1

Termeni din psihologia junghiana

Simbol
Din punct de vedere Jungian notiunea de simbol trebuie contrapusa notiunii de semn.
Simbolul presupune intotdeanua ca expresia aleasa este cea mai buna denumire sau
formula pentru o stare de fapt relative necunoscuta dar recuoscuta ca existenta sau
necesara. Atata timp cat este viu, simbolul exprima un fapt care altminteri nu poate fi
caracterizat mai bine. El este viu atata timp cat este greu de semnificatii.
E absolut imposibil ca un simbol viu adica greu de intelesuri sa ia nastere din raproturi
cunoscute.
Orice produs psihic Care exprima la un moment dat o stare de fapt doar relative
cunoscuta poate fi interpretat ca simbol in masura in care el admite ca exprima si ceea
ce este doar presimtit sau inca nelamurit cunoscut. In masura in care inchide in sine o
ipoteza, orice teorie stiintifica este un simbol. Aceasta ipoteza este posibil oriunde exista
o constiinta care cauta alte posibilitati de semnificare a lucrurilor.
Daca ceva are sau nu character de simbol depinde mai intai de atitudinea constiintei
examinatoare, care considera starea de fapt data nu doar ca atare ci si ca expresie a
necunoscutului.
Putem numi prescurtat aceasta atitudine care concepe simbolic fenomenul dat atitudine
simbolica.
Simbolul are intotdeauna o natura extreme de complexa, fiind alcatuit din date proprii
tuturor functiilor psihice. El nu este nici rational nici irational. Are o latura accesibila
ratiunii, dar si una care scapa acesteia, provenind de la pura perceptie interioara si
exterioara. Astfel simbolul e bogat in presimtiri si geru de seminificatii, se adreseaza atat
gandirii cat si simtirii stimuleaza atat senzatia cat si intuitia.
Sinele.
Ca notiune empirica sinele desemneaza intreg cuprinsul fenomenelor psihice. El
exprima unitatea si totalitatea personalitatii. In masura in care totalitatea constand in
continuturi atat constiente cat si inconstiente, este un postulat, notiunea ei este
transcendenta, ea presupune de aceea ca factorii inconstienti decurg din cause empirice
si caracterizeaza astfel o esenta doar in parte descriptibila in parte insa protempore
incognoscibila si nelimitata. Empiric, sinele apare in vise, mituri in basme sub chipul
personalitatii supraordonate, precum un rege, erou, profet, mantuitor, etc., ca un simbol
al totalitatii precum cerc, patrat, quadratura circuli, cruce, etc. In masura in care

2
reprezinta o complexio oppositorum, o imbinare de contrarii, sinele poate aparea si ca o
dualitate unita, precum Dao, combinatie de Yang si Yin, perechea de frati sau eroul si
adversarul sau. (dragonul, fratele dusmanos, dusmanul de moarte, Faust si Mephisto,
etc.)
Cu alte cuvinte, sinele apare empiric ca un joc intre lumina si umbra, desi conceptual el
este inteles ca totalitate si deci ca unitate in care contrariile sunt unite. Simbolurile sale
empirice poseda foarte adesea o numinozitate semnificativa (de pilda mandala) adica o
valoare afectiva apriorica (Deus est circulus); sinele se dovedeste a fi astfel o
reprezentare arhetipala care difera de celelalte reprezentari de acelasi tip prin faptul ca
ocupa un loc central in virtutea importantei continutului si a numinozitatii sale.
Suflet.
Sufletul sau psyche reprezinta un complex functional determinat si limitat care ar putea fi
mai bine caracterizat de termenul personalitate.
Disocierea personalitatii sau dedublarea caracterului ne situeaza in prezenta ipotezei
unei multitudini de personalitati intr-unul si acelasi individ. Corespunzator conditiilor si
necesitatilor sociale, caracterul social se orienteaza pe de o parte dupa asteptarile si
exigenele mediului professional, pe de alta dupa intentiile sociale si aspiratiile individului.
Caracterul domestic se formeaza de regula in functie de pretentiile de cordialitate si
comoditate ale individului. Aceste scurte reflectii arata ca disocierea caracterului este
perfect posibila si in cazul individului normal. Intr-o astfel de situatie insa, nu se poate
vorbi despre un character real adica individual ci de unul colectiv corespunzand
imprejurarilor si asteptarilor de ordin general. Daca ar fi individual, caracterul ar ramane
neschimbat indifferent de diversitatea atitudinilor sau situatiilor traversate. Identificanduse mai mult sau mai putin cu fiecare din atitudinile sale, subiectul ii insala cel putin pe cei
din jur, dar adesea si pe sine, in legatura cu caracterul sau real. El isi pune o masca
despre care stie ca raspunde pe de o parte intentiilor sale, pe de alta exigentelor si
opiniilor mediului sau, in asa fel incat in el predomina cand elementul personal, cand
influenta exterioara. Aceasta masca sub forma atitudinii adoptate ad-hoc e numita
persona. In antichitate acest termen denumea masca actorului. Persona este deci un
complex functional construit din ratiuni de adaptare sau de comoditate necesara dar
care nu se identifica cu individualitatea. Persona reprezinta o defectiune totala a
raporturilor uneori chiar o brutalitate oarba care nu cedeaza decat in fata unor lovituri
dure ale destinului. Sufletul contine toate calitatile general umane care lipsesc atitudinii

