Seara cazu peste zgomotaoasa capitala. Ah dragul meu Bucuresti... Un oras atat de poluat, atat de murdar, foarte epuizant.

Cu greu mai poti gasi un loc linistit. Peste tot sunt masini, localuri, oameni, zgomote. Peste tot este stresant. Dar mai esista unele locuri linistite. Trebuie sa exista, asa-i? Eu unul asa cred. Ar trebui sa existe locuri in care sa poti medita in liniste chiar in acest oras foarte populat. Trebuoe sa existe un loc calm, linistit si relaxant. In aceasta jungla de betoane poate exista si o oaza de liniste si reculegere. Am trait in acest oras de 16 ani si mi-a ajuns. Ma uit in stanga si in dreapta si vad numai masini, oameni, aud zgomote. Blocul meu este intro intersectie si nici nu pot spera sa fie liniste. Poate ca asta caut. Un loc linistit, unul pentru mine. Ar fi amfiteatrul parasit de dupa Oraselul Copiilor, dar tot mai vin oameni si ii strica frumusetea, mai mult este si murdar. Ce al loc ar putea exista. In cartierul meu? In Drumul Taberei. Era dealul de la Moghioros dar au inchis parcul. Alte locuri cu aeevarat linistite nu mai stiu. Ar mai fi si Tineretului, sa stii. Imi spuse mintea. Mmda... Doar ca mi se pare prea.... gol parcul acela... In Cismigiu nu imi place caci este prea mic, Herastrau este prea aglomerat, in zona Colentina si Obor nu am ajuns si nici nu imi doresc, iar in IOR am fost o singura data. Dar parca toate parcurile au un lucru in comun... Toate au lacuri. Doar ca lacul din Tineretului si cel din IOR sunt de-a dreptul frumoase. Si ar mai fi ceva de luat in calcul. Mai exista un lac, chiar cel mai mare din capitala. Lacul Morii. Aici, in preajma acestor lacuri poate voi gasi ceva. Simt ca am o afinitate... Ma atrag... Cum nu am mai fost niciodata in zona Lacului Morii, am vorbit cu niste prieteni si am mers acolo. Unul dintre ei, Pavel, caruia nu situ din ce motive ii spunem si Cotoiul. Deci am plecat cu Cotoiul si cu un prieten catre Lacul Morii. Am coborat din tramvai, si am urcat pe aleea ce inconjoara lacul. Cum am ajuns acolo am simtit o sursa neobisnuita de energie. Se lasase deja noaptea si intunericul cazu de cateva minute bune peste apele calme ale lacului de acumulare. M-am uitat in stanga si in dreapta. Apa parea neagra, murdara. Datorita intunericului nu imi dadeam seama exact daca apa era murdara sau nu. Am continuat sa mergem incet pe malul lacului. Deja simteam cum eram inconjurat de un fel de fum. Era energia locului, o energie negativa. Dar simteam o afinitate. Cu cat am inaintat mai mult, Cotoiul mi-a zis de numeroasele cruci de pe malul raului. In fata mea se zarea prima cruce. Era noua... Puteam sa simt cat de rece era. Statea dreapta, nemiscata... Cu cat ne-am apropiat mai mult am simtit cum narile imi sunt inundate de un puternic miros de tamaie. Cu cat ne apropiam de cruce cu atat mirosul devenea mai puternic. Si Cotoiul il simtea. Cand am

