You are on page 1of 34

Indicatii speciale folosite la trimiterile postale

`1.

Istoria postei romane

2. Trimiterile postale
3. Indicatii speciale

Bibliografie
Anexe
Formulare

1. Istoria postei romane


Posta este una dintre cele mai democratice institutii, care asigura mentinerea permanenta a
legaturilor comerciale si spirituale dintre oameni. Indeplinirea acestei misiuni nobile a urmarit
pas cu pas dezvoltarea civilizatiei umane, originile sale pierzandu-se in negura istoriei.
Dezvoltarea relatiilor interumane si sociale a determinat o perfectionare necontenita a
structurilor organizatorice si a proceselor tehnologice specifice acestui sector. Astfel, posta
este considerata, in prezent, una dintre ramurile importante ale industriei serviciilor.
Posta Romana si-a inceput adevarata revigorare in anul 1991, prin punerea in aplicare a
"Conceptului National al R.A. Posta Romana" si dezvoltarea acestuia prin documente strategice
si programe guvernamentale. In acest context, au fost stabilite obiective concrete de
dezvoltare a infrastructurii postale, de realizare a unui cadru legislativ corespunzator, de
diversificare si modernizare a serviciilor postale. Prin actiunile intreprinse, s-a urmarit atingerea
si mentinerea unui nivel calitativ superior al serviciilor postale si alinierea acestora la cerintele
impuse de integrarea in serviciile intercomunitare. Acest obiectiv este indeplinit prin
restructurarea radicala a infrastructurii sale, cu implicatii profunde asupra organizarii teritoriale
a regiei, modernizarii tuturor domeniilor de activitate, informatizarii retelei postale atat la nivel
managerial, cat si operational, precum si prin retehnologizarea sectoarelor productive. In
conditiile unei concurente tot mai puternice, comunicatiile postale din Romania trebuie sa-si
mentina ritmul accelerat de dezvoltare propus, astfel incat sectorul postal sa-si intareasca
pozitia cuvenita in infrastructura publica a tarii, iar reforma postala sa se dovedeasca intradevar o investitie de viitor.
In general, dar si in particular, in Romania, serviciile postale au fost create cu scopul asigurarii
unor legaturi permanente intre oameni. Necesitatea permanentizarii acestor legaturi a condus
la crearea de servicii specializate pentru satisfacerea acestor nevoi. Existenta serviciului postal
este cunoscuta inca din antichitate. In Egipt si in Persia, au existat, din cele mai vechi timpuri,
releuri de curieri pedestri si calareti pentru transportul corespondentei si a ordinelor regale. In
Imperiul Roman, serviciul de posta a luat fiinta in anul 510 i.e.n. Dupa cucerirea Daciei, romanii
si-au extins reteaua serviciilor postale ("cursus publicus") pentru a asigura o legatura
permanenta intre Roma si noua provincie. legatura se facea prin cetatea Drubetis (DrobetaTr.Severin), unde se gasea podul de peste Dunare, construit de Apolodor. Serviciul postal din
acea vreme era organizat in posta rapida ("cursus velox ") si posta de marfuri ("cursus
clabularis"). Posta romaneasca isi are radacinile si este cunoscuta inca din Evul Mediu. Ea s-a
nascut din nevoia de a transmite poruncile voievozilor pana la limitele teritoriului aflat in
stapanirea lor. Curierii domnului se slujeau de cai, pe care locuitorii satelor si oraselor
tranzitate erau obligati sa-i puna la dispozitie. Primul document privind existenta serviciilor
postale pe teritoriul tarii noastre este "Hrisovul", dat de domnitorul Mircea cel Batran, in anul
1399, la Giurgiu. Prin acesta, localitatile erau obligate sa puna la dispozitia curierilor domnesti
mijloace de transport, cai si carute pe doua roti, numite olace. La inceputul ei, posta cuprindea
mai ales serviciul de transport al calatorilor si a corespondentei oficiale a domnilorsi marilor
dregatori.

In a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, domnitorul Constantin Mavrocordat stabileste ca toti


curierii sa treaca la stat, cu toate cheltuielile. Se construiesc localuri pentru calatori si
functionari - asa numitele hanuri de posta -, grajduri pentru cai etc. si se accepta si calatoria
publicului cu postalioanele, contra unei taxe.
In continuare, evolutia dezvoltarii serviciilor postale este ascendenta, existand si perioade de
stagnare in timp de razboi si de ocupatie a tarilor romanesti.
Pana la revolutia din 1848, postele au fost arendate unor particulari, de regula pentru perioade
de cate 3 ani. Dupa 1850, in orasele de resedinta administrativa, statiile de posta orasenesti
au fost transformate in birouri postale. In acea perioada, existau 30 de curse postale, cu statii
de posta, al caror punct nodal era Craiova.
Din anul 1852, este organizat serviciul de corespondenta pentru particulari, sub supravegherea
Ministerului de Finante.
Intre anii 1857-1862, se introduce, etapizat, monopolul de stat asupra activitatii de posta. La
12 noiembrie 1857, o comisie intrunita la Iasi a hotarat introducerea timbrelor postale pe
teritoriul Moldovei. Au fost tiparite cu o presa manuala, bucata cu bucata, patru valori ale
primei emisiuni "Cap de bour ", pusa in vanzare pe data de 22 iulie 1858:
Nr.exemplare

Tiraj total

27 parale
54 parale
81 parale
108 parale

6.016
10.016
2.016
6.016

Valoarea
celor
vandute
3.691
4.772
709
2.574

La 23 iulie 1862, a fost emis Decretul 527 privind unificarea administratiilor postale
din Moldova si Muntenia, masura realizata incepand cu 1 august acelasi an.
In urma unificarii, conducerea directiei generale a fost incredintata lui Panaiat
Sevescu, care functiona in aceeasi calitate in Muntenia din decembrie 1860.
Perioada postei moderne a inceput acum 134 de ani, in 1864, cand domnitorul
Alexandru Ioan Cuza a unit serviciul postal cu cel telegrafic, la care in 1893 s-a
adaugat si serviciul telefonic, luand nastere simbolul PTT.
Aceasta decizie a fost luata in sedinta Consiliului de Ministri, care a avut loc in ziua de
29 august 1864, sedinta desfasurata sub conducerea Domnitorului Alexandrul Ioan
Cuza.
In calitate de director general al postelor si telegrafelor, a fost numit maiorul Cezar
Librecht, care ocupa functia de inspector general al telegrafelor inca din luna mai
1859.
Prima lege de organizare a ramurii de comunicatii purtand denumirea de "Lege
telegrafo-postala "a intrat in vigoare cu incepere din 1 ianuarie 1865, data de la care
a fost reglementata si situatia personalului, prin statut propriu. Printre prevederile
cele mai importante introduse in legile postale dupa anul 1864, care au modernizat

posta si au apropiat-o de administratiile postale mai evoluate, amintim:


-despartirea serviciului de diligente de cel de scrisori;
predarea scrisorilor insuficient francate numai dupa achitarea taxelor respective;
- stabilirea despagubirilor pe care le platea posta in situatiile care ii erau
imputabile;
organizarea postei rurale si intocmirea instructiunilor de lucru;
introducerea abonamentelor de presa;
intocmirea nomenclaturii postale a localitatilor rurale;
- stabilirea a doua limite de taxe pentru scrisori, loco si alte localitati;
instalarea cutiilor de scrisori stradale;
introducerea taxei de inregistrare;
introducerea AR-ului, a cartii postale, a mandatului postal, a taxei de reclamatie,
montarea de casute postale.
La 1 mai 1865, se introduce serviciul abonamentelor prin posta la presa din tara si
strainatate, administratia postala percepand un comision fix de 10% din costul
abonamentului, plus cheltuielile de expediere a sumelor si francarea trimiterilor.
Tot in anul 1865, este organizat serviciul de posta rurala, care asigura legatura intre
comune, prin curse de factori. Se infiinteaza cateva sute de circumscriptii rurale,
grupate in jurul unor oficii postale.
In luna august, se infiinteaza in Bucuresti inca 4 birouri de posta,sucursale ale biroului
existent, noile birouri fiind amplasate in Calea Craiovei (Calea Rahovei), Calea Mosilor,
Calea Mogosoaiei (Calea Victoriei) si Str.Belvedere.
La 1 iulie 1871, intra in vigoare prima lege de organizare a personalului, insotita de
"Regulamentul pentru fixarea atributiunilor functionarilor telegrafo-postali".
La 16 feburarie 1874, se infiinteaza "biroul statistic al postelor si telegrafelor " pe
langa divizia contabilitatii.
Cu incepere din 1 mai 1874, intra in vigoare "Legea pentru serviciul de posta rurala ",
care a avut ca efect imediat infiintarea unui numar de 115 birouri postale rurale.
In perioada 15 septembrie - 9 octombrie 1874, la Berna se desfasoara primul Congres
Postal in cadrul caruia s-a decis creearea Uniunii Postale Universale, Romania fiind
unul dintre cei 22 de membri fondatori ai organizatiei.
La acest Congres, Romania a fost reprezentata de George Lahovari, director general al
postelor si telegrafelor.
La 28 martie 1875 se infiinteaza primul serviciu de posta ambulanta pe relatia
Bucuresti-Itcani, iar in anul 1876 pe relatia Bucuresti-Varciorova.
Dupa anul 1883, se introduc:
- primele planuri de indrumare pe linie de cartare;
- timbrele porto;
- serviciul de incaso si mandatul telegrafic.
In anul 1894, dupa modelul unor cladiri similare din occident, incepe constructia
Palatului Postelor, care va fi dat in functiune in anul 1900.

