Piata valutara reprezinta sistemul de relatii financiar-valutare prin intermediul caruia

se desfasoara vanzarea si cumpararea de valuta efectiva sau in cont precum si

vanzarea-cumpararea de devize (trate si bilete la ordin) exprimate in moneda
straina. z7u6ue
Aceasta activitate de vanzare-cumparare de valute/devize reprezinta un gen
specific de comert, iar in cazul acestui gen, moneda este tratata ca o marfa.
Aceasta piata valutara trebuie reprezentata si de institutiile:
- bancile autorizate sa participe la acest comert specific (autorizarea se face de
catre Banca Centrala)
- casele de schimb autorizate
- alte institutii financiar-valutare abilitate in acest sens.
Ceea ce rezulta in urma acestui comert este un pret (cursul valutar) ce depinde de
conditiile de cerere si oferta existente pe piata, acest pret putand fi limitat din punct
de vedere legal.
Aceasta piata valutara este supusa unor reglementari nationale (piata valutara din
Romania este diferita de piata valutara din Franta, de exemplu), dar pe langa aceste
piete valutare nationale care au o legislatie specifica apar si situatii in care pietele
valutare au caracter international, deservind interesele unor zone ( zone economice
de mare interes: Frankfurt, Tokyo, Londra, New York). Aceste piete cu caracter
international reprezinta exceptari de la legislatia nationala (se dereglementeaza),
fapt ce le face atractive.
Uneori, pe piata valutara, tranzactiile se desprind de activitatile economice propriuzise. In acest sens avem:
- speculatia valutara-;reprezinta operatiunea de vanzare/ cumparare care nu are o
baza economica propriu-zisa, realizandu-se numai in scopul obtinerii anumitor
castiguri (de regula nemeritate), in acest sens se speculeaza diferentele de curs
valutar care apar intre perioade de timp diferite, locuri diferite. Castiga cel care
apreciaza corect trendul cursului valutar.
- Arbitrajul valutar -; operatiune asemanatoare speculatiei valorii, cu deosebirea ca
se realizeaza de catre banci (numai de banci) si valorile puse in circulatie si
manipulate sunt mult mai mari.
- Interventia statului -; este tot o operatiune ce semnifica vanzarea sau cumpararea
masiva de valuta in scopul mentinerii cursului valutar al monedei nationale.
Interventia statului trebuie facuta in corelatie cu politica financiar-valutara a statului
si cu dezvoltarea economico-sociala a tarii.

ROLUL PIETEI VALUTARE

Rolul pietei valutare este determinat in primul rand de posibilitatile pe care le ofera
participantilor la schimburile economice pt alegerea si obtinerea mijloacelor de
creditare si de plati cele mai convenabile.
Factorii care conditioneaza dezvoltarea pietei valutare:
- tendinta de liberalizare a comertului mondial -; duce la cresterea schimburilor
economice dintre state, care determina cresterea rolului pietelor valutare
- cresterea ponderii creditului international in volumul tranzactiilor comerciale
externe
- cresterea ponderii anumitor valute nationale in ansamblul schimburilor economice
- cresterea penuriei de lichiditate (mai ales pt tarile in curs de dezvoltare) -;este

combatuta de organismele financiare, acesta fiind rolul lor (acoperirea acestei nevoi
permanente de resurse financiare)
Pietele financiar-valutare internationale devin un barometru al schimburilor
economice internationale.
Introducerea anumitor monede, ca EURO, va produce profunde transformari pe
pietele financiar-valutare si va exista concurenta intre zona de influenta a dolarului
si cea a EURO.
Zona EURO are la baza anumite elemente care intervin:
- scaderea riscului valutar
- cresterea lichiditatii internationale
- stabilitatea pietelor financiar-valutare in spatiul EURO
- simplificarea tranzactiilor intre statele membre sau nemembre ale UE; in aceste
conditii crescand semnificativ influenta EURO la nivel mondial.
Prin intermediul EURO se urmareste ca cele 3 operatii care ies din sfera
operatiunilor valutare sa ramana fara obiect, oferind astfel stabilitate pietei unice.
Operatiunile de pe piata valutara
1. operatiuni SPOT -; presupun efectuarea vanzarii-cumpararii de valuta in mod
direct sau in termen de maxim 48 ore, astfel incat momentul incheierii tranzactiei
coincide cu momentul formarii cursului valutar.
Mecanismul formarii cursului valutar are 3 stadii, ducand spre uniformizare: a. la
nivelul fiecarei banci -;pe baza cererii si ofertei b. la nivelul pietei nationale- prin
compensari interbancare c. la nivelul pietei internationale -; intre pietele nationale,
toate acestea ducand la dinamizarea operatiunilor de export/import.
2. operatiuni la termen -; presupun incheierea contractului la momentul T0 urmand
ca livrarea marfurilor sa se faca dupa un anumit termen.
Operatiunile valutare se desfasoara fie in cadrul bancilor, fie in cadrul burselor de
valori, dar nu pot fi concomitente ( daca bursele de valori sunt deschise, bancile nu
fac operatiuni, daca in cadrul burselor de valori se negociaza valute).
Bancile actioneaza in nume propriu sau in numele unui client si isi stabilesc un curs
valutar propriu care este diferit de cursul valutar rezultat la bursele de valori, ce se
stabilesc in functie de ordinele date de clienti.
Totusi, aceasta diferenta intre cursuri nu poate fi prea mare.
Stabilirea cursului valutar de catre o banca se face in functie de urmatorii factori:
- cursul stabilit in ziua precedenta
- raportul dintre cerere si oferta, dintre dispozitiile de cumparare si de vanzare la
nivelul bancii in cauza.
- cursurile stabilite de celelalte banci care actioneaza pe piata respectiva, precum si
de casele de schimb.
Operatia de fixare a cursului se numeste cotatie, presupunand 2 aspecte: cotatie de
vanzare si cotatie de cumparare, existand o anumita diferenta intre acestea, de
regula, cea de vanzare fiind mai mare decat cea de cumparare.
Impotriva riscurilor pe care unii clienti le pot avea in desfasurarea relatiilor valutare
se poate actiona prin intermediul operatiunilor valutare de acoperire la termen
denumite HEADGE.
Operatiunile de tip HEADGING sunt operatiuni prin care un cumparator/ banca se
angajeaza, pe de-o parte sa plateasca o suma in valuta la un anumit termen, iar pe

de alta parte, se imprumuta de aceeasi suma, in aceeasi valuta, la acelasi termen

de rambursare. In acest mod cumparatorul de valuta se pune la adapost de
eventualul risc al deprecierii valutei respective, pt ca la termen, eventuala pierdere
se compenseaza prin castigul egal obtinut prin imprumut, ceea ce reprezinta un
transfer de risc pt banca imprumutatoare.
Operatiunile de tip SWAP -; operatiuni frecvente intre un client si o banca sau intre
doua banci, prin care se incheie concomitent o tranzactie la vedere si una la
termen, dar in alta valuta.
In acest mod se poate schimba termenul, piata si chiar titlul.
Din punct de vedere economic, operatiunile SWAP presupun o acordare reciproca de
credite in valuta cu o dobanda convenita intre cei 2 parteneri.
Pe piata financiara internationala au o importanta deosebita datorita faptului ca
presupun o foarte importanta miscare de lichiditati.
Aspecte ale relatiilor financiar -; valutare
Participarea la schimburile internationale presupune utilizarea unor resurse banesti.
Totalitatea schimburilor economice exprimate in unitati banesti reprezinta structura
relatiilor financiar- valutare internationale.
FUNCTIILE relatiilor financiar valutare:
1. contributia pe care o au acestea la constructia circuitului economic mondial.
Aceasta constructie se bazeaza pe sistemul relatiilor financiar-valutare.
2. finantarea internationala - repartizarea fondurilor banesti din zonele de
acumulare catre alte zone care au nevoie de aceste fonduri, conducand la
dezvoltarea economica si sociala a acestora. Resursele de finantare sunt
disponibilitati banesti ale bancilor, ale caselor de economii, resurse financiare ale
altor organisme internationale
3. creditarea internationala- relatia de creditare internationala -; se constituie si se
repartizeaza resursele financiare constituite fie in cadrul organismelor financiare
internationale, fie in cadrul institutiilor financiare nationale, fie de la persoane fizice
sau juridice. Creditarea internationala este diferita de finantarea internationala,
aceasta stabilindu-se pe baza unui acord de credit, aparand obligatii reciproce pt
partile contractante.
Toate aceste functii formeaza sistemul de relatii financiar-valutare.
Finantarea are un spectru mult mai larg si cuprinzator. Sistemul financiar valutar
cuprinde : FMI; BM; Banca Reglementelor Internationale; BERD; BIRD, precum si
totalitatea sistemelor financiar- bancare nationale.
Operatiuni pe piata valutara
1. Motivatia operatiunilor pe piata valutara
Scopul principal al operatiunilor pe piata valutara este dat de necesitatea procurarii
valutei in vederea asigurarii miscarii internationale de valoare.
Caracterul fluctuant al valutelor a impus operatiilor pe piata valutara si o motivatie
de asigurare contra riscului valutar in realizarea operatiunilor de vanzarecumparare.
Pe piata valutara se realizeaza de asemeni, operatiuni in scop speculativ din dorinta
obtinerii unui castig ca urmare a modificarii cursului valutar sau din cauza existentei
unei diferente intre dobanzi la fondurile exprimate in diferite monede.
In unele cazuri, pe piata valutara au loc operatiuni tehnice de echilibrare a pietei,

