TESTAMENTUL LUI IOV

INTRODUCERE
Va aducem aminte ca aceasta este doar o carte apocrifa. Va recomandam sa o
priviti cu ochii critici, chiar daca este un exemplu complet de darnicie .
Nimeni nu poate confirma in mod sigur ca lucrurile scrise in aceasta carte sunt
adevarate, chiar daca da un indiciu asupra numelui sau si neamul de unde se
trage Iov. Numele este de fapt Iob si nu Iov, la fel ca si Abraam si nu
Avraam. Aceasta se intampla deoarece la inceputul primelor traducerilor in
limba romana, traducatorii au ales ca litera B - beta sa fie tradusa cu litera
V , in romana, de aceea in Biblia Ortodoxa se gaseste Valaam si nu Balaam.
Totusi, si in traducerea Cornilescu au ramas cateva utilizari ale literei V in
loc de B.
I
In ziua in care s-a imbolnavit, a dorit sa puna randuiala in casa lui. De aceea
si-a chemat toti copiii, sapte baieti si trei fete.
Copiii mei , veniti si stati imprejurul meu, ca sa va arat ce-a facut Domnul cu
mine si toate cate mi s-au intamplat. Caci eu sunt tatal vostri Iov, care a
indurat peste poate, iar voi sunteti neam ales si slavit, din semintia lui
Iacov, tatal mamei voastre. Eu ma trag din fii lui Esau, fratele lui Iacov din
care se trage si maica voastra Dinah, care v-a nascut pe voi. Prima mea femeia a
murit de o moarte naprasnica impreuna cu cei zece copii ai nostri. Acum
ascultati-ma cu luare-aminte si va voi dezvalui tot ce mi s-a intamplat.
II
Numele meu era Iobab, inainte ca Domnul sa ma numeasca Iov. Asadar, pe cand ma
numeam Iobab locuiam chiar langa templul unui idol la care se inchina multa
lume. Si tot privind eu la jertfele necontenite ce se aduceau acolo, am prin a
cugeta in mine insumi si a zice:" Oare acesta sa fie Dumnezeul care a facut
cerul si pamantul si marea si pe noi oamenii? Cum sa aflu adevarul?".
III
Intr-o buna noapte, pe cand dormeam, un glas mare a venit asupra mea, din
mijlocul unei lumini, si mi-a strigat:"Iobab, Iobab!". Eu am raspuns :"Iatama !". Si glasul a zis: "Scoala-te si iti voi arata cine este cel pe care vrei
sa-l cunosti. Acesta caruia i se aduc jertfe si (libatii) nu este Dumnezeu, ci
insasi puterea Diavolului prin care se inseala firea omeneasca". Auzind acestea,
am cazut la picioarele patului, cu fata la pamant, si am zis:" Stapanul meu,
care ai venit anume ca sa imi mantuiesti sufletul, ajuta-ma ! Caci daca lucrul
acesta este al Satanei pentru amagirea oamenilor, atunci, rogu-te, da-mi puterea
sa merg si sa-l curat si sa fac ca niciodata de acum incolo sa nu se mai
slujeasca in el. Oare cine ar cuteza sa ma impiedice pe mine, printul acestui
tinut !?".
IV
Lumina mi-a raspuns, zicandu-mi: " Negresit ca vei putea sa cureti locul acela.
Asculta-ma insa. Iata ce mi-a poruncit Domnul sa-ti aduc la cunostinta !". Si eu
am raspuns: "Tot ce-a poruncit Domnul slugii Sale voi asculta si voi implini".
Si a continuat:" Iata ce spune: De te vei apuca sa cureti locul Satanei, acesta
se va ridica impotriva ta cu razboi si plin de manie. Atata doar, nu te va
putea omori.
O sa-ti faca rani fara de numar, o sa-ti mistuie averile toate, o sa iti
rapeasca pana si copiii. Dar daca rabzi pana la capat voi face numele tau vestit
la toate neamurile pamantului pana la sfarsitul veacurilor. Si am sa iti intorc

la loc averea, de doua ori mai mare decat la inceput, ca sa stii ca (Dumnezeu)
nu se ia dupa ochi frumosi,
ci-l rasplateste cu bogatii de tot felul pe cel care il asculta. Si vei fi
trezit la inviere.
Caci vei fi asemenea unui atlet care da si primeste lovituri, iar la sfarsit
castiga cununa biruintei. Atunci vei sti ca drept, adevarat si puternic este
Domnul si ca
ii invredniceste pe alesii Sai ".
V
Si eu, copiii mei, i-am raspuns: " Pana la moarte voi rabda fara sovaiala".
Apoi, dupa ce ingerul mi-a pus pecetea si a plecat, eu, dragii mei copii, m-am
sculat in noaptea urmatoare si luand cu mine cinci sute de slujitori, am mers la
templul idolului si l-am facut una cu pamantul. Iar dupa aceea m-am intors acasa
si am poruncit sa se intareasca toate
intrarile.
VI
Ascultati-ma, copiii mei si va minunati ! Indata ce am intrat in casa am pus sa
se intareasca usile si am zis pazitorilor portilor: " Daca astazi ma cauta
cineva, sa nu mi se aduca la cunostinta, ci raspundeti :" Nu are vreme acum, e
prins cu lucruri grabnice".
Si aflandu-ma eu inauntru, Satana, cu chip de cersetor, batu la poarta si-i zise
portaresei :
" Du-te si spunei lui Iov ca vreau sa-l vad!". Portareasa veni si imi spuse, dar
primi de la mine raspuns ca nu aveam vreme.
VII
Auzind aceasta, Satana pleca, isi puse pe umeri un bat si prinse a se milogi
portaresei asa : " Spunei lui Iov: Da-mi paine din mainile tale, ca sa mananc".
Si eu i-am dat slugii o paine arsa, ca s-o azvarle (cersetorului). Si i-am
raspuns:' Nu astepta sa mananci din painile mele, caci imi esti strain".
Portareasa - fiindu-i rusine de painea aceea arsa, neagra ca scrumul, si pentru
ca nu stia ca il are in fata pe Satana - a luat de la dansa o paine frumos
rumenita si i-a dat-o de pomana. El o lua, dar, cunoscand cele intamplate,
zise:" Pleaca sluga nemernica, si adu-mi ce ti s-a dat sa imi aduci". Atunci
sluga prinse a se jeli cu lacrimi amare si zise:" Adevarat, bine spui ca sunt o
sluga nemernica. Daca n-as fi fost, as fi facut precum mi-a poruncit stapanul
meu". Si intorcandu-se in casa ii aduse Satanei painea arsa, cu urmatoarele
cuvinte: " Asa iti zice stapanul meu: Nu o sa mananci niciodata din painile
mele, caci imi esti strain". Ci eu ti-am dat adineauri, ca sa nu fiu judecata ca
n-am miluit un cersetor strain. Apoi Satana o trimise din nou la mine cu
urmatoarele cuvinte: " Cum este arsa scrum aceasta paine, asa voi arde scrum si
trupul tau. Peste un ceas ma intorc si te nimicesc".
Eu am raspuns: " Fa ceea ce ai de facut! Sunt gata sa indur toate nenorocirile
pe care o sa le abati asupra mea !".
VIII
Satana pleca de la mine si merse drept sub bolta cerului, ca sa il roage pe
Domnul sa ii dea putere asupra tuturor averilor mele. Si luand puterea, veni si
imi spulbera toata agoniseala.
IX
Ascultati-ma cu luare aminte. Va voi povesti toate cate mi s-au intamplat si
cate mi s-au luat. Aveam o suta treizeci de mii de oi si din ele puneam deoparte
sapte mii, pe care le tundeam si faceam haine orfanilor, vaduvelor, celor saraci

