Aspecte din istoria g ndirii militare

in perioada interbelica
Lt.col. Alexandru RIZESCU
Ostilitatile primului razboi mondial s-au incheiat sub semnul razboiului de pozitie, urmat de operatii mari de
rupere purtate cu o superioritate zdrobitoare de forte, al unei experiente s ngeroase, fara a fi pusa la punct o
doctrina de ansamblu care sa fi integrat folosirea masiva a tancurilor si aviatiei.
Primul razboi mondial a produs mutatii importante in planul evolutiei g ndirii militare si al structurilor
militare. In g ndirea si actiunea militara s-a impus lovitura frontala, de al carui succes depindea rezultatul operatiei.
In plan practic s-a reusit ruperea tactica a frontului, dar nu s-a obtinut dezvoltarea ei in ruperea strategica.
In Germania. In perioada interbelica, in asteptarea revansei conducatorii germani au trecut la constituirea
unei forte militare inspirata at t din doctrina lui Schlieffen, c t si de a lui von Seeckt si Ludendorff. Privind
categoriile de forte armate, noua orientare doctrinara germana conferea fortelor terestre rolul hotar tor, iar aviatiei
misiunea de participare la batalia terestra in sprijinul infanteriei si tancurilor. Pentru inceputul ostilitatilor nu se
prevedeau incursiuni aeriene profunde si masive. Fortelor navale i-au fost preconizate ca rol principal ruperea
blocadei. Deznodam ntul final era conceput a se obtine printr-o ofensiva hotar ta in care trupele blindate ar
constitui forta principala. Si, astfel se infiripa o doctrina de folosire a tancurilor nu doar ca sprijin al infanteriei.
O influenta considerabila asupra dezvoltarii teoriei militare germane a avut-o lucrarea generalului austriac L.
Einannsberger Razboiul tancurilor, aparuta in 1934. Pornind de la consideratiile acestuia despre rolul tancului
in asigurarea unei mobilitati superioare in lupta, de la viziunea lui privind fazele bataliei de blindate (ruperea
primei pozitii cu o patrundere de 6-8 km; ruperea pozitiei a doua la circa 16 km de prima; exploatarea
necrutatoare a breslelor realizate), generalul Guderian a pus la punct, sub raport teoretic si practic, o conceptie
moderna despre utilizarea acestei arme in lucrarea sa Atentie tancuri, aparuta in 1937.
In acea vreme se infruntau doua orientari in folosirea tancurilor: cea impartasita, in general, in Franta, unde
infanteria era arma principala, careia blindatele si artileria trebuie sa-i acorde sprijin, viziune combatuta de
generalul de Gaulle; cealalta inspirata de generalul Fuller, parintele britanic al tancurilor, care considera ca
aceste noi mijloace, trebuie angajate independent de celelalte arme si directionate de preferinta la flancuri si asupra
spatelui inamicului.
Apreciind aceasta ultima destinatie a tancurilor oarecum excesiva, generalul Guderian a considerat ca
insusirile armei blindate vor da un randament superior daca va fi utilizata in cooperare cu celelalte arme. Dupa
parerea lui, patru solutii de folosire a tancurilor pot fi acceptate: atacul lor urmat de infanterie, care le sprijina; atac
simultan al blindatelor si infanteriei; atacul infanteriei sprijinita de toate celelalte arme; atacul tancurilor pe o
directie oblica in raport cu cea a infanteriei.
Pe scena militara a Germaniei, o viziune noua in unele domenii a adus-o generalul Hans von Seeckt,
promotorul armatei de elita, arhitectul ostirii reconstituite sub republica de la Weimar.
Seeckt s-a g ndit la fizionomia unui viitor razboi, deoarece structura armatei sale de elita trebuia sa fie
raspunsul adecvat pentru acesta. Descriind scenariul, el prognoza ca razboiul va incepe cu atacul reciproc al flotelor
aeriene, deoarece ele sunt fortele care pot fi cel mai repede gata de lupta si indreptate impotriva inamicului. Initial,
acest inamic este reprezentat de fortele aeriene ale adversarului si de abia dupa nimicirea lor atacul se indreapta
impotriva altor obiective. Toate marile concentrari de trupe constituie obiective de atac valoroase si usor de lovit.
