Personalitatea prescolarului

Varsta prescolara este asociata cu schimbarile majore in aptitudinile sociale ale copiilor, majoritatea expertilor concluzionand ca, la sfarsitul prescolaritatii, copilul si-a format deja o personalitate stabila. Capatand o mai mare independenta fata de parinti, prescolarii pornesc pe drumul transformarii intr-o persoana complet functionala in societatea umana. Pe masura ce incearca sa se acomodeze la societate, copilul poate trece printr-o serie de stari psihologice mai putin pozitive - iritabilitate, egoism, negativism, etc, iar personalitatea finala a copilului va fi determinata si de reactia parintilor si a educatorilor in fata acestor manifestarilor negative. La fel ca adultii, prescolarii demonstreaza personalitati diferite si trasaturi de caracter care ii diferentiaza intre ceilalti copii. Fiecare prescolar se dezvolta urmand propriul ritm si are propriile preferinte, puncte forte, dar si slabiciuni. Cu conditia ca parintii sa le ofere reguli si o rutina constante si sa le arate ca sunt iubiti si ocrotiti, prescolarii vor evolua sanatos si fericiti. Teoreticienii au dezvoltat mai multe sisteme care sa explice dezvoltarea personalitatii in perioada prescolara: Potrivit lui Erikson, copilul mic capata autonomie sau autodirectionare, urmand ca la varsta prescolara sa dezvolte spirit de initiativa. O alta directie in acest domeniu de cercetare afirma ca personalitatea se dezvolta ca parte a conditionarii (invatare fie prin asociere, fie prin recompensa si pedeapsa) si observarii (invatare prin imitatie). Psihologii cognitivisti afirma ca personalitate este in parte conturata de atitudinile si prejudecatile exprimate de catre adultii din jurul copilului. Se speculeaza si ca personalitatea se naste din identificarea la gen si rolurile pe care societatea le atribuie fiecarui sex. Putem doar concluziona ca niciuna dintre aceste perspective nu poate explica procesul prin care se contureaza personalitatea si ca cel mai probabil imbinarea dintre influentele genetice si sociale determina trasaturile finale ale personalitatii. Toti parintii isi doresc ce e mai bun pentru copiii lor si spera ca le-au "mostenit" doar calitatile. De multe ori insa prescolarul demonstreaza un comportament mai putin pozitiv - fie este foarte timid, fie este agresiv. Parintii copiilor foarte timizi trebuie sa le asigure acestora un mediu in care sa se simta destul de comfortabil si in siguranta pentru a se manifesta. Aratati-le sprijinul in permanenta, vorbiti-le cu calm si fiti alaturi de ei

