Textul de grani ( memorialistic )

Paginile acestei cri s-au nscut dintr-o idee simpl: fiecare om i alctuiete de-a lungul vieii un
edificiu afectiv. Msura n care el este e dat de consistena acestui edificiu, de mna aceea de oameni ei
nu pot fi muli pe care i-a preluat n el i pe care i-a iubit fr rest, fr umbr, i mpotriva crora spiritul
lui critic, chiar dac a fost prezent, a rmas neputincios. Aceti oameni puini care ne fac pe fiecare n
parte s nu regretm c suntem reprezint, chit c o tim sau nu, stratul de protecie care ne ajut s
trecem prin via. Fiecare om face fa la ce i se ntmpl pentru c este protejat n felul acesta. Fr acest
zid de fiine iubite care ne nconjoar (indiferent c ele sunt sau nu n via), noi nu am fi buni de nimic.
Ne-am destrma precum ntr-o atmosfer n care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rtci
pur i simplu n via. Dac ura celorlali covritoare uneori! , invidia lor, mrvia lor sunt
neputincioase este pentru c exist civa oameni pe care i iubim pn la capt.
Despre asemenea oameni este vorba n aceast carte. Ei poart numele de Monica i Virgil Ierunca,
Noica sau Creia, Sebastian sau Dragomir, Henri Wald, Andrei Pleu sau Horia Bernea. Cu excepia lui
Mihail Sebastian, pe toi ceilali i-am ntlnit n carne i oase i ei sunt cei care mi-au construit sau mi-au
influenat destinul.
(Gabriel LIICEANU, Declaraie de iubire )
Exerciii :
1. Care consideri c este scopul textului de mai sus ?

2. Ce fel de cuvinte predomin n textul dat ? Cele cu sens denotativ ( propriu) sau cele
cu sens conotativ (figurat) ? Argumenteaz-i punctual de vedere .
3. Explic, n 100-150 de cuvinte, semnificaia titlului n raport cu coninutul textului dat.
Memorialistica este o specie literar de grani. Cuprinde consemnarea retrospectiv a unor
mprejurri i evenimente crora autorul le-a fost martor (sau evenimente la care autorul a fost actant, le-a
trit) n cursul vieii sale. Definindu-se ca preocupare la frontiera dintre literatura confesiv i istorie,
memorialistica prezint n primul rnd un interes documentar, care apare cteodat dublat i de unul
artistic, n funcie de talentul de evocare al naratorului. Accentual nu cade pe persoana autorului, ca n
autobiografie, ci pe faptele i evenimentele de care acesta a avut prilej s ia cunotin direct, la un
moment dat. O form particular a memoriilor este constituit din nsemnrile de cltorie. Memorialistica
poate fi citit i ca relatare factual (adevrat sau fals), dar i ca text ficional (nici adevrat, nici fals).
Ea devine lectur literar din momentul n care adevrul celor relatate nu l mai intereseaz dect n mic
msur pe cititor. Totodat, memoriile pot constitui o important surs documentar. n acest caz, cititorul
se preocup s restituie imaginea corect a evenimentelor relatate.
Dintre textele memorialistice se detaeaz jurnalul i memoriile. Acestea utilizeaz tehnici
specifice: introspecia, analiza, confesiunea (jurnalul), evocarea, retrospectiva, retrospecia, exclamaiile i
interogaiile retorice, decupajul (memoriile), povestirea, descrierea, monologul, dialogul. Apare
exprimarea la persoana I, subiectivitatea (exprimarea propriilor impresii, opinii, viziune asupra existenei).
Memorii : lucrare beletristic cu caracter evocator, coninnd nsemnri asupra evenimentelor
petrecute n timpul vieii autorului, i la care a luat parte (ex. Lumea prin care am trecut de Ioan Slavici,
Hronicul i cntecul vrstelor de Lucian Blaga.) Utiliznd evocarea, retrospectiva, retrospecia,
memoriile nu se supun, n mod obligatoriu, unei cronologii. Autorul poate extrage din evenimentele trite
ntmplrile, strile, sentimentele semnificative care i-au marcat existena.
Jurnal : caiet n care o persoan i noteaz regulat refleciile sale asupra evenimentelor crora le
este martor, asupra aciunilor sale. Astfel de texte au fost publicate n msura n care aparineau unor
personalitii ale vieii culturale, tiinifice. Jurmalul se mai caracterizeaz prin prezena clieelor de limbaj
(indicarea zilei, lunii, anului, uneori a orei, la care s-a fcut consemnarea), prezentarea unor evenimente
semnificative sau banale din viaa autorului, n mod cronologic, situaia inedit n care autorul este n
acelai timp i narator i personaj, frecvena (uneori zilnic) a consemnrilor, ceea ce are drept consecin,

