Relatiile interpersonale si rolul lor in formarea si dezvoltarea personalitatii

Conceptul de personalitate interpersonala este oarecum paradoxal. Daca prin conceptul de personalitate desemnam acele trasaturi ce apartin fiecaruia dintre noi si prin care ne deosebim fundamental de toti ceilalti, conceptul de personalitate interpersonala releva acele trasaturi relevante pentru profilul personal al fiecarui subiect uman, dar care sunt puse in evidenta in momentul in care interactionam cu semenii. In acest sens particularitatea de a fi egoist sau generos transpare doar atunci cand oamenii intra in relatii unii cu ceilalti.

Relatiile interpersonale reprezinta un fundament pentru structurarea personalitatii, personalitatea fiind si rezultat al interrelatiilor si creatoare de interrelatii.

Personalitatea este "ecoul" si, in acelasi timp, "oglinda" influentelor sociale, ea se formeaza si se manifesta numai in societatea umana. Ereditatea specific umana este o conditie necesara, dar nu si suficienta pentru umanizare. Umanizarea se face prin socializare.

Socializarea este procesul de adaptare la viata sociala. Ea se produce in relatiile cu ceilalti (in familie, gradinita, scoala, grupuri). Prin socializare, se obtine aptitudinea de a trai in societate, adica sociabilitatea, prin care intelegem inclinatia individului spre cultivarea relatiilor sociale.

Ea este o nevoie fundamentala a omului; este vorba despre satisfacerea trebuintelor individului prin realizarea unei relatii cu altul, in felul acesta viata sa psihica obtinand satisfactie si echilibru. Trebuinta de a relationa cu altii are urmatoarele trei aspecte: Nevoia de incluziune. Apare inca la copilul mic si se manifesta astfel: - nevoia de comunicare si de contact; - nevoia dea fi ingrijit; - frica dea fi neglijat.

Daca in copilarie nu se satisface aceasta trebuinta, copilul devine frustrat, ceea ce are efecte negative in personalitatea adultului.

Trebuinta de control - in functie de particularitatile sale fizice individuale, omul simte nevoia sa-si exercite puterea fata de altii, ori sa fie protejat de altii.

Nevoia de afectiune - aceasta implica reciprocitatea.

In conduita interpersonala, aceste nevoi se pot manifesta la nivel moderat, in exces sau in deficit. Excesul se manifesta astfel: la nevoia de incluziune - persoana suporta greu singuratatea; la nevoia de control - sunt persoane care vor sa domine; la trebuinta de afectiune- persoana are nevoie exagerata de afectiune si intimitate.

Deficitul se manifesta astfel: persoane cu dificultati de integrare, persoane care au mereu nevoie de directive, persoane nereceptive la tandrete.

Sociabilitatea evolueaza de la forme sincretice de manifestare in copilarie pana la sfarsitul prescolaritatii, spre forme diferentiate si personale in adolescenta, pana la fixarea ei in roluri si statute ale persoanei adulte.

In relatiile interpersonale este firesc sa apara dezacorduri, interese opuse. Disonantele actioneaza diferit in relatiile predominant de cooperare fata de relatiile predominant de competitie.

Comunicarea in relatiile de cooperare este deschisa, onesta, fiecare este interesat sa informeze si sa fie informat de celalalt, se manifesta incredere, receptivitate fata de cerintele si sugestiile celuilalt; privesc dezacordul si interesele conflictuale ca fiind o problema comuna care se poate rezolva in mod deschis, recunoscand nevoile celeilalte parti aflate in disputa.

In relatiile de competitie este lipsa de comunicare, se comunica informatii false, sau comunicarea prudenta, incarcata de suspiciune si indiferenta fata de nevoile celuilalt.

Tipuri de relatii interpersonale

Psihologii considera ca relatiile interpersonale se afla in stransa legatura cu fericirea, cu sanatatea fizica si mentala. Relatiile sunt foarte importante pentru oricare din activitatile noastre zilnice. Ele pot fi si o sursa de tensiune psihica si de nefericire atunci cand sunt conflictuale. Principalele tipuri de relatii interpersonale sunt: prietenia, dragostea si casatoria, relatiile dintre parinti si copii, relatiile de rudenie. Spre deosebire de alte relatii interpersonale (de exemplu cele de rudenie) prietenia este voluntara - se bazeaza pe acordul ambilor parteneri. Ea apare de obicei numai daca indivizii traiesc unul in proximitatea altuia (proximitatea este o conditie a atractiei interpersonale, iar prietenia are la baza atractia interpersonala). Similaritatea de atitudini, de credinte, de apartenenta sociala este un factor al relatiei de prietenie.

