Arta bizantina arhitectura

Arta bizantina a fost creata pe teritoriul Imperiului Bizantin (Imperiul Roman de Rsrit) intre anii 316 1453 si a continuat sa existe si dupa caderea acestui imperiu pe teritoriile crestine ale bisericilor ortodoxe din Estul Europei si Euro-Asiei. Arta bizantina a fost (si este) o sincrezie dintre traditiile Romane si ale Greciei antice. Conceptia originala a ceea ce numim astazi arta bizantina consta in faptul ca acest stil a dezvoltat o viziune estetica complet diferita de ceea ce s-a creat in Occidentul Europei. Estetica bizantina avea ca obiectiv principal abstractizarea. Arta clasic era marcat de ncercri de a creea reprezentri ce imitau realitatea diferit, aparent ascetic, cu o abordare la granita simbolicului. O sincopa in evolutia acestei arte a avut loc intre secolele VIII-IX, in asa numitaperioada iconoclasta. Dezvoltarea credinei n icoane, acestea devenind un intermediar ntre credincioi i Dumnezeu, a fost primita extrem de problematic de unii dintre parintii bisericii bizantine. Iconoclasmul a fost procesul sustinut de autoritatile imperiale, cu ajutorul clerului urban al imperiului, pentru interzicerea icoan elor i a sfintelor moate. Apogeul perioadei iconoclaste a fost in perioada mpratului Leon al III-lea(717741). Teologic, iconoclasmul nsemna la acea vreme dorina de respectare i a acelei porunci din Decalog. Partea buna a acestei perioade consta in faptul ca multe dintre mnstiri sunt nchise si multi clugri iau calea exilului spre Italia, Balcani (Bulgaria, Serbia i rile Romne) si Rusia, unde vor continua tradiia artei bizantine. n Italia i n celelalte ri, aceti clugri construiesc numeroase biserici i mnstiri decorate cu mozaicuri i fresce. Aceste lcae de cult devin centre importante de cultur bizantin i vor exercita o deosebit influen asupra picturii italiene de mai trziu. Epoca de apogeu a fost fara indoiala perioada lui Iustinian (527 565). Are loc recucerirea (temporar a) Italiei i implicit amestecul dintre tradiiile romane, orientale i cretine. n Constantinopol i n Ravenna se ridic adevrate monumente arhitectonice decorate cu mozaic, filde, aur. Iustinian nu numai c a pus bazel e unui imperiu absolut, codificnd legile i impunnd supuilor religia cretin, dar a iniiat i un vast program de construcii despre care am vorbit si vom mai vorbi. Este extrem de greu sa discuti despre arta bizantina ca o manifestare uniforma si asta din doua cauze diferite. Prima ar fi distrugerea centrului cultural si spiritual in 1453, anul ocuparii Constantinopolului de turcii otomani, a doua o intensa regionalizare inainte si in special dupa acest fatidic an. Ceea ce marele istoric Nicolae Iorga a numit Bizan dup Bizan, si nu numai, in contextul romanesc. Atat cat a existat Imperiului Bizantin, geocentrismul artistic a fost Constantinopolul si posesiunile bizantine din toate regiunile sau sub autoritatea Basileului care conducea Imperiul Roman de Rsrit. In acest teritoriu putem observa cateva tendinte artistice comune: (1) Tradiionalism extrem de dur pstrarea regulilor i canoanelor care determin stabilitatea artei i lipsa ei de libertate creativ i fantezie. Cu rare excepii, artitii bizantini sunt anonimi, conservatori, pstrtori ai regulilor odata stabilite. Orice inovaie adoptat devine regul, ceea ce explic evoluia nceat i fr salturi a ntregii arte.

