Fata cu ochii de aur

Capitolul 1: Mici probleme in Paradis

Asta era, cu siguranta, partea cea mai neplacuta din zi: liceul. Sau, as putea sa
ii spun...purgatoriul?
Partea buna era ca il aveam pe Jacob coleg de banca, iar pe tata si mama (de
fapt, verisorul si sora mai mare) colegi de clasa, fapt care ma amuza teribil. De
cand aparusem eu si, cum ma necajea Emmet mereu, le intorsesem tuturor vietile pe
dos, se schimbase oarecum ierarhia in familie. Bunicul Carlisie si bunica Esme
erau, desigur, parintii nostri.Tata, Emmet si Rose, copiii unei surori a lui Esme
care murise in urma cu cativa ani, iar restul:eu, mama, Alice, Jasper si Jacob
copii lor adoptivi.Eu si mama spuneam ca suntem surori bune, asemanare fiind
izbitoare. La inceput era amuzant.Sa stau cu Jake in banca, sa "vorbim" in modul
meu caracteristic, sa ne auda tata, dar sa nu poata spune nimic....doar nu ar fi
vrut sa deranjeze ora.
Dar astea erau copilarii, iar eu trecusem de perioada copilariei, simteam asta.
Nu imi placeau orele de curs, erau tare plictisitoare. Profesorul incerca sa ne
explice importanta operei lui Shakespeare.....de parca nu le-as fi citit pe toate.
Stiam tot ceea ce se preda in liceu si mult mai mult decat atat, asta era si
problema: as fi vrut sa invat lucruri noi, nu sa mi se repete insistent cele pe
care le stiam deja.
I-am atins usor mana lui Jake, "spunandu-i" ca de abia astept sa ajung acasa. El
s-a uitat doar o clipa la mine, zambind, apoi a redevenit atent la profesor.Ce
nesuferit! Eu eram mai importanta. In spatele meu, tata chicotea.
l-am lasat in pace pe Jacob si am inceput sa ma uit la colegii mei de clasa.
Plictisitori. Nu imi place sa traiesc printre oameni, sunt ciudati si nu imi pot
gasi locul intre ei. Nu e ca si cum as vrea sa....ii mananc...nu nu nu...
Din spatele meu, tata tusi o data scurt. Ups, m-a luat valul.
Am mai rotit o data capul, privindu-mi din nou colegii. Aisha, fata din a treia
banca, se holba la mine. I-am facut un semn sugestiv cu capul catre profesor, un
fel de "fii atenta la el si lasa-ma in pace". Oare la ce se gandeste fata asta? Sa
nu uit sa il intreb pe tata...

*****

In sfarsit...libertate!!!!
Orele s-au terminat, iar eu conduc spre casa, cu Jake alaturi.
-Avem un munte de teme, bombani el.
-O,da, teme...cum as putea trai fara ele? am raspuns eu sarcastica.
Restul drumului am ramas tacuti.
Intrand in casa,am imbartisat-o pe bunica si m-am aruncat pe canapea...ce bine e
acasa....
-Cum a fost la scoala?intreba David
O, da...David...el era cel mai nou membru al familiei noastre, mai nou si decat
mine, ceea ce imi dadea o oarecare satisfactie...
David avea si el o poveste, ca oricare vampir: fusese creat de Volturi,care
prevazusera mare lui putere de convingere.Dar tot datorita acestui talent al sau,
ii convinsese pe Volturi sa il lase sa plece. Lui David nu ii placea violenta,de
asta si ramasese cu noi, adoptand dieta noastra vegetariana. In viata umana fusese
un actor neinteles,pasnic si boem,iar in cea vampirica...ei bine, el ratacise
singur prin toata lumea, vizitand locuri pe care si le dorea sa le vada in viata
umana, dar din cauza banilor si a stilului de viata dezordonat nu reusise sa le
vada. Apoi, venise sa ne ajute sa luptam...intr-o lupta care se terminase cu
cateva zile in urma...lupta cu Volturii.La inceput nu am inteles de ce venise sa
ne ajute pe noi si nu pe cei care l-au creat.Dar tata imi spusese ca David ii ura
pe Volturi din cauza ca il obligasera sa devina vampir, privandu-l astfel de
beneficiile vietii umane.
-Nu ai pierdut nimic, am raspuns eu.
Cu toate ca David avea autocontrol si nu ar fi facut rau nimanui, Carlisie nu il
lasa inca sa mearga la scoala.De asemenea,nu avea voie nici sa vaneze alaturi de
mine.
Incet, incet, sosea si restul familiei. Eu ajunsesem prima, deoarece conduceam
"ca o nebuna", cum imi spunea mereu mama.
In St. Helens, Oregon, unde ne mutasem de aproape 5 ani,era aproape la fel ca in
Forks. Cu exceptia bunicului Charly si a haitei de varcolaci, de care imi era tare
dor. Mama spusese ca era mai bine asa, sa il lasam pe bunicul sa isi vada de viata
sa, fara alte evenimente fantastice, iar haita de varcolaci sa redevina oameni.
Jacob se apropie de mine si imi apuca mana, trezindu-ma astfel din visare.
-Ce s-a intamplat, iubito?La ce te gandesti?
-Vrei sa mergem la noapte sa vanam?Doar noi doi?
-Stiu si eu....ar trebui sa dormi la noapte.Poate...
-Hai, Jake! Poti sa te opresti din a ma trata ca pe un copil,te rog? Vrei sa
intelegi ca am ajuns la maturitate si pot avea singura grija de mine?
Fiecare vampir din camera parea ca are cate o treaba, dar eram convinsa ca toti
asculta.La naiba, uneori e atat de obositor sa fii in centrul atentiei...
L-am atins pe Jacob, aratandu-i ca sa vrea sa mergem intr-un loc unde sa nu ne
poata auzi nimeni, unde sa nu ne poata gasi nimeni, nici puterea gandului tatalui
meu.
-Insa pana atunci..... spuse tata..
Pana atunci?Adica exagerat de protectorul meu tata concepe ca la un moment dat sa
ma pot duce doar eu cu Jake intr-un loc departat? Probabil ca in jurul varstei de
105 ani...
-Insa pana atunci vreau sa luati loc cu totii, isi continua tata ideea, ignorand
gandurile mele.Se pare ca avem probleme.

Capitolul 2: Aisha

-Este vorba despre Aisha,fata de la scoala, spuse tata. Gandurile ei probabil ar

fi trebuit sa ma puna in alerta mai demult, insa am fost superficial, crezand ca
este vorba doar despre o adolescenta cu o imaginatie bogata. Este greseala mea si
o recunosc.Acum, insa, trebuie sa facem ceva sa indreptam lucrurile sau sa parasim
orasul, caci Aisha si-a dat seama ce suntem.
Reactiile au fost la fel de rapide ca si vestea.
Emmet s-a ridicat,darmand scaunul si injurand. Bunicul s-a incruntat meditand,
iar bunica si-a cuprins capul in maini.Alice a inceput sa caute in viitor, iar
Jasper, simtind agitatia,incerca sa ne calmeze cu ajutorul darului sau.David a
facut o expresie ciudata,ca un fel de grimasa care s-a transformat rapid in tuse.
Jake mi-a strans mana mai tare,iar pe mama am surprins-o privind in gol,nestiind
probabil ce sa faca.
-Ce-i de facut?intreba ea intr-un sfarsit
Chiar asa: cat era de mare gravitatea acestei fapte?
Intrebarea mamei nu era adresata nimanui in mod special,insa bunicul raspunse:
-Edward, povestete-ne despre aceasta fata. Apoi vom decide de comun acord ce este
de facut.
-Aisha e o visatoare, de asta poate nici nu i-am dat atentie la inceput. Doar ca,
paradoxal, este un fan inrait la povestilor cu vampiri.Stiri voi, Anne Rice, Bram
Stocker…
David pufni si deschise gura sa spuna ceva, insa o inchise la loc fara a scote
vreun sunet.
Tata continua:
 -La inceput, gandurile ei nu erau cu mult mai diferite decat ale celorlalti: se
mira de frumusetea noastra,se intreba de ce suntem atat de retrasi, de ce nu
mancam la cantina si lucruri din astea, nimic ingrijorator. Acum cateva zile,
insa,din gandurile ei am “auzit”ceva de genul: “e ceva in neregula cu ei, parca nu
sunt oameni”, apoi au evoluat in “sigur nu sunt oameni”.Punctul culminant a fost
astazi, in timp ce o privea pe Renesmee.Am auzit tare si clar “daca sunt vampiri”…
-Deci nu e sigura, am spus. Dar de ce a avut revelatia tocmai cand se uita la
mine?
-Se gandea ca daca ai fi ceva mai umana, ati putea fi prietene.Apoi tu i-ai
aratat sa fie atenta la profesor si s-a gandit ”oare de ce nu ii place sa fie
privita?Niciunuia dintre ei nu ii place.E clar ca au ceva de ascuns”…apoi,
revelatia, cum ai spus tu.
-Of, de ce trebuie sa fiu eu cauza problemei?
-Nimeni nu te invinuieste, spuse bunicul. Stiu ca este greu pentru voi toti.Si
da, parerea mea este ca ar trebui sa plecam…cam intr-o saptamana.In acest timp imi
voi rezolva problemele de la spital.Cine este de acord?
Ne uitam unii la altii nestiind ce sa facem. Nu vroiam sa plecam, ne facuseram o
viata aici. Daca ne-a fi mutat,ar fi trebuit sa o luam de la inceput..si totusi,
era singura solutie care sa nu ne puna in pericol secretul.
Timid, mama ridica o mana, fiind urmata de tata, Alice si Jasper.Rose stramba din
nas. Parca ii vedeam expresia transpusa pe fata mea.Emmet o urmarea cu
atentie.Desigur, deciziile lui depineau de ale ei.Rose ridica mana, urmata in
scurt timp de ceilalti.
Toate mainile erau ridicate, mai putin a mea.
-Renesmee? Spuse bunicul
-Se pare ca ati ajuns la o decizie, am spus
-Decizia trebuie luata de comun acord, iar tu nu ti-ai dat acordul.
-Poti considera ca majoritatea decide, am spus si am parasit incaperea.

Capitolul 3: Regretele lui David

Iesind pe usa, am inceput sa alerg catre padure.

Ce era cu mine? Ma purtam prosteste. Pana la urma, nici nu conta daca sau unde ne
mutam. As fi fost alaturi de familia mea, alaturi de Jacob, si asta era important.
Nici macar nu aveam prieteni aici, nu avea sa imi fie dor de nimeni.
Cu toate ca aveam o familie numeroasa si stiam, desi nu vroiam sa recunosc,
faptul ca eu sunt centrul existentei lor, uneori ma simteam foarte singura. Nu
aveam alaturi pe cineva ca mine, cu aceleasi framantari, pe cineva care trece prin
aceleasi schimbari,pe cineva...nu de aceeasi varsta. Varsta mea nu e elocventa,
pentru ca in curand voi face 7 ani. Asta inseamna, potrivit lui Nahuel (un hibrid
jumatate om-jumatate vampir, ca si mine) ca in curand pot spune ca am ajuns la
maturitate. Atunci de ce se comportau cu totii ca si cum as fi un copil mic?
"Toti", pentru mine, are un sens foarte restrans: familia mea vampirica si
varcolacul meu, Jacob.
Tata maraia de fiecare data cand eram mai apropiata de Jake, mama era excesiv de
protectiva...chiar si Jacob insusi parea uneori ca ma evita. Ii iubesc nespus pe
toti, si nu pentru ca sunt tot ce am, ci pentru ceea ce sunt ei...dar cu toate
astea, ma sufoca.
Obosita de alergat si de atatea ganduri,m-am asezat pe o piatra. Si acum? Ce
urmeaza?
Soarele asfintea, imprastiindu-si ultimele raze.Insa nu ajungeau la mine, eram
mult prea cufundata in padure; printre ramurile dese ale copacilor de abia se
zarea cerul.
Apoi se auzi un fosnet in padure. O, nu! Cineva venea dupa mine.Cineva venise sa
o ia pe rebela si neinteleasa Renesme acasa. Probabil Jacob. Nu vroiam sa fie el,
eram furioasa ca se purtase asa cu mine, ca ma evita si ca nu ma consultase
inainte sa se declare pro mutarii. Am vazut cum Emmet nu miscase niciun deget pana
ce Rose nu luase decizia. Insa Jake nu a considerat necesar sa imi stie opinia...
Chiar nu vroiam sa il aud, orice mi-ar fi spus.
Insa nu era el.
-Nu vrei sa te intorci in casa?E cam racoare aici.
David?!? Ce facea el aici?
-Tu nu simti frigul. Iar mie nu imi pasa de el.
-Am incercat si eu. Hei, stii ce spuneam eu in viata umana?
-Nu.
-Ca viata e prea scurta ca sa o petreci stand bosumflat.
-Aha.
-Nu esti prea sociabila, stii?
-Mda. Ce cauti aici?
-Si nici prea amabila. Pai, ce sa zic...seara, padure,niste caprioare...ca toti
vampirii.
-De ce ai venit tu dupa mine?
-Am dat cu zarul. Eu am pierdut.
-Orice ai incerca sa ma convingi, sa stii ca nu e nevoie.
Asta era ciudat...David aici, langa mine, incercand sa ma inveseleasca asa cum
facea de obicei. Cand eram mica, reusea. Nu am inteles niciodata cum poate fi atat
de optimist. Si, spre rusinea mea, nici nu m-am straduit prea tare.
-Hai, Renesmee, spune. Nu am decat o eternitate la dispozitie, glumi el.
-Foarte amuzant.
-Te porti ca un copil razgaiat.
Tonul vocii lui se schimbase. Nu mai era nicio urma de gluma in acele cuvinte.
- Vrei sa vorbesti cu mine? Daca nu, iti respect dorinta si plec.
-Nu stiu ce vreau, am raspuns intr-un final. ma simt...Nedreptatita. Toti se
poarta cu mine de parca as fi un copil, dar eu am trecut de etapa aia.
-Oare?
-O,nu si tu!
-Renesmee! Asculta-ma cu atentie: ai o mama care aproape ca si-a dat viata ca sa
te nasca si ar face-o inca o data si inca o data daca ar fi nevoie. Ai un tata
care te iubeste, iubirea asta i se citeste in ochi, in vorbe, in miscari. Toti
membrii familiei ar face orice ca sa iti fie pe plac. Iar Jacob...stii, la inceput
mi se parea ciudat..tu si Jacob, adica...intelegi. Dar v-am studiat mult si am
ajuns la concluzia ca el este piesa fara de care puzzle-ul nu ar fi complet. Ai
totul ca sa fii fericita.
Vai, cata dreptate are!
-Stiu, David..
-Asculta-ma in continuare. Pe vremea cand eram om, am avut multe vise. Unele s-au
implinit, altele nu. Marea mea iubire a fost actoria. Iubeam scena, traiam prin ea
si pentru ea. Insa intotdeauna mi-am dorit sa ma indragostesc cu adevarat. Sa
iubesc o persoana. Volturii mi-au furat totul: viata pe scena si ocazia sa iubesc
si sa fiu iubit. Cine ar iubi pe cineva ca mine? Nimeni. Nu am stiut niciodata ce
inseamna iubirea. Parintii mei au murit intr-un accident de masina. Aveam 5 ani.
-Nu am stiut....
-Am crescut la casa de copii. Oricat am incercat sa uit acea perioada, nu am
reusit. Imi aparea in comsaruri, ma urmarea pretutindeni. Am trecut prin multe
greutati, fizice si psihice, dar nu are rost sa le mai amintesc. Acum, ca v-am
gasit, am aflat ce inseamna o familie.Am reusit sa imi gasesc pacea sufleteasca,
insa sunt condamnat sa fiu martor in fiecare secunda a existentei mele la un lucru
de care eu nu voi avea parte niciodata: iubirea impartasita.