3
constiente. Carecterul sufeltului se poate deduce din caracterul personei. Tot ceea ce in
mod normal ar trebui sa fie in atitudinea exterioara dar nu este poate fi in mod sigur
intalnit in atitudinea interioada. Aceasta este o regula fundamentala. Putem fi siguri ca
daca cineva se indentifica cu persona lui atunci insusirile sale individuale sunt asociate
sufletului. Din aceasta asociere izvoreste simbolul frecvent in vise al graviditatii sufletului
care se sprijina pe imaginea primordiala a nasterii eroului. Copilul care trebuie sa se
nasca semnifica in acest caz individualitatea inca neconstientizata. Dupa cum persona
ca expresie a adaptarii la mediu este de regula puternic influentata si formata de acesta,
tot astfel si sufletul este puternic format de inconstient si de calitatile acestuia.
Individuatia. Individuatia este un proces de formare si particularizare a individului in
special de dezvoltare a individului psihologic ca fiinta distincta de ansamblu, de
psihologia colectiva. Individuatia este separare si diferentiere de general si construire a
particularului, dar nu o particularitate cauta ci una intemeiata aprioric in dispozitia
subiectului. Calea individuala nu este niciodata o norma. Cu cat normarea colectiva a
omului este mai puternica, cu atat imoralitatea sa este mai mare. Individuatia coincide cu
dezvoltarea constiintei din starea de identitate primordiala. Indiv semnifica deci o largire
a starii constiintei si a vietii psihologice constiente.
Identitatea. Identitatea psihologica are drept conditie prelabila inconstienta. Ea este o
caracteristica a mentalitatii primitive si baza propriu zisa a participarii mistice care nu e
nimic altceva decat un reziduu al indistinctiei psihice primordiale intre subiect si obiect,
deci, al starii inconstiente primordiale, o caracteristica a starii de spirit proprie primei
copilarii si in fine o caracteristica a inconstientului civilizatului adult, care daca nu a trecut
in continutul constient ramane permanent in starea de identitate cu obiectele.
Imaginea. Este o reprezentare provenind din domeniul terminologiei poetice si anume
reprezentarea imaginara care se refera doar indirect la perceptia obiectului exterior. Ea
se bazeaza mai degraba pe activitatea imaginara a inconstientului manifestata in
constiinta ca un produs inconstient si anume mai mult sau mai putin subit oarecum ca o
viziune sau o halucinatie. Pentru trairea sufleteasca imaginea are o considerabila
valoare psihologica ce reprezinta o realitate interioara care depaseste in anumite
imprejurari importanta realtitatii exterioare. In acest caz individul tinde sa se adapteze nu
la realitate ci la exigentele interioare.