(2)

Dependena absoluta de religia imperiala (cretinismul): cultura i arta

bizantin au constituit instrumentul de propagand a religiei cretine, dar i a puterii imperiale, a autoritii bazileului. Arta avea rolul de a impresiona, de a proslavi divinitatea. (3) Lipsa de omogenitate si manifestarea locala: dincolo de un numitor comun, impus de iconografie, exist n plan local trsturi de individualizare, specifice diferite lor coli i centre existente pe teritoriul imperiului. Am amintit cele doua apogeuri ale artei bizantine, mentionand Perioada de consolidare pe timpul lui Iustinian si Renasterea Palaiologos (Paleolog). Despre aceste apogeuri vom discuta separat. Important este de mentionat ca artizanii bizantini au creat si capodopere islamice inainte de caderea Constantinopolului si bineinteles dupa caderea lui. Doua exemple clasice ar fi superbele mozaicuri aflate in vestita moschee Cupola Stncii din Ierusalim si Marea Moschee din Damasc (fosta catedrala Sf. Ioan Botezatorul). Maine inca o postare pe acelasi subiect. Dupa perioada lui Iustinian (527 565), in care arta bizantin cunoaste apogeul si stagnarea intre secolele VIII-IX, in asa numita perioada iconoclasta, arta bizantina traieste o noua renastere, cunoscuta in istoria artei sub numele dinastiei care guverna Bizantul Renasterea Macedoniana. Aceasta perioada incepe cu intronarea Bazileului Vasile I-ul Macedoneanul (881 886). Dup unii istorici, Vasile I ar fi fost dintr-o familie armean, care s-a stabilit n Macedonia. De asemenea, se pare ca ar fi fost strnepotul lui Leon V Armeanul. In aceasta perioada este abolit total iconoclasmul si o noua reinnoire a artei bizantine are loc in Bizant si pe intreg teritoriul stapanit de imperiu. Primul domeniu care renaste este arhitectura si doua mari manastiri sunt inaugurate. Prima este Hosios Lukas, situata langa Distomo, in Boeotia. Manastirea gazduieste pana in zilele noastre superbe exemple de fresce si mozaicuri din aceasta perioada. O alta manastire celebra din aceasta perioada este Nea Moni din Chios, Chios fiind o insul Greac, aflat n Marea Egee, la 7 km de coasta Turciei. O alta forma de arta care s-a dezvoltat in perioada macedoniana este sculptura iconica si producerea unor tripticuri sculptate in fildes si in bronz aurit de o frumusete extraordinara. Cel mai cunoscut triptic din aceasta perioada este fara indoiala tripticul Harbaville, aflat astazi in Muzeul Louvre. Tripticul ii infatiseaza pe Iisus, Maica Domnului si Sf. Ioan Botezatorul. Partea posterioara a tripticului ii reprezinta pe multi dintre Apostolii si Sfintii bisericii ortodoxe contemporane dinastiei. O alta comoara culturala si artistica ramasa din aceasta perioada este o placa de fildes aurit care facea parte din acelasi triptic, sub numele Romanos si Eudoxia. Maine despre dinastia Paleologilor si al doilea apogeu al artei bizantine. Fara nici un dubiu, al doilea apogeu (din nefericire si ultimul) al artei bizantine in Constantinopol are loc in timpul ultimei dinastii bizantine, cea a Paleologilor(1259 1453). Aceasta sublima reprezentare artistica va purta titulatura de Renaterea paleolog, care dupa caderea Constantinopolului va deveni un declansator artistic im portant in Renasterea italiana Dei sub dinastia Paleologilor ncepe decderea politica si militara a Imperiului Bizantin, arta isi pstreaz nota de splendoare i fast. Fresca nlocuiete complet mozaicul i este dispus pe toat suprafaa peretelui. Subiectele sunt mbogite cu noi episoade din viaa lui Iisus sau ale sfinilor. Personajele sunt surprinse n micare, concretizat prin gesturi avntate, libere, falduri fluturnde. Chipurile sunt mai puin severe, mai delicate, iar paleta cromatic este rafinat, cu efecte pitoreti.