Capitolul 4: Inainte!

Cuvintele lui David m-au uimit si m-au intristat. Imi simteam obrajii uzi, dar nu
imi aminteam cand incepusem sa plang. Nu il auzisem niciodata vorbind asa. El era
intotdeauna vesel, optimist, era cel care ne facea sa radem, ne umplea sufletele
de bucurie. Am crezut ca este o resursa inepuizabila de voie-buna. Insa acum
statea langa mine, privind in gol, iar pe fata i se citea tristetea.
-Mergem acasa? am intrebat
El nu a raspuns nimic, doar s-a ridicat si m-a ajutat si pe mine sa ma ridic.
Apoi si-a trecut o mana dupa umerii mei si am pornit spre casa.
-Renesmee, stii ca imi esti ca o sora. Tin la tine si vreau sa iti fie bine, de
aceea vreau sa iti dau un sfat: daca vrei sa fii tratata ca un adult, poarta-te ca
un adult. Si atunci lucrurile se vor schimba.
-Ai dreptate. Hei, chiar ati dat cu banul?
David rase cu pofta, dar nu imi raspunse. Oare chiar eram un adolescent-
problema? Cu siguranta nu. Doar ca uneori.....ma purtam ca unul.

******

Intrand in casa, m-am dus direct spre Jake si i-am sarit in brate.Ei, si ce daca
erau cu totii acolo?Ar fi trebuit sa se obijnuiasca pana acum. Daca nu au facut-o,
e problema lor.
-Imi pare rau, am spus, desprinzandu-ma din bratele lui Jacob. Deci, cand ne
mutam?
-Nu e nevoie,spuse bunicul. David isi va folosi talentul pentru a o convinge ca
se insala, nu ti-a spus?
-Hei, prietene! Nu omori pe nimeni, e doar o fata prostuta careia trebuie sa ii
zapacesti putin creierul, atata tot,spuse Jasper. Probabil ii simtea sentimentul
de vinovatie.
-Nu e nevoie sa faceti asta pentru mine, am spus. Eu...merg unde vreti. Chiar
acum. Nu imi pasa. Serios. Voi sunteti prea buni cu mine. Nu trebuie sa imi luati
in seama toate tampeniile.
As fi facut orice, as fi spus orice. Nu stiam de ce se simtea David vinovat si
nici cum actioneaza talentul sau asupra oamenilor. Singura persoana pe care il
incercase fusese Emmet, si asta in urma unui pariu.Pur si simplu in convinsese sa
manance o ceapa intreaga,crezand ca are un gust minunat.Dar atat.Cand David s-a
oprit din a-si mai folosi talentul, Emmet a redevenit acelas...mai sarac cu 500 de
dolari,dar acelas. Din punctului meu de vedere, vinovatia sa era inutila. "Ceva e
ciudat, ceva nu se leaga" mi-am spus. Insa nu aveam sa fac investigatii. Despre
orice ar fi vorba, as face totul ca David sa nu mai sufere. Suferise deja
destul....
- 7 zile, spuse bunicul, intrerupandu-mi firul gandurilor.Pana atunci rezolvam
problemele aici si gasim o noua locatie.Vreo sugestie?
Vroiam sa ii spun sa ne intoarcem in Forks. Mi-e dor de cei ramasi acolo.In plus,
stiu ca si lui Jacob ii e greu, desi nu vorbeste niciodata despre asta. A renuntat
la tot ce ii era drag pentru mine: la tatal sau, la prieteni, la haita....Nu am
realizat niciodata cate a facut pentru mine. Iar eu...off...uneori cred ca nici nu
il merit.

Nu mi-am dat seama ca ceilalti s-au adunat in jurul mesei, discutand despre noua
locatie. Doar David a ramas pe scara ce ducea la etaj, pe care se asezase de cand
am intrat in casa. As fi vrut sa ii spun ceva.Nu, nu sa ii spun practic, ci sa ii
arat.Insa ce ii puteam spune? Ca imi pare rau? Erau doar vorbe si nu il puteau
ajuta in niciun fel.

Capitolul 5: Minciuna

Candva, peste noapte, m-am trezit din somn. Am visat multe lucruri, dar nu imi
mai aminteam niciunul: doar lumini si umbre, apoi cineva care tipa si apoi m-am
trezit.
 M-am uitat pe fereastra. Negrul noptii parca ma atragea de undeva,de departe.
Fara sa ma gandesc, am sarit pe fereastra si am pornit-o catre padure.
Nu fusesem niciodata in padure pe timpul noptii. E minunat!
Am mers mult timp asa, savurand miresmele noptii. Greierii si bufnitele isi
cantau cantecele lor...dar de acolo, din inima padurii, se mai auzea ceva:
- Imi pare rau ca trebuie sa minti pentru mine....
-Shhhh! Taci, David. Mai e cineva aici..Renesmee!!!?
Tata?Si David? Dar ce faceau ei aici?
-Ce faci tu aici,domnisoara? spuse tata.Ar trebui sa dormi.
Ajunsesera in fata mea. Niciunul din ei nu parea prea fericit. Ups, am comis-o.
Cu siguranta nu ar trebui sa fiu aici acum si nici nu ar fi trebuit sa aud ceea ce
am auzit, dar nu m-am lasat.
-Ba ce cautati voi. Si pe cine mintiti?
-Nu te priveste. Intoarce-te in camera ta.
-Mama stie despre asta?
-Acum, Renesmee!
Da, pai am plecat. Ce super...cand ma distrez si eu mai bine, trebuie sa apara
tata si sa imi strice distractia. O sa mi-o platesti, tata...am spus in gand,
stiind ca ma aude.
Ajunsa inapoi acasa, am ignorat usa de la intrare si m-am catarat pe zid pana la
camera lui Jacob.
Dormea,bineinteles. M-am asezat langa el si l-am privit. Era, parca, mai frumos
decat atunci cand era treaz. Probabil avea legatura cu faptul ca nu putea vorbi.
Desi il iubesc mai presus de orice, uneori are un talent deosebit de a ma scoate
din sarite. Ca si tata,dealtfel.
-Nessie!spuse el
Initial am crezut ca s-a trezit. Dar dormea. Uau, imi spune numele in somn...asta
e dragut.Oare ce visa?
M-am intins langa el si l-am mangaiat usor pe piept. Dar asta l-a trezit.
-Nessie, ce faci aici?
-Am visat ceva urat.Te rog, loasa-ma sa stau langa tine.
-Sigur,sigur, spuse el. Apoi a adormit la loc.
M-am intins si eu, insa nu am reusit sa adorm decat la rasaritul soarelui.
Oare ce ascundeau tata si David? Cu siguranta s-au dus in padure ca sa nu ii auda
nimeni. Deci nu numai de mine se fereau, ci de toata familia. Dar despre ce e
vorba? Gandul asta m-a framantat toata noaptea.

*****

Dimineata, adica dupa vreo 3 ore de somn, l-am trezit pe Jacob si am plecat in
camera mea sa-mi fac un dus si sa ma imbrac pentru scoala.Probabil tata era furios
pe mine, dar si eu eram furioasa la randul meu.Am coborat in living, fiind
convinsa ca el va avea castig de cauza. Eu nu ma hotarasem inca daca sa spun cuiva
ce am auzit noapte trecuta.
-Asta a fost ideea ta, Renesmee? ma intreba tata aproape razand. Am crezut ca ai
mai multa imaginatie.
Ei bine, la reactia asta nu ma asteptam. Care era problema lui? As fi putut sa
fac mult mai multe lucruri cu Jacob, si o stia prea bine.
Rasul lui se transforma in incruntare, apoi in marait.
-Imi spune si mie cineva ce se intampla?
-Nimic, mama, doar...gelozia tatalui meu.
-Care-i treaba? spuse Jacob coborand scarile.
-"Treaba" e ca o sa intarziem la ora de matematica. Sa mergem.
-Hei, sa nu iti superi tatal prea tare. Nu de alta, dar imi place capul meu la
mine pe umeri si as vrea sa ramana acolo.
Razand amandoi, am iesit din casa, mergand spre garaj.
 Capitolul 6: Escapada

Din nou la scoala. Beah. Acolo unde ne vom muta, nu vreau sa ma mai duc la
scoala. O sa stau cu Jacob acasa si voi citi multe carti. Asta imi place: sa aflu
lucruri noi.
-Domnule Oldman, am spus eu, venindu-mi o idee.
-Da, domnisoara Cullen.
-Nu ma simt prea bine. Pot sa ma duc pana la infirmerie?
-Nu te simti bine, nu? Trebuie sa te vada un medic? Da, da, ai voie, dute.
-Multumesc.
Si am zbunghit-o pe usa.Buun..acum sa ma gandesc: Rose?nu, e prea
impulsiva...mmm...mama?sau matusa Alice, ea ar putea sa vada ceva. Cred ca
amandoua. Sa vedem...acum au gimnastica...ar trebui sa fie floare la ureche.
Am ajuns la sala de sport, incercand sa adopt o expresie a fetei destul de
inofensiva.
-Buna ziua, doamna Watson.
-Buna, scumpo.Ce s-a intamplat?
-Domnul Oldman m-a rugat sa le chem pe sora si verisoara mea la ora dansului. A
spus ca nu le rapeste decat 10 minute.
-Nu e nicio problema, mergeti, mergeti, puteti sa stati pana la sfarsitul orei.
Uraaa! Asta imi place la profesorii mei: sunt atat de creduli!
Le-am condus pe mama si Alice in baia fetelor.
-Am nevoie sa nu ne auda tata, am spus.
Mama s-a incruntat putin apoi a spus zambind "Gata". Probabil isi desfasurase
scutul.
-Tata si David ascund ceva, am spus fara nicio introducere.
-De unde stii?
-Ei bine...azi-noapte n-aveam somn si am iesit sa ma plimb prin padure.Acolo i-am
auzit. David isi cerea scuze ca tata trebuie sa minta pentru el. Apoi si-au dat
seama ca sunt acolo...
-Asta e ciudat, spuse mama. Despre ce ar putea fi vorba? Alice, poti sa vezi
ceva?
Alice se incrunta si incepu sa caute prin viitor. Dupa circa 5 minute, spuse
dezamagita:
-Nimic. Nimeni nu a hotarat nimic inca.
Clopotelul a sunat si au inceput sa se auda voci ale elevilor care ieseau pe
culoar.
-Uite ce e, spuse Alice. O sa mai caut. Dupa ore, eu, Jasper si David vom merge
in padure sa vanam. Vrei sa vii cu noi?
-Desigur. Vin direct de la scoala, ca e aproape. Nu mai trec pe acasa.
-Cu David? zise mama ridicand o spranceana.
-Linistete-te,mama,Alice va fi acolo.
-Deci ne vedem in padure. Haideti, avem ora de germana.
Chiar atunci pe usa a intrat Aisha. Af, la naiba, sper ca nu a auzit nimic. Am
zambit si am parasit incaperea.
-Hei, incercati si voi sa fiti mai convingatoare, spuse Alice dandu-si ochii
peste cap.

