Determinantii psihosociali ai IBS IBS este un diagnostic frecvent in practica clinica pt fizicienii din ingrijirea primara dar si in gastroenterologie.

Este o povara pt societate prin costurile directe totale, prin reducerea functionarii sociale si imbunatatirea calitatii vietii. IBS are o etiologie multifactoriala, implicand o reactivitate deficitara a intestinului si a motilitatii, o perceptie a durerii deficitara, si deficit la nivelul axei creier-intestin. Pe langa acestea, factorii psihologici si sociali pot influenta functia digestiva, perceptia simptomelor, comportamentul in boala. Distresul psihologic si evenimentele de viata majore sunt prezente frecvent in IBS, si sunt responsabile, cel putin in parte, pt unele rezultate. Desi sunt si factori de risc, inca nu se stie sigur. De cand a fost dezvoltat modelul biopsihosocial al IBS, a crescut numarul de studii. Modelul biopsihosocial al IBS Desi ideea ca emotiilor e posibil sa aiba o infleunta asupra functionarii sensomotorie a tractului gastrointestinal a aparut la inceputul secolului 19, istori IBS a inceput cu doar 3 decenii in urma, cand concepul de model biopsihosocial al bolii ca ilnees si disease a fost dezvoltat. Acest model integreaza toti factorii posibili pt expresi patogenetica si clinica in IBS. Abordarea biopsihosociala permite ca simptomele sa fie atat factor determinant cat si modificator pt influentele sociale si psihologice. Legatura intre factorii psihosociali si functionarea gastrointestinala este prin axa creier-intestin. Aceasta implica un sistem bidirectional de conexiune intre tractul gastrointestinal si creier, prin caile neuronale, neuroimunologice si neuroendocrinologice. Factorii psihosociali influenteaza fiecare componenta al modelului biopsihosocial. Devreme in viata, factorii genetici si de mediu (infleuntele familiale, abuzul, pierderi majore), e posibil sa afecteze dezvoltarea psihosociala (starea psihologica, abilitatile de coping) si/sau dezvoltarea disfunctionarii intestinului. Disfunctiile la nivelul intestinului si ale axei creier-intestin pot duce la IBS. In timpul vietii, factorii psihosociali (evenimentele de viata stresante, distresul psihologic), e posibil sa influenteze functionarea digestiva, perceptia simptomelor, comportamentul in boala, si implicit raspunsul in sanatate, functionarea zilnica si calitatea vietii. In schimb, durerea viscerala poate afecta perceptia centrala a durerii, starea emotionala si comportamentul. Influentele de mediu in IBS Pacientii cu IBS raporteaza frecvent o istorie familiara de IBS, care variaza intre 33 si 42 %. O intrebarea de cercetare constanta este daca prevalenta IBS in familie este datorata factorilor comuni de mediu considerati a fi de risc sau datorita unui set comun de gene specifice pt IBS. Agregarea familiala in IBS si studiile pe gemeni au aratat ca concordanta pt IBS la gemenii monozigoti este semnificativ mai ridicata decat in gemenii dizigoti, sustinand rolul geneticii in etiologia IBS. In ultimul deceniu, multe studii genetice au cautat asocieri intre functiile genelor (precum IL-10, trasportorul de serotonina, receptorii de serotonina alfa-2, si proteina G) si fiziologia gastrointestinala si colonica la pacientii cu IBS, si cercetarea pt interactiuni intre genotipuri si fenotipuri. Pana acum, o gena

definitiva cauzatoare de aceasta boala, sau un set de gene pt IBS nu au fost inca identificate. Este o prevalenta ridicata a IBS printre subiectii care au un membru in familie cu o istorie de dureri abdominale, disfunctii ale intestinului sau boli ale intestinului inflamat. Un fapt interesant este ca subiectii ai caror sot/sotie au plangeri abdominale nu au raportat simptome IBS mai frecvent decat cei din grupul de control. Doar 5,4% dintre partenerii pacientilor cu IBD au raportat simptome IBS, versus 10,8% intre rudele de grad intai ai pacientilor cu IBD (inflammatory bowel disease). Chiar daca aceste observatii sustin ideea ca mecanismele patofiziologice mostenite sunt mai importante in clusterul de IBS in familii, efectele unui mediu comun nu pot fi excluse. Evenimentele traumatice prenatale e posibil sa contribuie la dezvoltarea IBS. De exemplu, expunerea la conditii severe din timpul razboiului in perioada timpurie a vietii (in primii 2 ani de viata) au fost asociate cu un risc crescut al dezvoltarii IBS. In ce masura aceasta este atribuita mediului stresant din razboi, la malnutrinitie severa, sau prevalenta crescuta a bolilor infectioase este, cu toate acestea, neclara. Un studiu vast bazat pe populatia norvegiana (12700 gemeni) a evaluat influenta nutritiei in viata fetala asupra dezvoltarii IBS, utilizand greutatea la