Ministerul Eeducatiei al Republicii Moldova Universitatea Tehnica A Moldovei Catedra Microelectronic i Dispozitive cu Semiconductori

Raport
La lucrarea de Laborator nr.1
Disciplina: Imagistica medical i terapia cu radiaii ionizante.

Tema:

Anatomia radiologic.

Elaborat :

st gr. ISBM 071 Creu Sergiu prof. univ. Roca Andrei

Verificat:

Chiinu 2010

Aspecte generale privind sistemul osos

Aparatul locomotor este constituit din sistemul osos si sistemul musculara, ambele asigurand sustinerea corpului si posibilitatea de deplasare. Sistemul osos reprezita totalitatea oaselor din corp (aproximativ 200 la numar) legate intre ele prin articulatii. El reprezinta partea pasiva a aparatului locomotor. Forma, structura si modul de legatura a oaselor pentru a forma scheletul corpului uman, reprezinta expresia adaptarii la statiunea bipeda si locomotoare. Datorita compozitiei chimice si arhitecturii substantei osoase, ele au proprietatea de a rezista la: y presiune y tractiune y torsiune Rolul oaselor in organism 1. determina forma corpului, iarimpreuna cu articulatiile dintre ele, asigura suportul partilor moi; 2. participa la formarea cavitatilor de protectie a unor organe (cutia craniana, canalul verteberal, cutia toracica, bazinul ); 3. sunt organe ale miscarii pentru ca pentru ca participa la formarea articulatiilor si servesc capunct de insertie pentru muschi; 4. maduva rosie (din epifizele oaselor lungi,din oasele late si scurte)are rol in hematopoeza; 5. deposit de substanta fosfocalcice, pe care organismul le poate mobiliza la nevoie (sarcina). Structura oaselor Oasele sunt organe tari si elastice.In structura lor predomina tesutul osos.Tesutul osos este cel mai dur si rezistent tesut mecanic conjunctiv. Tesutul osos este un tesut conjunctiv metaplaziat.

Capul
C a p u l u ma n es t e f or ma t d i n 2 9 d e oa s e . SCHELETUL CAPULUI este format din oasele cutiei craniene (neurocraniu) si oasele masivului facial (crescerocraniu). NEUROCRANIUL (craniul cerebral) este alcatuit din optoase: patru neperechi (frontal, etneoid, sfenoid si occipital) si patru perechi (doua parietale si doua temporale fiecare cu detalii caracteristice).

Oasele neurocraniului: Osul frontal, Osul etmoid, Osul sfenoid, Osul occipital, Osul parietal (2), Oasele suturale, Osul temporal (2)
VISCEROCRANIUL (splahnocraniu) este alcatuit din 14 oase diverse dintre care doua neperechi: vomerul si mandibula si sase perechi: maxilar, zigomatic, nazal, lacrimal, palatin si conca nazala inferioara.

Oasele viscerocraniului: Osul lacrimal (2), Osul nazal (2), Cornetul inferior, Vomerul, Maxila, Osul palatin (2), Osul zigomatic (2), Mandibula Osul hioid

Regiuni craniene Partea interioar a craniului se nume te endocraniu iar parte exterioar exocraniu. Pe de alt parte, craniul poate fi segmetat pe vertical i n acest caz se vorbete despre craniul superior sau bolta cranian (n latin: calvaria) i craniul inferior sau baza craniului (lat: basis cranii). Bolta este format din oasele: frontal (partea vertical), parietali, scuamele temporalilor i occipital (partea superioar). Baza cuprinde restul pr ilor scheletului cranian. Limita ntre baz i bolt este reprezentat printr-o linie care formeaz o circumferin sinuoas i care pleac de la depresiunea naso-frontal pn la protuberan a occipital extern. Neurocraniul membranos bolta cranian Oasele boltei craniene sunt oase plate cu rol de protec ie. Aceastea iau natere n timpul procesului de osificare intramembranoas din plcile esutului conjunctiv fibros (mezenchim) care nconjoar encefalul. Astfel, n mod centrifug se dezvolt (osific) oasele membranoase plate. n momentul naterii, procesul de osificare nu este ncheiat iar oasele boltei nu sunt complet unite avnd spa ii ntre ele acoperite de esut fibros (aceste suturi sunt denumite fontanele). Neurocraniul cartilaginos (condrocraniul) baza craniului Oasele bazei craniului se dezvolt din condrocraniu prin procesul de osificare endocondral. Condrocraniul este o structur format din diferite nuclee cartilaginoase osteogenice separate (condrocraniul precordal i are originea n creasta neural iar condocraniul cordal n mezodermul paraxial).

COLOANA VERTEBRALA : formata din 33 34 vertebre suprapuse, avand

fiecare caracteristici speciale. Pe regiuni se disting y regiunea cervical - din 7 vertebre (primele dou se numesc atlas i axis) y regiunea toracic - din 12 vertebre y regiunea lombar - din 5 vertebre y regiunea sacral - din 5 vertebre sudate (sacrum) y regiunea coccigian - din 4/5 vertebre reduse (coccis). Regiunea cervicala este importanta prin faptul ca sustine capul si are cea mai mare mobilitate comparativ cu celelalte regiuni, cu rol in orientare si pastrarea echilibrului. Primele doua vertebre cervicale, atlas si axis, sunt cele care influenteaza aceasta mobilitate, prin articulatia dintre ele. Regiunea toracica are mobilitate mai mica comparativ cu regiunile cervicala si lombara. Sustine toracele si se contracta izometric la miscarile capului si bazinului. Vertebrele lombare sunt cele mai inalte si cu diametrul cel mai mare pentru a face fata presiunii care se exercita asupra lor.

