Fata cu ochii de aur

-partea a 2-a-

Capitolul 1:Clacare

-Renesmee, lasa cartile alea pentru o clipa si vino sa ma ajuti!Trebuie sa probezi

rochia si in plus nici nu stiu ce buchet...
-Relaxeaza-te, Alice!Mai e o luna!
-Da, insa o luna este foarte putin timp si sunt atatea de facut!
-Ia o pauza, bine?Nu te mai stresa atat.
Eram in living impreuna cu Alice si Jacob. De cand le dadusem vestea ca ne
casatorim, iar Alice se oferite voluntar sa ma ajute cu nunta, era in culmea
fericirii, insa ma tem ca nu stia sensul cuvantului"simplu".Vroiam o nunta simpla,
o rochie simpla...insa cuvantul acesta nu se afla in dictionarul ei.
-Renesmee, esti exact ca Bella!
-O,nu, nu sunt.Daca as fi fost, nici nu te-as fi lasat sa imi faci nunta.
-Mama ta m-a lasat sa le organizez lor nunta.
-Insa atunci nu te cunostea la fel de bine cum te cunosc eu acum.Stiu de ce esti
in stare.
-Haide,nu fi rea, colaboreaza.
-Alice, este nunta mea, trebuie sa fie cum vreau eu, nu cum vrei tu.
Tata avea dreptate:"Cum poate o persoana atat de mica sa fie atat de enervanta?"
-Renesmee, o data te mariti, nu poate sa fie asa, pur si simplu...
-Insa trebuie sa ma reprezinte pe mine! Si rochia aia, Alice! Nu imi place.
-Dar e frumoasa.
-E prea...frumoasa.Prea pretentioasa, prea scumpa, prea,prea,prea....
-Nu poti sa faci asta!
-Off..Jacob, ajuta-ma!
Citea niste cursuri si nu parea ca asculta conversatia noastra.
-Pai...
Pai ce?O nu, nu si Jacob...
-Ce e Jake?Nu esti de acord cu mine?
-Desigur ca nu este, interveni Alice. Ceea ce spui este absolut....
-Jake!
-Ba da, sunt de acord, spuse insa nu prea convins.
-Oh, hai, Jake.
-Bine.Eu cred ca....
Insa nu am mai putut afla ce crede Jake, pentru ca tata a parcat masina scartaind
si a intrat pe usa val-vartej.
S-a asezat pe canapea sprijinindu-si capul in maini.
-S-a intamplat ceva?l-am intrebat.
-Nu mai pot.Pur si simplu nu mai pot.Chestia asta cu medicina a fost o idee foarte
proasta.Gata.Renunt.
-Sa inteleg ca nu a mers prea bine practica ta, zise Jacob.
-Tata, dar nu poti renunta.
-De ce nu pot?
-Pentru ca...
Nu stiam de ce nu. Pur si simplu.
-Ce vor spune oamenii?am continuat intrebarea.
Cam neinspirat, ce e drept.
-Le veti spune ca mi-am rupt piciorul.Sau ceva de genul.
-Dar...
Nu am mai continuat.Stiu ca ii era greu, si mie imi era.Insa puteam rezista.Imi
placea medicina si nu conta care este pretul.
-Deci, spuse tata schimband vorba. Practica ta cum a mers, Jacob?
-Pai, am confundat ficatul cu rinichii, dar in rest cred ca a fost bine.
Alice interveni in discutie:
-Edward, trebuie sa ma ajuti:Renesmee nu este de acord cu ceea ce vreau eu, in
legatura cu nunta si trebuie sa o convingi ca...
-Mai slabeste-o, Alice, spuse tata obosit. Las-o sa faca ce vrea, e nunta ei, nu a
ta.
Ha, i-a zis-o!
-Bine, a spus Alice si a iesit pe usa.
Uff..
-Alice, stai, nu te supara!
-O sa-i treaca, spuse tata.
-Tata, nu ar trebuie sa renunti....aaa..
-Ma duc la spital sa o iau pe mama ta.In curand i se termina tura,spuse el
ridicandu-se.
Off...
-Hai, Jake, sa mergem acasa!
Jacob s-a ridicat lenes de pe canapea, s-a intins apoi a venit si m-a imbratisat.
-Ce spui de tata?l-am intrebat.
-Nu toti au puterea lui Carlisle.Nu il condama, bine?
-Cred ca ai dreptate.In regula.
-Hai, sa mergem acasa.