In anul 1925, adminstratia PTT a preluat exploatarea unei noi ramuri de


telecomunicatii, radiotelegrafia (comunicatiile radioelectrice,c um se zicea pe atunci),
fiind adaugata o noua litera simbolului care a devenit PTTR.
In perioada interbelica, administratia de posta si telecomunicatii a fost trecuta in
cadrul Ministerului Lucrarilor Publice si Comunicatiilor, structura organizatorica fiind
initial bazata pe directii regionale.
In anul 1938, constatand faptul ca Administratia PTT se afla intr-o stare de deficienta,
au fost adoptate trei legi fundamentale, prin care s-a reorganizat activitatea in spirit
comercial:
- legea de organizare;
- legea de exploatare;
- legea pentru statutul personalului.
Legea de organizare din iunie 1938 a instituit ca principiu fundamental separarea
clara a celor trei mari activitati, derivate din atributele administratiei si
anume:conducere, exploatare si control.
Conducere - Administratia centrala;
Exploatare - Oficiile postale;
Control - Inspectoratele de tinuturi.
Prin lege, au fost diminuate considerabil atributiile si competentele subunitatilor
teritoriale in domeniul financiar-contabil, atributiile si competentele in domeniul de
personal fiind preluate in totalitate la nivelul administratiei centrale.
Date privind structura in anul 1938:
Personal:
Directia generala
Inspectoratele de tinuturi
Executie la oficii
Factori postali rurali
Intretinere linii telefonice
Total personal bugetar
Personal nebugetar -sefii oficiilor autorizate
Total general

842
177
10.734
2.766
1.058
15.577
996
16.573

Reteaua operativa:
Birouri postale,din care:
Oficii de stat
Oficii autorizate

6.681
734 (21
sezoniere)
996

In statii CFR:
Servicii posta si telegraf
Numai telegraf
Agentii comunale
Birouri ambulante atasate la trenuri (vagoane
postale)
Circumscriptii rurale

152
197
4.292 (notari)
400
2.413

In perioada postbelica, conceptia structurii organizatorice a ramurii de posta si


telecomunicatii este derivata din impartirea administrativ - teritoriala a tarii.
Astfel, in perioada cand teritoriul national a fost organizat in regiuni avand in componenta lor
raioane, structura organizatorica a administratiei de posta si telecomunicatii era bazata pe
existenta directiilor regionale de posta telecomunicatii, avand in subordine directa oficii
raionale bilantiere, ca dupa 1968, odata cu infiintarea judetelor, sa fie constituite directii
judetene de posta si telecomunicatii (DJPTc), care au functionat pana in anul 1991.
In afara de DJPTc si DPMB, in cadrul Directiei Generale a Postelor si Telecomunicatiilor
(DGPTc), functionau unitati specializate pe activitati, cele mai cunoscute fiind:
- Directia Transporturi Postale Bucuresti (DTPB), unitate coordonatoare pe ramura a
problemelor specifice prelucrarii si transportului trimiterilor postale, indeplinind totodata
atributiile de birou de schimb international;
- Directia de Expediere a Presei (DEP), unitate specializata in operatiunile de preluare a presei
din tipografii, conditionarea coletelor si expedierea acestora, precum si relatiile cu editurile,
redactiile si tipografiile;
- Oficiul special pentru editarea timbrelor si controlul mandatelor constituit din comasarea a
doua entitati: OSCM - oficiul special pentru controlul mandatelor si OSEDT-oficiul special
pentru editarea si distribuirea timbrelor.
In anul 1955, a fost promulgat Decretul 197 prin care era stabilit obiectul de activitate al
ramurii de posta si telecomunicatii, fiind din nou consfintit monopolul absolut al statului in
acest domeniu.
Dupa anul 1989, au avut loc profunde transformari in administratia centrala a statului,
reflectate in ramura noastra prin infiintarea Ministerului Postelor si Telecomunicatiilor,
denumit ulterior Ministerul Comunicatiilor.
La nivel central, pentru conducerea activitatii operationale, a fost creata in luna septembrie
1990 Regia Autonoma "ROMPOSTTELECOM", care a functionat pana in luna iunie 1991, prin
aceasta masura fiind realizata separarea intre organul de reglementare si operatorul
serviciilor.
Necesitatea comunicarii la distanta a existat de prea multe secole pentru a le numara
aici...Modalitatile de comunicare au depins de multi factori, intre care imaginatia si mijloacele tehnice
de care a dispus omul. Oricat am scotoci prin istorie, e greu de gasit o modalitate de comunicare mai
larg raspandita decat POSTA. Insa de la anticele stafete (sau curieri) pana la avioanele-curier din zilele

noastre e o cale atat de lunga..


Evolutia postei pe teritoriul Romaniei urmeaza indeaproape evolutia istorica si economica a tarii.
Abia dupa intemeierea Moldovei si Munteniei se poate vorbi iar de curieri calari, majoritatea ai
domnitorilor, care transmiteau porunci sau aduceau vesti inclusiv din alte tari. Pentru asigurarea
rapiditatii circulatiei curierilor, satele prin care treceau acestia erau obligate sa asigure cai de schimb
odihniti. Aceasta obligatie a locuitorilor satelor tranzitate de curieri a fost se pare - legiferata, cel
mai vechi document privitor la acest subiect fiind un hrisov din anul 1399 al lui Mircea cel Batran,
prin care satul Pulcauti era scutit, printre altele de cai de olac, olacul (o caruta usoara) fiind un
mijloc de transport pentru bagaje, pachete, etc. De altfel si curierii erau numiti in acele vremuri
olacari.
Stabilitatea sau instabilitatea domniilor, principiile acestora, calamitatile naturale, razboaiele si multe
altele faceau ca insasi existenta acestor comunicatii sa aiba numeroase fluctuatii in timp. Totusi ele au
capatat o traditie iar modul de organizare devenea tot mai cunoscut. Statul, prin dregatorii sai, se ocupa
de aceasta problema, alegand traseele drumurilor, organizand relee postale (locul unde se schimbau
caii) si mai tarziu licitatiile prin care se concesionau postele, numite la inceput menziluri.
Veriga slaba a sistemului era ca menzilurile aveau caii si hrana acestora in intretinerea satelor, care le
percepeau ca o corvoada impovaratoare. Primele menziluri, conduse de un capitan, dateaza se pare, de
la inceputul sec. XVIII.
Statul este din ce in ce mai interesat in buna functionare a sistemului; incep sa apara unele
reglementari atat in Moldova cat si in Muntenia, ba chiar si primele tentative de a lua asupra sa
cheltuielile de intretinere a postelor.
In 1775 Alexandru Ipsilanti aduce modificari substantiale serviciului postal, atat in sens administrativ
(Statul preluind cheltuielile de intretinere a serviciului) cat si organizatoric, transportul postal fiind
accesibil de acum si persoanelor particulare, contra cost. Un alt element important in aceasta
organizare era ca, de acum, caii urmau sa fie cumparati si nu rechizitionati.
Ulerior intretinerea efectiva a postelor a fost concesionata unor persoane particulare, contra unei
subventii din partea Statului.
Razboaiele inceputului de secol XIX au adus multe prejudicii serviciului postal dar sensul pe care l-a
avut evolutia acestuia a fost net ascendent.
S-a marit numarul traseelor deservite de posta, s-a marit treptat baza materiala de care dispunea, s-a
extins aria serviciilor puse la dispozitia celor interesati (spre exemplu s-a admis expedierea scrisorilor
particulare, a grupurilor cu bani si a trimiterilor expres).
In anul 1854
Romaniei,
telegraf a
acum si
Anul 1858

se realizeaza o prima linie telegrafica pe teritoriul de atunci al


intre Giurgiu si Bucuresti, urmata foarte repede de legarea prin
Bucurestiului de Brasov, de Braila si de Craiova. Se infiinteaza
primele oficii telegrafice.
consemneaza un eveniment deosebit: aparitia primelor timbre

Poza reprezentand "Caruta de posta valaha realizata


de M Aman in anul 1850"

postale in Moldova, de mult celebrele cap de bour.