Coloana vertebrala are mai multe curburi fiziologice situate in plan sagital, care ii cresc rezistenta (de aproximativ 10 ori fata de aceeasi coloana fara curburi). Aceste sunt cu convexitatea anterior in zona cervicala, cu convexitatea posterior in zona toracica si cu convexitatea anterior in regiunea lombara. Segmentul sacrococcigian are o curbura imobila cu convexitatea posterior. Curburile vertebrale impreuna cu ligamentele si discurile intervertebrale contribuie la realizarea unui echilibru intrinsec adecvat al coloanei, la care se adauga echilibrul extrinsec, pe care il realizeaza grupele musculare care sustin coloana vertebrala in mod direct, sau prin intermediul altor structuri. Se ajunge astfel la numeroase mecanisme care au rol de a da coloanei vertebrale rezistenta, mobilitatea si supletea maxime, care o fac potrivita pentru rolul de sustinere, axare, protectie si miscare pe care il are.

Caractere regionale ale vertebrelor

a) Vertebrele cervicale(vertebrae cervicales)
y y

y y y y

Corpul vertebrei: este mic, alungit transversal, avand lateral si superior doua prelungiri: apofizele uniciforme(neomologate NI) Proc. transvers: prezinta la baza gaura transversara(foramen transversarium) pentru artera si vena vertebrala;varfum este bituberculat prezentat tuberculul anerior si posterior(tuberculum anterius et posterius);pe fata superioara, concava, prezinta santul pentru nervul spinal(sulcus n. spinalis). Proc. spinos scurt, bituberculat si putin inclinat. Proc. articular: cu fetele articulare plane, orientate intermediar intre planul frontal si orizontal. Gaura vertebrala:triunghiulara. Corpul vertebrei:este intermediar ca marime intre vertebrele cervicale si lombare;prezinta lateral fata costala superioara si inferioara(fovea costalis superior et inferior) pentru articulatia fata articulara a capului coastei. Proc. transvers:prezinta fata costala transversala(fovea costalis transversalis) pentru articularea cu fata articulara de pe tuberculul costal. Proc. spinos:unic, lung, foarte mult inclinat inferior. Proc. articular:cu fetele articulare plane orientate in plan frontal. Gaura vertebrala: cilindrica. Corpul vertebrei: cel mai vouminos, reniform, cu concavitatea posterior. Proc. transvers si spinos:de dimensiuni reduse, se numeste proces accesor(processus accesorius), anterior de care se gasesteprocesul costal(processus costarius), de dimensiuni mai mare, reprezentat fostele coste lombare. Proc. articular:cu fetele articulare cilindrice, concaave la cele superioare si cilindrice la cele inferioare;posterolateral de procesul articular superior se gaseste procesul mamilar(processus mamilaris).

b) Vertebrele toracice(vertebrae toracicae)

y y y y y y

c) Vertebrele lombare(vertebrae lombales)

Sacrul (os sacrum), os median, impar, format prin sudarea vertebrelor sacrale. Orientare-fata concava sa priveasca anterior iar baza superior. Sacrul prezinta:

-fata pelvina(facies pelvina)concava, priveste anterior si inferior;pe ea se vad, median, corpurile celor cinci vertebre sacrale, separate prin patru linii transverse(lineae transversae), la ale caror laterale see afla patru perechi de orificii-gaurile sacrale anterioare(foramen sacralia pelvina), prin care ies ramurile anterioare alenervilor sacrali. -fata dorsala(facies dorsalis), convexa, orientata posterior si superior;median se gaseste creasta sacrala mediana(crista sacralia mediana) formata prin sudarea proceselor spinoase;de o parte si de alta a ei se afla succesiv, dispre medial spre lateral:creasta sacrala intermediara(crista sacralia intermedia) formata prin sudarea proceselor articulare, gaurile sacrale posterioare(foramen sacralis dorsalia), in numar de patru perechi, prin care trec ramurile posterioare ale nervilor spinali si creasta sacrala laterala formata prin sudarea proceselor transverse. -baza sacrului(basis ossis sacri), care priveste superior si anterior;prezinta, anterior, fata superioara a corpului lui S 1, posterior de care se afla orificiul superior al canalului sacral;pe coloana vertebrala ca intreg, corpul lui L5 si corpul lui S1 formeaza un unghi proeminent anterior-promontorium.Lateral se alfa procesul articular al lui S1; -pars lateralis situata lateral, prezinta fata articulara(facies articularis)-pentru articulatia cu fata corespunzatoare de pe coxal, formand articulatia sacro-iliaca.Posterior de fata articulara se afla tuberozitatea sacrala(tuberositas sacralis)-pentru insertia ligamentelor sacroiliace interosoase(ligg. sacroiliaca interossea) -varful sacrului(apex ossis sacri) orientat inferior se articuleaza anterior cu coccisul;posterior se aflahiatusul sacral(hiatus sacralis), care reprezinta orificiul inferior al canalului sacral;pe partile laterale ale hiatusului sacral se afla extremitatile inferioare ale crestelor sacrale intermediare, forman coarnele sacrului(cornu sacrale) -canalul sacral(canalis sacralis) este continuarea in interiorul sacrului a canalului vertebral;in interiorul lui se gaseste filum terminale, in jurul caruia nervii sacrali formeaza coada de cal. Coccisul (os coccygis) este un os mic, rudimentar, format prin sudarea vertebrelor coccigiene.Superior prezinta cornul coccisului(cornu coccigeum), care se leaga de cornul sacral prin ligamente. Gaura vertebrala(foramen vertebrale), delimitata intre corpul si arcul vertebrei, formeaza, prin suprapunere, canalul vertebral(canalis vertebralis), care adaposteste maduva spinarii(medulla spinalis) si meningele spinal(meninges spinalis).

