Capitolul 26: Ochii rosii

Aisha s-a ridicat de pe canapea si s-a indreptat spre mine. O secunda mai
tarziu,Jasper, Emmet, mama si bunicul erau in fata ei.
-E in regula, spuse tata. Vroia doar sa o imbratiseze. Doar ca...(se uita spre
Aisha) nu poti face asta. E prea riscant.
-In regula.
-Deci, nu imi pot imbratisa prietena cea mai buna?am spus.
-Renesmee, intelege, e prea periculos.
Credeam ca dupa o luna lucrurile s-au mai domolit, la fel si pofta ei de sange.
-Nu, spuse tata. Asta se intampla cam dupa un an. Oricum, pana acum a avut un
caracter exemplar. Doar ca...nu se stie.
Jasper,Emmet si bunicul s-ar dat la o parte din fata ei. A ramas doar mama. Chiar
si asa, am putut sa o zaresc: era frumoasa, mult mai frumoasa decat atunci cand
era om (desi chiar si atunci era mult mai frumoasa decat multe fete), insa avea un
defect ce o facea sa para coborata dintr-un film de groaza: ochii rosii. Foarte
rosii. Extrem de rosii. Atat de rosii incat mi s-a facut pielea de gaina.
-Se vor deschide in cateva luni, spuse tata. Ochii,ii lamuri pe ceilalti.
-Doar daca nu pacatuieste pana atunci, spuse Emmet razand.
Ei bine, asta e o imagine la care nu vreau sa ma gandesc.
-Termina, Emmet, m-am rastit eu.
M-am uitat din nou la Aisha si i-am zambit. Mi-a zambit si ea. Nu se schimbase
nimic in prietenia noastra, nu avea cum sa se schimbe asta, indiferent de ce s-ar
intampla.
-Deci, cum e? intreba bunicul. Poti suporta?
-Da, raspunse ea. E bine. Renesmee...nu miroase chiar ca un om. E chiar bine.
-E chiar bine, repeta tata.
-Doar ca...
-Ce e, Aisha? am intrebat eu.
-E un miros..deranjat..undeva.Nu stiu...parca ma ustura gatul. Si nu e sete...
-Ah, probabil ca sunt eu, zambi Jake de langa mine.
-O sa te obisnuiesti in timp,spuse tata. Din pacate, adauga el.
-Cum adica din pacate?
Nu cred ca trebuia sa spun asta cu voce tare.
-Renesmee, ce-ar fi daca am sta noi putin de vorba?
Ah, speram sa fie mama...cu ea vroiam sa stau de vorba, ea era
mai...blanda..si...oh, nu tata!!!
-Sa facem o plimbare, spuse el, ignorand gandurile mele.
Si iata-ma plecand cu tata in padure, unde va urma cu siguranta ceva morala
si...cine stie....

Capitolul 27: Tata

-Vroiam doar sa iti spun, zise el sprijinindu-se de un copac.

-Da?
-Sa ai grija. Nu vreau sa ma faci bunic, adauga el zambind. Sunt prea tanar
pentru asta.
-O,da.Doar o suta si ceva de ani, esti in floarea varstei, am spus eu razand.
Doar atat?Asta era?De asta mi-a fost frica?
-Doar atat, da, spuse el.
Am zambit.
-Renesmee, uite ce e: daca as fi fost in locul tau nu as fi procedat asa. Dar nu
sunt. Eu sunt eu si am viata mea, este asa cum mi-am dorit sa fie. Tu...esti
libera sa faci propriile alegeri. Stiu ca esti o fata desteapta, am incredere in
tine.Eu...sunt mai de moda veche. Insa nu am niciun drept sa iti conduc viata.
M-am asteptat la orice dar la asta nu.
 -Ai crescut, spuse el. Iar eu si mama ta trebuie sa acceptam asta. Oricarui
parinte ii este greu sa accepte faptul ca fiul sau fiica lor a crescut, s-a
maturizat si are propria viata. Trebuie sa ne intelegi, atata timp cat tu ai
crescut atat de repede. Insa va fi bine.
-Stiu ca va fi bine.
-Te iubesc,Renesmee.
-Si eu te iubesc. Si iti multumesc.
-Pentru ce?
-Pentru tot.

