SINTEZA CURSULUI DE CRIMINALISTICĂ

Lector univ. Dr. Gabriela MATEI

PARTEA I-a – INTRODUCERE

Capitolul I. Privire introductivă asupra ştiinţei criminalisticii

1. Definiţia criminalisticii – ştiinţă judiciară, cu caracter autonom

şi unitar, care însumează un ansamblu de cunoştinţe destinate
descoperirii şi cercetării infracţiunilor, identificării persoanelor
implicate în săvârşirea lor, precum şi prevenirii faptelor
antisociale.

2. Obiectul criminalisticii – iniţiere, adaptare şi perfecţionare a

metodelor tehnice de cercetare a urmelor infracţiunii, elaborarea
regulilor şi procedeelor tactice destinate efectuării actelor de
urmărire penală, precum şi analiza evoluţiei modului de săvârşire
a actelor antisociale şi elaborarea unor metode de prevenire a
infracţiunilor.

3. Metodele de investigare criminalistică

• Metode generale: observaţia, analiza, sinteza, deducţia,
inducţia, comparaţia.
• Metode adaptate de către criminalistică din alte domenii
ştiinţifice: metode de analiză fizico-chimică, metode biologice,
metodeantropologice, etc.
• Metode de cercetare proprii criminalisticii:
o Metode de căutare, descoperire, examinare a urmelor şi
mijloacelor de probă;
o Metode de cercetare a documentelor, bunurilor falsificate;
o Metode de identificare a persoanelor şi cadavrelor.
• Procedee tactice de efectuare a actelor de urmărire penală
• Metode tehnice menite să prevină comiterea infracţiunilor

4. Caracterele criminalisticii
• Caracter judiciar – legătura criminalisticii cu activităţile de
cercetare şi urmărire penală. Activitatea de strângere a probelor
începe, de cele mai multe ori din faza cercetării la faţa locului,
continuând cu activitatea de investigare în laborator şi cu alte
alte de urmărire specifice procedelor tactice elaborate de
criminalistică.
• Caracter autonom – criminalistica se deosebeşte de toate
celelalte ştiinţe juridice, fiind singura ştiinţă care îşi propune să

1
 elaboreze propriile mijloace şi metode de descoperire, ridicare şi
examinare a urmelor infracţiunii, sau de identificare a
infractorilor şi totodată să preia din cele mai diverse domenii
ale ştiinţelor, metode pe care să le adapteze necesităţilor sale în
scopul creearii condiţiilor necesare clarificaării împrejurărilor în
care s-a comis un act ilicit.
• Caracter unitar – Criminalistica are o structură complexă,
împărţită în următoarele părţi principale:
ƒ Tehnica criminalistică - cuprinde mijloacele şi
metodele tehnico-ştiinţifice de descoperire, fixare,
ridicare şi examinare a urmelor şi mijloacelor
materiale de probă;
ƒ Tactica criminalistică – cuprinde ansamblul
procedeelor şi regulilor de efectuare a anchetei, altele
decât cele stabilite prin norme de drept.
ƒ Metodologia criminalistică – cuprinde investigarea
unor categorii de infracţiuni particulare.
• Caracter pluridisciplinar – criminalistica reprezintă o punte de
legătură între ştiinţele juridice şi ştiinţe ca fizica, chimia,
biologia, medicina, matematica, psiho-fiziologia, care găsindu-şi
aplicabilitatea în procesul judiciar servesc în cele din urmă la
scientizarea acestuia.

5. Conexiunile cu ştiinţele juridice şi judiciare

• Conexiunile cu ştiinţele juridice:
ƒ Conexiunea cu dreptul penal
ƒ Conexiunea cu dreptul procesual penal
ƒ Conexiunea cu criminologia
• Conexiunea cu ştiinţele judiciare:
ƒ Conexiunea cu medicina legală
ƒ Conexiunea cu psihologia judiciară
• Conexiunea cu ştiinţele naturii

6. Principiile fundamentale ale criminalisticii

• Principiul legalităţii – este prevăzut de art.2 al Codul penal şi
art.2 al Codului de procedură penală. Conform acestui
principiu întreaga activitate de investigare a infracţiunilor se
desfăşoară cu stricta respectare a prevederilor legale.
• Principiul aflării adevărului – este prevăzut de art.3 al Coduli
de procedură penală.Concluziile desprinse de către organele
judiciare prin intermeniul probelor trebuie să reflecte cu
exactitate realitatea obiectivă.
• Principiul prezumţiei de nevinovăţie. Orice persoană
împotriva căreia a fost pornit un proces penal este
prezumată a fi nevinovată pe tot parcursul acestuia.

2
 • Principiul existenţei urmelor infracţiunii. Orice activitate
ilicită a omului produce transformări şi modificări produse la
locul faptei sub forma urmelor.
• Principiul identităţii. În centrul investigaţiilor criminalistice
se află identificarea persoanelor, obiectelor sau fenomenelor
ce se află în legătură cauzală cu faptele incrimnate prin legea
penală.
• Principiul operativităţii în efectuarea anchetei penale –
presupune constatarea la timp şi în mod complet a faptelor
prevăzute de legea penală, şi idetnificarea infractorilor.

7. Evoluţia criminalisticii
1247 - Investigatorul chinez Sung Tzuh a scris cartea „Hsi Duan
Yu”, în care descrie cum se poate diferenţia înecul de strangulare,
sau suicidul de crimă şi moarte naturală, precum şi pericolul
rănilor în diferite părţi ale corpului.
1591 – Zacharias şi Hans Jansen creează primul microscop de
aplicaţie practică.
1609 - Francois Demelle publică primul studiu asupra examinării
scrisului de mână.
1670 - Anton Van Leeuwenhoek inventează microscopul de mare
precizie pe care îl va folosi în anul 1674 pentru a studia şi descrie
celulele roşii din sânge.
1728 – Johan Heinrich Schulze, medic german, a demonstrat
posibilitatea impunerii imaginii fotografice a unui obiect într-o
soluţie chimică.
1804 - Johann Wilhelm Ritter, medic german, descoperă radiaţiile
ultraviolete.
1810 - Eugene Francois VIDOCQ pune bazele primei poliţii
judiciare, La Sureté din Paris.
1813 - Mathieu Bonaventure Orfila, profesor de chimie medicinală
şi legală la Universitatea din Paris, considerat părintele toxicologiei
moderne, publică Traite des Poisons.
1830 - Italianul Giovan Battista Amici inventează microscopul de
polarizare a luminii.
1835 – Henry Goddard realizează comparaţii între striaţiile de pe
un glonţ şi urmele de ghinturi din ţevile armelor.
1836 – Chimistul englez James MARSH, dezvoltă un test de
evidenţiere a prezenţei arsenicului în ţesuturi.
1853 - Ludwik Karol TEICHMANN medic polonez, a dezvoltat testul
de cristalizare a unor componente organice din sânge, el descriind
unui preparat care determină apariţia microscopică a cristalelor de
hemină.
1858 - Sir William HERSHEL, a folosit pentru prima dată
amprenta pe locuitorii din Bengal India.