SCHELETUL MEMBRULUI SUPE RIOR

proprii fiecrui segment. Umarul este format din oasele centurii toracale (scapulare), clavicula care fixeaza membrul superior de torace (articulatia sternoclaviculara) si scapula (omoplatul) os plat de forma triungiulara. Scapula se muleaza cu fata sa anterioara pe fata posterioara si superioara a toracelui (unghiul sau inferior corespunde coastei a 12a si se articuleaza cu capul numeral prin intermediul cavitatii glenoide. Bratul prin osul humerus, se leaga prin extremitatea sa distala cu antebratul care prezinta osul radius, iar medial vena in pozitia de sustinere a maine. Aceste prin extremitatea distala se articuleaza oasele mainii: oase carpiene (8), metacarpiene (5) si falange.

este alcatuit din piese osoase

Structur Membrul superior este alcatuit din urmatoarele parti: y Umr y Bra y Cot y Antebra y ncheietura minii y Mn Oase y Clavicul (singurul care se articuleaz cu trunchiul) Clavicula este un os dublu curbat ce intr n componena centurii scapulare. Medial se articuleaz cu sternul prin articulaia sterno-clavicular iar lateral se articuleaz cu acromionul scapulei prin articulaia acromio-clavicular. y Scapula O moplat sau lat.:Scapula intr n alctuirea articulaiei sau centurii scapulare (articulaiei umrului) de la mamifere. Legtura cu toraxul (cutia toracic) este realizat prin esut muscular Synsarkose (grec. syn = mpreun, sarkos = carne). La aceast articulaie iau parte capul humerusului (osul braului superior), clavicula (la psri osul coracoid) . y Humerus Humerusul (lat. humerus) este osul lung al braului, ce se articuleaz superior cu omoplatul i inferior cu radiusul. Humerusul formeaz scheletul braului i prezint o extremitate superioar, una inferioar i diafiza sau corpul humerusului. y Radius Radiusul este un os al antebraului situat ntre cot i ncheietura minii. Este poziionat lateral fa de uln, pe care o depaete n lungime i grosime. y Uln Ulna este un os lung, prismatic, situat pe partea medial a antebraului, paralel cu radiusul. y Carp y Carpul este ansamblul anatomic format din cele opt oase carpiene de mici dimensiuni din zona ncheieturii minii, situate ntre radius i uln, proximal, i metacarp, distal. Oasele carpiene permit ncheieturii s execute micri de rota ie orizontal, vertical i lateral. y Metacarp Metacarpul este partea intermediar din scheletul minii, localizat ntre falange (oasele degetelor) i carp (format din oasele ce fac legtura cu antebraul). Metacarpul fiecrei mini este format din cele cinci oase metacarpiene. y Falange

SCHELETUL MEMBRULUI INFERIOR

Membrul inferior are trei segmente: - coapsa, al carui schelet este format din femur; - gamba, al carui schelet este format din tibie si fibula; - piciorul, in scheletul caruia gasim tarsul, metatarsul si falangele FEMURUL: este cel mai lung os din intregul schelet. El are un corp si doua extremitati. Extremitatea superioara este formata din cap, gat si tromantere. - capul femurului are forma sferica si este orientat in sus si medial, se articuleaza cu cavitatea cotiloida; - gatul femurului este aproape cilindric, lung de 6 cm si orientat de pas in pas; - trahantrele sunt doua proeminente asezate la locul de unire a gatului cu corpul. La marginea superioare a gatului exista o proeminent mare cu contur patrulater care prezinta trohanterul mare; pe parte dorsala a limitei dintre gat si corp se gaseste o proeminenta mai mica care prezinta trahanterul mic. De la trahanterul mare porneste spre trahanterul mic, creasta intreahanterica. Trohanterele si creasta intrahanterica servesc pentru insertii musculare. Corpul femurului are forma de prisma triungiulara si prezinta o curbura cu concavitatea indreptata posterior. Cele trei fete sunt convexe si netede. Dintre muchii numai cea posterioara prezinta caractere particulare si poarta denumirea de linie aspra. In partea mijlocie, linia aspra se prezinta ca o creasta groasa; extremitatea superioara este trifurcata, iarextremitatea inferioara este bifuracta. Pe linia aspra se insereaza muschi ai coapsei. Extremitatea inferioara este alcatuita din doua mase voluminoase ovoide, numite codili, un codil intern si unul extern. Pe fata anterioara, codilii se unesc si formeaza o suprafata articulara forma de scripete, trahela femurala care se articuleaza cu rahela iar pe fata posterioara, ei sunt despartiti printr-o mare scobitura, incizura intercondiliana. Suprafata condililor serveste pentru articularea cu oasele gambei. OASELE GAMBEI: Scheletul gambei este format din doua oase asezate paralel: tibia si fibula. TIBIA - os lung situat in partea interna a gambei; este mai voluminoasa decat fibula. Prezinta un corp si doua extremitati. Extremitatea superiaora este mai columnioasa decat cea inferioara, este formata din doua tuberozitati, care sunt niste condili: condilul lateral si condilul mediu. Pe fata lor superioara condilii au suprafete articulare, cavitatile glenoide ale tibiei care se articuleaza cu condili femurali. Pe partea anterioara a acestei extremitati exista o proeminenta, tuberozitatea anterioara, pe care fixeaza tendonul radelei. Corpul tibiei are forma de prisma triungiulara. Pe fata posterioara prezinta o creasta care porneste din dreptul candilului lateral si merge in jos si medial; ea se numeste linia oblica a tibieisi serveste pentru insertia muschiului sobar si tibial posterior. Pe fata inferioara are o creasta foarte ascutita in partea ei mijlocie, creasta anterioara.