si neputinciosi. Aveam o haita de opt sute de caini, care imi pazeau casa. Mai
aveam noua mii de camile, dintre care alesesem trei mii, ca sa cutreiere toate
cetatile. Dupa ce le incarcam cu tot felul de lucruri, le trimiteam prin cetati
si prin sate, poruncind ca marfurile sa fie impartite pe degeaba
neputinciosilor, vaduvelor si nevoiasilor. Aveam o suta patruzeci de magarite la
pascut. Am pus deoparte cinci sute dintre ele si am poruncit sa li se vanda
manjii, iar banii sa se dea saracilor si napastuitilor. Acestia veneau la mine
din toate tinuturile dimprejur. Cele patru porti ale gospodariei ramaneau tot
timpul larg deschise, cu gandul ca nu cumva sosind vreunul, sa ceara de pomana
si vazandu-ma stand la poarta, sa se intoarca din drum cu mainile goale, cuprins
fiind de rusine. Ci, daca m-ar fi zarit stand la una din porti sa poata intra
prin alta, ca sa isi ia cele de trebuinta
X
Aveam si treizeci de mese intinse in mijlocul ograzii, la tot veasul din zi si
din noapte, numai pentru drumetii straini. Alte doisprezece mese erau puse anume
pentru vaduve. Daca vreun strain intra sa ceara de pomana, il sileam sa ramana
sis a se ospateze la masa, inainte sa isi ia cele de trebuinta. Nu ingaduiam
nimanui sa iasa pe poarta cu stomacul gol.
Aveam si trei mii cinci sute de perechi de vite. Puneam deoparte cinci sute sa
lucreze, cat puteau, tarinile celor care doreau sa le imprumute, iar rodul
adunat era pus deoparte si impartit saracilor la mesele acelora. Aveam si
cincizeci de cuptoare pentru copt paine, din care randuisem cateva pentru masa
celor flamanzi.
XI
Unii straini, vazandu-mi darnicia, au vrut sa implineasca si ei aceasta slujire.
Altii, aflati la stramtorare cu banii si neavand de unde sa cheltuiasca, au
venit sa imi ceara, zicand : Ne rugam tie, tare am vrea sa implinim si noi
aceasta slujire, dar suntem saraci lipiti pamantului. Fa-ti pomana cu noi si
imprumuta-ne ceva bani pentru ca mergand si facand negot in cetatile cele mari,
sa castigam sis a putem veni in ajutor saracilor. Iar dupa aceea iti dam inapoi
imprumutul. Cand auzeam eu asa ceva ma bucuram nespus , oamenii cereau de la
mine ca sa aiba grije de napastuiti. Si cu bunavointa le dadeam cat pofteau, in
schimbul unei simple tidule. Nu le luam nici garantie, le scriam doar numele
undeva. Astfel, oamenii faceau negot cu banii mei. Se intampla ca unii sa aiba
noroc sis a izbuteasca. Castigul il imparteau saracilor. Altii insa pierdeau
totul. Atunci se intorceau la mine si ziceau : Te rugam fii ingaduitor cu noi !
Sa vedem cum iti putem inapoia datoria !?. Eu aduceam insa tidula, o citeam si
ii iertam, zicandu-le : Nu iau inapoi nimic din ce-am dat gandindu-ma la
saraci. Sin u primeam nici o rascumparare de la datornicul meu.
XII
Daca vreodata venea la mine un om cu inima vesela si imi spunea : Uite, eu nu
am de nici unele, ca sa ii ajut pe cei saraci. Astazi insa vreau sa ii slijesc
la masa ta, eu ii ingaduiam cu tot dragul. Omul slujea si apoi se ospata pe
cinste. Seara cand se pregatea sa se intoarca acasa, il chemam si il sileam sa
isi ia tainul, zicandu-I : Te-am vazut om vrednic la munca. Si orice om
muncitor asteapta si nadajduieste rasplata. De aceea trebuie sa primesti. Si nu
ingaduiam ca tainul vreunui lucrator sa ramana la mine in casa.
XIII
Pentru ca duceam lipsa de mulgatori, laptele vitelor curgea prin vaioagele
muntilor; untul se revarsa pe drumuri iar vitele erau atat de multe, incat se
oploseau pe sub stanci si prin pesteri cand le venea sorocul sa fete. De aceea,
muntii siroiau de lapte, aratand aidoma unor calupuri inchegate de unt. Robii
mei se istoveau tot pregatind mancare pentru vaduve si scarbindu-se de atatia

