Elemente de fonetica articulatorie

Din punct de vedere acustic si fiziologic, sunetele limbii umane se

impart in doua categorii, in vocale si consoane. Vocalele sunt tonuri, sunete
muzicale cu oscilatii periodice si cvasiperiodice. Consoanele sunt zgomote
sau combinatie intre zgomote si tonuri. Exista si o categorie
intermediara:sonante - l, m, n, r care contin atat zgomote cat si
tonuri, predominand acestea din urma. Consoanele surde sunt zgomote.
Consoanele sonore sunt zgomote si tonuri, predominand zgomotele.
a)
Din punct de vedere fiziologic, vocalele au catevatrasaturi
proprii comparativ cu consoanele:
b)
La articularea vocalelor aerul provenit din plamani trece liber
prin cavitatea bucala sau nazala, fara a intalni nici un obstacol. La
articularea consoanelor curentul de aer intalnesteanumite obstacole pe
care trebuie sa le depaseasca. Obstacolele sunt rezultatul inchiderii
complete a unor organe articulatorii sau doar a apropierii acestora.
Exemplu: la p, b, m inchiderea este completa, formeaza o ocluzie
urmata de deschidere cu eliminarea aerului prin explozie; la s, z, s
organele articulatorii se apropie, formand o constrictie; la trecerea aerului
se obtine o frictiune.
c)
La vocale efortul expirator este mai putin puternic decat la
consoane. Dintre consoane efortul respirator cel mai puternic se
observa la consoanele explozive surde: p, t, k.
d)
La
pronuntia
vocalelor,
organele
articulatorii
sunttensionate (incordate) in mod simultan si egal. La pronuntarea
consoanelor, tensionarea se produce intr-un singur punct si anume in
regiunea locului de articulare.
e)
Pentru
pronuntia
vocalelor
este
necesara prezenta
vocii produsa de vibratia coardelor vocale. Pentru pronuntia consoanelor
situatiile sunt diferite. Sonantele si consoanele sonore se pronunta cu
voce, iar consoanele surde, fara voce. Uneori vocea este inlocuita printrun zgomot specific, produs de frecarea curentului de aer respirator, de
peretii unei deschizaturi formate de coardele vocale (glota). Aceasta se
intampla la vorbirea in soapta.
1 Vocalele limbii romane

Volumul si forma cavitatii bucale in momentul articularii determina

deosebirea de timbru dintre diferitele vocale. Determinanta pentru aceasta
forma si volum este pozitia limbii in cavitatea bucala, directia deplasarii
limbii si distanta dintre limba si palat.
a) Dupa distanta dintre limba si palat vor fi vocale deschise (daca distanta
este mare); vocale semi-inchise (semi-deschise); vocale inchise. Cand
limba se ridica spre partea centrala a palatului (mediana) sunt sunete
centrale: a, a, i.
b) Dupa directia de deplasare a limbii inspre partea anterioara, mediana,
posterioara, vom avea sunete: anterioare, centrale, posterioare.

c) Dupa gradul de rotunjire a buzelor: sunete nerotunjite sau nelabializate:

a, e, i, a; sunete rotunjite sau labializate: o, u.
d) Participarea sau neparticiparea cavitatii nazale.
Daca aerul intra in cavitatea nazala cand valul palatin este coborat se
formeaza sunetele nazale. Daca uvula este in pozitie ridicata, aerul intra in
cavitatea bucala formandu-se sunete orale. In limba romana nu exista
vocale nazale. In alte limbi exista, de exemplu in limba franceza: o n, en.
Pentru se rotunjesc buzele ca pentru u si se ridica limba spre pozitia
lui i. se rosteste astfel: se rotunjesc buzele ca pentru o (se

labializeaza) si limba se deplaseaza in partea anterioara in pozitia lui e. O

mare importanta in pronuntia vocalelor o are camera de rezonanta care da
timbrul special al acestora. Cel mai lung traiect pe care-l strabate curentul
de aer este intalnit in pronuntia vocalei u.