Extremitatea inferioara este mai putin voluminoasa decat cea superioara. Ea prezinta o fata articulara pentru trahelea astrogalului. La partea interna, extremitatea inferioara se prelungeste sub forma unei apofize numita maleala mediala, caresearticuleaza tot cu astrogalul. Pe fata laterala a acestei extremitati se gaseste o fateta articulara, fibula. FIBULA este cunoscuta si sub denumirea veche de paraneu. Este un os lung, mai subtire decat tibia, asezat pe partea laterala a gambei. Prezinta un corp si doua extremitati prin carese articuleaza cu tibia. Extremitaea superioara se prezinta ca o ingrosare numita capul fibiei. Pe fata superioara are o articulara pentru condilul lateral al tibiei, iar lateral de acesta este apofiza piramidala, apofiza stibiala. Corpul fibulei este subtire si are forma de prisma triunghiulara cu suprafete neregulate, pentru insertia muschilor. Extremitatea inferioara formeaza maleala laterala si se prezinta ca o ingrosare ovala, turtita lateral, care coboara sub nivelul extremitatii ionferioare a tibiei. Pe fata mediala are suprafete articulare pentru tibie si pentru astrogal. ROTULA os scurt, turtit, antero-posterior, (patela) asezat in partea anterioara a genunchiului. Are forma aproximativ triunghiulara, prezentand o baza si un varf. Pe suprafetele articulare de pe fata posterioara se articuleaza cu condilii femurului iar pe ia se insera muschi si ligamente. Este cuprinsa in grosimea tendonului, muschiul cvadicepsla nivelul genunchiului, din care cauza este considerata un os sesanoid. y oasele tarsiene n numr de 7 - talus - calcaneu - cuboid - navicular - cuneiformul lateral - cuneiformul mijlociu - cuneiformul medial y oasele metatarsiene n numr de 5 y oasele falange n numr de 14, 2 pentru degetul mare i cte trei pentru restul degetelor: - falanga proximal - falanga medie - falanga distal.

SCHELETUL TORACELUI o
componete a scheltului trunchiului este format din coloana brocala, de care cele 12 perechi de coaste: primele 7 perechi de coaste adevarate, 5 perechi de coaste false, dintre care 2 perechi sunt coaste foltante. Acestea la randul lor se articuleaza pe resa anterioara si mediana sternul prin intermediul cartilajelor coastele exceptand coastele flotante (11-12). Stern sau osul pieptului este un os nepereche, turtit n sens ventrodorsal, situat ventral i median. El prezint dou fee: una ventral i cealalt dorsal, dou margini laterale, o baz sau manubriul ndreptat cranial, un corp i un vrf - apendicele xifoid sau ensiform. Manubriul i corpul sternului formeaz ntre ele unghiul sternal sau unghiul

lui Louis deschis ndrt. La extremitatea superioar a manubriului pe linia median, se afl o scobitur i pe prile laterale scobiturile claviculare, pentru articulaia cu claviculele; iar mai jos, tot pe prile laterale, se situeaz scobiturile costale, pentru articulare cu cartilajele perechilor I-VII de coaste; la nivelul unghiului lui Louis se afl scobitura pentru coasta a doua. Scobitura pentru coasta a aptea se afl la limita dintre corp i apendicele xifoid. La femei sternul este relativ mai scurt dect la brbai.

Aparat respirator
Aparatul respirator la om Cile respiratorii superioare: cavitate nazal faringe laringe Cile respiratorii inferioare: trahee bronhii pulmonari plmni Aparatul respirator (la animalele superioare) reprezint totalitatea organelor care contribuie la desf urarea procesului de respira ie. Este alctuit din cile respiratorii superioare i cele inferioare. Anatomia Aerul inspirat se deplaseaz trecnd pe rnd prin: y Cavitate nazal Nasul (lat.nasus) n anatomie nseamn un organ al vertebratelor care este compus din orificiul nrilor i cavitatea nazal. La om ca i la celelalte mamifere, nasul este situat n centrul feei sau n vrful botului, dup cavitatea nazal urmnd faringele unde se ntlnete calea respiratorie cu calea digestiv. y Faringe y Faringele (Pharynx greac: fa ks) este un organ musculos cptu it cu o mucoas care se continu n cavitatea bucal i nazal. Faringele fiind o ncruci are a cilor digestive prin esofag i respiratorii prin laringe. Faringele este delimitat de cavitatea bucal prin baza limbii, amigdale, arcul palatin (Arcus palatoglossus), spre cavitatea nazal delimitarea este realizat de coanele nazale. Ie irea postero-ventral din faringe se realizeaz pe de o parte prin laringe continuat cu trahea, iar pe de alt parte prin esofag. y Laringe Laringele sau organul fonaiei este un organ al aparatului respirator al mamiferelor, situat n partea anterioar a gtului, n partea superioar a traheii, care realizeaz legtura ntre faringe i trahee, i n care sunt situate coardele vocale. Laringele este un conduct aerian prin care se realizeaz circulaia aerului ntre faringe spre trahee n timpul respiraiei (dinspre faringe spre trahee n inspir i invers n expir) y Trahee Tubul principal prin care intra aerul in plamani, traheea, este organul care asigura plamanilor cantitatea necesara de aer. Traheea are o parte la nivelul toracelui intratoracica - si o parte in afara toracelui, care incepe din partea de jos a laringelui si pana la intrarea in torace.