Am ales ca reprezentativa pentru aceasta perioada artistica Manastirea Chora, din Istanbul. Manastirea (Biserica) Chora (astazi muzeu) se afla, initial, in afara zidurilor Constantinopolului, zidite in secolul al IV-lea de Constantin cel Mare, la sud de Cornul de Aur. Chora, biserica monahala a Mantuitorului, isi trage numele de la o expresie care inseamna din camp sau din afara zidurilor. Acest nume face referire la pozitia ei fata de oras, in jurul ei nefiind nici oras, nici alte cladiri. In urmatorul secol (413-414), imparatul Teodosie cel Mare va ridica un al doilea rand de ziduri, acestea ingloband si zona in care se afla Biserica Chora. Pana la inceputul secolului al XIV-lea, cand biserica a fost restaurata si imbracata in celebrele ei mozaicuri, aceasta nu a fost de o importanta deosebita. La inceputul secolului al XII-lea, biserica va fi aproape distrusa in urma unui puternic cutremur. Biserica va fi reconstruita de catre Isaac Comnenul, cel de-al treilea fiu al lui Alexius. Teodor Metochites, un important demnitar de stat si un bizantin extrem de influent, este ctitorul celor mai multe dintre mozaicurile si frescele Bisericii Chora. Mozaicurile si frescele ctitorite de Teodor au fost realizate intre anii 1315-1321. Aceste mozaicuri sunt cele mai reusite exemple de arta bizantina din perioada renascentistpaleologa. Minunatiile ce imbraca peretii interiori din Chora sunt toate facute de mesteri anonimi. Biserica este structurata in trei parti distincte: pridvorul, naosul si paraclisul sau capela laterala. Biserica Chora pastreaza sase domuri: doua deasupra pronaosului, unul deasupra paraclisului si alte trei deasupra naosului central. Principala usa de intrare se afla pe fatada vestica. In anul 1948, Thomas Whittemore si Paul Underwood, membri ai Institutului de Bizantinologie din America si ai Centrului de Studii Bizantine din Dumbarton Oaks, au sponsorizat un intreg program de restaurare a Bisericii Chora. Din acel an si pana astazi, cladirea a incetat sa mai fie folosita pe post de moschee. In anul 1958, Biserica Chora a fost deschisa publicului ca muzeu bizantin Kariye Muzesi. Insula Creta a adapostit una dintre cele mai vechi civilizatii ale omenirii. Intre secolul al XX-lea .Hr si pana astazi, Creta a fost unul dintre cele mai importante insule Mediteraniene. In anul 67 .Hr, Creta este cucerita de armatele romane ale lui Pompei. Dup cderea imperiului, Creta a intrat sub dominatia Bizantului pentru doua perioade, intrerupte de o dominatie islamica intre anii 820 960. Prima perioada bizantina intre 310 820 nu este semnificativa in arta bizantina avand in vedere ca insula Creta a fost cucerita in aceasta perioada de doua ori (vandali si slavi) si aproape distrusa de doua cutremure majore (365 si 415). A doua perioada bizantina incepe dupa recucerirea ei in 960 si va dura pana cand Basileul Alexios al IV-lea Angelos o va ceda Papei de la Roma pentru a o folosi ca baza de iesire pentru cruciade. Administratorul papal Boniface of Montferrat o va ceda contra datoriilor pe care le avea genovezilor si venetienilor. Pana la urma, venetienii au pus stapanire pe insula si o vor guverna direct sau indirect pana in anul 1669, cand insula va cadea pentru o perioada mai lunga in stapanirea Imperiului Otoman. Scoala Cretana, ca reprezentanta de seama a artei bizantine, se dezvolta dupa secolul al X-lea si ajunge la apogeu intre secolele XV-XVII. Cel mai vestit membru al acestei scoli a fost fara indoiala Domnikos Theotokpoulos, cunoscut noua ca El Greco. Intre secolele XII-XIV, scoala cretana este construita in jurul unor maestrii iconari anonimi, conform practicilor bizantine din Constantinopol. Dupa caderea Constantinopolului, incepand cu secolul al XV-lea, apar marile nume ale acestei scoli (in ordin cronologic): Emmanuel Tzanes, Michael Damaskenos, Theophanis Strelitzas (Cretanul), El Greco, Theodoros Poulakis si multi alti maestri care au participat din plin la inflorirea renascentista si post-renascentista din occidentul european.