Capitolul 7: Iesirea lui Jasper

-Tata, chiar nu e nevoie sa vii cu noi. David se poate controla, sunt sigura.In
plus, matusa Alice nu a vazut nimic.
Terminaseram orele si ne indreptam spre padure. Eu, tata, Alice si Jasper aveam
sa ne intalnim cu David acolo. Restul se dusesera acasa.
-Cine a zis ca vin sa te apar pe tine? Vreau sa imi astampar setea. Daca ne mutam
unde vrea bunicul tau, nu vom avea la cina decat iepuri si vulpi.Profit si eu cat
mai pot.
-Da,sigur.
Ajunsi in padure, ne-am impartit in doua grupuri: eu si Jasper am mers catre
nord, iar restul grupului catre sud.
-Ok, ce zici de o caprioara?am spus
-Minunat, pun pariu ca sunt mai bune decat iepurii si vulpile.
Am vanat fara sa mai schimbam vreun cuvant. Jasper nu era chiar genul vorbaret la
vanatoare, sau poate nu ii placea sa vorbeasca cu mine.
Totul a decurs normal,pana la un moment dat. Ceva se schimbase, ceva era gresit.
Un miros dulceag si patrunzator se simtea acum in aer. Era, negresit, miros uman.
Jasper il trase o data adanc in piept si porni in directia de unde venea mirosul.
-Jasper, unde crezi ca te duci?Jasper, opreste-te, am spus opreste-te!
L-am ajuns din urma cu mare greutate si l-am prins de mana. Insa el s-a intors
maraind si, scuturandu-si mana, m-a aruncat cativa metri in spate. Au! Asta a
durut.
M-am ridicat si l-am urmarit din nou, insa de asta asta am pastrat distranta.
"Tata?" am spus in gand "Tata, s-a intamplat ceva, am nevoie de tine!" Insa tata
vana si cel mai probabil nu se concentra la nimic altceva in afara de prada sa.
-Jasper, opreste-te, vei regreta asta!
Insa el nu ma asculta. Merge tinta catre miros.
Apoi am vazut-o: era Aisha,fata de la scoala. Cea din cauza careia ne mutam.
Probabil ne auzise vorbind si ne urmarise.Sau, cine stie....acum viata ei se afla
in pericol. Si a mea, daca tot vine vorba."Tata, unde esti?"
Apoi a urmat imaginea de cosmar: fata statea sprijinita de un copac. Jasper a mai
adulmecat o data aerul si a pornit sprea ea. Avea gura deschisa si mainile
inclestate. Stiam ca o va omori, stiam. Si pe mine, daca ii stau in cale.
Am inchis ochii si am tipat. Apoi am asteptat tipatul fetei. Poate nici nu a mai
avut timp sa tipe. Din clipa in clipa ma asteptam sa deschid ochii si sa ii vad pe
ai lui Jasper rosii,cu un fir de sange si in coltul gurii..iar fata...moarta,
bineinteles....
-Opreste-te! tuna vocea lui David. Chiar acum iti doresti sa te intorci acasa si
sa povesteti ce s-a intamplat!
Jasper s-a oprit,ezitand.
-Iti doresti foarte, foarte tare acest lucru.
In cele din urma s-a intors si a pornit spre casa, trecand chiar pe langa mine.
Picioarele au inceput sa-mi tremure si mi-au cedat.M-am uitat la fata.Era in
viata.Alba ca varul, transpirata si lipita de copacul de care se sprijinise.Dar in
viata.Apoi a vorbit.
-O, nu, David! Nu si tu!

Capitolul 8: Adevarul

Cum adica "Nu si tu"? De unde se cunosc ei? Parca David nu parasea casa..oare ce
se intampla?
-Vei afla in curand,spuse tata apropiindu-se. Imi pare rau ca nu am venit mai
repede, nu te-am auzit. Si cand am facut-o, David mi-a luat-o inainte.
-Aisha,imi pare rau...nu trebuia sa afli,nu asa...
David se apropie de fata, care era inca inghetata de frica. Incerca sa o atinga,
insa ia o lua la fuga printre copaci.
-Aisha!
-David,asteapta. Este foarte speriata. Lasa-ma pe mine.
-Bine,Renesmee,spuse David.
-Ai grija,adauga tata.
-Stati linistiti.
Si am plecat. Buun, asta a fost partea usoara. Cum convingi o fata speriata de
moarte sa inteleaga si sa pastreze secretul vampirilor, avand in vedere ca era sa
ajunga in coltii unuia? Si eu o data cu ea, dar acum eu ocup locul 2. uau, eu pe
locul 2....fata asta ar trebui sa ne viziteze mai des.
 -Aisha!Aisha!
Doar nu e proasta sa raspunda. Am ajuns aproape de lac...trebuie sa fie pe aici
pe undeva, nu avea cum sa ajunga prea departe.
-Aisha! Sunt Renesmee. Nu iti fie frica, vreau doar sa vorbesc cu tine. Eu nu
sunt ca ei.
Am tras aer in piept. Aaahhh...e aproape...ii simt mirosul,iar gatul ma ustura.
Dar trebuie sa ma concentrez.
-Sunt aici,spuse intr-un final.
Normal ca era. Din doua miscari am ajuns la ea.
-Eu iti voi explica tie ceva si apoi tu imi vei explica mie ceva, in regula?
Doar nu eram fraiera, sa nu profit de asta pentru a afla care e treaba cu ea si
David.
-Stiu ce sunteti,spuse
-Da,si ai dreptate. Doar ca nu suntem ca vampirii din filmele de groaza.Stii,
daca ajungi sa ne cunosti, putem fi simpatici.
Bine, asta a sunat cam infantil.
-De unde stii? Ce credeam eu?
-Ei bine, ta...Edward..citeste gandurile...aproape fiecare dintre noi are cate un
talent mai..special.
Aveam impresia ca nici nu este atenta la mine. Probabil era inca in stare de soc.
-Aisha, am spus. Nu are de ce sa iti fie teama de noi. Noi..nu atacam niciodata
oameni.Doar animale.
-Se pare ca prietenul vostru nu e de aceeasi parere.
-El....e mai impulsiv...dar poate fi tinut sub control. Daca tu nu ai fi venit
aici, nu s-ar fi intamplat nimic.
-Dar tu? Ai spus ca nu esti ca ei...
-Pai da, eu nu sunt chiar un vampir...sunt jumatate om...iar Jacob (nu cred ca
ar linisti-o prea tare sa stie ca Jacob se transforma in lup) este om. El este un
om. Si traieste alaturi de noi. De mult timp. Pana acum nu i s-a intamplat nimic..
-Eu...stiam ca veti veni aici. V-am auzit. Si am vrut sa vad...ce sunteti. Nu am
crezut ca as putea fi in pericol.
-Ce e cu David?am intrebat
-El a fost atat de dragut cu mine. Nu am banuit niciodata....e un mincinos!
Ochii fetei s-au umplu cu lacrimi. Bun, asta e ciudat. Nu plangi cand te ataca un
vampir, dar plangi cand te minte unul?
-David ne-a mintit si pe noi, i-am spus,avand o revelatie: asta era minciuna. Cu
siguranta, era ceva intre David si Aisha...iar tata stia pentru ca le citea
gandurile...
-Ti-e frica de mine?am intrebat-o
Se uita la mine, cu ochii inca in lacrimi.
-Nu, spuse ea. Cred ca nu.
-Ok, atunci ce-ai zice sa facem o plimbare si sa povestim diverse lucruri? Eu iti
povestesc despre noi, imi mai spui si tu cate ceva despre tine...
-In regula.

Capitolul 9: Povestea

-L-am intalnit in urma cu cateva luni, la biblioteca.

Mi-am amintit: David se dusese intr-o zi la biblioteca sa imprumute cateva carti.
Bunicul ii spusese ca a fost o prostie din partea lui, ar fi putut sa roage pe
oricare dintre noi sa se duca in locul lui. Si asta era toata povestea. Sau...nu?
-Si apoi?
-M-a ajutat sa imi aleg cateva carti, apoi ne-am plimbat prin parc si am vorbit
mult. Mi-a placut pentru ca e inteligent si stie sa se poarte. Cred ca....nu mai
conteaza.
-Ca te-ai indragostit de el? am spus zambind
-Pai, da. Insa el m-a mintit.
 -Aisha, crede-ma, daca te-a mintit a facut-o ca sa te protejeze.
-Da, asa cred....Renesmee, mai povesteste-mi despre voi...
Am inceput prin a-i povesti despre fiecare membru al familiei cate putin, dar
fara sa dau detalii. In fond, nici nu stiam ce am voie sa spun si ce nu.
-David nu mi-a spus ca e orfan. Cred ca e foarte puternic. De fiecare cand ne
vedeam era foarte glumet, intotdeauna reusea sa ma faca sa zambesc.
De fiecare data? Oopa...asta intrece asteptarile.
-Si...va vedeati des?
-In fiecare sambata-seara, la ora 23:00, parintii mei plecau in oras. Stii, si eu
sunt adoptata. Noii mei parinti nu tin prea mult la mine. Dar asta e o alta
poveste. El venea la mine dupa ce plecau ai mei....stateam in curtea din spate, ne
dadeam in leagan, vorbeam despre cartile pe care le-am citit si imi spunea poezii.
Stii ca scrie poezii?
O,da,stiu. Mie n-a vrut niciodata sa mi le citeasca.
-Da.
-Sunt atat de frumoase. Uneori aveam impresia ca sunt despre mine.
Poate de aia nu vroia sa mi le citeasca.
-Hei, voi sunteti..stii tu..impreuna?
-O, nu..uneori chiar credeam ca va fi asa. Dar el a pastrat intotdeauna
distanta...Renesmee? Cum devin oamenii vampiri?
-N-n-nu stiu, am raspuns socata.
Ce fel de intrebare mai e si asta? Doar nu se gandea ca...uau! Dar de ce nu?
-Ti-am spus, sunt doar pe jumatate vampir...
Ajunsesem la marginea padurii. Soarele era aproape de asfintit, imprastiindu-si
ultimele raze peste noi. Atunci am simtit si am stiut ca a fost o greseala sa
iesim din padure. Pielea mea devenise stralucitoare. Nu la fel de stralucitoare ca
a celorlalti vampiri, dar destul de stralucitoare incat sa ii atraga atentia
Aishei.
-Soarele nu ne prea iubeste, i-am spus inainte sa ma intrebe.
Ea se uita mirata.
-Arati superb!
-Multumesc.
Cred.
-Ai spus ca fiecare dintre voi are cate un talent?
-Da, aproape.
-Deci Edward citeste gandurile. Cred ca e foarte amuzant. Si Bella?
-Ea...este opusul. Ne apara de talentul lui de a ne citi gandurile. Si de alte
talente. De asta o ador.
Si pentru ca e mama mea, dar trecem peste asta.
-Iar tu?
-Eu nu fac nimic. Nu ti-am spus ca sunt doar pe jumatate vampir?
Se incrunta, de parca nu m-ar fi crezut.
-Nu cred, spuse.
-Bine,fac ceva. Vrei sa iti arat?
-Nu e nimic infricosator, nu?
-Sigur ca nu.
Am atins-o pe mana si i-am aratat ca mi-ar placea sa fie iubita lui David. Ei
chiar se potriveau. Iar David merita sa fie in sfarsit, fericit.
-Si eu as vrea, dar nu stiu daca e posibil.
I-am zambit. Fata asta e chiar de treaba.
-Aisha, stii ca este foarte important pentru noi sa pastrezi secretul.
-Desigur. Poti sa te bazezi pe mine.
-Multumesc.
Ajunseseram inapoi in curtea scolii. Soarele asfintise de-a binele, lasandu-se
intunericul.
-Vrei sa te conduc acasa? Masina mea e inca in parcare.
-Nu, multumesc, ma duc pe jos, stau foarte aproape.
-Esti sigura? Nici nu stii ce creaturi misuna prin noapte, am spus eu zambind.
 -Ba cred ca stiu. Fii fara grija, ma descurc cu ele.
Am inceput amandoua sa radem.
-In regula, atunci.
-Noapte buna, Renesmee!
-Noapte buna, Aisha!

Capitolul 10: Acasa

Am ajuns acasa mult mai repede decat de obicei. Soseaua nu era aglomerata, ceea
ce a fost un lucru bun, caci nu imi statea gandul la condus. Aisha s-a dovedit a
fi o fata de treaba...Imi place mult de ea, este exact genul de prietena pe care
as fi dorit-o, insa nu credeam ca o pot avea.
Cum am intrat pe usa, doua brate uriase m-au curpins, strangandu-ma cu putere.
-Nessie, am fost atat de ingrijorat, spuse Jake. Ai patit ceva?
-Sunt bine,am spus.
Jacob m-a intors pe toate partile sa vada daca sunt ranita.
-Ai sange pe tricou, imi spuse. Exact aici, langa omoplat.
O,da...probabil de la lovitura cu care m-am ales cand m-a impins Jasper.
-Ma voi duce sa ma schimb. Sunt bine, nu te mai panica.
-Le-am povestit totul, spuse tata.
A,da..buna si tie.Sunt bine, nu iti face griji.
- Am scapat ca prin urechile acului, spuse bunicul. Acum, ca totul e in regula,
putem ramane aici. Este mult mai bine asa.
-Este, cu adevarat, totul in regula? intreba mama.Edward?
- Da, iubito. I-am citit gandurile...nu are de gand sa spuna nimic. Sunt foarte
sigur de asta. Dar, pentru orice eventualitate, o voi urmari in continuare.
Am urcat scarile catre camera mea. Aveam sa imi fac un dus, apoi sa ma imbrac cu
tricoul meu preferat cu tweety, lung pana la genunchi si sa citesc o carte.
Jasper ma prinse din urma.
-Renesmee, imi pare rau. Eu...pur si simplu nu m-am putut abtine. Nu am vrut sa te
ranesc,chiar nu am vrut,insa...
-Stai linistit. Se putea intampla oricui.
-Se putea intampla oricui, dar mi s-a intamplat mie. Din nou.
Din nou? Oare pe cine a mai atacat?
- Jasper...
-Te rog, iarta-ma. Si multumesc pentru ca ai clarificat toata povestea.
-Floare la ureche!
Mi-am facut dusul mult asteptat si m-am urcat in pat. Insa nici nu am apucat sa
citesc un pagina din carte, ca mama a ciocanit la usa camerei mele. Stiam ca este
ea dupa mers, dupa miros...
-Intra!
-Esti fericita ca nu vom mai pleca?
-Da. In plus, Aisha e o fata de treaba. Mi-ar placea sa fie iubita lui David.
- Nu stiu ce sa zic,o relatie cu un vampir implica multe riscuri.
-Dar tu ai fost cu tata pe vremea cand erai om.
-Asa e.
-Si nu ai patit nimic.
-Dar am fost aproape. De mai multe ori.
-Mama, pe cine a mai atacat Jasper inainte de Aisha?
-Din cate stiu, el are dosarul cel mai murdar dintre noi.
-Si tu pe cel mai curat,nu?am spus
-Eu si Carlisle.
-Stii pe cineva pe care sa fi atacat Jasper,mama?
-Da. Pe mine.

