You are on page 1of 2

Sanctiunile de drept penal

Notiune
Sanctiune de drept penal poate fi definita ca fiind o masura de constrangere, represiva si
preventiva, prevazuta de lege, care se aplica ori se ia de catre instanta de judecata impotriva
persoanelor care au savarsit fapte prevazute de legea penala, in scopul restabilirii ordinii de
drept si a prevenirii unor astfel de fapte.

Caracterele sanctiunilor de drept penal


Sanctiunile de drept penal prezinta anumite trasaturi proprii, care le deosebesc de toate
celelalte categorii de sanctiuni juridice. Acestea sunt :
a) Sanctiunile de drept penal sunt prevazute de legea penala,de aceea, ele
reprezinta masuri legale si obligatorii si se aplica ori se iau numai de catre
organele judiciare in cadrul procesului penal.
b) Sactiunile de drept penal au, in general, caracter represiv sau retributiv,
fiindca ele implica o anumita privatiune, o suferinta, sunt deci aflictive, chiar
atunci cand vointa legii ar fi de a nu le imprima acest caracter, fiindca tot ceea ce
este impus cuiva pentru el apare ca o stanjenire in calea vointei sale.
c) Toate sanctiunile de drept penal se aplica numai ca urmare a savarsirii unei
fapte prevazute de legea penala, asadar, numai post delictum.
d) Sanctiunile de drept penal au ca scop prevenirea savarsirii de noi fapte
prevazute de legea penala de catre cel caruia i s-a aplicat sanctiunea, cat si
determinarea sa se abtina de la savarsirea unei fapte ilicite a persoanelor care ar
fi tentate sa savarseasca astfel de fapte.
e) Sub aspectul incidentei lor, sanctiunile de drept penal sunt inevitabile, deoarece
actiunea pentru aplicarea lor este pusa in miscare din initiativa organelor puterii
publice, iar sanctiunea, odata aplicata, este pusa in executare, tot din oficiu, de
organele puterii publice.

Sistemul sanctiunilor de drept penal


Pe langa pedepse, care au fost primele sanctiuni de drept penal, s-au introdus masurile de
siguranta si , mai tarziu, masurile educative. Potrivit reglementarilor in vigoare, sistemul
sanctiunilor de drept penal cuprinde pedepsele, masurile educative si masurile de siguranta.
Pedepsele sunt sanctiuni proprii dreptului penal si ocupa principalul loc printre sanctiunile
de drept penal. Ele sunt cele mai grave dintre sanctiunile aplicabile infractorilor, deoarece pot
sa aduca atingere libertatii individuale, patrimoniului, drepturilor cetatenesti ale acestora si au
ca scop apararea societatii impotriva infractiunilor si prevenirea savarsirii de noi infractiuni
atat de catre cei carora li se aplica, cat si de catre alte persoane.
Masurile educative sunt tot sanctiuni de drept penal, dar care se aplica in excusivitate
infractorilor minori, avand, in principal, rol educativ si, in secundar, coercitiv, represiv.
Masurile de siguranta sunt sanctiuni de drept penal care au, in principal, caracter
preventiv si se iau fata de persoanele care au savarsit fapte prevazute de legea penala chiar
daca acestea nu intrunesc trasaturile esentiale ale infractiunii, dar, prin comiterea lor, s-a
relevat starea de pericol a faptuitorului, existand temerea ca acestea sa comita noi fapte

ilicite. Masurile de siguranta au ca scop inlaturarea starii de pericol a faptuitorului si


prevenirea comiterii de fapte antisociale de catre acesta.

Principiile sanctiunilor de drept penal


A. Legalitatea sanctiunilor de drept penal. Acest principiu instituie regula conform
careia legea prevede pedepsele care se aplica infractorilor si masurile ce se pot lua in
cazul savarsirii faptelor descrise de legea penala.
B. Umanismul sanctiunilor de drept penal. Acest principiu presupune ca legea
penala sa prevada numai acele sanctiuni care sunt in deplina concordanta cu
constiinta morala si juridica a societatii. De aceea, nu sunt de admis pedepse sau alte
sanctiuni care ar putea provoca suferinte fizice, chinuri sau torturi ori ar injosi
demnitatea omului sau ar fi degradante.
C. Revocabilitatea sanctiunilor de drept penal. Potrivit acestui principiu,
sanctiunile de drept penal pot fi revocabile sau retrase ori de cate ori se stabileste ca
ele au fost aplicate din eroare sau nu erau necesare.
D. Individualizarea sanctiunilor de drept penal. Acest principiu consacra regula
dupa care sanctiunea de drept penal trebuie sa fie astfel stabilita incat sa permita o
adaptare, o dozare a ei in functie de pericolul social concret al faptei savarsite si de
periculozitatea faptuitorului.
E. Personalitatea sanctiunilor de drept penal. Potrivit acestui principiu, sanctiunile
de drept penal trebuie sa se rasfranga excusiv asupra celui care a savarsit ori a
contribuit la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala.

You might also like