rezistentei ne-occidentalilor fata de " fortele " occidentale oprimante. O reala problema o reprezinta dificultatile existente n a face antropologia " profitabila". Astfel de dificultati au existat si n Statele Unite ale Americii, n anii 1970. Ce ofera antropologul? O diagnoza rapida asupra oricarei companii, asupra situatiilor sociale din cadrul ei, posibilitatea realizarii este prin metoda observatiei participative (Aguilera 1996: 735). Identificarea propriilor valori culturale si realizarea unui " marketing cultural". De pilda unele state, cum ar fi si cazul SUA, au avut un deosebit succes n vnzarea " valorilor culturale" sau elemente ale "culturii populare" (Peace 1998: 277). Pentru viitorul antropologiei, exista trei scenarii posibile (Peacock 1997: 9-10): 1. Disparitia (sau "Amurgul zeilor"), n cazul n care antropologia este considerata a fi nerentabila pentru universitati, un subiect mult prea vag pentru candidati si fara o finalitate concreta; 2. Enclavizarea, n cazul n care antropologii sunt perceputi ca si grup de excentrici dezorganizati, nihilisti care se bazeaza pe idei avangardiste de la sfrsitul secolului XX si care reprezinta ,ai mult o curiozitate n secolul XI; 3. Redirectionarea catre o noua disciplina extrem de importanta n cadrul societatii. Astfel antropologia redevine incitanta si diversa, profunda si competenta n solutionarea unor probleme complexe, transnationale.

Antropologia este peste tot si niciunde. Nu se afla niciunde pentru ca spre deosebire de o serie de stiinte cum ar fi chimia, literatura sau istoria nu este recunoscuta nca drept un domeniu esential pentru oricare universitate si pentru ca nu este cunoscuta n societate n virtutea vreunui "rol crucial" precum medicina, stiintele politice si administrative, stiintele economice, juridice sau asistenta sociala ori psihologia. Nimeni nu cunoaste cte milioane de ore de munca de teren au fost realizate de antropologi pentru cunoasterea si ntelegerea culturii. Cu toate acestea, lumea contemporana nu si poate permite sa faca abstractie de antropologi si sa nu ia seama de diagnozele si prognozele realizate de acestia. De antropologi este nevoie n cadrul departamentelor de relatii umane si n cadrul mediilor n care se discuta despre leadership si politici sociale. Oricare antropolog, ca analist ntr-o institutie, poate obtine o imagine completa asupra ceea ce se ntmpla, fara a schimba nsa situatia existenta (Amarasingham Rhodes 1986: 208). Ajunsa n pragul Mileniului al III-lea, antropologia culturala se dezvaluie ca o stiinta ajunsa la deplina maturitate teoretica si metodologica. Prin caracterul ei holist (Janowitz 1963: 154), atotcuprinzator, si prin interdisciplinaritatea care o caracterizeaza, n raporturile ei cu disciplinele sociale si cele umaniste, n egala masura, antropologia vine n sprijinul rezolvarii unor situatii de natura practica pe tot cuprinsul globului, dar are pe de alta parte menirea de a trezi constiinta existentei unei lumi mult mai largi la contemporani, precum si resemantizarea viziunii noastre asupra celuilalt .