Urmeaza Unirea Principatelor, unirea serviciilor telegrafice fiind infaptuita in acelasi an, 1859. Unirea
serviciilor postale a urmat in 1862, primul Director al postelor reunite fiind Panaiot Savescu. Din 1864 dateaza
reunirea serviciului telegrafic cu cel al postei, cu un nou director general, in persoana lui Cezar Librecht.
In 1865 apare prima Lege de organizare telegrafo-postala. Se introduc uniforme, se face o prima incercare de
organizare a unui serviciu postal rural. In 1869, dupa desfiintarea oficiilor postale straine care functionau in tara,
Romania indeplineste, in limitele granitelor sale, serviciul international de posta si telegraf.
Urmare a instalarii retelei feroviare, posta se adapteaza atat in ceea ce priveste mijloacele de transport cat si
serviciile puse la dispozitie in localurile statiilor de cale ferata. Atat a doua jumatate a secolului XIX cat si
inceputul secolului XX, in contextul evolutiei Romaniei, transforma POSTA intr-una din cele mai importante
institutii ale Statului. Spatiul nu ne permite sa consemnam toate evenimentele acelei perioade dar nu putem
trece peste anul 1874, anul infiintarii UNIUNII POSTALE UNIVERSALE, eveniment la care Romania a luat
parte ca membru fondator.
In anul 1892 apare prima lege de exploatare telefonica, noul sector fiind preluat de Directia Generala a
Telegrafelor si Postelor.
Cele doua razboaie mondiale, in timpul carora posta a fost la fel de activa, au lasat urme adanci in evolutia
institutiei. Romania Mare, asa cum a existat in perioada interbelica a insemnat un salt urias, cu un efort pe
masura, pentru deservirea unui spatiu si a unei populatii pe masura evolutiei istorice a tarii. Toate acestea in
trendul pe care evolutia tehnicii mondiale il impunea.
Al doilea razboi mondial a adus dupa sine schimbari politice radicale, la fel si dupa anul 1989. Posta devine
intr-o prima faza Regie Autonoma (1991) apoi Companie Nationala (1998). Astazi se poate vorbi despre cele
peste 7000 de unitati postale, dintre care mai mult de 1000 informatizate. Ca institutie,Posta si-a indeplinit rolul
sau fundamental si a ramas la dispozitia populatiei, astazi mai mult ca oricand fiind deschisa schimbarilor pe
care comunicarea, la nivel mondial, le aduce intr-un ritm alert.
Ne bucuram si acum cand vine postasul si ne aduce o scrisoare, ziarul sau pensia.

Matritele originale din otel cu care s-au tiparit valorile din prima emisiune Cap de
Bour - Moldova 1858 si matrita unui timbru de 10 parale ramas neaprobat.

Scrisori oficiale dinperioada anilor 1860

Steag - Societatea Sborul si Credinta a Corpului Conducatorilor Postali din Tara

Posta Romana intre istorie si prezent


Autor: Ion MORARU - Sectiunea Social

Pe teritoriul Romaniei posta s-a nascut in negura evului mediu, cand poruncile voievozilor trebuiau sa ajunga
pana in cel mai indepartat loc al stapanirii lor. Curierii se slujeau de cai pe care locuitorii satelor si targurilor
tranzitate erau obligati sa-i puna la dispozitie. Primul document ce atesta existenta serviciilor postale pe
teritoriul tarii este un hrisov dat in anul 1399 de domnitorul Mircea cel Batran la Giurgiu. Intai posta cuprindea
transportul corespondentei domnitorilor si a marilor dregatori iar mai apoi a asigurat si transportul calatorilor. In
timpul domniei lui Constantin Mavrocordat (la jumatatea secolului XVIII) s-a inceput construirea hanurilor de
posta si a grajdurilor pentru cai si s-a acceptat calatoria cu postalioanele contra unei taxe. Dupa anul 1850
statiile de posta orasenesti au devenit birouri postale. Anul 1852 consemneaza infiintarea serviciilor de
corespondenta iar din 1857 s-a hotarat introducerea timbrelor postale pe teritoriul Moldovei. In ziua de 22 iulie
1858 s-au pus in vanzare timbrele "Cap de bour" (devenite astazi o raritate filatelica), ele fiind tiparite cu o
presa manuala la Iasi. In anul 1859 un plic cu timbru de "40 de parale", trimis de Posta Bacau catre Ministerul
de Finante al Moldovei, a ajuns in 4 zile la Iasi. In iulie 1862 domnitorul Alexandru Ioan Cuza a unificat

administratiile postale ale Moldovei si Tarii Romanesti iar doi ani mai tarziu a unit serviciul postal cu cel
telegrafic. Odata cu prima lege de organizare postala, la 1 mai 1865 a aparut serviciul de posta rurala si au fost
introduse abonamentele prin posta la presa. In anul 1879 s-a infiintat primul serviciu de posta ambulanta, pe
relatia Bucuresti Itcani (Suceava) iar intre anii 1894 1900 s-a construit in Bucuresti Palatul Postelor.
In anul celei mai mari dezvoltari capitaliste, 1938, in Romania erau 2766 factori postali rurali si 734 de oficii
postale (21 sezoniere), multe dintre ele fiind in statiile CFR. Dupa directiile regionale de posta, care au
functionat pana in anul 1968 si directiile judetene (ce au functionat pana in anul 1990), s-au infiintat 10 directii
regionale de posta una fiind si la Bacau, pe Calea Marasesti, nr. 8. In anii 2002 2003 s-au universalizat
serviciile postale interne si internationale.
In prezent Compania Nationala Posta Romana are peste 34.000 angajati si peste 7100 oficii postale (peste 150
dintre acestea fiind informatizate). Anual compania distribuie 7,5 milioane de adrese si 500 milioane de trimiteri
postale, cu destinatii in Romania si in peste 220 de tari ale lumii. Compania nationala Posta Romana asigura
servicii de curierat rapid, servicii financiare si servicii de marketing. Dan Mircea Toader, directorul general al
Companiei Posta Romana, a declarat zilele trecute la Tg. Ocna (unde a fost prezent la inaugurarea sediului nou
al oficiului postal din localitate) ca "acum compania este una de prim rang, angajatii sai putand avea satisfactia
de a fi concurenti cu cei care lucreaza la banci. Clientii trebuie sa recunoasca in Posta Romana unul dintre
prestatorii care au ceva de spus, contravaloarea serviciilor pentru anul 2008 fiind de 125 milioane de euro, in
contrapartida distribuind un milion de euro lunar. In plus, compania este cel mai mare distribuitor de relatii din
mediul privat, ea mai lucrand doar in proportie de 20 la suta cu statul roman.

2. Trimiterile postale
Accesul direct este un canal preferenial care asigur, prin intermediul
operatorilor potali desemnai, clienilor mari accesul parial la gama de produse interne a rii de
destinaie.

Este un serviciu pentru volume mari de trimiteri coninnd publicitate, periodice


i comunicri de afaceri, sau pentru documentele premergtoare vnzrii prin pot. Acest serviciu se
bucur de tarife i soluii favorabile, identice cu cele oferite clienilor serviciului intern din ara de
destinaie.

Pentru acestea, fiecare client trebuie s ndeplineasca condiiile operaionale cerute de ara de
destinaie (numr minim de trimiteri pe expediie, condiii de ambalare, mod de transmitere cu
documente specifice). Acestea difer de la ar la ar.
Descrierea produsului:

Trimiteri potale care circul deschise - foi volante (citaie, hotrre, extras de
sentin, proces verbal, notificare etc); se prezint pe formulare speciale
cuprinznd dou pri:

ntiinarea (recomandata propriu-zis);

dovada (confirmarea de primire).

Formularele emise de persoanele juridice abilitate se tipresc cu aprobarea


C.N.P.R. (pe imprimat trebuie s fie tiprit meniunea corespunztoare). Punerea
n circulaie i utilizarea unor formulare de ndeplinire a procedurii, altele dect
cele aprobate de C.N.P.R. , conduce la neacceptarea lor la prezentare.

Se recomand expeditorilor ca actele de procedur s prezinte o band adeziv


(autocolant) care s permit afiarea lor.

Textul ntiinrii se redacteaz de ctre expeditor n funcie de scopul urmrit


(exemplu: citaie, comunicare, hotrre, extras din sentina, proces verbal,
notificare etc). Extrasele sentinelor i deciziilor circul anexate la actele de
procedur.

Serviciul se ofer numai n sistemul de vitez neprioritar.

Termeni si conditii de transport


CONDITII GENERALE PRIVIND FURNIZAREA SERVICIILOR POSTALE:
FAN Courier ofera servicii incluse in sfera serviciului universal, dar si neincluse in sfera
serviciului universal in urmatoarele conditii:
FAN Courier accepta doar expeditiile ambalate si etichetate in mod corespunzator de
catre expeditor.
Preluarea trimiterii postale se realizeaza prin personalul angajat la punctele de lucru FAN
Courier sau de la adresa indicata de expeditor prin curier; in cazul expeditiilor incorect
ambalate de catre expeditor, FAN Courier nu raspunde de nici o eventuala deterioare a
expeditiei pe timpul transportului.
Predarea trimiterii postale se face la adresa indicata de expeditor, personal catre destinatar
sau catre persoana autorizata sa primeasca trimiterea postala.
FAN Courier are dreptul de a refuza predarea catre destinatar a trimiterii postale in
urmatoarele cazuri:
Expeditorul nu a platit integral tariful corespunzator trimiterii postale;

