Antonio PATRAS

Dintre putinii cronicari care au scris (si acestia, fr prea mare entuziasm) despre romanul lui Caius Dobrescu, Tez de
doctorat, nimeni nu a trecut cu vederea efortul presupus de lectura celor aproape 900 de pagini cte numr masivul op aprut
la Polirom anul trecut. Se pare c pn si criticul literar (cititor, zice-se, profesionist) ncepe s-si piard rbdarea si s prefere
volumele subtirele sau de dimensiuni mcar rezonabile, n pas cu grbita lume de azi, atras de posibilitatea informrii rapide
prin mijloace alternative (audio book s.a.). ns crtile de valoare nu mizeaz, de regul, pe arta seductiei facile, si nu obtin
imediat un succes de proportii. S ne amintim c a fost o vreme cnd scriitorii cultivau deliberat obscuritatea, ambiguitatea
provocatoare, spre a nu da satisfactie burghezului modest si stupid, consumator de literatur proast. Baudelaire vorbea chiar
despre nobletea de a nu fi nteles, si de aici pornind, stim cu totii, ncepe s se configureze ambitiosul ideal estetic al
modernittii. Atunci, cum se explic oare firavul ecou al romanului semnat de Caius Dobrescu? S fie n cauz efectiv lipsa de
valoare a textului, ori formula greoaie, artificial, de inedit experiment narativ, mai mult sau mai putin reusit? Apoi, dac
nenumratele file nu se parcurg cu sufletul la gur, constatarea trebuie s duc neaprat la concluzii nefavorabile?
E drept, valoarea romanului nu sare n ochi cu una cu dou, dup lectura repezit a ctorva fragmente, selectate n mod
arbitrar. Desi ne pune rbdarea la ncercare, cantitatea reprezint n sine un prejudiciu estetic numai dac devine, din lips de
idei si talent, materie excedentar, vegetatie prolix sufocnd inutil pagina. O astfel de expresie gonflat a sterilittii grafomane
s-ar fi putut dovedi si cartea lui Caius Dobrescu, n conditiile n care prozatorul s-ar fi rezumat exclusiv la parodierea limbajelor
de lemn si a jargonului pedant-formalist. Procedeul rmne, fireste, prea derizoriu pentru a justifica virtuozitatea emfatic,
proliferarea monstruoas a textului. Dar comedia limbajului, ca si satira subsecvent, cu ntreg arsenalul mijloacelor retorice
cunoscute, constituie numai latura exterioar, decorativ, partea de butaforie a unui spectacol complex, gndit s nu se
consume de la un capt la cellalt la nivel verbal. De altfel, satir e la origine un termen latinesc desemnnd ulterior
amestecul (salat, ghiveci) de ingrediente formale si de continut ntr-o compozitiesui generis (romanul lui Petronius
inaugureaz o serie bogat reprezentat), astfel nct critica limbajului s dubleze critica social, pe un suport narativ minim.
Aceeasi retet o gsim si n Tez de doctorat, roman care se nscrie, tematic, n categoria literaturii inspirate de mediul
universitar (reperele fundamentale vin de la anglo-saxoni: C.P.Snow, Evelyn Waugh, Kingsley Amis, David Lodge), satirizat cu o
vehement pe msura energiei malign-pedepsitoare a verbului arghezian din Cimitirul Buna-Vestire (Gic Ludu e un Gulic
Unanian cu personalitate mai complicat, si de aceea oarecum sters ca personaj, ca tip, mai putin memorabil).
La prima vedere, lund n calcul uzantele elaborrii unei lucrri stiintifice comme il faut, asa-numitul roman urmeaz
binecunoscutul tipar academic: structurat pe cinci mari capitole ce-si propun s trateze un subiect practic inepuizabil (vezi si
titlul, vag conceptualizant, Problemele dezvoltrii: o relectur la cumpna mileniilor), sub competenta ndrumare a acad. Prof.
dr. dr. doc. (em.) Octavian Tache, teza semnat de drd. Gheorghe (Gic) Ludu contrariaz totusi orizontul de asteptare al
lectorului naiv, ca si al naltei Comisii de Evaluare, n cel putin dou privinte: 1. absenta bibliografiei si a index-ului de autori
(capitolul cel mai plcut pentru cititor, nu-i asa?); 2. insistenta cu care doctorandul tine s precizeze, ici si colo, c prezenta
lucrare stiintific are statutul de work in progress, adugnd apoi, ca un refren obsesiv si absurd: Conform uzantelor
academice internationale si legislatiei n vigoare, citarea unor prti din ea, indiferent de extensia acestora, sau chiar numai a
titlului su nu este permis fr acceptul explicit al autorului. Si nici mcar atunci.