******
Cand ne-am intors acasa, Jacob parea ca se cearta cu David.
-Nu te mai baga, Jacob. Pur si simplu nu te mai baga!
-Inceteaza, bine?Ti-am tolerat prea multe!
Am ajuns langa ei.
-Ce se intampla?
Inainte ca cineva sa imi raspunda, am vazut-o pe Aisha: avea pumnii inclestati,
iar maxilarul ii tremura. Cunosteam semnelea astea, urma sa atace. Iar Jake nici
macar nu se uita la ea, nici nu va avea timp sa se transforme sau sa riposteze. In
momentul in care Aisha a facut un pas, am alergat catre ea si am impins-o cu toata
puterea. A durat doar o secunda: a zburat cativa metri mai in spate si a cazut
peste un copac, rupandu-l din radacini.
In secunda urmatoare, David a ajuns langa ea si i-a prins mainile la spate. M-am
uitat la tata: era asezat in fata lui Jacob. Bineinteles, el ii citise gandurile
si se asezase in fata lui pentru a-l proteja. De ce nu m-am gandit la asta inainte
sa o atac?

Capitolul 28: Puterea

-Imi pare rau, Aisha!

-Nu, mie imi pare rau...
-Nu, mie...
-Stii,Jacob,spuse David.Eu....
-Nu-i nimic.Eu am gresit.
-De fapt...
Bine, asta e cam peninibil...Toata lumea isi cere scuze de la toata lumea...
-Nu e vina nimanui,spuse bunicul. Lucrurile astea se intampla....
-Renesmee! ma striga tata.
Expresia fetei lui era ceva intre uimire si incruntare.
-Nu inteleg, spuse el.
-Ce este?
-Nu ar fi trebuit sa ai puterea asta. In mod normal, nici un vampir adult nu ar
avea puterea sa o arunce asa...dar tu...nici nu esti vampir...cum...ai putut?
-Nu stiu. Conteaza? Pur si simplu. Am crezut ca va ataca, Jacob era in pericol
si...
-Stii, m-am gandit la asta, spuse Jake. Cand...
Nu mai continua, nu era nevoie, tata ii citea gandurile. Insa noi nu...cand...ce?
Tata se incrunta, apoi zambi, apoi se incrunta din nou.
-Renesmee, se intampla ceva.
-Cand...ce?Imi spuse si mie cineva?
-Cand m-ai lovit, zise Jacob.
Toata lumea din incapere se foia. Ahh...despre asta vorbea....
-L-ai lovit? intreba Rose dintr-o data vesela?De ce?
-Iti spun cu alta ocazie. Deci, am spus indreptandu-ma spre tata. Ce e cu asta?
-Nu ar fi trebuit sa ai atat de multa putere....
-Dar...nu o am...adica nu mereu...doar atunci...si acum. In rest, stii doar ca nu
am.
-Ce-ar fi sa facem un skandenberg?zise Emmet.
 -Dar e absurd! Nu am aceasta putere, nu...
-Dar o ai, spuse tata. Nu stiu cum si de ce...si nu tot timpul..dar o ai...
-Hai, sa incercam, insista Emmet. Nu avem nimic de pierdut.
Si am incercat. Am pierdut o data, de doua ori, de trei...Nici nu apucam sa ma
concentrez ca Emmet imi lipea mana de masa...
-Gata!am spus nervoasa. Incetati! Nu merge, bine?! Pur si simplu....
Am dat un pumn in masa de nervi. Apoi, masa a inceput sa se crape si s-a rupt in
doua.
Cum am facut asta?
Emmet mi-a prins mana din nou. Eram nervoasa, extrem de nervoasa, vroiam sa ma
lase in pace cu aceasta putere pe care aveau ei impresia ca o am.
Si l-am invins.

Capitolul 29: Insula Esme

-Deci..cum se face?Trebuie sa existe o explicatie...