Ambalajul trimiterii postale prezinta inscriptii care contravin ordinii publice sau
bunelor moravuri sau trimiterea postala consta in bunuri care contravin ordinii publice
sau bunelor moravuri, daca se depun neambalate;
Daca, dupa preluarea trimiterii postale, rezulta in mod neindoielnic, in urma utilizarii
unor metode de observare rezonabile care sa nu afecteze secretul corespondentei, ca
trimiterea postala contine bunuri interzise la transport sau care nu respecta conditiile
speciale de transport;
Daca, dupa preluarea trimiterii postale, aceasta a produs sau poate produce iminent
pagube persoanelor, mediului, instalatiilor utilizate sau altor trimiteri postale.
FAN Courier nu va utiliza pe intreaga perioada in care se afla in detentia trimiterii
postale, metode de manipulare a trimiterilor postale care prin activitatea angajatilor sai
sau a factorilor externi pot altera, deteriora trimiterea postala ori continutul acesteia.
De asemenea FAN Courier nu conditioneaza prestarea serviciilor postale de deschiderea
trimiterii postale, nu va deschide trimiterea postala pana la destinatie si nu va utiliza
metode de manipulare care ar da posibilitatea oricarei persoane de a lua cunostinta de
continutul trimiterii postale.
In cazul serviciului "Ramburs", FAN Courier va incasa la predarea trimterii postale
contravaloarea bunului care face obiectul acesteia, declarata de expeditor, si o va
transmite ulterior expeditorului.
In cazul serviciului "Restituire", FAN Courier va prelua in schimbul trimiterii postale alt
colet,plic, sau orice alt produs solicitat de expeditor.
"Confirmarea de Primire"(AWB scanat) se trimite pe fax/e-mail la solicitarea in scris a
expeditorului.
FAN Courier va returna expeditia clientului expeditor cu aplicarea unui tarif egal cu cel al
AWB-ului de tur, daca trimiterea nu a putut fi predata destinatarului din urmatoarele
motive:
Adresa destinatarului nu exista sau la acea adresa nu exista nicio constructie unde
trimiterea postala sa poata fi predata;
Destinatarul/persoana autorizata sa primeasca trimiterea postala, nu a fost gasita la
adresa indicata, iar termenul de pastrare la punctul de contact deservit de personal a
expirat;
Destinatarul sau persoana autorizata sa preia trimiterea postala a refuzat primirea.
In ipoteza prevazuta la punctul 2 dar si in oricare alt caz care nu se incadreaza intre cele
trei mentionate mai sus, FAN Courier va notifica destinatarul despre existenta unei
expeditii, punctul de lucru de la care o poate ridica si va pastra expeditia timp de 15 zile
la punctul de lucru care urma sa faca livrarea.
Trimiterile postale care nu au fost predate destinatarului si nici returnate expeditorului
vor fi pastrate timp de 6 luni in depozitul FAN Courier din Bucuresti.
Daca in acest timp expeditorul sau destinatarul nu au revendicat expeditia aceasta va
trece fara vreo nicio notificare sau formalitate prealabila in proprietatea FAN Courier .
Pentru orice pastrare a expeditiei la dispozitia expeditorului sau destinatarului FAN
Courier va percepe un tarif de 1 leu/zi.
FAN Courier garanteaza livrarea oricarei expeditii in bune conditii si in deplina
confidentialitate, oriunde pe teritoriul Romaniei in termen mediu de 24 de ore si intr-un

termen maxim de 36 de ore cu exceptia cazului fortuit sau fortei majore. In aceste situatii
exceptionale FAN Courier va depune toate diligentele pentru ca expeditia sa ajunga la
destinatar.
Termenul de livrare difera in functie de tipul de serviciu, distanta si greutate. Pentru
expeditii de peste 3 m lungime sau de peste 100 kg greutate - livrarea se va executa din
sediile FAN Courier . Termenul de livrare nu include zilele de week-end si sarbatorile
legale.
Pentru respectarea acestor termene FAN Courier beneficiaza de 68 de trasee stabilite intre
punctele de contact fixe deservite de personal, concepute in asa fel incat orice expeditie
sa fie ridicata din punctul de colectare in maxim 12 ore de la ridicare iar prin fiecare
punct de contact fix deservit de personal sa treaca cel putin o data autovehiculele FAN
Courier care livreaza expeditiile.
FAN Courier a stabilit un mecanism de solutionare a reclamatiilor simplu, transparent si
accesibil, in special in ceea ce priveste pierderea, distrugerea partiala totala sau
deteriorarea trimiterilor postale precum si nerespectarea standardelor de calitate a
serviciilor (termene de livrare etc,).
Procedurile permit solutionarea echitabila si prompta a reclamatiilor precum si un sistem
adecvat de rambursare sau compensare.
Reclamatiile cu privire la ambalaj, numar de colete ori greutatea acestora se fac la livrare
si nu ulterior acesteia.
Expeditorul sau destinatarul nemultumit de serviciile oferite poate formula o reclamatie
scrisa prin mail, fax sau plic adresata Departamentului Relatii cu Clientii, in termen de 30
zile pentru serviciile incluse in sfera serviciului universal si 90 de zile pentru serviciile
neincluse in sfera serviciului universal.
Daca reclamatia se refera la timpul de livrare atunci trebuie sa cuprinda numarul scrisorii
de transport (AWB) sau sa o aiba atasata.
Daca reclamatia priveste alte detalii ale expeditiei (ex: obiect, modalitate de manipulare
etc) pe langa scrisoarea de transport aceasta trebuie sa fie insotita de toate documentele
pe care reclamantul isi intemeiaza pretentiile (ex.factura, note scrise, declaratii etc).
Departamentul Relatii cu Clientii confirma reclamantului primirea reclamatiei in masura
posibilitatilor telefonic, prin mail daca reclamantul face publica adresa sa de mail si
solicita acest lucru si prin completarea confirmarii de primire in cazul reclamatiei scrise
si expediata in plic si raspunde in scris reclamantului prin mail, fax sau adresa de raspuns
in functie de modul cum a primit reclamatia si solicitarea reclamantului.
Termenul de solutionare a reclamatiilor este de 15 zile de la data introducerii
reclamatiilor pentru serviciile incluse in sfera serviciului universal si 30 de zile de la data
introducerii reclamatiilor pentru serviciile neincluse in sfera serviciului universal.
Reclamatiilor cu privire la modul de expediere sau timpul de livrare li se raspunde in ziua
inregistrarii reclamatiei la Departamentului Relatii cu Clientii iar daca reclamatia se
dovedeste intemeiata reclamantul va fi despagubit in maxim 72 de ore.
Orice reclamatie se va inregistra in "Registrul Electronic de Reclamatii" si solicitantul va
fi despagubit in functie de tipul serviciului ales, cu valoare declarata sau nedeclarata in
termen de 30 de zile de la data solutionarii favorabile a reclamatiei. Daca reclamatia este
intemeiata, despagubirea se acorda cash daca solicitantul este persoana fizica si prin ordin
de plata sau prin compensare daca solicitantul este persoana juridica. Reclamatia se va
considera intemeiata daca potrivit intelegerii contractuale sau dispozitiilor legale FAN

Courier este obligat sa acorde despagubiri. FAN Courier colecteaza si livreaza exeditiile
prin mijloace proprii , colaboreaza cu alti furnizori de servicii postale dar raspunde
solidar fata de clienti astfel:
In caz de disparitie, furt sau distrugere totala sau partiala a expeditiilor
care fac obiectul unui serviciu cu valoare nedeclarata FAN Courier acorda o despagubire
egala cu suma reprezentand de 10 ori tariful pentru un colet, indiferent de greutate;
In caz de disparitie, furt sau distrugere totala a expeditiilor care fac
obiectul unui serviciu cu valoare declarata FAN Courier acorda o despagubire cu intreaga
valoare declarata, daca clientul plateste o taxa suplimentara de 1% din valoarea declarata.
In caz de disparitie, furt sau distrugere partiala a expeditiilor care fac obiectul unui
serviciu cu valoare declarata, daca clientul a platit taxa suplimentara de 1% din valoarea
declarata FAN Courier acorda o despagubire egala cu valoarea corespunzatoare partii
lipsa, distrusa sau deteriorata dovedita. Pentru cazurile mai sus mentionate, in afara
despagubirilor prevazute mai sus se restituie si tarifele incasate la depunerea trimiterii. In
urmatoarele cazuri FAN Courier este exonerat de raspundere :
Paguba s-a produs ca urmare a faptei expeditorului;
Paguba s-a produs ca urmare a faptei unei terte persoane pentru care FAN Courier
nu este chemat potrivit legii sa raspunda;
Trimiterea a fost primita fara obiectii de catre destinatar;
Paguba s-a produs ca urmare a unui caz de forta majora sau a cazului fortuit; in
acest caz expeditorul are dreptul la restituirea tarifelor achitate cu exceptia tarifului de
asigurare.
FAN Courier este furnizor de servicii "Express" si garanteaza livrarea expeditiilor intr-un
termen mediu (zile lucratoare), dupa cum urmeaza:
12 ore termen mediu pentru expeditiile livrate in aceeasi localitate;
24 ore termen mediu pentru expeditiile livrate in interiorul oricarui judet de pe
teritoriul Romaniei;
24 ore termen mediu pentru expeditiile intre resedintele de judet;
36 ore termen mediu pentru orice expeditie care nu se incadreaza in niciunul din cazurile de mai sus,
urmand a fi livrata intre oricare doua localitati de pe teritoriul Romaniei.
FAN Courier este inregistrata la Autoritatea Nationala de supraveghere a prelucrarii datelor cu caracter
personal sub numarul 4487 iar acceptarea termenilor si conditiilor de livrare ale FAN Courier presupune
acordul clientului de a prelucra datele cu caracter personal in conformitate cu Legea 677/2001.
In cazul in care FAN Courier depaseste termenii de mai sus din motive imputabile acorda expedierea
gratuita a expeditei intarziate sau acorda o alta expeditie gratuita.

Compania Nationala Posta Romana


simplifica modul de preluare a trimiterilor postale
Trimiterile postale cu o greutate mai mare de 500 grame pot fi predate, incepand de luni, 25 ianuarie
2010, si la alta adresa decat cea inscrisa in actele de identitate ale destinatarului, a anuntat Compania
Nationala Posta Romana (CNPR). In aceasta situatie, la predarea trimiterii postale, destinatarul
trebuie sa prezinte un act de identitate valabil si sa furnizeze lucratorului postal urmatoarele date:
seria actului de identitate, autoritatea emitenta, data eliberarii, codul numeric personal si adresa
domiciliului stabil.
In cazul trimiterilor postale simple, cu greutate de pana la 500 grame, acestea vor fi depuse la cutia
postala, conform datelor din adresa inscrisa pe plic, informeaza Agerpres.Posta Romana este
operatorul national in domeniul serviciilor postale avand, in prezent, 35.000 de angajati si o retea de
peste 7.100 de oficii in toata tara, din care 1.100 informatizate.
Actionarii companiei sunt Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei si Fondul
Proprietatea, cu 75 la suta, respectiv 25 la suta din capital.