Creta era sub dominatia venetienilor din anul 1204 si avea sa ramana pana la cucerirea ei de trupele sultanului Ahmed in 1669, dar a fost un focar de arta extrem de important. De exemplu din Creta era originar calugarul Teofan, care a zugravit biserica Sfantul Nicolae de la Meteora in 1527, apoi a trecut la Muntele Athos unde a decorat catoliconul si, fara indoiala, trapeza manastirii Lavra in 1527, precum si catoliconul manastirii Stavronikita in 1546, revenind sa lucreze in Tesalia, la Mitropolia de la Kalambaka in 1573. Aceasta arta a picturii murale, care prezinta o anumita evolutie estetica, a ramas profund bizantina ca spirit. Pictura de icoane a cunoscut in Creta, in secolele al XVI-lea si al XVII-lea, o splendida inflorire si operele sale erau apreciate in toata lumea ortodoxa, pana in Sinai si in Rusia. Principalii artisti care au ilustrat-o se numeau Mihail Damaskinos, Emanuel Lambardos, Emanuel Tzanfurnari si Emanuel Tzane. Aproape toti acesti artisti au fost atrasi de comunitatea greaca de la Venetia, unde, in jurul bisericii Sfantul Gheorghe, atelierele de pictura erau foarte active. Una dintre cele mai frumoase, mai rare si mai reprezentative monumente ale artei bizantine este si Bazilica San Vitale. San Vitale din Ravenna, in nord-estul Italiei, nu uimeste prin dimensiunile acesteia, care nu sunt mari, in comparatie cu marile catedrale, insa fascineaza prin interiorul ei. Aflat in nord-estul Italiei, orasul Ravena era, in urma cu un mileniu si jumatate, unul dintre cele mai importante orase ale Europei. Povestea Ravennei incepe in secolul al V-lea, cand imparatul Honorius l-a ridicat la rangul de capitala a Imperiului Roman de Apus, considerand asezarea protejata de mare si mlastini si ferita astfel de inaintarea triburilor barbare. In anul 540 intra in stapanirea Basileului din Constantinopol, reprezentat in Ravenna printr-un guvernator numit personal de Basileu. Ravenna si-a mentinut acest statut timp de 150 de ani. Aceasta perioada a fost considerata o epoca binecuvantata de belsug, in care orasul a fost impodobit cu biserici si mausolee, cel mai vestit monument de acest fel fiind Biserica San Vitale, sfintita in anul 547, in timpul domniei lui Iustinian I. Zidurile exterioare ale acestuia sunt din caramida, fara alta podoaba decat multimea ferestrelor. Acoperisul de forma conica, din tigla, este usor si nu are nevoie de sustinere. Prin ferestrele boltite patrunde lumina soarelui luminand galeriile in care stateau femeile in timpul serviciului divin si oglindindu-se in coloanele de marmura. Elementele cele mai impresionante ale bisericii San Vitale sunt absida si altarul. Remarcabil este mozaicul din absida reprezentandu-i pe Iisus Hristos si cei patru evanghelisti: Matei, Marcu, Luca si Ioan. Iisus este asezat, pe o sfera albastra simbolizand Raiul, are vesmant de purpura, parul scurt si fata lipsita de barba, semanand cu un imparat roman. Este incadrat de ingeri care ii prezinta pe episcopul local Eclesius, in timpul caruia a inceput constructia bisericii in anul 526 si pe Sfantul Vitalis, martir din secolul al III-lea, patronul bisericii. Remarcabil este de asemenea mozaicul tavanului absidei. Dedesubt, intr-un cadru semicircular numit timpan, Abel, al doilea fiu al lui Adam, ofera mielul pentru sacrificiu, iar preotul-rege Melchisedec aduce o ofranda de paine. Aceste doua personaje din Vechiul Testament au fost realizate ca un preludiu tematic la figura lui Hristos din absida, caci ofrandele lor prefigureaza sacrificiul lui Hristos pentru omenire, painea impartasaniei sau Liturghia. Impodobita cu binecunoscute figuri sacre si laice, catedrala San Vitale a ramas bijuteria orasului Ravenna, care s-a aflat sub control bizantin pana in secolul al VIII-lea, cand a fost capturat mai intai de lombarzi, apoi de franci. Bibligrafie, note si citate: Chatzidakis, Manolis, in The Icon, 1982, Evans Brothers Ltd, London, 1981, David Talbot-Rice, Byzantine Art, 3rd edn 1968, Penguin Books Ltd

J. Durand, Lart byzantin, Terrail, Paris, 2001 WikiCommons (Eng, Gr) Chora: The Kariye Museum. Net Turistik Yayinlar, 1987. Paul A. Underwood. The Kariye Djami in 3 Volumes. Bollingen, 1966 Paul A. Underwood. Third Preliminary Report on the Restoration of the Frescoes in the Kariye Camii at Istanbul. Harvard University Press