Capitolul 2: Discutie

-Ce vroiai sa spui in seara asta, mai devreme, despre nunta?

Stateam in pat,iar el imi pieptana parul.
-Pai....Nu ar trebui sa ii dai mana libera lui Alice, daca vrei sa iasa ceva
simplu.
-Stiu si asta incerc sa fac, dar nu asta vroiai sa imi spui. Hai, Jacob, te
cunosc.
M-am intors cu fata la el.
-Spune-mi.
-Bine..pai, ma gandeam...daca...l-am chema si pe tatal
meu,si...Sam,Embry...stii...
-Jacob!
-Daca nu vrei...
-Jacob!!Tu te auzi?
-Ce?
-Nu am ajuns inca la lista invitatilor, insa nu m-am gandit vreodata sa ii exclud
pe prietenii tai, cu atat mai putin pe tatal tau.Cum ai putut sa crezi asta?
-Pai, stiu ca nu vrei cine stie ce si..
-Tu vrei cine stie ce?
-Ce?
-Adica o nunta mare, cu fast...
-Pai, nu, insa....
-Insa?Vrei?
-Nu.Daca tu nu vrei, nu vreau nici eu.
-Nu vorbeam despre mine acum.Spune ce vrei.
-Vreau ce vrei si tu.
-Discutia asta nu duce nicaieri.
-Uite, Nessie -mi-a spus apropiindu-se si mai mult de mine- stii ca Alice are atat
spirit organizatoric cat si estetic...
-Insa ii lipseste simtul practic...
-Adevarat.Mie imi plac petrecerile organizate de ea si asa mai departe.Acum tine
de tine cat din toate astea vrei.
Am oftat.
-Hei, nunta trebuie sa fie un motiv de bucurie, nu de stres.Daca vrei, fugim in
Tahiti si ne casatorim in costume de baie.
Am inceput sa rad.
-Ar fi o optiune.
Am inceput din nou sa radem...imi si imaginam...
-Cred ca trebuie s-o fac si pe-asta, am spus.
-Ce?sa mergem in Tahiti?
-Nu. O sa-i dau mana libera lui Alice.
-Esti sigura?
-Nu. Asa ca nu ma mai intreba, sa nu ma razgandesc.
-Nessie, nu vreau sa faci ceva de care sa iti para rau,bine.
-Cat de rau poate fi?
-Nu stiu.
-Hei,si luna de miere?am intrebat.
-Tahiti?spuse el ridicand o spranceana.
-Mmm...de ce nu?

Capitolul 3: Urgenta

Toata ziua ce a urmat, m-am gandit daca sa o las pe Alice sa se ocupe de nunta
sau nu. Ma bucuram ca nu ma poate vedea, caci daca ar fi putut ar fi vazut cum m-
am hotarat si m-am razgandit de cel putin 10 ori.
Tata nu venise la cursuri. Era hotarat sa renunte si nu stiam cum as putea sa il
conving sa nu o faca. Totusi, poate era mai bine pentru el, daca orele de practica
il faceau sa sufere atat de mult.
Mama era asistenta bunicului si se descurca de minune. Ea era altfel, era mai
puternica...
S-a terminat si ultimul curs si am iesit din amfiteatru, pornind spre masina.
-Nu ai fost deloc atenta,spuse Jacob.
-Pai, nu prea.Am pierdut ceva?
A inceput sa rada.
-Te-ai hotarat?
-Nu.

