Siderurgistii din Baragan

TEHNOLOGII ANTICE

Campia Baraganului si teritoriul actual al Bucurestiului au adapostit candva o

serie de vechi asezari care au fost la un pas de a deveni mari centre
siderurgice.
Inca de la descoperirea fierului, cu aproximativ 2.000 de ani inaintea erei
noastre, cele mai importante centre care au produs metalul ce a dat numele
sau unei intregi epoci istorice au functionat in zonele de podis sau de munte,
unde exista si minereul necesar. Stravechii siderurgi din Baragan reprezinta
unul dintre rarele cazuri in care aceasta "regula" a fost incalcata. Departe fiind
de zacamintele de fier din Banat si Ardeal, ei au fost obligati sa adopte alte
solutii tehnice, complicate, dar eficiente.
URME NEINTELESE. Primele urme ale acestei stravechi industrii siderurgice au
aparut atunci cand arheologii au scos la lumina zilei primele vestigii ale unor
vechi asezari din Baragan, dar si pe ale celor care au existat intre granitele
actualei capitale a Romaniei. Adeseori, in cursul sapaturilor, printre urmele de
locuire vechi de peste doua milenii apareau si bolovani dintr-o substanta
sticloasa, de culoare gri-albastruie. Desi semana cu zgura de furnal, aceasta
ciudatenie n-a atras atentia specialistilor, care, neintrebandu-se cum a putut
ajunge acolo, nu-i acordau nici o importanta istorica. Abia in anii 60,
arheologii au inteles ca au de a face cu "amprentele" tainice ale unei vechi
industrii care a functionat candva aici.
DACII DE LA CATELU NOU. Pana acum cateva decenii se stia ca doar dacii din
Muntii Orastie erau foarte priceputi in extragerea si prelucrarea fierului. In
atelierele specializate care functionau pe langa cetatea regala a
Sarmizegetusei, au fost descoperite nicolave, ciocane si clesti speciali, precum
si tipare-matrita a caror forma nu difera de cea a uneltelor folosite pana ierialaltaieri in aceasta meserie. Pe atunci, metalurgistii isi foloseau indemanarea
atat la confectionarea de unelte agricole, cat si pentru inzestrarea armatei.
Varfuri de lance si de sageti si mai ales celebra sabie scurta, incovoiata, care-i
speriase chiar si pe romani, erau cele mai obisnuite arme confectionate de
armurierii daci. Cele mai vechi vestigii ale industriei siderurgice din Baragan
sunt insa mai vechi chiar si decat cele de la Sarmizegetusa. Ele dateaza din
sec. III i.Hr. si provin dintr-o asezare dacica, descoperita in comuna Catelu
Nou. Acolo, arheologii au gasit o mare cantitate de zgura, ramasa dupa
extragerea fierului, bare de metal brut, care urmau sa fie prelucrate, precum
si cateva unelte specifice si obiecte finisate.

FURNALUL DE LA BRAGADIRU. Singurul "furmal" folosit de siderurgistii acelor

timpuri este cel gasit pe teritoriul comunei Bragadiru. Fara a semana cu
uriasele instalatii de azi, acesta avea aceleasi dimensiuni, capacitate de
productie si randament ca ale cuptoarelor metalurgice care functionau pe
atunci in Europa. Inalt de peste doi metri, "furnalul" de la Bragadiru era
construit din caramida, cu o forma cilindrica, usor evazata la baza, la vatra
cuptorului.
Supraalimentarea cu oxigen, necesara pentru atingerea temperaturii de 1.200
de grade la care se topeste fierul, se facea, la fel ca in restul lumii, cu foale
speciale, din piele de animal. Reducerea metalului curat din minereul care era
un amestec de oxizi de fier se facea prin arderea in cuptor a unor anumite
esente de lemn. In lipsa unor termometre, controlul fin al regimului termic,
deosebit de important, se executa in mod empiric, tinandu-se probabil cont de
variatia culorii fumului rezultat din arderea combustibilului, dar si a altor
parametri necunoscuti noua.
Ajunsa la un nivel atat de ridicat, siderurgia din Baragan a disparut in jurul
secolelor VIII-IX d.Hr., cand probabil nu a mai rezistat in fata "concurentei" pe
care i-o faceau atat centrele specializate din Ardeal, amplasate in apropierea
zacamintelor de fier, cat si avalansa de produse finite aduse in Muntenia de
negustorii din Bizant.
METALUL ZEULUI-DEMON
Vechii egipteni cunosteau fierul de peste 5.000 de ani. Este vorba de fier
meteoric, care, venit din cer, era considerat un dar al zeilor. Totusi, Egiptul
antic nu a dezvoltat metalurgia propriu-zisa a fierului. Nu pentru ca nu era in
stare, ci pentru ca acest metal era supus unui "embargo religios". De obicei,
minereul de fier are culoarea rosie, exact cea atribuita zeului-demon Seth,
ucigasul lui Ossiris. In mod ciudat, fierul a fost supus unui "embargo" similar si
de civilizatiile precolumbiene.
PESTE 3000 DE ANI DE LA DESCOPERIREA FIERULUI
Tehnologia de extragere a fierului a fost descoperita in mileniul II i.Hr. undeva
pe teritoriul actualei Armenii. De acolo a fost preluata de asirieni, iar armele
facute din acest nou metal le-au asigurat suprematia militara, timp de cateva
secole. In Europa veche, fierul a fost adus de hittiti, care in timp l-au adus in
vechea Elada si in restul Peninsulei Balcanice. Pe teritoriul tarii noastre, fierul
a aparut in jurul anului 1200 i.Hr. in cadrul culturii numite de specialisti
Hallstadtt.
MINEREUL DIN NISIP
Siderurgistii din Baragan n-au avut norocul sa aiba la indemana niste zacaminte

bogate de fier. Motiv pentru care au fost nevoiti sa se descurce cu ce aveau la

indemana. Adica cu oxizii de fier aflati in nisipurile din albia unor rauri. De
acolo, infimele cantitati de minereu, erau recoltate, probabil prin "flotatie",
exact asa cum se procedeaza cu aurul. Acestei rabdari titanice i se adauga si
stiinta complexa a identificarii urmelor vagi de minereu util raspandite in tone
de nisip steril.