3
 1859 - Medicul german Gustav Kirchhoff şi chimistul Robert
Bunsen demonstrază faptul că, culoarea unei flăcări poate fi
folosită pentru a identifica substanţa care arde şi pentru a contrui
primul spectroscop.
1875 – profesorul Wilhelm Konrad Rontgen din Wurtzburg
descoperă razele X, respectiv faptul că obiecte solide aşezate astfel
încât razele catodice produc o radiaţie secundară care desemnează
formele materiei solide
1882 – Alphonse Bertillon din Paris, dezvoltă un sistem de
clasificare a infractorilor, bazat pe măsurători ale corpului.
1893 – profesorul austriac Hans Gross publică lucrarea de
investigare ştiinţifică a infracţiunilor, „Hanbuch fur
Untersuchungsrichter als System der Kriminalistik”.
1901 – Karl Landsteiner a stabilit primul sistem de grupare a
sângelui, sistemul ABO.
1901 – Paul Uhlenhuth dezvoltă testul de precipitare pentru
distingerea sîngelui uman de cel animal.
1912 - BALTHAZARD foloseşte examinarea fotografică lărgită a
unui glonţ pentru a determina tipul armei.
1921 – John Larson şi Leonard Keeler construiesc primul detector
de minciuni protabil.
1925 – Philip O. Gravelle realizează microscopul comparat.
1925 Saburo Sirai, om de ştiinţă japonez este primul care
recunoaşte secreţia unui grup specific de antigeni în fluidele din
corp, altele decât sângele.
1941 – Murray Hill de la Bell Telephone Laboratories iniţiază
studiul studiul de identificare a vocii.
1960 – Lucas din Canada descrie aplicaţia gaz cromatografia
pentru identificare poduselor de petrol.
1974 – un grup de cercetători de la Aerospace Corporation dezvoltă
tehnologia de detectare a rezidurilor rezultate în urma
împuşcăturii, folosind microscopia electronică cu dispersia
electronilor razelor X (SEMEDX).
1984 – Sir Alec Jeffreys descoperă metoda de identificare
individuală din ADN: restriction Fragment Length Polymorphism
(RFLP).
2000 – Lawrence A. Frawell prezintă metoda Brain Fingerprinting
sau Testul de cunoaştere a vinovăţiei.

Capitolul II. Identificarea criminalistică

1. Conceptul de identificare
Identificarea plasează obiectul/individul supus examinării într-o
clasă restrictivă, respectiv sunt dispuse în tipuri, grupe şi subgrupe.
Identificarea este preludiul individualizării. Prin individualizare se

4
demonstrază unicitatea unor probe, având la bază principiul conform
căruia în natură nu există două lucruri absolut identice.
2. Obiectul identificării este orice element concret al lumii materiale
care se manifestă în spaţiu, şi care este susceptibil a fi identificat după
urmele pe care le crează îm câmpul infracţional.
Clasificarea bipartită a obiectelor identificării:
a) în funcţie de scopul identificării: obiect scop şi obiect mijloc de
identificare
b) în funcţie de criteriul căutării şi identificării: obiecte căutate şi
obiecte verificate.
3. Principiile identificării criminalistice
• Principiul identităţii. În stabilirea identităţii se va avea în vedere
atât identitatea cu sine cât şi deosebirea de orice este altul,
stabilindu-se atât identitatea cât şi neidentitatea
• Principiul delimitării obiectelor identificării criminalistice în
obiecte scop şi obiecte mijloc al identificării. Obiectul scop al
identificării este un obiect material care se află în legătură
cauzală ci fapta ilicită. Obiectul mijloc de identificare îl
reprezintă urmele obiectului scop, precum şi modelele de
comparaţie.
• Principiul stabilităţii relative a caracteristicilor de
identificare.Identitatea unei persoane sau a unui obiect poate fi
determinată în măsura în care urmele create în câmpul
infracţional reflectă caracteristicile sale esnţiale.
• Principiul dinamicii caracteristicilor de identificare şi a
interdependenţei cauzale. Realitatea obiectivă este reprezentată
de dinamicitatea sistemelor materiale care se află în continuă
interacţiune, schimbare şi tranformare.
4. Metodologia identificării criminalistice
a. Procesul identificării criminalistice cuprinde două faze: 1.
delimitarea grupului căruia îi aparţine obiectul scop al identificării; 2.
determinarea obiectului concret aflat în raport cauzal cu fapta cercetată.
b. Efectuarea examenului comparativ

PARTEA a II-a – TEHNICA CRIMINALISTICĂ

Capitolul I. Mijloacele tehnico-ştiinţifice folosite în investigaţiile

criminalistice

1. Mijloace tehnico-ştiinţifice folosite în cercetarea la faţa locului

a. Truse criminalistice:
• universale care cuprin compartimente diverse ca cele:
traseologice; pentru efectuarea măsurătorilor şi marcarea
obiectelor principale; pentru executarea desenelor şi schiţelor la
faţa locului.

5
 • Specializate cum sunt cele pentru: testarea stupefiantelor;
marcarea unor obiecte; prelevarea urmelor papilare latente, etc.
b. Laboratoarele criminalistice mobile conţin o gamă largă de mijloace
tehnice criminalistice pentru cercetarea infracţiunilor cu un grad de
pericol social ridicat. Aceste laboratoare sunt instalate pe
autovehicule diverse, pe elicoptere, nave.
2. Principalele tehnici şi metode ştiinţifice folosite în laboratoarele
criminalistice
• Metode de examinare microscopică începând cu lupa şi până la
microscoapele electronice cele mai avansate.
• Metode de analiză spectrală. Radiaţia electromagnetică este
specifică fiecărui tip de moleculă sau atom. Acest stip de analize se
caracterizează prin precizie, sensibilitate şi rapiditate, necesită
cantităţi infime de substanţă,indispensabilă în cercetarea urmelor
materie sau resturi materiale.
• Metode cromatografice. Acestea permit separarea unor amestecuri
complexe de substanţe în părţile lor componente. Sunt frecvent
utilizate în investigaţiile produselor alimentare, toxicelor,
cernelurilor, solului.
• Alte metode fizico chimice de examinare: analiza prin luminiscenţă,
analiza prin activare cu neutroni.
• Microlaboratoarele moderne: microlaboratorul chimic pentru
detectarea gazelor; sisteme robotice pentru detectarea
explozibililor; nanotehnologia.

Capitolul II. Fotografia judiciară

1. Rolul fotografiei judiciare în investigarea criminalistică

Fotografia judiciară se află la baza majorităţii activităţilor specifice
criminalisticii, fie că acestea se desfăşoară pe teren, sau în laborator.
Fotografia asigură fidelitate în fixarea şi redarea imaginii, obiectivitate
în prezentarea datelor obţinute, rapiditate şi simplitate în executare.
Totodată este un mijloc probatoriu important, alături de iamginile video.
2. Tipologia fotografiei judiciare
A. Fotografia judiciară operativă
1. Fotografia la faţa locului:
• Fotografia de orientare (fixarea întregului loc al faptei într-
un ansamblu de repere pentru identificarea zonei)
• Fotografia schiţă - unitară (redă totalitatea locului
faptei într-un singur cadru);
- Panoramică (pentru redarea
unitară a unei zone largi care nu
poate fi cuprinsă într-o singură
fotografie): liniară sau circulară.
- Pe sectoare (părţi din locul faptei)

6
 - Încrucişată (pentru înlăturarea
zonelor oarbe).
• Fotografia obiectelor principale. Se realizează de regulă în
faza statică, în plan perpendicular, cu lumină adecvată,
unitate de măsură şi prin marcarea cu un număr.
• Fotografia de detaliu. Se realizează în faza dinamică, când
obiectul este deplasat astfel încât să poată fi puse în
evidenţă detaliile caracteristice localizate pe suprafaţa
acestuia.
• Procedee speciale de fotografiere a urmelor sau obiectelor
• Fotografia digitală
• Fotografierea cadavrelor: dezmembrate, îngheţate,
spânzurate, carbonizate, înecate.
• Măsurători fotografice: cu ajutorul riglei gradate; cu
ajutorul benzii gradate; tridimensionale; fotogrammetria.
2. Fotografia semnalmentelor: de identificare a persoanelor; a
cadavrelor necunoscute; de urmărire.
3. Fotografia de fixare a rezultatelor unor activităţi de urmărire
penală:
• Fotografia de fixare a rezultatelor percheziţiei
• Fotografia de fixare a rezultatelor reconstituirii
• Fotografia de fixare a rezultatelor prezentării pentru
recunoaştere
• Înregistrarea video
B. Fotografia judiciară de examinare
1. Fotografia judiciară de examinare în radiaţii vizibile: de ilustrare
(fixarea imaginii iniţiale a obiectului, a caracteristicilor şi dimensiunilor
sale); de comparare (folosit în examinările de laborator prin confruntare,
prin suprapunere, prin stabilirea contiunuităţii liniare ori prin
juxtapunere); de umbre (pentru scoaterea în evidenţă a caracteristicilor
de relief); de reflexe (pentru punerea în evidenţă a urmelor de suprafaţă);
de contrast; de separare a culorilor(pentru revelarea urmelor care au
culoarea apropiată cu a suportului), microfotografia
2. Fotografia de examinare în radiaţii invizibile: ultraviolete;
infraroşii; röentgen, gamma şi beta, radiaţii neutronice, holografia.