Una din misiunile principale ale atacului aerian este impiedicarea mobilizarii personalului si a materialului. Atacul
inceput de aviatie va fi preluat c t mai repede de trupele pregatite de lupta, de fapt existente din timp de pace. Cu
c t aceasta armata este mai puternica, cu at t are o mobilitate mai mare, cu c t conducerea ei este mai decisa si mai
capabila, cu at t mai mari sunt perspectivele ei de-a invinge in timp scurt fortele inamice int lnite, de a-l impiedica
pe adversar sa introduca si sa foloseasca alte forte si sa poata chiar in situatia creata sa ceara pace.
In Franta principalele conceptii ce alcatuiau substanta g ndirii militare din perioada interbelica reflectau
experienta primului razboi mondial, acceptata fara o analiza critica ceea ce a dus la o evidenta stagnare pe plan
doctrinar. In majoritatea lucrarilor de teorie militara, viitorul razboi era apreciat ca un razboi pozitional indelungat,
p na la epuizare. Conceptia doctrinara dominanta va fi in continuare aceea a frontului fix si continuu, prin
realizarea unui fel de zid chinezesc, care sa asigure Frantei, datorita mai ales faimoasei linii Maginot, integritatea
teritoriala. Toata organizarea si inzestrarea erau dominate de aceasta nefasta conceptie. Aceasta va incuraja
Germania sa-si dea fr u liber dorintei sale de a-si extinde spatiul vital pe seama vecinilor ei mai slabi.
Din variate motive comandamentul francez nu a acordat atentia necesara inzestrarii armatei cu noile tipuri de
armament si alte mijloace tehnice, in special cu avioane si tancuri. Unele opinii si viziuni doctrinare mai realiste,
exprimate de c tiva teoreticieni militari referitoare la necesitatea constituirii unor unitati de soc motorizate si a unor
mari unitati de tancuri independente, nu au fost luate in vedere dec t prea t rziu.

Este meritul lui Charles de Gaulle de a fi conceput o politica militara mai activa, de a se bate prin ea,
propun nd crearea unei armate de manevra si de soc, blindata, formata dintr-un personal de elita, care s-ar adauga
la marile unitati furnizate de mobilizare. El a prevazut un posibil mars german asupra Parisului prin Belgia si a
recomandat mentinerea permanenta in alerta a unei parti a fortelor armate, in masura sa se desfasoare la primul
pericol.
Dupa o lunga perioada de ezitare, marcata de atentia prioritara acordata liniei Maginot si trupelor de
fortificatii, este intreprinsa o tentativa de motorizare si mecanizare, dar era prea t rziu. A urmat marea drama din
1940.
Lucrarile generalului de Gaulle, Taisul sabiei si Spre armata de profesie, se inscriu in contextul
incercarilor de a intensifica tendinte si solutii noi in probleme de doctrina, in organizarea, inzestrarea si pregatirea
fortelor armate.
De Gaulle iti indreapta atentia spre implicatiile factorului tehnic in arta militara. Ce fel de strategie si ce fel
de armata vor fi necesare pentru apararea tarii? Ce fel de pregatire trebuie asigurata comandantilor si trupelor
pentru a face fata viitoarelor confruntari? Acesta sunt principalele intrebari la care el incearca sa gaseasca raspuns.
In Marea Britanie. Teoria militara engleza atribuia un rol determinant flotei navale si fortelor aeriene,
carora le revenea misiunea de a interzice patrunderea inamicului in metropola si colonii. Dupa primul razboi
mondial trupele terestre au fost reduse treptat, inc t in 1938, existau doar doua divizii de infanterie, iar forta
blindata era reprezentata de un singur corp dispun nd de 450 de tancuri, in majoritate usoare si mijlocii, relativ
invechite. Incep nd cu anul 1938 creste atentia acordata aviatiei, care va fi considerata ca un gen principal de forte
menit mai ales sa contracareze atacul aerian advers. Conceptia lansata de istoricul militar englez J. F. C. Fuller
privind rolul preponderent ce ar fi trebuit sa revina intr-un viitor razboi mijloacelor tehnice moderne nu s-a bucurat
de o recunoastere oficiala. Datorita conservatorismului conducerii politico-militare nu a fost asimilata in doctrina
oficiala nici teoria rolului hotar tor al trupelor mobile de tancuri si mecanizate, sustinuta de istoricul si teoreticianul
militar B. H. Liddel Hart.