2. Consonantismul
Spre deosebire de vocale care sunt doar tonuri, consoanele se impart in
trei mari categorii:
a)
Consoane surde (fara voce) - la rostirea acestor consoane nu
participa vocea, contin numai zgomote, iar tensiunea organelor
articulatorii este mai mare decat la rostirea altor consoane. Exemplu:
p, t, k, s, s.
b)
Consoane sonore alcatuite din tonuri si zgomote,
predominand insa zgomotele. Exemplu: b, d, z, g, j. La rostire
participa si coardele vocale. Aceasta participare a coardelor vocale in
momentul rostirii se poate constata fie prin inregistrari, fie punand mana
pe epiglota sau pe crestetul capului, unde se pot simti vibratii. Vibrarea
coardelor vocale se poate constata cu aparatura: kinetograf, oscilograf,
sonograf tip spectograf.
c)
Sonante: l, m, n, r. Sunt alcatuite din tonuri si zgomote,
dar predomina tonurile
In limba romana exista fenomenul de coarticulare sau coarticulatie. Inainte
de desavarsirea rostirii unui sunet, organele articulatorii sunt pregatite
pentru pronuntarea sunetului ce urmeaza a fi rostit. Primul sunet
influenteaza pe urmatorul, mai ales in cazul diftongilor sau triftongilor.
Exemplu: bara - b se pronunta cu explozie si , rabda explozia lui b
este trecuta pe sunetul urmator, d.
Criterii de clasificare a consoanelor limbii romane:
I. Dupa locul de articulare sunt consoane: bilabiale, labiodentale, dentale,
alveolare, palatale, velare, laringale. Sunetele bilabiale: p, b, m se
articuleaza prin alipirea completa a celor doua buze urmata de
indepartarea lor brusca cu eliminarea prin explozie a aerului. Sunetele

labiodentale: f, v se rostesc prin contactul dintre dintii superiori si

buza inferioara. Sunetele dentale se rostesc prin contactul dintre apex si
dintii superiori: t, d, n sau prin apropierea de acestia s, z, t.
Sunetele alveolopalatale sau prepalatale: s, j se rostesc prin
apropierea limbii de alveolele incisivilor superiori sau in partea
anterioara a palatului. Sunetele palatale , si variantele acestora se
rostesc in zona mediopalatala. Sunetele velare se rostesc in zona
valului palatin (intre uvula si palatul dur): c, g. Sunetele laringale: h.
II. Dupa modul de articulare sunt:
Consoane oclusive (explozive). La rostirea acestor sunete organele
de rostire se inchid complet, se creeaza o tensiune, care obliga la
deschiderea brusca a canalului rostirii ca de exemplu pronuntia sunetelor:
'b', 'p', 'c', 'g', 't', d'.
Consoane fricative la rostirea carora organele de rostire nu se
inchid complet, ci doar se apropie ingustand traiectul suvoiului de aer, care
in momentul emiterii se freaca de peretii organelor de rostire. Aceste
sunete se mai numesc constrictive. Ele sunt continue, nu intrerupte: s, z,
j, s, 'h'.
Consoane africate la rostirea carora, organele rostirii sunt inchise,
dar deschiderea lor nu este brusca, nu este o explozie, ci o deschidere
lenta. De exemplu: t, , . Africatele se formeaza dintr-o consoana
exploziva si una fricativa, deci sunt consoane cu doua momente de
articulare (nu sunt consoane duble), spre exemplu 't' se formeaza din 't' si
'c'. La rostirea unei consoane se disting trei momente: implozia pregatirea
organelor pentru rostire; tinuta-tensiunea maxima a organelor de rostire ;
explozia eliberarea aerului.
Consoane vibrante. La rostirea acestor sunete vibreaza apex-ul.
De exemplu r, in limba romana se produce prin vibrarea partii apicale a
limbii.
Consoane laterale. La rostirea acestora partea centrala a cavitatii
bucale este ocupata de limba, iar curentul de aer se scurge pe partile
laterale: l.
Consoane orale - aerul iese prin cavitatea bucala, uvula inchide
canalul spre cavitatea nazala.