Aisha ma astepta acasa. Intotdeauna, dupa cursuri, ne duceam la casa mare. Stateam
acolo o vreme, iar cand vroiam sa fim singuri mergeam acasa.
Aisha, bineinteles, stia asta. Statea asezata pe scarile de la intrare. Cum am
parcat masina, a venit si mi-a deschis portiera, apoi m-a imbratisat.
-Cum a fost la cursuri?intreba ea.
-Sincera sa fiu, nu am fost prea atenta. Ma tot gandesc ce sa fac in priviinta
lui Alice.
-Haide, vino in camera mea.
-Deci, despre ce vorba? am intrebat asezandu-ma pe pat.
-De ce crezi ca trebuie sa fie vorba de ceva?
-Intotdeauna trebuie sa fie vorba despre ceva cu tine, Aisha.
-Renesmee...crezi ca David ma iubeste?
-Pai nu stiu ce sa spun, am glumit eu.
Am vazut-o incruntandu-se.
-Normal ca te iubeste!
-Hei, nu mai glumi cu lucruri din astea.
-Off...de ce intrebi?
-Mi-ar placea sa stiu ce gandeste.Crezi ca daca il intreb pe Edward imi va spune?
-Cred ca nu. Dar care-i oful?
-Ma gandeam...e asa de minunat ca te vei casatori si eu iti voi fi domnisoara de
onoare, insa....
-Insa....
-Mi-ar placea sa o fac si eu!
-Ce sa faci?
Gandul meu inca umbla aiurea.
-Sa ma casatoresc!
Aaaa...
 Chiar in momentul in care ma gandeam ce ar trebui sa spun eu acum, a sunat
telefonul.
Uau, o minune ca il aveam in buzunar.
-Scuze, i-am spus si am raspuns.

-Renesmee?ma intreba vocea de la telefon.

-Da, am raspuns.
-Sunt Sam.
-Buna, Sam. S-a intamplat ceva?
Era ciudat ca ma sunase. Singura cu care mai pastram legatura era Caire, insa
nici ea nu imi scrisese de mai bine de o luna.
-Da,raspunse el. Puteti veni aici?
-Desigur, dar ce s-a intamplat?
-Nu iti pot spune la telefon. Va rog, veniti aici cat puteti de repede.Si daca
ati putea sa o luati si pe Bella..
-Dar de ce?Ce s-a intamplat?
-Va rog, veniti doar.....tu, Jacob si Bella.
-Bine, vom veni cat putem de repede. Dar ce....
Inchisese. Oare ce s-a intamplat? Si de ce vrea sa vina si mama?
Jacob a urcat in camera Aishei. Auzise convorbirea cu Sam.
-Sa mergem, a spus.
L-am luat de mana si am alergat pana la masina.
-Aisha, le spui tu, te rog...
-Da, da, stai fara grija!
Ne-am oprit la spital sa o luam pe mama.
-Ce s-a intamplat?
As vrea sa stiu.
-Nu stim nici noi prea multe.Iti spunem pe drum.HAI!
Am lasat masina in parcarea aeroportului. Dupa ce Aisha le va spune ca am plecat,
probabil tata sau Alice, sau altcineva va veni sa o ia acasa. A doua pereche de
chei se afla in camera mea din casa mare.
Am luat primul avion catre Arizona. Din feircire, pleca in 30 de minute si nu a
trebuit sa asteptam. De fapt, am ajuns pe ultima suta de metri.
Dupa ce s-a terminat decolarea mi-am scos centura de siguranta si mi-am pus capul
pe umarul lui Jacob. Oare ce se intamplase? Ma gandeam la toti cei dragi: Billy,
Sam, Charly, Emily.....Claire?

Capitolul 4:Rugaminti

Am gasit cu usurinta un taxi in aeroport, insa nu a fost de acord sa ne duca pana