intotdeauna. Comportamentul agresiv la copii este de obicei generat de frustrare; de cele mai multe ori parintii uita ca un copil violent trebuie linistit cu afectiune, nu tot cu agresiune. Parintii acestor copii trebuie sa le redea increderea in sine, aratandu-le compasiune si intelegere pentru problemele pe care le pot avea. La aceasta varsta multi prescolari pot avea tendinta de a-si dori perfectiunea, lucru ce ii duce la concluzia ca nu sunt in stare sa faca nimic bine. In acest caz parintii trebuie sa coboare putin nivelul asteptarilor si sa ii invete pe ceimici ca nu este nicio problema daca nu reusesc sa obtina perfectiunea in toate. Puteti chiar folosi exemple practice, de oameni foarte buni intr-un domeniu, dar care au greselile lor. In perioada prescolara copiii sunt ajutati cel mai mult de interactiunea cu copiii de aceeasi varsta. Din acest motiv parintii trebuie sa le ofere oportunitatea de a se juca si a-si exersa aptitudinile comunicative intr-un grup de copii. Copilul hipersensibil, temator De cele mai multe ori acesti copii au un comportament ce demonstreaza precautie si teama, ceea ce le limiteaza puterea de explorare si exprimare. Prescolarul mic cu personalitate de tip hipersensibil este foarte timid in relatiile cu copii de aceeasi varsta si adultii in aceeasi masura. Mai tarziu, poate avea atacuri de panica si stari schimbatoare. Un pericol pentru aceasta tipologie este depresia. In general, prescolarul hipersensibil este orientat spre atentia pentru detalii, este foarte receptiv la tot ceea ce il inconjoara si poate fi coplesit de evenimentele incarcate emotional. Copilul hipersensibil se remarca prin reactiile exagerate la atingere, zgomote puternice; aromele, sunetele si experientele tactile ce sunt placute pentru un copil il pot irita pe prescolarul hipersensibil. Acesti copii nu au simt de orientare - se ratacesc cu usurinta si de obicei nu au aptitudini sportive. Parintii acestor copii le pot agrava comportamentul avand o reactie fie prea protectoare si ingaduitoare, fie prea punitiva si intruziva. Cea mai buna abordare in educatia acestui tip de personalitate este empatia, oferirea unor limite blande dar ferme, precum si incurajarea experientelor si explorarilor noi. Copilul apatic si visator Copiii cu acest tip de personalitate se arata foarte putin interesati ce ceea ce se petrece in jurul lor si, in vreme ce alti copii de aceeasi varsta alearga si tipa, acest copil sta linistit la locul sau. Parte apozitiva a acestei tipologii este imaginatia foarte bogata si marea capacitate de independenta, calitati care pot fi foarte apreciate si utile la maturitate. Spre deosebire de copiii hipersensibili, copiii apatici si visatori au nevoie de stimuli foarte puternici pentru a reactiona - sunet puternic si prelung, atingere puternica, etc. Prescolarii apatici pot avea probleme cu activitatile ce necesita coordonarea miscarilor legarea sireturilor, desenarea, urcarea pe o scara, mersul prin spatii inguste fara a agata si rasturna obiectele din jur. Alte probleme pot aparea in cadrul dezvoltarii limbajului si a comunicarii verbale. Pentru parintii acestor copii exista riscul de a renunta, tocmai deoarece este nevoie de stimuli puternici pentru a le capta atentia si implicarea emotionala. Calitatile parintilor trebuie sa fie energia, rabdarea si perseverenta. Copilul sfidator, incapatanat si obraznic

Prescolarul cu acest tip de personalitate are un comportament predominant negativ, fiind incapatant si vrand sa aiba controlul tot timpul. De multe ori face exact opusul a ceea ce i se cere. Prefera repetitia si schimbarile lente, are tendinta de a fi perfectionist si impulsiv. Deseori are un comportament exuberant. Atunci cand prescolarul este temperat de catre parinti sau educatori, perfectionismul si curajul pot fi atuuri de valoare ale acestei tipologii. Pentru parinti este tentant sa aiba un comportament agresiv si intruziv in fata acestui copil, insa astfel doar vor intensifica reactiile sfidatoare ale copilului. Un comportament empatic, linistit si intr-o oarecare masura permisiv poate spori flexibilitatea copilului incapatanat. Copilul neatent Prescolarul neatent nu reuseste sa stea locului sau sa acorde atentie unui lucru. Nelinistit, acest copil trece de la un lucru la altul, de la o activitate la alta, fiind deseori diagnosticat in mod gresit cu Deficit de Atentie (ADHD). Lipsa atentiei si nelinistea se datoreaza insa unor caracteristici fizice - fie ca este vorba de modul in care proceseaza ceea ce vad sau aud, fie ca este vorba de modalitatea in care isi misca corpul, sau felul in care corpul reactioneaza la stimuli. Paritii trebuie sa aiba grija sa nu se concentreze asupra partii negative a comportamentului acestor copii, impunand restrictii aspre si certandu-i tot timpul, in loc sa-i ajute sa faca fata dificultatilor cu care se confrunta. Parintii si educatorii trebuie sa ii invete pe acesti copii sa isi utilizeze "punctele lor forte" pentru a compensa. Odata ce invata sa se concentreze asupra unui lucru, calitatile acestor copii vor iesi la iveala. Copilul activ, cu tendinta de agresivitate Acesti copii sunt foarte impulsivi si predispusi la reactii fizice in fata situatiilor de zi cu zi. Adesea prescolarul intai actioneaza, in loc sa gandeasca. Copilul cu acest tip de personalitate devine foarte usor frustrat si agresiv, recurgand cu usurinta la lovituri pentru a obtine ce doreste. Calitatile lui sunt entuziasmul si creativitatea. Parintii pot agrava comportamentul copilului activ alternand intre "parinti de treaba" si nervi. Acesti copii au nevoie insa de un cadru familial armonios si plin de afectiune, cu reguli care sunt respectate de catre toti membrii familiei. Parintii trebuie sa fie de acord in privinta educatiei oferite si sa faca un "front comun" in fata copilului. Este important ca prescolarul activ sa fie incurajat sa-si foloseasca imaginatia si sa caute alte mijloace de exprimare, in afara de agresivitate.