Fondul Proprietatea
Compania Oil Terminal Constanta a inregistrat in primul trimestru din 2010 o cifra de afaceri de
28,5 milioane lei, in scadere cu aproape 14 la suta fata de perioada similara din 2009, cand s-a
situat la 33,1 milioane lei, potrivit raportarilor publicate pe site-ul Bursei de Valori Bucuresti
/BVB/.Profitul net a fost de 648.580 lei, de circa 4,5 ori mai mic comparativ cu profitul de 2,9
milioane lei din primele trei luni ale anului trecut, relateaza Agerpres.
Veniturile totale s-au cifrat la 28,8 milioane lei, in scadere cu 16 la suta, iar
cheltuielile totale - 27,8 milioane lei, mai mici cu 10 la suta.
Oil Terminal are ca obiect de activitate serviciile de depozitare si expediere a titeiului,
pacurii si altor materii prime.
Actionarul majoritar al companiei este Ministerul Economiei - 59,62 la suta din actiuni,
iar Fondul Proprietatea detine 10 la suta din capitalul social.

Prezentare, prelucrare si distribuire a trimiterilor postalein regim TP


Acordarea Contractului

Text

Informaii generale
ara:
Numrul Anunului/Contractului:
Data publicrii:
Cumparator:

Romnia
rou:ca:81751
Apr 13, 2010
MUNICIPIUL BRASOV

Limba de publicare a anunului:

Romn

Informaii de Contact
Adresa:

GABRIELA VLAD
BD. EROILOR NR.8
Brasov 500007
Romnia
+40 268 472486
+40 268 472486
Facei clic aici

Telefon:
Fax:
E-mail:

Bunuri, lucrri, servicii

Textul original

64112000 - Servicii potale de distribuire a


corespondenei

view in:

Anunt de atribuire numarul 81751/12.04.2010


Sectiunea I: AUTORITATEA CONTRACTANTA
I.1) Denumirea, adresa si punct(e) de contact:
MUNICIPIUL BRASOV
Adresa postala: BD. EROILOR NR.8 , Localitatea: Brasov , Cod postal: 500007 , Romania ,
Punct(e) de contact: GABRIELA VLAD , Tel. +40 268 472486 , Email:
informatic@brasovcity.ro, licitdp@brasovcity.ro, licitdt@brasovcity.ro , Fax: +40 268 472486 ,
Adresa internet (URL): http://www.brasovcity.ro
I.2) Tipul autoritatii contractante si activitatea principala (activitatile principale)
Autoritate regionala sau locala
Activitate (activitati)
Autoritatea contractanta actioneaza in numele altor autoritati contractante
Nu
Sectiunea II: OBIECTUL CONTRACTULUI
II.1) Descriere
II.1.1) Denumirea atribuita contractului de autoritatea contractanta
prezentare , prelucrare si distribuire a trimiterilor postale in regim TP
II.1.2) Tipul contractului si locul de executare a lucrarilor, de furnizare a produselor sau de
prestare a serviciilor
Servicii
27 - Alte servicii
Locul principal de prestare: MUNICIPIUL BRASOV
Codul NUTS: RO1 - Macroregiunea unu
In cazul categoriilor de servicii 17-27 aprobati publicarea prezentului anunt? Da
II.1.3) Anuntul implica

II.1.4) Descrierea succinta a contractului sau a achizitiei/achizitiilor


prezentare , prelucrare si distribuire a trimiterilor postale in regim TP
II.1.5) Clasificare CPV (vocabularul comun privind achizitiile)
64112000-4 - Servicii postale de distribuire a corespondentei (Rev.2)
II.1.6) Contractul intra sub incidenta acordului privind contractele de achizitii publice
Nu
II.2) Valoarea totala finala a contractului (contractelor)
II.2.1) Valoarea totala finala a contractului sau a contractelor
105,042 RON
SECTIUNEA IV: PROCEDURA
IV.1) Tipul procedurii
IV.1.1) Tipul procedurii
Negociere fara anunt de participare
Justificarea alegerii procedurii de negociere fara publicarea prealabila a unui anunt de participare:
Lucrarile / produsele / serviciile pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive legate
de protejarea unor drepturi de exclusivitate
IV.2) Criterii de atribuire
IV.2.1) Criterii de atribuire
Pretul cel mai scazut
IV.2.2) S-a organizat o licitatie electronica
Nu
IV.3) Informatii administrative
IV.3.1) Numar de referinta atribuit dosarului de autoritatea contractanta
19318
IV.3.2) Anunturi publicate (anunt publicat) anterior privind acelasi contract
Nu
SECTIUNEA V : ATRIBUIREA CONTRACTULUI
Contract nr: 485 Denumirea: prezentare , prelucrare si distribuire a trimiterilor postale in regim
TP
V.1) Data atribuirii contractului 4/1/2010
V.2) Numarul de oferte primite 1
V.3) Numele si adresa operatorului economic caruia i-a fost atribuit contractul
CN POSTA ROMANA SA
Adresa postala: STR. NICOLAE IORGA NR. 1 , Localitatea: BRASOV , Cod postal: 500057 ,
Romania , Tel. 0268411609 , Fax: 0268411611
V.4) Informatii privind valoarea contractului
Estimarea initiala a valorii contractului
Valoarea: 140056.00 Moneda: RON Fara TVA
Valoarea totala finala a contractului
Valoarea: 105042.00 Moneda: RON Fara TVA
V.5) Contractul ar putea fi subcontractat
Nu
SECTIUNEA VI: INFORMATII SUPLIMENTARE
VI.1) Contractul de fata este legat de un proiect/program finantat din fonduri comunitare
Nu
VI.2) Alte informatii

VI.3) Cai de atac


VI.3.1) Organismul competent pentru caile de atac
Organismul competent pentru procedurile de mediere
VI.3.2) Utilizarea cailor de atac
Precizari privind termenul (termenele) de exercitare a cailor de atac
VI.3.3) Serviciul de la care se pot obtine informatii privind utilizarea cailor de atac
VI.4) Data expedierii prezentului anunt
12.04.2010 14:21

MODALITI DE REDACTARE A ADRESEI POTALE

n cazul adresrii trimiterilor potale internaionale se nscriu urmtoarele:

calitatea persoanei, respectiv Expeditor/Destinatar, ntr-o limb de circulaie


internaional (Ex.Sender/Expediteur sau Addressee/Destinataire);

Destinatar/Expeditor - numele i prenumele, n cazul persoanelor fizice, sau denumirea n clar, n cazul
persoanei juridice;
denumirea arterei (cale, alee, etc.), numrul de imobil, numrul de bloc, scara, etajul, apartamentul;

codul potal i localitatea;

ara de destinaie.

Trimiterile potale monitorizate electronic i trimiterile potale pentru care se


acord tarife prefereniale pentru sortarea pe cod potal, se accept la prezentare numai dac au nscris
codul potal.

Dac n ara de destinaie se folosesc alte caractere i cifre, se recomand


redactarea adresei i n caracterele respective.

Pentru identificarea destinatarilor, persoane fizice, ai trimiterilor potale interne, care nu sunt adresate
acestuia la domiciliul stabil, la redactarea adresei acestora, se menioneaz:

n cazul trimiterilor potale adresate la locul de munc al destinatarului: dup nscrierea numelului i
prenumelui destinatarului este necesar nscrierea exact a departamenului/seciei i funciei
destinatarului, urmat de denumirea i adresa potal a instituiei la care acesta lucreaz;

n cazul trimiterilor potale adresate unui destinatar internat n spital sau aflat ntr-un loc de detenie: dup
nscrierea numelui i prenumelui acestuia se nscriu orice elemente care pot permite identificarea

destinatarului, respectiv pavilion/secie/salon (n cazul spitalizrii), data naterii i prenumele prinilor


(n cazul deteniei);

n cazul unui domiciliu temporar la alt persoan fizic: numele destinatarului i numele, prenumele i
adresa persoanei la care locuieste (ex. Gheorghe Nicolae la Petrescu Ilie, urmat de adresa acestuia din
urm);

n cazul trimiterilor adresate Post Restant: nscrierea numelui i prenumelui destinatarului se face
conform datelor nscrise n actul su de legitimare, iar n adres se va meniona punctul de contact de la
care trimiterea n cauz trebuie ridicat, codul potal i judeul acestuia;

n cazul trimiterilor adresate la Csu Potal se va nscrie: numele i prenumele destinatarului, punctul
de contact la care este nchiriat csua potal, numrul csuei potale, codul potal i judeul acestuia;
(pentru trimiterile adresate la csua potal nenominalizat, nscrierea numelui i prenumelui
destinatarului nu este necesar);

n cazul trimiterilor adresate unor destinatari aflai n uniti militare, numele i prenumele destinatarului
vor fi precedate de grad i urmate de numrul unitii militare, punctul de contact, codul potal i judeul
de destinaie al acestuia.

Nu se admit la prezentare trimiteri potale cu valoare declarat (coninut asigurat) adresate destinatarilor
n a cror adrese numele sau denumirile snt nscrise cu iniiale.