Capitolul 11: Ziua de nastere

 Trecuseara patru luni de la intamplarea cu Aisha. In acest timp, devenise foarte
apropiata de mine si de familia mea. Era prietena mea de suflet. Insa cel mai
apropiat de ea era David. Nu formau un cuplu, insa erau buni priteni si se vedea
in ochii lor cat de mult se iubeau. David imi spusese o data ca ii era teama sa
devina mai apropiati, caci nu stia cat de mare ii este autocontrolul si ii era
teama sa nu o raneasca.
Si relatia mea cu Jacob a evoluat. David avea dreptate: daca ma port ca un
adult, sunt tratata ca unul. As fi vrut ca tata sa nu mai maraie cand ne prindea
sarutandu-ne sau cand vedea asta in gandurile noastre. Dar, probabil, va mai trece
un timp pana ce se va intampla asta. Momentan, eram fericita ca Jacob avea capul
inca bine fixat pe umeri si nu avea niciunul dintre parintii mei de gand sa i-l
rupa.
Era o dimineata de sambata insorita. Un lucru foarte rar, insa m-am gandit ca se
intampla pentru mine. Astazi este ziua mea, implinesc 7 ani. Peste 3 zile, mama
sarbatoreste 7 ani de viata vampirica, asa ca ne-am hotarat sa ne sarbatorim ziua
impreuna. "Sarbatorit" e prea mult spus. Mamei nu ii plac petrecerile,iar eu ma
conformez. Aisha va veni in vizita (insa asta se intampla destul de des) si
cumparasera si un tort (eu si mama vom sufla in el, iar Aisha si Jacob il vor
manca).
Am deschis ochii.
-Buna dimineata, iubito!La multi ani!
Uau,Jacob! Asta e o premiera. De obicei sambata doarme pana la pranz.
-Multumesc.
-Cum te simti de ziua ta?
Am cascat.
-Adormita.
-Uite si cadoul tau. Sper sa iti placa.
L-am deschis, incercand sa nu par foarte nerabdatoare. Un lantisor superb, din
aur alb,cu un pandativ in forma de inimioara mi-a cazut in palma cand am intors
cutia in care se afla.
-E superb. Multumesc, Jake!
-Da-mi voie sa ti-l pun.
Mi-am ridicat parul, pentru va Jacob sa imi poata inchide lantisorul.Dupa ce a
terminat, m-a sarutat pe gat. M-am intors si l-am imbratisat. Probabil am fi
continuat, daca la usa nu se afla Alice.
-Intra! am strigat inainte ca ea sa apuce sa ciocane.
-Hei, ne spionezi? Faci echipa cu Bella?Tu esti schimbul 2?spuse Jacob
-De fapt, am venit sa ii aduc cadoul nepoatei mele preferate.
-Sunt singura ta nepoata.
-Nu strica momentul,Nessie.
-Doar eu am voie sa ii spun Nessie.
-Hei, tu cara-te si lasa-ne sa vorbim ca intre fete.
Jacob a plecat, iar eu am desfacut pachetul de la matusa Alice.
Ma gandeam eu ca trebuie sa fie un articol vestimentar.
-Ce spui, iti place rochita de la mine?
-E minunata, matusa. Ma duc chiar acum sa o probez.
-Tu esti minunata in ea, spuse Alice cand am iesit din baie,imbracata in rochita
de la ea.
-Multumesc mult.
-Chiar te prinde movul. Si se potriveste cu pandativul de la Jacob.
-Alice...iar ai tras cu ochiul in viitor? Ai vazut multe? Spune-mi si mie,ce...
-Vai, cat e de tarziu. Ma duc sa ma imbrac si eu. Ceilalti sunt in salon, de
abia asteapta sa iti dea cadourile.
Cum poate o persoana atat de mica sa fie atat de enervanta?
M-am aranjat putin si am coborat. Am vazut-o pe mama si am imbratisat-o,apoi pe
tata si pe restul. I-am daruit mamei cadoul de la mine: un cosulet cu flori de
camp uscate, pe care le-am cules pe parcursul anului din padurile in care am mers
sa vanez. Stiu ca nu ii place sa dam bani pe cadouri,asa ca m-am gandit sa ii
confectionez unul.Parintii mei imi daruisera o serie de carti pe care mi le doream
tare mult, bunicii un buchet imens de crini (florile mele preferate)si un album
pentru forografii,iar Emmet,Rose si Jasper...
-Vai, nu pot sa cred!
O motocicleta superba, ultimul model, se afla in fata casei, cu o mare funda
rosie legata de ea.
-La multi ani, Renesmee! spusera ei in cor.
-Multumesc! Uau!
-Sunteti nebuni?!! tuna mama. O motocicleta este foarte periculoasa..VA OMOR!!
Jacob radea in hohote.
-Mai stiu eu pe cineva care mergea pe motocicleta.
-Asa e, mama?
-Nu!
-Ba da! o contrazice Jacob
Era amuzant sa ii vad cum se ciondanesc...dar dintr-un motiv sau altul,tata
adoptase o expresie serioasa, fiind cu gandul foarte departe de noi.
-Tata! Tata! Tu ce parere ai?
-Pai...s-o stapanesti sanatoasa.
-Edward!
-Aaa,adica...sa porti casca si...sa ai grija,bine?
Intre timp au ajuns David si Aisha cu tortul. Acesta era cadoul lor.
Am imbratisat-o pe Aisha si am intrat cu totii in casa.
Apoi au cantat "La multi ani", mai intai pentru mine, apoi pentru mama si am
suflat amandoua in lumanari.
Ziua s-a sfarsit fara ca cineva sa mai pomeneasca de motocicleta care acum se
afla in garaj acum.

Capitolul 12: Neasteptat

David a plecat sa o duca pe Aisha acasa, iar noi am inceput sa revenim la

activitatile vietii cotidiene: Eu m-am asezat cu Jacob pe canapea si am inceput sa
ii povestesc despre ultima carte pe care am citit-o. Tata a inceput sa cante la
pian, mama statea si il asculta. Bunicul verifica niste fise ale pacientilor,
povestindu-i bunicii despre fiecare dintre ei si problemele lor.
Ceilalti erau plecati sa vaneze.
Totul era perfect normal. Fusese o zi de nastere draguta.
-Ce face David, de ce nu mai vine? intreba mama cand tata terminase de cantat
melodia. A plecat de mai bine de o ora, iar Aisha sta aproape.
-Ei, si tu acum, Bella,spuse bunica, Lasa-i in pace.
-Dar nu-i las eu?
Am chicotit. Da, era exact genul care nu te lasa sa faci ce vrei.
-Te-am auzit, Renesmee,spuse tata.
Am inceput sa rad.
A mai trecut o ora. David inca nu venise.
-Crezi ca i s-a intamplat ceva?l-am intrebat pe Jacob.
-Cum ar fi? Sa il lovesasca o masina? Singura care ar avea de suferit in povestea
asta ar fi masina.
-Vorbesc serios,Jacob.Nu e genul lui sa intarzie.
-Nu era nici genul lui sa minta, pana acum ceva timp.
-Ce vrei sa spui?
-Vreau sa spun, draga Nessie, ca lucrurile se pot schimba. Oamenii se schimba.
Chiar si vampirii. Nu simti? Suntem in continua schimbare.
Tata marai si spuse printre dinti:
-Nu intinde coarda,Jacob!
Ei bine, unele lucruri chiar se schimba. Iar conotatia pe care au avut-o
cuvintele lui Jacob...ei bine...el nu se referea nicidecum la David, ci la noi
doi.
-O, nu! spuse tata. O, NU!!
 -Ce s-a intamplat?
Ne-am napustit cu totii catre locul unde statea tata.
-O, nu!repeta el.David...
-Ce e cu David, ce s-a intamplat?Spune! am tipat eu.
Stiam ca trebuie sa fie ceva grav, vedeam asta in vocea lui panicata, in bratele
sale inclestate de scaun.
-Vine, rosti el slab.
Si, intr-adevar,David intra pe usa. Nici nu mi-am dat seama ca este el, caci avea
ceva in brate. Nu, nu ceva...pe cineva!!
-AISHA!!!
Aisha era inconstienta in bratele lui David, foarte palida la fata si murdara de
sange.
Era cu siguranta sange, il simteam dupa miros si dupa arsura din gat.
David a asezat-o pe canapea si s-a prabusit langa ea.
-Ce s-a intamplat, ce s-a intamplat?
Toata lumea intreba ce s-a intamplat si se foia incercand sa ajunga aproape de
ea, pentru a vedea ce a patit.
Apoi se lasa o liniste monumentala, sinistra...
-A muscat-o, spuse tata sfarsit.

Capitolul 13: Confesiune

-Te rog, Carlisle,fa ceva! spuse David.

Era dureros doar sa il privesti. Pe fata lui se citea vinovatia si durerea
produsa de aceasta vinovatie. Stiam ca sufera si nu era drept.
-Imi pare rau, spuse bunicul dupa ce o examina. Este prea tarziu.
-NU!! Nu, te rog, nu!
-Ar fi trebuit sa te consulti cu noi inainte. I-am fi putut administra morfina
si nu ar mai fi trebuit sa treaca prin chinurile transformarii. Insa acum e
imposibil...venele au inceput sa i se inchida. Si chiar daca am putea sa-i
injectam morfina, veninul ar arde-o inainte ca aceasta sa se raspandeasca in corp.
-Dar nu am vrut,pur si simplu....nu m-am mai putut controla!
-Nu ai vrut sa o transformi in vampir?
-NU!
David era la capatul puterilor. S-a lasat in genunchi langa capaneaua pe care era
intinsa Aisha. Daca ai fi putut plange,ar fi facut-o. Si daca i-ar fi fost simplu
sa se sinucida, probabil ca si asta ar fi facut.
Dar nu e drept! David a suferit prea mult. Ochii mi s-au umplu de lacrimi, insa
nu m-a vazut nimeni. Toti erau atenti la Aisha si David.
-Sunt un monstru,spuse el.
-Ba nu, nu esti,i-am raspuns.
Nu era drept sa se invinovateasca atat.
-Uita-te la ea, Renesmee!Uita-te, apoi mai gandeste-te o data. Ma urasc,dar ura
pe care o simt acum fata de mine nu este nici jumatate din cat ma va uri ea cand
se va trezi. Va vrea sa ma vada mort si ii dau dreptate.
-Atunci lasa-o pe ea sa te omoare, nu o face tu dinainte,spuse tata. Poate mai
ai o sansa, poate nu te va uri.
Am avut dreptate,David vroia sa se sinucida.
-Trebuie sa va spun ceva, zise mama.
De abia acum am vazut expresia ei. Buza de jos ii tremura, iar pumnii ii erau
stransi.
-Acum? intreba David exasperat.
Centrul existentei lui era Aisha, iar era zacea inconstienta pe canapea. Cu
siguranta nu vroia sa auda nimic.
-Cu atat mai mult acum.
-Te ascultam,Bella,zise bunicul.
-Aisha vroia sa devina vampir. Mi-a spus asta.
 -Pentru ca nu stia ce vrea, spuse David printre dinti. In mod sigur isi va
schimba parerea.
-Asta nu e tot. Este vorba despre mine. Cand m-am transformat in vampir, morfina
nu a avut niciun efect. Pur si simplu nu m-am putut misca si nici nu am putut
scoate vreun sunet. Insa atat. Imi pare rau,Edward. Nu as fi spus niciodata
adevarul, insa nu e nevoie sa te simti mai vinovat decat esti,David. Cu morfina
sau fara,este acelas lucru.
-Bella!
Expresia tatalui meu semana cu cea a lui David. De parca ar fi adunat toata
durerea din lume in ei insisi. De parca ar fi fost supusi celor mai mari
suferinte. Si chiar erau.

Capitolul 14: Noaptea cea mai neagra

Urmatoarele ore nimeni nu a mai vorbit nimic. Toti o priveam pe Aisha. Din cand
in cand, ma mai uitam la parintii mei.Imi era greu sa stiu ca din cauza mea mama
suferise atat de mult. Ma intrebam cum se simte tata acum. Probabil la fel de
vinovat ca si David. Dar e nu vina lui, e vina mea.
-Renesmee,voi va trebui sa plecati o vreme,spuse mama.
-Poftim?
-Nu vreau sa fiti in apropierea Aishei cand se trezeste.
-Asa este,spuse si tata. Tu si Jacob veti fi in pericol aici. Trebuie sa mergeti
undeva pentru o vreme.
Eu si Jake? Undeva pentru o vreme, doar noi doi?
Bun, daca tata nu a reactionat in niciun fel la gandurile mele nu prea ortodoxe
legate de aceasta plecare, asta inseamna ca este foarte afectat de ceea ce a spus
mama.Off...
-Da,cred ca La Push este o idee buna,Jacob,zise tata.
-Mergem in La Push?
M-am inviorat dintr-o data. Imi doream atat de mult sa merg acolo!
-Lasa-ma doar 5 minute sa vorbesc cu tata, va fi incantat sa ne primeasca.
-Dar nu trebuie sa mergem chiar acum,nu?Aisha se va trezi peste 3 zile.
-Da, insa vreau ca tu sa pleci acum.
-Mama...e prietena mea. Lasa-ma sa stau macar pana in zori.
-Fie...dar maine plecati. Du-te sa iti faci bagajele.

