Organizarea structurala a sistemelor de productie Procesele de productie de servire asigura obtinerea unor servicii care nu constituie obiectul activitatii

de baza al ntreprinderii, dar ajuta la buna desfasurare a proceselor de productie de baza si auxiliare-procesele de transport intern, de depozitare sau de transport a diferitelor feluri de energie pe cabluri sau conducte. b) Dupa gradul de continuitate procesele de productie sunt: procese de productie continue; procese de productie periodice. Procesele de productie continue se caracterizeaza prin aceea ca asigura o transformare continua a materiilor prime n produse finite n instalatii de aparatura, pe tot parcursul fluxului de productie parametrii tehnologici avnd aceleasi valori. Procesele de productie periodice se caracterizeaza prin aceea ca produsele sunt elaborate sub forma de sarje la distante de timp egale cu timpul necesar pentru elaborarea unei sarje. c) Dupa modul de obtinere a produselor finite din materia prima procesele de productie sunt: procese de productie directe; procese de productie sintetice; procese de productie analitice. Procesele de productie directe se caracterizeaza prin aceea ca produsul finit se obtine ca urmare a executarii unor operatii succesive asupra aceleiasi materii prime - procese de obtinere a produselor lactate, de obtinere a zaharului etc. Procesele de productie sintetice conduc la obtinerea produsului finit dupa prelucrarea succesiva a mai multor materii prime - procese de productie din constructii de masini, confectii, industria alimentara etc. Procesele de productie analitice conduc la obtinerea a mai multor produse finite n urma unor prelucrari succesive a unei singure materii prime - procesele de productie din petrochimie, rafinarii etc. d) Dupa gradul de periodicitate procesele de productie sunt: ciclice; neciclice.

Procesele de productie ciclice au caracter repetitiv si sunt specifice tipului de productie de serie mare sau de masa. n cadrul acestor procese prelucrarea produselor se face pe loturi de fabricatie sau sub forma de sarje. Procesele de productie neciclice se repeta la perioade mari de timp si sunt specifice pentru tipul de productie de serie mica sau unicate. e) n functie de natura tehnologica a operatiilor, procesele de productie sunt: procese chimice; procese de schimbare a configuratiei; procese de asamblare; procese de transport. Managementul productiei Procesele chimice se efectueaza n instalatii capsulate n cadrul carora materiile prime se transforma n urma unor reactii chimice sau termochimice procese din industria aluminiului, a maselor plastice, a petrolului etc. Procesele de schimbare a configuratiei au la baza operatii de prelucrare mecanica a materiilor prime cu ajutorul unor masini sau agregate tehnologice procese de strunjire, rectificare, frezare etc. Procesele de asamblare asigura sudura , lipirea sau montajul unor subansamble n vederea obtinerii produsului finit. Procesele de transport asigura deplasarea materiilor si materialelor de la un loc de munca la altul n interiorul ntreprinderii. 2.2.1 Structura de productie si conceptie; notiune, verigi structurale de baza Structura de productie si conceptie a unei ntreprinderi de productie industriala se refera la numarul si componenta unitatilor de productie, de control si cercetare, marimea si amplasarea lor pe teritoriul ntreprinderii, modul de organizare interna a acestora si legaturile functionale care se stabilesc ntre ele n cadrul procesului de productie si cercetare. Structura de productie si conceptie este formata dintr-un numar stabilit de verigi organizatorice de productie dintre care cele mai des ntlnite sunt

urmatoarele: sectii de productie, montaj sau "service"; ateliere de productie, montaj, proiectare; laboratoare de control si cercetare; sectoare de productie; locuri de munca. Sectia de productie este o veriga de productie, distincta din punct de vedere administrativ, n cadrul careia se executa un produs, o parte a acestuia sau o faza de proces tehnologic. Constituirea unei sectii de productie si propune organizarea si coordonarea unitara a activitatilor corelate din punct de vedere tehnologic. n functie de felul proceselor tehnologice care se desfasoara n cadrul sectiilor de productie exista: sectii de baza; sectii auxiliare; sectii de servire; sectii anexa. Sectiile de baza sunt acele verigi de productie n cadrul carora se executa procese de productie care au drept scop transformarea diferitelor materii prime si materiale n produse finite ce se constituie n obiecte ale activitatii de baza al ntreprinderii, cum ar fi procese de prelucrari mecanice si montaj n industria constructiilor de masini, procese de filatura si tesatoriile n ntreprinderile textile etc. Sectiile de productie de baza ale unei ntreprinderi de productie industriala se pot grupa n mai multe categorii de sectii n functie de principiul care a stat la baza organizarii sectiei: sectii de baza organizate dupa principiul tehnologic; sectii de baza organizate dupa principiul pe obiect; sectii de baza organizate dupa principiul mixt. Sectiile de baza organizate dupa principiul tehnologic presupun amplasarea utilajelor si a locurilor de munca astfel nct sa asigure executarea unui

stadiu sau a unei faze de proces tehnologic. Conform acestui principiu exista sectii de productie de turnatorie, forja, prelucrari mecanice sau de montaj n industria constructiilor de masini, de filatura si tesatorie n industria textila etc. Sectiile de baza organizate dupa principiul tehnologic, n functie de operatiile tehnologice care se executa n cadrul acestora se grupeaza n: sectii de baza pregatitoare; sectii de baza prelucratoare; sectii de baza de montaj - finisaj. Sectiile de baza pregatitoare sunt acele sectii n care se executa faze pregatitoare ale procesului tehnologi cum sunt: turnare si forjare de piese n constructii de masini, filatura n industria textila, croire n industria de confectii etc. Sectiile de baza prelucratoare sunt acele sectii n cadrul carora are loc transformarea propriu-zisa a materiilor si materialelor n produse care constituie obiectivul de baza al ntreprinderii. Aceste sectii sunt cele de prelucrari mecanice n constructii de masini, cele de tesatorie n industria textila sau cele de confectionat din industria confectiilor. Sectiile de baza de montaj - finisaj cuprind procese de productie n cadrul carora are loc asamblarea diferitelor produse din ansamblele si subansamblele componente sau de finisare a produsului finit, cum ar fi sectiile de montaj si probe tehnologice din constructii de masini si sectiile de imprimare sau apretare din industria textila. Sectiile de baza organizate dupa principiul pe obiect sunt astfel organizate nct sa asigure transformarea completa a materiilor si materialelor n produs finit sau componente ale acestuia. Astfel n cadrul acestor sectii sunt reunite un ansamblu de operatii tehnologice care vor prelucra produsul de la stadiul de materie prima la stadiul de produs finit. Exemple de astfel de sectii pot fi sectiile de pompe si compresoare din constructii de masini sau sectia pentru confectii femei sau barbati din industria de confectii. Sectiile de baza organizate dupa principiul mixt presupune acel mod de organizare n cadrul caruia anumite sectii (de regula cele pregatitoare) sunt organizate dupa principiul tehnologic, iar alte sectii dupa principiul pe obiect