Capitolul III. Cercetarea criminalistică a urmelor

1. Noţiunea de urmă a infracţiunii – orice modificare a spaţiul

infracţional aflată în raport de cauzalitate cu fapta penală.
2. Clasificarea urmelor infracţiunii se realizează în funcţie de
următoarele criterii:
a. Factorul creator de urmă/ factorul primitor de urmă.
b. Tipul sau natura urmei:
• urme care reproduc forma suprafeţei;

7
 •urme sub formă de pete sau resturi de materii organice şi
anorganice;
• urme sonore;
• Urme vizibile şi urme latente;
• Macro şi microurmele.
c. Modul de formare a urmelor:
• Urme statice – creat fără ca suprafeţele de contact să se
afle în mişcare
• Urme dinamice – creat prin alunecarea unei suprafeţe
peste alta.
• Urme de suprafaţă: de stratificare şi de destratificare
• Urme de adâncime – specifice suproturilor cu un anumit
grad de plasticitate.

Capitolul IV. Identificarea urmelor de mâini

1. Consideraţii privind desenele papilare

1.1. Proprietăţile desenului papilar:
• Unicitatea desenului papilar – forma şi prin detaliile
caracteristice ale desenului papilar sunt atât de variate încât fac
imposibilă întâlnirea a două amprente identice
• Fixitatea desenului papilar – forma şi detaliile caracteristice
rămân nemodificate.
• Inalterabilitatea desenului papilar
1.2. Clasificarea desenului papilar:
a) În funcţie de regiunea anatomică pe care se află:
• Regiunea digitală: zonele falangetei (Crestele papilare din
desenului falangetei formează 3 zone: bazală, centrală,
marginală), falanginei, falangei despărţite de şanţurile
flexorale.
• Regiunea palmară: zonele palmară, tenară, hipotenară.
b) În funcţie de forma desenului din zona centrală şi de poziţia şi
numărul deltelor:
• Desene adeltice sau de tip arc;
• Monodeltice sau de tip laţ;
• Desene bideltice sau tip cerc;
• Desene polideltice sau de tip combinat
• Desene excepţionale sau amorfe
1.3. Detaliile caracteristice ale desenului papilar – determinarea se face
pe amprentă începând cu stânga jos, în sensul acelor de ceasornic.
Dintre detaliile caracteristice enumerăm:
• Capăt de creastă capilară, respectiv început de creastă în
stânga şi sfârşit de creastă în dreapta.

8
 • Bifurcare (creastă papilară în două creste), trifurcare (creastă
papilară împărţită în tre creste).
• Contopire simplă, contopire triplă
• Întrerupere pe traseul crestei
• Fragment de creastă papilară
• Butonieră
• Inel
• Deviere a două creste
• Intersecţie
• Cârlig
• Anastomoză
1.4. Poroscopia şi crestoscopia. – examinarea formei porilor şi a
marginilor crestelor.
2. Cercetarea şi interpretarea urmelor de mâini la faţa locului
2.1. Modalităţile de formare a urmelor de mâini:
• Urme de mâini statice sau dinamice
• Urme de mâini de suprafaţă sau de adâncime
• Urme de mâini vizibile sau latente
2.2. Descoperirea urmelor de mâini (aplicarea unor metode cum ar fi
iluminarea oblică, sau pulverizarea cu soliţie de luminol).
2.3. Stabilirea vechimii urmelor de mâini
2.4. Procedee de revelare a urmelor de mâini latente.
• Revelare prin metode fizice – pulverizarea de prafuri sau pudre
cu granulaţie foarte fină pe suprafeţele purtătoare de urme.
• Revelare prin metode chimice – reacţia unor substanţe chimice
cu componentele transpiraţiei.
• Revelarea urmelor de mâini pe pielea umană – prin reacţii
chimice
• Revelarea prin metode metode optice (de exemplu laserul).
2.5. Fixarea (prin proces verbal, fotografiere) şi ridicarea urmelor de
mâini (transferarea pe peliculă adezivă sau efectuarea unui mulaj),
precum şi transportul obiectelor purtătoare de urme.
2.6. Interpretarea urmelor de mâini la faţa locului:
• Stabilirea locului şi obiectelor ce au intrat în sfera de interes a
autorului
• Analiza indiciilor oferite de câmpul infracţional de modul de
grupare şi de dispunere a urmelor, de modul de operare.
• Obţinerea unor date cu privire la făptuitor.
3. Expertiza criminalistică a urmelor de mâini.- expertiza
dactiloscopică
• Prezentare spre expertiză a urmei poate conduce la stabilirea: mâini
de la care provine(dreapta sau stânga), regiunea mâinii, degetul care a
format urma, tipul de desen papilar, în ce mod s-a format, vechimea
şi dacă există suficiente elemente pentru indetificare.

9
• Prezentarea şi a impresiunilor digitale luate – din baza de date sau de
la persoana suspectă se poate stabili dacă urma şi impresiunea sunt
formate de acelaşi deget.
• Amprentarea cadavrelor
• Efectuarea examenului dactiloscopic comparativ impune folosirea
unor echipamente electronice specifice. Pentru stabilirea identităţii
este necesară evidenţierea unui număr de 12 puncte coincidente.

Capitolul V. Identificarea persoanelor după urmele formate de

corpul uman

1. Cercetarea criminalistică a urmelor de picioare

1.1. Consideraţii privind urmele de picioare
A. Clasificarea urmelor de picioare:
• Urma plantei piciorului (tălpii). Planta piciorului are 4
regiuni distincte: metatarsofalangiană, metatarsiană,
tarsiană, călcâiul. Prin caracteristicile papilare ale amprentei
plantare şi prin particularităţi morfofiziologice se poate
realiza o identificare certă a individului.
• Urma piciorului semiîncălţat. Conduce la determinări de
grup sau chiar indentificare prin elemente cum ar fi:
cusăturile, uzurile.
• Urma de încălţăminte. Prezintă elemente caracteristice utile
identificării.
B.. Formarea urmelor de picioare – formă izolată , sau cărare de urme.
• Urma piciorului aflat în mişcare este mai scurtă decât cea formată
în repaus relativ.
• La viteză de deplasare mai mare, urma este mai scurtă.
1.2. Cercetarea criminalistică a urmelor de picioare
A. Descoperirea urmelor de picioare
B. Fixarea (fotografierea)şi ridicarea urmelor de picioare (prin mulaj
pentru urmele formate în adâncime)
C. Cercetarea cărării de urme având în vedere următoarele elemente:
• Direcţia de mişcare
• Linia mersului
• Lăţimea pasului
• Unghiul de mers.
• Lungimea pasului
D. Interpretarea la faţa locului. Se obţin date cum ar fi: numărul
persoanelor, sexul, talia, greutatea, viteza de deplasare, direcţia de
deplasare, caracteristicle mersului, defecte anatomice, etc.
1.3. Expertiza criminalistică a urmelor de picioare
2. Cercetarea urmelor de dinţi şi de buze, precum şi a altor
părţi ale corpului uman
2.1. Inverstigarea odontologică judiciară

10
 A. Consideraţii privind identificarea odontologică. – este posibilă
datorită caracteristicilor formei, dispunerii şi particularităţilor prezentate
de fiecare dinte şi de dantură în general.
B. Cercetarea la faţa locului a urmelor de dinţi – pe diverse
alimente, pe corpul victimei sau al agresorului.
C. Expertiza odontologică – oferă răspunsuri privind natura umană
sau animală a urmei, sexul, vârsta, tipul antropologic al persoanei,
mecanismul de formare, caracteristicile danturii.
2.2. Cercetarea criminalistică a urmelor de buze
A. Consideraţii generale – permit identificarea datorităparticularităţilor
anatomice, a unicităţii dispunerii şi a formei papilelor sau a şanturilor
coriale.
B. Cercetarea la faţa locului a urmelor de buze.(similar cu urmele
papilare)
C. Expertiza criminalistică a urmelor de buze – oferă răspunsuri privind
natura umană sau animală a urmelor, modalitatea de formare, vechimea
vârsta, sexul, tipul antropologic, eventual oferă posibilitatea expertizei
genetice.
3. Cercetarea urmelor formate de alte părţi ale corpului uman:
• Urmele de urechi
• Urmele nasului
• Urmele frunţii
• Urmele de unghii
3.1. Interpretarea la faţa locului a urmelor corpului uman
3.2. Expertiza criminalistică a urmelor lăsate de corpul uman.