 Consoane nazale o parte din curentul de aer iese prin cavitatea

nazala si o parte prin cea bucala.
III. In functie de fenomenul de coarticulare consoanele pot fi:
Palatalizate: acestea de regula, aflandu-se inaintea unor vocale
anterioare (e, i), se palatalizeaza prin coarticulare. In partea finala a
rostirii, organele ajung in pozitia lui e si i. Exemplu: pier - pier, mearga mearga.
Labializate si nelabializate se intalnesc inainte de vocalele
labializate: (o, u): poate, toate. Nelabializate sunt consoanele aflate in
fata unor vocale nelabializate; exemplu para.
3 Ortofonia
Fonoarticulatia este actul prin care omul executa la comanda
sistemului nervos central miscarile necesare, simultane, de emitere a vocii
si de atingere sau apropiere a unor suprafete ale organelor de vorbire.
Fonoarticulatia este sinonima cu pronuntarea, rostirea termeni foarte des
utilizati in lucrarile romanesti de fonetica.
Fonatia se refera la activitatea corzilor vocale. La fonemele sonore,
vibratiile laringiene incep odata cu tensiunea (numita si implozie). La cele
semisonore, vibratiile corzilor incep odata cu tinuta sau in cursul detentei
(destinderii), in functie de contextul sonor in care se afla. La sonorele
asurzite (urmate de surde in pozitie finala), vibratiile corzilor incep odata cu
tensiunea, dar se opresc in timpul tinutei, inainte de destindere; la surde,
vibratiile laringiene incep in momentul destinderii.
Articulatia se refera la activitatea limbii, valului palatin, uvulei,
buzelor.
Pronuntarea unui fonem se realizeaza in trei momente principale, numite
acte articulatorii.
Primul moment, numit tensiune, se caracterizeaza prin pregatirea organelor
fonoarticulatoare de a iesi din repaus si de a se pregati pentru emisie.

Al doilea moment, tinuta, se caracterizeaza prin mentinerea organelor sub

tensiune (potential de actiune), moment in care se si produce emisia
rostirea (pronuntarea sunetului).
In cadrul celui de-al treilea moment, detenta,

organele intra din nou in pozitia de repaus (fig. 4 ).

Cele trei momente care se disting in pronuntarea unui fonem izolat nu mai
corespund intocmai in rostirea unei secvente fonetice oarecare. In
pronuntarea anumitor foneme organele fonoarticulatoare nu executa toate
momentele descrise mai sus.
In limbajul foneticii descriptive, fonemele romanesti sunt identificate astfel:
a este vocala deschisa, nelabializata, centrala;
a este vocala medie, nelabializata, centrala;
b este consoana oclusiva, bilabiala, orala, sonora;
c este consoana oclusiva, velara, orala, surda;
d este consoana oclusiva, dentala, orala, sonora;
e este vocala medie, nelabializata, anterioara;
f este consoana fricativa, labio-dentala, orala, surda;
g este consoana oclusiva, velara, orala, sonora;
h este consoana fricativa, velara, orala, surda;
i este vocala inchisa, nelabializata, anterioara;

j este consoana fricativa, anteropalatala, orala, sonora;

l este consoana lichida laterala, dentala, orala, sonora, sonanta;
m este consoana oclusiva, bilabiala, nazala, sonora, sonanta;
n este consoana oclusiva, dentala, nazala, sonora, sonanta;
o este vocala medie, labializata posterioara;
p este consoana oclusiva, bilabiala, orala, surda;
r este consoana vibranta, anterolinguala, orala, sonora, sonanta;
s este consoana fricativa, dentala, orala, surda;
s este consoana fricativa, anteropalatala, orala, surda;
t este consoana oclusiva, dentala, orala, surda;
t este consoana semioclusiva, dentala, orala, surda;
u este vocala inchisa, labializata, posterioara;
v este consoana fricativa, labio-dentala, orala, sonora;
z este consoana fricativa, dentala, orala, sonora;
i este vocala inchisa, nelabializata, centrala,
este consoana semioclusiva, anteropalatala, orala, surda;
este consoana semioclusiva anteropalatala, orala, sonora;
Teme:
1. Identificati rolul diferitelor componente in producerea limbajului.
2. Aratati care sunt principalele argumente si contraargumente referitoare
la o teorie a acizitiei limbajului
3. Care este mecanismul de producere a vocii?

4. Descrieti rolul cavitatilor supralaringale in vorbire.

5. Precizati rolul valului palatin in articulatia fonemelor limbii romane.
6. Descrieti mecanismul de producere al consoanelor oclusive si fricative.
Aratati diferentele articulatorii dintre: p, b si m; o si i.