saraci nu conteneau sa ma blesteme zicand : Cine ne-ar da si noua san e

indestulam din carnurile acestuia !?/ Dar eu ma purtam bland cu dansii
XIV
Aveam sase harfe si o citera cu zece corzi. Ma sculam in fiecare zi, dupa ce
terminau vaduvele de mancat, apucam citera si incepeam sa ii ciupesc corzile,
iar ele cantau din gura. Prin aceasta cantare le aminteam de Dumnezeu, ca sa ii
aduca slava precum unui Stapan. Iar daca vreodata slugile mele incepeau sa
mormaie pe furis, puneam din nou mana pe citera si le rasplateam truda printr-o
cantare. Astfel potoleam barfa ;lor cea scarboasa.
XV
Dupa ce slujeau dandu-mi ajutor, copiii mei isi luau merindea si se duceau sa
manance cu fratele lor mai mare, chemandu-le sip e cele trei surori care stateau
in fruntea femeilor slujitoare, dupa cum feciorii mei stateau in fruntea
barbatilor slujitori. Eu ma sculam in zori de zi si aduceam jertfe pentru
fiecare in parte, trei sute de porumbei, cincizeci de iezi si doisprezece
miei. Porunceam apoi ca toate acestea sa fie pregatite saraci, dupa randuiala.
Si le ziceam: Infruptati-va din prisosul acesta dupa randuiala si rugati-va
pentru copiii mei. Nu cumva feciorii mei sa fi pacatuit inaintea Domnului
umflandu-se in pene si graind cu trufie: Noi suntem fii de botas. Pentru
ce
sa
mai
slujim
dar
(saracilor)
cu
atata
bogatie
agonisita ?. Caci lucru tare scarbos e trufia inaintea lui Dumnezeu ! Si inca
mai aduceam pe capiste o junica aleasa, daca feciorii mei vor fi cugetat lucruri
murdare inaintea lui Dumnezeu !
XVI
Asa am facut in primii sapte ani dup ace mi s-a aratat ingerul. Apoi Satan a
luat putere (de la Dumnezeu), si s-a pogorat fara mila asupra mea si mi-a
parjolit cele sapte mii de oi puse deoparte pentru imbracamintea vaduvelor, cele
trei mii de camile, cele cinci sute de magarite si cele cinci sute de perechi de
vite. Pe toate acestea mi le-a nimicit singur, prin puterea pe care a primita
impotriva mea. Iar pe restul averilor au pus mana concetatenii mei, carora pana
atunci nu le facusem decat bine. Ei au inceput sa ma dusmaneasca si pradau ce
imi mai ramasese din turme. Iar cand m-au instintat ca s-a ales praful de
intreaga mea avere am adus slava lui Dumnezeu si n-am b;estemat.
XVII
Atunci diavolul stiindu-mi inima, prinse a unelti impotriva mea. Lua infatisarea
imparatului persilor si veni in cetatea mea, adunand in jurul sau scursoarea
scursorilor. Si grai cu glas amenintator: Omul acesta Iobab, a risipit toate
bunurile pamantului. Nu a mai ramas nimic din ele. Le-a dat cui a apucat :
cersetorilor orbilor calicilor. Tot el a daramat templul marelui dumnezeu,
stergand de pe fata pamantului locul inchinaciunii. Pentru tot ce a savarsit
impotriva casei lui dumnezeu il voi rasplati eu, cum se cuvine. Voi duceti-va si
pradati-I vitele care i-au mai ramas, precum si roadele ogorului. Dar ei
raspunsera: Iobab are sapte feciori si trei fete. Daca fug si se aciueaza in
tinuturi straine, spunand pretutindeni ca am fost niste tirani? Daca se ridica
in urma noastra si ne omoara ?. Diavolul zise : Nu aveti nici o teama ! Cea
mai mare parte din averea lui am mantuit-o prin foc. Alta parte am inhatat-o cu
de-a sila. Acum ii voi omora copiii.
XVIII
Spunand acestea, , merse si pravali acoperisul casei peste copii mei,
strivindu-i. Iar concetatenii, cum vazura ca totul se intamplase asa cum a spus,
venire asupra mea si incepura sa ma prigoneasca. Si fara mila imi jefuira toata

casa. Oh, ce imi vazura ochii ! Pe mesele si paturile mele calcau cu picioarele
unor oameni josnici si scarbosi. Nu puteam scoate nici macar un cuvant din
gura. Eram vlaguit ca o femeie care nu isi mai simte soldurile de durerile
cumplite ale nasterii. Imi aminteam numai de prevestirea acestui razboi, pe care
mi-o facuse Domnul prin mijlocirea ingerului Sau , si de vorbele de laud ape
care mi le spusese. Devenisem ca omul acela care vrand sa intre intr-o cetate ca
sa ii cunoasca bogatiile si sa mosteneasca o parte din slava ei, incarca marfa
pe - corabie, dar in mijlocul marii, vazand talazurile inspumate si furia
vanturilor, isi azvarle toata incarcatura in apa zicand: Mai degraba imi
prapadesc toata averea, numai sa intru in cetate, unde voi mosteni bunuri cu
mult mai pretioase decat bagajele si corabia aceasta. Asa gandeam ca averea
mea nu cantarea nimic pe langa minunata cetate despre care imi vorbise ingerul.
XIX
Cand a venit si ingerul vestitor, care mi-a infatisat uciderea copiilor mei, mam cutremurat din rarunchi. Mi-am sfasiat toate hainele de pe mine, abia
reusind sa il intreb pe cel ce ma vestise: Dar tu cum ai scapat viu?. Cand
am aflat tot ce mi s-a intamplat, am inceput sa urlu, zicand : Domnul a dat
Domnul a luat. Cum a vrut Domnul asa s-a intamplat. Fie numele Domnului
binecuvantat !.
XX
Abia dupa ce mi se naruise tot ce aveam, Satan pricepu ca nimic nu ma putea
scarbi. Atunci merse si ceru trupul meu de la Domnul, ca sa imi faca rau chiar
mie. Si Domnul ii dadu pe maini trupul meu ca sa il chinuiasca cum va voi. Peste
sufletul meu insa nu ii dadu nici o putere. Diavolul s-a apropiat cand stateam
pe tronul imparatesc si imi plangeam copiii ucisi. S-a abatut asupra mea ca o
vijelie naprasnica, rasturnandu-mi tronul, de am ramas trei ceasuri prins sub
el, caci nu puteam nicicum sa ma strecor afara. Si m-a lovit cu gadina imputita
din cap pana in picioare. Cu mare tulburare si amaraciune am iesit din cetate si
m-am asezat pe o movila de balegar. Trupul imi era mancat de viermi, udeala
stropea din belsug tarana, tasneau din mine tot felul de scursori, iar in carne
mi se oplosisera o multime de viermi. Ori de cate ori un vierme sarea din rana,
eu il luam cu mana si il asezam in acelasi loc, zicand: Stai aici unde ai fost
asezat atat cat voi fi stapanul tau.
XXI
Am petrecut astfel patruzeci si opt de ani bolind pe gramada aceea de balegar
din afara cetatii. Le-a fost dat ochilor mei sa o vada pe intaia mea nevasta
carand apa la casa unuia sau a altuia, intolita ca o sluga, doar ca sa poata
castiga o paine si sa mi-o aduca mie. Eu clatinam din cap si ziceam : O,
Doamne, trufasi mai sunt carmuitorii acestei cetati! Uite cum
( nu se sfiesc)
sa o puna pe femeia mea sa ii slugareasca !. Pe urma insa ma intorceam la
ganduri mai ingaduitoare.
XXII
Dupa unsprezece ani i-au luat si portia mea de paine. Se invoira sa ii dea numai
cat sa ii ajunga ei sa manance. Dar ea impartea dumicatul pe din doua - pentru
ea si pentru mine - zicand cu naduf : " Vai mie, curand n-o sa se starure nici
cu paine!". Si nu se sfia sa mearga in piata publica si sa cerseasca ici si
colo, pe la negustori, cate un coltuc de paine, ca sa imi aduca sa mananc.
XXIII
Vazand aceasta Satana se preschimba in negustor. Femeia mea veni la pravalia
lui, ca de obicei, si ii ceru paine, socotind ca e faptura omeneasca. Dar Satana
zise:" Plateste pretul si i-a ce poftesti !". Ea ii raspunse :"De unde sa scot

