Elemente de psihologia dezvoltarii copilului si adolescentului

1.

Analiza conceptelor

fundamentale: personalitate, dezvoltare, maturizare,

stadialitate din dezvoltare

1.1. Conceptul de personalitate Personalitatea umana este o abstractie psihologica extreme de complexa si cu determinari multiple. Modelul factorial1 explica personalitatea prin organizarea interioara si ierarhica a unor trasaturi generale (sau factori de temperament), motivationale si factori de al doilea ordin (introversiune, extraversiune, labilitate, anxietate (Cattle, Guilford). Modelul umanist exprima unicitatea fiecarei personae si cel socio-cultural afirma personalitatea prin asilimilarea experientei socio-culturale. Modelul trasaturilor, elaborat de G.W. Allport, considera personalitatea ca avand mai multe niveluri si anume: nivelul reflexelor, deprinderilor, al trasaturilor personale si sinele ca sistem unitar. Modelul abordarii sistemice a personalitatii, considerate ca un sistem supraordonat, scoate la iveala mecanismul dezvoltarii sale in porcesul de invatare, observand la ce nivel pot fi produse perturbatii, pentru a fi inlaturate2. 1.2. Conceptul de maturizare Maturizarea este un proces amplu de schimbari neuro-bio-psihofiziologice, prin care se stabileste conexiunea dintre sinapse si organizarea sistemelor functionale neuropsihice, prin invatare.

1 2

Marin Stoica, Pedagogie si Psihologie, Edit. Gheorghe Alexandru, 2001, pag. 52 Marin Stoica, 1997

1.3 Conceptul de dezvoltare psihica Dezvoltarea psihica presupune un proces complex de formare si reconstructie continua, sub influenta invatarii, a structurilor cognitiv-operationale, psihometrice, dinamico-energetice, afectiv-motivationale si de atitudine, ce se manifesta in comportament. Componenta genetica se manifesta prin premisele ereditare: insusiri fizice, biochimice si functionale, echilibrul si mobilitatea proceselor de excitatie si inhibitie, irigarea cu sange a creierului. Copilul se maturizeaza, astfel, prin invatare, iar maturizarea biologica este o conditie a realizarii progresului la invatatura. 1.4. Zona de dezvoltare proxima (Vigotski L.S.) contine spatial dezvoltarii unei structuri psihice influentate de invatatura ce este determinata de capacitatea de invatare a celui care invata si receptivitatea cu care dobandeste invatarea. 1.5. Conceptul de stadialitate in dezvoltare Stadiile sunt decupaje ce reprezinta structuri psihice specifice fiecarei varste, ce pregatesc structurile urmatoare. J. Piaget si alti psihologi definesc trei notiuni in stabilirea stadiilor: actiunea, reprezentarea (imaginea) si limbajul, adica, capacitatea de utilizare de simboluri. J. Piaget a formulat trei stadii in dezvoltarea intelectuala a copilului: stadiul actional-obiectual, stadiul gandiri in imagini si stadiul gandirii verbal-logice. a) Stadiul senzorio-motor, intre 0 si 2 ani Este forma principala de manifestare a inteligentei prin actiunea practica cu obiectele, prin intermediul carora copilul isi creeaza scheme senzorio-motorii; b) Stadiul preoperational (de la 2, la 11-12 ani), cu substadiile: gandirea simbolica intre 2 si 4 ani;

gandirea preoperatorie intre 4-5-6 ani, cand se dezvolta functia semiotica (incepand de la 18 luni), cu ajutorul invatarii limbajului gandirea cu operatii concrete, intre 6-7 si 11-12 ani, in care copilul reuseste sa interiorizeze actiunile externe, care pe plan mental, se transforma in operatii concrete care formeaza conceptele.

c) Stadiul operatiilor formale: de la 11-12-14 ani- substadiul operatiilor formale si 14-16-17 ani-substadiul structurilor operatorii formale. Acum scolarul gandeste si asupra enunturilor verbale. Catre sfarsitul stadiului, preadolescentul poate gandi abstract, formuland rationamente ipotetico-deductive3.