Adaptand aceasta problematica la interesele de ordin scolar aceasta ar insemna sa vezi/sa cunosti elevul in relatiile lui cu ceilalti, stiut fiind ca, prin realizarea sarcinilor scolare in grup, copiii/tinerii isi dezvolta o serie de trasaturi de personalitate importante pentru integrarea lor intro colectivitate sau in comunitatea umana.

Cunoasterea acestor manifestari de catre educatorul scolar capata o si mai mare semnificatie prin faptul ca, impartind elevii in grupuri pentru a lucra in colaborare/cooperare, el ar putea influenta modul de configurare a grupului astfel ncat, din aceasta intalnire, castigul fiecarei persoane , dar si al grupului sa fie maxim. Pe de alta parte, daca educatorul scolar stie sa identifice anumite dificultati de relationare cu care se confrunta unii elevi ii poate ajuta sa intre in cea mai potrivita sfera de relatii interpersonale astfel incat, cu timpul, ei sa poata depasi aceste probleme.

Grupurile sociale sunt ansambluri umane structurate, ale caror elemente se afla in interactiune (comunica, respecta anumite reguli). Grupurile sociale se clasifica in:

grupuri spontane (intamplatoare de ex. calatorii intr-un autobuz in cazul unui accident) sau institutionalizate (au o structura organizatorica, reguli de interactiune scrise, scopuri fixate prin legi sau acte juridice);

grupuri de apartenenta (cele din care facem parte, cu care ne identificam de ex. familia, clasa scolara, comunitatea religioasa, nationalitate) sau de referinta (din care am dori sa facem parte; joaca rol comparativ, normativ, de model. Acest tip de grup ne influenteaza formarea imaginii de sine, procura motive pentru schimbarea atitudinilor in functie de o ierarhie de motive. Este de dorit sa ne luam ca referinta un grup din zona proximei noastre dezvoltari sa nu ne comparam cu un grup de referinta prea inalt, nici sa nu avem un nivel de aspiratie diminuat. Grupurile de referinta pot fi pozitive sau negative). Pentru unii oameni, grupul de apartenenta este acelasi cu grupul de referinta (ex: ne comparam cu colegii de clasa si ne comportam ca ei). Un tip aparte de grup de apartenenta este grupul de varsta (acesta cuprinde ansamblul indivizilor de varste asemanatoare - de ex. gr. elevilor din invatamantul primar, gimnazial, liceal). Apartenenta atrage dupa sine drepturi si obligatii. Ele se modifica odata cu schimbarea categoriei de varsta si se raporteaza diferit fata de valorile sociale. Exista si ritualuri de trecere: sarbatoarea majoratului, balul bobocilor).

grupuri de presiune (formate pentru atingerea unor scopuri colective - drepturi politice, libertate, egalitatea sanselor pentru a obtine avantaje si pentru a influenta deciziile politice). Ele sunt bine organizate, in vederea exercitarii de presiuni asupra autoritatilor de stat - declaratii de presa, marsuri, mitinguri, etc.

Status-ul desemneaza pozitia individului in cadrul grupului, implicand asteptarile lui fata de ceilalti membri ai grupului. Rolul social se refera la asteptarile celorlalti de la individul cu un anumit status. Rolul cuprinde anumite prescriptii: esentiale/prescrise, indiferente/permise, interzise. Intre statusuri si roluri pot aparea conflicte: intrastatus, interstatus. Conflictul apare cand statusurile sunt contradictorii. Ele ne marcheaza fie ca aderam la ele astfel incat nu ne mai putem desprinde de rolul pe cere il interpretam, fie ca incercam sa le respingem. Conflictele pot fi reglate de personalitate (ne conformam prescriptiilor de rol, dar in acelasi timp incercam sa fim noi insine). Personalitatea poate modifica prescriptiile de rol si prin aceasta sa influenteze statusul. Dar si sistemul status-rolurilor sociale isi pune amprenta asupra personalitatii (ii accentueaza anumite trasaturi de personalitate prin anumite comportamente).

Un rol aparte este cel de lider(emergent/ desemnat). Stilul de conducere al liderului (autoritar / democrat) influenteaza climatul social al grupului. Status-ul si indeplinirea rolului aferent sunt observate si judecate de ceilalti membri ai grupului. Astfel se formeaza reputatia persoanei in comunitate. Reputatia este suma trasaturilor de caracter ale persoanei asupra carora observatorii sociali sunt de acord.