3.Indicatii speciale
MODALITI DE REDACTARE A ADRESEI POTALE
Art.1. - Prezenta ordonan are ca scop stabilirea condiiilor de furnizare a
serviciilor potale
i asigurarea accesului la serviciul universal, n vederea crerii unei piee
concureniale i promovrii
intereselor utilizatorilor.
Art.2. - n nelesul prezentei ordonane, urmtorii termeni se definesc astfel:
a) servicii potale - serviciile destinate publicului, constnd n colectarea, sortarea,
transportul i livrarea la destinatari a trimiterilor potale, efectuate cu caracter
profesional i n
scopul obinerii de profit;
b) reea potal - sistemul de organizare i resursele de orice fel, utilizate de un
furnizor de
servicii potale, n principal, pentru:
- colectarea trimiterilor potale de la toate punctele de acces;
- transportul i manipularea trimiterilor potale de la punctele de acces pn la
centrele de

distribuire;
- distribuirea trimiterilor potale la adresele indicate pe acestea;
c) puncte de acces - ansamblul instalaiilor fizice, inclusiv cutiile potale, puse la
dispoziie
publicului, prin intermediul crora trimiterile potale pot fi introduse n reeaua
potal;
d) puncte de contact - ansamblul instalaiilor fizice prin intermediul crora
trimiterile potale
pot fi livrate destinatarilor;
e) colectare - operaiunea de preluare a trimiterilor potale depuse la punctele de
acces;
f) distribuire - procesul care ncepe cu sortarea trimiterilor potale la centrul de
distribuire i
se ncheie cu livrarea acestora la destinatari;
g) trimitere de coresponden - comunicare scris, tiprit, imprimat sau
nregistrat pe
orice fel de suport material, care urmeaz s fie transportat i livrat, altfel dect
electronic, la
adresa indicat de expeditor pe acest suport sau pe ambalajul acestuia. Crile,
cataloagele, ziarele
i periodicele nu sunt considerate trimiteri de coresponden;
h) trimitere potal - un bun aflat n forma final n care urmeaz s fie transportat
i livrat,
altfel dect prin mijloace electronice, la adresa indicat de expeditor; din aceast
categorie fac
parte trimiterile de coresponden, precum i cri, cataloage, ziare, periodice i
colete potale
coninnd bunuri cu sau fr valoare comercial;
i) trimitere potal internaional - trimiterea potal expediat de pe teritoriul
Romniei
ctre o adres care nu se afl pe acest teritoriu sau expediat din afara teritoriului
Romniei ctre o
adres aflat pe teritoriul acesteia i trimiterea potal expediat din afara
teritoriului Romniei
ctre o adres care nu se afl pe acest teritoriu, dar aflat n tranzit pe teritoriul
Romniei;
j) publicitate prin pot - trimiterile potale interne sau internaionale care urmeaz
s fie
transportate i livrate la adresa indicat de expeditor pe trimiterea n sine sau pe
ambalajul
acesteia, constnd exclusiv n materiale de reclam, marketing sau publicitate,
care conin mesaje
identice, cu excepia numelui, adresei i numrului de identificare a destinatarului,
precum i a altor
modificri care nu altereaz natura mesajului, dac aceste trimiteri sunt expediate
unui numr

semnificativ de destinatari, stabilit de autoritatea de reglementare. Nu constituie


publicitate prin
pot:
- chitanele, facturile, situaiile financiare i alte mesaje avnd un coninut diferit;
- trimiterile potale care conin n afar de publicitate prin pot i alte trimiteri n
acelai
ambalaj;
k) serviciu de trimitere recomandat - serviciu potal ale crui particulariti
constau n
oferirea unei garanii forfetare mpotriva riscurilor de pierdere, furt, distrugere
total sau parial ori
deteriorare a trimiterii potale i n eliberarea, la cerere, a unei dovezi privind
depunerea la punctul
de acces sau livrarea la destinatar;
l) serviciu de trimitere cu valoare declarat - serviciu potal a crui particularitate
const n
asigurarea unei trimiteri potale mpotriva pierderii, furtului, distrugerii totale sau
pariale ori
deteriorrii, pentru o sum egal cu valoarea declarat de expeditor;
m) serviciu de trimitere contra ramburs - serviciu potal a crui particularitate
const n
achitarea contravalorii bunului care face obiectul trimiterii potale de ctre
destinatar expeditorului
prin intermediul reelei potale;
n) abrogat
o) serviciu de schimb de documente - furnizarea de mijloace, inclusiv punerea la
dispoziie
de ctre un ter de sedii ad-hoc i de mijloace de transport, care permit
autolivrarea prin schimb
reciproc a trimiterilor potale ntre utilizatorii abonai la acest serviciu;
p) furnizor de servicii potale - orice persoan, fizic sau juridic, a crei activitate
const, n
tot sau n parte, n prestarea de servicii potale;
q) furnizor de serviciu universal - furnizorul de servicii potale care presteaz unul
sau mai
multe servicii potale din sfera serviciului universal, desemnat n acest sens de
autoritatea de
reglementare;
r) cheltuieli terminale - remunerarea furnizorului de serviciu universal pentru
distribuirea pe
teritoriul Romniei a trimiterilor potale expediate din afara teritoriului Romniei;
s) expeditor - persoana care genereaz efectiv trimiterea potal i, personal sau
prin
intermediul unui ter, o introduce n reeaua potal;
t) destinatar - persoana creia i este adresat trimiterea potal;

u) utilizator - persoana care beneficiaz de servicii potale n calitate de expeditor


sau de
destinatar;
v) cerine eseniale - condiii generale, care nu sunt de natur economic, impuse
de stat
pentru furnizarea serviciilor potale, constnd n: protecia secretului
corespondenei, asigurarea
securitii reelei potale n ceea ce privete transportul bunurilor periculoase,
precum i, n cazuri
justificate, protecia datelor cu caracter personal, asigurarea confidenialitii
informaiilor transmise
sau stocate, protecia dreptului la via privat, protecia mediului i respectarea
normelor privind
amenajarea teritoriului i urbanismul;
w) servicii cu valoare adugat - servicii potale ale cror caracteristici rspund
unor cerine
speciale ale utilizatorilor. Asemenea caracteristici sunt, de exemplu: livrarea
trimiterii potale
personal destinatarului sau reprezentantului autorizat al acestuia, livrarea la o dat
i o or anume
stabilite, garantarea livrrii la o dat i o or anume stabilite, ncercri multiple de
livrare, livrarea
potrivit prioritii sau ordinii specificate de expeditor, confirmarea ctre expeditor a
efecturii livrrii,
posibilitatea de schimbare a destinaiei sau a destinatarului n timpul tranzitului
ori, dac livrarea la
destinaia iniial nu este posibil, monitorizarea trimiterii potale pe toat durata
tranzitului i altele
asemenea. n sensul prezentei definiii, nu constituie caracteristici suplimentare
livrarea accelerat a
trimiterii potale ori transmiterea sau primirea coninutului unei trimiteri potale
prin mijloace
electronice ctre, respectiv de ctre un furnizor de servicii potale, n vederea
sortrii, tipririi sau pregtirii trimiterii potale.
Art.3. - Prevederile prezentei ordonane nu sunt aplicabile urmtoarelor
servicii:
a) transportul i livrarea trimiterilor potale proprii personal de ctre expeditorul
real al
acestora;
b) transportul i livrarea trimiterilor potale proprii ale expeditorului prin
intermediul unui
sediu secundar al acestuia, n cazul n care trimiterile n cauz se refer la
activitatea expeditorului
i urmresc n mod nemijlocit satisfacerea unui interes al acestuia, legat de
activitatea n cauz;

c) transportul i livrarea unei singure trimiteri potale a expeditorului, efectuate cu


titlu
gratuit i n mod nemijlocit de ctre o persoan fizic mputernicit de expeditor n
acest scop;
d) colectarea, sortarea, transportul i livrarea trimiterilor potale n cadrul unui
serviciu
organizat pentru uzul exclusiv al autoritilor publice, n temeiul unor dispoziii
legale speciale;
e) transportul i livrarea cu titlu gratuit ale nscrisurilor care nsoesc bunurile
transportate i
livrate mpreun cu acestea.
Art.4. - (1) Secretul trimiterilor potale este inviolabil.
(2) Reinerea, predarea sau deschiderea trimiterilor potale este permis numai n
condiiile
i cu procedura prevzute de lege.
CAPITOLUL II: Serviciul universal
Art.5. - (1) Dreptul de acces la serviciul universal reprezint dreptul de a beneficia
de
furnizarea permanent a serviciilor potale incluse n sfera serviciului universal, la
anumite
standarde de calitate, n orice punct de pe teritoriul Romniei, la tarife accesibile
tuturor
utilizatorilor.
(2) Orice persoan are dreptul de acces la serviciul universal.
(3) Autoritatea de reglementare stabilete condiiile de amplasare a punctelor de
acces i a
punctelor de contact, astfel nct densitatea acestora s in seama de nevoile
utilizatorilor, precum
i de standardele de calitate a serviciilor potale din sfera serviciului universal.
(4) Serviciile incluse n sfera serviciului universal sunt:
a) colectarea, sortarea, transportul i livrarea trimiterilor potale interne i
internaionale, n
greutate de pn la 2 kg;
b) colectarea, sortarea, transportul i livrarea coletelor potale interne i
internaionale, n
greutate de pn la 10 kg;
c) distribuirea coletelor potale n greutate de pn la 20 kg, expediate din afara
teritoriului
Romniei ctre o adres aflat pe teritoriul acesteia;
d) serviciul de trimitere recomandat avnd ca obiect trimiteri potale din
categoriile
prevzute la lit.a)-c);
e) serviciul de trimitere cu valoare declarat avnd ca obiect trimiteri potale din
categoriile
prevzute la lit.a)-c);