banii? Nu stii cate nenorociri s-au abatut asupra noastra ? Daca ti-e mila de
noi, miluieste-ne, daca nu, fa cum vrei!". Satana insa ii zise:" Daca nu ati fi
meritat nenorocirile acestea nu le-ati fi avut. Acum, ca n-ai nici un ban asupra
ta, imi dai parul de pe cap si iti iei trei paini. Asa o sa aveti trei zile de
mancare". Nevasta mea raspunse:" La urma urmei, ce e un smoc de par pe langa
foamea barbatului ?". Si batandu-si joc de parul ei, zise aceluia: "Hai vino si
ia-l!". Atunci diavolul puse mana pe foarfece si ii taie tot parul de pe cap,
dandu-i in schimb trei paini. Si toata lumea se uita la dansii. Ea lua painile
si mi le aduse mie. Satana o urmarea pe drum, tinandu-se ascuns in urma ei si
imboldindu-i inima.
XXIV
Femeia mea se apropie de mine si incepu sa strige cu glasul inecat de lacrimi: "
Iov, Iov, pana cand o sa tot sezi pe gramada asta de balegar din afara cetatii,
spunandu-ti: " inca un pic, inca un pic" si tot asteptand nadejdea mantuirii ? [
Uite-te la mine] cum umblu de colo pana colo, pribeaga si roaba pe la toti. De
acum s-a ispravit cu amintirea ta pe fata pamantului - s-au dus feciorii mei si
ficele pantecelui meu. In zadar m-am chinuit pentru dansii. Tu zaci in
putreziciunea viermilor, petrecandu-ti noptile sub cerul gol, in frig, iar eu,
nenorocita, ziua trudesc, iar noaptea ma framant cum sa fac rost de un colt de
paine, ca sa te hranesc. Caci acum nu mai capat decat o singura portie, pentru
mine, si trebuie sa o fac pe din doua, gandind in sinea mea :" Oare nu e de
ajuns ca esti atat de chinuit, nici sa te saturi cu paine nu ai dreptul?".
Pentru aceea mi-am luat inima in dinti si fara nici o rusine m-am dus la piata .
[ Am gasit un negustor care mi-a zis] :" Da banul si i-a ce poftesti!". Eu am
incercat sa ii arat cat suntem de stramtorati, dar ce mi-a fost dat sa aud din
gura lui ? " Daca nu ai nici un ban asupra ta femeie, da-mi parul de pe cap si
ia in schimb trei paini. Veti avea cu ce trai trei zile". Atunci eu lehamesita
de toate, i-am raspuns : Hai tunde-ma!". Si el, plin de josnicie, mi-a taiat
parul acolo in mijlocul pietei, dinaintea tuturor gura-casca.
XXV
Cine oare nu s-a intrebat plin de uimire : " Aceasta este Sitis, femeia lui Iov,
care avea paisprezece praguri la veranda si o usa pana in mijlocul casei, pentru
ca oricine intra sa fie cinstit cum se cuvine? Iar acum isi da parul pentru
cateva paini!
Camilele ei incarcate cu fel de fel de bunuri strabateau tinuturile, bucurandu-i
pe saraci, iar acum isi da parul pentru cateva paini.
Cea care tinea mereu sapte mese intinse in ograda, unde ospatau saracii si
drumetii flamanziti de cale, acum isi vinde parul pe cateva paini.
Uitati-va, cea care isi spala picioarele numai in lighene de aur si argint acum
umbla desculta, cu picioarele pe pamantul gol, si isi da parul pentru cateva
paini.
Cea care purta vesmintele alese din in tesut cu fir de aur umbla acum numai in
zdrente si isi da parul pentru cateva paini.
Uitati-va bine, cea care acea chiar si paturile rotunjite din aur si argint acum
isi vinde parul pe cateva paini".
Iov, Iov, dupa acestea multe insirate iti mai zic un lucru pe sleau: de la
slabiciunea inimii mi s-au zdruncinat toate oasele. Scoala-te, ia painile
acestea si potoleste-ti foamea, apoi spune un cuvant impotriva Domnului si
termina! Asa voi scapa si eu de lehamitea pe care mi-a starnit-o boala trupului
tau.
XXVI
Eu i-am raspuns: " Iata sunt saptesprezece ani de cand zac acoperit cu rani
peste tot si rabdand viermii care imi scormonesc prin carne. Dar niciodata
sufletul meu n-a fost greu din pricina chinurilor indurate, cat s-a ingreuiat
acum de vorba aceasta pe care mi-ai spus-a:" Spune un cuvant impotriva Domnului

si termina!". Vezi bine, si eu si tu le rabdam pe toate - nu numai pierderea

averii, dar si moartea copiilor nostri - iar tu vrei sa spunem un cuvant
impotriva lui Dumnezeu si sa instrainam de noi cea mai mare bogatie ? Nu iti mai
amintesti de averile uriase pe care le-am stapanit ? Daca am stiut sa le primim
pe cele bune din mana Domnului, de ce nu am sti sa le rabdam si pe cele rele ?
Sa rabdam asadar, pentru ca Domnul, miscat, sa se milostiveasca de noi! Tu nu
vezi ca diavolul sta in urma ta si iti tulbura cugetul, ca sa ma ispitesti si pe
mine ? Vrei sa pari ca una dintre femeile acelea nebune care si-au ratacit
barbatii pe calea simplitatii ?
XXVII
Apoi m-am intors catre Satana si i-am strigat, vazandu-l ca se tot tine de
spatele femeii mele :
" Treci in fata, nu te mai ascunde! Oare leul isi
arata puterea intr-o cusca? Pasarea zboara in colivie? Iesi si lupta cu mine pe
fata" . Atunci diavolul , iesind din spatele femeii, a stat locului si a inceput
sa boceasca: " Uite, Iov, ma dau batut si ma retrag dinaintea ta, care esti
carne, eu care sunt duh. Tu esti lovit de nenorocire, iar eu ma chinuiesc. A
fost ca o inclestare intre doi luptatori, si unul l-a rapus pe celalat. Cel de
deasupra l-a redus la tacere pe cel de dedesupt astupandu-i gura cu nisip si
frangandu-i madularele. Dar acum acesta a tinut piept cu indarjire su nu s-a
lasat rapus, cel de deasupra a prins a striga cu glas mare, (recunoscandu-se
invins). Astfel tu Iov, ai stat dedesupt, lovit de cumplita nenorocire, dar pana
la urma nu te-ai dat rapus si m-ai biruit".
Facut de rusine, Satana s-a dus de la mine si ma lasat in pace vreme de trei
ani. La fel si voi, copiii mei, sa aveti indelunga rabdare in imprejurarile
vietii, pentru ca indelunga rabdare le niruie pe toate.
XXVIII
Dupa douazeci de ani de nenorocire aflara si imparatii despre cate mi se
intamplasera. Si, sculandu-se, pornira catre mine, fiecare din tara lui, ca sa
ma vada si sa imi aduca mangaiere. Nu ma recunoscura insa de departe. Atunci
prinsera a striga si a plange cu jale mare. Isi sfasiara vesmintele si dupa ce
isi acoperira capetele cu tarana se asezara langa mine. Si statura sapte zile si
sapte nopti fara ca nici unul sa scoata o vorba. Nu pentru ca erau rabdatori
ramasera ei asa, fara sa vorbeasca, ci pentru ca ei ma stiau un om din caleafara de bogat. Cand aduceam si le aratam pietrele mele pretioase incremeneau de
uimire. Apoi incepeau sa bata din palme si ziceau: "Daca noi, trei imparati, neam strange si ne-am pune laolalta averile, tot nu am izbuti sa egalam
nestematele imparatiei tale". Eram de neam mai bun decat cei din Rasarit.
Asadar, indata ce sosira incepura sa intrebe prin Ausitis: "Unde este Iov, cel
care domneste peste intregul Egipt?" Si oamenii ii instintara despre mine cum
ca stau pe o gramada de balegar undeva in afara cetatii si ca de douazeci de ani
nu mai pusesem piciorul dincoace de ziduri. Apoi iscodira despre averile mele si
aflara tot ce mi se intamplase.
XXIX
Dupa ce ascultara cu luare-aminte, iesira din oras insotiti de concetatenii mei.
Acestia aratara catre mine, dar imparatii facura cu mainile semn de impotrivire,
zicand ca nu eu sunt Iovav (Iobab). In sfarsit, una peste alta, pe cand se
ciorovaiau asa, Eliphas, regele themanitilor, ma intreba: "Tu esti Iov, imparat
ca si noiu?". Iar eu , jeluindu-ma si acoperindu-mi capul cu tarana, am facut
semn din cap si am zis: "Da, eu sunt".
XXX
Si vazand ca incuvintez, se pravalira la pamant si incepura sa planga de se
cutremurara si soldatii care vedeau trei imparati zacand de trei ceasuri la
pamant ca niste morti. Apoi se ridicara si prinsera a se intreba unul pe altul:

"El o fi?". Sapte zile ii intrebara pe oamenii din Ausitis, iscodindu-i despre
toate ale mele, turme si averi. Si ziceau asa:" Stim cate lucruri trimitea prin
satele si cetatile dimprejur, ca sa fie daruite saracilor, fara sa mai punem la
socoteala bunatatile impartite la el acasa. Cum a putut sa cada intr-o asemenea
putreziciune?".
XXXI
Dupa sapte zile, cat intoarsera totul pe fata si pe dos, Elious zise catre
ceilalti imparati:" Haideti sa ne apropiem si sa il intrebam cu grija daca el
este cu adevarat (Iobab) sau nu !". Pana atunci statusera departe de mine, cam
la o jumatate de stadiu, din pricina imputiciunii trupului meu. Asadar, se
ridicara si se apropiara, ducand fiecare in maini parfumuri bine mirositoare.
Iar impreuna cu dansii veneau si multi soldati care aruncau spre mine cu
parfum, din toate partile, ca sa se poata cat de cat apropia.
Trei zile au stat si au imprastiat buna mireasma. Iar cand au ajuns langa mine,
Elious m-a intrebat:" Tu esti Iovav, imparat ca si noi? Tu esti cel care pe
vremuri erai atat de slavit? Tu esti cel aidoma soarelui care pe timpul zilei
straluceste pe tot pamantul? Tu esti cel aidoma lunii si stelelor care lumineaza
pe cer la miez de noapte?". I-am raspuns:"Eu sunt". Atunci cu jale mare, cu glas
sfasiat de durere, a cantat un bocet imparatesc impreuna cu ceilalti trei
imparati si cu ostenii lor.
XXXII
Plangerea lui Elious
Ascultati plangerea lui Elious, care infatiseaza, pentru toti bogatia lui Iov.
Tu esti cel care ai randuit sapte mii de oi,
ca sa aiba cu ce se imbraca?
Unde-i acum slava tronului tau?
Tu esti cel care ai randuit trei mii de camile,
ca sa duca flamanzilor de-ale gurii?
Unde-i acum slava tronului tau?
Tu esti cel care ai randuit ca o mie de vite,
sa lucreze ogoarele nevoiasilor
Unde-i acum slava tronului tau?
Tu esti cel care pe vremuri aveai paturi de eur,
iar acum sezi pe o movila de balegar?
Unde-i acum slava tronului tau?
Tu esti cel care pe vremuri aveai tronul din pietre pretioase,
iar acum te balacesti in noroi?
Unde-i acum slava tronului tau?
Cine se poate asemui cu tine,
asa cum stateai in mijlocul copiilor tai?
Erai ca un copac ce-a dat rod bine mirositor.
Unde-i acum slava tronului tau?
Tu esti cel care tinea saizeci de mese intinse,
pentru saturarea saracilor?
Unde-i acum slava tronului tau?
Tu esti cel care aveai cadelnite cu tamaie pentru intreaga adunare,
iar acum zaci in imputiciune?
Unde-i acum slava tronului tau?
Tu esti cel care aveai lampi de aur si de argint,
iar acum astepti lumina de la raza lunii?
Unde-i acum slava tronului tau?
Tu esti Iov cel plin de mare slava?
Unde-i acum slava tronului tau?
XXXIII