nastere ca indicator. Gemenii cu o greutatea la nastere sub 1500 gr au avut o probabilitate mai semnificativa pt a dezvolta IBS. Mai mult decat atat, greutatea sub 1500 gr influenteaza varsta de debut: IBS a aparut cu 7,7 ani mai devreme decat in grupurile cu o greutate mai ridicata. Un studiu recent pe copii care aveau stenoza pilorica au sugerat ca evenimentele stresante timpurii, precum interventii chirurgicale gastrice, si implantarea de tub nasogastric perioperativ, reprezinta factori de risc in dezvoltarea durerii abdominale cronice la copii, evaluati follow-up. Rolul factorilor de mediu in IBS a fost studiat in populatia pediatrica din China. Adolescentii si copiii care au trait cu un singur parinte, copiii expusi la conditii de mediu cu o temperatura scazuta, au avut o prevalenta mai ridicata pt IBS. Obiciurile legate de dieta (precum folosirea de piper in exces si mancare rece) precum si obiceiurile personale (precum consumarea de alcool si fumatul) au fost de asemenea asociate cu rate crescute de simptome IBS printre copii si adolescenti. Pe de alta parte, 2 studii au raportat ca un o clasa sociala afluenta in copilarie a fost asociata cu o crestere a riscului pt IBS. Un studiu a concluzionat ca conditiile de trai privilegiate din copilarie au fost un important factor de risc pt IBS. Datele privind efectele mediului familial sunt insuficiente. Un studiu a raportat ca la varsta de 15 ani, din 333 pacienti cu IBS, 31% si-au pierdut parintii prin deces, divort sau separare, 19% aveau un parinte alcoolic, si 61% au raportat relatii nesatisfacatoare cu sau intre parintii lor. Prin urmare, deprivarea parentala e posibil sa aiba o influenta importanta in etiologia IBS. Clusterul de IBS in familii poate fi partial rezultatul datorat invatarii sociale in timpul copilariei. Copiii mamelor cu IBS au mai multe simptome atat nongastrointestinale cat si a simptomelor gastrointestinale (in special dureri stomacale), mai multe absente la scoala, si mai multe vizite la medic pt simptomele GI decat copiii mamelor care nu au IBS. Prin urmare, copiii e posibil sa invete comportamentul anormal in boala de la parintii lor prin invatarea sociala de la reactiile parintilor la plangerile asociate cu simptomele.

Istoria unui abuz Rolul abuzului (in special abuzul in copilarie) la pacientii cu IBS este inca neclara. Pana acum, autorii au incercat sa determine 1) daca abuzul este un factor de risc pt IBS; 2) daca este o mai mare prevalenta a abuzului printre pacientii cu IBS in comparatie cu alte grupuri cu probleme gastrointestinale sau cu grup de control; 3) efectele abuzului asupra raspunsului clinic si 4) relatia intre abuz si distresul psihologic, ca o explicatie posibila al asocierii intre IBS si abuz. Prevalenta unei istorii de abuz printre pacientii cu tulburari functionale gastrointestinale variaza foarte mult. Cand se compara date diferite, ar trebui luate in considerare cel putin urmatoarele aspecte: diferentele culturale care pot duce la rate de autoraportare scazute sau ridicate; metodele de masurare a abuzului utilizate in diferite studii; si tipul abuzului; fizic, emotional/verbal si sexual. De asemenea, tipul de act sexual care este considerat a fi abuziv variaza de la exhibitionism, giugiuleala sau abuz de contact, penetrare sau viol. Date aceste fapte, prevalenta abuzului sexual si emotional in IBS variaza de la 26% la 50,8%, insa valori mai scazute de asemenea au fost raportate. In alte studii, numai 17% dintre pacientii abuzati au raportat abuz, prin urmare, prevalenta reala a abuzului este de obicei mai mare. In experienta noastra, 125 de femei cu IBS, doar una a admis ca au avut un contact sexual nedorit, ducand astfel la un mai putin de 1% din frecventa raportata a abuzului sexual. Pe de alta parte, 15 copii abuzati dintr-un centru de ingrijire specializata, 7 au intemeiat criteriile Roma III pt IBS. Noi consideram ca diferentele culturale intre Romania si tarile din Europa de Vest sunt responsabile pt aceste sub-recunoasteri ale abuzului in pacientii femei cu IBS. Sunt studii care arata ca prevalenta istoriei de abuz la pacientii cu tulburarile ale functionarii intestinale este mai mare decat la pacientii cu tulburari intestinale organice si printre subiectii sanatosi din grupul de control. Alte studii nu au reusit sa reintareasca aceasta observatie. Nu in ultimul timp, un rezultat constant este ca indivizii abuzati exprima nivele mai ridicate ale distresului psihologic si nivele mai ridicate de somatizare, sugerand ca experienta unui abuz anterior e posibil sa duca la tulburari psihiatrice. Exista date semnificative care arata ca tulburarile anxioase, depresia si