4
Imaginea primordiala are un caracter arhaic prezentand o remarcabila concordanta cu
motive mitologice cunoscute. Ea exprima pe de o parte materiale precumpanitor colectiv
inconstiente iar pe de alta parte indica faptul ca situatia momentana a constiintei este
supusa mai putin unei influente personale si mai mult uneia colective. De aceea mai
poarta si denumirea de arhetip, fiind intotdeauna colectiva adica este comuna cel putin
unor popoare sau epoci istorice. Imaginea primordiala este astfel o expresie care
sintetizeaza procesul viu. Ea confera perceptiilor senzoriale si celor interioare ale
spiritului, intial haotice si dezordonate, un inteles structural care le leaga eliberand astfel
energia psihica de legatura cu perceptia psihica si neinteleasa. Imaginea primordiala
este treapta premergatoare a ideii, solul matricial al acesteia. Ratiunea dezvolta din
acest sol matricial un concept e vorba tocmai de ide care se deosebeste de toate
celelalte concepte prin faptul ca nu este dat prin experienta ci se dovedeste a fi un
principiu situat la baza oricarei experiente. Gradul de eficienta psihologica a imaginii
primordiale este determinat de atitudinea individului.
Fata de claritatea ideii, imaginea primordiala are avantajul de a fi vie. Ea este un
organism propriu, insufletit, dotat cu cu forta de zamislire, organizare ereditare de
energie psihica, sistem solid care nu e doar expresia ci si posibilitatea de desfasurare a
procesului energetic.
Imaginea personala nu are character arhaic si nici semnificatie colectiva ci exprima
continuturi personal-inconstiente si o situatie personalconditionata a constiintei.
Inconstientul este o notiune psihologica de granita ce acopera toate continuturile si
procesele psihice care nu sunt constiente adica nu sunt raportate perceptibil la eu.
Clasificarea generala a continuturilor inconstiente se imparte in 2 categorii: putem astfel
sa deosebim un inconstient personal, care cuprinde toate achizitiile experientei persoale
deci tot ce a fost uitat sau refulat, precum si perceptii ganduri si sentimente subliminale.
Alaturi de aceste continuturi personal inconstiente exista si altele care nu provin din
achizitii personale ci din posibilitatea transmisa ereditar a functionarii psihice in genere,
anume din structura cerebrala mostenita. Acestea sunt conexiuni mitologice, motive si
imagini care pot aparea oricand si oriunde, dincolo de orice migratie sau traditie istorica.
Denumesc aceste continuturi inconstient colectiv. Din activitatea inconstienta apar
anumite produse precum visele sau fanteziile.

5
Prin Arhaism se nelege caracterul vechi al unor coninuturi i funcii psihice, caliti cu
character de relicve proprii mentalitii primitive. Arhaicul este inerent fanteziilor
incontientului, adic produselor activitii imaginative incontiente care atinge
contiina. Calitatea imaginii este arhaic atunci cnd are incontestabile paralele
mitologice. Arhaic este relaia de identitate cu obiectul ca i acea participation
mystique.
Arhaic este concretismul gndirii i al simirii. Arhaisme sunt totdat constrngerea i
incapacitatea de a se domina, abandonarea de sine.
Colectiv. Se numesc colective toate acele coninuturi psihice care particularizeaz nu
un individ ci mai muli indivizi concomitent, prin urmare o societate, un popor, sau chiar
ntreaga umanitate.
Compensare. Inseamna echilibrare sau inlocuire. Este un sistem psihologic care
incearca sa transforme inferioritatea in superioritate.
Constiinta. Prin constiinta se intelege: punerea in relatie a continuturilor psihice cu Eul.
Exista constiinta in masura in care ea este perceputa ca atare de eu.
Eu. Prin Eu inteleg un complex de reprezentari care constituie centrul campului
constiintei mele si care imi pare a poseda un grad inalt de continuitate si de identitate cu
el insusi. In masura in care Eul nu este decat centrul campului constiintei mele, el nu
este identic cu totalitatea psihicului meu ci e doar un complex printre altele. Deosebesc
de aceea intre EU si Sine, in masura in care Eul nu este decat subiectul constiintei mele
iar sinele subiectul intregului meu psihic, deci si al celui inconstient. In acest sens Sinele
ar fi o marime ideala care intelege Eul in el insusi.
Fantezie. Prin Fantezie se pot intelege doua lucruri diferite, anume fantasma i
activitatea imaginativa. Prin fantezie in acceptia de fantasma intelegem un complex de
reprezentari caruia nu ii corespund un continut exterior real. Desi ea se poate baza initial
pe rememorarea unor imagini legate de trairi effective, continutul ei nu corespunde unei
realitati exterioare ci este in esenta doar emanarea activitatii creatoare a spiritului, o
actiune sau un produs al combinatiei unor elemente psihice dotate cu energie. In

6
realitatea experientei psiholgoice de zi cu zi, fantezia este declansata fie de o atitudine
intuitive, de asteptare, fie de o irumpere in constiinta a unor continuturi constiente.
Fantezia ca activitate imaginara este reproductiva sau creatoare a spiritului in genere,
ea nu este o facultate speciala, caci se poate manifesta in toate formele fundamentale
ale fenomenului psihic, in gandire, in sentiment, in senzatie, in intuitie.
Carl Gustav Jung, Tipuri psihologice, HUmanitas, Bucureti, 1997.
Tricksterul

este

intruchiparea

mitica

neasteptatului.

