Ingres arta politicii si politica artei

Maria Simona Istoria Artei, an III

In 1834, cand Ingres a expus Martiriul Sf Symphorian, dupa 7 ani de asteptare, lurarea a devenit subiectul a numeroase controverse si si discutii publice, care au dus in final la decizia artistului de a nu mai expune niciodata la Salon si de a parasi Parisul, acceptand directoratul Academiei Franceze din Roma. Articolul isi propune sa demonstreze ca aceasta decizie nu a fost insa una in totatlitate impulsiva, cauzata de ranirea orgoliului pictorului cunoscut pentru hipersensibilitatea sa, ci una motivata de nemultumirea acestuia fata de sistemul oficial prin care arta ajunsese sa fie produsa si consumata in Franta secolului a XIX-lea.

 Opinia generala legata de acest episod este ca Martiriul Sf Symphorian a fost un esec artistic total. In realitate insa, desi recenziile negative alcatuiesc o majoritate, ea nu este una covarsitoare. O alta conceptie gresita legata de reactia critica, originata intr-un studiu al lui Charles Blanc aparut in 1867, este ca atacul impotriva lucrarii a fost initiat chiar de colegii lui Ingres, membrii ai Academiei Regale, in timp ce Romanticii se transformasera,in mod curios, in sustinatori ai violentei, indraznelii si pasiunii reprezentate in tablou.

 La momentul cand Episcopul de AutunMonseigneur Roch-Etienne de Vischi, a comandat tabloul, in 1824, nimeni nu ar fi putut sa prezica reactia fata de rezultatul final. Sarcina de a crea o lucrare care sa decoreze catedrala St Lazare i-a fost incredintata lui Ingres ca rasplata pentru recent-terminatul Juramant al lui Ludovic al XIII-lea, considerat o piesa de propaganda pentru Casa de Bourbon. Subiectul-moartea sfantului Symphorien, unul dintre primii martiri din Galia, care fusese persecutat din cauza convingerilor sale religioase, avea sa fie unul pe placul oficialilor care se ocupau de Restaurare.

 Momentul ales pentru a fi reprezentat este acela cand tanarul este scos in afara portilor orasului de catre garzile guvernatorului si condus catre templul Berencynthia, unde urmeaza sa aduca un sacrificiu idolilor, sau sa fie sacrificat. Totul are loc sub privirea mamei acestuia, care il incurajeaza sa infrunte tortura si suferinta fizica, si a cetatenilor confuzi si indignati ai unui oras aproape in totalitate pagan.

 Nici unul din elementele reprezentate in Martiriul Sf Symphorian nu pare sa explice ostiliateta cu care a fost primit tabloul, iar daca pictorul ar fi grabit procesul creatiei, probabil ca primirea ar fi fost una mai calduroasa.
Deceniul in care Ingres a lucrat la acest tablou a fost insa unul al unor mari schimbari politice si sociale. Multimea agitate a fost interpretata ca o lectie moral ape care artistul, nemultumit de aceste evenimente, ar fi incercat sa o impuna publicului. In realitate, reactia initiala a lui Ingres fata de cele 3 zile ale revolutiei a fost una de entuziasm.

 Opinia sa politica s-a schimbat insa radical in urmatoarele luni, pe fundalul unei revolte . la aniversarea unui an de la asasinarea ducelui de Berry, fiul regelui, o mutime de parizieni, indignata de prezenta unui portret al lui Henri al V-lea, fiul acestuia la ceremonie, a devastat interiourul bisericii si imprejurimile acesteia. Decizia controversata a guvernului de a nu interveni a scandalizat o buna parte a opiniei publice. Indignarea artistului fata de aceasta politica nu isi are radacina in propriile sentimente religioase, care se pare ca erau minime, ci in neincrederea intr-un public nu foarte numerous care ar fi apreciat subiectul lucrarii sale.

 Polarizarea politica a societatii a avut un impact direct asupra reactiei critice fata de Martiriul Sf Symphorian, lucru care poate fi demontrat de statistici. Din cele 13 recenzii examinate, aparute in publicatii care sustineau exilata casa de Bourbon, 10 erau mai mult decat favorabile. Majoritatea recenziilor aparute in presa liberala erau ostile fata de tablou. Politizarea artistului este dovedita de felul in care acesta este privit de o parte a criticilor- ca un rest cultural al regimului anterior, iar afilierea acestuia cu Casa de Bourbon ar fi transformat tabloul intr-un omagiu adus persecutorilor.

 Un alt aspect indelung criticat a fost felul in care Ingres s-a auto-promovat inainte de expunerea oficiala a lucrarii sale, folosindu-se de prietenia sa cu o serie de jurnalisti pentru a-si asigura o serie de articole favorabile, un sistem dispretuit in atmosfera postrevolutionara. Nu politica sau problemele sociale au fost cele care au dominat disctutiile despre Martiriul Sf Symphorian, majoritatea criticilor fiind mai interesati de felul in care arata tabloul decat de legatura lui cu dezbaterile contemporane. Lucrarea era privita ca manifestul estetic al artistului, iar sustinatorii acestuia erau acuzati ca incearca sa transforme excentricitatile personale ale pictorului in dogma, impusa apoi contemporanilor sai. Ideea care fusese identificata ca fiind la baza acestui program estetic era denigrarea culorii, in favoarea desenului.

 Tonurile de gri si maro care dominau in tablou, erau considerate plictisitoare si lipsite de lumina si viata, in timp ce exagerarile in reprezentarile anatomice erau considerate vulgare. El era acuzat ca sacrificase nu numai paleta coloristica pentru a-si etala talentul de desenator, dar si perspective lineara si aeriana, rezultatul fiind un haos in care plutesc fragmente anatomice.

 Philippe Buchez , un activist politic, atragea atentia asupra unui fenomen de transformare a artei intr-o pasiune a unei elite intelectuale pentru aprecierea catorva indivizi exceptionali si numeste in Martiriul Sf Symphorian ca exemplu in descrierea aceste situatii. Ingres picteaza o scena de devotiune crestina, dar nu pune accentual pe aceasta devotiune, ci pe el insusi, maniera sa de apicta, originalitatea sa. Mai mult decat orice, a dorit sa se vorbeasca despre el.

 Martiriul a fost o provocare la discutii, un generator de interpretari, care se refereau nu doar la arta si politica, dar si la rasa si rasism, clase sociale si gen.