Antim Ivireanu

Antim Ivireanu este cel mai de seama dintre mitropolitii

munteni prin munca lui neobosita in cultura religioasa a neamului,
prin cuvantarile lui indraznete, dar pline de suflu moral pentru
societatea si timpul lui. El este primul care, rupand cu traditia, se
urca in amvonul mitropoliei, in zilele marilor sarbatori, ca sa
graiasca poporului sau drept de la suflet la suflet. Pana la el, in
biserica noastra, locul predicii il tinea cazania. Societatea
romaneasca de la inceputul secolului al XVIII-lea avea nevoie de o
invatatura vie, adaptata la nevoile ei duhovnicesti, la suferintele
ei. Antim a inteles acest mare adevar si astfel el a stiut sa
gaseasca cuvinte miscatoare de mangaiere, care rasunau adanc
in suflete, alinand necazurile unui neam intreg, ca de pilda acele
discrete aluzii la lacomia nesatioasa a turcilor.
Ca un adevarat vraciu al sufletelor- cum se numeste si
singur- subliniaza calitatile si defectele societatii pe care o
calauzea, si, cu o dragoste crestineasca netarmurita uneori, cu
energie nebiruita alteori, cauta sa infraneze raul sis a promoveze
binele. Desigur ca in cuvantarile lui se gasesc imagini ca: Si cand
iesim de la biserica, sa nu iesim deserti, ci sa facem cum face
ariciul ca, dupa ce merge la vie, intai sa satura el de struguri, si
apoi scutura vita de cad broboanele jos si se tavaleste pre jos de
ce infig in ghimpii lui si duce si fiilor. Preocupat de viata morala a
credinciosilor, Antim Ivireanu nu este prin Didahii doar un
teolog, ci si un indrumator care prin mijloacele artei oratorice
incearca sa patrunda in inima celor rataciti si sa-i aduca pe calea
cea dreapta. Si predicile lui, in numar de 28, sunt compilatii,
izvorul principal fiind Ilie Miniat, insa naturaletea frazei,
spontaneitatea exordiilor, trecerea fireasca de la planul material
la cel alegoric, intrebarile retorice sunt personale. Procedeele
artei oratorice sunt cele ale retoricii clasice: comparatia, antiteza,
interogatia retorica.

Valoarea didahiilor lui Antim Ivireanu sta in claritatea

planului, in precizia ideii si a formei, si in vioiciunea stilului, dar
mai ales in legatura lor cu societatea timpului. Totodata el este o
predica vie pentru contemporanii sai.