Crestere si dezvoltare prescolar

Ani prescolari sunt cei mai importanti in dezvoltarea copilului, o perioada in care acesta achizitioneaza aptitudini sociale - invata sa se joace si sa colaboreze cu ceilalti copii, competente lingvistice, noi abilitati fizice si motorii, isi formeaza si dezvolta personalitatea si autodisciplina, dezvolta procesele cunoasterii, etc. In aceasta perioada de varsta - 3 - 6/7 ani - copiii isi testeaza si incearca sa isi depaseasca limitele fizice, comportamentale, emotionale si cognitive. Din acest motiv este important sa se dezvolte intr-un mediu sigur si structurat. Desi explorarea si provocarile sunt importante pentru prescolari, totodata acestia au nevoie de reguli si limite bine definite. Moralitatea prescolarului se dezvolta din dorinta acestuia de a fi pe plac parintilor sau persoanelor pe care le considera importante si din incercarea de a se "comporta frumos". Parintii trebuie sa fie atenti, deoarece povestirea elaborata se poate foarte usor transforma in minciuna, iar daca acest comportament nu este indreptat in anii prescolari, va continua si la maturitate. O alta chestiune importanta in aceasta etapa de dezvoltare la prescolar este independenta. Parintii trebuie sa cultive acest sentiment evitand sa pedepseasca copilul si sa ii induca o stare de vinovatie si rusine - ceea ce duce la aparitia indoielii la prescolar. Odata ce stapaneste sentimentul de independenta, copilul este pregatit pentru a avea initiativa - inceperea unor activitati voluntare, actul de creare si actiunea de a munci. Prescolarii cu initiativa au o baza propice unei experiente scolare pozitive si productive. Prescolarul mic 3 - 4 ani Prescolarul cu varsta de 3 - 4 ani incepe sa socializeze, pentru inceput cu membrii familiei. Dezvoltarea limbajului ia avant si copilul foloseste corect pronumele si prepozitiile, foloseste propozitii din 3 - 4 cuvinte, numara pana la 4, stie una sau mai multe culori si poate spune o poveste. Indemanare fizica este alt domeniu in care prescolarul face progrese, acest reusind sa mearga pe tricicleta, sa sara intr-un picior, sa arunce mingea peste cap si sa coboare treptele alternand picioarele, precum si sa taie cu foarfeca, sa tina creionul cu degetele si deseneze cercul si un om din 3 - 4 parti. La aceasta varsta, vorbirea poate fi afectata de balbaiala. Acest lucru se intampla