Torace Toracele (grec. "" (torax) - torace) este o regiune a corpului unor nevertebrate situat ntre cap i abdomen. La artropode, toracele se evindeniaz la unele crustacee, insecte i trilobii. Toracele este constituit din mai multe segmente, n funcie de clas. Fiecare segment poart cte o pereche de membre. Dorsal, fiecare segment este acoperit cu tergit (plac a cuticulei, ventral sternit, iar se articuleaz acestea prin pleurite membranoase. Toracele insectelor este divizat n 3 segmente: protorace, mezotorace, i metatorace. De ultimele dou sunt ata ate aripile, de aceea ele se numesc mpreun pterotorace. La unele himenoptere primul segment abdominal este cotopit cu metatoracele, unde formeaz o structur cunoscut sub numele de propodeum. Bronhii Bronhiile, n numr de dou, sunt ramificaii ale traheii care ptrund n plmni. Inelele cartilaginoase ale acestora sunt complecte, iar mucoasa lor conine, de asemenea, celule ciliate. Bronhiile se ramific n bronhii secundare: dou n plmnul stng, trei n plmnul drept. Alveole pulmonare (n plmni) Alveola pulmonar este unitatea structural i funcional a plmnului.

ntre sacii pulmonari se afl un esut conjunctiv elastic. Plmnii nu au muchi. Suprafaa lor este acoperit de dou foi e, numite pleure. Una este lipit de plmn, cealalt de peretele intern al cavitii toracice. ntre ele se afl o cavitate foarte subire, n care se gsete o pelicul de lichid. Plmnii sunt foarte bine vascularizai de arterele i venele pulmonare. Arterele pulmonare ptrund n plmni printr-un loc numit hil, se ramific i nso esc bronhiile pn la sacii pulmonari, unde se ramific n arteriole care se continu cu capilarele. Acestea se deschid n venule care nconjoar sacii, nso esc apoi bronhiolele, bronhiile, se unesc n venele pulmonare (cte dou de fiecare plmn) i ies din plmn tot prin hil. Ele se deschid n final, n atriul stng. Un plmn este, deci, alctuit dintr-un mare numr de saci pulmonari. Suprafaa acestora este foarte mare datorit alveolelor, a cror suprafa total atinge 200 m ptrai. Astfel, sngele i aerul se gsesc n contact pe o mare suprafa. Ele sunt separate doar de pereii foarte subiri ai alveolelor i ai capilarelor.

Sistemul cardiovascular
Sistemul cardiovascular este un sistem care cuprinde urmtoarele componente: inima, arterele mari i arteriole, ramnificndu-se n re eaua capilar prin care se irig esuturile i organele. Legtura dintre vene i artere se face prin capilare,care constituie sectorul circulator al schimburilor de gaze i substan e nutritive dintre snge i esuturi.

Inima
INIMA este considerata ca fiind organul central al intregului aparat cardiovascular,a carui functionare asigura circulatia sangelui,limfei si a lichidului interstitial. Inima se gaseste in cavitatea toracica si are forma aproximativ a unui con turtit ;are inaltimea de aproximativ 89 mm,greutatea de aproximativ 300 grame si capacitatea,

cuprinsa intre 500-700 cm cubi. Inima este invelita intr-o formatiune membranoasa,numita pericard.Pericardul este format din doua parti :una fibroasa si alta seroasa. Pericardul fibros se prezinta ca un sac,cu peretele format dintr-o membrana conjunctiv-fibroasa care contine numeroase fibre elastice. Pericardul seros captuseste pericardul fibros si este format dintr-o foita viscerala si una parietala. Structura inimii Inima este un organ cavitar musculos.Este formata din cavitatile inimii si peretele inimii. Peretele inimii este format de la interior spre exterior din epicard (foita viscerala a pericardului seros),endocard si miocard. Endocardul sau tunica interna a inimii captuseste cavitatile inimii.El se prezinta ca o membrana neteda si transparenta,formata dintr-un strat de celule Endoteliale,spre interior,si o patura de tesut conjunctiv elastic,asezata spre miocard. Miocardul sau peretele muscular al inimii este partea cea mai groasa a peretului cardiac si este format din tesut muscular :tesut cardiac si tesut nodal. Metabolismul intens al miocardului necesita un mare aport de sange.Acesta este asigurat prin : a).Arterele inimii :artera coronara stanga,artera interventriculara anterioara,artera circumflexa si artera coronara dreapta. b).Venele inimii :1.Venele coronare :marea vena coronara,vena interventriculara posterioara si mica vena coronara. 2.Venele cardiace accesorii. Inima are un perete longitudinal care desparte cavitatea inimii in doua parti :inima dreapta si inima stanga,si un perete transversal care imparte fiecare din cele parti in doua cavitati :atriu si ventricul.Peretele transversal desparte atriile de ventricule si se numeste septul atrioventricular. Ventriculele sunt cele doua cavitati care se afla spre varful inimii :una apartine inimii drepte si se numeste ventricul drept,iar cealalta,inimii stangi si se numeste ventricul stang. Atriile sunt cavitati aproximativ cubice si se gasesc asezate la baza inimii. Au capacitate mai mica decat a ventriculilor,peretii sunt mai subtiri si prezinta cate o prelungire,numita urechiusa sau auricul. VASELE SANGUINE reprezinta un sistem inchis de tuburi prin care circula sangele.Exista trei feluri de vase sanguine :artere,capilare si vene. Arterele sunt vase sanguine prin care circula sangele de la inima la organe.Se impart in :mari,mijlocii si mici;cele mari sunt cele care pornesc de la inima, iar cele mici se numesc arteriole.Arteriolele se ramifica intr-un mare numar de vase,numite metarteriole. In drumul lor,arterele formeaza ramuri,numite colaterale,iar la capat for- meaza ramuri terminale.Diferitele artere pot comunica intre ele prin ramuri care le unesc si formeaza anastomoze. Din inima pornesc doua artere mari :artera aorta si artera pulmonara. Artera aorta porneste din ventriculul stang prin bulbul aortic sau marele sinus al aortei. Artera pulmonara porneste din ventriculul drept,trecand prin orificiul arterial pulmonar.La originea sa se afla trei valvule sigmoide.De la orificiul arterial se ridica vertical pana ajunge sub arcul aortei,unde se bifurca si da nastere la doua ramuri :artera pulmonara dreapta si artera pulmonara stanga.