f) orice alte servicii potale stabilite prin hotrre a Guvernului, dac rspund unor
necesiti
de ordin social sau economic ale utilizatorilor, care nu pot fi asigurate n mod
satisfctor n
condiiile unei piee concureniale.
(5) Autoritatea de reglementare poate mri limita de greutate prevzut la alin.(4)
lit.b) pn
la cel mult 20 kg i poate stabili condiii speciale pentru livrarea la domiciliu a
coletelor potale
respective.
(6) Dimensiunile minime i maxime ale trimiterilor potale care fac obiectul
serviciilor potale
incluse n sfera serviciului universal se stabilesc de autoritatea de reglementare, n
conformitate cu
prevederile actelor adoptate de Uniunea Potal Universal.
(7) Nu sunt incluse n sfera serviciului universal:
a) serviciul de schimb de documente;
b) serviciile potale stabilite de autoritatea de reglementare, care prezint
caracteristici
suplimentare fa de cele prevzute de prezenta ordonan pentru serviciile
incluse n sfera
serviciului universal.
Art.6. - (1) Ministerul Comunicaiilor i Tehnologiei Informaiei stabilete politica i
strategia
privind implementarea serviciului universal, cu respectarea principiilor
transparenei, obiectivitii,
proporionalitii i nediscriminrii. n stabilirea acestei politici i strategii Ministerul
Comunicaiilor i
Tehnologiei Informaiei va aciona n vederea limitrii posibilelor efecte negative
asupra
concurenei, determinate de furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal,
precum i a
asigurrii proteciei interesului public.
(2) Pe baza politicii i strategiei stabilite potrivit alin.(1), autoritatea de
reglementare
stabilete condiiile i procedura pe care le aplic pentru a desemna unul sau mai
muli furnizori de
servicii potale ca furnizori de serviciu universal, precum i condiiile speciale pe
care trebuie s le
respecte acetia i drepturile de care beneficiaz n furnizarea serviciului universal.
(3) Autoritatea de reglementare poate desemna ca furnizor de serviciu universal
numai un
furnizor care asigur condiiile prevzute n prezenta ordonan pentru prestarea
serviciilor potale
din sfera serviciului universal.

Art.7. - (1) Furnizorul de serviciu universal trebuie s asigure, n


fiecare localitate n care
presteaz serviciile din sfera serviciului universal pe care are obligaia s
le furnizeze, cel puin o
colectare de la fiecare punct de acces i cel puin o livrare la locuina
fiecrei persoane fizice i la
sediul fiecrei persoane juridice, n fiecare zi lucrtoare, dar nu mai puin
de 5 zile pe sptmn,
cu excepia cazurilor sau condiiilor geografice considerate excepionale
de autoritatea de
reglementare.
(2) Prin excepie de la prevederile alin.(1) autoritatea de reglementare
poate stabili ca
livrarea s se fac la anumite instalaii corespunztoare, n condiii
determinate.
Art.8. - Furnizorul de serviciu universal trebuie s respecte n mod
cumulativ urmtoarele
condiii generale n ndeplinirea obligaiilor de asigurare a serviciilor din
sfera serviciului universal
care i incumb:
a) s garanteze respectarea cerinelor eseniale;
b) s ofere servicii identice utilizatorilor care se afl n condiii
comparabile;
c) s ofere servicii disponibile pentru toi utilizatorii, fr nici un fel de
discriminare;
d) s ofere servicii n mod nentrerupt, cu excepia cazurilor de for
major;
e) s asigure o evoluie continu a serviciilor n funcie de cerinele
tehnice, economice i
sociale, precum i adaptarea serviciilor la cerinele utilizatorilor.
Art.9. - (1) Furnizorul de serviciu universal are obligaia s pun la
dispoziie utilizatorilor, n
mod regulat, informaii detaliate i actualizate cu privire la caracteristicile
serviciilor din sfera
serviciului universal pe care le furnizeaz, n special informaii referitoare
la condiiile generale de
acces la aceste servicii, precum i la tarifele i nivelul standardelor de
calitate ale acestor servicii.
(2) Informaiile menionate la alin.(1) se public pe cheltuiala furnizorului
de serviciu
universal i n condiiile stabilite de autoritatea de reglementare.
Art.10. - (1) Furnizorul de serviciu universal are obligaia de a asigura
accesul utilizatorilor la
reeaua potal pe care o opereaz, n condiii de transparen,
obiectivitate i nediscriminare.

(2) Autoritatea de reglementare poate impune furnizorului de serviciu


universal cu poziie
dominant pe piaa relevant obligaii privind condiiile n care acesta
trebuie s permit accesul
altor furnizori de servicii potale la reeaua potal pe care o opereaz,
dac o asemenea msur se
impune pentru asigurarea unui mediu concurenial i pentru respectarea
principiilor transparenei,
obiectivitii i nediscriminrii.
Capitolul III: Drepturi acordate furnizorului de serviciu
universal
Art.11. - n vederea asigurrii serviciului universal, furnizorul de serviciu
universal
beneficiaz de urmtoarele drepturi:
a) dreptul de prioritate la nchirierea spaiilor necesare n vederea
desfurrii activitii de
transport al trimiterilor potale, aflate n proprietatea societilor
comerciale, societilor naionale,
companiilor naionale i regiilor autonome cu obiect de activitate n
domeniul transporturilor publice
rutiere, feroviare, maritime, fluviale i aeriene;
b) dreptul de efectuare cu prioritate a transportului trimiterilor potale de
ctre societile
comerciale, societile naionale, companiile naionale i regiile autonome
cu obiect de activitate n
domeniul transporturilor publice rutiere, feroviare, maritime, fluviale i
aeriene, precum i dreptul
de acces cu prioritate n mijloacele de transport aflate n proprietatea sau
n administrarea acestora;
c) dreptul de acces cu prioritate la punctele de frontier i la organele
vamale;
d) dreptul de a instala, ntreine, nlocui i muta, cu titlu gratuit, cutii
potale pe imobilele
aflate n proprietatea public a statului sau a unitilor administrativteritoriale;
e) dreptul de a beneficia de sumele sau de avantajele de orice alt natur
care i se cuvin n
temeiul oricrui mecanism de compensare a costurilor implicate de
prestarea serviciilor potale din
sfera serviciului universal, n condiiile stabilite de lege i de autoritatea
de reglementare;
f) dreptul de a aciona n relaiile internaionale n calitate de furnizori de
serviciu universal i
de a ncheia acorduri operaionale n aceast calitate;
g) dreptul de a utiliza formularele internaionale specifice, prevzute n
acordurile

internaionale la care Romnia este parte.


Art.111. - (1) n cazul n care proprietarul dorete s nchirieze unul dintre
spaiile prevzute
la art.11 lit.a) va face o ofert furnizorului de serviciu universal.
(2) Furnizorul de serviciu universal este obligat s i exercite dreptul de
prioritate n termen
de 15 zile de la primirea ofertei.
(3) n cazul n care furnizorul de serviciu universal nu i exprim voina
sau nu accept oferta, spaiul se poate nchiria oricrei alte persoane.
(4) Contractul de nchiriere ncheiat cu alt persoan cu nerespectarea
dreptului de prioritate sau n condiii mai avantajoase pentru aceast persoan
dect cele prevzute n oferta trimis titularului dreptului de prioritate este lovit de
nulitate relativ.
(5) Aciunea n nulitate relativ poate fi introdus de furnizorul de serviciu
universal, titular al dreptului de prioritate.
(6) Condiiile de exercitare a dreptului prevzut la art.11 lit.b) se stabilesc
prin contract ncheiat ntre furnizorul de serviciu universal i transportator, contract
care va asigura att respectarea dreptului de prioritate al furnizorului de serviciu
universal, ct i protecia intereselor transportatorului.
CAPITOLUL IV: Drepturi rezervate
Art.12. - Dreptul de a presta unul sau mai multe servicii potale incluse
n sfera serviciului universal, avnd ca obiect trimiteri de coresponden interne
sau internaionale, indiferent dac livrarea acestora este accelerat ori nu, a cror
greutate este mai mic de 50 g i al cror tarif este mai mic dect de 2,5 ori tariful
public corespunztor unei trimiteri de coresponden din prima treapt de greutate
a celei mai rapide categorii standard, poate fi rezervat, cel mult pn la data de 31
decembrie 2008, de ctre autoritatea de reglementare furnizorului de serviciu
universal, n msura necesar ndeplinirii obligaiilor de asigurare a serviciilor din
sfera serviciului universal care i revin. Serviciile care fac obiectul unui asemenea
drept rezervat de autoritatea de reglementare sunt denumite n continuare servicii
rezervate.
Art.13. - Dreptul de a presta servicii potale avnd ca obiect publicitatea
prin pot nu
poate fi rezervat, indiferent de greutatea trimiterilor potale care fac
obiectul serviciilor sau tarifului aplicabil.
Art.14. - abrogat
CAPITOLUL V: Regimul de autorizare a furnizorilor de servicii
potale
Art.141. - (1) Furnizarea serviciilor potale se realizeaz n condiiile
regimului de autorizare
prevzut de prezentul capitol.
(2) Regimul de autorizare general permite furnizarea de servicii potale
fr obinerea unei decizii explicite din partea autoritii de reglementare, prin
notificarea inteniei de a presta activiti de furnizare a serviciilor potale.
(3) Licena individual este acea autorizaie acordat de autoritatea de
reglementare unui furnizor de servicii potale, conferindu-i acestuia drepturi i

