Professional Documents
Culture Documents
Prin mijloacele indirecte ale caracterizdrii, se sugereaza si alte trasaturi morale, care reies din
gandurile si sentimentele ciobanasului. El are o fire blanda si iubitoare, este prietenos si sensibil,
deoarece, in eventual itatea mortii, dorinta lui este de a ramane alaturi de cei dragi, "sa fiu tot cu
voi", "sa-mi aud canii" si sa fie ingropat "in strunga de oi".
Pasionat de meserie, ciobanasul nu se poate desparti nici de fluierele sale, care constituie un
simbol pentru sensibil itatea si duiosia sufletului, pentru ca in testamentul liric nu uita fluierasul
"de fag", pe eel "de os" si pe cel "de soc", pe care doreste sa le aiba cu sine vesnic. Incredintat ca
dragostea dintre el si animalele sale este reciproca, imagineaza ca, in eventual itatea mortii,
acestea "or plange/ Cu lacrimi de singe!". Desi tanar, ciobanasul este intelept, deoarece accepta
moartea ca pe un final firesc al vietii, imaginand o nunta cu elemente cosmice (cosmogamie)
intre care se va reintegra prin nefiinta. El strecoara aici, cu delicatete sufleteasca, o credinta
popuiara ancestrala, aceea ca atunci cand cade o stea moare un om: "Ca la nunta mea/ A cazut o
stea". Grijuliu si iubitor, el nu vrea ca mama sa afle despre steaua cazatoare, fiind preocupat de
durerea sfasietoare pe care aceasta ar simti-o in eventualitatea mortii sale: "Iar la cea maicuta/ Sa
nu-i spui, draguta,/ Ca la nunta mea/ A cazut o stea".
Aceasta atitudine a ciobanasului este exprimata in balada prin testamentul pe care ciobanasul
si-l face in eventualitatea mortii, prilej cu care poetul anonim accentueaza conditia omului in
lume prin motivul alegoriei moarte-nunta, deoarece, ca orice element ce apartine universului si
omul se va reintegra cosmosului printr-o nuntire spiritual cu elementele simbol ale acestuia:
"Soarele si luna/ Mi-au tinut cununa/ Brazi si paltinasi/ I-am avut nuntasi;/ Preoti muntii man,/
Paseri, lautari,/ Pasarele mii/ Si stele faclii!".
Intrucat deznodamantul lipseste, finalul baladei a iscat interpretari diferite si contradictorii
privind atitudinea ciobanului moldovean in fata mortii. Unii' critici considera ca ciobanul este
pasiv si resemnat in fata mortii, pentru ca nu se revolta si nu incearca deloc sa-si salveze viata.
Altii interpreteaza aceasta atitudine ca pe o jertfa pentru demnitatea umana. Posibila moarte -"si
de-a fi sa mor" - este imaginata de tanarul cioban ca o nunta fabuloasa, ce ar putea semnifica o
forma de reintegrare a spiritului in circuital existential (viatoi -moarte-viata) al cosmosului. O
alta interpretare straveche sustine ideea ca moartea ar putea fi un alt mod de continuare a vietii
prin nuntirea cu natura eternd (cosmogdmie - moartea conceputa ca o contopire cu universul),
deoarece tanarul doreste sa fie ingropat in mijlocul "stanii", unde "oile s-or strange/ Pe mine mor plange" si se insoteste in aceasta calatorie cosmica (nunta) a lui cu "Brazi si paltinasi,/ Preoti
muntii mari,/ Paseri, lautari,/ Pasarele mii/ Si stele faclii".
Se poate concluziona ca portretul ciobanasului ilustreaza un personaj mitic, de o neasemuita
frumusete fizica si morala, asemanator unui Fat-Frumos din basmele populare, inzestrat cu cele
mai alese trasaturi cu care putea impodobi folclorul pe un flacau reprezentativ pentru neamul
romanesc.
Limbajul artistic ilustreaza profunda sensibilitate a "romanului nascut poet", prin varietatea
figurilor de stil: metafore -"picior de plai", "gura de rai", "lacrimi de sange"-, epitete oi "mandre
si cornute", "negru zavoi", "miorita laie, bucalaie"-, personificari - "soarele si luna / mi-au tinut
cununa", "preoti, muntii mari", "paseri, lautari"-, diminutive populare -"ciobanel", "miorita",
"bolnavioara", "fluieras", "maicuta", "fetisoara", "mustetioara", "perisor", cuvinte populare cu iz
arhaic -"ortoman", "plavita", "barsana", "strunga"-, precum si formele populare ale viitorului
verbelor -"de-o fi", "s-ar strange", "daca-i intalni".
Mihai Eminescu il vizualizeaza pe ciobanul mioritic ca pe "unstelate in mi pastor ratacit pe
Carpati, petrecand lungile nopti in locul turmelor sale, neavand alta petrecere decat, din timp in
timp, latratul cainilor sai sau strigatul plangator al oilor sale".