Eroarea de fapt

Notiune.
Potrivit art. 30 alin. (1) C.pen. : Nu constituie infraciune fapta prevzut de legea penal svrit de persoana
care, n momentul comiterii acesteia, nu cunotea existena unei stri, situaii ori mprejurri
de care depinde caracterul penal al faptei.
Prin eroare, ca notiune generala, se intelege necunoasterea sau cunoasterea gresita de catre cel care savarseste o
fapta prevazuta de legea penala, in momentul comiterii acesteia, fie a unei stari, situatii sau imprejurari esentiale
pentru corecta caracterizare a faptei, fie a unui element circumstantial de agravare, fie a unei dispozitii legale.
O fapta isi pierde caracterul penal ca urmare a necunoasterii sau cunoasterii gresite a unor date ale realitatii
obiective; in acest caz, vinovatia este alterata datorita influentei suferite de factorul intelectiv, faptuitorul avand o
reprezentare gresita a realitatilor inconjuratoare.
Clasificarea erorii in dreptul penal
a) Dupa obiectul asupra careia poarta eroarea, aceasta se clasifica in eroare de fapt si eroare de drept.
Eroarea de fapt exista cand faptuitorul, in momentul comiterii faptei, nu a cunoscut ori a cunoscut
gresit o stare, situatie sau imprejurare de care tinea caracterul penal al acelei fapte ori caracterul calificat
al acesteia.
Eroarea de drept consta in necunoasterea sau cunoasterea gresita a unei norme de drept.
b) In functie de intinderea efectelor juridice, se face deosebirea intre eroarea principala si eroarea secundara
Eroarea este principala cand poarta asupra unui element constitutiv al infractiunii, iar incidenta sa are
drept efect inlaturarea caracterului penal al faptei.
Eroarea este secundara priveste o circumstanta agravanta legala, iar existenta ei are ca efect inlaturarea
caracterului calificat al faptei concret savarsite.
c) In raport cu factorii care au determinat eroarea, putem intalni o eroare prin necunoastere sau o eroare
prin amagire.
Eroarea prin necunoastere provine in mod obisnuit din lipsa de cultura, fie generala, fie limitata la un
anumit sector de cunostinte.
Eroarea prin amagire se caracterizeaza prin aceea ca a fost provocata printr-o actiune de inselare, de
speculare a bunei-credinte, exercitata de o persoana asupra altei persoane.
d) Potrivit criteriului posibilitatii de evitare a erorii, deosebim intre eroarea de neinlaturat (sau
invincibila) si eroarea inlaturabila (sau vincibila).
Eroarea este de neinlaturat atunci cand necunoasterea a fost atat de completa, incat era exclus ca in
mintea persoanei aflate in eroare sa apara o cat de slaba preocupare de a proceda la o verificare cu privire
la ceea ce ignora.
Eroarea este inlaturabila cand cel aflat in eroare, daca ar fi fost mai atent, si-ar fi putut da seama ca
greseste ori ar fi simtit nevoia sa verifice, pentru a clarifica situatia si a elimina indoaiala.

Eroarea de fapt principala cauza care inlatura caracterul penal al faptei.

Potrivit dispozitiilor legale in vigoare, pentru existenta erorii de fapt care sa inlature caracterul penal al faptei
savarsite, trebuie sa se constate indeplinirea urmatoarelor conditii:
a) Fapta savarsita sa fie prevazuta de legea penala.
b) Faptuitorul sa nu fi cunoscut, in momentul comiterii faptei, existenta unei stari, situatii sau
imprejurari de care depinde caracterul penal al acesteia. Existenta acestei necunoasteri presupune
absenta oricarei stiinte cu privire la cele de mai sus. O asemenea eroare are caracter esential. Prin
stare se intelege felul in care se prezinta sub diverse aspecte o entitate oarecare; prin situatie se
intelege pozitia unei entitati in cadrul relatiilor sociale sau al realitatii obiective iar prin imprejurare
trebuie inteleasa realitatea externa care, raportata la fapta comisa, o particularizeaza in concret.
c) Eroarea trebuie sa existe pe tot timpul efectuarii actelor de executare a faptei. In cazul
infractiunilor continue, continuate sau de obicei, eroarea de fapt trebuie sa existe si sa dureze pe tot
parcursul activitatii infractionale.
Efectele erorii de fapt principale
Efectele erorii de fapt principale sunt diferite dupa cuum faptele prevazute de legea penala savarsite din
eroare sunt incriminate numai daca sunt comise cu intentie sau sunt incriminate si cand sunt savarsite din culpa.
Eroarea de fapt legal constatata de organele judiciare intr-un caz concret, cand s-a comis o fapta pe care legea
o incrimineaza numai cand este savarsita cu intentie, are ca efect inlaturarea caracterului penal al faptei, intrucat
lipseste vinovatia in forma ceruta de norma de incriminare. Nu poate exista intentie daca faptuitorul a fost in eroare
principala, chiar daca s-a datorat culpei sale aceasta stare.
In cazul faptelor incriminate si atunci cand sunt savarsite din culpa, eroarea de fapt principala inlatura
caracterul penal al faptei numai daca se constata ca necunoasterea starii, situatiei sau imprejurarii de care depinde
caracterul penal al faptei nu este ea insasi rezultatul culpei. Daca eroarea se datoreaza culpei faptuitorului, culpa
subzista in savarsirea faptei si nu va fi inlaturat caracterul penal al acestei
Eroarea de fapt secundara
Eroarea de fapt secundara exista atunci cand infractorul, in momentul savarsirii infractiunii, nu a cunoscut o
imprejurare care constituie circumstanta agravanta a acelei infractiuni.
Eroarea de fapt secundara se poate retine numai in cazul in care fapta este incriminata si intr-o varianta
normativa agravata, determinata de imprejurarea pe care faptuitorul nu a cunoscut-o ori a cunoscut-o gresit.
Pentru a opera eroarea de fapt secundara, trebuie sa se constate urmatoarele conditii:
a) infractorul sa fi savarsit o infractiune;
b) in timpul sau pe durata comiterii infractiunii, faptuitorul sa se fi aflat in eroare;
c) eroarea sa poarte asupra unui element circumstantial de agravare a infractiunii.
Efectele erorii de fapt secundare se limiteaza la inlaturarea agravantei, infractorul raspunzand penal pentru
infractiunea in varianta tip.
Eroarea de drept.
A. Eroarea de drept extrapenal. Necunoasterea sau cunoasterea gresita a legii penale nu inlatura caracterul
penal al faptei. Per a contrario, necunoasterea sau cunoasterea gresita a legilor extrapenale inlatura
caracterul penal al faptei, ceea ce inseamna ca eroarea de drept, daca priveste o norma juridica cu caracter
extrapenal, este asimilata, din punct de vedere al legii penale, cu eroarea de fapt.
B. Eroarea de drept penal. Eroarea de drept penal poarta asupra existentei normei de incriminare insesi. In
aceasta situatie se afla persoana care, savarsind o fapta oarecare, nu a cunoscut ca aceasta este interzisa de
legea penala, ci a considerat ca, in conditiile in care a comis-o, fapta este permisa de lege.