******

Categoric, sa raman peste noapte acasa a fost o alegere proasta. Trebuia sa plec
atunci cand am avut ocazia. Aisha a inceput sa tipe si sa se zbata, spunea ca vrea
sa moara si ca nu mai suporta. A fost un cosmar. Pe de o parte, imi era tare mila
de ea si de David; la fiecare tipat al ei, parea ca ii infige cineva o sageata in
inima. Apoi, mai era si mama. Imi era groaza sa ma gandesc la faptul si ea a
trecut prin asta, din cauza mea.
Jasper, Alice,Rose si Emmet s-au intors acasa aproape de ivirea zorilor.
-Cum se simte? intreba matusa.
Bineinteles,vazuse totul.
Nimeni nu i-a raspuns,insa, la intrebare.
Aisha a inceput sa tipe din nou, facandu-ne pe toti sa tresarim.
Jacob, care adormise intr-un fotoliu a sarit direct in picioare sia venit langa
mine.
-Hai sa mergem,i-am spus.
Ne-am dus toate bagajele in masina mea, un Lamborghini Gallardo argintiu.
-Conduc eu, i-am spus lui Jacob, care s-a asezat resemnat pe scaunul din
dreapta.
M-am intors in casa pentru a-mi lua ramas bun de la mama si de la tata. Doar ei
mai ramasesera in casa, restul ne-au condus pana la masina.
I-am imbratisat puternic. Imi doream sa nu mai fie atat de tristi.
 -Aveti grija de voi, spuse mama. Si saluta-l pe Billy.
-Da,fii fara grija, Vorbim la telefon. Sa ma tii la curent cu ce sa intampla.
-Sigur.
-Sa fiti cuminti, spuse tata.
Nu i-am raspuns.
-Cand vin vreau sa va vad mai fericiti, bine? Nu sunt obisnuita cu voi asa
posomorati.
I-am mai imbratisat o data, apoi am plecat.
M-am urcat in masina si am apasat accelereatia. Masina a pornit scartaind.
Plecam, plecam departe de St. Helens, departe de parinti, doar eu cu Jacob.

Capitolul 15: Calatoria

Am condus pana dupa pranz. Nu puteam crede ca plec doar eu cu Jacob pentru o
vreme, si nu oriunde, ci in Forks.
-Sunt tare egoista,am spus.
-Ba nu, nu esti.
-Ba da sunt. Gandeste-te, Jacob: Aisha, prietena mea cea mai buna, singura mea
prietena, va deveni vampir in doua zile. Ea sufera enorm acum, iar pe langa ea si
David...si parintii mei.
-Bella stia exact despre ce e vorba cand a decis sa devina vampir.
-Dar, nu a decis, pur si simplu, din cauza mea...
-Ba da, a decis. Decisese asta cu ceva timp in urma, insa Edward nu prea era de
acord si tot incerca sa o amane. Apoi a aflat ca este insarcinata si asta era
singura solutie: vampirizare de urgenta.
Am chicotit. Ma simteam mult mai bine acum, ca nu era in totalitate vina mea.
- Nu am stiut ca tu gandesti asa, Nessie....Edward ar fi trebuit sa stie si sa
iti explice.
-Tata mi-a spus de mai multe ori ca nu e vina mea, insa nu a...aa....aprofundat
subiectul.
-Ei bine, acum stii. Hei, de ce ai tras pe dreapta?
-Nu ti-e foame?
-Pai, daca ca ai adus vorba...
-Hai, coboara si ia-ti ceva de mancare. Te astept aici.
M-a sarutat apoi a iesit din masina.
Ma gandeam la atat de multe lucruri: Aisha,David, mama si tata...oare cum a fost
viata mamei inainte de a deveni vampir? Jacob....eu si Jacob...
-Renesmee,trezeste-te!
-Ce?Poftim?Eu...Jacob...
-Te muti pe bancheta din spate acum. Esti prea obosita ca sa mai conduci.
M-am conformat. Imi simteam pleoapele atat de grele. Incredibil, dar pana acum
nu am simtit somnul deloc. M-am intins pe bancheta.
-Hei, Jake! Termina de mancat, apoi pornim, bine?
Insa nu am mai auzit raspunsul, caci am adormit la loc.
Cand m-am trezit, se intunecase. M-am ridicat in sezut si m-am intins catre
locul din fata, sa il sarut pe Jake pe obraz.
-Nu perturba soferul, caci vei ajunge cu intarziere la destinatie.
M-am catarat pe scaun, ajungand pe locul din dreapta.
-Unde suntem?
-Inca 250 km si trecem granita cu Arizona.
Arizona! Eram aproape.
-Nu iti este somn?
-Imi este putin. Vrei sa cautam o camera unde sa ne odihnim peste noapte?
-Suna bine.
Nu imi mai era somn, dar imi doream foarte tare un dus.
In cele din urma, am gasit un hotel.
-Cate camere doriti? intreba receptionera.
 -Una va rog.
Se uita cam urat la mine. Oare trebuia sa cer doua? La asta nu m-am gandit....
-Numele, va rog.
-Vanessa si Jacob Wolf.
-Etajul 1, camera 54.
-Multumesc.

Capitolul 16: Popas

Cat timp Jacob era la restaurant (l-am trimis sa manance,din nou) eu mi-am facut
un dus apoi m-am intins in pat.
La scurt timp a intrat si el in camera. Si eu eram doar in prosop...ups...
-De ce ai venit asa de repede, nu ti-a placut friptura?
-Ba da, am mancat chiar trei. Daca ti se pare ca m-am intors prea repede, pot sa
plec si sa mai vin o data. Aveai ceva de facut?
Cum ar fi sa ma imbrac? In ceva mai putin provocator? Nu...
L-am sarutat apoi m-am dus in baie sa imi pun pijamaua. Mi-am luat o carte din
valiza si,asezandu-ma pe pat, am inceput sa citesc. Nu vroiam sa il fac sa se
simta stingherit in vreun fel.
M-am speriat cand s-a aruncat langa mine in pat si m-a imbratisat. Tocmai iesise
de la dus.
-Esti ud,am strigat.
Insa lui nu ii pasa. Si sincer, nici mie.
M-a imbratisat si atat ne-am foit incat am cazut din pat. Amandoi.
-Jacob!
-Ce-i? Pat, podea, care e diferenta?
-Este o direferenta elementara.
-Esti obosita? ma intreba
Nu stiam exact de ce ma intreaba.
-Nu, insa tu esti.
-Asa e. Si acum o sa fiu un copil cuminte si o sa fac nani.
M-a bufnit rasul.
-Da,chiar acum.
Jake s-a intins in pat si a adormit uimitor de repede. Am ramas langa el
privindu-l cum doarme, iar dupa o vreme am adormit si eu.

******

Dimineata, am comandat ceva de la room-service pentru Jacob. Cand un tanar a

venit sa aduca mancarea, mi-am dat seama ca in curand voi avea si eu nevoie de
mancare. Si nu de sandvisuri.
-Hei, Jake!
Dormea dus...
-Jacob..
Nimic.
-Jake,trezeste-te!
Pfuu...doarme ca o valiza..
L-am prins de umar si l-am zgaltait usor. El, simtind mana mea, m-a tras mai
aproape, prinzandu-ma intr-o incelstare de urs. Insa nu s-a trezit.
Bun, si eu acum ce fac? Daca imi trag mana fortat, se va speria (mititelul). Daca
nu, voi sta asa pana maine.
-Jaacooob!!!
In sfarsit, s-a trezit. Dar in loc sa imi elibereze mana, m-a tras mai aproape,
pana am cazut peste el.
-Buna dimineata, iubito.
-Nu-mi spune ca te prefaceai...
-Eu?NU...
-Trebuie sa plecam. Pentru inceput, ce-ai zice sa imi dai drumul?
 -O,da...scuze. Sunt gata in 5 minute.
-Te astept in masina. Nu te grabi. Ai micul dejun pe masa.
L-am sarutat si am iesit. Ajungand la masina, am ocupat scaunul soferului. Jacob
a venit si el putin mai tarziu.
-Sa intelg ca tu conduci?
-Exact.
Si am pornit din nou la drum.

Capitolul 17: La Push

Am condus pana seara, fara sa simt vreun semn al oboselii. Jacob a vorbit tot
drumul, povestindu-mi despre tatal sau, despre fiecare membru din haita....
-Nu ai obosit sa conduci?
-Dar tu nu ai obosit sa vorbesti?l-am tachinat eu.
-Iubesti masina asta prea mult. Mai mult decat pe mine,glumi el.
-Vorbesti prostii.
-Cred ca ai fi in stare sa o conduci si dormind.
-Vreau sa incerc asta intr-o zi, am spus amuzata.
-Cum sa nu. Prima la dreapta.
Am iesit de pe autostrada pe un drum lateral. Pe partea dreapta era o pancarda:
Rezervatia "La Push"
Am mai inaintat putin, apoi am zarit casa lui Jacob...sau fosta lui casa.Mi-o
aminteam din copilarie, desi nu fusesem decat o singura data aici, cand Jacob l-a
anuntat pe tatal sau ca ne vom muta. Am parcat in fata casei.
-Gata, debarcarea, pana aici ai platit!
-Asa deci...
M-a sarutat si mi-a spus:
-Hai sa coboram.Ne asteapta toti.
Care "toti"? Ah, haita era aici, bineinteles. Cum de nu am anticipat asta?
Am coborat din masina si l-am urmat. M-a luat de mana si am mers impreuna pe
aleea ce duce la casa.
Insa inainte sa ajungem la usa de la intrare au iesit ei: Sam,care o tinea pe
Emily de mana,apoi Seth, Paul si Rachel, Quil si micuta Claire (care avea acum 11
ani) ,Jared, Embry si la final Billy, in caruciorul cu rotile.
-Fiule!
Jacob mi-a dat drumul la mana si a fugit sa il imbratiseze pe tatal sau. Am
inaintat sfioasa. Am fost eu vreodata sfioasa?Nu. Dar se pare ca acum e momentul
sa fiu.
Insa Jacob s-a intors la mine imediat ce s-a desprins din imbratisarea tatalui
sau. M-a luat din nou de mana.
-Va mai amintiti de Nessie, nu?
-Pai, sincer nu, spuse Billy. Era foarte mica atunci cand am vazut-o.
-Tu esti Nessie? intreba Claire.
-Da, i-am spus eu. Imi pare bine sa te cunosc.
-Esti draguta, imi spuse ea.
-Multumesc,am spus fastacindu-ma.
-Bine ati venit, copii! spuse Billy. Intrati, intrati!
Am intrat. Casuta era modesta, la fel ca ultima data cand am vazut-o. Insa cu
toate astea, era foarte primitoare.
In mijlocul sufrageriei se afla o masa lunga, incarcata cu tot felul de mancare.
S-au asezat cu totii, iar la final ne-am asezat si noi.
-Mancati, mancati, spuse Billy. Cred ca sunteti flamanzi dupa calatorie.
Jacob si-a umplut farfuria cu de toate. Bun, si eu ce fac acum? Acte de
complezenta? Sa mananc?Arata groaznic...
-Jacob?
-Mmm, raspunse el cu gura plina.
 La naiba, varcolacii au auzul fin.
-Nimic.
Nu isi dadea seama ca ma pune intr-o situatie penibila? Oare ce le spusese despre
mine?
In fine, am inghitit in gol si mi-am pus cea mai mica bucata de friptura in
farfurie.
Iac! Oribila, asa cum mi-am inchipuit. Insa nimeni nu era atent la mine, asa ca
am luat servetelul de pe masa si, prefacandu-ma ca ma sterg la gura, am scuipat
carnea. Si asa am "mancat" toata friptura.
Dupa masa, am iesit afara, unde Jacob si ceilalti baieti au facut un foc de
tabara. Ne-am asezat in jurul lui. Jake era la cativa metri departare, asculta
ceva ce povestea Sam. In stanga mea s-a asezat Emily, iar in dreapta...
-Pot sa stau aici? intreba Claire.
-Sigur, am spus zambind.

Capitolul 18: Vechea casa

Imi placea viata de aici, din La Push. Imi placeau oamenii, care nu semanau cu
nici un alt om pe care il intalnisem pana acum (exceptie facand Aisha, dar ea deja
acum nu mai era om).Erau cu totii sinceri si senini. Imi placea Emily,era o fata
draguta, chiar daca avea acea cicatrice pe fata(Jacob imi povestise cum o
capatase).Frumusetea unui om vine din sufletul sau, eu asa cred. Imi placea
Claire, era o pustoaica draguta.In aceasta atmosfera primitoare lipsea doar David,
cantand la chitara. Imi placeau cu totii. Un singur lucru nu imi placea: Jacob le
ascunsese ceva despre mine, despre natura mea.
Tarziu, aproape de miezul noptii, am simtit cum somnul incepe sa ma cuprinda
incet.Claire deja adormise cu capul pe picioarele mele.
-Hai, vino sa iti arat unde este camera ta, imi spuse Emily.
-Unde plecati?intreba Jacob cand ne-a vazut ridicandu-ne.
-Mi-e somn, i-am spus.
-Ok, in regula.
A venit langa mine si m-a sarutat.
-Noapte buna,Nessie.
-Noapte buna, am raspuns zambind.
Am urcat cu Emily (si cu Claire, care era inca pe jumatate adormita) pana la
etaj, apoi Emily mi-a deschis o usa.
-Aici este, spuse ea aprinzand lumina. Noapte buna!
-Ne vedem maine, spuse Claire cascand.
-Noapte buna, le-am raspuns.
Am intrat in camera. Era la fel de modesta ca si restul casei, dar la fel de
primitoare. Inauntru se aflau un pat mare, un dulap pentru haine si un birou. Pe
un perete se afla o usa care ducea la o baie micuta.
Am cautat in bagaje pijamaua si am intrat in baie sa-mi fac un dus. Probabil ar
fi trebuit sa imi scot hainele din bagaje si sa le pun in dulap, dar imi era prea
somn. Am stins lumina si m-am bagat in pat, iar in scurt timp am adormit.