intermediarii procedand la vanzarea de moneda atunci cand exista o cerere

neacoperita sau la cumpararea de moneda atunci cand exista o oferta excedentara.
2. Participantii la piata valutara
Piata valutara este ordonata de intermediari, ei au rolul de a forma piata punand in
contact ofertantii cu solicitantii.
In postura de intermediari actioneaza:
- bancile comerciale,
- bursele de valori,
- casele de schimb valutar,
- persoane sau institutii pe post de brokeri si dealeri.
Toate aceste institutii pot avea caracter de broker realizand operatiuni de vanzarecumparare. Brokerii realizeaza operatiuni de vanzare-cumparare in numele
clientilor, iar dealerii realizeaza operatiuni in nume propriu si pe cont propriu.
In principal, bancile comerciale fac operatiuni cu caracter economic si in scop
asigurator prin vanzarea-cumpararea la vedere si la termen. Bursele de valori
completeaza activitatea bancilor cu operatiuni de vanzare-cumparare in scop
speculativ.
Casele de schimb realizeaza operatiuni la vedere pentru scopuri economice.
Tipurile de operatiuni posibile pe piata valutara sunt in functie de timp:
- operatiuni la vedere -; spot,
- operatiuni la termen -; forward.
Aceste operatiuni presupun reglementari specifice si utilizari in functie de scopul
operatorilor de pe piata valutara.
Operatiunile SPOT presupun realizarea tranzactiei de vanzare-cumparare in
momentul t, in conditiile de curs valutar economic curent cu miscarea efectiva a
monedei tranzactionate imediat sau in maxim 48 ore de la momentul schimbului de
monede.
Pe langa aceste operatiuni SPOT, mai sunt utilizate si alte tipuri de operatiuni la
vedere:
- tomorrow -; negocierea se desfasoara in prezent, iar decontarea are loc a doua zi,
- out-night -; negocierea si decontarea se fac in aceeasi zi.
In cazul in care intermediarul este o banca sau o bursa, operatiunile la vedere se
realizeaza pe baza ordinelor de vanzare-cumparare depuse de ofertanti si
solicitanti.
Miscarea efectiva a monedei vandute si valutei cumparate are loc dupa o perioada
determinata, prin virament sau plata in numerar.
La casele de schimb miscarea celor 2 sume se desfasoara concomitent.
Operatiunile de vanzare-cumparare de valuta la termen au devenit o necesitate sub
presiunea lipsei de valuta de pe piata la un moment dat si a fenomenului de
modificare rapida a cursului valutar.
Operatiunile la termen presupun o tranzactie de valuta al carei contract si curs se
stabileste in momentul t, iar miscarea efectiva a sumelor tranzactionate are loc la
momentul tn la cursul valutar convenit in contract.
In scopul realizarii acestor operatiuni, piata valutara utilizeaza cursul valutar
economic la termen cu cele doua variante: de cumparare si de vanzare.
In ceea ce priveste cotarea la termen a valutelor exista situatiile:
1. scadente 3 - 6 luni -; se stabilesc cotatii la termen pentru majoritatea monedelor,
2. scadente 12-;24 luni -; se stabilesc cotatii la termen doar pentru monedele
importante,

3. pentru scadente mai mari de doi ani se stabilesc cotatii la termen doar pentru:
dolar american, EURO, franc elvetian, Yen japonez, lira sterlina.
Operatiunile la casele de schimb sunt cele mai simple operatiuni de pe piata
valutara, iar schimbul valutar are loc pe baza documentelor de identitate si a
sumelor propuse la vanzare-cumparare.
Acest schimb presupune parcurgerea unor operatiuni:
- identificarea persoanelor pe baza documentelor,
- verificarea semnelor banesti prezentate spre vanzare-cumparare pentru a depista
eventualele falsuri,
- intocmirea documentelor de schimb valutar pentru fiecare operatiune in parte.
Operatiuni valutare asiguratorii
Sub presiunea riscurilor pe care poate sa le determine modificarea rapida a cursului
valutar, persoanele fizice si agentii economici recurg la operatiuni pe piata valutara
pentru a se asigura impotriva acestor riscuri.
In scopul evitarii riscului de reducere a cursului valutar posesorii unei valute aflate
in scadere procedeaza la schimbul ei intr-o valuta aflata in crestere.
Operatiunile la termen in scop asiguratoriu poarta denumirea de headging (swap).
Headging-ul valutar reprezinta operatiunea de vanzare sau cumparare la termen a
unei sume in valuta la un curs valutar cunoscut din momentul t, moment al
incheierii contractului de headging dintre agentul economic si banca.
Operatiunile de tip swap sunt practicate in relatiile dintre banci si presupun
incheierea concomitenta a unei tranzactii la vedere si una la termen, dar in alta
valuta.
Operatiunile la vedere in scop speculativ
Posibilitatea obtinerii unui castig din modificarile de curs sau diferenta de valuta a
generat aparitia unei operatiuni curente sau la termen cu caracter speculativ sau de
arbitraj.
Operatiunile urmaresc obtinerea de castig din diferenta de curs valutar aparuta in
timp sau intre diferite piete.
La aceste operatiuni, speculatorul isi asuma obligatia pentru pretul integral al
valutei.
Operatiunile de arbitraj urmaresc sa valorifice diferenta de curs sau de dobanda
fara ca arbitrajistul sa-si asume obligatia pentru pretul valutei. El cumpara pentru a
vinde, speculand doar diferenta.
Operatorii pe piata valutara procedeaza la operatiuni la vedere pentru a specula:
- diferenta de curs valutar in timp,
- diferenta de curs valutar intre doua piete in acelasi timp.
Din punct de vedere al operatiunilor la termen, pe piata valutara se speculeaza prin
operatiuni cu contracte futures cat si cu operatiuni cu optiune.
Piata valutara este un OTC -; OVER THE COUNTER
In comparatie cu bursele, pietele extrabursiere nu presupun un spatiu delimitat si
desemnat pentru negocierea tranzactiilor, aceasta realizandu-se prin comunicare
telefonica si reteaua integrata de calculatoare.
Pe pietele OTC sunt tranzactionate instrumente nestandardizate (contracte forward
si cu optiuni nestandardizate).