Simbolizeaza

eruptia

neasteptatea in constiinta a adecvarurilor ascunse de privirea EU-lui. Intr-un sens

psihjologic, T este o modalitate prin care se impun alte arhetipuri cum este cel al SInelui.
Hermes de exemplu avea rolul de curier care ducea mesaje atat catre zei (arhetipuri) cat
si de la acestia, fiind mereu infatisat avand asupra sa toiagul mesagerului. Astfel el
aduce vesti despre dorintele zeilor si totodata le anunta sosirea. Stilul Tricksterului are
farmecul usor diabolic al vicleniei si al magiei. Situatiile pe care le orchestreaza au un iz
de vraja malitioasa. Putem avea impresia ca T se angajeaza prin diverse forme de
sincronicitate in jocul fabulos al unui mascarici divin. El este cel care jongleaza cu
realitatea. Tocmai in ideea de joc putem gasi cheia pentru a ne intelege relatia optima cu
T si astfel cu sincronicitatea. Ea este totodata cheia pentru descoperirea divinitatii in
fiinta noastra. Ca mesager si vestitor, T reprezinta interesul unei game considerabile de
personaje inconstiente sau mitice. Cel mai malitios rol au sau este cel al farceur-ului. In
acest rol ne surprinde cu nenumarate coincidente de genul celor iritante stanjenitoare,
etc. Prin ele TR actioneaza in numele structurii inconstiente cunoscuta sub numele de
umbra. Umbra este termenul folosit de Jung pentru a denumi latura ascunsa a
personalitatii exterioare pe care ne-am construit-o cu totii in beneficial celorlati dar si
pentru noi insine. Jung a denumit aceasta personalitate exterioara Persona, termen
folosit pentru mastile purtate de actorii greciei antice in piesele de teatru. Actorii nu-si
comunicau simtamintele direct, prin expresii faciale, cum se procedeaza astazi in teatru,
ci prin mastile pe care le purtau. Umbra pe de alta parte este alcatuita din acele trasaturi
personale fata de care ne impotrivim cel mai tare sa recunoastem ca ne apartin. In mod
ironic, tocmai acestea sunt deseori trasaturile pe care le detestam intens la celalti. Intrun limbaj mai tehnic, umbra consta in acele caracteristici personale pe care le refulam
sau cel putin le negam mai tot timpul, de dragul Eu lui Ideal, toate acele valori deopotriva

7
constiente si inconstiente despre care am fost invatati sa acceptam ca alcatuiesc ghidul
adecvat al comportamentului si identitatii noastre.
Cat timp se afla in slujba umbrei, farsorul poate fi simtit mai mult decat o sacaiala
marunta, Daca I se interzice accesul la constiinta unei parti majore a personalitatii, astfel
ca este exilata pe terenul umbrei, consecintele pot fi probleme serioase dar si un belsug
de coincidente de tipul renghiurilor urate. Jocurile TR lui ne ofera deseori ocazia, de
obicei nedorita, a cresterii personale, prin faptul ca ne dau la iveala cele mai tainice
secrete ca sa le vada intreaga lume. Purtand el insusi mantia umbrei, expune secretele
acesteia prin coincidente sincronstice, scotandu-le in public, unde ne confruntam cu ele
in cea mai directa maniera. Astfel jocul Tr ne face sa ne confruntam cu propriile defecte
in lumea cotidiana, asa cum ne confruntam cu ele si in vise. Aceste situatii ne ofera
ocazia de a ne recunoaste greselile si asumandu-ni-le sa le facem mai putin dureroase,
si astfe sa devenim mai intregi.
De cele mai multe ori, ne scapa ocazia de a atinge o mai mare integritate psihica oferita
de TR, in rolul de umbra pe calea sincronicitatii, fiindca sunteam prea preocupati sa ne
protejam proiectand problema in exterior asupra altora sau asupra sortii ostile. Cand se
intampla acest lucru, TR ne face sa intalnim problema respective in repetate randuri si
ne va obliga in ciuda frustrarii noastre tot mai mari sa ne confruntam cu ea in cele din
urma. In astfel de cazuri, putem detecta in spatele lui puterea calauzitoare a arhetipului
SInelui ce indreapta psihismul ca intreg spre mai multe maturitate (exemplu papucii lui
Abu Kasen).
Cltoria. Presupune un tel o delasare dintr-un loc in altul si ca atare poate sa
reprezinte traseul de crestere personala. Adesea personajul ajunge la maturizare printr-o
serie de aventuri dure sau amuzate, rasturnari de situatie satirice, comice si suprize ce
indica prezenta Tricksterului. Hermes calauzeste psihicul catre inconstient, cum se
intampla de pilda in vise si prin aceasta este patronul calatorilor care cauta bogatiile
sufletului. Totodata el este zeul care adduce continuturile acestei lumi subpamantene la
lumina zilei prin farsele sale sincronistice. In calitate de Trickster, Hermes ne ofera
ocazia de a vedea in bezna din noi. In povestea oricarei cresteri personale trebuie cautat
arhetipul Tricksterului, caci cresterea inseamna intotdeanua drumul spre bogatiile
omenesti ale persoanei iar aceasta inseamna dezvoltarea sufletului ei.
Tricksterul nu intoarce intotdeauna lucrurile in favoarea laturii sale de farceur malitios.
Daca dansul umbrei scoate la iveala ce e mai rau din el, aratandu-si intreaga