ajuns in dreptul crucii, am vazut data in care persoana in cauza a decedat. August 2013... Destul de curand... Din cate intelesesem, era o persoana din cartierul meu... Am continuat sa mergem incet, savurand linistea locului. Inca nu stiam nimic despre acest loc. Stiam ca a fost construit de Ceausescu pentru a nu se inunda Bucurestiul, dar nu stiam peste ce a calcat acesta pentru construirea lacului. Inaintam pe marginea lacului, crucile stateau drepte si ne asteptau sa le privim. Dar una era stramba. In mintea mea, am vazut cum spiritul incerca sa scape din ape, incerca sa ramana in viata. Degeaba... Afara se facea din ce in ce mai frig, chiar foarte frig, temperatura scazand cu 10 grade celsius. Nu am dat importanta acestor lucruri pana cand un vuiet puternic a rasunat pe lac. M-am intros speriat si am privit catre apa. Brusc, ma vedeam stand cu o undita in mana, privind impietric ceva inimaginabil. Nu stiu ce se intamplase, nu stiu ce vazusem dar era de rau. Am tacut si am continuat sa inaintez, vorbind cu Cotoiul, despre vastele noastre cunostinte. Dupa cava timp, s-a mai auzit un zgomot puternic pe care este imposibil sa vi-l descriu. Semana oarecum cu un mieunat de pisica, sau de cotoi. Era un cult... Apa neagra a lacului statea linistita in fata noastra. Era asa de calma. Parca era prea calma. Simteam cum sunt atras de acest loc, simteam cum ma cheama ca merg pana la capatul aleii, sa dau inconjurul lacului, noaptea. Am decis sa mergem la un magazin sa luam ceva de mancare caci ne era foame. Am continuat sa ne mai plimbam, dar cand am coborat scarile de la lac, a reaparut mirosul de tamaie. Dupa un mic ocol, am ajuns inapoi pe marginea lacului. Mergeam mai greu, parca savuram linistea acestui loc. Dar nu era liniste deloc. Vuiete veneau din celalta parte a acestuia, focuri de artificii luminau orizontul, oameni ce treceau in graba si uitau sa admire simplitatea locului. Auzeam vocile lor, ii auzeam si eram atent la toate zgomotele din jurul meu. Ridicam capul catre cerul innorat, si il gedeam senin si impanzit cu stele pentru o clipa. Dupa care vedeam iarasi norii si lampionul ce fusese lansat cu putin timp in urma. Am continuat sa fac asta pana am ajuns si ne-am asezat pe o banca. Pana atunci vorbisem cu Cotoiul dar in acel moment gura parca mi-a fost inchisa de aparenta liniste lasata de apa lacului. Atunci am vazut alta scena. In locul Cotoiului statea o femeie imbracata in negru. Era trista, in doliu. Stiam de ce. Caci in fata noastra alta cruce ne privea nemiscata. Alt suflet pierdut in apa lacului. Acum simteam un miros de apa statuta, veche, un miros neplacut. Mergeam tacand si ascultand vocile spiritelor ce comunicau cu mine. Ma uitam la reflexia luminilor de pe apa si vedeam cum incercau sa scape din ghearele mortii...Ii vedeam cum incercau, ii auzem cum strigau.

Oameni ce aruncau petarde treceau pe langa noi insa eu ii ignoram complet. Nu puteau sa ma opreasca. - Daca fiecare zgomot produs de orice lucru din jurul nostru se repeta conform unei zile specifice din trecut, numai ca atunci zgomotele aveau o alta sursa. Daca este un semn? Nunumai ca ii aud dar vad totul, vad amintiri din acea zi, amintiri ce nu pot fi uitate. - Hmm. Interesant. Mai stii cand am venit de ce era scris cu vopsea alba pe jos? Povestea de dragoste? Cu aici ne-am sarutat, aici am realizat cat se importanta esti pentru mine s.a.m.d? Cam cu asta te asemeni. Imi raspunse Cotoiul. Si asa continuam sa mergem, vorbind vrute si nevrute, fiind atenti si la zgomotele si miscarile din jurul nostru. Cum se auzea vreun zgomot ne opream si il ascultam. Ii trezisem... Cand am trecut pe laga scarile pe unde coborasem cu cateva minute in urma, unde simtisem jar miros de tamaie, am observat o alta cruce. Una mai mare, mai grandioasa, ascunsa printre niste tufe. Abia atunci mi-am dat seama ca eu am mai vazut acele tufe, dar nu si crucea. Poate nu era acolo... Si asa continuam sa inaintam, devenind din ce in ce mai frig. Brusc, lacul ingheta si eu tot aveam impresia ca vad persoane ridicandu-se din apa. Sau asa speram... Sa fie doar imaginatia mea. In fata noastra se vedea o cladire de beton care este inalnita in uzine. Cel mai probabil este un rezervor sau ceva de genul. De la sol pana la o anumita inaltime este cilindrica dupa aceea vine un trunchi de con cu baza mica in jos care are acelasi diametru cu cel al cilindrului. Important insa este ca acea cladire ni se arata luminata. O lumina se afla in spatele ei, ca in filmele cu prosti in care personajele nu isi dau seama de o aleger logica si atunci obiectul sau calea apare in lumina. Cam acesta este si cazul nostru. - Tu vezi acea cladira nu? Ma intreba Cotoiul - Da... Parca ne cheama. - Vom merge acolo in subconstient iar informatiile aflate le vom accesa cand va fi necesar. In rest discutam o groaza de lucruri cu el, iar celalat, un pusti de 14 ani ne facea nebuni. Nici nu ne-am dat seama caci lacul ne-a deformat realitatea