somatizarea, sunt factori de risc pt IBS. Doua studii recente au concluzionat ca o istorie a vietii plina de traume si abuzuri, fie in copilarie sau in viata adulta sunt asociate independent cu un risc crescut pt IBS. Intr-un studiu care a inclus femei veterane, care au un risc crescut pt trauma ocupationala, inclusiv trauma sexuala, prevalenta pt IBS a fost de 33.5% si cele mai frecvente traume raportate au fost abuzurile sexuale (38,9%). Chiar si cand depresia si stresul posttraumatic au fost semnificativ mai comune in cazurile de IBS decat in grupul de control, nici unul nu explica asocierea intre trauma si riscul crescut IBS. Chiar daca rolul abuzului in IBS raman neclare, s-a dovedit ca abuzului duce la un distres psihologic ridicat. Cel mai probabil, ca si o consecinta, abuzul este asociate cu o mai mare deteriorare a functionarii in viata de zi cu zi, mai multe vizite la medic si mai slabe raspunsuri legate de sanatate. Exista mai multe date care sustin componenta mostenita a IBS-ului, dar in acelasi timp, influenta educatiei din mediu nu pot fi neglijate. IBS ramane o tulburare multifactoriala, complexa, cauzata atat de factorii de risc genetici cat si de mediu.

Stresorii psihosociali Lazarus a impartit stresorii in evenimente de viata si tracasari cotidiene. Evenimentele de viata se refera la evenimentele majore precum divort, somaj sau moartea unei rude apropiate. Tracasarile zilnice sunt evenimente pe care fiecare le experienteaza zilnic si frecvent. Asumptia lui este ca tracasarile par sa fie predictori mai buni ai raspunsurilor legate de sanatate decat evenimentele de viata. Rezultatele unui studiu prospectiv recent sustin aceasta teorie: era o crestere semnificativa in scorurile legate de stres chiar inainte de a progresa pt pacientii fara IBS pana la pacientii cu IBS. Cu toate acestea, majoritatea subiectilor in acest studiu au fost tineri studenti, astfel ca factorii evaluati ca evenimente de viata relativ stresante, nu au fost atat de comuni. Datele actuale privind rolul evenimentelor de viata in debutul IBS-ului sunt rezultatul observatiilor din anii 80. De exemplu, Creed et al. au aratat ca cele mai frecvente evenimente raportate de catre pacientii cu durere functionala abdominala (FAP) cu 38 de saptamani inainte de debutul simptomelor, au fost o rupere majora intr-o relatie interpersonala apropiata, o separare maritala, un membru al familiei care a plecat de acasa, sau despartirea de prieten/prietena intr-o relatie serioasa. Mai mult decat atat, dificultatile marcante din relatiile personale precum problemele maritale severe sau tensiunile familiale sau de intretinere, au fost mult mai frecvent raportate printre cei cu FAP decat in grupul cu boli gastrointestinale organice (precum ulcerul). Date recente sustin rolul evenimentelor majore de viata in IBS. Traumele din copilarie au fost asociate cu o crestere a vulnerabilitatii pentru multiple simptome somatice, printre care IBS-ul este un subset. Itemii raportati ca fiind semnificativi mai frecventi in IBS decat in grupul de control au fost: asistarea la uciderea, decesul sau boala unui parinte, faptul ca nu reusesc sa fie intelesi de catre parinti si a avea pe cineva in familie cu o tulburare psihiatrica. Supravietuitorii holocaustului sunt un alt exemplu al impactului evenimenetelor stresante majore asupra dezvoltarii IBS-ului. Prevalenta IBS, durata de suferinta, si frecventa simptomelor gastrointestinale, au fost semnificativ mai ridicate la supravietuitorii Holocaustului, cand au fost comparati cu cei din grupul de control care aveau acelasi background demografic, dar care nu au fost expusi la suferinta mentala si fizica extrema in timpul razboiului. Stresul dezvoltat de evenimente dramatice prezentate in direct la televizor, in timpul revolutiei din Romania in 89, au dus la un numar crescut de simptome IBS in primele luni. Uneori, ceea ce este considerat a fi un eveniment de viata major este dificil de determinat. De exemplu, o schimbare culturala brusca ( precum mutarea dintr-o zona rurala intruna urbana), creste prevalenta IBS intr-un studiu. Experienta evenimentelor de viata stresante pot de asemenea sa determine exacerbarea simptomelor printre adultii cu IBS si cautarea frecventa a ingrijirii. Prin urmare, severitatea durerii abdominale a fost mai mare la pacientii expusi la stresul emotional, si stresul accentueaza umflarea abdomenului la o treime dintre pacientii cu IBS. Mai mult decat atat, date recente arata ca factorii de mediu si stresorii psihologici ( de ex istoria unui abuz psihologic, mai putin de 6 h de somn si o dieta neregulata) influenteaza progresul de la un IBS non-clinic la unul clinic.