8
malitiozitate, in schimb in slujba aspectului central al personalitatii, arhetip numit de Jung
Sine, el isi arata cea mai buna fata. Aparitia sa in legatura cu acest arhetip poate
insemna asocierea coincidentelor sincronistice cu procesul de crestere personala numit
individuare. O asemenea situatie survine atunci cand intreg psihismul intra sub influenta
guvernatoare a sinelui, cel mai adesea la jumatatea vietii.
Jung descrie Sinele ca fiind arhetipul al carui centru este pretutindeni, si a carui
circumferinta nu se gaseste nicaieri. A simti atractia acestui arhetip inseamna a simti
atractia destinului, a-ti percepe in cel mai adanc strat al constiintei locul si scopul in
viata. Jung spune ca putem considera aceasta voce din noi, cea mai profunda, ca fiind
vocea lui Dumnezeu. De obicei vocea care ne cheama sa deschidem ochii in fata
destinului propriu se face auzita dupa ce individual a reusit sa atinga obiectivele tineretii.
Aceste obiective eroice cum ar fi avansarea in cariera, sau obtinerea admiratiei
celorlalti sunt colective in sensul ca le avem cu totii si in ele nu exista nimic unic.
Individuarea pe de alta parte inseamna a ne gasi unicitatea, a deveni pe deplin o
persoana unica. Ea este de obicei insotita de o perioda de dezintegrare a vechilor
obiective eroice perceputa de Eu ca o criza. Este criza de la mijlocul vietii si nu poate fi
rezolvata doar de eu. E nevoie sa intervina cea mai inalta sursa motivationala a
individului, Sinele arhetipul. Legatura Tricksterului cu Sinele arhetipal este evidenta in
diferite mitologii in acele legende care il infatiseaza in rolul de mediator intre oameni si
zeii cei mai mari, asa cum mediaza Hermes intre omenire si Zeus. Rolul de mesager al
zeilor si reputatia de Cel mai prietenos zeu fata de oameni sugereaza aceasta functie de
mediere a lui Hermes.
Nota: functia mediatoare ne trimite cu gandul la ingerii din iconografia crestina dar de
data aceasta Tricksterul este privit ca un inger cu o natura dubla, pharmaconica,
continandu-si in propria intepatura atat otrava cat si leacul.
Tricksterul este un zeu al granitelor, mai ales al celor dintre cunoscut si necunoscut. Zeii
ce mai mari sunt de obicei si cei mai distanti, neputand fi cunoscuti direct de muritori, iar
Triscksterul este prezent pentru a oferi o punte de legatura. Prezenta sa in starile
liminale sau de prag inseamna ca prin el fiintele umane au acces la o sursa de putere
creativa. Jucandu-si festele, si actionand in calitate de calauza a sufletului, TR patrunde
in lumea oamenilor ca sa faca lucrurile sa se intample, sa rupa si sa reinnoada relatii, sa
redestepte constiinta prezentei si a puterii creative a centrului sacru si a exteriorului
inform deopotriva.
Continuare Sincronicitate pr. 177 paragraf 2