astfel incat am vazut amintirile oamenilor care au suferit datorita acestui lac. Brusc am simtit ca ametesc si Cotoiul a zis sa ne intoarcem. Stiam ca si el a simtit asta. Nu eram pregatiti sa continuam, nu puteam in acea seara... Peste 2 seri am revenit in zona. Eram pregatiti pentru lac. Eram pregatiti sa ne avantam si mai mult. Am inceput sa ne uitam mai de aproape la crucile de pe margine. Pe jos am vazut ca scria cu albastru 5:1. Am continuat sa mergem, si am vazut scris 6. Cu cat mergeam mai mult apareau mai multe numere: 6:1, 7, 7:1... Mergeam si citeam ce era scris pe jos. In dreptul unei banci era scris Aici am realizat ca tii la mine!. Era scris cu vopsea alba. Mai in fata era scris Mai e. Inaintam si Cotoiul mi-a atras atentia catre un loc pe cer. Am vazut clar cum in departare fulgerase. Am simtit un fior rece. Peste Lacul Morii se lasase ceata, o ceata densa incat nu vedeai luminile de pe cealalta parte. Abia daca vedeai incotro mergi. Am inaintat inca putin si in fata noastra, povestea continua: Ti-am pregatit 4 ore fantastice!!!. Ce vroia asta sa insemne? Nu stiam... ceata devenea din ce in ce mai groasa, si lacul incepu sa se agite. Am dat si de urmatoarea parte a povestii: Pe aici ne plimbam in primele zile. Probabil ca 2 indragostiti au scris asta. Era o amintire din trecut. Poate una veche, una dintr-o zi calda de vara cand oamenii se scaldau in apele lacului, insa nu stiau ce se putea intampla. Sau stiau? Poate doar ignorau pericolul iminent. Am ajuns la 9 si imediat o alta cruce, stramba pe care o mai vazusem statea in fata noastra. Un copil de numai 11 ani se innecase in lac... Ce soarta tragica... Am mers pana la 9:1 unde o alta cruce statea si ne astepta. Nu scria nimic pe ea, dar avea un loc unde puteai pune lumanarile, ca un lampadar, ca sa nu se stinga. Am deschis usita de metal si geam, am scos o lumanare alba si am vrut sa o aprind, insa imposibil. Ata s-a rupt, si nu o mai puteam aprinde. Vantul incepu sa bata, destul de puternic. Se putea sa fi deranjat spiritele din lac... Imediat ce am trecut de 11:1 acea cruce mare a aparut in fata noastra. Neam apropiat sa citim ce scria pe ea. Era un omagiu catre vechea biserica din fostul cartier ce fusese demolat pentru a fi construit lacul. Pentru neuitarea bisericii Sf. Nicolae si spre pomerinre raposatilor din cimitirul Crangasi, mutati in anul 1986 o lumanare si un bob de tamaie aprinse, o floare si o lacrima, drapt recunostinta stramosilor nostrii. Am ramas mut cateva minute bune. In spatele nostru coborau scarile pe care odata le-am trecut in graba. In dreptul lor, povestea statea sa fie citita. Primele randuri nu le intelegeam urmand Daca vrei sa fim impreuna probabil incepea Aici team intrebat daca vrei sa fim impreuna. Numerele au continuat sa se insire pe poteca de langa lac si dupa numarul 12:1 povestea ne zicea: Aici am

vazut steaua cazatoare. In fata era ceata, in spate la fel. Nu se vedea nimic... Lacul se calamse dupa un timp in care sunetul apei se se misca devenise apasator si innebunitor. In fata mea vedeam amintiri dintr-o lume straina mie. Dupa ultima parte a povestii aparuse numarul 13. Fix dupa el, bordura de pe marginea malului era rupta, distrusa si se vedeau urme de picioare in asfalt. Veneau din lac... Erau urme de adult, copil si de pisica. Cu cat mergeam mai in fata apareau si mai multe numere si sageti care indicau in directia opusa a lacului, in vale. Langa sageti se afla cate o poteca si am decis sa urmez una. Jos era o placa de beton turnata de cateva luni. Nu stiam ce se afla acolo. Cu putin inainte de 15:1 se afla iar povestea indragostitilor. Mereu zambeam cu tine. Cu cat inaintam, peisajul devenea mai ciudat, mai pustiu si un ciudat sentiment ma incerca. Simteam ca trebuia sa ne intoarcem. Coiotul imi sugera asta dar eu voiam sa merg. In fata am vazut cum lacul facea stanga, am luat curba si am continuat sa ne uitam la numere. Unele lipseau cum ar fi 18 sau 19, dar povestea ramanea intacta. Dupa o fraza de neinteles, urma Pe aici filozofam. Cine a scris toate acestea? Ce insemnau numerele? Erau cumva distante? Dar la fiecare numar, spre mal se afla cate o placa groasa de beton sau un stalp mic ce iesea din malul lacului. Pentru cei care nu stiu lacul are malul ca o vale din beton, destul de abrupta. Sus, in capat, este o bordura inalta de 50 de cm, care este langa poteca. Din acea bordura ieseau stalpii de vreo 10 cm. Am mai mers putin si lacul s-a agitat iar, si am observat ceva ciudat si intunecat pe lac, langa mal, in apa. Vantul incepu sa bata tare si am auzit in mintea mea comanda sa ma intorc. Pana acolo am putut merge. Vedeam iarasi amintirile unor persoane din trecut. Cine stie ce mistere ascundea acel loc? Voi afla, gandeam eu. Voi afla... Zilele cadeau iarasi peste zgomotoasa capitala in timp ce eu asteptam cu nerabdare noua intalnire cu apele Lacului