la La Push, spunand ca era prea departe. Mama i-a indesat o suma enorma in buzunar
si am pornit.
Am alergat pe alee pana la micuta casa a lui Billy. Eram cu totii ingrijorati, nu
stiam ce sa credem.
Simteam cum inima imi bate mai tare decat de obicei, urcand pana sa-mi ajunga in
gat. Aveam un gol ce se zbatea in stomac, iar capul imi vajaia.
Am apasat puternic pe clanta si am intrat.
Sam ne astepta. Parea imbatranit, cuprins si framantat de griji.
-Ati venit, murmura el.
-Spune, Sam, ce este? am intrebat.
-Claire, spuse el foarte incet. E sus,va asteapta. E....grav bolnava.
-Cum? De ce, ce a patit?
Nu spunea nimic. Se uita la mine, la noi, nefiind capabil sa rosteasca vreun
cuvant.
Billy a intrat in camera. Jacob s-a dus la el si l-a imbratisat.
-Tata...sunteti bine?
-Urcati, spuse Sam. Va asteapta.
Am urcat pana la dormitorul in care dormisem eu si Jake in urma cu un an.
 Claire era intinsa in pat. Quil statea langa ea. Isi tinea capul in maini, parand
extrem de obosit.
M-am apropiat de pat. Apoi am vazut-o: Claire....era galbena ca ceara, iar sub
ochii avea brazdate cearcane imense.
Asa micuta, cu parul blond si ondulat, nemiscata, parea o papusa. Insa imaginea
era morbida. In camera se simtea un miros dulce, coplesitor si greoi: mirosul
mortii.
M-am apropiat si mai mult.
-Ce are?am intrebat soptit.
-Leucemie,a raspuns Quil.
-Va...
-Muri,da, spuse el si isi cuprinse din nou capul cu mainile.
Dar asta nu se poate! Nu, nu este posibil! Claire...Micuta Claire, energica,
mereu vesela, cu zambetul pe buze...frumoasa, fericita si cu un viitor inainte! Nu
se poate....
Mama se apropie si ea de pat.
-Dar...nu ati dus-o la medic, poate...
-Am dus-o la toti medicii...nu i-au dat nicio sansa. Nu exista nicio sansa. Sau
poate totusi exista una. De asta te-am chemat aici, Bella.
-Quil, dar eu...trebuia sa ne spuneti, sa il aducem pe Carlisle, eu nu sunt
doctor...
-Nu avem nevoie de un doctor. Niciun doctor nu mai poate face nimic pentru ea.
-Atunci, nu inteleg. Ce vreti sa fac eu?
-Nu pot trai fara ea, spuse Quil. Pur si simplu nu pot. Insa daca as sti ca ea
traieste....sub o alta forma...oricum....poate as putea rezista.
Stiam ce spune, nici nu vroiam sa ma gandesc cum ar fi sa raman fara Jacob.Si
totusi.....ce puteam face?
M-am uitat la mama. Nu puteam citi nimic pe fata ei. Apoi, intr-o secunda mi s-a
parut ca se schimba de la intelegere la uimire, apoi la suparare.
-Quil, nu pot face asta! a spus ea aproape tipand.
Claire s-a miscat foarte putin, trezita din somnul ei, apoi capul i-a cazut intr-
o parte.
-Bella, uita-te la ea! Moare! Esti unica ei salvare! Te rog, Bella, te rog, fa-o,
a spus Quil asezandu-se in genunchi.
Jacob l-a ridicat de umeri. Ne uitam cu totii la mama.
-Dar nu se poate, spuse ea. Nu pot condamna un copil la o viata ca a mea! Nu pot!
Mama a cazut in genunchi langa pat. M-am asezat langa ea si am luat-o in brate.
-Mama, am spus plangand.
Nu stiam ce sa spun, nu stiam ce sa cred. Stateam acolo, plangand, privind cand
la mama, cand la Claire. Stiam ca se stinge pe minut ce trece. Stiam ca va muri si
nu e drept. Insa ceea ce ii cereau ei mamei era drept? Era etic? Era ceva ce ea
putea face?
Nu stiam aceste raspunsuri. Stiam doar un lucru: Claire nu poate muri.
-Mama, te rog, i-am spus si eu.
Am sperat ca nu ma voi uri pentru asta. Stiam ca este o presiune foarte mare
asupra ei.
-Dar nu avem voie. Renesmee...Volturii...nu...
Volturii....cei mai temuti vampiri, cei care imi apareau uneori in cosmaruri, cei
care au vrut sa ne omoare....
Am inceput sa plang si mai tare. Pur si simplu nu ma puteam opri, nu ma puteam
controla. Salvarea lui Claire era condamnarea noastra.
-Bella, te rog, te implor, incepu Quil din nou.
-Va fi un copil toata viata. Nu se va putea controla, va omori oameni, Quil!
Oamenii pe care voi ii protejati, ea ii va omori! Asta vrei? Sa o transformi intr-
o criminala?
-Orice, numai sa stiu ca este in viata, raspunse el.