n general, un interval foarte scurt ntre timpul narrii, al consemnrii evenimentelor, strilor i timpul
narat, al desfurrii lor efective.
Au scris pagini memorabile de jurnal: Stendhal, Tolstoi, Andre Gide, Titu Maiorescu. n secolul al XX-lea,
jurnalul intim a fost mult cultivat, datorit gustului pentru autenticitatea documentului, pentru
comunicarea neliterarizat a experienelor subiective de cunoatere. Mircea Eliade, Mihail Sebastian i
Camil Petrescu, autori ai unei proze de natur confesiv, bazat pe autenticitatea tririlor personale, i in
un jurnal al existenei cotidiene.
Texte de granita, de frontiera , asezate la periferia literaturii: jurnalul intim, jurnalul de calatorie, memoriile,
autobiografia, amintirile, corespondenta privata, confesiunile, interviul = au si valoare de document, jurnalul = insemnari zilnice la
cald, jurnalul de calatorii + informatii geografice, istorice, culturale etc; memoriile = accent pe evenimente , autobiografia = accent
pe autor , amintirile = etape de viata, evocarea unei lumi.
Observatie: memoriile, autobiografia si amintirile se bazeaza pe rememorari, pe povestirea retrospectiva, pe reconstituirea
etapelor formarii; confesiunea = accentul cade pe documentele psihologice, corespondenta privata = aflam preferintele,
deprinderile, inclinatiile autorului, interviul = dialog.
Aceste texte evolueaza spre centru in masura in care: apar si alte functii ale limbajului in afara functiei referentiale,
facandu-se simtita cat mai mult functia poetica; perceperea realitatii este emotionala, infatisarea realitatii este emotionala, aspectul
este contemplative, capata caracter de evocare, intamplarile sunt epicizate, se manifesta prezenta vie a personajelor, fictiunea isi face
loc prin perceperea subiectiva a realitatiatii, eul scriitorului devine obiect de observatie introspectiva directa
Jurnalul: 1. ziar, gazeta, publicatie cotidiana de informare asupra a tot ce se intampla in actualitatea imediata (politica, cultura etc.)
2. registru, caiet de insemnari oficiale ale unei unitati militare, jurnal de operatii, jurnal de bord al unei nave etc.
3. document confesiv fara finalitate literara, nedestinat initial publicarii, de aceea apare de obicei postum. Este un caiet de insemnari
intime in care cineva isi tine zilnic evidenta existentei. Faptele, sentimentele, gandurile sunt inregistrate in momentul desfasurarii lor.
Jurnalele sunt scrise din nevoia unei calificari interioare, de a se elibera de inhibitii sau ca incercare de sustragere din singuratate.
4. specie memorialistica, jurnalul intim. Jurnalul capata proportiile unei specii literare din secolul 19 cand egotismul autoanalitic isi
gaseste primatul in literatura (preromantismul, romantismul: Stendhal, Tolstoi)
5. in secolul Al XX-lea, jurnalul intim e foarte mult cultivat de scriitorii pentru care viata in sine, ca experienta traita, se releva mai
interesanta decat fictiunea. Sunt scriitori care pun accent pe autenticitatea documentului psihic pe comunicarea neliteraturizata a
experientelor subiective ale cunoasterii: Andr Gid, Kafka, V. Woolf, Jules Renard. Dupa 1920 se observa fenomenul de intruziune a
formei de expresie a jurnalului intim, in roman. In literatura romana, jurnalul intim isi afla primul exponent in Titu Maiorescu
Insemnari zilnice. In perioada interbelica, Mircea Eliade, Camil Petrescu si Mihail Sebastian sunt autori ai unei proze de natura
confesiva, bazate pe autenticitatea trairilor personale. Se admite azi, de multi autori, ca orice creator autentic este de o sinceritate
absoluta. Sinceritatzea devine din virtute etica, o virtute estetica, adica fuga de calofilie, de frumuseti imprumutate.
Se prefera confesiunea simpla, naturala, fara simulare si artificii caci trebuie sa scriu doar viata mea, iar viata mi-o cunosc, nu am
nevoie de inspiratie.
Eul scriitorului devine in felul acesta obiect de inspiratie introspectiva directa, nefalsificata; surprins in intregime si cu totul gol, fara
masca, in culori naturale.
Alaturi de sentimentul nefalsificarii interioare, apare constiinta unicitatii. Sunt proclamate emotia si voluptatea singularitatii morale.
Alte specii memorialistice:1. Jurnal 2. Memoriile 3. Amintirile 4. Autobiografia 5. corespondenta potrivita 6. jurnal de calatorie
Functia stilistica a persoanei I Exista o identitate intre: un autor propriu zis = persoana reala al carei nume figureaza pe coperta, un
autor implicat = care este si narator, cel care scrie si povesteste: intermediarul intre autorul propriu zis si cititor, mai multi eroi =
protagonistii fictiunii. Identitatea autor narator erou (care nu trebuie sa conduca la confuzia acestora) este conditia esentiala a
existentei scrierilor in care se pune accent pe istoria formarii propriei personalitati. Aceasta literatura a marturisirilor (genul
memorialistic) cere folosirea persoanei I. Din punct de vedere lingvistic, gramatical, persoana I desemneaza persoana care

vorbeste.Intr-o opera de fictiune, persoana I este o conventie stilistica si nu se confunda cu persoana biografica a autorului. Autorul
propriu zis se manifesta in text ca stil, ca energie creatoare, ca intentionalitate literara. Eul artistic reprezinta versiunea literara a
autorului propriu zis. Naratiunea la persoana I este semnul confidentei directe, este o modalitate narativa provenita din dorinta
marturisirii, din dorinta iluzoriei eliberari a eului prin confesiune, este un mijloc de a exprima fiinta interioara; inseamna o intoarcere
la sine, o ancorare in subiectivitate; subliniaza aspectul expresiv al limbajului; da iluzia dramatica a prezentei autorului ca personaj in
mijlocul evenimentelor. Eroul naratiunii la persoana I e un singuratic, un izolat, un frustrat ce izbandeste prin vanitatea eului.