Societatea Imperiului Roman din secolele IV si V, avand religia crestina recunoscuta oficial, va evolua in cele doua capitale, Constantinopol si Ravenna. Influientele orientale vor patrunde tot mai puternic in structura politica si culturala a Imperiului. In Roma va ramane stapan papa, exercitand o actiune de suprematie ecleziastica, nestanjenit de autoritatea politica. Imparatii bizantini, renuntand la titlul de pontifex maximus, se vor considera ierarhii laici ai bisericii, cu dreptul conducerii acesteia. La sinoadele ecumenice ale crestinismului, prezidate de imparatii bizantini, papa isi va trimite delegati pentru a nu recunoaste suprematia imperial. Sinoadele ecumenice ale crestinismului au fost locul intalnirii eforturilor de a mentine unitatea bisericii, in ciuda intereselor politice. Antagonismele se vor amplifica, pana la ruptura dintre Apus si Rasarit, iar crestinismul va inregistra, odata cu Marea Schisma din 1054, separarea definitive a ortodoxismului de catolicism. Artele plastice Cultura poate fi urmarita, pe o durata de mai bine de un mileniu, in zona rasariteana a Imperiului Roman, respective in Imperiul Bizantin. Etape (sec. IV-XV): 1. Inceputurile (sec. IV siV) 2. Epoca lui Justinian (sec. VI, secolul de aur) 3. perioada iconoclasta (sec. VII-IX) 4. dinastiile macedonenilor si comnenilor (sec. IX-XII) 5. renasterea paleologa (sec. XIII-XV), cu mutarea centrului de greutate de la Constantinopol la Athos Caracteristicile artei bizantine -in domeniul constructilor se stabileste o stransa corelatie intre coloane si arcade. Arhitectii bizantini fixeaza cele doua extremitati ale arcadelor pe capitelurile a doua coloane alaturate, dand astfel arcadei rolul pe care il avea

arhitrava in arhitectura greaca. -se adopta si se prefer procedeul cupolei pe pandantivi. Cu exceptia bazilicilor, cupola va aparea astfel ca forma arhitecturala consacrata si caracteristica pentru intreaga arhitectura bizantina. -se foloseste un nou tip de capitel, numit capitel-imposta. Imposta se numeste adaosul de deasupra capitelului, pe care se sprijina picioarele arcadei. Cu timpul, imposta se contopeste cu capitelul si acesta capata o forma cubica sau de trunchi de piramida rasturnata; -se adopta un plan de biserica in cruce greaca, adica cu brate egale; -se reduce sculptura la un relief marunt, aplicat ca o broderie, si la obiecte de mici dimensiuni, din metal sau fildes; -se foloseste mozaicul ca sistem preferat de ornamentatie, deoarece permite realizarea de compozitii solemne, de o sinteza rece, cu figuri calme si maiestuoase. 1. Inceputurile artei bizantine (sec. IV-V) Despre Constantinopol: Constantinopolul dateaza de la 330, cand imparatul Constantin cel Mare l-a fondat pe ruinele anticului oras grec Byzantion. Orasul se afla in peninsula cu o pozitie strategic deosebit de buna, datorita celor trei zone de apa, in nord, est si sud, avand astfel asigurata izolarea. Noua capitala a fost impodobita cu cladiri, monumente si piete central, cu un palat imperial, o cladire a senatului si cu hipodromul. Planul orasului grupa cladirile oficiale in jurul pietei central. Axul care traversa median orasul, artera importanta de circulatie, era marginit de o colonada acoperita, formand galerii pentru pietoni. Orasul, inconjurat de ziduri puternice, avea bastioane si porti. Numite curtine, zidurile foarte inalte, cu o grosime de cativa metri, erau precedate de santuri care formau obstacole in calea eventualilor atacatori ai cetatii. Vechile ziduri, construite de Constantin cel Mare au fost inlocuite in timpul domniei imparatului Teodosie II (408-450). Noua incinta va devein celebra datorita masivitatii zidurilor foarte inalte cu grosimea de cativa metri. Printre importantele porti ale incintei, Poarta de aur era cea prin care patrundeau in oras cortegiile militare si triumfale. Arhitectura civila: Caracterele arhitecturii laice bizantine pastreaza atat somptuozitatea palatelor imperiale, cat si confortul locuintelor particulare romane adaptate momentului respective.

