Arta decorativa populara romaneasca reflecta o anumita conceptie artistica si o modalitate de intelegere si reprezentare artistica.

Evoluand de-a lungul timpului, ea a asimilat in permanenta influente si mode, dezvaluind intr-un chip propriu, cu mijloace specifice, evolutia gandirii, a gustului si a priceperii artistice. Daca la inceput, in crearea tesaturilor se avea in vedere rolul lor practic, cu timpul acesta a cedat treptat locul elementului artistic, corespunzand astfel si necesitatii crescande de frumos pe care o manifesta omul, pe masura imbunatatirii conditiilor sale de viata. Aparitia primelor elemente decorative, in cazul tesaturilor a unor simple vergi in culori alternante, se transforma pe parcurs intr-o compozitie decorativa cu legi proprii, specifica unor anumite categorii de piese textile. In evolutia artei decorative populare romanesti se poate urmari schimbarea in timp a modalitatilor de conceptie si exprimare artistica. O compozitie decorativa apare chiar pe piesele foarte vechi, supuse unor anumite legi. Ele sunt cu atat mai usor observabile in cazul acestor piese, cu cat materialul si tehnica de lucru impun dezvoltarea compozitiei pe o anumita axa. Fragmentele de tesaturi, descoperite in sapaturile arheologice fac dovada acestui lucru, prezentand o structura ornamentala dezvoltata pe axe paralele. Acest principiu al delimitarii suprafetelor pe o singura directie s-a pastrat pana in zilele noastre, cele mai vechi exemplare de tesaturi fiind lucrate in vergi paralele de latime egala, in culori care alterneaza intr-un ritm constant. Asa sunt de exemplu, laicele si paretarele vargate sau stergarele vechi ale caror ornamente sunt dispuse in trei benzi paralele la capatul tesaturii. La alte categorii mai noi, desi compozitia decorativa a evoluat devenind si mai complexa, s-au pastrat totusi aceleasi caracteristici in desfasurarea ei. Indiferent daca este vorba despre piese al caror singur ornament consta in repetarea ritmica a unor spatii diferentiate cromatic, sau daca sunt piese avand motive dispuse si in interiorul acestor spatii, principiul desfasurarii nelimitate a compozitiei pe o singura axa se mentine nealterat. In cel de-al doilea caz, el se repeta insa chiar si in interiorul benzilor, prin dispunerea unor motive de dimensiuni diferite, care alterneaza in acelasi ritm. De data

aceasta, pe intreaga suprafata se creaza o compozitie raportata la doua axe simetrice. Acelasi tip de compozitie se intalneste mai clar reprezentat pe tesatura in carouri care, desi de foarte veche origine, nu ajunge la realizari artistice deosebite si nu se raspandeste prea mult, ramanand specifica pentru zonele de deal si de munte. In cadrul artei decorative populare romanesti, categoria cea mai veche si cea mai simpla ca sistem de ornamentare o reprezinta tesaturile de uz gospodaresc permanent din lana sau din canepa. Acestea se astern pe pat sau se folosesc la invelit. Pe ele se pot bate semintele, se pot curata coceni si uneori se pot pune in car. Tehnica in care se lucreaza este de obicei simpla, decorul realizat constand apoape exclusiv din benzi, dispuse fie orizontal, fie pe doua directii perpendiculare. Cele mai simple piese prezinta un camp uniform monocrom, in culori naturale, alb, brun, negru sau cenusiu la cele de lana si alb la cele de canepa. In afara acestor culori de baza apar tonuri de rosu, roz, albastru sau uneori, ocru. O alta categorie de piese sunt vargate in dungi de o culoare contrastanta fata de fondul tesaturii, de obicei negru sau brun pe alb. O a treia categorie este reprezentata de tesaturile incadrilate, al caror decor consta intr-un joc de linii obtinut prin incrucisarea firelor diferit colorate de urzeala si de bateala dand un efect discret si sobru. Ca materii prime se folosesc lana, canepa si bumbacul. Piese de uz permanent, capataiele si pernele constituie in acelasi timp elemente ale ansamblului ornamental reprezentat de interiorul taranesc romanesc. Desi considerate vechi in arta decorativa populara, capataiele cu rol decorativ au fost precedate de o lunga perioada in care se umplea cu fan o tesatura simpla de canepa sau de lana de calitate inferioara, aceasta urmand a servi drept perna. Mai tarziu insa, capataiele au inceput sa devina un element decorativ al interiorului, dandu-se din ce in ce mai multa atentie ornamentarii lor. Capataiele lungi de lana sau mai rar de canepa, care se folosesc zilnic, au de obicei o fata bogat ornamentata si o parte simpla, monocroma sau decorata cu vergi inguste paralele. De obicei se tese o foaie lunga si ingusta din care se taie apoi bucati de 60-70 cm, avand motive decorative

deosebite pentru fata capataielor. Ele se deosebesc dupa zone atat prin sistemul de ornamentare cat si prin cromatica. Un alt element al artei decorative populare romanesti este fata de masa. Specifica locuintei taranesti, ea este confectionata din 2-3 foi de tesatura aleasa in raboj, are o forma dreptunghiulara si dimensiuni calculate dupa cele ale mesei, astfel incat sa ramana vizibila o portiune lata de cel putin o palma, bogat decorata. Materialul din care se lucreaza asemenea tesaturi difera. Piesele vechi erau lucrate adesea din lana, in tonuri vii, avand o ornamentatie preponderent geometrica. Alte tesaturi sunt ornate cu vergi subtiri asezate la distanta egala pe tot campul tesaturii, vopsite in alb sau brun. Perdelele sunt elemente ale artei decorative populare romanesti care apar in ansamblul ornamental destul de tarziu. Tipul cel mai vechi de perdea, raspandit in toata tara este reprezentat de o tesatura alba, simpla, lucrata cu urzeala de bumbac si beteala de canepa, de obicei fara niciun fel de ornament sau cu un singur rand de motive mici, florale sau geometrice, care abia se disting pe fondul alb al piesei. Alteori, motivele sunt inlocuite cu un rand de dantela crosetata; la origine se poate sa fi fost o naframa sau o marama care capata in acest fel un dublu rol, de piesa de port si de interior in acelasi timp.