Efectul vantului asupra pagodelor

1.Scurt istoric:
Primele cladiri inalte din lume se considera a fi pagodele traditionale din lemn aparute in Japonia acum mai bine de 1300 de ani
si care mai pot fi vazute si azi in orasele japoneze istorice, cum sunt Nara sau Kyoto.
Cuvantul pagoda defineste o cladire-turn costruita din marmura, piatra, caramida, lemn, fier sau bronz. Deseori se considera
ca Stupa indiana sta la originea acestor cladiri, in mare parte din cauza intereselor comune privind religia budhista.

Figura 1: Stupa indiana

Nu este imposibil ca la origine pagodele sa fi fost o cladire simpla rectangulara cu un etaj si doar apoi sa le fi fost adaugate
mai multe etaje pana s-a ajuns la forma de cladire-turn.Acest lucru putand fi rezultatul utilizarii lor pentru a pastra relicvele
budiste, care au fost considerate obiectele cele mai sacre din lume, reprezentnd Buddha, astfel ele trebuiau s fie constructii cu un
stil maiestuos i izbitor.

Figura2: Pagoda de lemn Yingxian (cea mai inalta si mai veche(1056) de acest tip,a consumat 3500m3 de lemn,are forma
octogonala si prezinta un aspect exterior de o cldire de cinci etaje i ase-streain, dar de fapt este de nou etaje. Nici mcar un
singur cui nu a fost folosit i ntreaga structur a rezistat peste 900 de ani de vnt i furtun i a rmas intacta n ciuda multor
cutremure puternice)

Figura 3: Pagoda Templu Songyue(cea mai veche de acest fel fiind construit in 520 si are 40m inaltime,12 fete si 15 nivele de
streasini)
Pagodele japoneze au venit din China in secolul al VI-lea odata cu Budhismul.Dar japonezii le-au construit doar din lemn si nu
au vazut nici un motiv de a realiza o scara interioara.Astfel etajele superioare ale unei pagode japoneze nu servesc nici unui scop
practic.In conformitate cu Atsushi Ueda, profesor de arhitectura la Kyoto Seika College, pagoda japoneza a evoluat de la un
turn de observatie la un turn care este el insusi observat-un fel de obiect de arta.

2.Generarea formei pagodelor:

Orice pagoda multietajata are o forma unica a structurii sale.Forma ei indica tipul de caracter al acesteia, cum ar fi subtire ca o
tanara copila sau grasa ca o doamna matura.
Pagodele multietajate sunt doar o serie de cladiri-pavilon adaugate pentru a realiza un anumit efect, si anume cel de cladireturn. Fiecare etaj isi diminueaza simultan din dimensiunile in plan si din inaltime,astfel trebuie sa ne hotaram doar asupra
dimensiunilor fiecarui pavilion.
Primul lucru de care se tine cont cand se determina forma pagodei este amplasamentul acesteia, fapt ce decide dimensiunea de
la baza si de la varful pagodei. Cum forma in plan a pagodelor este cea de poligon regulat aceasta poate fii egalata prin raza
cercului circumscris,notata cu R1. Dupa ce se decide numarul de laturin, se poate determina lungimea A1 fiecaruia dintre
acestea:

Cum fiecare latura este impartita in 3 camere de 4 stalpi, fiecare camera are dimensiuni aproximativ egale in elevatie, deci
inaltimea maxima a stalpilor de la primul etaj este 1/3*A1, iar inaltimea maxima a acoperisului este egala cu cea a stalpilor,deci
inaltimea maxima a primului etaj este:

Dupa ce avem dimensiunile primului etaj putem determina dimensiunile celui de-al doilea etaj:R2, A2, H2. De aceasta data
vom incepe prin calcularea inaltimii prin stabilirea unui parametru de reducere a inaltimii K1,astfel H2 se determina cu relatia:

Apoi putem determina si restul dimensiunilor:

Astfel se determina dimensiunile fiecarui nivel prin stabilirea unui coeficient de reducere, pentru nivelul 3 se va stabili
parametrul K2, pentru nivelul K3 ,etc. Regula ce se aplica la stabilirea parametrilor de reducere este:
K1<K2<K3<K4< Astfel ca varful se micsoreaza mai repede, iar conturul structurii devine o parabola
In timpul Dinastiei Tang(618-906d.H.), pagodele aveau forma patrata astfel ca parametrii de reducere ce se aplicau pentru
fiecare etaj erau egali intre ei, K1=K2=K3=K4=. Desi pagodele originale dinaintea Dinastiei Tang nu mai pot fi studiate, putem
invata forma unei pagode din temple din perioada de inceput a dezvoltarii budhiste in China prin studierea templelor japoneze.