Avantajele tranzactiilor pe pietele OTC:

- tranzactia poate fi incheiata pentru orice cantitate si cu orice scadenta in
conformitate cu cerintele clientului,
- preturile sunt influentate intr-o masura mai mica de volumul tranzactiilor realizate.
Dezavantajele tranzactiilor :
- contracte mai scumpe,
- datorita faptului ca termenii contractului nu sunt standardizati este dificila
vanzarea contractelor pe piata secundara,
- conditiile impuse de partener pot fi restrictive,
- este greu de verificat acuratetea procesului de stabilire al pretului.
Cea mai importanta componenta a OTC sunt tranzactiile cu valuta.
VEZI SEMINARII REDACTATE
PRINCIPALELE OPERATIUNI CE SE DESFASOARA PE PIATA VALUTARA
Pe piata valutara se desfasoara operatiuni de vanzare-cumparare de valuta, valuta
fiind considerata marfa, pretul cotatiei se numeste curs valutar.
Aceasta operatiune se desfasoara, in principal, in schimburile internationale dat
fiind faptul ca este necesar sa se asigure resursele financiare pt aceste tranzactii.
Insa, pe langa operatiunile de schimb valutar ce se desfasoara in conexiune cu
schimburile internationale mai exista si alte tipuri de operatiuni care depasesc sfera
schimburilor (speculatia, arbitrajul, interventia statului).
Operatiunile de vanzare-cumparare, in general, sunt de 2 feluri:
1. la vedere (denumite si operatiuni curente sau pe bani) -; constau in tranzactii ce
se efectueaza imediat (max 48 ore),
2. la termen -; momentul desfasurarii tranzactiilor este separat de momentul
incheierii tranzactiilor in cauza.
Sunt operatiuni care se desfasoara, in general, in vederea acoperirii necesarului de
valuta, insa, pe langa sfera operatiunilor comerciale ca o componenta importanta a
relatiilor economice, apar si schimburi necomerciale: bursele, succesiunile,
cheltuielile cu reprezentarile diplomatice, cheltuielile de ordin pur financiar, credite,
depozite.
Reglementarea fiscala a tranzactiilor internationale se realizeaza in mod firesc din
conturile in valuta disponibila in conturile deschise la banci, insa apar si situatii in
care se creeaza anumite deficite fata de obligatiile de plata asumate. In aceste
conditii se impune transferul anumitor cantitati de valuta din portofoliul bancilor in
alte valute, aceste operatiuni fiind denumite arbitraj valutar.
Arbitrajul se poate realiza in scopul schimbarii unei valute pe cealalta sau pt
realizarea profitului sau pt echilibrarea disponibilului in valuta existenta.
In aceste conditii, arbitrajul valutar va avea ca rezultat un anumit echilibru al
cursurilor valutare si a dobanzilor, sporindu-se cererea acolo unde cursul este mai
slab sau dobanda mai mica si marindu-se oferta acolo unde cursul este mai
puternic, nivelul dobanzii mai ridicat.
Arbitrajul se poate utiliza si la termen, pe doua sau mai multe piete simultan,
profitand de diferenta de curs valutar sau de diferenta de dobanda existenta intre
piete.
Arbitrajul valutar poate fi realizat de catre unitatile bancare, burse de valori si case
de schimb, insa ponderea cea mai mare o constituie bancile. Se realizeaza prin
mijloacele de comunicare cunoscute: posta, telefon, fax, swift.

O incercare de clasificare a arbitrajului valutar se poate obtine tinand seama de

urmatoarele criterii:
1. din punct de vedere al oportunitatii realizarii acestor operatiuni a. arbitraj valutar
pur speculativ -; plasarea anumitor valute sau vanzarea lor pt obtinerea de profit
care poate rezulta din diferenta de curs inregistrata de 2 valute concomitent pe
doua piete diferite -;sau - diferenta de curs a aceleiasi valute intre 2 timpi diferiti pe
aceeasi piata -;sau - diferenta de dobanzi concomitent pe 2 piete diferite -;sau diferenta de dobanzi intre timpi diferiti pe aceeasi piata. b. Arbitraj valutar impus -;
nu are ca scop exclusiv obtinerea profitului ci se realizeaza in principal in vederea
echilibrarii pozitiilor valutare existente intr-un portofoliu valutar. De regula, echilibrul
se realizeaza prin virarea unor fonduri de la banca care prezinta excedent in valuta
respectiva, si in cazul in care pozitia valutara este deficitara rezulta ca se recurge la
operatiuni ce vanzare - cumparare fortata. In aceste conditii rezultatul imediat care
apare este fuga unei valute de pe o piata pe alta in functie de necesitati, pt a evita
pierderea datorata de deprecierea valutei cauzata de aceasta operatiune.
2. din punct de vedere al nationalitatii sau zonei de actiune: a. arbitrajul valutar pe
piata interna -; partenerii tranzactiei sunt rezidenti si nerezidenti in tara respectiva.
Este mai redus ca volum pt ca variatiile de curs valutar pe aceasta piata sunt mai
mici decat utilizarea pietelor diferite. Dobanzile sunt relativ apropiate, iar
diferentele sunt nesemnificative. b. Arbitrajul valutar pe piata externa -; este mult
mai des intalnit, are diversitate mai larga, datorita diferentei de curs sau dobanda
existenta intre pietele nationale, pietele diferite fiind mai atractive. Poate fi arbitraj
de dobanda, arbitraj la vedere si arbitraj la termen.
3. din punct de vedere al termenului: a. arbitrajul valutar la vedere - SPOT -;
vanzarea/cumpararea efectuata in conturi in maxim 48 ore de la data inchiderii
tranzactiei, b. arbitraj valutar la termen -; operatiunile de vanzare/cumparare cu
ducerea la final a operatiunii la un termen ulterior fixat de cei 2 parteneri in
momentul negocierii operatiunii de catre cumparator, respectiv vanzator. Aceste
operatiuni au loc in momentul prevederii unui risc valutar prin
aprecierea/deprecierea monedei in cauza. De regula, are un rol speculativ, dorinduse cumpararea la un curs mai mic si vanzarea la un curs mai mare.
Uneori se realizeaza arbitraj triunghiular:
-; valuta X se coteaza pe piata A in functie de Y,
-; pe piata B se coteaza Y in moneda Z,
-; pe piata C se coteaza Z in moneda X.
Se vinde pe piata A valuta X contra Y, se revinde valuta Y pe piata B contra Z si se
revinde valuta Z pe piata C contra valutei X.
Intre diferitele piete A,B,C se pot inregistra diferente semnificative ce vor conduce la
castig pe fiecare piata in parte.
Pt operatiunile de arbitraj valutar speculativ trebuie analizati corect factorii de risc
(arbitrul va face o estimare privind evolutia viitoare a monedei si in functie de
aceasta estimare va castiga sau pierde). Aceste operatiuni de arbitraj valutar sunt
dificile presupunand experienta si spontaneitate.
Alte genuri de operatiuni valutare

In afara de schimbul valutar operatiunea valutara cuprinde:

- incasari si plati in valuta ca urmare a tranzactiei comerciale privind
importul/exportul de marfuri si servicii
- tranzactii in devize -; titluri de credit, actiuni curente exprimate in valuta,
- imprumuturile si creditele in diferitele valute care nu au caracter de finantare intre
banci sau persoane fizice rezidente si banci nerezidente,
- schimburi de valuta pt operatiuni necomerciale: burse, cotizatii, prime de
asigurare, chirii pt reprezentante comerciale
- venituri din dividente, din investitiile de portofoliu sau operatiunile de credit
exprimate in valuta,
- operatiuni de headging, swap, in conditiile in care sunt desfasurate in valuta.
Operatiuni desfasurate de bancile romanesti pe pietele valutare
Numai anumiti agenti economici pot desfasura activitati, operatiuni valutare: banci,
case de schimb, agentii specializate si autorizate de BNR.
Exista un regulament al bancilor nationale care prevede ca platile pe teritoriul
Romaniei se fac numai in lei si exista anumite restrictii:
- operatiunile de vanzare-cumparare de valuta se pot realiza doar pe piata valutara
in conditiile stabilite de acest regulament,
- detinerea in strainatate a unor conturi valutare de disponibilitati banesti in valuta
se poate doar cu acordul BNR,
- transferurile mai mari de 10.000$ in si din Romania se fac numai cu autorizatie,
- regulamentul privind autorizarea de catre BNR a tuturor intermediarilor reprezinta
o alta restrictie, intermediarii neputand fi decat bancile sau casele de schimb
autorizate de BNR.,
- societatile bancare sunt obligate conform Regulamentului sa tina evidenta tuturor
operatiunilor de cont financiar si valutar si sa le raporteze public la BNR,
- operatiunea valutara efectuata de bancile din Romania pe pietele valutare privesc:
o operatiunile de cont curent: import, export, cheltuieli pt calatorii turistice ale
ambasadelor, investitii de portofoliu, participarea Romaniei la diferite organizatii
internationale, transferuri de taxe, o operatiuni de cont financiar si de capital:
investitii directe de capital ale rezidentilor facute in alte tari, investitii de portofoliu
sub forma de valori mobiliare facute in societati nerezidente, imprumuturi si credite
acordate nerezidentilor, depozite detinute de nerezidenti in bancile din Romania,
depozite ale nerezidentilor in strainatate, imprumuturi si credite facute de rezidenti
in strainatate.
MECANISMUL CURSULUI VALUTAR
1. Cursul valutar -; raportul dintre monedele nationale si internationale.
In trecut monedele nationale se defineau prin continutul lor valoric stabilit prin lege
de catre statele respective. Acest continut se numea valoare paritara si reprezenta
valoarea unui etalon ales care, de-a lungul anilor s-a schimbat mereu.
Conditiile care trebuiau indeplinite de acest etalon erau ca acesta sa fie cat mai
stabil si cu valoare unanim recunoscuta pe piata mondiala.
Etalonul a fost astfel, pt un timp, aurul-monede sau lingouri, apoi aur-devize sau
alta moneda de referinta bine cotata pe piata internationala.
Valorile paritare s-au dovedit a nu fi practice deoarece erau prea rigide, se
modificau la intervale mari de timp, iar valoarea reala a monedelor varia mai
repede, de cele mai multe ori fiind diferente intre acestea.
Din acest motiv, s-a incercat o perioada de timp utilizarea valorilor paritare glisante