Cand m-am trezit, Jacob dormea langa mine. Nu stiam cand a venit, pentru ca am
dormit toata noaptea,fara sa ma trezesc macar o data. Nu stiam nici daca Billy ne
acordase o camera comuna sau pur si simplu Jacob a vrut sa doarma alturi de mine.
Nu ma deranja niciuna dintre variante, chiar imi suradeau.
Mi-am pus o pereche de pantaloni scurti si tricoul meu preferat cu Metalica si am
iesit din camera.
In sufragerie, Billy si Paul se uitau la televizor.
-Buna dimineata,le-am spus.
-Buna dimineata! Ai dormit bine?ma intreba Billy.
-Foarte bine, multumesc.
-Vrei sa mananci ceva?
 De fapt, chiar vroiam. Dar nu ceea ce credea el.
-Nu, multumesc,nu imi este foame. De fapt, as vrea sa fac o plimbare.
M-am uitat la ceasul de pe perete. Era ora 9 dimineata. Cu siguranta, Jake avea
sa mai doarma cateva ore.
-In regula, dar ai grija.
-Sigur, am spus si am iesit pe usa.
M-am urcat la volan si am pornit. Vroiam sa imi vad vechea casa. Nu stiam exact
unde se afla si daca voi reusi sa o gasesc. Desigur, as fi putut sa astept sa se
trezeasca Jacob si sa mergem impreuna. Doar ca, dintr-un motiv sau altul, vroiam
sa merg singura.
Am gasit locul in scurt timp. Parca un magnet ma atragea acolo. Am mers pe aleea
catre casa, sau ce mai ramasese din casa si am parcat in fata ei. Era inca in
picioare, dar arata ca o casa parasita de mult timp (ceea ce si era).
Imi aminteam totul foarte clar: pe mama, stand pe veranda cu mine in brate, pe
tata care nu ne scapa niciodata din vedere. Pe Jacob, care o tachina mereu pe
matusa Rosalie, pe Leah si Seth, in fomele lor de lupi, stand printre copaci. Imi
aminteam cum, o data, demult, (care parea atat de demult de parca s-ar fi
intamplat in urma cu cateva secole) mama il atacase aici pe Jacob, dar reusise
insa doar sa ii fractureze lui Seth umarul si clavicula, caci se interpusese intre
ei. Imi aminteam ca fusesem foarte fericita ca Jake al meu nu patise nimic.

Capitolul 19: Prinsa

Am parasit casa, intrand in padure. Era linistita si plina de amintiri.Simteam

mirosul cunoscut al brazilor....si nu doar al brazilor, ci al tuturor animalelor.
Erau multe si erau foarte ispititoare. Am inceput sa alerg, intrand tot mai adanc
in padure, incercand sa scap de acel miros, insa ma urmarea pretutindeni.
In scurt timp, am zarit printre copaci o caprioara solitara, pierduta probabil de
turma. In acel moment nu m-am mai gandit la nimic: mainile mi s-au inclestat in
pumni, gura mi s-a deschis intr-un marait, picioarele mi s-au arcuit, iar din doua
sarituri am ajuns langa ea, doborand-o. Dintii mei puternici i-au gasit gatul si
l-au sfasiat intr-o secunda. Am oftat,lasandu-ma cuprinsa de gustul sangelui.
Cand am terminat, mi-am ridicat capul si l-am vazut: un lup mare, cenusiu care se
uita la mine. Era, probabil Quil. In afara de Jacob, el era singurul care se mai
transforma, mentinandu-se la aceeasi varsta, pana ce Claire avea sa se faca mare
pentru a-i deveni iubita.
Lupul a scos un marait, apoi a fugit.
La naiba! Imaginea mea, cu sange la gura si cu lesul caprioarei alaturi, nu era
cea mai frumoasa. Iar acum, Quil se dusese acasa, sa le spuna celorlalti ce
vazuse. Am dat de belea.
Am mers la rau si m-am spalat pe fata. Incercam sa prelungesc momentul
intoarcerii acasa. Dar nu avea niciun sens. Daca as mai fi intarziat mult,
probabil ar fi venit ei dupa mine. Asa ca m-am intors la masina si am pornit pe
drumul pe care venisem. "Nu se va intampla nimic, nu se va intampla nimic" imi
spuneam in gand. la urma urmei, nu eu ii mintisem.
Cand am intrat in sufragerie, i-am vazut pe Jacob, Paul, Quil si Sam stand pe
canapea. Billy era, ca de obicei in scaunul cu rotile, iar Claire si Emily stateau
pe jos, uitandu-se pe o revista.
-Tati, tati, noi suntem venisosi?Foarte veninosi. Dar de ce intrebi? Pentru ca
mi-am muscat limba!
-Foarte amuzant, Paul.
Din nefericire, era singurul caruia ii ardea de glume.
Cand m-a vazut, Claire s-a ridicat, vrand sa vina spre mine, insa Emily a prins-o
de mana, tinand-o pe loc.
Nimeni nu spunea nimic.
Intr-un final, Sam vorbi:
-Emily, ce-ar fi sa te duci cu Claire sa va plimbati putin pe plaja?
-Vii si tu? ma intreba Claire.
 -Voi veni putin mai incolo, bine?Acum am putina treaba.
-Promiti?
-Promit.
-Bine.
Si au plecat.
Jacob a vent langa mine si m-a luat de mana.
-Vreau sa imi spuneti de ce ati mintit, zise Sam.
Insa nimeni nu a spus nimic.
Apoi Jacob a vorbit:
-Imi pare rau, este vina mea. Nessie nici macar nu stia despre asta.
-Dar de ce, spuse Sam.
De ce ma hranesc cu sange sau de ce a mintit Jacob? Probabil de ce a
mintit....da, asta as vrea sa stiu si eu.
M-am uitat la el, asteptand un raspuns.
-Mi-a fost teama...ca nu o veti place, spuse el. Am crezut ca daca va spun ca ea
mananca mancare, veti fi mai putin sceptici. Insa nu am mintit in totalitate,
Nessie poate manca si mancare, nu-i asa? spuse uitandu-se la mine.
-Desigur, pot supravietui cu ea, am spus. Insa nu imi place.
Ce? Daca tot spunem adevarul, macar sa il spunem pana la capat.
-Asta ar putea schimba putin lucrurile,spuse Sam.
-Stati linistiti, nu o sa...
Era ciudat sa se gandeasca la asta. Cum putea crede ca le-as face rau?
-Nu e vorba despre asta,Nessie. Doar ca, dupa cate se pare, tu esti mai mult
vampir decat om, iar asta ar putea duce la transformarea noastra in lupi.
-Am inteles....in cazul acesta,am putea pleca, nu vreau sa va fac probleme.
-Nu e cazul. Noi suntem dispusi sa va ajutam, orice ar implica acest lucru. Doar
ca ar fi fost mai bine sa stim dinainte, sa avem timp sa ne pregatim.
-Imi pare rau, spuse Jacob din nou

Capitolul 20: Claire si Emily

Dupa ce lucrurile s-au clarificat, am mers cu Jacob pe plaja. Ii promisesem lui

Claire ca voi merge acolo. Le-am gasit pe ea si pe Emily plimbandu-se pe malul
marii.
-Ai venit, spuse Claire alergand spre mine.
-Desigur, doar am promis.
Mi-am scos sandalele si am intrat cu picioarele in apa. Senzatia era foarte
placuta.Nisipul imi mangaia talpile, iar apa calda imi atingea gleznele. Am zarit
o scoica si m-am aplecat sa o iau.
-Uite ce frumoasa e, i-am spus lui Claire.
-Pun pariu ca pot gasi una mai frumoasa.
-Serios? Ia sa vedem.
Am strans o gramada de scoici si m-am hotarat sa le iau acasa. Drept pentru care
i-am umplut buzunarele lui Jacob cu ele.
Claire vroia sa se catere pe o stanca, iar Jacob s-a dus cu ea sa o ajute sa
urce.
-O sa am grija sa nu cada, ii spuse el lui Emily, vazand-o ca se incrunta. Nu te
mai panica atat.
Am ramas doar eu cu Emily.
-Ati clarificat problema? intreba ea.
-Da, am spus. Aaa, asta nu te-a facut sa iti schimbi parerea despre mine, nu?
-Sigur ca nu.
Am zambit usurata.
-Se vede ca Jacob este fericit alaturi de tine. Suntem cu totii foarte bucurosi
ca este asa.
-Si eu sunt fericita. Nici nu imi pot imagina viata fara el.
Si nici nu vroiam.
 -Nu am stiut ca am mintit, pana nu am ajuns aici, i-am spus. Credea ca nu va va
place de mine.
-Se insela, bineinteles.
-Ma bucur ca este asa, am zis.
Am mers tacute catre locul in care se aflau Jake si Claire.
-Pot sa te intreb ceva?i-am spus.
-Desigur,orice.
-Jacob a avut vreo...iubita...inainte sa ma nasc eu?
Privindu-i pe Quil si Claire, seara trecuta, mi-am dat seama ca el o iubeste
nespus si era de la sine inteles ca o va astepta pana va creste, fara sa fie cu
cineva in tot acest timp. Eram curioasa daca Jacob a avut o prietena inainte de a
a ma cunoaste pe mine.
Dintr-un motiv sau altul, Emily s-a schimbat la fata.
-Hai, spune-mi, te asigur ca nu voi face vreo criza de gelozie.
-Incercam sa imi amintesc, se scuza ea. Nu, nu cred ca a avut.
Un lucru era cert: Emily stia sa minta la fel de bine ca mama.
Nu ma deranja in niciun fel lucrul asta. Faptul ca Jake a fost, o data demult, cu
o straina fara chip si fara nume, era, pana la urma, un lucru perfect normal.
Stiam ca acum pe mine ma iubeste si nimic nu va schimba asta.

Capitolul 21:Charly

Dupa ce am plecat de pe plaja, am mers acasa si am lasat scoicile in camera mea,

apoi am plecat cu Jacob in padure, pentru un vanat cum se cuvine.
Jake a vanat si el cu mine. Cand am terminat m-am asezat la radacina unui copac,
multumita. El a venit langa mine si si-a pus botul (era inca in forma de lup) pe
genunchiul meu.
-Schimba-te in om, i-am spus.
El s-a dus sa isi ia hainele din locul in care le lasase. Din punctul meu de
vedere, putea sta si fara ele.
Cand s-a intors, m-am ridicat si m-am dus sa-l imbratisez.
Am inceput sa ne sarutam,la inceput usor, apoi din ce in ce mai pasional.
Aici, in inima padurii, departe de casa, nu era nimeni care sa ne intrerupa. Asa
ca am continuat.....

******
Cand ne-am intors acasa, incepuse sa se crape de ziua. Sufrageria era pustie,
lucru care m-a bucurat. Chiar nu aveam chef sa raspund la intrebari de genul "Unde
ati fost pana acum?" sau mai ales "Ce ati facut pana acum?".
Tinandu-ne de mana, am urcat in camera mea (sau a noastra, inca nu eram sigura)
si ne-am intins in pat. In casa au inceput sa se auda voci; incepusera sa se
trezeasca. Jacob m-a luat in brate si asa am adormit amandoi.
-Nessie, trezeste-te!
-Mmmm..
-Nessie, trebuie sa vorbesc cu tine.
Nu Jacob era cel ce ma trezea (spre nemultumirea mea), ci Emily.
-Ce e? am spus eu, poate prea rastit.
-Charly vine aici. Acum.
Am sarit din pat si m-am dus pana la fereastra. Masina politiei parcase in fata,
iar acum Charly cobora din ea si se uita lung catre masina mea.
-Stai aici, bine? spuse Emily.
-Dar vreau sa il vad, m-am tanguit eu.
Chiar atunci Jacob a intrat pe usa.
-Jacob, vreau sa imi vad bunicul.
-Bine, spuse el. Dar mai asteapta putin. Ma duc mai intai eu, apoi vin sa te
iau, bine?
-Bine.
Au plecat amandoi din camera, lasandu-ma singura.
 Am profitat de moment si m-am dus sa imi fac un dus, apoi m-am imbracat (blugi si
o bluza roz) si m-am asezat pe pat, asteptand.
Mi se parea ca au trecut ore, nu minute, pana cand Jake a urcat si mi-a spus:
-Poti sa te duci,dar ai grija.
L-am imbratisat si am coborat in sufragerie.
-Renesmee, esti chiar tu?
-Da,bu...da.
-E incredibil! Cum ai putut sa cresti atat de repede?
-Mai bine sa nu stii, i-am spus zambind.
-Asa e, mai bine nu.
-Ce face Bella?De ce nu a venit si ea?
-Mama e bine, are insa ceva treaba, de aceea nu a putut veni.
Ah, am comis-o....Mama...pai, cum i-as putea spune mamei mele, daca nu "mama"?

Capitolul 22: Tradarea

-Renesmee, trebuie sa stiu: tu esti chiar fata Bellei? Adica, fata ei biologica?
Semanati prea mult, trebuie sa fii,dar...
-Daca iti raspund, promiti sa nu mai pui alte intrebari?
-Pai...da.
-Ei bine....sunt.
-Dar cum se poate?Tu...
-Ai promis, iti amintesti?
-Ah,da.
Bunicul merita sa stie adevarul, cu tot ce implica asta.
Depasind momentul, am inceput sa vorbim despre tot felul de lucruri. A inceput
sa imi povesteasca despre mama si despre cum era ea in anii de liceu. Era tare
amuzant.
-Toti baietii se tineau dupa ea, spuse el razand. Insa ea, nu si nu. Avea ochi
doar pentru Edward.
Am inceput din nou sa rad.
-Chiar si lui Jacob i-a placut de ea...
-POFTIM??
-Da...Imi amintesc chiar ziua in care a sarutat-o cu forta, iar ea l-a lovit atat
de tare incat si-a rupt mana. Edward probabil l-ar fi lovit si el, daca nu eram eu
prin preajma.
Charly radea in continuare, insa mie mi-a disparut zambetul. Cum putea fi
posibil? Jacob...cu mama? Cu mama mea?
Daca el ar fi fost cu cineva necunoscut sau cu oricine altcineva, nu era nicio
problema.Dar cum adica...cu mama?
Am simtit cum mi se umplu ochii cu lacrimi...nu se putea asa ceva...pur si simplu
nu era posibil....ei au fost impreuna...si m-au mintit....nuuuu...
Deja nu mai puteam vedea bine din pricina lacrimilor pe care pur si simplu nu le
putea opri....
-Vin imediat, am spus si am parasit casa.
Am alergat catre mare. Sfarsita, m-am asezat pe o piatra.
Dar marea era prea calma, prea frumoasa, in contradictie cu sentimentele mele.
Cum am putut fi atat de...proasta?De naiva...de...
Am inceput sa plang si mai tare si am alergat spre padure.
De aia Emily se eschivase cand am intrebat-o, de aia....
Nu pot sa cred, de ce mi se intampla mie,de ce?
M-am impiedicat si am cazut. Am ramas acolo, nu m-am mai ridicat. Am ramas
plangand, pana cand am auzit vocea lui Jacob strigandu-ma:
-Nessie!Nessie, stiu ca esti aici, te rog, lasa-ma sa iti explic!
Nu vroiam sa il vad, insa nu mai aveam destula putere sa ma ridic si sa alerg din
nou, asa ca amramas acolo, asteptand sa ma gaseasca.
Si m-a gasit.
 Capitolul 23: Durerea

-Iubito, te rog, asculta-ma, Nessie....