Pe baza acestor date putem spune ca stresorii psihosociali, fie in timpul copilariei sau mai tarziu in viata sunt implicati in debutul simptomelor IBS la indivizii susceptibili, si acesti factori influenteaza traseul clinic al IBS. Trasaturile de personalitate Personalitatea este de asemenea considerata a juca un rol in etiologia IBS si in decizia de a cere ajutor medical. Inca sunt dezbateri privind determinantii majori ai personalitatii, si care trasaturi de personalitate ar trebui incluse in chestionarele psihometrice. Cu toate acestea, adesea, personalitatea este evaluata pe baza a 5 dimensiuni: extraversiune, agreabilitate, constiinta, neuroticism si deschidere spre experienta. Majoritatea studiilor pe acest subiect sustin ideea ca pacientii cu IBS au nivele mai ridicate de neuroticism atat in comparatie cu populatia generala cat si cu pacientii cu plangeri gastrointestinale similare (IBD). Neuroticismul e posibil sa influenteze strategiile de coping, fiind asociate cu evadarea din situatia problematica sau cu blamarea de sine. De asemenea, acesta este un predictor semnificativ al perceptiei bolii si credintelor legate de tratament in IBS. Datele sunt uneori discordante cu privire la alte dimensiuni de personalitate. Nivelul de constiinta la pacientii cu IBS a fost mai ridicat in unele studii, in timp ce a fost mediu cand a fost comparat cu FD in alte studii. Diferentele e posibil sa se datoreze faptului ca in unele studii pacientii cu tulburari psihiatrice comorbide au fost excluse. Alexitimia este o trasatura stabila de personalitate, care este de asemenea frecvent observata la pacientii cu IBS. Alexitimia este definita ca dificultatea de a identifica sentimente si de a distinge intre sentimente si senzatiile corporale, dificultate in a descrie altora sentimentele, un proces imaginativ marcant constrans, si gandire orientata inspre exterior. Indivizii cu alexitimie e posibil sa interpreteze eronat senzatiile somatice asociate cu arousalul emotional ca simptom al unei boli. Alexitimia, este adesea asociata cu somatizarea, de asemenea frecvent asociata la pacientii cu IBS. Credintele legate de sanatate si copingul cu stresul Multi pacienti cu IBS considera ca simptomele lor intestinale cronice indica o boala serioasa sau chiar cancer. Mai mult decat atat, pacientii descriu IBS nu doar ca un simptome dar in special ca un disurbator al functionarii zilnice, a gandurilor, emotiilor si a comportamentelor. Pacientii raporteaza sentimentul de pierdere a libertatii, spontaneitatii si a contactelor sociale, precum si a sentimentelor de frica, rusine si jena. Toate acestea pot duce la schimbari in comportamentul lor precum evitarea activitatilor si multe adaptari in rutina, toate acestea intr-un efort al pacientilor de a recastiga controlul. Cea mai extrema forma de preocupare fata de o boala este ipochondria, inclusa intr-un grup de tulburari somatoforme. Intr-un studiu din anii 90, pacientii cu IBS exprima mai multe atitudini ipochondrice in comparatie cu subiectii sanatosi sau cu pacientii cu boli gastrointestinale organice. Pacientii cu IBS au scoruri mai ridicate la preocupare corporala, credinte ipochondrice si tulburari fobice. Alte date legate de acest subiect nu sunt valabile.