in care continutul valoric era ajustat periodic la intervale scurte de timp sau cu
valori paritare mobile in care ajustarea se facea o data pe an. In final, s-a constatat
ca valorile paritare nu au nici o utilitate intrucat, prin aceste modificari nu faceau
decat sa fie in urma variatiei valorilor pe piata mondiala, iar in caz de criza, nu mai
aveau nici o insemnatate.
Practica monetara impune in prezent folosirea ca etalon monetar a unei noi notiuni
si anume -; puterea de cumparare a monedei.
In acest caz, moneda emisa si pusa in circulatie in plan national si international are
drept corespondent un etalon a carui valoare este data de o anumita cantitate de
bunuri si servicii create pe piata internationala a tarii respective.
Puterea de cumparare a monedei nu constituie un etalon perfect, el fiind supus unor
serii de influente interne si externe, uneori contradictorii incat apare ca un fenomen
statistic condus de legile probabilitatii.
Piata monetara dirijata prin acorduri internationale poate actiona direct sau indirect
asupra continutului valoric al monedelor prin manevrarea diversilor factori
economici, monetari, politici, incat valoarea monedei emisa de o tara si preluata pe
plan international sufera modificari pastrandu-se printr-o variatie controlata aproape
de valoarea reala.
In aceasta forma ea capata un continut valoric ce o face utilizabila in exprimarea
valorii bunurilor, serviciilor si fondurilor aflate pe piata internationala. Aceasta
exprimare a valorii bunurilor si serviciilor in unitati monetare nu este altceva decat
pretul bunurilor si serviciilor luate in considerare.
In relatiile economice internationale este foarte importanta cunoasterea valorii
unitatii monetare a unui stat fata de cea a altui stat.
Raportul dintre acestea, stabilit la un moment dat pe piata se numeste CURS
VALUTAR si are 2 moduri de exprimare:
a. prin raportul
N = Moneda straina / Moneda nationala.
In acest caz se defineste valoarea unei unitati monetare straine exprimata in
unitatea monetara nationala : Moneda straina = N x Moneda nationala.
b. prin raportul M = Moneda nationala / Moneda straina, caz in care se defineste
valoarea unei unitati monetare nationale in functie de moneda straina:
Moneda nationala = M x Moneda straina.
Aceasta ultima modalitate de exprimare a cursului valutar se utilizeaza numai pe
pietele din UK si Canada, iar toate celelalte tari folosind prima forma.
Notiunea de curs valutar nu trebuie confundata cu aceea de paritate care se
exprima prin acelasi raport.
Diferenta este aceea ca paritatea este o notiune abstracta, teoretica, si nu
corespunde intotdeauna cu aceea de curs valutar care rezulta pe piata in urma unei
conjuncturi economico-politice.
Cursul valutar se mai numeste si curs de schimb sau, daca este exprimat
procentual, poarta denumirea de rata de schimb.
Cursul pietei sau cursul valutar economic este cursul practicat efectiv pe piata la un
moment dat in urma unor tranzactii.
Paritatea puterii de cumparare poate fi influentata si de alti factori decat cei care
determina nivelul puterilor de cumparare, iar datorita acestor influente cursul pietei

poate oscila in jurul paritatii puterilor de cumparare.

Cursul pietei exprimat pt anumite momente cand variaza in urma cererii si a ofertei
pe piata se numeste cotatie.
Acesta se exprima prin acelasi raport al cursului valutar putand fi o cotatie directa
cand se arata suma variabila in moneda nationala ce se cere la cumpararea unei
unitati monetare straine sau cotatie indirecta in caz invers.
Atunci cand cursul valutar este stabilit unilateral de catre autoritatea monetara se
numeste curs oficial.
Acesta poate fi aproape de raportul paritatilor , caz in care primeste numele de curs
paritar oficial, dar poate rezulta si in urma unui acord international cu o anumita
tara si atunci este un curs oficial conventional.
Cursul oficial este stabilit fix in afara pietei valutare si deci, distinct de cursul real
rezultat din raportul puterilor de cumparare pe piata.
Pe piata se mai intalnesc termenii de curs de schimb la vanzare sau curs de schimb
la cumparare.
Acestia indica pretul la care se cumpara sau se vinde o valuta de catre o banca sau
oficiu de schimb (casa de schimb).
Cursul valutar central este o notiune introdusa de FMI prin acordul din 1971, acord
prin care se cerea tarilor membre o evaluare cat mai realista a raporturilor valorice
dintre principalele monede occidentale. Fiecare tara era tinuta sa comunice periodic
raporturi cat mai reale si cat mai stabile determinate ca medii a cotarilor pietei
valutare si sa se supuna controlului autoritatilor monetare internationale.
Cursurile valutare centrale se comunica oficial de FMI in unitati DST sau in alte
monede ale tarilor membre.
In functie de modul de variatie, cursurile valutare au fost de-a lungul anilor de mai
multe feluri:
- cursuri fixe stabilite de autoritatile monetare ale statelor (cursul oficial) sau
aparute in urma unor interventii ale acestora pe piata valutara,
- cursuri libere (flotante) stabilite normal ca urmare a functionarii neinfluentate a
mecanismului pietei
- cursuri fluctuante -; cursuri care pot flota numai intre anumite limite.
In 1971 FMI a stabilit ca flotatia cursurilor valutare se poate incadra intre -2,25 si
+2,25 fata de paritate.
In aceste conditii, daca tendinta pe piata era de depasire a limitelor fixate, bancile
centrale erau obligate sa intervina fie punand in vanzare din rezerva monetara
valuta ceruta, fie cumparand valuta prea mult oferita.
Mentinerea cursurilor fluctuante in limitele stabilite a intampinat dificultati mari in
perioadele de criza valutara in care oscilatiile cererii si ofertei erau excesive. In
aceste cazuri, statele si-au epuizat uneori rezervele si au recurs la imprumuturi
externe.
In desfasurarea tranzactiilor libere pe piata mondiala, monedele nationale intra
inevitabil in raport cu monedele internationale.
Acestea au, de regula, un curs mai stabil si sunt cerute mai mult pe piata valutara
internationala.
Sistemul monetar international promoveaza in prezent 2 categorii de monede
internationale:
1. monede nationale internationalizate,
2.monede internationale emise de institutii financiare internationale.
In primul caz o moneda nationala cotata mai bine pe piata internationala este

preluata in circuitul international. Pt libera sa circulatie, moneda nationala sufera

unele modificari ca rezultat al unui proces complex in care se implica atat analiza
evenimentelor economice trecute cat si prevederea variatiei acesteia pe perioade
mai mari.
Se combina astfel efectele unor factori economici, monetari, politici care au actionat
in trecut cu altele asemanatoare previzibile pt viitor.
Se obtine astfel etalonul international provenit dintr-o moneda nationala acesta
putand fi egal sau diferit de etalonul national din care provine.
In decursul anilor, diferite monede nationale au jucat rolul de moneda
internationala, cum ar fi: lira sterlina, napoleonul francez, lira otomana.
In prezent, acest rol este jucat de monede ca : dolarul american, Yenul japonez, lira
sterlina, Euro.