Domus, casa demnitarilor si negustorilor, se caracterizeaza prin vastitatea curtilor interioare si a gradinilor, a fastului si elegantei. Insula, casa in care locuiau chiriasii, era casa de raport, compusa din numeroase apartamente si dispuse in etaje scunde, cu scari si plansee din lemn. Arhitectura religioasa: Izvoarele artei bizantine le gasim in cultura greaca, in imbinarea traditiilor elenistice alexandrine si mediteraneene din timpul Imperiului Roman, precum si in asimilarea culturilor Orientului Apropiat. Dominanta in arhitectura religioasa va fi folosirea arcului, boltii si cupolei (din traditiile Asiei Mici). Arhitectura religioasa se caracterizeaza prin definirea planului constructiei si elementelor component. Primele biserici crestine au fost adaptari ale tipului bazilicii forense, care, in epoca romana, juca rolul bursei si era in vecinatatea forumului. Printre primele biserici cu plan bazilical, construite la Roma, au fost: vechea basilica Sfantul Petru, basilica Santa Maria Maggiore si basilica San Paolo fuori le muri. Pentru planul bazilical, elementele definitorii sunt: nava central, mai larga si mai inalta decat celelalte spatii, la nivelul superior fiind inzestrata cu ferestre, doua sau mai multe nave laterale si o absida la rasarit, la capatul opus intrarii principale. Incaperi secundare incluse la intrare sunt: pronaosul sau nartexul, spatiu care apare uneori dublat cu un exonartex si cu un esonartex. Acestea sunt precedate de o curte inconjurata de coloane, numita atrium. In afara tipului bazilical, au fost elaborate inca doua tipuri de plan: planul in cruce latina, crucea cu brate inegale (Mausoleul Imparatesei Galla Placidia de la Ravenna), avand characteristic spatial transversal, numit transept, iar in prima jumatate a secolului al V-lea, planul central. Pentru planul central: Mausoleul Santa Constanza din Roma, biserica Sfantul Gheorghe din Salonic, biserica Santo Stefano rotondo din Roma, iar la Ravenna, Baptiseriul Neonian, cu plan octagonal. Sistemul de acoperire al unui edificiu inaltat pe plan bazilical este sarpanta aparenta, iar la cel pe plan central este cupola. 2. Epoca lui Justinian (secolul al VI-lea, secolul de aur)

Arhitectura civila: Inregistreaza din sec. III pana in sec. IV aparitia unor palate grandioase in Asia Mica, continuand vechile traditii romane si orientale. Autoritatea imparatului bizantin, considerata sacra, va da palatului aureola de sacru. Palatul sacru, construit de Constantin cel Mare, va primi prin Justinian o mai mare amploare. Arhitectura edilitara: In Constantinopol, cisternele subterane, ramase din timpul lui Justinian, dau dimensiunea grandorii lucrarilor publice. Cisterna bazilicii cu 420 de coloane, cat si cea de la Bin Bir Direk cu 224 de coloane, erau destinate sa asigure asezarilor urbane reserve mari de apa. Arhitectura militara: Razboiul a impus intarirea fortificatiilor capitalei, dublarea zidurilor de incinta si a turnurilor de paza. Arhitectura religioasa: Numeroase cladiri cu caracter religios sunt ridicate in zona rasariteana a Imperiului. Problemele dificile pe care le-au infruntat inginerii si arhitectii au fost impuse de necesitatea primirii credinciosilor, in numar tot mai mare, in incinta cladirilor. Planul central va fi cel preferat. Solutiile boltilor si cupolelor vor fi studiate si preferate. In afara sistemului de acoperire, cu ajutorul cupolei asezate pe zidurile cilindrice, in forma de tambur, cum este Mausoleul lui Teodoric din Ravenna, a inceput sa fie folosita cupola pe pandantivi pentru ca sa devina, cu timpul, solutia preferata in arhitectura bizantina. Sistemul de acoperire a cladirilor cu caracter sacru va generaliza in acest secol cupola pe pandantivi si cupola cu trompe. In cazul bisericii Sfanta Sofia din Constantinopol, solutia cupolei este una originala. Inventia era aplicata in primul rand asupra zidurilor planului patrat al navei, care au fost inlocuite cu arce semicircular sprijinite pe stalpi; in al doilea rand, in intalnirea bazei circulare a cupolei cu punctele mediane ale celor patru arce semicircular; in al treilea rand, in crearea pandantivelor, fragmente de sfera care fac legatura intre baza circulara a cupolei si unghiurile drepte ale navei.

