ISTORIA COAFURII

Coafura s-a nascut inca din antichitate si a imbracat diverse forme,de la cele mai primitive pana la
cele mai sofisticate.
Coafura, ca si concept estetic prinde contur pentru prima data in Egiptul Antic sub forma perucilor
ondulate purtate doar la evenimente solemne. Pe vremea romanilor, femeile din inalta societate isi coafau
parul cu ondulatoare de par si isi pudrau parul cu pudra aurie pentru ca, inca de atunci, parul blond se bucura
de popularitate.
Pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea, coafurile au evoluat la stadiul de coc, prins cu diverse ace,
clame sau carcase de sirma, fie sus, aproape de crestetul capului, fie adunat la spate, pe ceafa. Interesant de
observat este ca, de-a lungul vremurilor, coafura a facut diferenta de clasa sociala si statut.
Anii 20 ai secolului XIX introduce in moda parul scurt, coafat in forma de unde, simbolul femeii
independente, libere si active.
La inceputul anilor `40, Christian Dior da tonul coaforului epocii prin genul romantic, al femeii
elegante parul cade pe umeri in bucle moi si lungi.Din cauza razboiului, coaforul devine pragmatic dar isi
revine usor urmand trendul casnicelor glamour femeile cu o coafura perfecta.
Perioada

anilor

`70

marcata de

femeia

cu

talie

subtire,

coafura

voluminoasa

si

machiaj aprins.Cultura punck devine si ea o provocare nimeni nu ramane indiferent la coafurile punck, par
vopsit in culori fluorescente, tatuaj pe scalp etc.
Perioada stilurilor extreme sau a coaforului anilor `80 este cea in care se confrunta stilul disco
cu cel classic, impecabil, in care femeile dobandesc mult mai multa libertate in alegerea tendintelor in moda.
Antichitatea
In lumea timpurie si primitiva, stilul cel mai simplu, purtat de oamenii de rand, il constituia parul
lasat lung sau taiat, purtat uneori strans intr-un fileu sau o banda. Aristocratia a dezvoltat stiluri distinctive,
mai elaborate. Nobilimea din Sumer, de exemplu, purta parul strans intr-un coc greu,impletit in jurul capului
sau lasat pe umeri. Parul era apoi pudrat cu pulbere de aur si fixat cu un apretauriu, parfumat. Barbatii
asirieni si babilonieni isi vopseau parul lung si barbile patrate in negru si isifaceau bucle cu drotul. Unii
purtau chiar peruci. Nobilii din Persia isi buclau de asemenea parul si barbasi le vopseau cu henna.
Nobilimea
(Barbati si femei, deopotriva) din Egiptul Antic purtau parul strans pe langa cap. Mai tarziu,din
motive de igiena intr-un climat cald, isi radeau testele cu lame din bronz. La ocazii speciale si ceremonii,
pentru a se proteja de soarele puternic, au adoptat peruci mari si grele, de obicei negre. Ele puteau fi cu
par scurt si buclat, sau lungi, incarcate de bucle si codite, ornate cu ace de par impodobite cu fildes,
ornamente de aur sau flori proaspete. Barbatii isi radeau barbile, dar purtau barbi false impletite.
In Grecia antica
1

Barbatii purtau parul tuns scurt, iar uneori purtau si barba. Mai tarziu, au inceput sa se poarte
capetele rase. Femeile isi purtau parul lung pe spate sau impletit intr-un coc, care mai tarziu avea forma unui
cantalup. Ambele sexe purtau fileuri, iar clasele avute foloseau drotul. Unele femei isi vopseau parul in rosu,
iar la Atena, chiar si in albastru, apoi il pudrau cu praf alb, auriu sau rosu si il impodobeau cu flori, panglici
sau diademe pretioase.
In Roma antica republicana si austera, barbatii si femeile au adoptat stilurile simple ale grecilor,
dar intimpul imperiului, clasele superioare foloseau drotul, iar barbatii isi pudrau parul cu praf colorat sau
deaur. Femeile isi vopseau parul blond sau purtau peruci in culoarea abanosului, sau blonde, facute dinparul
femeilor barbare luate sclave. Parul era prins in crestet, in bucle si cosite, uneori fiind fixate informe inalte
pe niste cosulete impletite din sarma. Peste tot in lumea antica, coafarea si barbieritul erau efectuate de
sclavii personali sau la barbierii publici.
Lumea neoccidentala, lumea islamica si Orientul. La musulmani, in mod traditional, parul era strans
modest si ascuns sub turban sau fes, iar la femei, sub val. Si femeile si barbatii mergeau, de regula
lahammamuri (bai publice), unde barbatii erau barbieriti (uneori rasi pe tot capul, cu exceptia unei suvite din
crestet), iar femeilor li se spala parul si li se clatea cu henna.
In China, dupa traditie, barbatii isi radeau parul de pe jumatatea frontala a craniului, iar restul era
impletit cu par de cal sau matase neagra. Purtata de Manciurieni si apoi impusa tuturor supusilor acestei
dinastii, coada impletita a ajuns in secolul 17 semnul supunerii, iar mai tarziu, semnul demnitatii si
albarbatiei. A trage pe cineva de coada era cea mai grava insulta. Femeia chineza isi pieptana parul pespate
si il purta legat intr-un nod simplu, care putea fi decorat cu piepteni pretiosi, ace de par sau flori.Fetele tinere
purtau plete lungi.
Evul Mediu Occidental si Renasterea
Barbarii, care au cutreierat Europa medievala purtau plete lungi si barba. Incepand cu secolul IX,
nobilii de pe continent au inceput sa poarte parul scurt (pana la barbie)si isi radeau barbile. Dupa cucerirea
normanda a britanicilor cu parul lung, moda pe continent s-aschimbat, revenind la parul lung, buclat si
barba. In secolele XIII si XIV parul s-a purtat rotunjit, pana laumeri, in stilul numit paj. Stilul castron de
pudding, care lasa urechile descoperite, la moda in secolul XV,a pierdut teren in favoarea aceluiasi paj, care
se purta mai simplu in nordul Europei, si aranjat cu meticulozitate in Italia. Clerul se distingea prin acea
tonsura, care era o portiune rasa din pielea capului,de obicei rotunda. Forma sa exacta a fost subiectul unei
dispute intre Biserica Celtica si Biserica Romanain secolul VII, cea din urma avand castig de cauza.
Influenta Bisericii preocupata intotdeauna de modestie, a incurajat femeile nobile casatorite sasistranga parul cu panglici si sa-l acopere cu un val. In secolele XIII si XIV, parul era strans deasupra
urechilor in doi ciorchini de bucle sau infasurat in crestet si acoperit cu o calota din fir de aur sau argint sau,
la femeile din patura saraca, era acoperit cu o basma de in. In secolul XV, doamnele bogate din nordul
Europei isi smulgeau firele de par de pe linia fruntii pentru ca aceasta sa para mai inalta si mailata, iar parul
era strans si ridicat la spate intr-un coc ascutit, cu un model foarte elaborat. In insorita Italie femeile isi lasau
parul sa cada liber in plete, sub un turban mic, impodobit cu bijuterii sau o boneta.Atat femeile cat si barbatii
2