In al doilea caz al monedei nationale, fie se defineste un etalon monetar

international de catre institutiile financiare internationale, fie se emit de catre
acestea monede de cont cu proprietati limitate dar puternic sustinute pe piata
valutara.
In cazul unui etalon monetar international se preiau parti din etaloanele monetare
nationale ponderate cu anumiti coeficienti, metoda denumita - ,, a cosului valutar .
Stabilirea unui etalon international nu a avut succes in lumea financiara, dar FMI a
lansat o moneda de cont -;DST- Drepturi Speciale de Tragere- care s-a impus in
relatiile financiar- bancare internationale cu anumite restrictii.
Sistemul monetar european a emis in 1979 o alta moneda de cont, valabila pt unele
tari europene, denumita ECU si care a avut o circulatie remarcabila.
Ambele monede de cont s-au constituit prin metoda cosului valutar.
2. Cursul valutar -; factor determinant in tranzactiile internationale
(Teorii asupra cursului valutar)
Cursul valutar, asa cum s-a aratat anterior, reprezinta pretul monedei nationale in
raport cu monedele straine.
Acest pret se poate fixa in mod conventional, sau dupa legea cererii si a ofertei de
capital, adica prin compensare sau pe piata de schimb.
Compensarea are 2 inconveniente:
- acela de a impiedica dezvoltarea normala a schimbului,
- acela de a adopta o rata de schimb artificiala.
Pe de alta parte, piata de schimb are fata de compensare unele avantaje:
- realizarea automata a oricarei compensari pe toate pietele de schimb si instalarea
unui curs unic,
- cursul unic reflecta ameliorarea sau deteriorarea balantei de plati a tarilor
emitente a monedei respective si nu este artificiala.
Piata de schimb s-a dezvoltat continuu si totodata a capatat o importanta deosebita
in tranzactiile internationale, mai ales dupa generalizarea cursului de schimb
flotant.
Cursul de schimb flotant a fost acreditat cu o serie de avantaje teoretice dar in
practica s-au evidentiat si inconveniente.
Printre avantajele teoretice s-a contat in primul rand pe echilibrarea balantei de
plati, adica, deprecierea ratei de schimb corecteaza deficitul balantei iar cand

balanta devine excedentara, rata schimbului se apreciaza.

In realitate, cererea pt o deviza anume depinde mai mult de reputatia acestora
decat de soldul balantei de plati curente a tarilor emitente.
Inconvenientele cursului de schimb flotant depind de amplitudinea variatiilor sale.
Amploarea flotarii este uneori impusa de realitati economice, dar alteori este
determinata de reactii psihologice sub 2 forme:
- efectul de nerationalitate care consta in faptul ca o mare parte a celor ce
actioneaza pe piata se supun tendintei de variatie necunoscand situatia exacta,
- efectul reactiei exagerate, adica, o reactie excesiva fata de informatiile putin
optimiste care, este cu atat mai puternica cu cat volumul total al tranzactiilor este
mai redus.
Studierea cursului valutar ca fenomen economico-financiar de prima importanta a
dus la concretizarea unei teorii explicative care analizeaza formarea si importanta
sa din diferite puncte de vedere:
1.Teoria egalitatii puterilor de cumparare -; daca bunurile care fac obiectul unui
comert international sunt perfect substituibile unul dintr-o tara cu altul din alta tara,
atunci exista o relatie directa intre preturile lor in monedele respectivelor tari care
este cursul de schimb.
Pretul unui produs pe o piata internationala concurentiala este acelasi peste tot,
difera numai expresia lui, de exmplu: X dolari sau Y yeni, iar cursul de schimb este
raportul dintre X si Y.
In practica insa, intervin unii factori perturbatori precum: concurenta neloiala,
costuri diferite de transport, faptul ca preturile de piata nu corespund pt o anumita
tara cu costurile de productie si variaza in functie de comportamentul firmelor
producatoare.
Conform acestei teorii deprecierea cursului valutar depinde de ratele de inflatie ale
celor doua tari ale caror monede sunt comparate. Pentru realizarea unui curs de
schimb normal este necesara, deci o stabilizare, in prealabil , a preturilor.
Cursul valutar depinde de puterea de cumparare a fiecarei monede in tara sa
proprie unde are o valoare de echilibru de care nu se poate departa. Daca, la un
moment dat, cursul se distanteaza de pretul de echilibru bazat pe puterea de
cumparare, apar dereglari in importurile sau exporturile de marfuri dintre cele doua
tari, care pot duce la un deficit comercial (deficitul balantei comertului exterior) si
provoaca deprecierea monedei respective.
Teoria egalitatii puterilor de cumparare se bazeaza pe trei ipoteze, care nu se
verifica in practica, decat partial:
- pietele de schimb ar fi perfecte, fara interventia lor asupra cursului de schimb si
nici asupra costurilor tranzactiilor;
- pietele de marfuri ar fi perfecte, fara o vama protectionista sau alte obstacole in
calea schimbului,
- volumul si natura consumului ar fi aceleasi in diferite tari.
Teoria egalitatii puterilor de cumparare suporta si alte critici:
- verificarea teoriei depinde foarte mult de alegerea indicelui de preturi, iar indicii
generali nu sunt de preferat incluzand unele bunuri care fac parte din partidele de
schimb comercial,
- aplicarea teoriei depinde de perioada de referinta: perioada de baza nu
corespunde uneori unui curs de echilibru,

- bazata pe evolutia balantei comerciale, teoria nu tine seama de aparitia unor

fluxuri financiare in economia unei tari.
2. Teoria disponibilitatii titlurilor pe piata
Teoria egalitatii puterilor de cumparare se limiteaza sa explice cursul valutar doar
prin schimbul de bunuri si servicii, dar volumul portofoliului de titluri si devize
conditioneaza nivelul cursului valutar.
In cazul unei variatii anticipate a cursului unei devize, faptul influenteaza rata
randamentului titlurilor exprimate in acea deviza. In alta situatie, in cazul prevederii
unui echilibru al portofoliului activelor financiare, cuprinzand titluri straine si
nationale, nivelul cursului de schimb este determinat in jurul nivelului de echilibru.
Pentru extinderea analizei cursului de schimb, teoria disponibilitatii titlurilor
foloseste o notiune denumita ,, diferentialul de schimb. Acesta nu este altceva
decat procentul de crestere sau descrestere al ratei cursului de schimb, exprimat
prin relatia: ds = ( Ct -; Cv ) / Cv x 100,
Ct -; cursul la termen
Cv -; cursul la vedere
Analog exista si ,,diferentialul de dobanzi, care exprima sub forma de procent
ecartul existent intre rata anuala de dobanzi, intre doua tari aflate in relatii de
schimb.
Influenta activelor portofoliului de titluri si devize asupra cursului este limitata de
doua variabile:
- procentul randamentului activelor -; acesta este in functie de rata dobanzilor, de
castigul de capital si de costul tranzactiilor financiare (comision, prima),
- riscul cursului devizelor -; pentru evitarea unui risc major, se recomanda detinerea
titlurilor in devize diferite ceea ce comporta doua avantaje:
1. diversificarea devizelor micsoreaza riscul deoarece nu toate devizele se
depreciaza in acelasi timp,
2. fluctuatiile economice nu afecteaza toate tarile in acelasi mod si in acelasi timp.
Mijloace de plata internationala
Mijloacele de plata reprezinta totalitatea posibilitatilor existente de asigurare a
platilor ce se desfasoara in corelatie cu schimburile economice internationale.
Mijloacele de plata internationala cuprind:
- valutele
- monedele internationale
- devizele.
Valutele, moneda internationala, devizele sunt acele instrumente care asigura
desfasurarea tranzactiilor internationale, prin intermediul lor lichidandu-se
obligatiile internationale care decurg din operatiile comerciale.
Valutele
Valutele reprezinta monedele nationale cu circulatie internationala care pot fi
utilizate ca mijloc de plata si pot constitui rezerve si in alte tari decat cele ce
reprezinta tari de emisiune ale acestor monede. Valutele au aceasta calitate
suplimentara de a permite realizarea imediata a stingerii unei obligatii in relatiile
comerciale internationale.
Valutele se clasifica astfel:
1. dupa modul in care sunt detinute