Planurile prezinta cateva tipuri: planul bazilical (Sant Apollinare Nuovo si Sant Apollinare in Classe din Ravenna); planul in cruce greaca (cu toate bratele egale present la biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol); tipul central, biserica San Vitale din Ravenna, cu inscrierea cupolei in plan octagonal, alteori cladiri de tip central sunt correlate cu planul patrulob, polilob, treflat si patruconc. Biserica Sfanta Sofia din Constantinopol: Cel mai grandiose exemplu de basilica cu cupola (Virgil Vatasianu), cladirea a fost reconstruita in timpu lui Justinian, intre 532 si 537, de catre doi greci, arhitectul Anthemius din Tralles si inginerul Isidor din Milet. Cupola bisericii, cu diametrul de 31 m, situata la o inaltime de 56 m, era plasata deasupra navei central, fiind sustinuta de pandantivi, precum si de doua vaste semicupole, dispuse in axul longitudinal al constructiei. Cutremurul din 558 a produs prabusirea cupolei. Reconstruirea acesteia i-a revenit inginerului Isidor Junior. El a micsorat diametrul realizand o deschidere mai mica decat a primei variante a cladirii, solutie persistenta pana azi. 3. Perioada iconoclasta (sec. VII-IX) Bizantul a trait de-a lungul acestor secole o perioada instabila ca echilibru politic. Imperiul Bizantin inregistrase dificultati inca din secolul al VI-lea, prin patrunderea slavilor in Balcani si, in prima jumatate a secolului al VII-lea, prin rezistenta impotriva avarilor si persilor. Arabii au ocupat o serie de provincii rasaritene ale imperiului (Palestina, Siria, Egipt), in vreme ce bulgarii, in secolul al VII-lea, si-au intemeiat statul. Autoritatea imparatului nu mai e recunoscuta. In interiorul imperiului au loc lupte religioase intre cei care condamnau cultul icoanelor (iconoclasti) si cei care slujeau icoanele (iconoduli). Conflictul a atins moment grave in sec. al VIII-lea pana in 843. Intreruperea si calmarea temporara a conflictului prin Sinodul Ecumenic de la 787, din Niceea a permis evolutia artei figurative din zona est-europeana, in cadrul bisericii ortodoxe. Reluarea luptelot religioase va avea doua consecinte grave prin victoria iconoclastilor: distrugerea unor monumente si parasirea teritoriului de catre artisti. Arhitectura: Arhitectura profana din acea perioada, disparuta in timp, a ramas cunoscuta prin comentariile din texte care pomenesc de luxurianta si exotismul

Palatului sacru. Arhitectura religioasa prezinta cateva tipuri caracteristice de cladiri: 1. biserica tavanita (biserica Sfanta Sofia din Niceea) 2. bazilici boltite si inzestrate cu cupola (Sfanta Irina din Constantinopol) 3. biserica in cruce greaca cu brate egale (Sfanta Sofia din Salonic) 4. tipul central cu variante multiple (patrulab, patruconc, treflat) 4.Dinastiile macedonenilor si comnenilor (sec. IX-XII) In aceasta perioada a avut loc maturizarea culturii byzantine. S-au inregistrat, de la Caucaz pana in Peninsula Balcanica, vii interferente cultural si o remarcabila circulatie de valori estetice, care au creat arta ambiantei byzantine. Datorita populatiilor eterogene si traditiilor acestora, aflate in Imperiul Bizantin, s-au constatat influente reciproce. Perioada coincide cu misiunile pentru crestinarea slavilor, finalizate cu crestinarea sarbilor si bulgarilor si a rusilor. Populatia slava a fost un puternic mediator care a transferat de la o zona geografica la alta categorii varitate de forme si conceptii artistice. In afara lor, calugari din Asia Mica, din Mesopotamia, Armenia de sud si Capadocia au calatorit spre Apus si au purtat cu ei semnele culturii bizantine. Arhitectura In arhitectura civila, este consemnata faima palatelor imperiale si luxul capitalei byzantine. Construirea complexului residential continua traditia Casei lui Justinian. Una dintre resedinte, transformata in palat, a fost Palatul Blachernelor din Constantinopol. Arhitectura religioasa In zona ambiantei bizantine, adica Constantinopol, Peninsula Balcanica (Macedonia, Tracia, Serbia, Bulgaria, Grecia), Italia, Armenia, Asia Mica: 1. biserica-hala, cu inaltimea egala a navelor (biserica Sfanta Sofia din Ohrida, Macedonia) 2. biserica-sala, cu nava dreptunghiulara sau patrata, raspandita in Bulgaria 3. planul in cruce greaca, in Greca, Macedonia (tip macedonean), present si la Venetia (basilica San Marco) 4. Planul catolicon-athonit raspandit in Grecia 5. Tipul central cu cupola in Peninsula Balcanica, Grecia, Armenia, arhipelagul Egeic