Fuller considera razboiul o stiinta, motiv pentru care el a cercetat legile si principiile lui, s-a consacrat
studiului istoriei razboaielor, pentru a descoperi, in special in scrierile lui Napoleon, acele principii care l-au
calauzit pe imparat in campaniile sale, pentru a deduce din ele principii universal valabile, dintre care mentiona a fi
principale: principiul obiectivului (punctul in care inamicul poate fi invins decisiv, in general acest punct gasinduse pe linia rezistentei minime), principiul masei respectiv concentrarea fortelor si eforturilor, in punctul hotar tor,
principiul ofensivei si al sigurantei, surprinderii, mobilitatii (respectiv al rapiditatii).
El era de parere insa ca aceste principii nu pot fi folosite separat si independent, ci trebuie considerate in
conexiune cu anumite imprejurari: conditii de timp, spatiu, teren, cu starea vremii, moralul si asigurarea logistica.
Combaterea tuturor acestor principii si a conditiilor formeaza ceea ce se cunoaste sub denumirea de arta
militara respectiv arta de a impune inamicului vointa cuiva, aducerea lui intr-o asemenea situatie de
dezorganizare si demoralizare, inc t el sa devina incapabil sa mai lupte si sa se apere.[1]
Experientele primului conflict mondial i-au permis lui Fuller sa verifice aceste principii in contextul unui
razboi modern. Ce-i drept, efortul sau teoretic a cunoscut un inceput de ratificare oficiala, caci tezele enuntate
aveau sa fie partial inglobate in 1921 in regulamentul de campanie britanic. De fapt, in 1916 Fuller publicase un
articol anonim The Principes of war, with Reference to the Campaigns of 1914 1915, Royal United Service
Institution Journal, LXI, februarie 1916 in care a adaugat celor sase principii de mai sus altele doua: principiul
economiei fortelor si cel al cooperarii. La fel, factorilor care-si exercita influenta el le-a adaugat alti trei: cantitatea,
legatura si armamentul. Ca urmare, un plan de operatii judicios presupune, dupa parerea lui, inaintare impotriva
fortelor principale ale inamicului (obiectivul) cu intentia de a-l nimici (ofensiva)cu un efect c t mai mare (masa si
economia de forte), cu neintelegeri minime (cooperare), intr-un timp c t mai scurt (mobilitate), pentru a-l gasi
nepregatit (surprindere) si fara nici un risc propriu neindreptatit (siguranta). In 1926 a aparut cartea sa The
Fundations of Science of War. El s-a folosit de urmatoarele metode stiintifice: analiza, ipoteza si sinteza. In
cautarea unui sistem adaptabil a recurs la filosofii idealisti germani (Hegel), consider nd ca stiinta ar reprezenta o
trinitate, care consta din om, obiect si relatiile reciproce dintre cele doua entitati.
Dezvolt ndu-se in continuare teoria unui razboi mecanizat, Fuller prevedea o noua organizare a armatei. Ea
trebuia sa fie o armata mica de profesionisti. Armata viitorului s-ar bizui pe calitate si nu pe cantitate, iar mijloacele
de lupta perfectionate vor inlocui masele de oameni.
Fuller n-a prevazut rolul important al aviatiei si preconiza folosirea ei numai in scopuri de cercetare si
observare. Conceptia lui Liddel Hart a fost in acest sens mult mai precisa.
Nu trebuie uitat insa ca Fuller a fost un pionier si un propovaduitor al unei epoci noi a purtarii razboiului.
Dar teoriile lui Fuller au fost foarte putin luate in seama in tara sa. Ofiterii germani au fost insa foarte impresionati
de teoriile lui. Guderian si alti comandanti germani au recunoscut in mod deschis ca s-au inspirat din plin de
bogatia de idei a lui Fuller (si Lidell Hart) in privinta organizarii si intrebuintarii trupelor blindate germane.

Activitatea teoretica prodigioasa a lui Liddell Hart in domeniul istoriei si stiintei militare concretizata in
numeroase lucrari publicate unele in mai multe editii, scrierile sale, aparute inainte si dupa al doilea razboi mondial,
mentionez: A History of the Word War, 1914-1918 (Istoria razboiului mondial 1914-1918) , The Ghost of
Napoleon (Fantoma lui Napoleon), Science of Infantry Tactics (Stiinta tacticii infanteriei), The Defence of
Britain (Aparara Britaniei), Europe in Arms (Europa in arme), Defence of the West (Apararea Vestului), The
Remaking of Modern Armies (Reconstructia armatelor moderne), The Revolution in Warfare (Revolutia in
purtarea razboiului) si Detterent or Defence (Descurajare sau aparare).