Cum Elious jelea mai departe impreuna cu ceilalti imparati, se facu o mare
tulburare. Dupa ce tipetele se potolira cat de cat, Iov zise:
"Liniste! Am sa va arat tronul,slava si vrednicia mea intre sfinti.
Tronul meu este mai presus de lume,
iar slava mea si vrednicia mea stau la dreapta Tatalui.
Lumea asta va trece si slava ei va pieri,
cei ce nadajduiesc in ea se vor prabusi,
dar tronul meu se afla in pamantul cel sfant
si slava mea in veacul cel netrecator.
Raurile vor seca in matca,
si crestele valurilor cobora-vor in hauri adanci,
dar raurile din pamantul in care se afla tronul meu nu vor disparea,
ci vor curge la nesfarsit.
Imparatii vor trece, toti carmuitorii se petrec,
slava si mandria lor sunt ca o oglinda,
dar imparatia mea dureaza in vecii vecilor
si slava si vrednicia ei sed in carele Tatalui".
XXXIV
Eu am zis acestea ca sa fac liniste. Dar Eliphas s-a maniat peste masura si a
grait catre ceilalti doi prieteni ai sai:" Ce folos ca ne-am urnit pana aici, cu
osti cu tot, vrand sa ii aducem acestuia o mangaiere? Nu vedeti cum ne judeca?
Sa ne intoarcem chiar acum in tarile noastre! Zace in colcaiala viermilor si in
putoare, dar ati auzit cum se otareste la noi - "Imparatiile se duc si
carmuitorii lor impreuna cu ele, dar a mea dureaza in veci"?. Si Eliphas se
ridica in picioare, cu mare taraboi, si ii saluta pe ceilalti doi imparati,
zicandu-le: "Eu plec, fiindca, iata, noi am venit sa aducem acestuia un pic de
mangaiere, si el ne-a facut praf in fata ostenilor nostri".
XXXV
Interventia lui Baldad. Testarea lui Iov
Baldad insa la oprit, zicandu-i: " Nu se cuvine sa vorbesti asa unui om
indoliat, si nu numai, ci el insusi lovit de mare suferinta. Iata noi, asa
sanatosi cum ne aflam, abia am putut ajunge pana la dansul naclaindu-ne in
parfumuri. Oare nu iti amintesti, Eliphas, cum te-ai chinuit aceste doua zile?
Sa avem un pic de rabdare, ca sa aflam macar ce-i cu dansul: si-a iesit din
minti? Isi mai aminteste oare fericirea de altadata? A inebunit? Fiindca, ma
intreb, cine nu ar lua-o razna si nu ar inebuni dupa o astfel de nenorocire?
Lasa-ma sa ma duc mai aproape si sa aflu ce e cu dansul".
XXXVI
Si Baldad se ridica, se apropie de mine si imi zise: "Tu esti Iov?". Iar eu i-am
raspuns: "Da". Si el zise iarasi: "Mitea ti-e la locul ei?". Eu am raspuns: "
Nu-i la cele pamantesti, fiindca pamantul si cei ce il locuiesc nu stau o clipa
locului. Mintea mea e la cele din ceruri, fiindca in ceruri nu exista nici o
framantare". Atunci Baldad zise: " Stim ca pamantul nu sta locului si se schimba
mereu la rastimpuri; cand merge inainte, cand se linisteste, cand se incinge in
razboaie crancene. Si despre cer am auzit ca sta in buna randuiala. Dar, ca sa
vad ca esti intr-adevar in toate mintile, ingaduie sa iti pun o intrebare. Daca
imi raspunzi cu intelepciune la prima, am sa ti-o pun si pe a doua. Si daca imi
raspunzi cum se cuvine si la a doua, va fi limpede pentru noi toti ca nu ti-ai
iesit din minti".
XXXVII
Apoi a continuat: "In cine ai nadejde?". Eu am raspuns: "In Dumnezeul cel viu".
El iarasi a intrebat:" Spune-mi, cine ti-a spulberat averea si te-a acoperit cu

buboiul acesta?". Eu am raspuns: " Dumnezeu". El iarasi a luat cuvantul si a zis

catre mine:" Si cum, tot in Dumnezeu ti-ai pus nadejdea, In cel care te-a
acoperit cu buboiul acesta si ti-a spulberat averea? Daca a dat apoi a luat,
trebuia sa nu fi dat nimic de la bun inceput. Oare un imparat isi bate joc de un
ostas care l-a slujit cum se cuvine? Cine e in stare sa cunoasca adancimile
Domnului si ale Intelepciunii Sale? Cine ar indrasni sa ii atribuie Domnului
savarsirea unei nedreptati?
Raspunde-mi Iov, la intrebarile acestea. Iarasi iti zic, arata-mi ca esti in
toate mintile. Daca nu ti-ai pierdut intelepciunea, spune-mi de ce vedem ca
soarele urca pe cer in partea de la rasarit si coboara de pe cer in partea
dinspre apus? De ce, cand ne trezim in zorii zilei, il vedem urcand dinspre
rasarit? Lamureste-ma, daca esti cu adevarat slujitor al lui Dumnezeu".
XXXVIII
Si eu am raspuns: "Cugetul nu mi l-am pierdut deloc, mintea mea inca nu a luato razna. Pentru ce oare sa vorbesc despre minunile Domnului? Gura mea si-ar rani
Stapanul. Niciodata nu am sa fac una ca asta. Cine suntem noi, cei care fiind
fapturi de carne si avandu-ne sortii pe pamant, indraznim sa deslusim tainele
ceresti!? Ca sa stiti ca mintea mea a ramas la locul ei, ascultati ce am sa va
intreb. Mancarea intra in noi pe gura. Si apa se bea tot pe gura si apoi se
scurge prin gatlej. Dar, o data ajunse la locul usurarii, se despart una de
cealalta. Cine se desparte? Baldad zise: "Nu stiu". Iar eu am luat iarasi
cuvantul si am continuat asa; " Daca nu esti in stare sa deslusesti caile
trupului, cum vei pricepe atunci caile cerului?". Atunci interveni Sophar si
zise;" Noi nu cautam sa deslusim cele ce sunt deasupra noastra, ci vrem sa stim
daca tu esti in toate mintile. Si, intr-adevar, ne-am dat seama ca nu te-ai
smintit nici un pic. Spune, ce-ai vrea sa facem pentru tine? Caci am adus cu noi
doftori vestiti, din trei imparatii. Vrei sa te ingrijeasca vreunul dintre ei?
Poate a sa te linistesti". Eu insa am raspuns: " Vindecarea si ingrijirea mea
sunt numai la Domnul, Cel care i-a facut pe doftori".
XXXIX
Si pe cand vorbeam eu asa a sosit femeia mea, Sitis, zdrentaroasa toata. Fugise
de la stapanul care o inrobise, fiindca acesta nu ii ingaduise sa iasa afara, ca
nu cumva s-o zareasca cei trei imparati si sa o ia cu dansii. Cum veni se arunca
la picioarele acestora si incepu sa boceasca: " Va amintiti, o , Eliphas si
prietenii tai, ce rochii purtam cand eram impreuna cu voi? Si acum, uitati-va in
ce hal va ies inainte!". Ei incepura sa planga cu glas sfasietor. dar apoi
tacura zapaciti, caci scarba lor se facuse de doua ori mai mare. Eliphas ceru sa
i se taie mantia in jumatate si o acoperi pe femeia mea. Dupa ce ii multumi,
acesta ii mai facu o rugaminte, zicand: " Porunceste soldatilor tai sa sape sub
daramaturile casei care s-a prabusit peste copii mei, macar oasele sa stea la
loc sigur, intr-un mormant. Noi inca nu am putut face asta din pricina
cheltuielilor mari. Sa le putem vedea barem oasele. Ce-s eu animal salbatic, am
oare pantece de fiara, de mi-au murit zece copii si pe nici unul nu l-am
ingropat cum se cuvine?". Ostasii se pregateau sa plece la sapat, dar eu nu i-am
lasat, graindu-le asa: " O sa va chinuiti in zadar. Pe copiii mei nu ii veti mai
gasi, caci au fost luati la ceruri de catre Imparatul care i-a creat". Si ei miau raspuns: " Cum sa nu spuna ca ti-ai iesit din minti si ai inebunit cel ce tear auzi vorbind asa: " Copiii mei au fost luati la ceruri" ? Arata-ne odata
adevarul".
XL
Eu le-am zis: "Ridicati-ma, ca sa pot sta in picioare". Si ei m-au ridicat
sprijinindu-ma fiecare de cate un brat. Cum m-am ridicat, am facut o rugaciune
de marturisire catre Tatal si dupa aceea am grait prietenilor mei: " Uitati-va
spre rasarit si o sa ii vedeti pe copiii mei incoronati cu slava cereasca".
Dupa ce a privit intr-acolo, Sitis femeia mea, s-a aruncat, in genunchi, la