Evaluarile psihologice ale pacientilor cu IBS au relevat ca exista diferente privind modul cum indivizii cu IBS raspund la boala lor. In alte cuvinte, pacientii cu IBS adopta strategii diferite de coping in comparatie cu pacientii cu boli organice sau cu grupul de control. Utilizand chestionarul WCQ, Drossman a aratat ca pacientii cu IBS si altii cu FGID, nu utilizeaza reevaluarea pozitiva atat de des ca si pacientii cu boli organice. Intrun studiu polonez, pacientii cu IBS au avut o rata mai ridicata a stilului de coping orientat spre emotie. Pacientii cu IBS este mai probabil sa catastrofeze, decat pacientii cu boli organice. Prin urmare, catastrofarea mediaza relatia dintre depresie si severitatea durerii. Pacientii cu IBS care au experientiat nivele ridicate ale depresiei prezinta mai multa gandire catastrofica, si in special datorita acestui stil de gandire experientiaza durere mai intensa si limitari mai mari ale activitatiilor, datorate durerii. Pacientii cu IBS au fost mai putin probabil sa se simta ca avand control asupra simptomelor si de a se simtii capabili sa reduca simptomele, fata de pacientii cu boli organice, sugerand ca strategiile de coping nu sunt foarte eficiente la pacientii cu IBS. Cand vorbim despre stilurile de coping la pacientii cu IBS este greu de a trage o concluzie generala. Studiile mentionate mai sus utilizeaza intrebari diferite pt a evalua strategiile de coping in IBS. Rezultatele nu sunt contradictorii, dar in acelasi timp nu releva o strategie de coping specifica la pacientii cu IBS. Sunt necesare cercetari ulterioare pt a stabili rolul copingului in perceptia simptomelor si a controlul, si a raspunsurilor clinice la pacientii cu IBS. Emotiile negative si diagnosticul psihiatric comorbid Cele mai frecvente tulburari diagnosticate la cei cu IBS sunt tulburarile afective (tulburare depresiva majora si tulburare distimica), tulburari de anxietate si tulburari somatoforme. Depresia este cea mai comuna la pacientii cu IBS. Acesti pacienti au scoruri mai mari la depresie decat cei din grupul de control (sanatos), dar mai mici decat populatia psihiatrica. Cu toate acestea, tulburarile depresive sunt mai comune la pacientii clinici cu IBS in comparatie cu pacientii cu simptome similare si boli gastrointestinale organice si comparat cu cei sanatosi. In studiul lui Whitehead, prevalenta depresiei la cei cu IBS a fost de 31,4%, 21,4% la cei cu IBD si 17,5% la cei din grupul de control. Un alt studiu a raportat o prevalenta scazuta a depresiei in IBS decat la pacientii cu hepatita cronica C. Un fapt interesant este ca numarul de simptome depresive auto-raportate nu este semnificativ mai ridicat la pacientii care cer ingrijire medicala pt plangerile lor gastrointestinale in comparatie cu cei care nu cer un consult. Anxietatea si tulburarile de anxietate, precum tulburarea de atac de panica, tulburarea de anxietate generalizata si PTSD sunt de asemenea observate la pacientii cu IBS. Anxietatea tinde sa precede debutul IBS-ului, in special daca predomina diareea. Aceasta indica ca tulburarile psihiatrice nu pot sa fie privite ca un raspuns la functionarea tulburarilor gastrointestinale. Pare mai probabil ca simptomele psihiatrice, in special anxietatea, sa joace un rol in dezvoltarea IBS-ului. Anxietatea este mai comuna in pacientii cu IBS decat in populatia generala. Intrun studiu comunitar, GAD a fost gasit la 16,5% dintre subiectii cu simptome IBS, in timp

ce in grupul de subiecti fara aceste simptome prevalenta este de 3,3%. Whitehead si al a raportat rezultate similare (15,8%) privind frecventa anxietatii printre pacientii cu IBS. Cu toate acestea, alte studii au raportat valori mai ridicate. De ex, 47% dintre pacientii cu IBS au indeplinit criteriile de screening din HADS pt anxietate, intr-un studiu din Australia de Sud. Aceste diferente semnificative in prevalenta e posibil sa aiba cel putin doua cauze. Primul se refera la esantionul de subiecti luati in considerare de unele studii, au fost esantioane de subiecti care cereau ingrijire medicala, in special