Ei bine, aceast insertie paratextuual care-l deranjeaz vdit pe versatul profesor coordonator Octavian Tache (personaj fictiv
modelat dup chipul si asemnarea universitarului corupt, ignorant dar puternic, recrutat din rndurile vechii nomenclaturi)
avertizeaz de la bun nceput asupra caracterului ironic-fantezist al discursului si a derapajului intentionat nspre naratiunea
ludic experimental ceea ce justific suficient de convingtor si calificatia generic de roman. n fapt, e vorba despre o
metafictiune supradimensionat, roman total (summa) ce-si trage sevele deopotriv din realitatea imediat si din litera
scris, din viat si mit, mbinnd ntr-un melting-pot urias naratiunea, eseul si fisele de lectur, confesiunea si discursul similistiintific, n acord cu propensiunea cosmotic identificat de Albrs drept trstur caracteristic prozei moderne. La toate
acestea se adaug ironia, care submineaz n permanent morga academic, gesticulatia de comedie a intelectualului trufas,
deprins s se asculte numai pe sine. Prin urmare, nici nu-i de mirare c Gic Ludu mbrac haina bufonului si-si pune pe cap
tichia cu clopotei, n buna traditie a literaturii carnavalesti. Asa se face c, treptat, doctorandul se trezeste vorbind despre tot
felul de lucruri, ca un narator stpnit de demonul locvacittii, captivat de jocul textualizrii (pe muchie de cutit!) si al
decupajului (aleatoriu numai n aparent), n linia sus-pomenitului scenariu (work in progress).
Dup cum se observ cu usurint, principiul structurant al ntregului const n aglutinarea stereotip de secvente relativ
autonome, majoritatea intersanjabile, edificnd o poetic de tip dinamic, procesual, care exploateaz resursele artistice ale
materialului secundar, i.e. tot ceea ce intr n laboratorul operei propriu-zise. Identificm astfel, n atitudinea prozatorului, o
programatic simpatie pentru fragmentarism si imperfectiune, reflex al gndirii sale individualist-sceptice (si, deci, tolerante,
generos comprehensive). Dincolo ns de acest relativism salubru, principial, Caius Dobrescu se dovedeste la fel de
nentelegtor ca si altdat fat de pcatele lumii noastre lumpen-balcanizate, la fel de perseverent n lupta contra
comunismului de ieri si de azi, necruttor cu leprele cultivate, chiar crud dar numai cu impostorii, cu ticlosii de toate formele
si culorile. nzestrat cu o statur avantajoas si cu o inteligent nervoas, de lupttor ncercat, mndru ca un senior din vechime
gata oricnd s schimbe la nevoie condeiul cu spada, colegul de grup literar al lui Marius Oprea continu si el, cum poate,
vntoarea de securisti, spre exasperarea intelectualilor acomodati si a rezistentilor prin cultur. n consecint, e ct se poate de
normal ca si romanul de fat s capete pe alocuri nuante de pamflet violent, n tonalitate sumbru-apocaliptic.
n alt ordine de idei, confruntarea dintre scriitor si omul de stiint, subiect tratat pe larg n cuprinsul crtii, aduce cstig de
cauz primului si asta nu doar n teorie, de vreme ce nssi intentia de a compune o tez de doctorat e deturnat, consecvent,
de ambitia romancierului n formare, dornic parc s spun totul dintr-o suflare. S nu se nteleag totusi, din cele spuse acum,
c autorul nu ar pricepe rostul stiintei. Nici vorb! Necesitatea conceptualizrii reflect, doar, aspiratia ctre exactitate, nevoia
de adevr, cum foarte prompt constat la un moment dat ludicul narator (n anumite regiuni, ludu ar nsemna, dup spusa
unui ardelean de ncredere, prostul satului sau, oricum, ceva n genul personajului cu pricina): cred totusi n importanta si
rostul conceptualizrilor. Desi ceea ce descriu ele nu are, probabil, nici o legtur cu realitatea, tocmai fiindc, n ultim
instant, snt despre nimic, ele au aceast virtute, care nu trebuie neglijat, a profundei, congenitalei familiaritti cu nimicul.
Pe de alt parte, stiinta nu poate satisface suficient setea de concret, care se potoleste la alte izvoare, mai putin abstracte: Si
cum prezenta tez de doctorat reprezint, n fond, un studiu stiintific efectuat asupra mea nsumi, este necesar s analizm n
permanent bazele cele mai profund materiale ale existentei mele. De aceea ajunge prozatorul s tin partea, vehement,
temeiurilor subiective ale oricrui gen de cunoastere, de unde si dezideratul ntoarcerii la realitate (n forma ei cea mai pur,
organic), precum si optiunea lipsit de echivoc pentru literatur, nteleas ca discurs integrator, totalizant, menit s redea
cuvintelor si spiritului libertatea originar. Trebuie precizat ns c gndirea de la care se revendic doctorandul-narator nu are
nimic de-a face, cum ar putea crede membrii naltei Comisii, cu mesajul generos al educatiei materialiste pe care am primit-o
cu totii, chiar dac Materia nseamn pe de o parte, o acut experient a factualittii, pe de alt parte, o revelatie a
plenitudinii, a osmozei, a acelui caca cald, nediferentiat si plenar, aflat n continu miscare, unde trebuie s ne-ntoarcem
periodic pentru a ne regenera.
