Antim Ivireanul

Antim Ivireanul (1660-1716), originar din Iviria, din Gruzia, este un erudit in
spiritul grecesc, stapanind laolalta mestesuguri diferite, sculptura, pictura,
tipariturile, dar si broderia in 170!, Ivireanu este episcop de "amnic# in aceasta
perioada el tipareste un $Antolog%ion, adeca floarea cuvintelor$ (170!), un
$&volog%ion$ si un $'ctoi%$ (1706) (omnia lui )icolae *avocordat ii aduce
moartea, pentru ca se opune voievodului+ il indeamna sa paraseasca
,ucurestiul, aratandu-i o scrisoare potrivit careia G%eorg%e -antacuzino,
descendentul lui .erban -antacuzino, ar ataca, in fruntea unei osti de 1/ 000 de
oameni, capitala Antim este e0ilat la manastirea de pe muntele .inai si predat
unei garzi care, pe drum, il asasineaza la Galipoli si il arunca in raul 1und2a 3na
dintre operele sale importante este $&vang%elia greco-romana$ (1645), urmata
de o $6saltire$ in 1647 invatand limba slavona, scrie la .nagov $(reapta
alcatuire a gramaticii slavonesti$
$(ida%iile$, opera sa principala, sunt scrieri ecleziastice de o valoare deosebita,
cele treizeci si cinci de discursuri fiind redactate intre 1704 si 1716 in stilul
oratoriei bizantine, cu o acribie e0emplara, si rostite la slu2bele bisericesti de la
,ucuresti si 1argoviste .crisul lui Antim este retoric, persuasiv, cu multe repetitii,
interogatii, ornamente stilistice in stil baroc, sensurile e0istentei umane fiind
e0primate metaforic, ca o e0presie a sortii sc%imbatoare, alunecoase (pe tema
ubi sunt8), dincolo de care se simte imperativul moral al unei vieti cucernice+
$3nde ti-ai ingropat partea cea mai aleasa a sinelui tau, zidirea cea mai iscusita a
dumnezeiestei puteri, sotia cea iubita a ingerilor8 3nde este frumusetea aceea a
inc%ipuirii cei dumnezeiesti8 3nde este podoaba a darului celui dumnezeesc8
3nde este slava, unde sunt frumusetile lui cele minunate, carele se arata mai
minunat decat soarele8$
intr-o secventa e0trem de concentrata din manual, lumea este comparata, in
stilul legendelor despre 9acere care vorbesc de broasca testoasa sustinatoare a
pamantului, cu $o mare ce se turbura, intre care niciodata n-au oamenii odi%na,
nici liniste corabiile, intre valuri sunt imparatiile, craiile, domniile si orasele,
multimea norodului, politiile, supusii, bogatii si saracii, cei mari si cei mici$
Imensa miscare bro:niana a lumii nestatornice determina o continua curgere, o
instabilitate evenimentiala in care fiinta umana este predestinata supunerii sortii
sc%imbatoare ;buciumul vietii e reprezentat in plan metaforic de $vanturile cele
mari ce umfla marea$, intr-o imagine %iperbolizata a lumii, cu enumeratii si
repetitii care aglomereaza sufocant spatiul narativ+ $valurile ce lupta cu corabia
sunt nenorocirile care se intampla in toate zilele# norii ce negresc vazdu%ul,
fulgerile ce orbesc oc%ii, tunetele ce infricoseaza toata inima viteaza sunt
intamplarile cele de multe feliuri, neasteptate pagube, infricoserile vra2masilor,
supararile, necazurile ce ne vin de la cei din afara$ Asupra omului se abate o
serie de nenorociri+ $necazurile ce ne vin de la cei din afara, 2afurile, robiile, darile
cele grele si nesuferite$, o adevarata cutie a 6andorei dezlantuita
"usu <lad