Capitolul VI. Identificarea criminalistică a urmelor biologice

(Serologia)

1. Cercetarea urmelor sânge

1.1. Aspecte generale – sunt întâlnite sub formă de picături, stropi, dâre,
bălţi, mânjituri şi sunt consecinţa unei acţiuni violente.
1.2. Cercetarea şi interpretarea urmelor de sânge
• Descoperirea urmelor de sânge – folosirea surselor de lumină care
dispun de filtre de culoare, sau lampa cu radiaţii U.V. Se folosesc
reacţii cu caracter orientativ sau de probabilitate.
• Ridicarea urmelor de sânge, ambalarea şi transportarea lor se face
în funcţie de suportul pe care se află urma şi a formei în care se
găsesc.
• Interpretarea urmelor de sânge: după forma, dispunerea şi
cantitatea urmei.
1.3. Expertiza biocriminalistică a urmelor de sânge
2. Cercetarea urmelor de salivă
2.1. Aspecte generale – se formează prin contactul buzelor, salivaţie,
eliminare.

11
2.2. Cercetarea la faţa locului
• Descoperirea urmelor de salivă – cu mijloace optice şi de iluminare
curente.
• Ridicarea şi transportarea urmelor de salivă – similar urmelor de
sânge.
• Interpretarea urmelor de salivă: cum s-a format urma, deprinderi,
vicii ale persoanei ce a format-o, mediul profesional, starea de
sănătate,etc.
• Expertiza urmelor de salivă: examen genetic; punerea în evidenţă a
unor caracteristici individuale.
3. Cercetarea urmelor de spermă
3.1. Aspecte generale – se formează prin depunerea pe diverse suporturi
în cadrul activităţilor de natură sexuală.
3.2. Cercetarea la faţa locului
• Descoperirea urmelor seminale
• Ridicarea şi transportarea urmelor seminale: este necesară o
atenţie sporită pentru păstrarea intactă a spermatozoizilor.
• Interpretarea urmelor seminale: date privind natura, mobilul,
modul de săvârşire a faptei.
• Expertiza urmelor seminale: determinarea caracterului secretor
sau nesecretor, a gruperi sanguine, stabilirea tipologiei genetice a
spermei.
4. Cercetarea firelor de păr
4.1. Aspecte generale – Principalele componente ale firului de păr sunt
tija şi rădăcina. Firul de păr are trei straturi: cuticula, cortexul şi
medulara..
4.2. Cercetarea la faţa locului
• Descoperirea urmelor de păr
• Ridicarea şi transportarea urmelor de păr: menţinerea intactă a
firului, ambalarea lor separată.
• Recoltarea firelor de păr pentru comparaţie: prin smulgere, pentru
păstrarea rădăcinii părului.
• Expertiza urmelor de păr: oferă răspunsuri privind natura şi zona
corpului din care provin, sexul persoanei de la care provin,
identificarea persoanei pe baza profilului ADN, etc.
5. Cercetarea urmelor entomologice
5.1. Aspecte generale. Insectele sunt surse de informaţie pentru
investigaţia morţii violente. Perioadele de dezvoltare a insectelor sunt::
embrionară, postembrionară, postmetabolă.
5.2. Cercetarea la faţa locului a urmelor entomologice.
– în faza statică
• elaborarea unui plan de colectare a specimenelor
• observarea locului infracţiunii
• stabilirea arealului locului faptei
- în faza dinamică:

12
 • colectarea datelor climatologice
• descoperirea şi fixarea urmelor
• colectarea specimenelor
5.3. Expertiza urmelor entomologice
5.4. Interpretarea urmelor entomologice:
• stabilirea momentului comiterii infracţiunii
• identificarea locului unde a fost săvârşit omorul
• stabilirea cauzei şi naturii morţii

Capitolul VII. Sisteme de identificare a persoanelor

1. Identificare persoanelor după semnalmentele exterioare

1.1. Metoda portretului vorbit:
• descrierea formelor statice
• descrierea capului
• descrierea formelor dinamice.
1.2. Portretul schiţat
1.3. Fotorobotul
1.4. Identi-kit –ul şi Photo-identi-kit-ul
1.5. Mimicompozitorul şi sintetizorul fotografic
1.6. Portretul robot computerizat
2. Identificarea persoanelor după voce şi vorbire
2.1. Caracteristici de identificare a vocii (caracteristici acustice generale
şi individuale)şi vorbirii (particularităţi de expresie şi stil specifice unui
grup de persoane).
2.2. Expertiza criminalistică a vocii şi a vorbirii.
• Stabilirea autenticităţii înregistrărilor audio
• Identificarea persoanei vorbitorului
• Stabilirea eventualelor deghizări a vocii şi vorbirii
3. Identificarea persoanelor pe baza amprentei genetice
3.1. Fundament ştiinţific
3.2. Particularităţile cercetării la faţa locului
3.3. Efectuarea exeprtizelor ADN
4. Metode biometrice de identificare
4.1. Identificare pe baza fotografiei semnalmentelor
4.2. Tehnici antropometrice
4.3. Identificarea retinei
4.4. Identificarea irisului
4.5. Termograma facială.
5. Înregistrarea penală
5.1. Înregistrarea în cazierul judiciar
5.2. Înregistrarea dactiloscopică
5.3. Înregistrarea persoanelor dispărute şi a cadavrelor cu identitate
necunoscută
5.4. Înregistrarea după modul de operare

13
5.5. Înregistrarea în baza de date genetice.

Capitolul VIII. Balistica judiciară

1. Noţiuni generale privind armele de foc şi cercetarea criminalistică

a urmelor acestora.
1.1. Noţiuni tehnice despre armele de foc
• Elemente de construcţie ale armelor de foc
• Clasificarea armelor de foc – după: destinaţie, modul de
funcţionare , construcţia canalului ţevii, calibru, lungimea ţevii.
• Muniţia armelor de foc:
o Elemente componente principale: proiectilul, tubul
cartuşului, capsa
o Încărcătura de pulbere
o Elemente imediate de identificare
• Elementele tragerii: viteza proiectilului, traiectoria, bătaia armei.
1.2. Urmele formate prin folosirea armelor de foc
• Urme formate de armă pe cartuş: de pe tub; de pe glonţ.
• Urmele de împuşcare:
o urme principale; urme de perforare; de pătrundere; urme de
ricoşare
o urme secundare: formate indiferent de distanţa de tragere
(inelul de frecare; inelul de metalizare); formate la tragerile
cu ţeava armei lipită de corp sau de la o mică distanţă
(rupturile provocate de gaze, urmele gurii ţevii, arsuri,
urmele de funingine, tatuajul, urnele de unsoare).
1.3. Particularităţile cercetării la faţa locului a armelor de foc şi a
urmelor acestora
• descoperirea şi fixarea armelor de foc şi a urmelor acestora
• ridicarea armei de foc şi a muniţiei descoperite la locul faptei
• stabilirea distanţei şi direcţiei de tragere
2. Expertiza balistică
2.1. Examinarea tehnică generală a armelor de foc
• determinarea tipului, modelului şi calibrului armei
• stabilirea stării de funcţionare a unei arme
• examinarea muniţiei
2.2. Expertiza urmelor formate de armele de foc
• expertiza urmelor principale ale tragerii
• expertiza urmelor secundare ale tragerii
2.3. Idnetificarea armelor de foc după urmele formate de glonţ şi pe tubul
cartuşului
2.4. alte genuri de examinări balistice.

