Miorita Folclorul este un tezaur inepuizabil ce reflecta spiritualitatea unui popor derivata din conjugarea eresurilor arhetipale cu mentalitatea

neamului raportata la marile momente existentiale : nasterea, castaoria si moartea. In universul mental popular, moartea este vazuta ca o etapa fireasca a devenirii spirituale, element prin care sufletul se poate inalta din cercul stramt al restristei la sferele pure si clare, unindu-se simbolic cu maretia si absolutul universal. Moartea nu este altceva decat suprema forma de desavarsire a sufletului intrucat omul nu poate crea nimic desavarsit decat cu pretul vietii sale asa cum afirma si Mircea Eliade. De aceea ciobanul nu se impacienteaza, ramanand senin in fata destinului sau tragic, singurele sale dorinte fiind materializate intr-un testament spiritual. Ce e tulburator, in Miorita nu e relatarea intamplarilor (pregatirea celor doi ciobani pentru uciderea celui de-al treilea, confesiunea mioarei), ci monologul baciului. De fapt, toata balada e construita pentru a justifica acest monolog hamletian. Intr-un fel ciobanul este superior lui Hamlet care isi pune probleme, ezita intre fiinta si nefiinta. Ciobanul merge la sigur. In aceasta siguranta consta superioritatea sa , ea situandu-l dincolo de pesimism si optimism, intr-o zona eterna (Marin Sorescu). Dorinta fundamentala a pastorului este legata de necesitatea inhumarii, intrucat, conform credintelor populare romanesti trupul neingropat nu-si poate ajuta sufletul sa transceada, continuand sa fie supus suferintelor din timpul vietii. El isi doreste sa fie ingropat Aicea pe-aproape, in strunga de oi. Murind in locurile natale, in behait de oi, latrat de caini, inseamna a trai, cainii continuand sa latre, oile sa il cheme, pastrandu-i amintirea vie. Daca vikingilor moartea cu spada in mana le crea iluzia intrarii in Walhaala, pentru poporul roman locul stramosesc era o spada mai sigura pentru cucerirea eternitatii. Prin solicitarea unui ritual funerar, ciobanasul isi asigura nemurirea sufletului. Cele trei fluierase puse la capatai amplifica dramatismul asociat mortii. Fagul, din care este facut primul fluieras, revarsa peste lume ideea tanaticului si certitudinea ca moartea face parte din viata. Fluierasul devine un liant intre muzica inaltatoare, sublima a sferelor, pastor si mioarele sale. Asemeni lui Orfeu, ciobanasul reverbereaza peste lume prin intermediul fluierelor subtilele ondulatii de la inceputul Universului, sub forma de muzica. Fluierasul de os, subliniaza iubirea pastorului fata de lume pentru ca cel de soc sa poata transmite suferinta nascuta din neputinta in fata unui datum existential. Nunta, simbol al unui nou nou inceput, al implinirii si desavarsirii este strans legata de moarte. Oile vor fi anuntate de mioara nazdravana ca ciobanasul s-a insurat, cu-o mandra craiasa dar ca la nunta sa a cazut o stea. Mandra craiasa sugereaza comuniunea eterna dintre pastorul moldovean si eternitate ce nu se poate realiza decat prin hierogamia trupului cu moartea. Balada nu are deznodamant, deoarece scopul generarii sale nu este acela de a prezenta cititorului o intamplare despre destinul tragic al unui pastor, ci aceea de a evidentia atitudinea poporului roman in fata mortii. Aceasta este una senina, de acceptare. Victorie in fata mortii sau asupra limitelor vietii omenesti, Miorita exprima sentimentul de inrudire a romanului cu universul obiectiv, nevoia lui de insumare intr-o ordine superioara, supraindividuala. Obstea sociala care-l cuprinde in timpul vietii se preface prin moarte in obste spirituala sempiterna. Aceasta este semnificatia baladei care-i asigura unicitate in lume( Vladimir Streinu).