- in numerar -; bancnote si monezi -; cash -; acea moneda sau bancnota utilizata in

stingerea obligatiei.
- in cont -; se afla numai sub forma de disponibil in cont, in conditiile in care
majoritatea platilor se desfasoara pe traseu bancar -; au o utilitate mai redusa decat
valutele in numerar in comertul international. Ea poate fi utilizata la dispozitia
titularului contului respectiv si se poate transforma in numerar doar la ordinul
titularului.
2. dupa modul in care poate fi utilizata valuta in cont
- valuta depozitata la vedere
- valuta depozitata la termen.
3. dupa modul de preschimbare al valutelor:
- valute convertibile
- valute transferabile
- valute liber utilizabile
- valute neconvertibile.
Valutele convertibile -; se schimba liber fara restrictii, schimbarea se face contra
altor valute. Aceasta presupune un angajament intre tari in asa fel incat moneda
detinuta de o persoana la un moment dat sa poata fi transformata in moneda
nationala si invers. Pentru a fi convertibila trebuie sa indeplineasca o serie de
criterii.
Valutele neconvertibile -; pot fi schimbate doar cu aprobarea institutiilor abilitate,
- participa in pondere scazuta la schimburile internationale,
- pot fi schimbate doar intr-un singur sens, de la valuta convertibila la cea
neconvertibila, invers nu este posibil.
Valuta transferabila - are un anumit grad de convertibilitate stabilit in cadrul unei
intelegeri regionale,
- contribuie la realizarea unor operatiuni in anumite circumstante si pentru anumite
relatii stabilite inainte.
Valutele liber utilizabile -; au convertibilitate totala si sunt recunoscute de FMI,
BERD; BIRD; Banca Mondiala -; dolarul american, EURO, yenul japonez, lira sterlina.
Sunt utilizate foarte larg in tranzactiile internationale si sunt recunoscute ca
instrumente de plata in operatiile comerciale.
4. in functie de regimul de definire al valutelor
- valute care floteaza liber in functie de cerere si oferta,
- valute care floteaza in functie de Sistemul Monetar European,
- valute al caror curs e legat de alte valute convertibile
- valute a caror valoare e legata direct de cursul DST.
Unele valute indeplinesc o functie foarte complexa -; valuta de rezerva.
Pentru a indeplini acest rol, valutele trebuie:
- sa joace un rol important in operatiunile financiare internationale
- sa fie liber convertibile
- sa aiba stabilitate pe termen lung.
Monedele internationale
Moneda internationala este o moneda cu ridicata putere liberatoare care circula
inafara granitelor tarii emitente, servind ca mijloc de plata si rezerva pe piata
internationala. Exista doua categorii de monede internationale:
1. monedele nationale ale unor tari care indeplinesc rolul de plata si de rezerva pe

piata internationala datorita unor conjuncturi favorabile cu totul deosebite,

2. monede emise de institutiile specializate ca instrument monetar si unitati de
cont: DST, ECU, ASEAN- Assian Monetary Unit.
Orice moneda nationala, pentru a putea fi considerata moneda internationala
indeplineste trei functii:
- etalon de masura,
- instrument de schimb,
- valoare de rezerva.
Ca etalon al preturilor, ea trebuie sa fie folosita in cotarea materiilor prime, a altor
categorii de produse pe plan international.
Ca instrument de schimb, moneda respectiva trebuie sa fie utilizata ca moneda de
facturare a marfurilor in operatiile comerciale internationale - platile se realizeaza in
acea moneda.
Ca instrument de rezerva, aceasta functie se reflecta in prezenta monedei
respective in componenta rezervelor bancare si in volumul emisiunilor de titluri
valutare pe termen mediu si lung.
Devize
Devizele sunt o categorie larga si cuprind toate titlurile de credit exprimate in
valuta, pe termen scurt.
Ele reprezinta cel mai important instrument de plata pe piata internationala.
Aici includem categorii diferite de instrumente de plata: cambii, cecuri, bilete la
ordin, actiuni, obligatiuni, bonuri de tezaur, warrant-uri.
Titlurile de credit sunt documente cu forma si continut standardizat si reprezinta
obligatia unui debitor de a plati la scadenta unui beneficiar o suma de bani cu
dobanda aferenta.
Titlurile pot fi negociate, adica pot fi vandute si cumparate inainte de scadenta, au o
valoare nominala inscrisa pe document si o valoare de piata rezultata in urma
negocierii.
Operatia care permite obtinerea sumei de bani pe un titlu de credit se numeste
scontare.
Scontarea este o modalitate de finantare pe termen scurt 30,60,90 zile, o forma
traditionala de mobilizare a creditelor prin cedarea drepturilor din creanta
incorporate in cambie sau biletul la ordin.
Cel ce detine o cambie cu o scadenta la un anumit termen poate obtine imediat
lichiditati prin vanzarea cambiei catre o banca. Suma care se retine o reprezinta
taxa de scont si comisionul bancar.
In cazul scontarii banca care realizeaza aceasta operatie nu preia si riscul de
neplata de la vanzator. Ultimul posesor al titlului ramane solidar la plata cambiei
respective, asta inseamna ca in caz de regres, adica in caz de refuz la plata, banca
se va indrepta impotriva ultimului posesor.
Forfetarea este o tehnica de finantare pe termen scurt ce consta in transmiterea
creantelor din operatiile de comert exterior catre institutii financiare specializate
care platesc imediat urmand sa recupereze suma de la trasi.
Caracteristica principala a forfetarii este aceea ca o data cu instrumentele de plata
(titlul de credit) banca preia si toate riscurile de neplata.
Operatia nu da drept bancii de recurs impotriva vanzatorilor. Forfetarea este mai
scumpa decat scontarea. Atat forfetarea cat si scontarea se refera atat la cambie
cat si la alte titluri de credit.

Pe piata primara se emit titlurile de credit, iar pe piata secundara acestea se

negociaza.
Elementele de baza ale acestor instrumente de plata, ale acestor devize sunt
urmatoarele:
- acestea au o forma tipizata, sunt standardizate si reprezinta constructii foarte
precise in care se formuleaza in termeni foarte exacti cei ce au obligatii si cei ce au
drepturi prin titlurile respective, care sunt drept beneficiari si modul in care se
transmite creanta,
- documentul respectiv cuprinde foarte clar conditiile care dau putere titlului de
credit,
- din momentul in care sunt emise, ele au o viata independenta.
Clasificarea titlurilor de credit
1. dupa modul de detinere :
- nominative -; au inscris pe ele in mod expres numele beneficiarului
- la ordin -; pe langa numele titularului apare si acesta clauza la ordin conform
careia titularul poate dispune ca plata sa se faca altei persoane
- la purtator -; nu se precizeaza pe ele numele beneficiarului.
2. dupa continutul lor:
- titluri propriu-zise - exprima o obligatie de plata - cambie, bilet la ordin, cec
- titluri reprezentative -; reprezinta un drept real al titularului asupra unei marfi
depozitate sau transportate in mod oficial -; warrantul, conosamentul.
- titluri de participare -; dobandite de titulari ca participanti la o societate -; actiuni,
obligatiuni
- titluri de complezenta -; nu au la baza un act comercial si reprezinta o posibilitate
prin care debitorul procura o suma de bani necesara beneficiarului.
3. dupa felul valutei in care sunt exprimate:
- titluri convertibile - sunt transmisibile, negociabile, exprima o creanta ce trebuie
platita,
- titluri neconvertibile.
Titlurile de credit au o dubla functie -; de instrument de plata si instrument de
credit.
Avantajele titlurilor de credit:
- prezinta o garantie datorita fortei legale/procesuale cu care sunt investite si
constituie o garantie a incasarii sumei (utilizata in cazul acreditivului documentar),
- prin faptul ca sunt titluri negociabile, apare posibilitatea de scontare sau forfetare
pe piata inainte de scadenta,
- o datorie se poate achita prin andosare sau gir doar inainte de scadenta pentru ca
titlurile detin un drept propriu, independent fata de raportul economic creat.
Titlurile de credit mai pot fi:
- comerciale -; efecte de comert ( bilet la ordin, conosament, warrant)
- bancare -; certificate de depozit, cecuri
- financiare -; actiuni, obligatiuni.
Cambia
Cambia reprezinta angajamentul direct de plata neafectat de modul in care este
solicitata, indiferent de modul in care este emisa, acceptata sau vehiculata. Prin
esenta sa cambia este un act scris, desi legea nu prevede expres, aceasta cerinta
este subinteleasa deoarece cambia trebuie sa contina anumite elemente:
1. denumirea de cambie -; in scopul de a avertiza pe toti semnatarii asupra
drepturilor si obligatiilor ce decurg din angajarea lor in obligatia cambiala.