Figura 4: Pagoda Horyuji, langa Nara, Japonia

Figura 5: 2 pagode cu parametrii de reducere diferiti.

Parametrii de reducere difera de la o structura la alta in concordanta cu misterioasa teorie traditionala chineza a numerelor.

3.Misterul pagodelor:

In ciuda faptului ca au fost construite fara cuie sau piese metalice, aproximativ 400 de pagode multietajate din Japonia, au
rezistat timp de mai multe secole la cutremure distructive si taifunuri puternice.
Rezistenta acestor structuri este datorata flexibilitatii lor,realizata prin metoda lor de asamblare.De fapt in timpul cutrenurelor
sau vanturilor puternice, nivelurile pagodelor se deplaseaza independent unul fata de altul, ca si cum ar performa un antic dans al
sarpelui.
Datorita conditiilor climatice din Japonia, constructorii japonezi au extins streasina cladirilor mult mai departe de pereti acest
lucru impiedica ca apa de ploaie sa coboare pe inaltimea peretilor si sa se infiltreze in fundatie, fapt ce altfel ar putea cauza
modificarea proprietatilor solului ce ar putea dece la degradari ale constructiei sau chiar la colaps.Folosind un nou aranjament
pentru decalarea grinzilor in consola care sprijina streasina, acoperisul templelor japoneze poate sta in consola in afara partilor
laterale ale structurii cu 50% sau mai mult din latimea generala cladirii. Un avantaj il reprezinta si faptul ca grinzile in consola
succesive duc la o reducere a pantei acoperisului dinspre centru spre exterior, creand catenarea domoala a liniei acoperisului
unica la casele traditionale japoneze.
Un alt motiv pentru care pagodele japoneze rezista in asemenea conditii se presupune a fii si masivul pilon central cunoscut
sub numele de shinbashira care se presupune ca pur si simplu se indoaie si se leagana in timpul unui taifun sau cutremur, dar
lucrurile sunt putin mai complicate de atat.
O serie de lucruri asigura ca pagodele sa nu se comporte ca un pin.Cel mai uimitor este ca pilonul central nu sustine nici o
incarcare. Unele modele de pagode nici macar nu se sprijina pe sol, ci sunt suspendate de la partea superioara atarnand usor prin
mijlocul cladirii. Greutatea cladirii este preluata in intregime de 12 stalpi exterioari robusti,care formeaza perimetrul patrat al
cladirii,si de inca 4 stalpi interiori amplasati in colturile unui patrat interior mai mic.
O alta caracteristica bizara a pagodelor este ca, deoarece cladirea se ingusteaza cu fiecare nivel, fiecare planseu este mai mic
decat cel de desubtul lui, astfel nici unul dintre pilonii verticali care preiau greutatea structurii nu este conectat la pilonul sau
corespunzator de de-aspura. Cu alte cuvinte, o pagoda de 5 etaje nu contine nici un stalp care sa preia sarcinile structurale din varf
pana-n baza. Un astfel de proiect nu ar fi permis de codurile japoneze actuale. Cladirile din lemn cu 2 sau 3 etaje, astazi, trebuie sa
fie prevazuti cu piloni care creaza o legatura ferma intre acoperis si fundatii.
O a treia particularitate a pagadelor o reprezinta streasinile largi care stau in consola peste fiecare etaj individual sunt incarcate
deliberat cu placi grele de grele de lut. In cazul in care ar exista crengi de copaci ingreunate de zapada, acestea ar fii intoarse
inapoi de catre trunchi la prima adiere de vant.Ar fi usor ca streasinile sa fie realizate dintr-un material mai usor,cum ar fi sindrila
de lemn in locul placilor de lut. Deci atat greutatea cat si dimensiunea streasinei trebuie sa reprezinte un indiciu pentru capacitatea
portanta a pagodei. Aceste streasini late pot fi comaparate cu polul de echilibru al unei persoane care merge pe sarma. Datorita