2. Stadiile de dezvoltare psihosomatica-intervalele de varsta

Au fost identificate dupa urmatoarele criterii: activitatea care domina in perioada de dezvoltare respective, sistemul de relatii cu mediul social-cultural, continutul instruirii scolare si al altor influente de educatie: extrascolare, socio-culturale. a) varsta anteprescolara de la 0 la 3 ani, cand copilul invata limbajul si se mentine intens ritmul de crestere; b) varsta prescolara- de la 3 la 6-7 ani, cand copilul invata sa se joace si se dezvolta capacitatea de memorare inca de la 4 ani, prescolarul este considerat a fi avid de cunoastere, ceea ce este foarte important pentru performantele sale ulterioare; c) varsta scolara mica, de la 6-7 ani, la 10-11 ani, cand gandirea elevuluise ridica la planul abstract-categorial, experienta scolara ajuta copilul sa gandeasca cat mai concret; d) varsta scolara mijlocie, de la 10-11 ani pana la 14-15 ani, denumita si pubertate sau preadolescenta, ce apartine partial stadiului operatiilor formale. Preadolescenta se manifesta printr-un ritm alert de dezvoltare biologica. Daca la nastere greutatea creierului baietilor este de 338 grame si al fetele de 283 grame, la 14 ani acesta ajunge la 1302 grame la baieti, iar la 20 de ani ajunge la 1374 grame. Schimbarile cele mai mari in ceea ce priveste greutatea, structura si functiile creierului, cu implicatii asupra dezvoltarii intelectuale (St. Zisulescu).
3

M. Stoica-Pedagogie si Psihologie, pag. 55

Intre 12 si 17 ani, plamanii se dezvolta atingand cea mai mare capacitate, iar cresterea in inaltime cea mai intense este in preajma varstei de 15 ani, cresterea in greutate este in schimb mult mai mica, se creeaza astfel o disproportie intre greutate si inaltime. Se dezvolta structuri motivationale noi si complexe cum ar fi interese cognitive, culturale si de grup, tendinte de autoafirmare si autorealizare, idealul de viata. e) adolescenta propriu-zisa intre 14-19 ani, marcata de diversificarea si precizarea aptitudinilor particulare si a gandirii abstracte, imbogatirea cunostintelor, socializarea aspiratiilor; f) adolescenta prelungita intre 19-25 de ani, caracterizata printr-o castigare a independentei intr-o masura mai mare de catre tineri, care capata un statut nou din puntc de vedere professional si social cu responsabilitati crescute. Dezvoltarea sociala si profesionala a adolescentului, este marcata de fenomenul de frustrare, ce se plaseaza in centrul problematicii umane, a educatiei si a integrarii etico-sociale a personalitatii. Astfel, adolescentul trebuie sa fie integrat in grupuri sociale, cum ar fi scoala, prieteni, rude, familie, pentru a putea depasi sentimentul de frustrare, conflictele ce apar o data cu varsta, pentru a putea sa aiba o conduita etica si mora si pentru a se putea afirma la scoala, si in societate.

BIBLIOGRAFIE

MARIN STOICA

PEDAGOGIE SI PSIHOLOGIE, 2012-2013, SUPORT DE

CURS, EDIT. GHEORGHE ALEXANDRU, IASI

MARIN STOICA, 1997, PEDAGOGIE SI PSIHOLOGIE

DAVITZ G, BALL S., 1978 PSIHOLOGIA PROCESULUI EDUCATIONAL, HAYES N., ORELL S., 1997 INTRODUCERE IN PSIHOLOGIE, BUCURESTI MONTEIL, J.M., 1997 EDUCATIE SI FORMARE, EDIT. POLIROM, IASI