se straduiau sa-si faca parul blond, fie prin decolorare, fie prin vopsire cu sofran sau foi de ceapa, iar in
cazul femeilor italiene, prin expunerea timp indelungat la soare, acoperite cu o palarie cu calota decupata.
In secolul XVI, dupa ce regele Francisc I si-a ars din greseala parul cu lumanarea, barbatii au
trecut laparul scurt si mustata si barba tunse scurt. Parul femeilor era ascuns sub un fel de gluga teapana
(capison in Italia) care, cu timpul, si-a redus dimensiunile si a lasat vederii tot mai mult par, in final
ajungand o simpla toca moale. Parul era frizat in jurul fetei si ondulat cu drotul sau rulouri de metal.Parul de
la spate era impletit intr-un coc care aparea imediat deasupra marginii gulerului inalt. Foarte popular era
parul blond sau, in Anglia, cel roscat (ca al reginei Elisabeth I), iar cine avea parul inchis la culoare si-l
ascundea sub peruci in culorile la moda. Ca sa apara in nuante mai deschise, parul era pudrat cu faina sau
prafuri de diverse culori. Apoi parul era fixat cu rasina de la arborele de cauciuc sau stejar.Bijuteriile, penele
si acele de par ornamentale faceau decorul.
Secolele XVII si XVIII.
In prima jumatate a sec. XVII, domnii purtau plete lungi, buclate, care cadeau peste gulerele mari si
albe. Destul de des parul era prins la spate cu o panglica, iar mustata era tunsa ingrijit sibarba era tunsa in
forma de cioc (celebra Vandyke). Mai tarziu, barbatii se purtau cu barba si mustatarase complet, iar parul si-l
acopereau cu bonete (acasa) sau peruci cu bucle lungi (in societate).Parulfemeilor era, in prima parte a sec.
XVII, purtat lins, coafat cu un breton frizat pe frunte si manunchiuri dezulufi atarnand peste urechi si un
coc mic la spate, decorat cu rozete sau o boneta din dantela fina.
In sec. XVIII, barbatii au continuat sa poarte peruci, dar mai mici si mai usoare, pudrate cu
alb. Unele peruci se terminau cu o bucla lunga la spate, prinsa cu o funda din catifea neagra sau impletita sau
invelita intr-un saculet din matase. Magistratii, militarii si marinarii aveau peruci diferite, specifice fiecarei
meserii.
In prima parte a sec. XVIII, femeile isi aranjau niste capsoare mici si zulufate, pudrate cu praf alb si
decorate cu ghirlande de flori si funde. Vaduvele, femeile din clasa mijlocie si toate femeile, cand erau acasa,
purtau o boneta mica. Pe la 1770, coafurile inaltate pe suporturi din par de cal sau cosulete impletite din
sarma, apoi fixate de cap cu o pomada si apretate, puteau ajunge pana la aproape 1 metru inaltime. Unele
peruci erau chiar prevazute cu arcuri, pentru reglarea inaltimii. Erau impodobite in modul cel mai
extravagant cu putinta, cu pene, flori si fructe, bijuterii, uneori chiar cu corabii, gradini si menajerii. Astfel
de constructii necesitau numeroase ore de munca, zile sau chiar o saptamana intreaga.Intre doua ocazii in
care se purta peruca, componentele acesteia se puteau altera si face viermi. Astfelca, pe la 1780, a aparut
o reactie de respingere a acestor extravagante, care a condus la stilul arici constand intr-o masa bogata
de bucle.