PARTEA I-A

Capitolul I-Familia monoparentala-Delimitari conceptuale

1.1Definitii ale familiei monoparentale

Cu toate ca termenul specific pentru familie este cel de traditionala, in literatura de
specialitate intalnim si termeni precum familia monoparentala. Aceste termen este tot mai des
folosit in ziua de azi, chiar daca inca din anii `70 ,in societatile simple, existau cazuri cu un
singur parinte,destul de rare fiind si avand ca si cauza moartea sotului, fiind, in general
temporare, practicandu-se foarte frecvent recasatoririle. Este destul de evidentiat, in literatura de
specialitate , faptul ca societatea moderna face posibila existenta familiilor monoparentale,
bazata pe economia de piata , slujbe platite . ajutor social, guvernamental, spre deosebire de
societatile simple unde femeia era dependenta de hrana si serviciile familiei existente si ale
parentalitatii.
Din punct de vedere sociologic, putem spune ca familia monoparentala este definita ca
un grup social constituit pe baza relatiilor de rudenie, intre unul dintre parinti si copilul sau/copii
sai, grup care il putem caracteriza prin stari afective, aspiratii si valori comune. In aceasta
abordare sociologica, familia monoparentala este un grup primar , iar membrii sai intretin relatii
directe, informale. Mihailescu, I., 2006, Sociologie generala. Concepte fundamentale (Suport
de curs), Editura Universitatii din Bucuresti, Bucuresti
Din punct de vedere juridic, familia monoparentala apare ca un grup de persoane intre
care s-au stabilit drepturi si obligatii, reglementate prin norme legale. Fata de acceptiunea
juridica a familiei nucleare, clasice, familia monoparentala tinde sa constituie o abordare, in
sensul producerii efectelor juridice nu in urma incheierii unor contracte, cum ar fi cazul in
casatoria legala, ci preponderent ca urmare a unor relatii de descendenta sau adoptie. Abraham,
P., Craciun, A., 2000, Legislatie in asistenta sociala, Editura National, Bucuresti

In primul rand , trebuie luate in considerare modalitatile prin care se ajunge la familie
monoparentala, acestea fiind:divortul sau separarea, moartea unuia dintre soti, nasterile
neprogramate in afara casatoriei, decizia de a avea copiii fara a fi casatorit, astfel ca I.Mitrofan
defineste familia monoparentala ca o structura familiala asimetrica, formata dintr-un singur
parinte si copilul/copiii sau/sai . Sa dezbatem principala modalitate prin care se ajunge la
familie monparentala, divortul, care afecteaza in primul randul copilul din familie, insa si femeia
si barbatul.

Cresterea foarte mare a numarului de divorturi trebuie pusa in legatura cu proportia

numarului de femei care au un loc de munca, lucru care ofera autonomie femeii. Desi veniturile
femeii, trebuie sa fie oarecum egale cu cele ale sotului, rupturile familiale imping femeiile in
situatii de nesiguranta , mai ales atunci cand acestea nu au nici calificare profesionala, nici
pregatire scolara, nici capital economic. Consecintele negative ale divortului nu afecteaza doar
femeia. La varsta adulta , in cazul barbatului, un mod de viata stabil se stabileste pe trei
componente:a locuirii, a muncii si a familie alaturi de sotie si copii. Cand apare o
disfunctionalitate intr-una dintre acestea barbatii, potrivit lui Bertaux, se gasesc in situatia unui
echilibru instabil. O ancheta referitoare la barabtii divortati arata ca multi dintre acestia au
devenit personae fara domiciliu stabil, nu ca urmare a pierderii locului de munca, ci a divortului,
acesta determinand o adanca dezamagire, recurgerea la alcool, intrararea in somaj si, in cele din
urma, pierderea locuinte. (Bertaux, 1997, p.104). In timp ce divortul le determina pe femei sa
intre in sfera publica, profesionala, pe unii barbate I destabilizeaza pana in punctual din care ies
din ea.
Consecintele divortului asupra copilului sunt multiple ,potrivit lui Wallerstein si Kelly,
mai ales in societatea moderna, insa ele depinde de factori precum: gradul de conflictualitate al
familiei care s-a destramat,sanatatea mintala s parintilor, densitatea retelei sociale a actualei
familii a copilului si varsta pe care a avut-o copilul la divort.,ultimul fiind cel mai influentabil.
Preadolecentii au tentinda de a-si blama tatal ca a parasite familia sau pe mama ca l-a facut sa
plece. Au existat cazuri in care copiii s-au autoblamat , considerand ca parintele a plecat din vina
lor, ca au fost rai si neascultatori.Studiind 121 de copiii cu varste cuprinse intre 6 si 12 ani, trei
psihologi americani Healy,Stewart si Copeland au constatat ca in faza imediata a divortului, o

treime dintre acestia se simteau vinovati de despartirea parintilor . Adolescentii nu isi asuma isi
asuma in aceeasi masura vina, ei condamna doar parintii ca le-au stricat viata. Ei isi pun intrebari
de genu ce va spune lumea si totodata se gandesc la posibilitatea unui noi partener in viata
parintilor, lucru care ii face sa devina sensibili cu privire la propria viata sexuala si la
libertinajul erotic (Strong, DeVault, Sayad, 1998).