Opera cea mai reprezentativa, mai ampla si mai cunoscuta a lui Lidell Hart este Strategy: The Indirect
Approach. O explicatie se cuvine asupra modului cum a evoluat insusi titlul acestei carti. Prima editie a aparut in
1929, purt nd titlul The Decisive Wars of History (Razboaiele decisive ale istoriei). Dupa cum precizeaza autorul,
aceasta a fost prima sa lucrare cu privire la strategia indirecta. In 1941, a aparut o noua editie sub titlul The
strategy of Indirect Approache (Strategia abordarii indirecte). Editiile din 1954 si 1967 poarta primul titlu pe care
l-am mentionat aici. Fiecare editie a fost completata cu idei sau chiar capitole corespunzatoare evenimentelor
desfasurate si noilor probleme cu care s-a confruntat g ndirea militara.
Fiind istoric militar si teoretician al strategiei, Lidell Hart a incercat sa imbine intr-o maniera proprie cele
doua preocupari, rezult nd de aici o metoda de cercetare prin care teoria strategica se sprijina pe faptele istorice, iar
istoria este astfel prezentata inc t sa justifice o anumita strategie. Unele dintre lucrarile sale sunt chiar structurate in
acest mod: mai int i o parte istorica, apoi o parte teoretica, urmarindu-se ca intre cele doua sa existe o asemenea
corelatie logica inc t sa se poata desprinde concluzii valabile. Metoda are avantaje si dezavantaje, ca orice metoda
stiintifica de altfel.
Inca din perioada interbelica, Lidell Hart a acordat o atentie deosebita noilor mijloace de lupta si influentei
lor asupra strategiei. El a remarcat in special rolul tancurilor, al trupelor mecanizate si marile posibilitati pe care
acesta le creeaza actiunilor manevriere. Dupa al doilea razboi mondial. El a relevat, printre primii, revolutia
produsa in domeniul militar prin aparitia armamentului atomic. Lidell Hart a atras atentia si asupra urmarilor
aplicarii automatizarii in purtarea razboiului, consider ndu-le nocive prin reducerea continua a rolului factorului
uman. Aceste probleme au facut obiectul cartii sale The Revolution in Warfare, aparuta in 1945.
Opera lui Lidell Hart a exercitat o influenta notabila asupra g ndirii militare contemporane. C nd in 1978,
cu ocazia unui interviu, Helmuth Schmidt, cancelarul de atunci al R. F. Germaniei, a fost intrebat cum intelege
strategia tarii sale, a spus ca o intelege in sensul marii strategii a lui Lidell Hart. Ne dam seama atunci ca, in mod
cert, ideea a fost receptata la nivelul oamenilor de stat si ca implicatiile ei vor fi importante.
Terminologia a evoluat ulterior si s-a ajuns la formula strategiei securitatii nationale, exprim nd o
modalitate mai cuprinzatoare de abordare a problemelor referitoare la aparare si securitate. Teoria marii strategii
conduce si la concluzii cu valoare metodologica, privind metodele si nivelurile de analiza si solutionare a
problematicii apararii si securitatii statelor.
Primul nivel este cel al politicii generale, care stabileste scopurile si interesele promovate de stat pe plan
intern si extern, in timp de pace si de razboi, elaboreaza liniile directoare ale doctrinei militare, adopta deciziile
privind declansarea si oprirea actiunilor militare, organizarea aliantelor politico-militare, resursele economice,
tehnice si financiare alocate fortelor armate. Al doilea nivel este cel al strategiei securitatii nationale, careia ii
revine dirijarea si coordonarea tuturor fortelor si mijloacelor de care depinde infaptuirea politicii statului pe aceasta
directie. Patru domenii principale sunt mentionate, de regula, in sfera de preocupari a strategiei securitatii nationale:
economic, politic, diplomatic si militar. Acestea inseamna ca mijloacele specifice domeniilor respective pot fi
folosite in functie de imprejurari, in variate modalitati si combinatii pentru atingerea unui obiectiv strategic. De
regula, in timp de razboi prevaleaza mijloacele militare. In timp de pace este normal sa fie utilizate in primul r nd
mijloacele politice, diplomatice si economice pentru solutionarea problemelor dintre state si intarirea securitatii
internationale. Pe l nga cele patru domenii principale, pot fi luate in considerare si alte mijloace care contribuie
intr-o masura sau alta la atingerea obiectivelor strategice: mijloacele cercetarii stiintifice si tehnologice, mijloacele
psihologice, juridice, culturale, educationale. Strategia securitatii nationale este chemata sa foloseasca toate aceste
mijloace potrivit specificului lor si, totodata, sa asigure corelarea, integrarea lor intr-o conceptie unitara. Al treilea
nivel este cel al strategiei militare, ale carei atributii principale sunt, in timp de pace, prevederea caracterului
viitorului razboi posibil, organizarea, inzestrarea si pregatirea fortelor armate, dezvoltarea relatiilor cu armatele
altor state, iar in timp de razboi, organizarea si conducerea operatiilor militare in vederea atingerii scopului politic
fixat.