Venele se formeaza din canalele anastomotice arteriovenoase si capilare si care se termina la inima,in atrii.Prin ele sangele circula de la periferie spre inima. In functie de dispozitia lor in organism,venele sunt :profunde si superficiale.Cele profunde sunt dispuse in adancimea organismului si insotesc arterele,iar cele superficiale sunt asezate sub piele si nu insotesc arterele. In functie de grosimea lor,venele sunt :mari,mijlocii si mici.Cele mai subtiri ramuri ale venelor se numesc venule si se formeaza prin unirea capilarelor. Venele din unirea carora se formeaza vene mai mari se numesc vene de origine,iar venele care se deschid pe traiectul unei vene colectoare se numesc afluenti.

Aparatul digestiv (cunoscut i sub numele de canal alimentar sau tract

gastrointestinal) este ansamblul de organe responsabil cu digestia alimentelor i eliminarea materiilor ce nu au putut fi digerate. Tractul gastrointestinal superior Tractul gastrointestinal superior este compus din: gur, faringe i stomac. n gur, hrana este mestecat i umezit cu ajutorul din ilor i a limbii. Dup ce ajunge destul de omogen pentru a nu rni esofagul, mncarea este nghi it, parcurgnd ntreg faringele pn n stomac. n stomac este supus acizilor gastrici i este descompus, nu complet ns. Tractul gastrointestinal inferior Tractul gastrointestinal inferior este compus din: y Intestin subire (numit astfel deoarece diametrul
su, de 3 cm, este cu mult mai mic dect diametrul intestinului gros, de 8 cm) reprezint segmentul aparatului digestiv, situat ntre stomac i colon (intestin gros). Poate avea o lungime de pn la 7 8 m.
o

duoden Duodenul ( din limba latin - duodenum (digitorum) - (avnd msura de) 12 degete ) reprezint segmentul ini ial al intestinului sub ire. Acesta leag stomacul de jejun. Acesta este pozi ionat n spatele abdomenului, fiind fixat astfel prin intermediul mu chiului peritonial. Duodenul este legat cu vezica biliar i pancreasul. Func ii

Neutralizarea aciditii hrnii ( n special cu HCl), ce vine din stomac n intestin, aducnd-o la valori bazice (de obicei un pH de 8-9); nceperea procesului de digestie a hrnii;

jejun Jejunul este partea central a intestinului sub ire, fiind situat ntre duoden i ileon. Acesta poate avea pn la 8 m. Func ii Absorbia substantelor hranitoare. o ileon Ileonul este ultimul fragment al intestinului sub ire. Are o lungime de 4 m. Func ii Absorbia nutrienilor rmai, rezultai n urma digestiei.
o

Intestin gros reprezint partea aparatului digestiv cuprins ntre intestinul subire i anus. Acesta este unul specific animalelor vertebrate. Este ultima portiune a tractului digestiv format din cecum, colon i rectul care se termin la exterior cu rectul. La intestinul gros lipsesc vilozitile intestinale, fiind prezente doar la intestinul subire. cecum Cecumul, [1] cunoscut i ca cec, (din latin caecus - orb) reprezint o parte a aparatului digestiv, situat ntre ileon i colon. Acesta este specific vertebratelor superioare, i este mai dezvoltat la rumegtoare i la animalele erbivore. Cecumul are form de pung i de el este ataat apendicele. n cecum se afl flora intestinal; la animalele erbivore gsindu-se bacterii care diger i ultimele rm i e de materii vegetale care nu au putut fi digerate nainte. o colon Colonul n anatomie reprezint penultima parte a intestinului, situndu-se ntre cec i rect. Funcia lui este extragerea apei i a srii din excremente nainte ca acestea s fie eliminate n mediul exterior din organism. Spre deosebire de intestinul subire, colonul nu joac un rol important n absorbie. Are patru regiuni: colonul ascendent, cel transversal, cel descendent i cel sigmoid. o rect Rectul (din latin rectum - drept) reprezint ultima parte a aparatului digestiv, fiind cuprins ntre colon i anus. Func ii Depozitarea materiilor fecale; Eliminarea materiilor fecale. Anus este partea final a rectului, folosit pentru eliminarea materiilor fecale.
o

Intestinul gros diger mai departe hrana, cu ajutorul glandelor anexe, pn la cele mai fine particule, pentru a putea fi transferate n snge. n cecum sunt digerate ultimele resturi digerabile, ca mai apoi resturile nedigerabile (fecalele) s fie amestecate cu celule i microorganisme moarte i s fie eliminate prin anus. Organe anexe: Ficatul este un organ, parte a aparatului digestiv, ce este prezent la majoritatea animalelor superioare. Acesta are numeroase funcii n organismul uman, n special n metabolism. Vezica biliar (sau colecistul) este un rezervor temporar al bilei, situat n fosa colecistului de pe faa inferioar a ficatului. Vezica este specific vertebratelor. Este unit cu ficatul, de unde primete bila, i cu duodenul, unde o elibereaz. Pancreasul este un organ din aparatul digestiv i endocrin care ndeplinete dou func ii majore: exocrin (produce sucul pancreatic care conine enzime digestive) i endocrin (produce muli hormoni importani, incluznd i insulina).