efecrelor inertiale, cu cat masele de la cele 2 capete sunt mai mari cu atat este mai usor pentru acrobat sa-si mentina echilibrul.
Acelasi lucru este valabil si pentru comportarea pagodelor. Cu streasinile extinse in toate directiile ca si cum ar fi poli de
echilibru zicea Dl.Ueda, constructia raspunde chiar si celui mai puternic soc indus de cutremur printr-o pendulare usoara si nu
una rapida si haotica. Astfel, constructorii japonezi de acum mai bine 1000 de ani au anticipat conceptele moderne ale ingineriei
structurale: rigiditate, moment de inertie si raza de giratie.
O alta caracteristica care face comportarea structurala a pagodei diferita de cea a unui copac, este ca in mod curios planseele
sale individuale nu sunt de fapt legate unul pe altul. Ele sunt asezate una peste alta ca o gramada de palarii. Legaturile sunt
realizate sub forma de console care permit o aluncare usara a acestora in jurul pilonului.
Pilonul central este realizat din cea mai dreapta parte din chiparosul japonez, aceasta bucata de lemn fiind formidabil de
scumpa, deci este imposibil ca pilonul central,la dimensiunile sale, sa nu aiba nici un rol structural si ca singurul sau rol sa fie de a
sprijini cele 9 inele si bijuteria sacra care impodobeste partea superioara a pagodei. Si de asemenea shinbashira este o inventie pur
japoneza negasindu-se la pagodele din alte zone, fiind si un simbol religios cu scopul de a capta, prin capatul inglobat in pamant, a
spiritelor din lumea interioara.
Pentru a intelege rolul pilonului ar trebui sa vizionam incercarile realizate de Shuzo Ishida, un inginer structurist la Kyoto
Institute of Technology. Dl.Ishida,cunoscut elevilor sai ca profesorul Pagoda, a construit o serie de modele pe care le-a incercat
pe o masa vibranta. Unele din modele au pilonul central atasat pe pamant,altele il au susutinut la al 2-lea nivel sau cu el suspendat
de al cincilea nivel. Comparativ cu un , model cu nici un pilon central,dl. Ishida constata ca cel cu coloana centrala ancorata
rezista mai mult, si este de cel putin 2ori la fel de puternic ca orice alt aranjament shinbashira.
Ceea ce a fost gasit de mesteri la inceput prin incercari si erori, au condus la o incarcare laterala mare, iar daca pagoda isi
pierde pozitia planseelor acestea ar putea sa sa se miste in orice directieunul fata de altu. Vazuta dintr-o parte pare ca pagoda face
un dans al sarpelui fiecare planseu miscandu-se in directia opusa fata de cel de deasupra sau cel dedesubt).Dar daca un pilon
central este introdus intr-o gaura in centrul cladirii asemanator unui surub strans lejer, fiecare nivel va fii constrans de a se balansa
foarte mult pe oricare dintre directii datorita loviturilor din plan intern de aceasta prindere centrala. Dar si mai bine, de fiecare data
cand un planseu se loveste de pilonul central o parte din energia sa este preluata de acesta, care poate fi foarte usor transmisa la
pamant. Pe scurt, shinbashira se comporta ca un pendul fix enorm supus la impingeri reduse datorate oscilatiilor separate ale

planseelor. Desi nu au cunoscut nici un principiu matematic, mestesugarii vechi pareau sa aiba o intelegere innascuta a principiilor
care stau la baza a ceea ce astazi este cunoscut sub numele tuned mass damping.
Deci, misterul privind rezistenta si stabilitatea pagodelor consta in suma a 3 factori care se consolideaza reciproc: inertia data
de streasinele extra-lungi, dispunerea planseelor sub forma de gramada de palarii care le ofera acestora libertatea de a se deplasa
in orice directie indendent unul fata de altul, dar mai ales capacitatea de a absorbi energie a pilonului central. Acestea 3 reprezinta
o realizare a ingineriei structurale.