Capitolul 5:Ultimul fluturat de aripi

-Renesmee,adu-mi trusa din masina.
M-am ridicat si m-am repezit spre usa. Am ajuns la masina si am deschis
portbagajul. Am luat trusa si am alergat cu ea inapoi.
Cand am ajuns din noi in camera, Claire se trezise.
-Ai venit, spuse ea vazandu-ma.
M-am dus si am imbratisat-o.
-Mi-era asa de dor de tine, imi spuse incet.
-Si mie imi era dor.Stai linistita, o sa te faci bine.
-Nu o sa ma fac.O sa mor.
-Nu, Claire,nu.Nu vei muri, nu spune asta.
-Dar asta simt. Ma apasa aici, spuse atingadu-si pieptul.
-Nu,nu,nu, spuneam tinand-o in brate.
Nu stiam ce altceva sa spun, ce sa fac. Ii auzeam inima batand din ce in ce mai
incet, ii vedeam buzele vinetii si imi era groaza atat de faptul ca ea ar putea
muri, cat si de o pisibila transformare in vampir.
-Mi-e atat de somn,spuse ea.
-Dormi.Iar cand te vei trezi te vei simti mult mai bine.
-Ma bucur ca ai venit sa ma vezi,Renesmee.
Am lasat-o usor din brate si am asezat-o cu capul pe perna. Imediat a cazut intr-
un somn profund.
Mama tragea ser intr-o seringa. M-am uitat la ea intrebator.
-Morfina, spuse abia soptit.
-O vei face?am intrebat-o.
-Voi incerca.
Quil s-a asezat pe pat langa Claire. Obrajii ii erau din nou uzi de lacrimi.
-Ia-o,imi spuse mama intinzand seringa. Fa-o!
-Ii pot face injectia, dar apoi....trebuie sa o faci tu.Stii ca eu nu pot.
-Da.
Am luat seringa cu mana tremuranda. Pana acum nu mai facusem injectii decat la
animale. Dar stiam cum trebuie facut. I-am luat usor mana si i-am cautat vena.
Vederea mea este mult mai buna decat a oamenilor, asa ca am gasit-o repede.
Am respirat adanc.
Acul a intrat sub piele, paralel cu vena, pana a strapuns-o. Am inceput sa apas
usor pentru a impinge serul.
Dupa ce seringa s-a golit, am tras incet acul. Era gata. Si era partea cea mai
usoara.
Stiam ca in mama inca se da o lupta si ca ii este foarte greu sa o faca. Si mai
stiam ca morfina va avea efectul de a o tine pe Claire paralizata in timpul
transformarii. Nu cred ca as fi rezistat sa o aud urland si vaitandu-se ca pe
Aisha. Si cu siguranta, nici mama.
Stiam ca morfina incepea sa isi faca efectul, dar mama nu reusea sa isi faca
curaj.
M-am uitat la fata lui Claire: parea atat de senina si fericita. Apoi am auzit
ceva ca un fluturat stins din aripi.
Era o inima care inceta sa mai bata.

Capitolul 6:Tristete

Mama s-a napustit asupra ei. Am auzit cum dintii ii perforau pielea si am simtit
mirosul intepator al sangelui.
Apoi, a lasat-o pe Claire si a iesit atat de repede din camera, inca nici nu am
apucat sa o vad.
Numaram secundele. Se auzea ticaitul unui ceas in camera si inimile lui Jacob si
Quil, insa nimic altceva. Am mai asteptat. Liniste.
Pana la urma, m-am apropiat de Claire. In aer inca se mai simtea mirosul
sangelui.Un firisor ii curgea pe gat.
I-am atins obrazul. Era rece. Mana. La fel. Si nici o alta inima batand.
"Haide,Claire,haide!" imi spuneam in gand. Lacrimile au inceput sa imi curga
iarasi pe obraji.
Ma uitam la ea. Parea ca doarme cel mai dulce somn. Un somn vesnic.
Am facut cativa pasi inapoi. Quil s-a apropiat de pat, iar Jacob a venit si m-a
luat in brate. Mi-am lasat capul pe umarul lui, patandu-i tricoul de lacrimi.
-A murit, nu-i asa?am intrebat incet.
Atunci Quil s-a prabusit.
Dupa ce si-a revenit, am parasit camera. Jacob m-a urmat.
-Lasa-ma putin singura, te rog. Stai langa Quil.Are nevoie de tine.