14
 Capitolul IX. Identificarea urmelor obiectelor şi a urmelor
formate din resturi de obiecte sau materii diverse

1. Cercetarea urmelor corpurilor delicte folosite în spargeri

1.1. Urmele instrumentelor de spargere
1.2. Particularităţile cercetării la faţa locului
1.3. Expertiza urmelor instrumentelor de spargere
2. Cercetarea urmelor de îmbrăcăminte
2.1. Generalităţi privind urmele obiectelor de îmbrăcăminte
2.2. Cercetarea la faţa locului
2.3. Expertiza urmelor obiectelor de îmbrăcăminte
3. Cercetarea urmelor formate din resturi de obiecte sau de diverse
materii
3.1. Urmele formate de obiecte sau resturi de îmbrăcăminte
3.2. Urmele de alimente şi de produse cosmetice
3.3. Urmele formate din resturi de fumat
3.4. Urmele formate de resturi de materiale precum frânghia, sfoara şi a
legăturilor acestora.
3.5. Urmele de praf
3.6. alte categorii de urme materie
4. Cercetarea urmelor mijloacelor de transport rutier
4.1. Consideraţii generale
4.2. Cercetarea la faţa locului:
• Stabilirea tipului de vehicol
• Determinarea direcţiei de deplasare
• Stabilirea vitezei de circulaţie
• Fixarea şi ridicarea urmelor mijloacelor de transport
4.3. Expertiza criminalistică a urmelor mijloacelor de transport.

Capitolul X. Chimia judiciară

1. Investigarea toxicologică judiciară

1.1. Aspecte generale privind intoxicaţiile
1.2. Elemente de detectare şi identificare a drogurilor
1.3. Elemente de detectare şi identificare a alcoolului
1.4. Elemente de detectare şi identificare a otrăvurilor şi a altor toxine.

2. Cercetarea urmelor de incendii.

2.1. Noţiuni generale
2.2. Cercetarea urmelor de incendii
• Cauzele incendiilor: provocate de cauze naturale; provocate
accidental; premeditate
• Cercetarea la faţa locului a urmelor de incendii
• Expertiza criminalistică a urmelor de incendiu

15
3. Cercetarea urmelor de explozii
3.1.Noţiuni generale: explozii difuze; explozii concentrate
3.2. Cercetarea la faţa locului a urmelor de explozii
3.3. Expertiza urmelor de explozii
4. Cercetarea urmelor accidentelor feroviare, navale şi aeriene
4.1. Cercetarea la faţa locului a urmelor accidentelor
4.2. Expertiza criminalistică a urmelor accidentelor
5. Investigarea odorologică judiciară
5.1. Aspecte generale privind urmele olfactive:
• Formarea urmelor olfactive.
• Conţinutul urmelor olfactive: mirosul specific, profesional,
ocazional.
5.2. Cercetarea la faţa locului
• Descoperirea urmelor olfactice
• Prelucrarea urmelor
5.3. Metode de investigare odorologică.

Capitolul XI. Cercetarea criminalistică a înscrisurilor

1. Elementre introductive privind cercetarea criminalistică a

înscrisurilor sau documentelor
1.1. A. Manipularea înscrisurilor.
B. Refacerea şi reconstituirea înscrisurilor deteriorate sau distruse
• Refacerea înscrisurilor rupte sau tăiate
• Refacerea documentelor arse
• Refacerea înscrisurilor supuse la acţiunea apei
1.2. A. Stabilirea autenticităţii înscrisurilor
• Principalele elemente comune
• Principalele măsuri de securitate
B. Stabilirea vechimii înscrisurilor
1.3. A. Cercetarea criminalistică a hârtiei
• Elementele pe baza cărora se stabilesc caracteristicile hârtiei
• Determinarea caracteristicilor hârtiei
B. Cercetarea criminalistică a cernelurilor
• Compoziţia cernelurilor
• Examinarea criminalistică de laborator
• Examinarea trăsăturilor de creion
2. Elemente de grafoscopie judiciară
2.1. Caracteristici de identificare a scrisului de mână.
• Caracteristicile exprimării în scris
• Caracteristicile topografice ale scrisului – marginea lăsată de
scriptor, mărimea alineatelor, distanţa dintre rânduri, amplasarea
diverselor menţiuni.
• Caracteristici generale ale scrisului de mână: gradul de evoluţie a
scrisului; forma scrisului; dimensiunea scrisului; înclinarea

16
 scrisului; viteza scrisului; presiunea scrisului; forma liniei de bază
a rândurilor.
• Caracteristici particulare ale scrisului (indicii de grafotehnică a
semnelor grafice) – modalitatea de începere a execuţiei semnului
grafic; finalizarea semnului grafic; legătura dintre grame; modul de
executare a depasantelor, mişcările de scriere în plan vertical.
2.2.Identificarea persoanei după scris pe baza expertizei grafoscopice.
• Obiectivele expertizei criminalistice a scrisului
• Obţinerea modelelor sau pieselor de comparaţie – libere sau
experimentale.
• Efectuarea expertizei grafoscopice – prin cercetarea prealabilă şi
mai apoi examinarea comparativă.
3. Cercetarea criminalistică a falsului material în înscrisuri
3.1.Cercetarea falsului prin înlăturarea de text – înlăturarea mecanică,
înlăturarea chimică şi alterarea.
• Stabilirea locului alterării
• Refacerea textului înlăturat prin metode fizice şi metode chimice
• Refacerea textelor acoperite
3.2. Cercetarea falsului prin adăugarea de text
• Cercetarea caracteristicilor grafice
• Cercetarea materialului de scriere
• Studierea modului de intersectare a trăsăturilor
3.3. Cercetarea falsului prin imitarea şi prin deghizarea scrisului
• Falsul prin imitarea scrisului: prin imitare liberă; prin imitare
servilă; falsificarea de semnături.
• Falsul prin deghizarea scrisului
4. Cercetarea textelor dactilografiate şi a altor categorii de falsuri.
4.1. Cercetarea textelor dactilografice
• Identificarea maşinii de scris
• Identificare dactilografului
• Expertiza criminalistică a falsului în înscrisuri dactilografiate.
4.2. Cercetarea falsurilor impresiunilor de ştampile sau sigilii
4.3. Cercetarea falsurilor de documente de identitate
4.4. Cercetarea falsificării bancnotelor

Capitolul XII. Patologia judiciară

1. Identificarea cadavrelor
1.1. Identificarea cadavrelor
• Descrierea fizică
• Identificarea cicatricilor şi semnelor
• Amprentele
• Fotografierea
• Determinarea vârstei

17
 • Identificarea dentară
• Elemente de identificare radiologică
• Indicii medicale
1.2. Metode criminalistice de identificare a cadavrelor necunoscute:
• metoda supraproiecţiei
• reconstituirea fizionomiei după craniu
• identificarea după resturile osoase
• identificarea după sistemul dentar şi lucrările stomatologice
• identificarea prin expertiza fotografiei de portret
2. Stabilirea timpului morţii: elemente de tanatologie medico-legală:
temperatură, lividitate, rigor mortis, putrefacţie, conţinut stomacal,
3. Examinarea postmortem - autopsia
4. Stabilirea cauzei morţii: asfixia, electrocutare, arsuri, împuşcare,
accident rutier, otrăvire, înjunghiere

Capitolul XIII. Antropologia judiciară

1. Recuperarea rămăşiţelor umane

2. Identificarea pe piese scheletice
• Stabilirea caracterelor de grup
• Elemente de patologie osoasă
• Determinarea datei morţii prin examenul oaselor
3. Identificarea criminalistică după: examenul odontologic;
reconstrucţie facială; analize genetice.