Sistemul urogenital
Aparatul uro-genital cuprinde dou categorii de organe: organele aparatului urinar i ale celui genital. Aparatul excretor sau sistemul urinar este unul din sistemele esen iale ale organismului care produce, stocheaz i elimin de eurile organismului prin urin. n cazul rasei umane, ca i cazul majoritii vertebratelor, acest sistem este alctuit din doi rinichi, dou canale ale uretrei, vezica urinar, doi mu chi sfincteri i uretr. Organul similar pentru nevertebrate se numete nefridiu. Rinichii Rinichii sunt un grup de organe pereche, care alturi de plmni, intestine i piele, particip sub diferite forme la eliminarea de eurilor din organism. Rinichii sunt organe de forma unor boabe

de fasole, avnd o mrime aproximativ a unei buci de spun de mrime medie. Sunt localiza i de-o parte i de alta a coloanei vertebrale, imediat sub cu ca toracic. Sunt localiza i retroperitonean fa de organele tubului digestiv din cavitatea abdominal. Deasupra fiecruia din cei doi rinichi se afl cte o gland. Organele de reproducere: Organele de reproducere la cele dou sexe masculin i feminin sunt de dou tipuri: organe genitale interne i externe; i gonadele. Gonadele sunt reprezentate la sexul masculin de testicule i la sexul feminin de ovare. Pubertatea este momentul n care ncep s creasc gonadele i devin active sub influena hormonilor gonadotropi produi de glanda hipofiz. Aceti hormoni, la rndul lor, stimuleaz producia hormonilor sexuali: testosteronul sau androgenii la brbai i estrogenii i progesteronul la femei. Aceti hormoni simuleaz creterea glandelor genitale, ca i a caracterelor secundare, cum ar fi creterea laringelui la sexul masculin ( care determin ngroarea vocii) i apariia menstruaiei sau menarha la sexul feminin. Sexul masculin: La brbai, organele genitale sunt scrotul i penisul, situate n exteriorul corpului, i glanda prostatic, veziculele seminale i diferitele conducte ale tractului genital care sunt situate n interiorul cavitii abdominale. Aparatul genital masculin este proiectat pentru producerea spermatozoizilor i pentru fecundare. Penisul are un conduct central uretra de-a lungul cruia se scurge urina sau lichidul seminal n timpul actului sexual. Uretra se ntinde de la vezica urinar, unde este depozitat urina, pn la ostiul uretral extern, situat la nivelul glandului. Sperma ptrunde n uretr n timpul actului sexual prin intermediul unor ducte seminale sau vase deferente care se deschid n ea dup emergena din vezic. Un inel muscular strns la nivelul colului vezical menine pasajul nchis, astfel nct urina este eliminat doar atunci cnd este nevoie. Penisul este situat, n mod normal, anterior fa de scrot, o pung tegumentar ce conine testicule, ntr-o stare flasc. Testiculele: Adultul normal de sex masculin are dou testicule care se dezvolt n embrion dintr-o creast de esut n partea posterioar a abdomenului. Cnd testiculele s-au format, ele coboar treptat n interiorul abdomenului, astfel nct n momentul naterii fiecare testicul ajunge la poziia final din scrot. Glanda prostatic: Glanda prostatic are o form de nuc i este ntlnit numai la brbai. Este situat labaza vezicii urinare i nconjoar uretra. Aceast gland produce o secreie ce se adaug lichidului spermatic, mpreun cu care formeaz lichidul seminal. Dei funcia exact a lichidului prostatic este necunoscut, se crede c unul din rolurile sale este de a menine mobilitatea spermatozoizilor, favoriznd fecundaia. Datorit poziiei sale n organism, problemele asociate cu aceast gland pot afecta frecvent funcia vezicii urinare, dar acest aspect particular apare n mod obinuit la brbaii n vrst. Sexul feminin: Sitemul de reproducere al femeii are o dubl funcie: primete spermatozoizii i produce ovulele care pot fi fertilizate, dnd natere unui copil. Organele genitale externe ale femeii sunt clitorisul i labiile, care, mpreun, formeaz vulva. Prile proeminente ale vulvei sunt cele dou perechi de labii. Cele situate n exterior i cu dimensiuni mai mari labiile majore sunt pliuri tegumentare care acoper i protejeaz celelalte structuri. La baz, ele devin mai subiri i fuzioneaz cu perineul. La extremitatea superioar, labiile majore se continu cu pielea i prul, care acoper stratul de esut adipos situat deasupra osului pubian, muntele pubian sau veneric denumit frecvent muntele lui Venus. ntre labiile majore sunt situate labiile minore. Ele se unesc deasupra clitorisului, formnd o glug protectoare pentru clitorisul sensibil, divizndu-se n pliuri ce l nconjoar. De asemenea, ele protejeaz deschiderea uretrei. Aria dintre labiile minore este ocupat de un spaiu denumit vestibul. nainte de debutul activitii sexuale, acest spaiu este nchis de himen, un semn al

virginitii. Acesta este variabil ca form, mrime i grosime. Resturile himenului ntlnite la multe femei n jurul vestibulului sunt numite caruncule mirtiforme. n partea posterioar a labiilor minore se afl fureta care se rupe frecvent n timpul primei nateri.