pamant si a zis:" Acum stiu ca Domnul isi aminteste de mine. Am sa ma scol si am

sa plec in cetate. Am sa inchid un pic ochii, ca sa ma odihnesc de truda robiei
mele". Si indata a plecat in cetate si a intrat in grajdul cu vitele sale,
furate de noii stapani, care o inrobisera. Aici se intinse langa un staul si
adormi pe veci, cu sufletul impacat.
Stapanul cel despotic a cautat-o peste tot si cum nu o gasea, a venit, pe seara
la grajdul vitelor. Si a gasit-o aici intinsa pe jos, fara suflare. Toate
vitele se adunasera in jurul ei si mugeau cu mare jale. Vestea s-a raspandit
iute dintr-un capat in altul al cetatii. Atunci au dat cu totii buzna, ca sa
vada ce sa intamplat si au gasit-o pe femeie moarta, iar animalele plangeau
roata imprejurul trupului ei.
Apoi au luat-o, au dus-o de acolo si au ingropat-o chiar langa casa care se
prabusise peste copiii ei. Toti saracii din oras au bocit-o zicand asa: "
Priviti, oameni buni, Sitis, aceasta femeie mandra si slavita, n-a fost socotita
vrednica sa aiba un mormant!".
XLI
Dupa aceea, Eliphas si ceilalti se asezara la sfat, discutand si aruncand in
mine cu tot felul de vorbe mari. In ziua a douazeci si saptea voiau sa se ridice
si sa plece, fiecare in tara sa. Dar Elious ii ruga sa mai ramana un pic
zicandu-le: "Nu plecati inca, asteptati-ma si pe mine, caci vreau sa imi vars
naduful pe Iov. Toate zilele acestea, cat ati stat aici, voi l-ati rabdat
umflandu-se in pene cu dreptatea lui. Ei bine, eu nu il mai rabd. Inca de la
inceput l-am plans si l-am jelit, caci imi aduceam aminte de fericirea lui
dintai, cand eram cu totii la fel de sus. El insa mi-a raspuns, plin de mandrie
si dispret, ca tronul lui se afla in ceruri. Ascultati-ma asadar si o sa va arat
ca soarta lui nu este aceasta". Si Elious, inspirat de Satana, incepu sa ma
improaste cu tot felul de vorbe nerusinate, care se afla scrise in
Paralipomenele lui Eliphas.
XLII
Dupa ce si-a ispravit vorbele umflate, Domnul mi s-a aratat intr-o vijelie,
stand pe nori, A grait (cu glas puternic) si l-a acuzat pe Elious, aratandu-mi
ca cel care a vorbit in el nu era o fiinta omeneasca ci o fiara. Domnul vorbea
cu mine de pe un nor, insa toti cei patru imparati auzeau ce imi spunea. Si dupa
ce a vorbit cu minbe i-a zis lui Eliphas: "De ce ati pacatuit, Eliphas, tu si
cei doi prieteni ai tai ? Caci nu ati vorbit cu draptate despre slujitorul meu
Iov. Ridicati-va si rugati-l sa aduca o jertfa pentru voi, ca sa vi se ierte
pacatul. Caci daca nu face el insusi aceasta, veti pieri". Ei mi-au adus degraba
cele trebuincioase jertfei. Eu le-am luat si am jertfit pentru dansii, iar
Domnul a primit si i-a deslegat de pacat.
XLIII
Eliphas, Baldad si Sophar cunoscura ca Domnul ii iertase pe dansii, dar nu si pe
Elious. Atunci Eliphas, primind duh de sus, canta un imn, iar ceilalti doi
prieteni, impreuna cu ostasii care se aflau langa locul jertfei ii tinura
isonul. Iata cantarea lui Eliphas:
"Ridicate au fost pacatele noastre, ingropata este nelegiuirea noastra.
Numai Elious, Elious cel nemernic nu va lasa nici o amintire printre cei vii.
Lampa i s-a stins de tot, flacara ei nu mai straluceste, slava facliei lui se
va intoarece
spre osandirea lui, caci el este fiul intunericului, nu al luminii.
Slava si credinciosia i-o vor mostenii pazitorii de la usile intunericului.
Imparatia lui s-a dus, tronul lui a putrezit de tot.
Cortul lui pretios a ajuns in iad, caci el a indragit frumusetea sarpelui si
solzii dragonului.
Fierea si veninul lui ii vor fi hrana, caci nu a stiut sa castige,

iubirea Domnului si nici nu s-a temut de El,

dar a starnit mania celor pe care Domnul ii pretuieste.
Domnul l-a uitat si sfintii s-au lepadat de dansul, salas ii sunt acum mania si
patimirea.
Nu e nici un strop de mila in inima lui si nici un strop de pace,
in trupul lui pe limba are numai venin de vipera.
Drept este Domnul, drepte sunt toate judecatile Sale.
La el nu exista partinire. Pe toti ii judeca dupa aceasi masura.
Iata, Domnul s-a apropiat, iata ingerii s-au pregatit, inainte vin coroanele si
laudele.
Bucura-se toti sfintii, veseleasca-se in inimile lor,
caci au primit slava pe care o asteptau.
Smuls a fost pacatul nostru, curatita a fost nelegiuirea noastra,
numai Elious cel nemernic nu va lasa nici o amintire pentru cei vii".
XLIV
Dupa ce Eliphas a incheiat imnul, impreuna cu tpti care se aflau in jurul
locului de jertfa, ne-am ridicat si am intrat in cetate. Am venit aici, in casa
unde locuim acum, si am facut niste ospete pe cinste intru bucuria Domnului.
Apoi am cautat sa ii ajut iarasi pe saraci. Au inceput sa vina la mine toti
prietenii de odinioara si altii, doritori sa faca bine, care ma intrebau: "Ce
vrei acum de la noi?" Iar eu, amintindu-mi de cei saraci, voiam sa le fac din
nou bine si le ziceam
acelora :" Dati-mi fiecare cate o miala, ca sa ii
imbrac pe cei desbracati". Si fiecare mi-a adus cate un ban de patru drahme , de
aur. Si Domnul mi-a binecuvantat avutul, sporindu-l de inca doua ori.
XLV
Copiii mei, iata acum am ajuns la capatul zilelor. (Va zic) sa nu IL uitati
niciodata pe Domnul! Ajutati-i pe saraci, nu intoarceti spatele
neputinciosilor ! Nu va luati femei de neam strain! Voua copiii mei, va las tot
avutul meu si fiecare sa isi stapaneasca partea fara nici o opreliste.
XLVI
(Slugile) au adus avutul si l-au impartit numai celor sapte feciori. Neprimind
nimic, fetele s-au intristat si au zis catre tatal lor; " Stapane, perinte al
nostru, oare nu suntem si noi copiii tai? Pentru ce noua nu ne-ai lasat nici o
avere?" Dar Iov a raspuns asa fetelor: " Nu va suparati, ficele mele. Caci nu vam uitat. Voua v-am pregatit o mostenire cu mult mai de pret decat aceea a
fratilor vostri". Apoi a chemat-o la dansul pe fata care se numea Hemera si i-a
zis: "Ia cheia, mergi si descuie ascunzatoarea si adu-mi de acolo cele trei vase
de aur, ca sa va dau si voua mostenirea". Fata a mers si a adus ce i-sa cerut.
Iov a deschis (vasele) si a scos trei sfori colorate in atat de multe culori,
incat nimeni nu ar fi putut spune cum aratau intocmai. Caci ele nu erau
de pe
pamant, ci din cer, stralucund nemaipomenit si aruncand vapai de foc, intocmai
ca razele soarelui. Iov darui fiecarei fete cate o sfoara si le zise: " Legativa cu ele peste piept, ca sa va poarte noroc in toate zilele vietii voastre".
XLVII
Atunci, a doua fiica, pe nume Kasia, intreba cu mirare: "Tata, aceasta-i
mostenirea noastra despre care ziceai ca e mult mai de pret decat a fratilor
nostri? La ce-s bune sforile astea fara nici un rost? Oare de pe urma lor vom
avea din ce trai?". Tata le raspunse:" Nu numai ca de pe urma lor veti avea din
ce trai, dar ele va vor conduce intr-un salas mai bun, ca sa traiti in ceruri.
Nu aveti de unde cunoaste, copilele mele, pretul acestor sfori. Domnul m-a
socotit vrednic sa le primesc in ziua in care a hitarat sa se indure de mine si
sa stearga de pe trupul meu bubele si viermii. Atunci m-a chemat si mi-a daruit
aceste trei sfori, Zicandu-mi:"Ridica-te si incingeti soldurile ca un barbat! Eu