2. ordinul pur si simplu neconditionat de plata, unei sume de bani; acesta pentru a fi
explicit reprezinta vointa emitentului de a plati. Ordinul nu poate fi conditionat de
efectuarea unei contraprestatii, serviciu sau efectuarea platii intr-un anumit mod.
Orice conditionare a ordinului de plata atrage dupa sine nulitatea cambiei. Suma
trecuta pe cambie trebuie sa fie inscrisa si in cifre si in litere si se precizeaza
moneda in care urmeaza sa se plateasca.
3. numele trasului -; acesta trebuie sa fie indicat pe cambie, pentru ca el trebuie sa
plateasca si va deveni debitor cambial principal, din momentul acceptarii. Tragatorul
se poate indica pe el insusi ca tras sau poate indica mai multi trasi, nu alternativ, ci
in mod cumulativ. Repartizarea unor cote atrage dupa sine nulitatea cambiei.
4. scadenta reprezinta data la care cambia urmeaza sa fie platita. Data are
urmatoarele atribute:
- sa fie certa, deci momentul platii nu trebuie sa fie legat de un alt moment,
- sa fie ferma, unica si posibila.
Scadenta unei cambii are mai multe valente: a. poate sa fie la vedere- in acest caz
se considera ca prezentarea cambiei la plata trebuie sa se faca in termen de 1 an
de la data emiterii, b. poate sa fie la un termen de la vedere- in acest caz de la
inceput se specifica pe cambie un termen scurt de 30-60 zile de la prezentarea
cambiei la acceptare, c. poate sa fie la un anumit termen de la data emiterii.
Calculul se incepe din ziua urmatoare emiterii si scadenta e ultima zi a termenului
calculat. Daca se omite anul se considera anul emiterii cambiei. Daca luna in care
apare scadenta a trecut in anul respectiv, atunci se considera luna din anul urmator.
d. poate sa fie la o data fixa.
5. locul unde se face plata -; locul unde se obtine plata din partea trasului, iar in caz
de refuz la plata este locul in care va fi actionat in instanta. Emitentul este cel care
fixeaza locul platii si legislatia aplicata in caz de litigiu.
6. beneficiarul -; persoana careia sau la ordinul careia urmeaza sa se plateasca
suma totala.
In textul cambiei pot fi desemnati mai multi beneficiari cumulativ sau mentionati in
mod alternativ si atunci oricare dintre ei poate exercita cambia. Beneficiar poate fi
insusi tragatorul cambiei. Cand in text nu e mentionata clauza ,,nu la ordin
beneficiarul nu poate transmite cambia prin gir ci prin cesiune si se intocmeste un
act suplimentar.
7. data si locul emiterii cambiei -; trebuie sa cuprinda intotdeauna ziua, luna si anul
emiterii. Data trebuie sa fie unica, certa si posibila. Datele imposibile sau care se
afla in contradictie cu scadenta atrage dupa sine nulitatea cambiei. Daca nu e
trecut locul emiterii, este considerat domiciliul tragatorului. Daca nici acesta nu e
trecut pe cambie, aceasta este nula.
8. semnatura emitentului trebuie sa fie autografa si sa cuprinda numele si
prenumele sau denumirea firmei care a emis cambia.
In cazul cambiilor in alb (care inseamna ca unei cambii ii lipseste un anumit element
din cele prezentate) trebuie sa tinem cont ca:
- nu poate lipsi semnatura tragatorului,
- daca la emitere cambia poate fi incompleta, pana in momentul prezentarii la plata
trebuie completata.
Omisiunea unor anumite elemente trebuie sa fie voita voluntar. Pentru completarea
cambiei trebuie sa existe autorizarea prealabila din partea tragatorului ca
beneficiarul sa completeze cambia in anumite conditii.
Clauza de ,,negarantie pentru acceptare - inserata de tragator pe cambie il

elibereaza de posibilitatea de a fi urmarit inainte de scadenta ca urmare a faptului

ca trasul refuza sa accepte cambia.
Clauza ,,dupa aviz care, inserata de tragator pe cambie, il autorizeaza pe tras sa
nu faca plata decat in urma unei avizari prealabile facute de tragator.
Acceptarea cambiei
Ordinul de plata dat de tragator nu il obliga cu nimic pe tras fata de plata. Acesta
devine debitor cambial in momentul in care accepta cambia.
Acceptarea este obligatorie pentru:
- cambiile platibile la un tert sau dintr-o alta localitate,
- cambiile platibile la un anumit termen de la vedere,
- cand a fost inscrisa prezentarii cambiei la acceptare.
Cambia va fi prezentata acceptarii trasului in orice moment pana la scadenta.
Acceptarea se scrie direct pe cambie cu mentiunea acceptat si semnatura trasului.
Acceptarea se poate face si pentru o parte din suma.
Avalul reprezinta acceptarea in scopul maririi gradului de securitate. El reprezinta
un act prin care o persoana garanteaza plata cambiei. Avalul este o garantie care se
da pe fata cambiei si atunci este suficienta simpla semnatura, sau pe spatele
cambiei cand se scrie aval si se semneaza de catre persoana care garanteaza
suplimentar.
Avalul poate fi comercial atunci cand este dat de un agent economic sau bancar
atunci cand este dat de o banca.
Cambia poate circula prin gir sau andosare.
Girarea se poate face in mai multe feluri:
- gir plin -; sunt indicate toate elementele de identificare ale noului beneficiar
- gir in alb -; nu se precizeaza numele noului beneficiar,
Prin andosare garantarea cambiei se mareste, pentru ca fiecare girant raspunde
solidar de neplata sumei la scadenta.
Vanzarea cambiei inainte de scadenta se numeste scontare; taxa de scont este taxa
de la care se porneste cand se calculeaza dobanda comerciala; taxa de rescont
micsorand taxa de scont ce s-a incasat de banca intermediara.
Prin scont se acorda un credit celui ce solicita si care este garantat cu ajutorul
instrumentului in cauza.
In cazul neacceptarii, la scadenta beneficiarul se adreseaza autoritatilor juridice
care emit un document prin care se certifica refuzul la plata -; protest la cambie urmat de o ordonanta de amortizare emisa de instanta judecatoreasca care pune
beneficiarul sa-si recupereze treptat suma dupa un calendar fixat de justitie.
Daca se executa un girant pentru o plata protestata, el se poate adresa justitiei
pentru o actiune de regres la cambie.
Cambia poate contine clauza ,,fara protest ce permite executarea trasului fara
cheltuieli suplimentare.
Clasificarea cambiilor:
- comerciale -; rezultate in urma unui contract comercial,
- bancare -; se folosesc cand o banca comerciala a acordat un credit
cumparatorului,
- documentare -; se folosesc in conditiile existentei unui contract comercial cand se
solicita remiterea unor documente,

- de complezenta -; stingerea sau acoperirea unei datorii de catre debitor

beneficiarului.
BILETUL LA ORDIN
Biletul la ordin este un inscris pe care o persoana denumita emitent se obliga sa
plateasca altei persoane sau la ordinul ei o suma de bani la o anumita scadenta
(emitent -; tragator).
Elementele biletului la ordin:
1. denumirea de bilet la ordin
2. promisiunea de plata pura, simpla si neconditionata,
3. scadenta e o data certa, unica si posibila, atunci cand nu e trecuta e considerata
la vedere,
4. locul unde se face plata, atunci cand acesta nu e specificat este considerat locul
unde s-a intocmit respectivul bilet,
5. numele si adresa beneficiarului,
6. data si locul emiterii,
7. semnatura emitentului autografa.
CECUL
Cecul este instrumentul de plata prin care tragatorul , titular al unui cont la banca
da ordin neconditionat ca banca sa plateasca o anumita suma de bani catre un
beneficiar din disponibilul sau in cont.
Cecul este reprezentat de un formular tipizat.
Utilizarea cecului este guvernata de legea din 1934.
Partile implicate:
1- tragatorul este cel care ordona plata, (persoana fizica sau juridica)
2- trasul este intotdeauna o banca, fie ca e banca la care tragatorul are deschis un
cont, fie ca e una corespondenta,
3- beneficiarul - persoana fizica sau juridica indicata de tragator in favoarea careia
se va face plata.
Aspecte implicate:
- trasul ( banca ) nu plateste fara a avea un ordin,
- presupune existenta unei intelegeri intre tragator si banca privind disponibilul din
care se va face plata,
- presupune existenta unui disponibil in contul tragatorului.
Cecul este intotdeauna platibil la vedere.
Elementele cecului:
1. denumirea de cec,
2. ordinul pur si simplu, neconditionat de a plati,
3. suma trecuta in cifre, litere si moneda in care se va face plata,
4. numele trasului,
5. locul platii,( daca nu se specifica este sediul trasului),
6. locul si data emiterii,
7. semnatura emitentului autografa.
Tipuri de cecuri:
1. dupa modul in care este trecut beneficiarul:
- nominative -; situatie in care beneficiarul este trecut in mod expres si cecul se
achita numai acestuia, sunt transmise de obicei prin cesiune,
- la purtator -; caz in care nu se mentioneaza expres numele beneficiarului, cecul