Sistemul nervos
Sistemul nervos (latin Systema nervosum ) al unui animal (incluznd omul) coordoneaz activitatea muchilor, monitorizeaz organele, primete i prelucreaz informaiile primite prin organele de sim i iniiaz aciuni. Cu alte cuvinte sistemul nervos este responsabil pentru meninerea homeostaziei (echilibrul intern al corpului). Elementele principale ale sistemului nervos sunt neuronii i celulele gliale (cu rol de susinere i de protecie). Cu ct urcm pe scara de evoluie a organismelor, sistemul nervos devine tot mai complex, iar posibilitile lui de a recepiona, interpreta i reaciona corespunztor informaiilor din mediul nconjurtor sunt tot mai perfecionate.

Sistem endocrin
Sistemul endocrin reprezint totalitatea glandelor endocrine, care la rndul lor secret hormoni, pentru a coordona activitatea organismului. Func ii y Particip la meninerea homeostaziei i a echilibrului intern; y Particip la regularea umoral a organismului; y Particip la procesele metabolice ale organismului; y Stimularea creterii organismului; y Particip n cadrul reproducerii ( prin stimularea secreiei hormonilor sexuali); o Diferenierea caracterelor masculine sau feminine la oameni n perioada adolescen ei. Glandele endocrine: Glandele endocrine principale sunt: Hipofiza, Hipotalamus, Glanda tiroid, Glandele suprarenale (adrenale), Pancreasul endocrin, Testicul, Ovar, Timus, Epifiz. Hipofiza este o gland mica (500 mg), situat median la baza creierului ntr-o cavitate a osului sfenoid denumit aua turceasc, posterior de chiasma optica. Are trei lobi: anterior, intermediar i posterior. Lobul anterior mpreun cu cel intermediar alctuiesc Adenohipofiza, iar cel posterior Neurohipofiza. Lobul anterior secret civa hormoni. Din ei face parte hormonul creterii; dac secreia acestui hormon n copilrie este insuficient, oamenii rmn pitici, Un alt hormon - prolactina intensific secreia glandelor mamare; ceilali grbesc maturizarea celulelor sexuale, stimuleaz funcia glandei tiroide i a celor suprarenale. Lobul posterior produce pituitrina, aciunea variat a crea se manifest n creterea tensiunii sangvine, contracia musculaturii netede, n special a uterului, i n reglarea funciunii rinichilor. Glanda tiroid este cea mai mare gland a sistemului endocrin uman, are o greutatea de 5-6 g la nou-nscut, atingnd o greutate de 15-18 g la adult (este mai mare la femei dect la brbai) i este situat n regiunea antero-lateral a gtului. Caracteristici y A ezare: n faa traheei y Greutate: 25-30g y Structura: lobul drept, lobul stng, istm (punte) y Secret hormonii: tiroxin, triiodotironin y Boli datorate funcionrii deficiente: o piticism (nanism tiroidian/cretinism) o gua endemic o boala lui Basedow

Tiroida normal la adult are forma literei H i este alcatuit din doi lobi(drept i stng), uni i printr-un istm (por iune de esut glandular). Tiroida este nvelit la exterior de o capsul fibroas din care pornesc septuri fibroase ce mpart glanda n pseudolobi, la rndul lor alcatui i din vezicule, numite foliculi sau acini (unitatea structural a tiroidei). Epifiza sau glanda pineal (corpus pineale seu epiphysis cerebri) este o forma iune nepereche, cu greutatea de aproximativ 0,2 g, situat deasupra coliculilor cvadrigemeni superiori. Este aflat n masa encefalului, ntre cele 2 emisfere, fiind parte a epitalamusului. Aceasta este responsabil pentru secre ia unor hormoni, printre care i secre ia melatoninei. n perioada copilriei, epifiza este mare, ns odat cu trecerea anilor, aceasta se micreaz devenind aproape inactiv la maturitate. Ca gland endocrin, epifiza apar ine sistemului endocrin difuz. Glandele suprarenale (adrenale) sunt glande cu secreie intern, situate la mamifere la polul superior al celor doi rinichi ca o cciul. Ca activitate, prin secretarea hormonilor corticosteroizi i catechoaminelor (inclusiv cortisolul i adrenalina) ele sunt responsabile cu regularea strilor de stres, a rezisten ei la infecii i substan e antigenice, a metabolismului i a sexualitii (echilibrul dintre hormonii androgeni -- masculini -- i estrogeni -- femeieti determin sexul animalului, ca aspect i ca activitate sexual). Timusul este un organ mic, situat n cavitatea toracal, ntre cei doi plmni (partea posterioar a sternului). Acesta face parte din sistemul endocrin. Timusul const din 2 lobi inegali, drept i stng, de culoare cenuie, uni i ntre ei. Este acoperit cu o capsul conjunctiv de la care pornesc spre interior prelungiri (septuri) ce mpart lobii n lobuli. Func ii y Maturizarea celulelor-T (timocitelor) (anticorpi); y Eliminarea reaplicelor autoagresive ale celulelor-T, care provoac omului aa-numitele boli autoimune; y Producerea hormonului de cretere la copii (timopoetin; y Functii limfatice.