PARTEA a III-a – TACTICA CRIMINALISTICĂ

Capitolul I. Cercetarea la faţa locului, pe uscat şi sub apă

1. Consideraţii privind reglementarea procesual penală:

ƒ În faza de urmărire penală, cercetarea la faţa locului (CFL) este
dispusă prin rezoluţie motivată a organului de urmărire penală.
CFL este efectuată în prezenţa a cel puţin 2 martori asistenţi şi
dacă este posibil în prezenţa părţilor, sau a reprezentanţilor
acestora.
ƒ În faza de judecată, CFL este dispusă printr-o încheiere, după
începerea cercetării judecătoreşti, cu citarea părţilor şi în prezenţa
procurorului.
2. Obiectivele cercetării la faţa locului:
ƒ Cunoaşterea şi investigarea directă de către organul de urmărire
penală sau de către instanţa de judecată;
ƒ Descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii, a mijloacelor
materiale de probă;
ƒ Obţinerea datelor privind modul de operare al făptuitorului;

18
 ƒ Identificarea martorilor;
ƒ Elaborarea versiunilor de anchetă.
3. Elemente tactice specifice pregătirii cercetării la faţa locului
ƒ Pregătirea echipei de cercetare şi luarea unro măsuri preliminare
cum ar fi: idetnificarea persoanei care a făcut sesizarea conform
art.221 Cpp, determinarea locului unde s-a comis
infracţiunea,dispunerea unor măsuri premergătoare CFL.
ƒ Pregătirea truselor criminalistice în funcţie de gradul de
complexitate al investigaţiei.
4. Cadrul tactic al cercetării la faţa locului
ƒ Cercetarea se efectuează cu maximă urgenţă pentru reducerea
pericolului modificării spaţiului infracţional, precum şi pentru a se
crea posibilitatea identificării unor martori.
ƒ Efectuarea cercetării se va face cu obictivitate, complet şi detaliat.
ƒ Conducerea unică a echipelor de anchetă şi organizarea
competentă a activităţii.
5. Măsuri preliminare cercetării la faţa locului
ƒ Determinarea locului infracţiunii, împrejmuirea şi protejarea
acestuia;
ƒ Determinarea şi fixarea împrejurărilor aflate în pericol a se
modifica;
ƒ Acordarea primului ajutor victimei;
ƒ Prevenirea/înlăturarea unor pericole iminente cum sunt incendiile
sau inundaţiile, ori exploziile;
ƒ Identificarea eventualilor martori
ƒ Reţinerea eventualelor persoane suspecte.
6. Reguli tactice specifice efectuării cercetării propriu-zise la faţa
locului
ƒ Luarea primelor măsuri de către organul competent să efectueze
cercetarea: salvarea victimelor, înlăturarea persoanelor din spaţiul
infracţional, stabilirea sarcinilor ce revin fiecărei persoane din
echipă, fixarea căilor de acces şi de deplasare.
ƒ Cercetarea în faza statică: stabilirea sării şi poziţiei mijloacelor
materiale de probă, a urmelor vizibile ale infracţiunii, măsurarea
distanţei dintre obiectele principale, fixarea urmelor.
ƒ Cercetarea în faza dinamică: examinarea corpului victimei, fixarea
locului infracţiunii, luarea primelor declaraţii de la martori şi
victimă, clarificarea eventualelor împrejurări negative.
7. Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului se realizează prin
proces verbal, schiţa locului faptei, fotografii şi înregistrări video
judiciare.

Capitolul II. Constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiza

criminalistică

1. Constatarea tehnico-ştiinţifică – aspecte procesual penale

19
2. Expertiza criminalistică – aspecte procesual penale
3. Reguli tactice aplicate în dispunerea constatărilor tehnico-
ştiinţifice şi a expertizelor criminalistice
4. Tactica efectuării expertizelor criminalistice
5. Aprecierea şi valorificarea concluziilor expertizei

Capitolul III. Organizarea anchetei penale

1. Principiile organizării urmăririi penale

• Principiul individualităţii – planificarea activităţii de urmărire
penală în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte
• Principiul dinamismului – efectuarea dinamică a cercetărilor
criminalistice şi maleabilitate în planificarea planului de urmărire
penală.
2. Structura şi conţinutul planului de urmărire penală
3. Versiunile de urmărire penală
3.1. Criterii de clasificare a versiunilor:
ƒ Versiuni principale: privind latura obiectivă a infracţiunii;
privind latura subiectivă; privind subiectul infracţiunii
ƒ Versiuni secundare: privind aspecte izolate ale faptei, însă cu
semnficiaţie în cauză.
3.2. Tactica elaborării versiunilor de urmărire penală
ƒ Deţinerea unor date şi iformaţii despre fapta cercetată,
corespunzătoare sub rapot cantitativ şi calitativ.
ƒ Elaborarea versiunilor cu profesionalism, apropiate de realitate.
ƒ Folosirea unor forme logice de raţionament: deductiv , inductiv sau
prin analogie.
3.3. Modalităţi de verificare a versiunilor:
ƒ Verificarea concomitentă a tuturor versiunilor
ƒ Acordarea de prioritate pentru reolvarea acelor probleme ce nu
compotă amânare în aflarea adevărului
ƒ Clarificarea în totalitate a fiecărei probleme.

Capitolul IV. Tactica ascultării martorilor

1. Reglementare procesual penală, valoare probantă a declaraţiilor.

2. Procesul psihologic de formare a declaraţiilor martorilor
2.1. Recepţia faptelor şi împrejurărilor de către martori
• Recepţia senzorială
• Factori de distorsionare a recepţiei senzoriale a martorilor
2.2. Prelucrarea informaţiilor
2.3. Stocarea memorială
2.4. Reactivarea memorială
3. Reguli tactice aplicate în ascultarea martorilor
3.1. Pregătirea ascultării martorilor

20
3.2. Elemente tactice aplicate în pregătirea ascultării martorilor
3.3. Reguli şi procedee tactice aplicate în ascultarea propriu-zisă a
martorilor
4. Particularităţi tactice aplicate în ascultarea martorilor minori şi a
altor categorii de martori
4.1. Ascultarea altor categorii de persoane: persoane vârstnice, persoane
cu handicap.
5. Consemnarea declaraţiilor martorilor, alte metode tehnice de
fixare.

Capitolul V. Tactica ascultării persoanei vătămate

1. Consideraţii privind reglementarea procesual penală.

2. Consideraţii privind psihologia persoanei vătămate şi formarea
declaraţiilor sale.
3. Tactica audierii propriu-zise a persoanei vătămate

Capitolul VI. Tactica ascultării învinuitului sau inculpatului

1.1. Cadrul general al reglementării procesual penale

1.2. Particularităţi ale psihologiei învinuitului sau inculpatului.
1.3. Consideraţii asupra trăsăturilor de personalitate a magistratului sau
a celui care efectuează ancheta penală.
2. Reguli şi precedee tactice aplicate în ascultarea învinuitului sau a
inculpatului
2.1. Pregătirea ascultării
2.2. Cadrul tactic al ascultării propriu-zise a învinuitului sau
inculpatului
2.3. Consemnarea declaraţiilor învinuitului sau ale inculpatului
3. Modalităţi tehnico-tactice de depistare a comportamentului
simulat
3.1. Indicatori psihofiziologici ai emoţiei
3.2. Organizarea şi desfăşurarea testării la poligraf
3.3. Aprecieri privind valoarea probantă a rezultatelor obţinute cu
tehnicile de detectare a comportamentului simulat
3.4.Testul Farwell Brain Fingerprinting (FBF) - sistem de identificare a
informaţiilor stocate de creier, bazată pe măsurarea semnalelor electrice
ale creierului.

Capitolul VII. Reguli şi procedee tactice aplicate în efectuarea unor

acte de urmărire penală
1. Tactica efectuării percheziţiei
1.1. Reglementarea procesual penală.
1.2. Pregătirea percheziţiei
• Stabilirea obiectivelor percheziţiei

21
 • Cunoaşterea locului percheziţiei
• Cunoaşterea persoanelor la care s eva efectua percheziţia
• Stabilirea momentului efectuării percheziţiei
• Pregătirea mijloacelor tehnice necesare efectuării percheziţiei
• Formarea echiperi care va efectua percheziţia
1.3. Reguli tactice de efectuare a percheziţiei
• Aspecte privind psihologia percheziţiei
• Deplasarea şi intrarea la locul percheziţiei
• Primele măsuri luate la locul percheziţiei
• Reguli tactice aplicate în efectuarea percheziţiei propriu-zise
• Fixarea rezultatelor percheziţiei
1.4. Percheziţia domiciliară (încăperilor sau a locurilor închise, şi a
locurilor deschise; percheziţia corporală)
1.5. Ridicarea de obiecte şi de înscrisuri
2. Tactica efectuării confruntării
2.1. Pregătirea confruntării
2.2. Reguli tactice de efectuare a confruntării propriu-zise
2.3. Fixarea rezultatelor confruntării
3. Tactica efectuării prezentării pentru recunoaştere
3.1. Aspecte psihologice ale prezentării pentru recunoaştere
3.2. Pregătirea prezentării pentru recunoaştere
3.3. Particularităţile tactice privind efectuarea prezentării pentru
recunoaştere
3.4. Fixarea rezultatelor prezentării pentru recunoaştere
4. Tactica efectuării reconstituirii
4.1. Obiectul reconstituirii
4.2. Categorii de reconstituire:
• Destinată verificării veridicităţii declaraţiilor martorilor
• Destinată verificării posibilităţilor de percepţie
• Destinată verificării posibilităţilor de săvârşire a anumitor acţiuni
în condiţiile date
4.3. Dispunerea şi organizarea reconstituirii
4.4. Efectuarea reconstituirii
4.5. Fixarea rezultatelor reconstituirii