deoarece ideile vin in mintea copilului mai repede decat acesta le poate comunica, fie prescolarul este emotionat. Este important sa nu atrageti atentia asupra acestui defect. In mod normal, va disparea in cateva luni. Apelati la un logoped daca balbaiala persista mai mult decat 6 luni, sau daca este insotita de ticuri sau grimase faciale. Prescolarul mijlociu 4 - 5 ani Desi cateodata isi poate stapani emotiile, atunci cand se simte coplesit, prescolarul cu varsta de 4 - 5 ani are nevoie de limite si structuri precise din partea parintilor, fara a se simti vinovat. In ce priveste conversatia, prescolarul vorbeste clar si ii plac glumele si rimele, are un vocabular de 2. 500 - 3. 000 de cuvinte si pune foarte multe intrebari. La aceasta varsta prescolarul capata incredere in fortele sale fizice, insa se poate insela cu usurinta, se poate imbraca si dezbraca singur, sare dintr-un picior in altul. Acum poate aparea preferinta pentru mana stanga sau drepta. Prescolarul este foarte curios in legatura cu corpul sau si al celorlalte persoane si se joaca "de-a doctorul" sau "de-a mama si de-a tata". Aceste jocuri, combinate cu o curiozitate innascuta, pot duce la atingerea propriilor parti intime, insa intr-un mod inocent. La aceasta varsta prescolarul intelege relatia de marime si lungime dintre diferite obiecte, poate numara pana la 10 sau mai mult, numeste 4 culori sau mai mult si deseneaza triunghiul si patratul. Prescolarul mare 5 - 6, 7 ani Pentru prescolarul cu varsta de 5 - 6 ani centrul "lumii" sale este in continuare familia, insa incep sa perceapa diferentele dintre familia sa si celelalte sisteme de valori. Copiii incep sa inteleaga conceptele temporale (dimineata / dupa-amiaza) si spatiale (dreapta / stanga) si se pricep sa sorteze obiectele dupa culoare, forma si marime. La varsta de 6 ani copilul aranjeaza obiectele in ordine, in functie de marime si greutate. In sfarsit copilul intelege ca greutatea ramane aceeasi, indiferent de dimensiune (1kg de pene este egal cu 1kg de fier). Acum deseneaza persoanele cu toate partile corpului si imbracate cu haine. Dupa ce a implinit 5 ani copilul coloreaza fara sa depaseasca conturul, poate prinde cu mainile o minge de dimensiuni medii, topaie stand intr-un picior. Prescolarul intelege regulile si se revolta din ce in ce mai putin.

DISCIPLINA POZITIVA

Disciplina pozitiva este un program creat sa invete copiii si tinerii sa devina responsabili, respectuosi si membri de valoare ai familiei si comunitatii din care fac parte. Programul

este bazat pe best-seller-ul Cartile disciplinei pozitive" de Dr. Jane Nelsen, in colaborare cu alti autori si invata tehnici de indemanare sociala intr-o maniera care este incurajatoare atat pentru parinti si profesori, dar si pentru copii.

Studiile recente ne spun ca majoritatea copiilor sunt proiectati din nastere sa relationeze cu ceilalti si ca acei copii care simt o legatura cu familia, scoala, prietenii si comunitatea sunt mai putin predispusi sa se comporte gresit. Disciplina pozitiva se bazeaza pe intelegerea faptului ca disciplina trebuie sa fie invatata si ca disciplina invata. Jane Nelsen spune ca disciplina pozitiva se bazeaza pe cinci criterii prin care copiii pot fi invatati disciplina in viata, si anume: 1. Sprijinirea copiilor in perceperea sensului relationarii - Apartinerea si importanta personala in relatie cu un grup, familie, comunitate. 2. Respectul si incurajarea - prin bunatate si fermitate, in acelasi timp. 3. Educatie de lunga durata - are in vedere ce gandeste copilul, ce simte, ce invata si ce decide cu privire la el si lumea lui si ce sa faca in viitor pentru a supravietui si a prospera. 4. Invata copilul abilitatile sociale - respectul, grija fata de ceilalti, rezolvarea problemelor si cooperarea, precum si aptitudinile care il pot ajuta acasa, la scoala sau in comunitate. 5. Invita copiii sa descopere cat de capabili sunt ei - incurajeaza folosirea constructiva a puterii si a autonomiei personale.

Disciplina pozitiva invata adultii sa foloseasca blandetea dar si fermitatea in educatia copiilor; nu se bazeaza pe o permisivitate exagerata, dar nici nu abuzeaza de aplicarea pedepselor.

Uneltele si conceptele disciplinei pozitive

Respectul reciproc. Adultii isi manifesta fermitatea prin respectul de sine si a nevoilor impuse de situatiile in care se afla si isi manifesta bunatatea prin respectarea nevoilor copilului. Identificarea motivului care sta in spatele comportamentului; recunoasterea motivului pentru care copilul face ceea ce face si lucreaza la schimbarea motivului in loc sa incerce doar schimbarea comportamentului. Comunicarea practica si aptitudinea de a rezolva probleme. Concentrarea pe solutii in locul pedepselor. Incurajarea in locul laudelor. Incurajarea observa efortul si imbunatatirea, nu doar succesul si construieste respectul de sine si puterea personala. Disciplina pozitiva include recompensarea comportamentului pozitiv la fel de mult ca urmarirea reducerii comportamentului negativ. Unele recompense pot fi de natura verbala, dar altele pot fi chiar cadouri care se ofera copilului in urma unui comportament pozitiv.