(sectiile de prelucrari mecanice). Sectiile auxiliare sunt verigi de productie n cadrul carora se executa produse sau lucrari care nu constituie obiectul activitatii de baza al ntreprinderii, dar care sunt absolut obligatorii pentru buna desfasurare a proceselor de productie de baza. Sectiile auxiliare cele mai des ntlnite n cadrul ntreprinderilor industriale sunt sectia energetica (centralele producatoare de diferite feluri de energie - energie electrica, abur, aer comprimat etc.), sectia de SDV-uri, sectia de reparatii etc. Sectiile de servire sunt acele verigi structurale n cadrul carora se executa activitati de productie ce se constituie ca servicii att pentru sectiile de baza, ct si pentru sectiile auxiliare, cum ar fi spre exemplu sectia retele energetice (pentru transportul diferitelor tipuri de energie catre diferitii consumatori din cadrul ntreprinderii industriale), sectia depozite si sectia transport intern. Sectiile anexa sunt verigile organizatorice destinate valorificarii deseurilor n acele ntreprinderi n care rezulta o cantitate mare de materiale refolosibile. Se constituie ca sectii anexa ale ntreprinderii si standurile de prezentare a produselor din expozitii si trguri sau magazinele proprii de desfacere. Atelierul de productie este o veriga organizatorica care si poate desfasura activitatea ca subunitate de productie a unei sectii de productie sau n mod independent si atunci se deosebeste de sectia de productie doar prin volumul de activitate care se desfasoara n cadrul acestuia. n primul caz, atelierul de productie este o veriga structurala delimitata teritorial, n cadrul caruia se executa fie acelasi proces tehnologic, fie acelasi produs sau componenta a unui produs. n cel de-al doilea caz, atelierul este o veriga structurala delimitata din punct de vedere administrativ, cu aceleasi caracteristici din punct de vedere al procesului de productie ca si n primul caz. Activitatile de productie care pot sa aiba loc n cadrul unui atelier pot fi activitati de productie, montaj, service etc. Atelierul de proiectare este veriga structurala a carei activitate este orientata n executarea acelor lucrari de proiectare de dimensiuni mai reduse si care nu au fost executate de institutele de specialitate. De altfel existenta acestui atelier,

mpreuna cu cea a laboratorului de control si cercetare este impusa de situatiile n care trebuiesc gasite solutii rapide n urma numeroaselor modificari ce pot surveni la cererea consumatorilor. Consideram de aceea ca este pe deplin justificata denumirea de structura de productie si conceptie. Laboratorul de control si cercetare este veriga organizatorica n cadrul careia se executa diferite analize si masuratori a calitatii produselor si a materiilor si materialelor. Sectoarele de productie sunt subunitati ale atelierului, delimitate teritorial unde se executa o anumita faza de proces tehnologic sau anumite componente ale unui produs. ntr-un atelier de prelucrari mecanice poate exista sectorul de strunguri, de freze etc. Locurile de munca sunt verigile organizatorice de baza ale ntreprinderii industriale. Acestea ocupa o anumita suprafata de productie dotata cu utilaj si echipament tehnologic corespunzator destinat executarii unor operatii tehnologice sau servicii productive. Locurile de munca pot fi specializate n realizarea unei operatii, sau universale, cnd executa o varietate mare de operatii. 2.2.2 Tipuri de structuri de productie si conceptie n functie de particularitatile fiecarei ntreprinderi industriale, acesteia i corespunde un anumit tip de structura de productie si conceptie. Activitatea de proiectare si organizare a ntreprinderilor industriale evidentiaza trei tipuri de structuri, si anume: a) structura de productie si conceptie de tip tehnologic; b) structura de productie si conceptie de tip pe obiect; c) structura de productie si conceptie de tip mixt. Structura de productie si conceptie de tip tehnologic Caracteristici: organizarea sectiilor de baza se face dupa principiul tehnologic, denumirea sectiilor de baza fiind data de procesul tehnologic care se executa n cadrul acestora (turnatorie, forja, filatura, tesatorie etc.) n cadrul sectiilor de productie locuri de munca universale a caror

functionare este asigurata de forta de munca de nalta calificare; amplasarea acestor locuri de munca se face dupa principiul grupelor omogene de masini. Avantajele acestui tip de structura: permite realizarea unei varietati mari de produse; are loc o ncarcare completa a locurilor de munca; are un grad mare de flexibilitate, datorat caracterului universal al locurilor de munca; acest tip de structura este caracteristic tipului de serie mica sau individuala. Dezavantajele acestei structuri: datorita faptului ca fiecare faza de proces tehnologic se realizeaza n sectii diferite, transportul intern n ntreprindere este foarte ridicat; deoarece locurile de munca trebuie sa se adapteze la fabricatia unei varietati mari de produse, timpul pentru reglare al acestora este uneori foarte mare ducnd la cresterea timpilor de ntreruperi n functionarea utilajului; micsoreaza raspunderea pentru obtinerea unei calitati ridicate, datorita faptului ca produsele se prelucreaza n mai multe sectii de productie; produsele au un ciclu lung de fabricatie si deci exista stocuri mari de productie neterminata, care vor influenta negativ costul produselor si viteza de rotatie a mijloacelor circulante. Structura de productie si conceptie pe obiect Caracteristici: organizarea sectiilor de productie este realizata dupa principiul obiectului de fabricatie; n fiecare sectie se fabrica un singur produs sau componente ale acestuia, iar sectiile poarta denumirea produsului pe care-l fabrica; locurile de munca sunt specializate n realizarea unei singure operatii sau a unui numar foarte mic de operatii; amplasarea locurilor de munca se face sub forma de linii tehnologice

