You are on page 1of 1

Atta ine suferina, ct ine mndria

Suferina pricinuiete la foarte muli btaie de cap. Nu puini sunt cei care au considerat mntuirea ca
scpare de suferin. Trebuie neleas situaia c dac sufletul se statornicete n buna trire dup
poruncile Domnului, multe amrciuni trec i vin multe bucurii. Vremea de amrciune ine att timp
ct in mndria i celelalte pcate. Cel smerit are cea mai mare mrire, n faa cruia nu poate rezista
nimic, nici lucrurile, nici diavolul.
Cel mai mult iubete Dumnezeu smerenia. Celui smerit lucrurile i se ntorc n bine. Acesta nelege a
iubi pe tot omul, fr s-i pun ndejdea n vreunul. Ndejdea toat trebuie s-o punem n Dumnezeu.
Cnd El ne prsete, suntem goi. Rnd pe rnd ne prsesc rude, prieteni, binevoitori, iar vrjmaul,
care lucreaz, ntrete pe dumani.
Psalmistul David ne arat n ce const tria omului prin psalmul n care zice: Nu arcul i sabia sunt
tria i ndejdea mea, ci Tu eti Doamne (Ps. 43, 8). Iat cum acest rege mrturisete un adevr, c
nu n numrul supuilor i al armelor se reazem, cci acestea pot oricnd s aduc deziluzii, sunt
nestatornice. Martor ne este istoria, cu toi cei care s-au ncrezut numai n forele lor, n trufia lor,
fr a ine cont de puterea lui Dumnezeu. Toi i toate s-au prbuit, imperii sau mprai puternici, de
nici urma nu li se mai gsete desluit.
Sfnta Scriptur griete categoric: Tot cel ce se nal se va smeri, i tot cel ce se smerete se va
nla (Luca 18, 14). Este n aceste cuvinte cuprins o lege adnc. n smerenie i n rbdarea
suferinei se arat minunat lucrarea lui Dumnezeu, neneleas la nceput de mintea noastr mrginit.
Celor ce primesc suferina cu rbdare i senintate, dup ce au trecut cu succes pragul ncercrilor, li
se fac prin acestea pricini de multe bucurii viitoare, aducnd cu sine rodul necesar mntuirii.
Lupta duhovniceasc cu lumea, trupul i diavolul - Printele Arsenie Boca

You might also like