Mi-am sters lacrimile si am pornit spre plaja. Acolo am gasit-o pe mama. Statea pe
nisip, cu capul in maini.Am imbratisat-o si am ramas mult timp asa. Daca ar fi
putut sa planga, ar fi plans si ea, cu siguranta. In cele din urma, se uita la
mine.
-A murit, i-am spus.
M-a imbratisat din nou.
-Poate, daca m-as fi grabit....
-Mama! am spus aproape rastit. Ai facut deja prea multe! Si...imi pare rau...ca am
insistat...e mai bine....
-Ca s-a intamplat asa, continua ea in locul meu, pentru ca eu nu puteam sa rostesc
cuvintele.
Mi-am pus capul pe picioarele ei si m-a mangaiat pe par. Am stat asa minute, ore
in sir, fara sa spunem nimic.
Nu stiam ce se intampla in casa, nu vroiam sa stiu nimic. Eram atat de obosita si
de trista. Daca imi mai permiteam sa imi doresc ceva in momentele alea, imi doream
sa merg acasa.
Am vazut-o pe Emily venind spre noi.Ne-am ridicat de pe nisip.
-Bella....Renesmee....
-Cum se simte Quil?am intrebat.
-Pai,el...nu se stie ce va fi cu el. Pana acum, nu s-a intamplat ca sufletul
pereche al cuiva sa...
A tacut. Stiam ca nu poate rosti cuvantul. Emily era foarte apropiata de Claire.
Numai cand ma gandeam, simteam parca o durere in inima si cum lacrimile incep
iarasi sa imi curga. Am tras aer adanc in piept, ca sa nu incep sa plang.
-Unde e Jacob?intreba mama.Mergem acasa.
-Bella, te rog, mai stati macar o zi. Quil are nevoie de Jacob.
-Quil are toti prietenii langa el. Si daca Jacob vrea intr-adevar sa ramana, nu il
opreste nimic. Insa noi mergem acasa.
Era suparata pe Quil pentru ceea ce ii facuse. El probabil nu stia-sau poate nu ii
pasa- ca era pe cale sa ne condamne pe toti.
Caci daca am scapat o data de Volturi, a fost o minune. Si, de regula, minunile se
intampla doar o singura data.
Am pornit spre casa. Jake era in sufragerie.Avea o mana pe umarul lui Billy.
-Plecati, nu-i asa?intreba cel din urma.

Capitolul 7:Revenire

Am deschis gura sa spun ca da, insa nu am reusit sa articulez cuvintele. Era ceva
ciudat. Am innumarat persoanele din casa. Cele a caror inima batea: Jacob, Quil,
Sam, Billy si Emily. Inca o data: Jacob, Quil, Sam, Billy si Emily. Cinci
persoane. Insa de sus, de la etaj, se auzea un zgomot mai slab, o bataie slaba de
inima care incepea si exact cand incepeam sa aud se oprea...si incepea din nou.
Eram zapacita. Am inchis ochii. Se auzea din nou, de data asta ceva mai tare.M-am
uitat la mama.Era inmarmurita.
Am alergat amandoua la etaj si am intrat in camera lui Claire. Ea statea intinsa
in aceeasi pozitie, ca si cum ar fi dormit. Insa zgomotul care ma innebunea a
inceput din nou, de data asta mai tare si frenetic. Era singurul sunet care ma
putea atinge in acele momente.
Sunetul unei inimi care se schimba.
Mama s-a apropiat si i-a atins mana.
-Jacob! striga ea.Jacob!
A ajuns si el intr-o clipa.
-Cheama-i pe Edward si Carlisle!
Jake a iesit din camera.
Stiam ce se intampla, insa nu stiam cum este pisibil.
-Renesmee,esti sigura ca....
-Mama, inima ei nu mai batea. Pur si simplu. Si acum....nu stiu, nu stiu ce s-a
intamplat!