specializate n fabricatia unui produs sau a unor componente ale acestuia; acest tip de structura este specific tipului de productie de serie mare sau de masa. Avantaje: asigura organizarea liniilor de productie n flux cu eficienta ridicata; permite o crestere a specializarii n productie; reduce volumul de transport intern; reduce durata ciclului de fabricatie si a costurilor de productie; determina o reducere substantiala a stocurilor de productie neterminata. Dezavantaje: este tipul de structura de productie cu o flexibilitate foarte redusa la schimbarile sortimentale; nu poate fi folosita n mod eficient dect pentru tipul de serie mare sau de masa. Structura de productie si conceptie mixta Caracteristici: organizarea sectiilor de productie se face dupa principiul mixt, o parte a sectiilor de productie organizndu-se dupa principiul tehnologic (cele pregatitoare), iar celelalte dupa principiul pe obiect; acest tip de structura este specific tipului de serie mica si mijlocie; acest tip de structura mbina avantajele celorlalte doua tipuri si le elimina dezavantajele. CAPITOLUL 4 4.2.1.3.5 Variante de organizare a liniilor de productie n flux n diferite ramuri de productie Organizarea productiei n flux, prin trasaturile sale caracteristice se prezinta sub diferite forme concrete specifice fiecarei ramuri industriale; aceasta deoarece liniile de productie n flux sunt puternic influentate de: particularitatile procesului tehnologic; felul si cantitatea productiei fabricate;

 felul materialelor utilizate; numarul si caracteristicile utilajelor folosite. n industria constructiilor de masini, electrotehnica si electronica organizarea productiei n flux se prezinta sub forma liniilor tehnologice de prelucrare, a liniilor automate de productie etc. Forma superioara de organizare a productiei n flux o constituie liniile automate n flux caracterizate prin: utilajul tehnologic, auxiliar si instalatiile de transport formeaza un complex unic; prelucrarea si deplasarea produselor se face n mod automatizat, pe baza de comanda centralizata; functionarea liniilor n flux are loc sincronizat, pe baza unui tact de productie unic. n ramurile industriale cu procese de productie continue (industria chimica, petrochimica, alimentara etc.) se constituie linii tehnologice automatizate conduse centralizat de la o camera sau panou de comanda. n industria metalurgica conditia de baza a asigurarii unui flux continuu o constituie asigurarea unei proportionalitati ntre capacitatea de productie a diferitelor stadii de productie. Astfel, functionarea continua presupune ca pentru un agregat de mare capacitate dintr-un anumit stadiu, sa existe mai multe agregate de capacitate mai mica n stadiul urmator; se creeaza astfel posibilitatea existentei unui raport cantitativ bine determinat ntre capacitatile de productie n diferitele stadii de prelucrare a produselor. n industria textila organizarea productiei n flux are la baza crearea unui sistem de aparate. Sistemul de aparate este constituit din grupe de masini si utilaje capabile sa execute un ansamblu de operatii de baza si conexe, ntr-un raport astfel determinat care sa faca posibila asigurarea unei continuitati a procesului tehnologic. Capacitatea de productie a unui sistem de aparate este data de capacitatea de productie a agregatului principal, iar asezarea aparatelor pe suprafata de productie se va face n ordinea impusa de succesiunea tehnologica a operatiilor de prelucrare.

n industria de confectii se folosesc mai multe variante de organizare a productiei n flux: a) sistemul banda rulanta; b) sistemul prod-sincron; c) sistemul conveier sectional; d) sistemul agregat cu transport orizontal. Sistemul banda rulanta cu functionare continua si ritm reglementat se foloseste pentru fabricarea unui produs sau a unui numar mic de produse n serii mari de fabricatie. n acest caz locurile de munca sunt amplasate de o parte si de alta a benzii rulante (sau numai de o singura parte, n functie de spatiul disponibil), iar produsele sunt transportate de la un loc de munca la altul de banda rulanta actionata n mod automat. Sistemul prod-sincron este un sistem care n anumite cazuri reuseste sa elimine n ntregime transportul intern , datorita modului de amplasare a locurilor de munca si a depozitelor intermediare de productie neterminata. 4.2.2 Organizarea productiei de serie mica si individuala n prezent exista un numar mare de unitati de productie care executa o mare varietate de produse n cantitati mici sau foarte mici, uneori chiar unicate, aceasta si ca efect al diversificarii din ce n ce mai mare a cererii consumatorilor. Aceasta impune adoptarea unui set de masuri de organizare a procesului de productie, specifice tipului de productie de serie mica sau individuala. Caracteristicile principale ale organizarii acestor tipuri de productie sunt: organizarea sectiilor de baza se face dupa principiul tehnologic, ceea ce presupune ca n cadrul sectiilor de baza se executa faze de proces tehnologic, iar amplasarea utilajelor se face dupa metoda grupelor omogene de masini; n cazul unor produse de gabarit foarte mare, organizarea procesului de productie se face dupa principiul pozitiei fixe, conform caruia produsul este asezat pe un amplasament fix, iar prelucrarea acestuia se face prin deplasarea echipelor de muncitori de la un produs la altul si n ordinea impusa de fluxul tehnologic;

 specializarea masinilor si utilajelor este foarte redusa (utilaje universale) capabile sa se adapteze usor la schimbarea nomenclatorului de fabricatie printr-un numar forte mic de reglaje; trecerea de la un loc de munca a produselor se face bucata cu bucata sau n loturi mici de fabricatie, cu ajutorul unor mijloace de transport cu deplasare discontinua de tipul carucioarelor manuale, electrocarelor sau motostivuitoarelor. pentru fabricarea produselor, n acest caz, se foloseste o tehnologie sumara valabila pentru ntreaga gama de produse executate, urmnd ca detaliile tehnologice ale fiecarui produs sa fie definitivate n cadrul fiecarui loc de munca de catre muncitorul care-l utilizeaza. Organizarea procesului de productie dupa principiul tehnologic are o serie de avantaje si dezavantaje, din care mai importante sunt urmatoarele: a) Din rndul avantajelor cel mai important este dat de faptul ca procesul de productie are o flexibilitate foarte mare , putndu-se adapta rapid la schimbarea nomenclatorului de fabricatie. b) Dezavantajele mai importante sunt : volumul de transport intern si manipulare este foarte ridicat; necesita forta de munca cu un grad ridicat de calificare; ciclul de productie al produselor este foarte lung; controlul calitatii productiei este mult mai complex n vederea obtinerii de produse de calitate superioara. 4.2.2.1 Metoda verigilor pentru. amplasarea locurilor de munca Metoda verigilor este utilizata pentru amplasarea locurilor de munca dupa principiul grupelor omogene de masini. Conform acestei metode pe suprafata de productie locurile de munca vor fi amplasate n asa fel nct n centrul suprafetei va avea loc un trafic intens pe distante scurte, iar la marginile acesteia va avea loc un trafic intens pe distante mai mari. Cu alte cuvinte pe suprafata de productie va lua nastere o problema de transport a carei functie obiectiv va avea o valoare minima. Metoda verigilor opereaza cu conceptul de veriga de productie, care exprima relatia care se stabileste ntre doua locuri de munca succesive n cadrul