obligaii specifice, suplimentare fa de cele conferite de regimul de autorizare


general, autorizaie necesar pentru furnizarea anumitor servicii potale,
prevzute de prezenta ordonan.
Art.15. - (1) Furnizarea serviciilor potale care nu sunt incluse n sfera
serviciului universal
se poate face n condiiile regimului de autorizare general.
(2) nainte de nceperea activitii orice persoan juridic ce intenioneaz s
furnizeze
servicii potale din categoria celor prevzute la alin.(1) are obligaia de a
transmite autoritii de
reglementare o notificare cu privire la aceast intenie.
(3) Dreptul de a furniza servicii potale n condiiile regimului de autorizare
general se
acord cu condiia ca persoana juridic n cauz s i asume obligaia de a
respecta cerinele
eseniale, precum i prevederile legale care reglementeaz aceste cerine
eseniale, inclusiv cele
cuprinse n reglementrile emise pe baza prezentei ordonane.
(4) Autoritatea de reglementare stabilete condiiile i procedura de
acordare, modificare,
suspendare i retragere a dreptului de a furniza servicii potale n condiiile
regimului de autorizare
general, precum i obligaiile care incumb titularilor, cu respectarea
principiilor transparenei,
nediscriminrii, proporionalitii i obiectivitii.
(5) Dreptul de a furniza servicii potale n condiiile regimului de autorizare
general se
consider obinut n termen de 45 de zile de la data primirii notificrii de
ctre autoritatea de
reglementare, cu excepia situaiei n care persoanei n cauz i s-a comunicat
n acest interval
decizia de neacordare a acestui drept.
(6) n cazul n care persoanei care a efectuat notificarea i sunt cerute
documente, informaii
suplimentare sau clarificri pentru a beneficia de dreptul de a furniza servicii
potale n condiiile
regimului de autorizare general, termenul prevzut la alin.(5) se suspend
pn la primirea
acestora.
Art.16. - (1) Furnizarea serviciilor potale incluse n sfera serviciului
universal se poate face
numai pe baza licenei individuale.
(2) Licena individual poate conine obligaii specifice, n scopul i n msura
necesare
pentru garantarea respectrii cerinelor eseniale i pentru asigurarea
dreptului de acces la serviciul

universal.
(3) Obligaiile prevzute la alin.(2) pot privi, ntre altele:
a) furnizarea unor servicii din sfera serviciului universal;
b) calitatea, disponibilitatea i modul de prestare a serviciilor furnizate pe
baza licenei;
c) respectarea drepturilor rezervate furnizorilor de serviciu universal, n
conformitate cu
prevederile cap.IV;
d) eventualele contribuii datorate de titular n temeiul unui mecanism de
compensare a
costurilor implicate de furnizarea serviciilor potale din sfera serviciului
universal.
(4) Autoritatea de reglementare stabilete condiiile i procedura de
acordare, modificare,
suspendare i retragere a licenelor individuale, precum i coninutul
acestora, inclusiv obligaiile
care incumb titularilor, innd seama de prevederile alin.(2) i (3), cu
respectarea principiilor
transparenei, nediscriminrii, proporionalitii i obiectivitii.
(5) Termenul de acordare a licenei individuale sau de comunicare a deciziei
de respingere a
cererii de acordare a licenei individuale este de 90 de zile de la data
nregistrrii cererii.
(6) n cazul n care sunt cerute solicitantului documente, informaii
suplimentare sau
clarificri n vederea acordrii licenei individuale, termenul prevzut la alin.
(5) se suspend pn la
primirea acestora.
Art.17. - abrogat
Art.18. - Persoanele crora li s-a aplicat sanciunea retragerii dreptului de a
furniza servicii
potale pe baza regimului de autorizare general nu pot beneficia de dreptul
de a furniza servicii
potale pe o perioad de 3 ani de la aplicarea sanciunii.
Art.19. - abrogat
Art.20. - abrogat
CAPITOLUL VI: Tarife i contabilitate
Art.21. - abrogat
Art.22. - (1) Tarifele practicate de furnizorul de serviciu universal pentru
serviciile din sfera
serviciului universal pe care are obligaia s le presteze trebuie s fie
accesibile, transparente,
nediscriminatorii i fundamentate n funcie de costuri.
(2) Furnizorul de serviciu universal are obligaia de a supune spre aprobare
autoritii de

reglementare tarifele percepute pentru serviciile din sfera serviciului


universal pe care are obligaia
s le presteze i de a le aduce la cunotin publicului, cu cel puin 30 de zile
nainte de data la care
acestea intr n vigoare, n condiiile stabilite de autoritatea de reglementare.
(3) abrogat
(4) Furnizorul de serviciu universal poate aplica tarife speciale n cazul unui
volum mare de
trimiteri potale. n aceast situaie, acesta are obligaia de a aplica
principiile transparenei i
nediscriminrii att cu privire la tarifele propriu-zise, ct i cu privire la
condiiile asociate acestora.
(5) Stabilirea i practicarea tarifelor speciale prevzute la alin.(4) trebuie s
respecte
urmtoarele condiii cumulative:
a) stabilirea tarifelor speciale va ine seama de costurile ce sunt evitate,
datorit volumului
mare de trimiteri potale, fa de situaia n care serviciul, incluznd ntreaga
gam de prestaii
aferente colectrii, sortrii, transportului i livrrii, s-ar referi la o singur
trimitere potal;
b) tarifele speciale i condiiile asociate acestora se aplic n acelai mod
att n raport cu
furnizori de servicii potale diferii, ct i n raport cu serviciile echivalente
prestate de furnizorii de
serviciu universal;
c) tarifele speciale sunt practicate n mod nediscriminatoriu fa de toi
utilizatorii care
folosesc serviciile potale n condiii similare;
d) tarifele speciale sunt fcute publice n condiiile stabilite de autoritatea de
reglementare i
pe cheltuiala furnizorului de serviciu universal.
(6) Autoritatea de reglementare poate stabili n sarcina furnizorului de
serviciu universal
obligaia meninerii pe ntregul teritoriu naional a unui nivel uniform al
tarifelor percepute pentru
serviciile din sfera serviciului universal pe care este obligat s le presteze,
fr a aduce atingere
posibilitii furnizorului de serviciu universal de a ncheia acorduri tarifare
individuale cu utilizatorii.
Art.23. - (1) Furnizorul de serviciu universal trebuie s respecte urmtoarele
principii la
ncheierea acordurilor privind cheltuielile terminale corespunztoare
trimiterilor potale
internaionale expediate din afara teritoriului Romniei ctre o adres aflat
pe teritoriul acesteia:

a) cheltuielile terminale s fie fixate n funcie de costurile prelucrrii i


livrrii trimiterilor
potale internaionale;
b) nivelul tarifelor s fie corespunztor calitii serviciului;
c) cheltuielile terminale s fie transparente i nediscriminatorii.
(2) n cazul n care nu exist asemenea acorduri, furnizorul de serviciu
universal aplic
prevederile acordurilor internaionale n domeniu la care Romnia este parte.
Art.24. - (1) Furnizorul de serviciu universal are obligaia de a ine
contabilitate separat, n
cadrul contabilitii interne de gestiune, prin aplicarea, n mod unitar, a
principiilor privind
elaborarea sistemului de contabilitate separat i a cerinelor privind
ntocmirea de rapoarte
financiare separate stabilite de ctre autoritatea de reglementare.
(2) n cadrul contabilitii separate sunt evideniate distinct cel puin fiecare
dintre serviciile
rezervate, pe de o parte, i serviciile nerezervate, pe de alt parte, iar n
cadrul serviciilor
nerezervate se urmresc distinct serviciile incluse n sfera serviciului
universal i cele neincluse n
sfera serviciului universal.
(3) Respectarea de ctre furnizorul de serviciu universal a principiilor i
cerinelor prevzute
la alin.(1) se verific de un auditor independent. Furnizorul de serviciu
universal are obligaia de a
publica anual o declaraie privind respectarea acestor principii i cerine, n
condiiile stabilite de
autoritatea de reglementare.
(4) Metodologia de repartizare pe conturi a costurilor corespunztoare
serviciilor rezervate i
serviciilor nerezervate se stabilete de autoritatea de reglementare. Alte
metodologii pot fi utilizate
numai dac respect prevederile alin.(1)-(3) i sunt aprobate de autoritatea
de reglementare.
(5) Respectarea de ctre un furnizor de serviciu universal a metodologiei de
repartizare a
costurilor, prevzut la alin.(4), se verific de un organism independent de
furnizorul respectiv.
Furnizorii de serviciu universal au obligaia s publice anual o declaraie pe
propria rspundere
privind respectarea acestei metodologii, pe cheltuiala lor i n condiiile
stabilite de autoritatea de
reglementare.
(6) Situaiile financiare anuale ale furnizorului de serviciu universal trebuie
ntocmite,

prezentate spre auditare unui auditor financiar independent i publicate


anual pe cheltuiala
furnizorului i n condiiile stabilite de autoritatea de reglementare.

You might also like