Dimensiunile sunt in general mici, diametrul cupolei nedepasind 10 m. Monumente tot mai multe se datoreaza ctitorilor nobili. Populatia satelot din Balcani a fost interesata sa construiasca biserici. Resulta monumente pretentioase, dar si modeste, la sat. 5.Arta bizantina in secolele XIII-XV Renasterea Paleologa Imparatul Mihail al VIII-lea, intemeietorul ultimei dinastii byzantine a Paleologilor, a reconstruit unitatea politica a Imperiului Bizantin. Bulgaria si Serbia luptau pentru infiintarea taratelor. Turcii ocupasera provinciile din Asia Mica, apoi toata Peninsula Balcanica, cucerind Serbia, Bulgaria, Grecia si in 1453 Constantinopolul. In arta, in locul monumentalitatii isi face aparitia constructia cu dimensiuni mici precum si atmosfera discreta. In arhitectura civila, la Mistra, in sud-estul Peloponezului (nume medieval Moreea), s-a pastrat un singur complex, deteriorat azi, un Pompei bizantin. La Constantinopol, in locul Palatului Blachernelor, se afla Tekfur Serai, foarte luxos. Mistra: unul din ultimele centre de cultura bizantina. A fost o perioada centrul guvernarii militare, apoi a devenit centru ecleziastic, patriarhie, cu manastiri, biserici, o mare biblioteca, evoluand ca centru Episcopal al Spartei. Doua mari familii erau dominante: Cantacuzinilor si Paleologilor. Cantacuzinii (1348-1384). Mistra, capital Despotatului de Moreea Mistra devine capital Despotatului de Moreea, cu guvernarea autonoma si dependenta directa de Imparat. Imparatul Ioan VI Cantacuzino a trimis in Moreea pe fiul sau Manuel, cu dreptul de a decide politica proprie. Zona a devenit prospera, Mistra imbogatindu-si patrimonial cu monumente civile si ecleziastice. Dinastia Cantacuzinilor s-a prelungit cu in timpul lui Matei si Demetrios, apoi a lasat loc Paleologilor. Paleologii (1383-1460). Renasterea paleologa

Dinastia paleologa s-a caracterizat prin politica de expansiune si luptele politice de extindere a autoritatii asupra Greciei continentale. Mistra a fost sufletul Peloponezului, centrul intellectual al scrisului, centrul de filosofie clasica, focarul de literature si arta. Arhitectura militara Constructii de tipul cetatuilor ridicate in Serbia, Bulgaria si Grecia, destinate apararii. Arhitectura religioasa Nu a inregistrat elaborarea unui nou tip de plan, de structura su system de acoperire, ci doar o reducere a variantelor cunoscute. Bazilica este frecventa in provinciile grecesti. In zonele periferice ale imperiului sunt prezente tipul sala si planul central, cu cupola sau boltit semicilindric. Planul in cruce greaca e raspandit in Grecia si Macedonia, iar planul triconic in Macedonia si Bulgaria. In cadrul elevatiei, etajarea succesiva a spatiilor ordoneaza registrele arcadei, tribunei si ferestrelor. Sistemul de acoperire foloseste cele trei forme traditionale: 1. Sarpanta de lemn 2. Boltile semicilindrice de caramida cruda sau arsa 3. Cupola pe pandantivi sau pe trompe de unghi de piatra Plastica fatadelor. Constructiile mari se caracterizeaza prin masivitate. Contrafortii flancheaza puternic zidurile la exterior, preluand impingerile sistemului de acoperire. Cladirile de dimensiuni mici au gratie si eleganta, datorita proportiilor turlelor. Un aspect particular este folosirea alternantei pietrei cu caramida, sistem generalizat, si prezenta arcadelor oarbe.