unui flux tehnologic. Exemplu: Pentru o succesiune tehnologica formata din operatiile A,B,C,D, verigile de productie care apar sunt: AB; BC; CD. Amplasarea locurilor de munca folosind metoda verigilor se face n urmatoarele etape: a) ntocmirea tabloului verigilor consta n stabilirea verigilor de productie pentru fiecare produs care urmeaza sa fie prelucrat pe utilajele care urmeaza sa fie amplasate pe suprafata de productie. Pentru aceasta se construieste un tabel, care va avea n capatul coloanelor denumirea produselor fabricate, fiecare coloana avnd cte doua subcoloane. Denumirea subcoloanelor va reprezenta numele locurilor de munca din succesiunea fluxului tehnologic si a verigilor de productie corespunzatoare fiecarui produs. 4.2.2.2 Sistemul flexibil de fabricatie - modalitate specifica de reprezentare a productiei de serie mica si unicate Sistemul de fabricatie reprezinta componenta de baza a unui sistem de productie. Trebuie precizat ca sistemul flexibil de fabricatie este specific pentru tipul de productie de serie mica sau individuala, dar nu poate constitui o solutie valabila n orice situatie, ci reprezinta un raspuns la diversificarea din ce n ce mai mare a cererii consumatorilor. Sistemele de fabricatie au evoluat de-a lungul timpului n functie de conditiile concrete de organizare si tehnicitate existente la un moment dat. n cadrul unei mari varietati de sisteme de fabricatie acestea pot fi clasificate n doua grupe mari: sisteme de fabricatie rigide; sisteme de fabricatie flexibile; Sistemul rigid de fabricatie este la rndul sau: sistem rigid de fabricatie reglementat; sistem rigid de fabricatie automatizat. Sistemul rigid de fabricatie reglementat se caracterizeaza prin urmatoarele elemente:

 este specific tipului de productie de serie mare sau de masa din procesele de montaj cu ritm reglementat; metoda de organizare a productiei are la baza principiul liniei de productie n flux; locuri de munca si forta de munca strict specializate pentru executarea unui numar mic de operatii tehnologice; schimbarea nomenclatorului de produse conduce la oprirea procesului de productie pna la nlocuirea tehnologiei de fabricatie. Sistemul rigid de fabricatie automatizat are aceleasi caracteristici ca si sistemul prezentat anterior si n plus: locurile de munca au un grad mare de automatizare si mecanizare si se gasesc amplasate n cadrul unor linii de productie tehnologice; nivel ridicat al productivitatii muncii. Sistemele flexibile de fabricatie sunt de mai multe feluri si anume: sisteme cu flexibilitate naturala; sisteme cu flexibilitate artificiala; sisteme cu flexibilitate artificiala si comanda automata. Sistemul de fabricatie cu flexibilitate naturala se caracterizeaza prin aceea ca: forta de munca are rolul determinant n a conferi gradul de flexibilitate al sistemului (sunt sisteme de fabricatie manuale specializate pe realizarea unei game largi de produse n serii mici de fabricatie sau chiar unicate - sisteme de productie mestesugaresti). forta de munca are un grad ridicat de specializare. unitatile de productie nu depasesc marimea unui atelier de productie. Sistemul de fabricatie cu flexibilitate artificiala n acest caz forta de munca influenteaza partial gradul de flexibilitate acesta fiind determinat de tipul echipamentului tehnologic cu care este nzestrat utilajul; pentru tipul de productie n serie sunt posibile forme de organizare a productiei n flux;

 formele de organizare a productiei sunt celula de fabricatie si sistemele de masini si centre de prelucrare asistate de operatorul uman. Sistemul de fabricatie cu flexibilitate artificiala si comanda automata acest sistem are o flexibilitate foarte mare destinat fabricarii loturilor mici de fabricatie; are o structura modulara usor adaptabila la modificarea sortimentala a productiei; Sisteme de organizare procesuala si spatiala a ntreprinderii conducerea procesului tehnologic are loc sub comanda calculatorului, ceea ce determina o pondere mare a timpului de prelucrare n totalul timpului de lucru; forta de munca are rol doar de supraveghere si ntretinere a instalatiilor tehnologice. Un sistem flexibil de fabricatie se caracterizeaza n principal prin urmatoarele trasaturi de baza: integrabilitate, determinata de capacitatea sistemului de integrare ntr-un sistem de productie si de cuplare functionala cu alte sisteme; adaptabilitate, determinata de viteza de adaptare la schimbarea volumului si a gamei sortimentale a productiei; dinamism structural, determinat de posibilitatea de modificare a structurii sistemului flexibil de fabricatie n functie de cerintele concrete ale productiei. n literatura de specialitate diferiti autori identifica trei stadii ale sistemelor flexibile de fabricatie, care difera prin complexitate si arie de cuprindere: a) Unitatea flexibila de prelucrare reprezinta de obicei o masina complexa denumita si centru de prelucrare echipat cu o magazie de SDV-uri complexe si un manipulator sau robot automat de scule, care pot functiona n mod automat; b) Celula flexibila de fabricatie este constituita din mai multe unitari flexibile de prelucrare cu masini si utilaje controlate direct de calculator;