te intreb si tu sa raspunzi!". Eu am luat sforile si m-am incins cu ele. Intr-o

clipita, viermii si buboaiele de pe trupul meu s-au facut nevazute. Cu ajutorul
Domnului m-am inzdravenit atat de bine, de parca niciodata nu as fi zacut. Mia
disparut pana si amintirea chinurilor din suflet. Domnul insa mi-a vorbit cu
putere, spunandu-mi cate se intamplasera cu mine pana atunci si cate aveau sa se
intample cu mine de atunci incolo. Asadar, copilele mele, daca aveti aceste
sfori, vrajmasul nici nu o sa va tulbure, nici nu o sa isi poata strecura
gandurile necurate in cugetele voastre. E un filacteriu de la Tatal. Ridicati-va
si incingeti-va cu ele, acum inainte de a-mi da eu ultima suflare, ca sa puteti
vedea ce se intampla cu sufletul meu si sa va minunati de fapturile lui
Dumnezeu.
XLVIII
Atunci Hemera s-a ridicat si s-a incins roata imprejur cu una din cele trei
sfori, precum ii spusese tatal ei. Si a simtit alt cuget in ea, caci nu se mai
gandea la cele pamantesti si vorbea in limba ingerilor. Si a inaltat un imn lui
Dumnezeu dupa tipicul catarilor ingeresti. iar Duhul a ingaduit ca aceste
cantari, spuse de ea, sa fie incrustate in scrisoare ce ii apartine.
XLIX
Dupa aceea s-a incins Kasia si a simtit, la randu-i, alt cuget in ea, caruia nu
ii mai pasa deloc de toate cele lumesti. A prins a grai in limba Incepatoriilor
si a slavi lucrarea di Salasul cel de deasupra. Iar daca cineva doreste sa
cunoasca lucrarea din ceruri, o va putea gasi descrisa in (imnurile) Kasiei.
L
In sfarsit s-a incins si cea de a treia fata, numita Cornul Amaltheii. Iar gura
a inceput sa vorbeasca in limba celor de sus, caci cugetul i s-a schimbat pe
loc, intorcandu-se de la cele lumesti. Si vorbea in limbaheruvimilor, slavindul
pe Stapanul Virtutiilor si aratand slava lor. Cine vrea sa gaseasca o urma
despre ziua slavei Tatalui o va gasi in rugaciunile Cornului Amaltheii.
LI
Dupa ce fetele s-au oprit din cantari, Domnul si Duhul Sfant m-a imboldit pe
mine, Nereus, Fratele lui Iov ( ca sa merg langa dansul). Am mers si m-am asezat
alaturi, pe un pat. Si aici mi-a fost data sa ascult despre minunile pe care
fetele si le povesteau una alteia. Si am scris o carte intreaga, cea mai mare
parte plina cu imnuri invatate de la fiicele fratelui meu. Aceste imnuri sunt
curata mantuire pentru noi, Caci vorbesc despre minunile lui Dumnezeu.
LII
Dupa trei zile, Iov cazu iar la pat, bolnav. Acum insa bolea fara chin si fara
suferinta. Nici un chin nu se mai putea atinge de el datorita cingatorii
facatoare de minuni pe care o purta. Dupa inca trei zile stiu ca vin ingerii sa
ii i-a sufletul. Se ridicara iute, puse mana pe harfa si o dadu ficei sale
Hemera. Kasiei ii dadu o cadelnita, iar celeilalte, Cornul Amaltheii, o toba, ca
sa ii binecuvinteze pe cei care veneau sa ii ia sufletul. Luand cele
incredintate, ele vazura carele de lumina apropiindu-se de sufletul tatalui lor
si binecuvantara si adusera slava intr-o limba nepamanteasca. Vizitiul carului
mare se dadu jos si il saluta pe Iov. Doar cele trei fete si tatal lor vedeau
acestea; noi ceilalti nu vedeam nimic). Si dupa ce ii lua sufletul in brate
urca din nou in car si o porni catre rasarit. Iar trupul lui Iov, invelit in
panza, fu ingropat in mormant. Inaintea lui mergeau cele trei fete incinse cu
cingatorile facatoare de minuni si cantand imnurile Tatalui.
LIII

Eu Nereus, fratele lui Iov, cu cei sapte feciori ai sai, cu saracii si orfanii
laolalta si cu toti nevolnicii bocim asa: " Vai de noi astazi, de doua ori vai
de noi, caci
astazi a fost luata puterea credinciosilor
astazi a fost luata lumina orbilor
astazi a fost luat parintele orfanilor
astazi a fost luat primitorul strainilor
astazi a fost luata imbracamintea vaduvelor.
Cine nu plange dupa un asemenea om al lui Dumnezeu?"
Cand ajunsera cu trupul la mormant, vaduvele si orfanii se asezara roata-mrejur
si nu lasara sa fie ingropat. Abia dupa trei zile il pusera in mormant, cu
cantare frumoasa, pe cel ce are numele vestit intre toate neamurile din veac.
Amin.
Sfarsit