*****

Tata si bunicul au ajuns cinci ore mai tarziu. Afara se intunecase. Stateam pe
podea, prijinita de patul lui Claire.
Nu stiam ce sa cred, nici ce vreau .Nu ma puteam gandi la absolut nimic. Decat la
un singur lucru: Claire-vampir. Frica imi intrase in fiecare particica o corpului.
Frica de faptul ca ea va fi un nou-nascut incontrolabil si noi toti vom plati
pentru asta.
Dar, cu toate astea, daca mi-ar fi fost dat sa traiesc inca o data ultimele 10
ore, probabil as fi luat aceleasi deicizii. Stiam ca rugamintea mea a convins-o pe
mama sa o transforme pe Claire.Dar nu o puteam lasa pur si simplu sa moara...ma
intrebam pe noi cine oare ne va salva cand vor afla Volturii ce am facut. Cine va
risca pentru viata noastra in clipa executiei?
Stiam raspunsul: nimeni.
Pur si simplu ne vom duce ca si cand nici nu am fost, fara sa lasam nimic in urma.
Va fi ca si cum nici nu am fi existat.
Cuvintele imi rasunau in minte: ca si cum nici nu am fi existat.
Caci stiam ca vor veni pana la urma. Ar fi fost prea frumos ca ei sa nu vina.
Pentru ca un copil-vampir atrage intotdeauna Volturii. Si va muri alaturi de cei
ce l-au creat.
Oare era posibil ca cineva sa se salveze?Pana la urma, doar eu si mama eram
vinovate. Doar ca ei....ei condamnau prin asociere.
Usa s-a deschis. Nu am gasit in mine puterea sa ridic capul si sa-i privesc.
Stiam, dupa miros, ca tata si bunicul ajunsesera.
O mana rece mi-a atins fruntea.
-O sa fie bine, mi-a spus tata.
Insa stiam ca nu va fi.

Capitolul 8: Trezita din somn

Emily a intrat in camera.

-Bella, Renesmee, daca vreti sa va schimbati hainele, va pot imprumuta cateva. Si
daca mai aveti nevoie de orice altceva, nu ezitati sa imi cereti.
Mama a dat din cap, murmurand "nu, multumesc", insa eu am simtit nevoia acuta sa
imi fac un dus.
-As vrea sa imi fac un dus, am spus.
-Desigur.
M-a condus pana la baia din capatul holului, apoi a intrat intr-una din camere.
Cand s-a intors, mi-a intins un prosop mare impreuna cu un trening negru si un
tricou.
Apa calda are mereu efect de calmare asupra mea, asa ca am savurat momentul din
plin.
Am iesit din cada infasurata in prosop si am inceput sa imi perii parul ud. Inima
a inceput sa imi bata iarasi mai tare cand mi-am amintit situatia in care ne
aflam. Gandurile negre mi-au invadat cu repeziciune mintea si m-am simtit foarte
slabita. S-a dus efectul calmant al apei.
M-am imbracat in trenigul lui Claire, in timp ce incercam fara putinta sa imi
opresc gandurile rele si frica de moarte. Mi-am mai periat o data parul, lasandu-l
ud pe spate si am iesit.
In camera in care zacea Claire era aceeasi tacere monumentala si sinistra, aceasi
imagine pe care o lasasem: Quil, stand cu capul in maini pe scaunul de langa pat.
Era greu de spus daca dormea sau era treaz. Mama si tata, langa fereastra,
tinandu-se de mana. Bunicul, stand langa Claire in partea opusa lui Quil; si
Jacob,motaind intr-o pozitie chircita pe canapeaua de langa usa.
Valuri de disperare m-au cuprins din nou, vazand-o pe Claire intinsa in pat parca
dormind.
M-am intors la locul meu de pe podea, stand sprijinita de pat.
Urmatoarele trei zile au trecut la fel: stateam toti in camera, asteptand.
Rareori schimbam cate o vorba. Doar asteptam. Pana cand asteptarea noastra a luat
sfarsit.
Adormisem din nou stand pe scaun si nu imi aminteam cum ajunsesem in pat. Mi-am
intins oasele si am privit pe geam. O seunda mai tarziu, am tresarit convulsiv,
amintindu-mi de Claire si de faptul ca trebuia sa se trezeasca in curand.
Am sarit din pat si am alergat spre camera ei.Am apasat cu putere clanta si am
impins usa.
Camera era pustie. Patul lui Claire era acum gol.
Am coborat in fuga la parter, unde nu am gasit pe nimeni. In ultimle trei zile
casa vuia de oameni, iar acum: nimic.
-Mama! Tata! Jacob!!!
Nimeni.
Am iesit afara. Pe alee se afla Billy singur, in caruciorul cu rotile.
-S-a trezit, a spus pana sa apuc sa il intreb.
-Si unde sunt cu totii?
Probabil se dusesera cu ea sa vaneze. Oare cat timp dormisem?
-A fugit. A sarit pe geam si a pornit-o spre padure. S-au dus cu totii dupa ea.
M-am uitat la el cu ochii mari. Parintii mei si Jacob erau in padure, infruntand
un nou-nascut, iar pe mine nu m-a trezit nimeni ?Oh, nu, Jacob...
Am inceput sa alerg catre padure.
-Renesmee, nu! Asteapta! Au spus sa stai aici! Renesemee....
Billy striga dupa mine, insa stiam ca nu are cum sa ma ajunga din urma in
caruciorul cu rotile.
Mi-am incordat muschii la maxim, incercand sa alerg si mai repede.
Inima imi batea cu putere si tremuram de emotie. Daca patisera ceva?