PARTEA a IV-a – METODOLOGIA CRIMINALISTICĂ

Capitolul I. Metodologia investigării infracţiunilor de omucidere

1. Aspecte introductive
1.1. Principalele probleme, obiect al probaţiunii, care trebuie clarificate
prin investigarea morţii violente
• Stablirea cauzei şi naturii morţii
• Identificarea locului în care a fost săvârşit omorul

22
 • Stabilirea momentului comiterii infracţiunii
• Determinarea modului în care a fost săvârşit omorul
• Identificarea făptuitorului şi a celorlalţi participanţi.
• Identificarea victimei
• Identificarea instrumentelor sau mijloacelor care au servit la
săvârşirea infracţiunii
• Stabilirea mobilului sau scopului infracţiunii
1.2. Modalităţi de probare a infracţiunilor de omucidere
• Mijloace de probă prevăzute de Codul de procedură penală
• Mijloace tehnico-tactice criminalistice şi medico-legale
2. Cadrul metodologic general şi primele măsuri luate în
investigarea omuciderii
ƒ Reguli generale metodologice aplicate în investigarea omorului:
1. efectuarea cercetării de către echipe complexe;
2. asigurarea operativităţii în organizarea cercetării;
3. cercetarea completă a locului infracţiunii
4. planificarea judicioasă a activităţii
5. stabilirea tututoro elementelor constitutive ale infracţiunii
6. desfăşurarea unei cercetări continue în cadru activităţii penale.
7. efectuarea cercetării în conformitate cu prevederile legii
procesual penale.
ƒ Cercetarea în echipă a cazului
ƒ Primele măsuri pe care le ia organul de urmărire penală în cercetarea
cazurilor de omor.
1. Măsuri luate de către agentul sosit primul la faţa locului:
verificarea stării victimei; determinarea spaţiului infracţional;
fixarea tututoro împrejurărilor; indentificarea eventualilor
martori şi a suspecţilor.
2. Activităţi premergătoare întreprinse de către echipa de
cercetare: identificarea victimei; efectuarea examenului medico-
legal; conservarea urmelor în vederea prevenirii locului faptei;
ascultarea imediată a martorilor; efectuarea activităţilor de
urmărire operativă a persoanei suspecte.
3. Particularităţile cercetării la faţa locului a infracţiunilor de
omucidere
• Cercetarea în faza statică: constatarea morţii victimei; examinarea
generală a locului faptei; stabilirea eventualelor modificări ale
locului faptei; stabilirea punctului din care va începe cercetarea;
selecţionarea martorilor asistenţi.
• Cercetarea în faza dinamică: examinarea cadavrului; descoperirea,
fixarea şi ridicarea urmelor; clarificarea împrejurărilor negative.
• Examinarea cadavrului
• Particularităţi ale cercetării în funcţie de mijloacele şi procedeele
folosite de făptuitor pentru suprimarea vieţii victimei

23
5. Dispunerea expertizelor criminalistice
• Expertizele medico-legale – stabilirea cauzei şi naturii morţii;
diferenţierea leziunilor vitale de cele post-mortale; determinarea
succesiunii loviturilor; depistarea eventualelor toxine; stabilirea
particularităţilor pentru identificarea victimei.
• Expertizele criminalistice – identificarea autorului; identificarea
instrumentelor şi substanţelor vulnerante, stabilirea împrejurărilor
faptei.
6. Elaborarea versiunilor de urmărire penală
7. Evaluările de tip profiling
8. Particularităţile cercetării omorului în cazul cadavrelor
dezmembrate sau al cadavrelor nedescoperite

Capitolul II. Metodologia investigării infracţiunilor de viol

1. Aspecte introductive
1.1. Principalele probleme, obiect al probaţiunii, care trebuie clarificate
prin investigarea violului
• Identificarea locului în care a fost săvârşit violul
• Stabilirea momentului comiterii infracţiunii
• Determinarea modului în care a fost săvârşit violul
• Identificarea făptuitorului şi a celorlalţi participanţi.
• Identificarea victimei
• Identificarea instrumentelor sau mijloacelor care au servit la
săvârşirea infracţiunii
• Stabilirea mobilului sau scopului infracţiunii
• Stabilirea condiţiilor care au favorizat săvârşirea infracţiunii
1.2. Modalităţi de probare a infracţiunilor de viol
• Mijloace de probă prevăzute de Codul de procedură penală
• Mijloace tehnico-tactice criminalistice şi medico-legale
2. Cadrul metodologic general şi primele măsuri luate în
investigarea infracţiunii de viol
3. Particularităţile cercetării la faţa locului a infracţiunilor de viol
• Cercetarea în faza statică şi dinamică
• Examinarea victimei
• Particularităţi ale cercetării în funcţie de urmările infracţiunii
4. Dispunerea expertizelor criminalistice. Dispunerea expertizelor
palinologice
5. Elaborarea versiunilor de urmărire penală
6. Evaluările de tip profiling

Capitolul III. Metodologia investigării infracţiunilor de furt şi

tâlhărie

1. Aspecte juridice

24
2. Principalele probleme, obiect al probaţiunii, care trebuie
clarificate prin investigarea furtului şi a tâlhăriei
• Determinarea concretă a bunurilor mobile
• Stabilirea exactă a locului şi momentului săvârşirii faptei
• Identificarea mijloacelor şi metodelor folosite în săvârşirea
infracţiunii
• Identificarea făptuitorului şi a participanţilor la săvârşirea furtului
• Identificarea persoanei vătămate
• Stabilirea condiţiilor care au favorizat săvârşirea infracţiunii
3. Principalele măsuri luate luate în vederea investigării furtului şi a
tâlhăriei
• Constatarea infracţiunii flagrante
• Cercetarea la faţa locului
• Ascultarea persoanei vătămate
• Audierea martorilor
• Dispunerea de expertize judiciare.
4. Particularităţi ale investigării furtului şi tâlhăriei

Capitolul IV. Metodologia investigării infracţiunilor din domeniul

traficului de stupefiante

1. Consideraţii introductive
1.1. Aspecte juridice
1.2. Categorii de substanţe stupefiante
• Substanţe psihotrope şi substanţe psihoactive
• Stupefiante naturale, semisintetice şi sintetice
• Droguri de mare risc şi drogur de risc
• Stimulente, depresive, halucinogene
• Analgezice. Sedative, hipnotice, stimulente, halucinogene
1.3. Elemente ce trebuiesc stabilite prin investigarea infracţiunilor de
trafic de stupefiante
2. Moduri şi sisteme de operare folosite de traficanţi
3. Elemente metodologice aplicate în investigarea traficului de
stupefiante
3.1. Modalităţi de depistare a traficanţilor
3.2. Metodologia investigării propriu-zise
• Modalităţi de documentare pentru începerea urmăririi penale
• Particularităţi ale cercetării la faţa locului
• Realizarea flagrantului
• Efectuarea urmăririi penale propriu-zise

25
 Capitolul V. Metodologia investigării infracţiunilor privind mediul
înconjurător.

1. Regimul juridic privind conservarea şi protecţia mediului

înconjurător
2. Particularităţi ale cercetării poluarării şi degradării
componentelor abiotice ale mediului înconjurător: atmosfera, apa,
solul şi subsolul.
3. Particularităţi ale cercetării degradării şi distrugerii
componentelor biotice ale mediului înconjurător: pădurile şi alte
forme de vegetaţie, fauna terestră şi acvatică, rezervaţiile şi
monumentele naturii.