9
Myths are public dreams, dreams are private myths J Campbell
Povesti si terapie Nossrat pecksekian
Ca element de terapie populara, povestile s au ocupat de conflicteleinterioare cu mult
inainte ca psihoterapia sa devina o disciplina stiintifica. Exista nenumarate exemple cum
povestile au fost folosite pentru a trata probleme vietii si in sensul cel mai larg al
cuvantului ca psihoterapie.
Povestea poate fi privita ca tratament pentru cititori si ascultatori care pe masura ce retin
continutul povestilor trag invataminte din ele si le incorporeaza in propriile ganduri .
Povestile sunt unelte de terapie si pedagogie populara cu care oamenii s-au ajutat pe
sine cu mult inainte de dezvoltarea psihoterapiei. Ele sunt imagini transpuse in limbaj,
care conduc la intelegere si ajuta la dezvoltarea abilitatii de a empatiza.
Multi oameni se simt impovarati excesiv cand se confrunta cu concepte abstracte si cu
teorii din psihoterapie. Devreme ce psihoterapia nu se desfasoara doar intre specialisti ci
reprezinta o punte pentru pacienti non-specialisti, este esential ca ea sa fie
comprehensibila. Comprehensiunea poate fi stimulata prin povestea mitologica, prin
imaginea verbala. Ea contine legaturi cu semnificatii si evenimente spirituale umane,
sociale, si ofera posibile solutii.
Fiind independent de lumea nemijlocita a experientei pacinetului, si nedeclanaxndu-i
rezistenta la dezvaluirea slabiciunilor lui, exemplu mitologic poate ajuta ascultatorul sa
dezvolte o noua atitudine fara de conflictele sale.
Psihoterapia pozitiva dezvolta conceptul de auto-ajutorare si de analiza diferentiala.
Psihoterapia pozitia are trei aspecte:
a. Punct de plecare pozitiv.
b. Proceduri legate de continut.
c. Cele 5 faze ale psihoterapiei pozitive.
Termenul de psihoterapie pozitiva ar trebui sa indice gandirea transculturala: bolile,
tulburarile si inceprcarile nereusite de a rezolva probleme nu sunt singurele lucruri
factuale si date. Printre lucrurile date se numara si capacitatile si posibilitatile pe care le
are fiecare persoana, posibilitati care-i permit sa gaseasca solutii noi diferite si poate
chiar mai bune.

10
Este deosebit de important sa amintim ca pacientul nu aduce cu sine doar boala ci
aduce de asemenea si capacitatea de a o depasi. Aici este sarcina terapeutului sa il
ajute.
In punctul de plecare pozitiv exista o incercare de a lucra cu pacinetul pentru a transmite
posibilitati si solutii alternative care pana in acel moment s-au aflat dincolo de orizontul
constiintei. Acestea ne ingaduie sa ne schimbam perspectiva si sa ne apropiem de alte
metode de gandire decat cele care ne-au tinut captivi in vechile noastre conflicte de la
inceput.
Povestile ne ofera exemple ale procesului de a gandi in noi moduri. Linearitatea gandirii
logice nu ne scoate suficient de des din problemele noastre. Desi par sa contrazica
logica si obisnuita, povestile ne permit sa facem un salt enorm afara din temnita
conflictelor noastre.
In psihoterapia pozitiva povestile nu sunt folosite la intamplare ci sunt alese in cadrul
tratamentului in 5 pasi:
1. Observare-distantare. Se face o relatare preferabil in scris a problemei
pacientului.
2. Inventariere. Determinam ariile de conduita in care pacientul are trasaturi
pozitive precum si pe cele supuse criticii. Astfel putem contracara tendinta spre
generalizari.
3. Incurajarea situationala. Pentru a construi o relatie de incredere intarim
trasaturile individuale pe care le consideram acceptabile si care sunt
corespondentele trasaturilor etichetate negativ.
4. Verbalizare. Pentru depasirea in conflict a tacerii si a distorsiunii vorbirii,
comunicarea se dezvolta pas cu pas. Se discuta despre trasaturile si
experientele pozitive precum si negative.
5. Extinderea scopurilor. Ingustarea nevrotica a perspectivei este distrusa in mod
constient. Se invata cum sa nu se transporte conflictul in alte arii. In acelasi timp
se invata deschiderea spre noi scopuri care nu au mai fost probabil
experimentate inainte.
Tratamentul se bazeaza asadar pe doua proceduri care merg paralel si sunt
impletite: psihoterapia prin plan si auto-ajutorarea prin sarcinile pe care pacientul le
preia in cadrul cercului de oameni apropiati.