Anton Bruckner

(1824 - 1896)

Anton Bruckner s-a nascut la Ansfelden pe 4 septembrie 1824. Tatal lui,
pedagog si organist, i-a fost primul profesor de muzica. A murit cand Anton
avea 13 ani. A lucrat cativa ani ca asistent al unui profesor. Studiaza la
Manastirea Augustinian din St. Florian si devine organist acolo in 1851, unde
o mare parte din repertoriu era reprezentata de muzica lui Haydn,
Albrechtsberger si Aumann. In 1855, face un curs de contrapunct cu Simon
Sechter. Mai tarziu studiaza cu Otto Kitzler, care ii introduce muzica lui
Richard Wagner. Bruckner isi continua studiile pana la varsta de 40 de ani si
incepe sa fie cunoscut si acceptat abia dupa varsta de 60 de ani.
In 1868, dupa ce Sechter moare, Bruckner, desi ezitand, accepta postul
lui Sechter si devine profesor de teorie a muzicii la Conservatorul din Viena,
timp in care isi concentreaza energia pe scrierea simfoniilor. Dar aceste
simfonii nu au fost primite foarte bine. Le prezinta Filarmonicii din Viena, insa
aceasta le respinge calificand Simfonia 1 drept "salbatica", Simfonia a 2-a "fara
sens", iar Simfonia a 3-a "greu de interpretat". Una peste alta, este cam
nefericit la Viena, unde critica muzicii era dominata de Eduard Hanslick.
Pe langa simfonii, Bruckner scrie mise, motete si alte lucrari pentru cor
de biserica si cateva lucrari de camera, incluzand un cvintet de coarde. Spre
deosebire de simfoniile lui romantice, cateva din lucrarile sale pentru cor sunt
adesea conservatoare si contrapunctice.
Simfonia a 4-a primeste o apreciere favorabila de la criticii vremii.
Simfonia a 5-a trebuie sa astepte 19 ani pana sa fie prezentata publicului, iar
Simfonia a 6-a nu a fost interpretata in timpul vietii compozitorului.
Cu Simfonia a 7-a, se bucura de un real succes. Dupa prezentarea acestei
lucrari, creatiile sale incep sa fie promovate in Germania. Spre sfarsitul vietii,
calitatea muzicii sale incepe sa fie recunoscuta, iar Bruckner primeste onoruri
de la guvernul austriac. Cu toate acestea i se cere sa rescrie Simfonia a 8-a.
Bruckner scrie si cea de-a 9-a simfonie, dar, din pacate, aceasta ramane
neterminata.
Bruckner moare la Viena in anul 1896, din cauze naturale. Este ingropat
intr-o cripta la Manastirea St. Florian, chiar sub orga lui preferata.
Universitatea privata de muzica, teatru si dans Anton Bruckner este
numita dupa el in 1932.

Esenta muzicii lui Anton Bruckner consta in preluarea lenta, inexorabila
a armoniilor. In simfoniile sale sau in muzica corala, nimic nu este la voia
intamplarii, totul este deliberat.
Bruckner avea initial o singura conceptie simfonica, ce a evoluat in
decursul carierei sale. Cheia manipularii a acestor forme este folosirea
dramatica a tonalitatii pe o perioada mare de timp. Partea Adagio a unei
simfonii de Bruckner poate tine si 30 de minute profund emotionante.
Simfoniile lui Bruckner au toate 4 parti, incepand cu o forma de sonata
modificata in allegro, o parte lenta, un scherzo in trei patrimi si o forma de
sonata allegro in incheiere. In simfonia a 8-a, a 9-a si intr-una din versiunile
celei de-a 2-a, partile lente si scherzo sunt inversate. Notabila este folosirea
tubei wagneriene in ultimele sale 3 simfonii. In afara de simfonia a 4-a, nici o
alta simfonie nu are subtitlu si multe dintre denumiri nu au fost date de
compozitor.
Prima parte a simfoniilor lui Bruckner incepe in liniste, iar interactiunea
tonala este deseori lasata sa se inteleaga din primele masuri. Aceste parti sunt,
cum am zis si mai sus, in forma de sonata, dar foloseste trei teme contrastante
in expozitie inloc de obisnuitele doua.
A doua parte, adagioul, contine in general alte
Lucrarile lui Bruckner au ca "marca inregistrata" code puternice si
finaluri grandioase, la fel ca si utilizarea frecventa a pasajelor de unison. Stilul
sau de a scrie pentru orchestra este criticat de contemporanii vienezi, dar la
mijlocul secolului al XX-lea, muzicologii recunosc ca orchestratia lui Bruckner
este modelata dupa primului sau intrumenta, orga.
Bruckner revolutioneaza scrierea simfonica. Unii il considera totusi un
conservator, in timp ce altii spun despre el ca este radical. De fapt el n-a fost
nici una nici alta, ori o fuziune intre amandoua, muzica lui avandu-si
radacinile din stilurile vechi. El ia Simfonia a 9-a a lui Beethoven ca un punct
de inceput: introducerea in prima parte incepe misterios si creste incet cu
fragmente din prima tema.
Anton Bruckner este primul compozitor de la Schubert care poate face
asemenea generalizari. Simfoniile lui au urmat clar si deliberat un tipar,
fiecare bazandu-se pe realizarile predecesoarelor. Stilul sau melodic si
armonic este schimbat putin si are elemente in egala masura de la Wagner si
Schubert. Tehnica de dezvoltare si transformare a temelor, invatata de la
Beethoven, Liszt si Wagner este neintrecuta si este aproape egal cu Brahms in
arta variatiunii melodice.