Se asezase langa mine si incerca sa ma convinga. Bineinteles ca incerca...
-Ia mana de pe mine.Nu ma atinge.
-Nessie, te rog, nu te purta asa cu mine, te iubesc.
-Mai mult, sau mai putin decat pe mama?
-Nessie, te rog, nu e ceea ce crezi tu. Pe tine te-am iubit dintotdeauna.
Nu mai puteam suporta. Atunci cand sunt nervoasa sau suparata, latura mea
vampirica iese la suprafata mai mult decat oricand. Am ridicat palma si l-am
lovit.
Jacob a cazut pe spate, sub lovitura mea. Si a ramas acolo.
O, nu! Ce am facut? In momentele astea il urasc atat de mult...dar oricat l-as
uri, tot il iubesc.
-Jacob, Jacob!
A deschis ochii si s-a ridicat. Plangea.
-Jacob,imi...
Ce faceam?Imi ceream scuze?Tot eu imi ceream scuze? A meritat acea palma si ar
merita si altele. Iar eu, spre deosebire de mama, nu aveam cum sa imi rup mana.
Jacob parea detasat de realitate. Avea ochii pustii si privea in gol.
-Jacob, vreau sa imi explici,am spus.
-Si ma vei crede?a spus el abia soptit.
-Nu stiu. Dar spune-mi ce aveai de gand sa imi spui.
Dar el nu a spus nimic. Statea pur si simplu, uitandu-se in gol.
-Jacob, nu sta asa, spune ceva!!
Am inceput din nou sa plang.
-Te iubesc, imi spuse. Te iubesc si te-am iubit dintotdeauna, chiar de dinainte
de a te naste.
-Dar de ce, de ce...
Nu puteam continua, nu mai puteam vorbi.
-Nimeni nu stie exact de ce, imi spuse. Asta nu s-a mai intamplat nimanui pana
acum.Dar se pare ca...tu erai o parte din mama ta. Tu erai o parte din Bella, iar
eu te iubeam pe tine, desi nu stiam asta. Nu intelegi?Te-am iubit dintotdeauna.
Nu prea intelegeam, dar incepusem sa ma mai linistesc putin. Poate era adevarat.
Insa imaginea mamei mele sarutandu-se cu Jacob nu prea imi dadea pace.
-Nessie, spuse el. Nu as putea trai nici macar o zi fara tine. Nici o ora, nici o
secunda. Te rog, nu ma lasa.Nu imi face asta!
Incepuse din nou sa planga. Si eu la fel.
El plangea din cauza mea si eu plangeam din cauza lui....
-O sa incerc sa ma obisnuiesc cu ideea, i-am spus.
-Ma ierti? spuse el dintr-o data mai vesel. Chiar ma ierti?
Ce altceva puteam face? Nici eu nu puteam trai fara el.
-Da, i-am spus.
M-a imbratisat puternic si am inceput sa ne rostogolim pe iarba. In scurt timp,
am avut alte lucruri la care sa ma gandesc, in afara de acest subiect dureros.

Capitolul 24: Apelul

Din nou, ne-am intors abia dimineata acasa. Insa de data asta, nu am mai avut
acelas noroc sa nu gasim pe nimeni in sufragerie. Billy si Paul erau acolo.
-V-ati impacat,,spuse cel din urma ranjind.
Ei, bine...da. Nu eram inca sigura cu ceea ce simteam in legatura cu asta....dar
incercam sa imi alung orice gand care sa ma fata sa il plesnesc din nou pe Jake.
-A sunat Bella, spuse Billy. I-am spus ca...sunteti la plimbare. A spus sa o suni
cand va intoarceti.
Mama,ah...mama....nu nu nu trebuie sa gandesc asa. E, pana la urma, mama mea.
 Aisha! Cum de am uitat?Probabil se trezise. Prietena mea cea mai buna...si eu am
uitat complet de ea. Ce fel de persoana sunt?
-A mai spus si altceva?am intrebat.
-Nu.
-Ma duc chiar acum sa o sun.
Am urcat in camera mea si am luat telefonul mobil de pe birou.
Tata ma certase de multe ori din cauza asta. "E mobil" spunea el. "Asta inseamna
ca trebuie sa il porti cu tine". Insa nu il purtam niciodata. Uneori uitam de el
cu zilele. Si toata lumea se isteriza, bineinteles. "De ce nu ai raspuns la
telefon?" Care telefon? A,da...telefonul...
L-am deschis, insa nu am format numarul mamei...nu eram inca pregatita sa vorbesc
cu ea. Deci, l-am sunat pe tata. A sunat de trei ori, apoi a raspuns. Insa nu era
tata si nici mama. O voce cristalina, de fata, spuse:
-Alo?!
Vocea imi era putin cunoscuta, parca as fi auzit-o cu muti ani in urma. Apoi am
realizat cine era.
-Aisha!!
-Buna, Renesmee! Ce faci?
Era atat de diferita. Mult, mult mai frumoasa si totusi cu aceleasi rezonante.
-Eu sunt bine.Spune-mi, cum te simti tu?
-Minunat.
-Ma bucur atat de mult. Esti cumva...suparata pe David?
Suparata era putin spus, dupa cum arata David cand am plecat. Credea ca il va uri
de moarte.
-Sigur ca nu. David a fost un prostut pentru ca a crezut asa ceva.
Prostut e putin spus....a fost fraier de-a binelea....si cand ma gandesc ca vroia
sa se omoare...
-Inseamna ca nu sunteti certati.Super!
-Nu, Renesmee. Sunt foarte fericita ca s-a intamplat asa, iti voi povesti mai
mult cand ne vom vedea.
Si cand avea sa fie asta?
-Ce fac parintii mei?
-Sunt bine, au ceva de furca cu mine, dar sunt bine.
Asta ce vrea sa insemne?mai bine nu intreb.
-Ti-l dau pe Edwrad, spuse ea.Te pup.
-Mi-e dor de tine, Aisha. Sper sa ne vedem in curand.
-Si mie. De abia astept sa te intorci acasa. Avem atat de multe sa ne povestim...
Nici nu stii cate....
-Vorbeste cu tatal tau.
-Bine. Pa, Aisha!
-Pa!
-Buna,Renesmee!
-Buna, tata, ce faceti?
-Bine, bine, tu?
-Tata, cand ma pot intoarce acasa?
-Ce s-a intamplat? Nu iti place acolo?
Tata nu putea citi gandurile prin telefon, iar asta e un lucru bun din mai multe
puncte de vedere.
-Nu e vorba de asta, doar ca imi e dor de voi.
-Si noua ne este dor de tine. Dar mai stai o vreme.
Oare ce insemna o vreme?
-Bine...
-Te pupam, ai grija de tine.
-Sigur. Paa!
Capitolul 25: Din nou acasa

Ceea ce tata numise "o vreme", s-a transformat intr-o saptamana, apoi intr-o
luna.
 Am mai stat "o vreme" in La Push. Vreme de o luna.
Nu ma plang. Toata lumea se poarta frumos cu mine. In plus, nimeni nu ma
urmareste si nimeni nu imi aude gandurile. As putea sa ma obisnuiesc cu asta. Ce
tot vorbesc?Mi-e dor de familia mea, dar mai ales de mama, care orice s-ar
intampla e tot mama mea. Oricum, am trecut peste acea poveste cu ea si Jacob...s-a
intamplat si nu pot face nimic pentru a schimba lucrurile; pot sa accept asta sau
nu. Si de ce sa fac alegerea cea mai grea, cand o pot face pe cea mai usoara?
Imi era dor si de Aisha...foarte dor, si ardeam ne nerabdare sa o vad in noua sa
postura: aceea de vampir.
Cand nu ma gandeam la familia mea sau la Aisha, stateam alaturi de Jake,
hoinaream prin padure, faceam aruncari de pe stanci si surfing sau ne plimbam pe
malul marii.
Intr-un fel, La Push devenise ca a doua casa. Si mi-a parut rau sa ii las in urma
pe cei ce m-au primit cu atata drag, insa eram si foarte nerabdatoare sa ajung
inapoi acasa.
-Sa imi scrii, imi spuse Claire.
-Promit.
-Aveti grija de voi, spuse Emilly
-La revedere,Jacob,Nessie...
-Pa, tata,raspunse el
-La revedere.
Era o forma frumoasa de despartire"la revedere". Oare ii voi mai vedea vreodata?

Am ajuns dupa doua zile de mers cu masina. In primele 20 de minute era sa facem 3
accidente, asa ca Jacob nu m-a mai lasat sa conduc.
-Esti prea nerabdatoare si agitata! imi spuse el.
Cuvantul mai potrivit ar fi fost "isterica". Pur si simplu nu mai aveam rabdare.
Cu cat ne apropiam mai mult de casa, incercam sa imi controlez gandurile. As fi
putut sa fac traduceri in chineza, asta era metoda preferata a lui Alice atunci
cand nu vroia ca tata sa ii citeasca gandurile. Insa era in zadar, oricum ar fi
aflat pana la urma.
Si am ajuns...
Parintii mei erau afara, ne asteptau. Am deschis portiera si am alergat la ei sa
ii imbratisez.
-Renesmee, ce dor mi-a fost de tine!
-Si mie de tine, mama!
I-am mai imbratisat inca o data, apoi am pornit catre usa de la intrare.
-Ai grija! Imi spuse tata prinzandu-ma de brat. Aisha e acolo.
-Tata...
-Nu e de gluma, Renesmee. Poate fi periculoasa. Stai aproape de noi.Si tu, Jacob.

Toti membrii familiei se aflau in sufragerie: bunicii, langa usa de la intrare,

apoi Jasper si Emmet, chiar in spatele lor, iar Alice si Rose de o parte si alta a
canapelei. In pe canapea, in spatele tuturor, statea.......Aisha!

Capitolul 26: Ochii rosii

Aisha s-a ridicat de pe canapea si s-a indreptat spre mine. O secunda mai
tarziu,Jasper, Emmet, mama si bunicul erau in fata ei.
-E in regula, spuse tata. Vroia doar sa o imbratiseze. Doar ca...(se uita spre
Aisha) nu poti face asta. E prea riscant.
-In regula.
-Deci, nu imi pot imbratisa prietena cea mai buna?am spus.
-Renesmee, intelege, e prea periculos.
Credeam ca dupa o luna lucrurile s-au mai domolit, la fel si pofta ei de sange.
-Nu, spuse tata. Asta se intampla cam dupa un an. Oricum, pana acum a avut un
caracter exemplar. Doar ca...nu se stie.
 Jasper,Emmet si bunicul s-ar dat la o parte din fata ei. A ramas doar mama. Chiar
si asa, am putut sa o zaresc: era frumoasa, mult mai frumoasa decat atunci cand
era om (desi chiar si atunci era mult mai frumoasa decat multe fete), insa avea un
defect ce o facea sa para coborata dintr-un film de groaza: ochii rosii. Foarte
rosii. Extrem de rosii. Atat de rosii incat mi s-a facut pielea de gaina.
-Se vor deschide in cateva luni, spuse tata. Ochii,ii lamuri pe ceilalti.
-Doar daca nu pacatuieste pana atunci, spuse Emmet razand.
Ei bine, asta e o imagine la care nu vreau sa ma gandesc.
-Termina, Emmet, m-am rastit eu.
M-am uitat din nou la Aisha si i-am zambit. Mi-a zambit si ea. Nu se schimbase
nimic in prietenia noastra, nu avea cum sa se schimbe asta, indiferent de ce s-ar
intampla.
-Deci, cum e? intreba bunicul. Poti suporta?
-Da, raspunse ea. E bine. Renesmee...nu miroase chiar ca un om. E chiar bine.
-E chiar bine, repeta tata.
-Doar ca...
-Ce e, Aisha? am intrebat eu.
-E un miros..deranjat..undeva.Nu stiu...parca ma ustura gatul. Si nu e sete...
-Ah, probabil ca sunt eu, zambi Jake de langa mine.
-O sa te obisnuiesti in timp,spuse tata. Din pacate, adauga el.
-Cum adica din pacate?
Nu cred ca trebuia sa spun asta cu voce tare.
-Renesmee, ce-ar fi daca am sta noi putin de vorba?
Ah, speram sa fie mama...cu ea vroiam sa stau de vorba, ea era
mai...blanda..si...oh, nu tata!!!
-Sa facem o plimbare, spuse el, ignorand gandurile mele.
Si iata-ma plecand cu tata in padure, unde va urma cu siguranta ceva morala
si...cine stie....

Capitolul 27: Tata

-Vroiam doar sa iti spun, zise el sprijinindu-se de un copac.

