Arta poetica Conceptul de arta poetica defineste o opera literara in care autorul isi prezint a in mod particularizat viziunea

si atitudinea asupra menirii poetului si creati ei sale. Arta poetica surprinde de asemenea sursele de inspiratie ale poetului, temele, modalitatile de creatie si de expresie, precum si rolul poetului si al c reatiei. Arta poetica argheziana Critica literara a inregistrat de mult bogatia si plasticitatea expresiei poetic e argheziene. Aceasta din urma este un soi de reafirmare a realitatilor, prin ex presia cea mai concreta, cea mai tangibila, prin folosirea unor cuvinte atat de grele de intelesuri: profunde incat cum spunea George Calinescu, 'odata deschide o usa, zece porti se dau la o parte'. ('Tudor Arghezi, Studiu critic, Jurnalul litarar', 1939). Expresia argheziana este precisa. poetul asociaza termeni apartinand unor domeni i diferite ale existentei, urmarind sa exprime viziunea unei lumi supuse nesfars itelor metafore. Epitetele argheziene materializeaza, sensibilizaza. Sufletul e 'subred' (ca o constructie gata sa se naruiasca). Poetul este cu desavarsire imp otriva debitului verbal gratuit, nesemnificativ. Pamfletele insasi sunt concentr ate. Romanele, precum s-a mai afirmat, au o structura poetica. Tocmai in directia acesta a densitatii si a esentializarii, trebuie cautat geniu l invocator arghezian. Dupa Eminescu, elrealizeaza cel mai pregnant detasarea de expresia prozaica. Un exemplu de caustica ionie argheziana, subordonandu-se legilor grotescului, cu privire la unele moravuri universitare ale timpului. 'Un profesor universitar i si examineaza studentii in trasura, luati ca ajutoare pentru transportarea bagaj elor. In dorinta de a capata bunavointa examinatorului, candidatul e gata sa ale rge chiar cu valizele in spinare dupa trasura domnului profesor, primind intreba rile si raspunsurile si dand raspunsurile in pas alert. Calitatile de hamel se c umpanesc astfel cu meritele universitare. Examenul e rapid si sintetic. Un fine de an tine pana la gara cu sesiunrea in vagon si ocuparea de mai inainte a unui loc pentru savant. O licenta se poate termina pana la Chitila, iar doctoratul se confera dupa 60 de kilometri pana la Ploiesti in restaurantul cu placinti'. Arta lui Arghezi are un foarte pronuntat caracter national, vizibil in universul imagistic, constituind prin excelenta peisajul autohton, ca si in referintele n umeroase la trecutul istoric sau la numeroasele obiceiuri, invataminte si credin te acumulate de viata colectiva a poporului de-a lungul istoriei. Radacinile art ei lui sale sunt infipte puternic in traditia culturala, pornind de la savoarea primelor noastre carti bisericesti si trecand prin experienta artistica a genera tiilor anterioare (I. Heliade Radulescu, Eminescu, Caragiale, Macedonski). Dar A rghezi se foloseste din plin de tezaurul artistico-popular. El foloseste numeroa se forme poetice imprumutate din creatia populara, compunand doine, colinde, can tece. Apar in opera sa motive populare, ritmuri si masuri si chiar tipuri de rim e populare. Limba argheziana insasi cuprinde toate straturile graiului romanesc: cuvinte si constructii arhaice, vorbe campenesti, expresii argotice, nenumarate neologisme. Puterea de exprimare a sufletului nostru national ii acorda lui poetului valoare a sa universala. La acesta se adauga o indelungata experienta artistica de primu l rang. La 14 iulie 1967, Tudor Arghezi ne-a parasit pentru totdeauna, dupa o stralucita

cariera impresionanta prin vastitate si valoare artistica, imbogatind ca putini altii patrimoniul culturii nationale si universale. De la debutul sau din 1896, poetul a fost mereu o vitalitate creatoare rar intalnita in literatura, manifes tata printr-o vesnica neliniste si indoiala in fata credintei. Tudor Arghezi este unul dintre poetii care abordeaza diferite teme in creatiile sale literare, distingandu-se astfel poezia filosofica, de dragoste, poezia boabe i si a faramei si arta poetica. Un exemplu de arta poetica este poezia Ex libris (i nclusa in volumul Cuvinte potrivite ) care reprezinta totodata si o definire metafo rica a poetului zamislitor . Eul liric reda atitudinea deosebita, sentimentul de ad miratie fata de poet si creatia acestuia Carte frumoasa, cinste cui te-a scris . Po ezia glorifica actul creator si creatia, dovada a faptului ca este o arta poetic a. Cartea, simbol al creatiei literare, este asemanata intai cu o floare Esti ca o floare, anume inflorita/ Mainilor mele, care te-au deschis , apoi cu o vioara Esti ca o vioara, singura ce canta . Aceste comparatii releva nobletea si frumusetea s entimentelor transmise si demonstreaza adevarata valoare sfanta si eterna a cart ii. Conditia creatorului este surprinsa Un om de sange ia din pisc noroi/ Si zami sleste marea lui fantoma , iar creatia lui constituie o enigma pe care o pogoara vi e printre noi . Poezia incepe cu un ton optimist si se fializeaza cu unul trist de oarece misterele lumii nu pot fi descifrate, ci doar redate prin jertfa lui zadar nica se pare/ Pe cit e ghiersul cartii de frumos/Carte iubita, fara de folos,/ T u nu raspunzi la nici o intrebare . O alta poezie, Cuvinte stricate , facand parte din ciclul Martisoare , este o arta poe tica pe tema esecului creatiei, dupa cum sugereaza chiar titlul. Poetul apare ca un proprietar al cuvintelor care par sa nu-i dea ascultare si pe care el nu le mai poate controla. Neputinta autorului de a crea pe baza cuvintelor este eviden tiata in versurile poeziei Toate/ Cuvintele mele sunt intortochiate/ Si s-au imba tat [] Au vrut sa alerge si sa joace,/ Dar betia le-a pravalit incoace. Betia cuv intelor semnifica starea de haos, confuzie si nepotrivire intre mesajul poetic s i exprimare. Degradarea ideilor poetice este redata prin metafora mocirle cu stel e , iar idealul pe care poetul ar dori sa-l atinga este sugerat de martisor si roade . Nemultumirea creatorului fata de propria neputinta se imbina cu dorinta de a-si recapata puterea creatoare. Solutia pe care poetul o gaseste in final o reprezin ta igorarea cuvintelor sau ordonarea acestora printr-o atitudine indiferenta: Cuv intele sa nu mi le mai dezmierzi,/ Sa nu le mai spuie agale/ Buzele tale./ Sa nu le mai cante cumva/ Vocea ta/ Si pe cobza destele./ Huleste-le! .

In concluzie, putem spune despre Tudor Arghezi ca este tipul poetului care a fos t mereu o vitalitate creatoare rar intalnita in literatura, manifestata printr-o vesnica neliniste si indoiala in fata credintei.