Capitolul 9: Intrebari

Alergam mai repede, alergam innebunita de spaima. In scurt timp, am inceput sa le

simt mirosul. Dar erau o gramada de mirosuri noi, parca aveau ceva din mirosul lui
Jacob, insa atat de diferite.
Ajunsa in mijlocul padurii, i-am simtit mirosul lui Jake si in scurt timp am
ajuns in poienita in care se aflau ei. Nu stiu la ce imagine de cosmar ma
asteptam, ideile groaznice imi misunau prin minte cu viteza maxima si nu imi
puteam imagina decat lucruri rele.
In mijlocul poienitei se afla Claire. Micuta, fragila la o prima vedere. In fata
ei se aflau mama, tata si bunicul.
La o privire mai atenta, am vazut cel putin 5 lupi inconjurand poienita, ascunsi
printre copaci. Atunci am realizat ca al lor era mirosul nou, cel care semana
putin cu al lui Jake. Baietii redevenisera varcolaci, din cauza lui Claire. Ma
uitam cu disperare dupa Jacob, vroiam sa il zaresc in forma lui de lup. Insa
atentia mi-a fost atrasa de vocea dura a tatalui meu:
-Renesmee, ai facut o imprudenta sa vii aici!
Mi-am dat seama ca este suparat ca am venit. Bineinteles, isi facea griji. Si
bineinteles, uitase ce abilitati am eu in momentele critice. "Imprudenta este o
calitate a mea", i-am raspuns in gand.
Totusi, oricat as fi fost de imprudenta, nu am facut niciun pas in plus inspre
Claire. Stateam tintuita locului, uitandu-ma la ea. Dintr-o data, a intors capul
spre mine.
Stiam ca va avea ochii rosii, dar tot am tresarit.
S-a apropiat de mine. Nimeni nu a schitat niciun gest.
Bine, poate aveam eu acea putere, insa mi-ar fi fost de folos si ceva sustinere.
-E adevarat?m-a intrebat
M-am clatinat, ametita. Vocea ei era atat de schimbata....parca ar fi fost mai
degraba a unei mici femei, decat a unui copil si nu semana absolu deloc cu vocea
lui Claire.
-Ce sa fie adevarat?am intrebat cu vocea tremuranda.
-Ca sunt un vampir. Ca m-ati facut un vampir si tu ai fost de acord cu asta.
Daca am fost de acord? Dar...ce intrebari erau si astea?Si de ce statea asa
calma?Si de ce....de ce nu se purta ca un nou-nascut obisnuit?
-Este adevarat, Renesmee?insista ea.
-Da.Este adevarat.
-De ce?
M-a uimit si mai mult.Nu stiam ce sa cred, ce sa spun, nu stiam de ce se comporta
asa....
-Pentru ca erai pe moarte, Claire. Iar noi te-am....salvat.
-De ce nu m-ati lasat sa mor?
-Pentru ca...tinem la tine.
-Eu nu vreau sa fiu asa. Nu vreau sa fiu vampir. Nu imi place.
-Imi pare rau,am reusit sa articulez cu greu cuvintele.
Claire mi-a intors spatele si s-a afundat in padure.