Capitolul VI. Metodologia investigării criminalistice a infracţiunilor

din domeniul criminalităţii organizate. Particularităţi în
investigarea actelor de terorism.

1.Precizări terminologie: criminalistate de tip mafiot, criminalistate

organizată, terorism.
2. Aspecte juridice
3. Structuri şi modalităţi de săvârşire a infracţiunilor în domeniul
criminalistăţii organizate
• Tipuri şi structuri de organizaţii criminale
• Modalităţi de săvârşire a infracţiunilor din domeniul criminalistăţii
organizate: traficul de droguri; spălarea de bani; falsul de monedă;
traficul internaţional de autoturisme furate; traficul de arme;
traficul cu obiecte de patrimoniu; traficul cu fiinţe umane;
corupţia; terorismul.
4. Cadrul metodologic al investigaţiei penale în domeniul
criminalistăţii organizate
4.1. Etape şi modalităţi de acţiune
• Faza obţinerii de informaţii
• Faza investigaţiilor
• Faza urmăririi penale
4.2. Organizarea flagrantului
5. Particularităţi în investigarea actelor de terorism
5.1. Aspecte juridice
5.2. Modalităţi şi sisteme de operare
5.3. Elemente metodologice de investigare a actelor de terorism

Capitolul VII. Metodologia investigării criminalistice a infracţiunilor

din domeniul afacerilor.

1. Cadrul juridic
2. Modalităţi de săvârşire a infracţiunilor în domeniul afacerilor

26
 • Însuşire unei identităţi false
• Însuşirea unei calităţi false
• Escrocherii prin înscenare
3. Modalităţi de operare
ƒ Manipularea de date şi informaţii inexacte
ƒ Fraude private
ƒ Fraude fiscale
ƒ Extorcare de bani prin folosirea mijloacelor violente sau ameninţări
4. Metodologia investigării infracţiunilor din domeniul afacerilor
ƒ Cunoaşterea stării de fapt
ƒ Ridicarea de obiecte şi înscrisuri
ƒ Audierea martorilor
ƒ Dispunerea experizelor judiciare
ƒ Ascultarea învinuitului/inculpatului.

Capitolul VIII. Metodologia investigării accidentelor de muncă;

cercetarea accidentelor de trafic rutier.

1. Cadrul juridic
2. Principalele aspecte, obiect al probaţiunii, care trebuiesc
clarificate prin investigarea accidentelor de trafic
ƒ Stabilirea cauzelor accidenului
ƒ Determinarea împrejurărilor în care a avut loc accidentul
ƒ Determinarea consecinţelor accdentului
ƒ Stabilirea prevederilor legale care au fost încălcate prin producerea
accidentului
3. Particularităţi ale cercetării la faţa locului a accidentelor de trafic
rutier
ƒ Luarea primelor măsuri
ƒ Obiectivele cercetării propriu-zise în faza statică şi în faza
dinamică
ƒ Fixarea rezultatelor cercetării

Capitolul IX. Metodologia investigării infracţiunilor de corupţie.

1. Aspecte juridice.
2. Probleme pe care trebuie să le clarifice investigaţia penală
• Sesizarea organului judiciar în legătură cu săvârşirea infracţiunilor
de corupţie
• Principalele probleme care fac obiectul infracţiunii
• Măsuri speciale de investigare a infracţiunilor de corupţie
3. Constatarea infracţiunii flagrante
4. Tactica efectuării altor acte de urmărire penală:
• Ascultarea încinuitului sau inculpatului
• Audierea părţii vătămate sau a denunţătorului

27
 • Efectuarea confruntărilor
• Efectuarea de percheziţii şi de ridicări de înscrisuri şi de obiecte
• Efectuarea percheziţiei computerelor
• Dispunerea de expertize judiciare

Capitolul X. Metodologia investigării infracţiunilor din domeniul

criminalistăţii informatice.

1. Aspecte juridice
2. Modalităţi de săvârşire a infracţiunilor informatice
3. Investigarea criminalistică a infracţiunilor informatice:
3.1. Principalele probleme de clarificat în investigarea infracţiunilor
informatice
• Identificarea obiectelor ce au fost folosite sau au fost destinate să
servească la săvârşirea infracţiunii
• Identificarea informaţiilor obţinute ca rezultat al infracţiunii
• Identificarea hardware-ului ca rezultat al delictului.
• Identificarea autorului şi a circumstanţelor ce au favorizat
săvârşirea faptei
3.2. Mijloacele materiale de probă:
• Urma electronică
• Informaţia ca instrument al infracţiunii
• Hardware-ul ca probă
3. Percheziţia calculatoarelor
4. Particularităţi ale cercetării la faţa locului a infracţiunilor
informatice.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Hans Gross, Criminal investigation: a practical textbook for

magistrates, police officers, and lawyers;
2. Edmond Locard, Manuel de technique policiére, 1923 ;
3. Edmond Locard, Traité de criminalistique, 1912 ;
4. Vintilă Dongoroz şi colab., Explicaţii teoretice ale Codului Penal
Român, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1971;
5. Camil Suciu, Criminalistică, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1972;
6. Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Ediţia a III-a revăzută şi
adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2004;
7. Valerian Cioclei, Manual de criminologie, Ed. All Beck, Bucureşti,
2001;

28
8. Constantin Mitrache şi Cristian Mitrache, Drept penal român.
Partea generală, Casa de Editură şi Presă “Şansa” - S.R.L., Bucureşti,
2002;
9. Nicolae Volonciu, Tratat de Procedură Penală, Ed. Paideia, Bucureşti,
1998;
10. Buneci Petre, Drept procesual penal, 2 vol., Ed.Fundaţiei România
de Mâine, 2003.
11. Nistoreanu Gheorghe, Dobrinoiu Vasile, Boroi Alexandru, Pascu
Ilie, Molnar Ioan, Lazăr Valerică, Drept penal, Partea specială,
Bucureşti, Ed. Europa Nova, 1998.
12. Neagu I., Drept procesual penal –Tratat, Ed.Global Lex, Bucureşti,
2002;
13. Beliş Vladimir, sub redacţia, Tratat de medicină legală, 2 vol, Ed.
Medicală, Bucureşti, 1995.
14. Lucian Ionescu şi Dumitru Sandu, Identificarea Criminalistică,
Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1990;
15. Lucian Ionescu, Expertiza criminalistică a scrisului, Ed.Junimea,
Iaşi, 1973;
16. Butoi Tudorel, Butoi Ioana Teodora, Tratat universitar de
psihologice judiciară – teorie şi practică, Ed. Phobos, Bucureşti, 2003.
17. Dumitru Sandu, Flasul în acte, Ed.Lumina Lex, Bucureşti, 1994;
18. Gheorghe Păşescu şi Ion R. Constantin, Secretele amprentelor
papilare, Ed. Naţional, 1996;
19. Vasile Bercheşan şi Constantin Pletea, Drogurile şi traficanţii de
droguri, Ed. Paralela 45, 1998 ;
20. Radu Constantin, Pompil Drăghici şi Mircea Ioniţa,
Expertizele, mijloc de probă în procesul penal, Ed.Tehnică, Bucureşti,
2000;
21. Tudorel Butoi, Interogatoriul, psihologia confruntării în procesul
judiciar, Ed. Pinguin Book, 2004;
22. Michael Palmiotto, Criminal Investigation, Nelson-Hall
Publisher, Chicago, 1994;
23. Richard Saferstein, Criminalistics: an introduction to Forensic
science, Englewood Cliffs (publish), N.Y., Prentice Hall, 1995;
24. Charles R. Swanson, Neil C. Chamelin, şi Leonard Territo,
Criminal Investigation, 5th edition. NY: McGraw-Hill,1992;
25. Wayne W.Bennett, Karen M.Hess, Criminal Investigation, 2003;
26. *, DNA on Trial: Genetic Identification and Criminal Justice, Cold
Spring Harbor Laboratory Press, 1992.

29