Si totusi, cum inveti copiii auto-controlul, auto-ajutorul, modalitatile de a se intelege cu ceilalti, obiceiurile in familie si rutina la scoala? In randurile care urmeaza vom incerca sa gasim cateva metode si cuvinte care pot fi utilizate in situatii obisnuite la care participa copiii mici. 1. Arata copilului ca recunosti si accepti motivul pentru care el face ceea ce, in opinia ta, este gresit. Stiu ca vrei sa te joci cu trenuletul, dar..."Astfel validezi legitimitatea dorintelor copilului si ca tu il intelegi. 2. Argumenteaza de ce spui dar": tu vrei sa te joci cu trenuletul, dar fratele tau il foloseste acum." In acest fel copilul intelege ca si altii au nevoi. 3. Ofera-i o solutie: In curand te vei putea juca cu trenuletul." Un copil in varsta de un an incepe sa inteleaga conceptul un minut" si va astepta rabdator daca intotdeauna ne tinem de cuvant dupa 60 de secunde. La doi-trei ani, copilul incepe sa inteleaga cand ii spunem Te anunt cand iti vine randul", daca o facem intotdeauna si nu dupa mai mult de 2-3 minute. Aceasta metoda ajuta copilul sa invete cum sa isi amane o satisfactie, dar nu afecteaza abilitatea lor de a percepe timpul. 4. Deseori poate fi util sa spui ceva care sa sublinieze increderea ta in abilitatea si vointa copilului de a invata: Cand vei fi mare vei sti cum sa..." Astfel ii confirmi copilului increderea ta in el si ii transmiti ca stii ca are toate datele ca sa creasca si sa se maturizeze. 5. In unele situatii, dupa ce ii transmiti clar ce nu trebuie facut, ii poti demonstra ce trebuie facut sau o alta modalitate mai buna de a face acel lucru: Nu lovim. Atingem chipurile oamenilor cu blandete"(corectie usoara) sau Piesele jocului nu se arunca. Hai sa le aranjam impreuna" (iti oferi ajutorul). In acest fel stabilesti limite cu fermitate, dar ajuti si copilul sa simta ca sunteti o echipa, nu dusmani.

6. Copilul mic nu este usor de distras de la o activitate sau un obiect, dar este usor de

redirectionat. Astfel ii insufli credinta ca are dreptul de a alege, dar ca si altii au drepturi. 7. Evita acuzatiile. Comunica pe un ton respectuos, chiar si cu bebelusii. Astfel previi scaderea respectului de sine al copilului si incurajezi cooperarea. 8. Pentru fiecare refuz al tau, ofera copilului doua variante acceptabile. De exemplu: Nu o poti musca pe sora ta, dar poti musca un biscuite sau ratusca de plastic." In acest mod ii incurajam independenta si capacitatea de a lua decizii, dar impunem si niste granite. 9. Stabileste limite si standarde ferme, dupa necesitati. 10. Aminteste-ti ca ocupatia" copilului mic este sa atinga, sa miroasa, sa guste, sa loveasca, sa exploreze. Uneori pot fi lacomi, alteori surprinzatori. Nu sunt abili in a imparti; copiii au nevoie de timp pentru a exprimenta posesia inainte sa invete sa imparta. Copiii au nevoie de un grad de independenta fata de parintii lor pentru a putea deveni individualitati. Un mod de a face acest lucru este de a spune nu" si de a nu face ce li se cere, alt mod este de a face ce nu este dorit. Daca adultii isi inteleg copiii pot crea situatii si pot dezvolta atitudini care vor permite si vor incuraja dezvoltarea. Disciplina este mai usor invatata de catre copii prin ghidare, nu prin pedeapsa.