c) Sistemul flexibil de fabricatie cuprinde mai multe celule de fabricatie conectate prin sisteme automate de transport, cu ajutorul carora se deplaseaza produsele si echipamentul tehnologic ntre masini. ntregul sistem este sub controlul direct al unui calculator central sau local care dirijeaza si sistemele de depozitare, echipamentele de masura si control etc. Sistemul flexibil de fabricatie si ndeplineste integral rolul pentru care a fost creat doar daca cuprinde toate componentele unui sistem de fabricatie (de prelucrare, logistic, control, si comanda) si nu se rezuma doar la subsistemul de prelucrare asa cum este prezentat n anumite lucrari de specialitate. Acest punct de vedere presupune o integrare totala a celor patru subsisteme componente, ceea ce impune folosire masinilor cu comanda numerica, de transportoare automate, roboti industriali si o retea de comunicatii care sa concentreze toate fluxurile informationale care strabat sistemul flexibil de fabricatie. Fata de sistemele rigide de fabricatie, sistemele flexibile au urmatoarele deosebiri: au o capacitate mare de adaptare la schimbarea sortimentului de fabricatie; acest lucru se realizeaza doar prin schimbarea programului la calculator fara a se actiona asupra echipamentelor din dotarea masinilor; autonomie de functionare pentru trei schimburi fara interventia operatorului uman; posibilitati sporite de ridicare a nivelului de tehnicitate corelat cu cerintele tot mai diversificate ale consumatorului. 4.2.2.4 Metoda tehnologiei de grup pentru marirea loturilor de fabricatie O cerinta de baza a organizarii moderne a productiei, o constituie trecerea de la fabricarea unor loturi mici de fabricatie la loturi mari si folosirea pe aceasta baza a metodelor superioare de productie, ce au la baza principiile organizarii productiei n flux. Pentru trecerea la fabricatia produselor de la loturi mici la loturi mari de fabricatie, n conditiile unor ntreprinderi care fabrica o nomenclatura larga de fabricatie, se foloseste metoda tehnologiilor de grup.

Potrivit acestei metode diferitele produse care se fabrica n loturi mici vor fi ncadrate n anumite grupe de fabricatie pe baza unor caracteristici comune constructive sau tehnologice. Din cadrul fiecarei grupe se va alege un produs sau o piesa care grupeaza cele mai multe din caracteristicile produselor sau pieselor din grupa de care apartine. n functie de acest produs se va elabora tehnologia de fabricatie pentru ntreaga grupa, se alege utilajul necesar si se proiecteaza echipamentul tehnologic. n cazul n care n cadrul grupei de produse nu exista un asemenea produs, se proiecteaza un produs care sa ntruneasca toate caracteristicile constructive si tehnologice ale produselor dintr-o anumita grupa. n functie de acest produs va fi proiectata tehnologia corespunzatoare si se va alege utilajul si echipamentul tehnologic necesar. Folosirea metodei tehnologiei de grup ofera urmatoarele avantaje: a) permite folosirea unor masini si utilaje specializate, de mare randament si trecerea la fabricatia produselor pe baza metodelor de organizare a productiei n flux cu toate avantajele ce decurg din aceasta; b) permite folosire unor echipamente tehnologice specifice unei clase de produse sau piese, n locul unor echipamente specifice fiecarui produs n parte, ceea ce micsoreaza considerabil volumul de munca necesar proiectarii si producerii acestora. c) influenteaza n mod pozitiv marimea ciclului de fabricatie, folosirea capacitatii de productie, nivelul productivitatii muncii si al costurilor de productie. n procesul de restructurare a productiei un loc important trebuie sa se asigure extinderii mecanizarii si automatizarii, realizarea unor linii complet automatizate etc. cu prioritate pentru executarea acelor lucrari care necesita un volum mare de munca si de desfasurare n conditii grele. CAPITOLUL 5 5.1.3 Planificarea repararii utilajelor Pentru executarea reparatiilor prin sistemul de reparatii preventiv planificat ntreprinderile de productie industriala ntocmesc un plan de reparatii. Aceasta

activitate presupune rezolvarea a doua probleme: a) ntocmirea structurii ciclului de reparatii a unui utilaj; b) determinarea datelor calendaristice la care va avea loc fiecare interventie tehnica asupra utilajului considerat. Ciclul de reparatii reprezinta timpul dintre doua reparatii capitale, inclusiv durata uneia dintre ele, de obicei ultima. Structura ciclului de reparatii reprezinta numarul, felul si succesiunea diferitelor interventii tehnice n cadrul unui ciclu de reparatii. Pentru a ntocmi o structura a unui ciclu de reparatii este nevoie sa se stabileasca mai nti numarul de interventii de acelasi fel. Pornind de la faptul ca orice interventie de grad superior le contine pe toate celelalte inferioare ei, relatia de calcul a numarului de interventii de acelasi fel este urmatoarea:

unde: Dcr reprezinta durata ciclului de reparatii; dit reprezinta durata de timp ntre doua interventii de acelasi fel; Nit s reprezinta numarul interventiilor de acelasi fel. Odata stabilit numarul de interventii tehnice de acelasi fel se poate trece la ntocmirea structurii ciclului de reparatii, tinnd cont de numarul interventiilor de acelasi fel si de duratele de timp dintre acestea. O astfel de structura pentru o anumita grupa de utilaje poate arata astfel:

unde RK, Rc1, Rc2 si Rt sunt interventiile tehnice specifice sistemului de reparatii preventiv-planificat. 5.1.5 Organizarea activitatii de ntretinere si reparare a utilajelor Asigurarea activitatii de ntretinere si reparare a utilajelor revine unui