-Da?
-Sa ai grija. Nu vreau sa ma faci bunic, adauga el zambind. Sunt prea tanar
pentru asta.
-O,da.Doar o suta si ceva de ani, esti in floarea varstei, am spus eu razand.
Doar atat?Asta era?De asta mi-a fost frica?
-Doar atat, da, spuse el.
Am zambit.
-Renesmee, uite ce e: daca as fi fost in locul tau nu as fi procedat asa. Dar nu
sunt. Eu sunt eu si am viata mea, este asa cum mi-am dorit sa fie. Tu...esti
libera sa faci propriile alegeri. Stiu ca esti o fata desteapta, am incredere in
tine.Eu...sunt mai de moda veche. Insa nu am niciun drept sa iti conduc viata.
M-am asteptat la orice dar la asta nu.
-Ai crescut, spuse el. Iar eu si mama ta trebuie sa acceptam asta. Oricarui
parinte ii este greu sa accepte faptul ca fiul sau fiica lor a crescut, s-a
maturizat si are propria viata. Trebuie sa ne intelegi, atata timp cat tu ai
crescut atat de repede. Insa va fi bine.
-Stiu ca va fi bine.
-Te iubesc,Renesmee.
-Si eu te iubesc. Si iti multumesc.
-Pentru ce?
-Pentru tot.

******
Cand ne-am intors acasa, Jacob parea ca se cearta cu David.
-Nu te mai baga, Jacob. Pur si simplu nu te mai baga!
-Inceteaza, bine?Ti-am tolerat prea multe!
 Am ajuns langa ei.
-Ce se intampla?
Inainte ca cineva sa imi raspunda, am vazut-o pe Aisha: avea pumnii inclestati,
iar maxilarul ii tremura. Cunosteam semnelea astea, urma sa atace. Iar Jake nici
macar nu se uita la ea, nici nu va avea timp sa se transforme sau sa riposteze. In
momentul in care Aisha a facut un pas, am alergat catre ea si am impins-o cu toata
puterea. A durat doar o secunda: a zburat cativa metri mai in spate si a cazut
peste un copac, rupandu-l din radacini.
In secunda urmatoare, David a ajuns langa ea si i-a prins mainile la spate. M-am
uitat la tata: era asezat in fata lui Jacob. Bineinteles, el ii citise gandurile
si se asezase in fata lui pentru a-l proteja. De ce nu m-am gandit la asta inainte
sa o atac?

Capitolul 28: Puterea

-Imi pare rau, Aisha!

-Nu, mie imi pare rau...
-Nu, mie...
-Stii,Jacob,spuse David.Eu....
-Nu-i nimic.Eu am gresit.
-De fapt...
Bine, asta e cam peninibil...Toata lumea isi cere scuze de la toata lumea...
-Nu e vina nimanui,spuse bunicul. Lucrurile astea se intampla....
-Renesmee! ma striga tata.
Expresia fetei lui era ceva intre uimire si incruntare.
-Nu inteleg, spuse el.
-Ce este?
-Nu ar fi trebuit sa ai puterea asta. In mod normal, nici un vampir adult nu ar
avea puterea sa o arunce asa...dar tu...nici nu esti vampir...cum...ai putut?
-Nu stiu. Conteaza? Pur si simplu. Am crezut ca va ataca, Jacob era in pericol
si...
-Stii, m-am gandit la asta, spuse Jake. Cand...
Nu mai continua, nu era nevoie, tata ii citea gandurile. Insa noi nu...cand...ce?
Tata se incrunta, apoi zambi, apoi se incrunta din nou.
-Renesmee, se intampla ceva.
-Cand...ce?Imi spuse si mie cineva?
-Cand m-ai lovit, zise Jacob.
Toata lumea din incapere se foia. Ahh...despre asta vorbea....
-L-ai lovit? intreba Rose dintr-o data vesela?De ce?
-Iti spun cu alta ocazie. Deci, am spus indreptandu-ma spre tata. Ce e cu asta?
-Nu ar fi trebuit sa ai atat de multa putere....
-Dar...nu o am...adica nu mereu...doar atunci...si acum. In rest, stii doar ca nu
am.
-Ce-ar fi sa facem un skandenberg?zise Emmet.
-Dar e absurd! Nu am aceasta putere, nu...
-Dar o ai, spuse tata. Nu stiu cum si de ce...si nu tot timpul..dar o ai...
-Hai, sa incercam, insista Emmet. Nu avem nimic de pierdut.
Si am incercat. Am pierdut o data, de doua ori, de trei...Nici nu apucam sa ma
concentrez ca Emmet imi lipea mana de masa...
-Gata!am spus nervoasa. Incetati! Nu merge, bine?! Pur si simplu....
Am dat un pumn in masa de nervi. Apoi, masa a inceput sa se crape si s-a rupt in
doua.
Cum am facut asta?
Emmet mi-a prins mana din nou. Eram nervoasa, extrem de nervoasa, vroiam sa ma
lase in pace cu aceasta putere pe care aveau ei impresia ca o am.
Si l-am invins.

Capitolul 29: Insula Esme

 -Deci..cum se face?Trebuie sa existe o explicatie...
Tata dezbatea despre puterea mea de jumatate de ora. La discutie participau si
bunicul, mama, David si Jacob, insa niciunul nu reusea sa gaseasca o explicatie.
-Vreti sa incetati o data?am spus
-Stiu!spuse David
-Ce stii?l-am intrebat
-Cred ca stiu...puterea ta...cand ai impins-o pe Aisha, ti-era frica...ti-era
frica, nu?
-Probabil.De ce?
-Da, iti era frica pentru Jacob,sa nu pateasca ceva. Si mai devreme, erai
nervoasa..
-Da, exact ca acum, am spus printre dinti. Care-i treaba?
-Si...continua David..nu stiu de ce l-ai pocnit pe Jacob,dar cu siguranta nu erai
fericita. Erai suparata,asa-i?
-Da...
-Asta se leaga, interveni tata. Chiar se leaga,Renesmee,intelegi?
-Nu.
-Sentimentele puternice iti dau aceasta putere.
-Cele negative, interveni si bunicul. Cele negative: supararea, frica, enervarea,
pun pariu ca si ura..
-Asta e super! am spus zambind
Au continuat inca o jumatate de ora vorbind despre puterea mea.E, intr-adevar,
uimitor..interesant..super...doar ca m-am saturat sa fiu in centrul atentiei...e
obositor.
M-am indreptat catre Aisha .Statea la cativa metri departare de noi si tinea in
mana una dintre scoicile pe care le adusesem din La Push. Parea putin trista.
-Pot sa vin?am intrebat-o.
-Sigur.
-S-a intamplat ceva?
-Nu. Doar ma gandeam ca...nu am vazut niciodata marea.
-Niciodata?
-Nu. Cred ca e superba,nu?
-Este.
-Nici acum nu voi putea merge. Soarele,stii...Nu o voi vedea niciodata.
-Aisha!Renesmee!
Alice ne striga. Ne-am dus din nou langa ei.
-Ce e, Alice?intreba Aisha.
Se uita la noi, insa nu spunea nimic. In final, tata a fost cel care a vorbit:
-E vorba despre Aisha. Parintii ei o cauta. Au pus afise in tot orasul.
-Nu sunt parintii mei, i-o taie Aisha.
-Ei te-ai adoptat,iti sunt parinti...
-Dar...
-Aisha, stiu ce simti in legatura cu ei. Crede-ma, chiar stiu...Dar acum
constitue o problema.
-Va trebui sa plecam,spuse mama.
-Dar daca vom pleca, nu vom da de banuit?am intrebat.
-Asta e problema.
Tata zambea.Apoi a spus triumfator:
-Nu e nevoie sa plecam cu totii.Pot pleca doar Aisha si David...pentru o vreme.Si
stiu locul perfect unde pot merge: insula Esme!

Capitolul 30: Fata cu ochii de aur

Aisha si David au fost foarte incantati de plecarea lor pe insula Esme. Si le-a
placut atat de mult incat au stat acolo un an. Desigur, vorbeam aproape zilnic la
telefon. Tata spusese ca e mai bine asa, pentru ca dupa un an trece perioada
critica si se poate controla mai bine. Stiam ca este pentru siguranta mea. Daca
Aisha si David nu ar fi fost fericiti acolo, m-as fi simtit vinovata. Dar
erau,stiam asta din tonul vocii ei, din ceea ce imi povestea...
La cateva zile dupa ce ei au plecat, cautarile Aishei au incetat. Cam atat o
iubeau asa-zisii ei parinti. Dupa ce lucrurile s-au linistit definitiv, am plecat
si noi. Noua destinatie: St.Paul, Minnesota.
Pentru ca se saturase deja de liceu, mama a devenit asistenta la noul spital la
care s-a angajat bunicul, iar eu, tata si Jake ne-am inscris la Facultatea de
Medicina. Emmet si Rose s-au mutat in Paris pentru o vreme. (Asta imi aduce aminte
de "Un vampir american la Paris").

M-am trezit undeva in jurul pranzului, dupa multe saptamani de treziri matinale.
Razele soarelui de abia intrau pe geamul casutei noastre. Casa noastra era
alcatuita din trei camere: un living micut, o biblioteca si dormitorul si se afla
la circa 1 km de casa mare, in care locuiau mama si tata, bunicii si Alice cu
Jasper.
Am intredeschis ochii. Jacob inca dormea langa mine. M-am ridicat din pat si am
intrat in baie sa-mi fac un dus. M-am imbracat (blugi si un tricou negru,nimic
special) si am iesit. Jacob inca dormea. M-am trantit inapoi in pat. Atunci s-a
trezit.
-Ce, ce?spuse el buimac.
-Nimic, am spus si am ras.
S-a ridicat din pat si s-a dus la sifonier, de unde a scos o cutiuta mica,
argintie.
S-a asezat in genunchi langa pat.
-Of, Nessie, imi strici toate planurile. Trebuia sa ma trezesc inaintea
ta.Trebuia sa iti aduc micul dejun la pat...
-O,da? Si carui fapt ii datorez aceasta tentativa de gest?
-Fii, serioasa, macar de ziua ta...
-Ziua mea?
O, da! Era chiar ziua mea. Cum de am uitat?
-Nessie...
-Am uitat...
-Nu uiti niciodata de ziua mea, de ziua lui Edward, a Bellei, a tuturor
membrilor...dar uiti de ziua ta de nastere?
-Pai voi sunteti importanti pentru mine.
-Dar tu nu esti importanta pentru tine?
Am inceput sa rad. Era ciudat. Nu mai uitasem de ziua mea pana cum. Dar cat am
fost de ocupata cu facultatea...
-Imi dai o data ce ai acolo?am spus eu inca razand.
-Trebuie sa imi fac curaj.
-Sa iti faci curaj?
Mi-a intins micuta cutie. Am deschis-o cu grija, intrebandu-ma ce ar putea fi
acolo...
Ei,bine, la asta nu ma asteptam...
Un inel.
-Ai vrea sa...adica...stii tu...sa fii...
Asteptam. Era amuzant sa vad cum nu reuseste sa isi gaseasca curajul si cuvintele
potrivite ca sa imi spuna. Nu il vedeam des pe Jake intimidat.
-Nessie, ajuta-ma!
Am inceput sa rad. Hei, nu m-am schimbat peste noapte, sunt aceeasi pe care o
stie, de ce ii e frica?
-Spune!
A tras aer adanc in piept apoi a spus:
-Vrei sa fii sotia mea?
-Normal ca vreau!
Am sarit sa-l imbratisez.
Aveam de gand sa mergem la casa mare, insa in final ne-am hotarat ca mai pot
astepta vreo ora....
 -Grabeste-te, Alice o sa ne omoare pe amandoi daca nu ajungem mai repede!
-Jake, ce imi pregateste Alice?
-Vei, vedea.
-Deci imi pregateste ceva.
-Vei vedea. Imbraca-te si hai.
Oare pe unde mi-am aruncat tricoul?Mmmm....mai bine imi pun ceva mai elegant. Am
deschis dulapul si am ales o rochita bleo si o pereche de balerini. M-am pieptanat
si gata...hei, unde mi-e inelul? Am inceput sa il caut.
-Pe asta il cauti?spuse Jake.
-O,da..
Mi l-a pus pe deget. Imi statea bine. Era foarte dragut. Din aur alb si
diamante..dar nu asta conta. Putea fi din orice, era de la Jacob, asta era
important. De la viitorul meu sot....uau!

Am ajuns in sfarsit la casa mare. Am tras aer in piept, simtind un miros nou,
cunoscut si unul mai putin cunoscut. Il stiam pe cel dintai..si ii cunosteam si
masina parcata in fata casei: David!
Am alergat inauntru. Bunicul mi-a deschis usa. Nu am apucat sa vad decat un tort
mare si 8 lumanari aprinse, apoi au inceput sa cante "Multi ani traiasca". Am
suflat in lumanari si i-am imbratisat pe toti, primind felicitari si cadouri.
-David, am spus imbratisandu-l. Imi era atat de dor de voi. Unde e Aisha?
Stiam ca al ei trebuie sa fie cel de-al doilea miros, cel care imi era mai putin
cunoscut. Nu apucasem sa petrec destul timp alaturi de ea pentru a ma obisnui cu
mirosul ei de vampir.
Am vazut-o si am fugit sa o imbratisez. M-a imbratisat si ea cu drag. Era la fel
ca ultima data cand am vazut-o, cu o singura exceptie: nu mai avea ochii rosii, ci
galbeni. Devenise o fata cu ochii de aur.

Multumiri:
Le multumesc mamei si cumnatei mele, fiindca au fost primii mei cititori si m-au
incurajat sa scriu mai departe.
Ii multumesc Adrianei pentru ca mi-a amintit cum ii chema pe toti membrii haitei
de varcolaci.
Le multumesc fetelor de pe www.stiritwilight.blogspot.com si celor de pe
www.twilight2you.blogspot.com pentru ca mi-au publicat fanficul.
Dar, in primul rand, va multumesc voua, celor care ati citit!