Desigur teoria marii strategii, ca orice teorie strategica, poate avea interpretari si aplicatii diferite, in functie
de conceptiile, interesele si scopurile existente la un moment dat.
In Italia. G ndirea militara a copiat in general prevederile celei germane, indeosebi in ce priveste caracterul
total al razboiului, necesitatea invingerii rapide a inamicului, ceea ce era conditionat si de nivelul redus al
resurselor proprii necesare ducerii unui razboi de lunga durata si vulnerabilitatea dinspre mare a teritoriului.

In conceptiile teoriei militare cu privire la caracterul confruntarilor viitorului razboi se considera ca folosirea
trupelor blindate va avea un caracter limitat pe teritoriile Frantei si Peninsulei Balcanice din cauza reliefului
muntos, iar in deserturile din Africa de Nord si Orientul Apropiat era exclusa. Pe primul loc se situau actiunile
independente ale fortelor aeriene, care dispunea, in iunie 1941, de 2950 avioane. Reflect nd teoria razboiului aerian
independent, avansata in lucrarea generalului G. Douhet Il dominio dellarria, doctrina militara supraevalua
rolul aeronauticii.
Dezvolt ndu-si teoria, Douhet afirma ca dob ndirea suprematiei aeriene inseamna a invinge. A fi batut in aer
inseamna a fi invins fara speranta. Aceasta recunoastere, care dupa cum scria reprezenta pentru el o revelatie, la facut sa ajunga la concluzia ca pentru asigurarea apararii nationale este necesar, ba chiar suficient, sa se obtina, in
caz de razboi, suprematia aeriana.
Douhet a fost primul care a formulat cerinta ca aviatia sa fie considerata o componenta cu drepturi egale in
r ndul celorlalte componente ale fortelor armate. Datorita faptului ca viitorul razboi se va decide in aer, inzestrarea
si conducerea trebuie sa se ghideze dupa principiul: pe pam nt trebuie sa se opuna rezistenta, in aer sa se realizeze
atac in masa. In iulie 1929 el si-a expus teoria astfel: a) in perioada c t este necesar sa se obtina succesul in aer,
armata sa opuna rezistenta; b) marina sa se limiteze la actiuni defensive; c) armata aeriana sa aduca deznodam ntul.
Fara indoiala ca Douhet a tras unele concluzii false din desfasurarea primului razboi mondial. El a pornit de
la faptul ca in razboaiele duse pe uscat nu mai poate fi anihilata si ca forta ei va spori in viitor, dat fiind ca puterea
de foc a infanteriei va creste continuu. A doua concluzie gresita a lui Douhet a fost aceea ca este necesar ca toate
eforturile sa fie concentrate asupra bombardierelor strategice, trec nd total cu vederea folosirea tactica a aviatiei.
Intruc t considera misiunile armatei terestre si ale marinei ca secundare si doar defensive, teoreticianul militar
italian a apreciat ca este imperios necesara o cov rsitoare superioritate numerica a aviatiei proprii fata de cea a
inamicului.
In Uniunea Sovietica. In ansamblul ei, g ndirea militara sovietica, promotorii teoriei militare si-au intemeiat
elaborarile pe ideile formulate in domeniul militar de V. I. Lenin inainte de revolutie.
Analiz nd efectele noilor mijloace de lupta asupra structurii fortelor armate si artei militare, g ndirea militara
teoretica sovietica a apreciat judicios ca intrebuintarea iscusita a trupelor blindate si mecanizate, a aeronauticii si
trupelor de desant aerian va modifica in mare masura caracterul viitorului razboi si va imprima confruntarilor
impetuozitate, mare anvergura si ad ncime, un pronuntat caracter manevrier. Nu erau excluse nici formele
pozitionale de lupta pe anumite teatre sau directii operative izolate.