Tata dezbatea despre puterea mea de jumatate de ora. La discutie participau si
bunicul, mama, David si Jacob, insa niciunul nu reusea sa gaseasca o explicatie.
-Vreti sa incetati o data?am spus
-Stiu!spuse David
-Ce stii?l-am intrebat
-Cred ca stiu...puterea ta...cand ai impins-o pe Aisha, ti-era frica...ti-era
frica, nu?
-Probabil.De ce?
-Da, iti era frica pentru Jacob,sa nu pateasca ceva. Si mai devreme, erai
nervoasa..
-Da, exact ca acum, am spus printre dinti. Care-i treaba?
-Si...continua David..nu stiu de ce l-ai pocnit pe Jacob,dar cu siguranta nu erai
fericita. Erai suparata,asa-i?
-Da...
-Asta se leaga, interveni tata. Chiar se leaga,Renesmee,intelegi?
-Nu.
-Sentimentele puternice iti dau aceasta putere.
-Cele negative, interveni si bunicul. Cele negative: supararea, frica, enervarea,
pun pariu ca si ura..
-Asta e super! am spus zambind
Au continuat inca o jumatate de ora vorbind despre puterea mea.E, intr-adevar,
uimitor..interesant..super...doar ca m-am saturat sa fiu in centrul atentiei...e
obositor.
M-am indreptat catre Aisha .Statea la cativa metri departare de noi si tinea in
mana una dintre scoicile pe care le adusesem din La Push. Parea putin trista.
-Pot sa vin?am intrebat-o.
-Sigur.
-S-a intamplat ceva?
-Nu. Doar ma gandeam ca...nu am vazut niciodata marea.
-Niciodata?
-Nu. Cred ca e superba,nu?
-Este.
-Nici acum nu voi putea merge. Soarele,stii...Nu o voi vedea niciodata.
-Aisha!Renesmee!
Alice ne striga. Ne-am dus din nou langa ei.
-Ce e, Alice?intreba Aisha.
Se uita la noi, insa nu spunea nimic. In final, tata a fost cel care a vorbit:
-E vorba despre Aisha. Parintii ei o cauta. Au pus afise in tot orasul.
-Nu sunt parintii mei, i-o taie Aisha.
-Ei te-ai adoptat,iti sunt parinti...
-Dar...
-Aisha, stiu ce simti in legatura cu ei. Crede-ma, chiar stiu...Dar acum
constitue o problema.
-Va trebui sa plecam,spuse mama.
-Dar daca vom pleca, nu vom da de banuit?am intrebat.
-Asta e problema.
Tata zambea.Apoi a spus triumfator:
-Nu e nevoie sa plecam cu totii.Pot pleca doar Aisha si David...pentru o vreme.Si
stiu locul perfect unde pot merge: insula Esme!

Capitolul 30: Fata cu ochii de aur

Aisha si David au fost foarte incantati de plecarea lor pe insula Esme. Si le-a
placut atat de mult incat au stat acolo un an. Desigur, vorbeam aproape zilnic la
telefon. Tata spusese ca e mai bine asa, pentru ca dupa un an trece perioada
critica si se poate controla mai bine. Stiam ca este pentru siguranta mea. Daca
Aisha si David nu ar fi fost fericiti acolo, m-as fi simtit vinovata. Dar
erau,stiam asta din tonul vocii ei, din ceea ce imi povestea...
La cateva zile dupa ce ei au plecat, cautarile Aishei au incetat. Cam atat o
iubeau asa-zisii ei parinti. Dupa ce lucrurile s-au linistit definitiv, am plecat
si noi. Noua destinatie: St.Paul, Minnesota.
Pentru ca se saturase deja de liceu, mama a devenit asistenta la noul spital la
care s-a angajat bunicul, iar eu, tata si Jake ne-am inscris la Facultatea de
Medicina. Emmet si Rose s-au mutat in Paris pentru o vreme. (Asta imi aduce aminte
de "Un vampir american la Paris").