la pacientii din ingrijirea tertiara. Alte studii au investigat subiecti in comunitate. O a doua explicatie e posibil sa fie ca autorii au utilizat scale sau criterii diferite pt a stabilii prezenta anxietatii. Anxietatea legata de senzatiile gastrointestinale, simptomele sau contextul in care acestea e posibil sa apara se refera la anxietate specifica gastrointestinala (GSA). GSA influenteaza severitatea simptomelor si calitatea vietii la pacientii cu IBS. Pacientii cu IBS au un GSA mai sever in comparatie cu subiectii sanatosi. In plus, pacientii cu IBS cu simptome gastrointestinale severe au scoruri mai severe la GSA. Datele privind frecventa tulburarilor de panica la cei cu IBS sunt insuficiente. Un studiu condus in cateva clinici gastrointestinale bazate pe terapie secundara si tertiara, au raportat ca 12% dintre pacientii cu IBS au avut PD, 14% au avut GAD si 29% au avut tulburari depresive. Frecventa GAD si a tulburarilor depresive sunt similare cu cele mentionate mai sus, chiar daca criteriile utilizate pt a diagnostica tulburarile psihiatrice au fost diferite. Studiile pe femeile veterane, au aratat ca IBS este mai comun la pacientii cu PTSD, si ca PTSD reprezinta un factor de risc independent pt IBS. Cateva studii conduse pe pacientii cu IBS care primeau ingrijire tertiara au raportat o tendinta excesiva de somatizare la acesti pacienti, prevalenta tulburarilor de somatizare ajungand la 25%. Cu toate acestea, un review despre tulburarile de somatizare , a mentionat ca in ingrijirea primara si in esantioanele bazate pe populatie, tulburarile de somatizare sunt foarte rare, cu o prevalenta de-a lungul vietii de doar 0,1% pana la 0,2%. Cei care au tulburari de somatizare utilizeaza serviciile de sanatate frecvent, si au de doua ori mai mare costul annual al ingrijirii medicale decat cei fara SD. Aceste rezultate sunt valabile si pt pacientii cu IBS, deoarece pacientii cu IBS si SD au un numar semnificativ mai mare de consultatii medicale, apeluri telefonice la medic, vizite de urgenta, schimbari ale medicamentatiei, zile lipsa de la munca si utilizarea de benzodiazepine. In plus, pacientii cu IBS care au somatizari probabile sau definite, raporteaza mai mult comportament anormal in boala decat cei fara SD. Neurastenia este de asemenea frecvent raportata la pacientii cu IBS, pana la 35% la pacientii cu IBS sever. Pacientii cu IBS, foarte frecvent au mai mult decat o boala psihiatrica, si aceste rezultate sunt mai comune la cei cu IBS sever. De ex, la 74 de pacienti cu tulb depresiva si IBS sever, 16 au avut PD, 6 ipochondrie, si 41 neurastenia. Alte diagnostice psihiatrice raportate in acest studiu au fost distimia, fobia, tulburare somatoforma nedifentiata si probleme cu alcoolul si drogurile. Distresul psihologic este vazut mai des la pacientii cu IBS decat in populatia generala. De asemenea, la pacientii cu tulburari psihiatrice, simptomele IBS sunt mai frecvent raportate decat in populatia generala. Intr-un studiu pe comunitate, IBS a fost de 4,7 ori mai comun printre pacientii cu GAD decat in populatia generala (22% vs 4,7%). Frecvente dureri abdominale, diaree, constipatie, displezie sau IBS au fost prezente la

54%% dintre subiectii cu simptome depresive si in doar 29% dintre subiectii nondepresivi. Pacientii cu PD au de asemenea rate mai mari ale simptomelor IBS, variind de la 26,3% la 46,3%, cel mai probabil datorate criteriilor diferite de diagnostic pt IBS. Instrumente numeroase au fost dezvoltate pt a evalua prezenta simptomelor psihiatrice sau tulburari psihiatrice specifice la pacientii cu IBS. In populatia generala, jumatate dintre pacientii care se presupune ca au IBS au simptome psihiatrice in comparatie cu o treime dintre cei de control. Chiar si la pacientii cu un IBS foarte sever,o tulburare psihiatrica comorbida este gasita la mai putin de jumtate dintre pacienti. In concluzie, jumatate sau mai mult dintre pacientii cu IBS foarte comun au simptome psihiatrice sau tulburari psihiatrice si frecventa lor este mai mare decat pt alti pacienti cu probleme medicale.