compartiment specializat numit compartimentul mecano-energetic. Activitatea acestui compartiment este ndreptata n scopul atingerii urmatoarelor obiective: planificarea activitatii de ntretinere si reparare pentru toate mijloacele fixe ale ntreprinderii; organizarea si executarea planurilor de reparatii ale fiecarui mijloc fix din cadrul ntreprinderii; adoptarea tuturor masurilor legate de securitatea muncii si de protectie a utilajelor. Pentru executarea repararii utilajelor se folosesc trei sisteme de organizare a acestei activitatii: a) sistemul centralizat; b) sistemul descentralizat; c) sistemul mixt. Sistemul centralizat este specific ntreprinderilor mici si mijlocii. n cadrul acestui sistem toate lucrarile de ntretinere si reparare a utilajelor se executa de catre echipe de muncitori specializati, subordonati direct compartimentului mecano-energetic. Sistemul descentralizat este specific acelor unitati de productie ale caror utilaje ridica probleme speciale din punct de vedere al activitatii de ntretinere si reparare. n acest caz repararea utilajelor este executata de echipe de muncitori specializati n ntretinere si reparare subordonati direct sefului de sectie n care functioneaza utilajele ce urmeaza a fi reparate. Sistemul mixt consta n executarea reparatiilor la utilajele speciale din otelarii, forja sau cele din sectia de tratamente termice de catre echipele de muncitori specializati n lucrari de ntretinere si reparare subordonate direct acestor sectii, iar celelalte lucrari de catre muncitorii din ntretinere si reparare din compartimentul mecano-energetic. Activitatea de ntretinere si reparare a utilajelor este precedata de o serie de activitati pregatitoare, dintre care mai importante sunt urmatoarele: a) inventarierea utilajelor se efectueaza n scopul de a stabili numarul, felul si starea functionala a utilajelor care urmeaza sa fie reparate;

b) gruparea utilajelor care urmeaza sa fie reparate pe grupe de utilaje de acelasi fel; c) ntocmirea desenelor care vor sta la baza executarii pieselor de schimb, atunci cnd acestea se executa n cadrul ntreprinderii; n cazul n care acestea nu se executa n cadrul ntreprinderii, se recomanda aprovizionarea din timp a acestora de la furnizorii de piese de schimb; d) stabilirea tehnologiei lucrarilor de reparatii; n cadrul acestei activitatii se stabileste felul operatiilor care se vor executa cu ocazia efectuarii activitatii de ntretinere si reparare a utilajelor. 5.1.5.1 Metode moderne de executare a reparatiilor Cresterea calitatii lucrarilor de reparatii si reducerea duratei de executie a acestora depinde foarte mult de metoda utilizata n executarea activitatii de ntretinere si reparare a utilajelor. Din cadrul celor mai eficiente metode folosite n organizarea lucrarilor de ntretinere si reparare cele mai folosite sunt: metoda de reparare pe subansamble; metoda de reparare dupa principiul liniilor de productie n flux. Metoda de reparare pe subansamble se caracterizeaza prin aceea ca la ntreprinderile cu un numar mare de utilaje de acelasi fel se creeaza un stoc de subansamble n stare de functionare. Aceste subansamble vor nlocui subansamblele uzate din cadrul utilajelor care urmeaza sa fie reparate, dupa care subansamblele defecte vor fi reparate si vor intra n componenta stocului de subansamble functionale. Aceasta metoda reduce foarte mult timpul de reparare a utilajelor si deci creste timpul de functionare al utilajelor, cu toate consecintele favorabile care decurg de aici. Metoda de reparare dupa principiul liniilor de productie n flux se foloseste pentru acele utilaje care necesita demontarea de pe fundatii si transportarea lor n atelierele de reparatii ( n cazul reparatiilor capitale). n cadrul acestui atelier, pentru executarea reparatiilor se vor putea utiliza acele posibilitati oferite de liniile de productie n flux din cadrul sectiilor de baza ale ntreprinderii. 5.1.6 Posibilitati de crestere a eficientei economice a activitatii

de ntretinere si reparare a utilajelor; modernizarea utilajelor 5.1.6.1 Posibilitati de crestere a eficientei economice a activitatii de ntretinere si reparare a utilajelor Activitatea de ntretinere si reparare a utilajelor trebuie sa se concretizeze n reparatii de calitate superioara, cu costuri ct mai mici si cu o durata ct mai redusa. Acest deziderat presupune existenta unor posibilitati de realizare, cum ar fi: a) deoarece costurile de executie a activitatii de ntretinere si reparare a utilajelor reprezinta o pondere de 12-18% din volumul cheltuielilor comune de sectie, nivelul acestora trebuie sa nregistreze o scadere continua; acest lucru este posibil prin limitarea cheltuielilor legate de nlocuirea pieselor uzate, astfel nct cheltuielile necesare pentru obtinerea pieselor noi sa nu depaseasca cheltuielile pieselor vechi; b) reducerea cheltuielilor legate de montarea si demontarea utilajelor, prin mecanizarea executarii acestor operatii; c) folosirea pe scara larga a metodei de reparare pe subansamble si a metodelor pe baza principiilor liniilor de productie n flux; d) cresterea duratei de functionare a utilajelor ntre doua reparatii succesive, prin folosirea unor piese de schimb rezistente la uzura, prin cresterea fiabilitatii si durabilitatii acestora; e) folosirea procedeelor de reconditionare si refolosire a pieselor uzate. Organizarea moderna a activitatii de ntretinere si reparare a utilajelor presupune existenta unor ntreprinderi specializate n executarea acestei activitatii, ceea ce ar presupune repararea utilajelor ntr-un timp scurt, n conditii de calitate superioara si cu costuri reduse. 5.1.6.2 Modernizarea utilajelor Pe parcursul functionarii lor utilajele sunt supuse proceselor de uzura fizica si morala. Daca uzura fizica poate fi ndepartata prin actiuni de ntretinere si reparare a utilajelor, uzura morala poate fi ncetinita prin activitatea de modernizare a utilajelor. Prin modernizarea unui utilaj se urmareste asigurarea functionarii acestuia la parametrii tehnico-economici ct mai apropiati de cei ai utilajelor noi. Modernizarea utilajelor poate fi efectuata n doua moduri:

a) odata cu executarea activitatii de reparatie capitala; b) n mod independent, ca actiune de sine statatoare. Ca urmare a actiunii de modernizare a utilajelor creste randamentul acestora si precizia n functionare, asigurnd n acest fel cresterea volumului de productie, mbunatatirea calitatii produselor si reducerea cheltuielilor de productie. Pentru realizarea modernizarii unui utilaj se urmaresc mai multe obiective: sporirea vitezei de lucru a utilajului, a puterii electromotoarelor si perfectionarea diferitelor elemente constructive; automatizarea comenzilor si introducerea unor dispozitive cu actiune rapida; marirea rezistentei la uzura a utilajelor prin folosirea unor piese cu fiabilitate ridicata; perfectionari constructive ale motoarelor, automatizarea comenzilor si mecanizarea proceselor de lucru manuale. Efectele activitatii de modernizare a utilajelor pot fi puse n evidenta cu ajutorul urmatorilor indicatori: 1) ponderea utilajelor modernizate n totalul utilajelor existente n ntreprindere; 2) ponderea efectelor economice obtinute n urma modernizarii utilajelor n totalul cheltuielilor efectuate cu ocazia acestor modernizari. Deoarece activitatea de modernizare este foarte complexa, necesitatea si oportunitatea efectuarii acesteia va fi stabilita de un studiu tehnico-economic ntocmit n prealabil. 5.4 Sisteme de organizare a activitatii de transport intern si de manipulare a unei ntreprinderi 5.4.1 Concept, importanta si obiective Transportul intern este o activitate de servire a ntreprinderii. Din cadrul activitatii de transport intern fac parte : transportul de la furnizor a materiilor prime si materiale, descarcarea si receptia acestora (n cazul n care transportul se efectueaza cu mijloacele de transport proprii ale ntreprinderii consumatoare);

 transportul acestor materiale la sectiile de productie si pe locurile de munca; manipularile acestor materiale pe locurile de munca n cadrul proceselor de fabricatie. Activitatea de manipulare reprezinta activitatea de deplasare a materialelor sau produselor n vederea alimentarii sau evacuarii locurilor de munca. Importanta activitatii de transport intern deriva din faptul ca acesta contribuie n mod direct la desfasurare procesului de productie si ocupa o pondere mare n totalul activitatilor desfasurare n cadrul ntreprinderii industriale. n acest sens, se poate exemplifica: a) n industria siderurgica, pentru obtinerea unei tone de fonta se transporta si manipuleaza 120-180 t de diverse materii prime si materiale; b) n industria textila pentru obtinerea unui kg de tesaturi, se transporta si manipuleaza 300-350 kg de materii prime si materiale; c) n industria extractiva, a lemnului si a materialelor de constructii volumul transporturilor si al manipularilor reprezinta peste 50% din totalul volumului de munca. Activitatea de management a transportului intern este asigurata n ntreprinderea industriala de un compartiment specializat de "Transport intern". Dintre obiectivele urmarite de acest compartiment, putem mentiona: asigurarea deplasarii materialelor n interiorul ntreprinderii, potrivit cerintelor de desfasurare ritmica a procesului de productie; mbunatatirea folosirii mijloacelor de transport prin utilizarea unor mijloace de transport de mare randament; micsorarea costurilor legate de activitatea de transport intern, prin reducerea volumului de munca necesitat de aceasta activitate, a distantelor de transport, a consumul de combustibil etc. 5.4.2 Tipologia transporturilor si a mijloacelor de transport Datorita unei mari varietati a modurilor de efectuare a transportului intern este necesara o clasificare a acestuia dupa mai multe criterii.

a) n functie de modul de realizare, transporturile interne se clasifica n: transporturi pe sol; transporturi pe apa; transporturi aeriene. Transportul desfasurat pe sol este la rndul sau: transport rutier; transport pe calea ferata. Transportul rutier se desfasoara ntre unitati de productie apropiate si cu opriri frecvente. Mijloacele de transport specifice sunt autocamioanele, tractoarele cu remorci, carucioare etc. Transportul pe cale ferata se foloseste n ntreprinderile care au de transportat cantitati mari de materii prime si materiale, cum sunt ntreprinderile metalurgice, siderurgice sau de materiale de constructii, pe linii ferate cu ecartament ngust sau normal, prevazute cu instalatii specifice: macazuri, transbordoare etc. Acest tip de transport are unele dezavantaje fata de transportul rutier: distante mari de transport impuse de amplasamentul cailor ferate; blocarea circulatiei n timpul operatiilor de ncarcare-descarcare; utilizarea unor suprafete mari pentru amplasarea instalatiilor specifice transportului pe calea ferata. Transportul pe apa este utilizat atunci cnd ntreprinderea se gaseste n apropierea unor cursuri de apa, prin folosirea unor mijloace de transport ca slepuri, remorchere etc. Transportul aerian are avantajul deplasarii materialelor pe distantele cele mai scurte si economisirea suprafetelor de productie, cu ajutorul podurilor rulante, conveiere, monoraiuri etc. b) n functie de gradul de continuitate transportul intern poate fi: cu deplasare continua efectuat cu ajutorul benzilor rulante si conveiere; cu deplasare discontinua, efectuat cu ajutorul autocamioanelor, electrocarelor sau podurilor rulante.

c) n functie de directia de deplasare transporturile interne sunt: orizontale; verticale, efectuate cu ajutorul macaralelor sau ascensoarelor. pe planuri nclinate. 5.4.3 Sisteme de organizare a activitatii de transport intern Sistemele de organizare a activitatii de transport intern difera dupa gradul lor de regularitate. Astfel, n ntreprinderile cu productie de serie mica si individuala, fluxurile de transport sunt variabile si deci n aceste cazuri transportul intern se desfasoara la cerere sau pe baza de planuri zilnice. n cazul ntreprinderilor cu productie de serie mare sau de masa, fluxurile de transport au un caracter permanent si n acest caz, organizarea transportului intern se face pe baza unor grafice de transport, ntocmite pe perioade mari de timp. n aceasta situatie se spune ca transportul are un caracter regulat si este de doua feluri: a) transport pendular; b) transport inelar. CAPITOLUL 6 6.1 Notiunea si structura duratei ciclului de productie Ciclul de productie este un indicator de baza n activitatea unei unitati economice. Importanta sa decurge din influenta pe care o exercita asupra: volumului de productie; marimii capacitatii de productie; necesarul de aprovizionat cu materii prime, materiale, etc.; termenelor de livrare a produselor catre diferiti clienti; Durata ciclului de productie reprezinta intervalul de timp necesar obtinerii unui produs finit, din momentul intrarii n fabricatie a materiei prime si pna la efectuarea controlului final de calitate si depozitarea produsului. n structura duratei ciclului de productie al unui produs se pot cuprinde urmatoarele elemente: a) perioada de lucru, formata din:

 timpul de pregatire - ncheiere: timpul necesar efectuarii operatiunilor tehnologice; timpul pentru procesele naturale; timpul pentru transport intern; timpul necesar pentru CTC; b) perioada de ntreprinderi, formata din: ntreruperi ntre schimburi; ntreruperi n cadrul schimbului. Timpul de pregatire - ncheiere este necesar pentru efectuarea diferitelor activitatii naintea prelucrarii obiectelor muncii, cum ar fi: reglarea utilajelor n vederea prelucrarii produsului respectiv sau dupa terminarea activitatii, aducerea utilajului la parametri initiali, consultarea documentatiei, curatarea locului de munca etc. Timpul necesar efectuarii operatiilor tehnologice sau ciclul tehnologic cuprinde timpul efectiv pentru prelucrarea, asamblarea partiala si totala a produsului. Timpul pentru procesele naturale - apare la acele produse la care prin tehnologia de fabricatie se prevad anumite transformari ale obiectelor muncii ca urmare a actiunii factorilor naturali (ex. uscarea cherestelei, uscarea peliculei de lac sau a adezivilor pe diferite piese componente ale mobilierului - industria lemnului). Timpul necesar pentru transport intern este necesar deplasarii obiectelor muncii ntre diferitele unitati de productie ale ntreprinderii (depozite de materii prime, sectii sau ateliere, depozite de produse finite etc.) precum si ntre locurile de munca din sectiile sau atelierele n care se fabrica produsul. Timpul necesar efectuarii CTC-ului se ia n consideratie atunci cnd nu se suprapune altor elemente din structura ciclului de productie (ex. uneori controlul se poate efectua n timpul transportului interoperatii si n acest caz, daca durata transportului este mai mare dect cea a operatiei de control, el nu se va regasi n structura ciclului de productie). ntreruperile datorate regimului de lucru apar n cazul unitatilor care lucreaza cu saptamna de lucru ntrerupta.

Aceste ntreruperi reprezinta smbete si duminici libere, sarbatori legale. ntreruperile datorate regimului se nregistreaza la unitatile ce-si desfasoara activitatea ntr-un numar de schimburi mai mic dect numarul maxim. Ele pot fi de 16 sau 18 ore, dupa cum unitatea lucreaza n doua sau ntr-un schimb. ntreruperile n interiorul schimbului datorate organizarii productiei, pot fi consecinta lucrului pe loturi (n acest caz piesele asteapta la un loc de munca pna cnd se executa operatia respectiva la ultima piesa, lotul trecnd integral de la o operatie tehnologica la alta) sau pot sa apara n situatia necorelarii capacitatilor de productie ale diferitelor verigi de productie. Structura duratei ciclului de productie este influentata de o serie de factori, cum ar fi: caracterul productiei; natura procesului tehnologic; nivelul de nzestrare tehnica a procesului de productie si a muncii etc. Avnd n vedere influenta acestor factori, se nregistreaza diferente ale structurii duratei ciclului de productie la ntreprinderi apartinnd aceleiasi ramuri industriale sau unor ramuri industriale diferite. Atunci cnd durata ciclului de fabricatie depaseste 30 de zile, se considera ca se nregistreaza un ciclu lung de productie. innd seama de elementele care intra n structura duratei ciclului de productie, rezulta ca aceasta se poate exprima astfel: Dcp = tpi + Dct + tpn + ttr + tCTC + ti unde: Dcp = durata ciclului de productie; tpi = timpul de pregatire-ncheiere pe produs; Dct = durata ciclului tehnologic; tpn = durata proceselor naturale; ttr = durata operatiilor de transport intern; tCTC = durata operatiunilor de CTC; ti = timpul de ntreruperi. CAPITOLUL 8

8.2.1 Proiectarea noilor produse Prin activitatea de proiectare a noilor produse se urmareste determinarea formei, a dimensiunilor si a caracteristicilor calitative a produselor care urmeaza sa fie asimilate n fabricatie. Proiectarea noilor produse cuprinde urmatoarele faze principale: . elaborarea temei de proiectare si a studiului tehnico-economic; . elaborarea proiectului tehnic; . elaborarea desenelor de executie. Tema de proiectare si studiului tehnico-economic cuprind datele de baza care vor servi la elaborarea proiectului tehnic si a desenelor de executie. Tema de proiectare cuprinde date referitoare la: . denumirea produsului; . destinatia produsului; . conditiile de utilizare; . caracteristicile constructive si de calitate ale produsului; . parametrii de exploatare; cantitatea n care se va produce; . termenele de proiectare pe faze etc. n cazul n care se vor asimila n fabricatie noi tipuri de materiale, n locul temei de proiectare se va elabora fie o tema de cercetare, fie o reteta de fabricatie. Studiul tehnico-economic se elaboreaza concomitent cu tema de proiectare. Acesta va demonstra prin continutul sau necesitatea, oportunitatea, urgenta si rentabilitatea asimilarii noului produs. n cadrul studiului tehnico-economic vor fi cuprinse date referitoare la: . cererile pe piata interna si externa pentru noul produs; . necesarul de resurse materiale; . posibilitatile tehnologice de fabricatie; . caracteristicile tehnice si de exploatare ale noului produs comparativ cu cele ale produselor similare existente deja pe piata. Proiectul tehnic cuprinde urmatoarele lucrari principale: . ntocmirea calculelor necesare dimensionarii noului produs si stabilirea formelor geometrice ale pieselor componente;

. alegerea materialelor din care va fi prelucrat noul produs; . efectuarea calculelor tehnico-economice justificative pentru solutia constructiva aleasa. Elaborarea desenelor de executie este o lucrare care si propune sa prezinte n mod detaliat elementele de ordin constructiv pentru fiecare piesa componenta a noului produs. Pe baza desenelor de executie se va elabora tehnologia de fabricatie necesara prelucrarii noului produs. Desenele de executie trebuie sa cuprinda si informatii tehnice referitoare la modul de ntretinere a diferitelor elemente componente ale produsului. Exista situatii cnd pentru asimilarea noilor produse nu este necesara parcurgerea tuturor aceste etape. Astfel, pentru fabricarea unor produse unicat de mai mica importanta se parcurge doar tema de proiectare si desenele de executie. n general, proiectarea noilor produse trebuie sa rezolve urmatoarele probleme: . largirea gamei sortimentale a produselor; . reducerea costului, paralel cu mbunatatirea calitatii noului produs, comparativ cu produsele similare mai vechi; . prelungirea duratei de functionare a noului produs si reducerea cheltuielilor de ntretinere si reparare etc.