M-am trezit undeva in jurul pranzului, dupa multe saptamani de treziri matinale.
Razele soarelui de abia intrau pe geamul casutei noastre. Casa noastra era
alcatuita din trei camere: un living micut, o biblioteca si dormitorul si se afla
la circa 1 km de casa mare, in care locuiau mama si tata, bunicii si Alice cu
Jasper.
Am intredeschis ochii. Jacob inca dormea langa mine. M-am ridicat din pat si am
intrat in baie sa-mi fac un dus. M-am imbracat (blugi si un tricou negru,nimic
special) si am iesit. Jacob inca dormea. M-am trantit inapoi in pat. Atunci s-a
trezit.
-Ce, ce?spuse el buimac.
-Nimic, am spus si am ras.
S-a ridicat din pat si s-a dus la sifonier, de unde a scos o cutiuta mica,
argintie.
S-a asezat in genunchi langa pat.
-Of, Nessie, imi strici toate planurile. Trebuia sa ma trezesc inaintea
ta.Trebuia sa iti aduc micul dejun la pat...
-O,da? Si carui fapt ii datorez aceasta tentativa de gest?
-Fii, serioasa, macar de ziua ta...
-Ziua mea?
O, da! Era chiar ziua mea. Cum de am uitat?
-Nessie...
-Am uitat...
-Nu uiti niciodata de ziua mea, de ziua lui Edward, a Bellei, a tuturor
membrilor...dar uiti de ziua ta de nastere?
-Pai voi sunteti importanti pentru mine.
-Dar tu nu esti importanta pentru tine?
Am inceput sa rad. Era ciudat. Nu mai uitasem de ziua mea pana cum. Dar cat am
fost de ocupata cu facultatea...
-Imi dai o data ce ai acolo?am spus eu inca razand.
-Trebuie sa imi fac curaj.
-Sa iti faci curaj?
Mi-a intins micuta cutie. Am deschis-o cu grija, intrebandu-ma ce ar putea fi
acolo...
Ei,bine, la asta nu ma asteptam...
 Un inel.
-Ai vrea sa...adica...stii tu...sa fii...
Asteptam. Era amuzant sa vad cum nu reuseste sa isi gaseasca curajul si cuvintele
potrivite ca sa imi spuna. Nu il vedeam des pe Jake intimidat.
-Nessie, ajuta-ma!
Am inceput sa rad. Hei, nu m-am schimbat peste noapte, sunt aceeasi pe care o
stie, de ce ii e frica?
-Spune!
A tras aer adanc in piept apoi a spus:
-Vrei sa fii sotia mea?
-Normal ca vreau!
Am sarit sa-l imbratisez.
Aveam de gand sa mergem la casa mare, insa in final ne-am hotarat ca mai pot
astepta vreo ora....

-Grabeste-te, Alice o sa ne omoare pe amandoi daca nu ajungem mai repede!

-Jake, ce imi pregateste Alice?
-Vei, vedea.
-Deci imi pregateste ceva.
-Vei vedea. Imbraca-te si hai.
Oare pe unde mi-am aruncat tricoul?Mmmm....mai bine imi pun ceva mai elegant. Am
deschis dulapul si am ales o rochita bleo si o pereche de balerini. M-am pieptanat
si gata...hei, unde mi-e inelul? Am inceput sa il caut.
-Pe asta il cauti?spuse Jake.
-O,da..
Mi l-a pus pe deget. Imi statea bine. Era foarte dragut. Din aur alb si
diamante..dar nu asta conta. Putea fi din orice, era de la Jacob, asta era
important. De la viitorul meu sot....uau!

Am ajuns in sfarsit la casa mare. Am tras aer in piept, simtind un miros nou,
cunoscut si unul mai putin cunoscut. Il stiam pe cel dintai..si ii cunosteam si
masina parcata in fata casei: David!
Am alergat inauntru. Bunicul mi-a deschis usa. Nu am apucat sa vad decat un tort
mare si 8 lumanari aprinse, apoi au inceput sa cante "Multi ani traiasca". Am
suflat in lumanari si i-am imbratisat pe toti, primind felicitari si cadouri.
-David, am spus imbratisandu-l. Imi era atat de dor de voi. Unde e Aisha?
Stiam ca al ei trebuie sa fie cel de-al doilea miros, cel care imi era mai putin
cunoscut. Nu apucasem sa petrec destul timp alaturi de ea pentru a ma obisnui cu
mirosul ei de vampir.
Am vazut-o si am fugit sa o imbratisez. M-a imbratisat si ea cu drag. Era la fel
ca ultima data cand am vazut-o, cu o singura exceptie: nu mai avea ochii rosii, ci
galbeni. Devenise o fata cu ochii de aur.

Multumiri:
Le multumesc mamei si cumnatei mele, fiindca au fost primii mei cititori si m-au
incurajat sa scriu mai departe.
Ii multumesc Adrianei pentru ca mi-a amintit cum ii chema pe toti membrii haitei
de varcolaci.
Le multumesc fetelor de pe www.stiritwilight.blogspot.com si celor de pe
www.twilight2you.blogspot.com pentru ca mi-au publicat fanficul.
Dar, in primul rand, va multumesc voua, celor care ati citit!

P.S.: Nu s-a terminat, urmeaza si partea a doua. :D