Cum textul, am spus-o deja, si construieste din mers propria poetic, merit semnalate pasajele n care discursul
romanesc se defineste pe sine n felul riguros al unei naratiuni de tip demonstrativ, cu argumentele la vedere. Initial, naratorul
enunt premisele teoretice ale propriului demers, sedus de plcerea pur gratuit a jocului Ar fi teoretic posibil ca toat
aceast lucrare s aib ca subiect relaxarea. Starea de disipare deconectat pe care o triesc acum fiind, probabil, lucrul cel
mai interesant care mi s-a ntmplat n ultimele decenii. E ca si cum as vorbi pe larg, pe sute de pagini (o, stiu c trebuie s
umplu cteva sute de pagini), n numele piciorului meu gol teoretizarea insignifiantei subiectului n romanul-tez de doctorat
(ca si alte cteva detalii de compozitie) m trimite cu gndul la geniala carte a lui Laurence Sterne, care a inspirat si titlul

prezentei cronici (Viata si opiniunile lui Tristram Shandy, gentleman). Imediat mai apoi, naratorul si ia seama, iar doctorandul
Gic, ptit, iese din nou n prim-plan pentru a s-si exprima scepticismul cu privire la capacitatea naltei Comisii de a-i aprecia
digresiunile jucuse: Pi cum am putea noi, chiar dac ne-am propune, s rivalizm cu adoratii nostri Maestri, aflati la acel
nivel al Cunoasterii unde se alctuiesc naltele Comisii? () Oare Aerodinamica, Supla Comisie m va ierta
pentru propensiunile mele joculare? Oare va ntelege c aceste lungi divagatii ludice reprezint, de fapt, o form de pretuire, de
afectiune?. Iar cnd, n cele din urm, vine si verdictul mult asteptat, atmosfera festiv se contamineaz de mirosul greu al
nationalismului troglodit, cu toate nuantele aferente. Dup cum era de asteptat, n locul unui referat serios, eminentul
conductor stiintific emite niste observatii stereotipe, de nfiortoare banalitate, vorbind despre tez n felul urmtor: e putin
speculativ, pe ici, pe colo. Si miroase uneori a parad de cunostinte, cu toti autorii stia strini pe care-i citezi la tot pasu,
boala voastr, a tinerilor din ziua de azi. Adic, nu zic, frate, s nu-i citezi, e foarte bine, da parc totusi pui prea putin n
valoare contributiile noastre nationale. Adic, hai s fim seriosi, la urma urmei, cu ce-s, domne, stia mai breji?. Nimic nou sub
soare. Acest gen de discurs n-a disprut nici azi din universittile noastre.
Ergo, dac Gic Ludu gseste n literatur att o cale de evadare din realitatea constrngtoare (obligatia de a-si scrie
teza), ct si modalitatea cea mai comod de explorare a sinelui (vezi paginile de jurnal si multimea aluviunilor confesive ce
mut centrul de greutate al textului nspre spatiul intimittii), membrii naltei Comisii celebreaz si ei ncheierea mult prea
abstractului ceremonial academic printr-un ospt ca-n basme, n buna traditie a locului, obisnuit s mpace trupul cu spiritul
ntr-o legtur trainic, armonioas. Cunosctor avizat al realittilor autohtone, naratorul stie de fapt c toate acestea nu vor fi
doar un ornament baroc, un fel de ciorchine imens si greu, atrnnd la pulpa corabiei care este prezenta tez de doctorat, ca un
fel de epilog cutat si artificial. Orict de neasculttor va fi fost, ucenicul a nvtat pn la urm lectia si ntelege s aduc
omagiul cuvenit somittilor la momentul oportun: O, nu, masa noastr festiv va fi, fr ndoial, parte integrant a muncii
noastre de cercetare, cci ce este aceasta altceva dect tot srbtoare apragma-concretului, ca, de altfel, ntregul meu demers
stiintific si ca ntreaga strduint pe care si-au dat-o, cu mine si cu generatii si generatii de multi altii, devotatii nostri Dascli?
Nu ne-au nvtat, oare, toti Onoratii Membri de astzi ai naltei Comisii c menirea noastr principal este s explorm
realitatea, n formele ei cele mai concret-empirice?
n acest registru marcat ironic se si ncheie romanul, lsnd cititorului senzatia apstoare de a fi participat la o comedie amar
(desi locvace) despre resemnare ca solutie acceptabil numai temporar, cu doza profilactic de umor si de obligatorie veselie.
Fr s fie o carte mare (nici n-a fost scris cu asemenea pretentii exorbitante), Tez de doctoratconsacr un prozator cu
multiple posibilitti expresive si cu o vn etic foarte puternic, capabil s tin n fru infernala masinrie textual. Si, atentie:
revolta lui Caius Dobrescu nu a pierit!