In jurul anului 1930 apar primele aprofundari ale teoriei operatiei si luptei in ad ncime in lucrarile lui M. N.
Tuhacevski, N. N. Vorfolomeev, P. Uborevici, V. K. Trandafilov, consideratii care au fost ulterior dezbatute si
ad ncite in cercul cadrelor superioare de comanda, fiind apoi consemnate in regulamente.
Consider nd ofensiva ca forma principala de lupta, teoria militara sovietica preconiza ca perioada esentiala a
viitorului razboi se va caracteriza printr-un mare numar de batalii la inaltime. Dorinta partilor beligerante de a
cuceri initiativa inca din primele ore ale razboiului obliga la atingerea acestui scop prin actiuni ofensive insumate in
batalii de int lnire.
In preajma celui de-al doilea razboi mondial s-au dezvoltat si teoria si practica defensivei, consider ndu-se
ca aceasta poate fi pozitionala sau manevriera, in functie de misiuni, de raportul de forte, ca si de teren.
In S.U.A. In raport cu pozitia geografica a tarii si cu interesele ei politico-militare, teoreticienii militari
americani au elaborat orientari doctrinare in carora accentul era pus pe cele mai notabile realizari in acest sens
apartin nd lui A. T. Mahan si respectiv, William Mitchell.
Generalul de aviatie William Mitchell, care a comandat aviatia americana pe frontul francez in 1917-1918,
poate fi apreciat ca un novator in domeniu. Relief nd rolul aviatiei de bombardament, el nu a neglijat nici pe cea de
v natoare, indispensabila pentru asigurarea securitatii aeriene. Cu o viziune mai larga dec t a lui Douhet, Mitchell
preconiza in 1920, iar apoi in lucrarea sa, Winged Defense. The Development and Possibilities of Modern Air
Power. Economic and Military, aparuta in 1925, baze aeriene avansate in exteriorul S.U.A., utilizarea rutei aeriene
pe la pol, precum si a trupelor aeropurtate. Discipolul sau, maiorul inginer Seversky, ii va sustine cu ardoare ideile.
Cu toate ca lucrarea lui Seversky Victory through Air Power dateaza din 1942, el sprijinise inca din 1939 tezele
lui Mitchell, suger nd reducerea rolului fortelor terestre si navale in favoarea celor aeriene. El a deschis calea
utilizarii sistematice a bombardamentului masiv.
Sintetiz nd principalele linii directoare ale evolutiei g ndirii militare in domeniul teoriei generale a stiintei
militare in rastimpul dintre cele doua razboaie mondiale se poate spune ca si ele au confirmat tendinta spre
tehnicizarea teoriei stiintei militare, spre ingustarea si specializarea ei, inc t greu se poate realiza o privire de
ansamblu asupra fenomenului militar, in maniera in care fusesera elaborate fundamentele teoretice ale acestuia in
opera lui Clausewitz. In esenta, este caracteristic pentru dezvoltarea inregistrata de teoria militara in intervalul dat
faptul ca ea a aprofundat razboiul in domenii partiale tehnice, mijlocind fara indoiala cristalizarea unor noi

cunostinte utile practicii, asa cum o confirma scrierile lui Douhet, Mitchell, Rougeron, Seversky si mai incoace
Asher pentru razboiul aerian, Fuller, Liddell Hart, De Gaulle si Einannsberger pentru tancuri.
In pofida faptului ca unii g nditori militari Visconti, Prasca, C. Rougeron, F. O. Miksche au incercat in
preajma celui de-al doilea razboi mondial sa schiteze fizionomia si desfasurarea operatiilor unui razboi al viitorului,
incercarile respective, prea ingust formulate, nu dau o imagine cuprinzatoare si n-au reusit sa surprinda razboiul in
modalitatea realizata de Clausewitz.
La o trecere in revista a istoriei g ndirii militare de p na la cel de-al doilea razboi mondial s-ar putea pune
intrebarea daca teoria militara a evoluat in sensul unei concordante firesti dintre conceptie si realitate. Nu credem
ca gresim c nd facem afirmatia ca in perioada data realitatea militara a luat-o, de regula, inaintea capacitatii de
intelegere a mutatiilor intervenite in evolutia fenomenului politico-militar, de elaborare a unei viziuni coerente,
integratoare asupra razboiului.
Note bibliografice:
[1] J. F. C. Fuller, Training Soldier for War, Londra, 1914, p. 43