putand fi incasat de orice persoana care il detine,

- la ordin -; se mentioneaza numele beneficiarului si mentiunea la ordin care da
dreptul acestuia sa transmita cecul altei persoane prin gir.
2. dupa modul de incasare:
- cecuri barate utilizate pentru plata intr-un cont bancar al beneficiarului, (reprezinta
cecuri de virament - neputand fi platite in numerar), si in cazul cecului documentar,
atunci cand tragatorul conditioneaza plata de prezentarea anumitor documente la
banca.
Bararea poate fi:
- generala -; nu sunt mentiuni intre cele 2 linii paralele si atunci banca nu poate
plati decat unei banci sau unui client al sau si poate circula prin andosare,
- speciala -; atunci cand se scrie denumirea bancii unde se efectueaza plata.
- cecuri nebarate -; si in cazul acestor cecuri se poate plati in numerar la ghiseul
bancii, sau in cont fara nici o restrictie.
Exemplu de cec special -; cecul certificat -; este cecul care poarta el specificarea
expresa a existentei provizionului la banca trasa.
Cecul de calatorie -; cec cu valoare fixa imprimata pe formularul cecului. El este
emis de banci si vandut clientilor pentru a inlesni lichiditatile in calatorii, pentru a
inlocui cash-ul in deplasarile in strainatate. Protectia acestui tip de cec se asigura
prin semnatura.
Mecanismul platii prin cec
Mecanismul platii prin cec este diferit in functie de tipul de cec si anume:
- cecuri primite de beneficiar direct de la tragator si care poarta numele de cecuri
personale,
- cecuri trase de banci asupra altor banci denumite cecuri bancare sau cecuri de
calatorie.
Mecanismul cecului personal
Mecanismul cecului personal presupune cateva etape si anume:
- titularul unui cont la o banca aflat in situatia de a face o plata completeaza fila de
cec cu suma si numele beneficiarului.
- cecul este transmis direct beneficiarului de catre tragator, beneficiarul aflat in
posesia filei de cec se prezinta la ghiseul bancii spre incasarea acestuia.
- banca beneficiarului executa plata prin preluarea filei de cec si remiterea acesteia
bancii trase care debiteaza contul tragatorului si achita bancii platitoare valoarea
cecului. In urma acestei operatiuni, banca beneficiarului face plata catre acesta.
Mecanismul platii prin cecuri bancare
In acest caz, tertul ordonator are un disponibil la banca si ii transmite acestuia
ordinul sa traga un cec asupra bancii beneficiarului.
Banca tragatoare (numita si banca ordonatorului) trage un cec beneficiarului si il
transmite acestuia, simultan debiteaza contul ordonatorului cu valoarea cecului
emis si transmite suma de bani bancii beneficiarului.
Beneficiarul cecului se prezinta la banca trasa si incaseaza contravaloarea cecului
emis de banca tragatoare.
Mecanismul platii prin cecul de calatorie
Achizitionarea unui cec de calatorie se poate face in 2 moduri:
- fie prin cumpararea unui cec de calatorie prin achitarea cash a sumei inscrise pe

el,
- prin c

OPERATIUNI SPECIFICE PIETEI VALUTARE

3.1. Cursul valutar

3.2. Operatiuni la vedere (spot)
3.3. Operatiuni la termen (forward)
3.4. Arbitrajul valutar
3.4.1. Riscul valutar
3.5. Alte operatiuni valutare
3.5.1. Hedging-ul
3.5.2. Swap-ul
3.5.3. Operatiuni Futures

3.1.

Cursul valutar

Piata valutara reprezinta ansamblul relatiilor care iau nastere intre

banci, dar si intre banci si clientii lor, privind cumpararea si vanzarea de
valute in vederea reglementarii platilor si incasarilor care apar in procesul
schimburilor cu strainatatea.
Ca structuri nationale, pietele valutare sunt supuse legislatiei din
tarile lor, autoritatile monetare exercitand politica valutara subordonata
intereselor economice si financiare ale tarilor respective.
Piata valutara internationala cuprinde totalitatea pietelor valutare
nationale pe care sunt permise astfel de tranzactii, in interdependenta lor.
In cadrul unei piete nationale valutare, constituite ca centru al pietei
valutare internationale, apar trei elemente:
- participantii;
- institutii specializate;
- institutii de supraveghere a pietei.

Participantii reprezinta ansamblul bancilor, firmelor, institutiilor,

persoanelor fizice etc din tara respectiva, care ordona direct, sau prin
intermediari, efectuarea de catre institutiile specializate a operatiunilor de
vanzare- cumparare de valute in numele lor.
Institutiile specializate cuprind, in general, bancile specializate in
astfel de operatiuni. Pot fi incluse, de asemenea, bursele sau agentii de
schimb valutar.
La nivelul acestor institutii se concentreaza zilnic cererea si oferta de
valute prin comenzile de schimb valutar adresate acestora.
Institutiile de supraveghere au un dublu rol:
- pe de o parte, urmaresc promovarea unei anumite politici
valutare, in special in domeniul cursului valutar;
- pe de alta parte, asigura o jonctiune intre tendintele pe plan
international ale evolutiei monedei nationale si politica valutar- nationala.
Concentrand cererea s 17417t1919r i oferta de valuta, pe piata
valutara se formeaza cursul valutar.
Operatiunea stabilirii pe piata valutara a cursului unei monede in
raport cu alta se numeste cotare.
Cursul unei monede se poate stabili in raport cu:
- o unitate monetara, sistem practicat numai pentru cateva
valute: dolarul american (USD), lira sterlina () etc;
Exemplu:

1 USD= x FRF
1 = y FRF

- o suta de unitati monetare, sistem practicat pentru marea

majoritate a monedelor;
Ex:

100 DEM= x FRF

- o mie de unitati monetare, sistem care este mai rar utilizat

in actuala etapa, pentru lira italiana si pentru yenul japonez;
Ex:

1000 LIT= x FRF

Valutele sunt cotate in doua moduri, cunoscute sub denumirea de:

a) cotare directa (sau incerta);
b) cotare indirecta (certa).

Cotarea directa este cotarea prin care unitatea monetara straina

ramane constanta (1,100,1000), iar unitatea monetara nationala variaza.
Ex:

1 USD= x lei
100 DEM= y lei
1000 LIT= z lei

Cotarea indirecta este cotarea care indica cate unitati monetare

straine fac o unitate monetara nationala. Aceasta metoda de cotare este
specifica pietelor valutare engleze, canadiene si australiene.
Ex

1 = x USD
1 = y FRF
1 = z LIT

Cunoasterea modalitatilor de cotare pe o piata valutara permite

determinarea sensului miscarii cursurilor valutare de pe acea piata, respectiv
a aprecierii sau a deprecierii.
La cotarea directa, un raport aritmetic mai mare al unei monede in
raport cu alta, luata drept etalon, indica o depreciere, o scadere a puterii de
cumparare.
Exemplu:
Momentul 1:

1 USD= 5 HFL

Momentul 2:

1 USD= 7 HFL

In momentul 2, guldenul olandez s-a depreciat, a stabilit in raport cu

dolarul american, luand in considerare cursul din momentul 1. In acelasi
timp, interpretand pozitia monedei etalon, aceasta s-a intarit, s-a apreciat in
raport cu florinul olandez.
Daca raportul aritmetic fata de valuta etalon este mai mic, atunci
moneda respectiva s-a reapreciat si valuta etalon a slabit.
Exemplu:
Momentul 1:

1 USD= 1,95 DEM

Momentul 2:

1 USD= 1,65 DEM

Marca s-a intarit in raport cu dolarul american, iar dolarul s-a

depreciat in raport cu marca.
Cotarea valutelor se face cu ajutorul a doi termeni: cursul de
cumparare si cursul de vanzare.

Primul termen reprezinta cursul de cumparare al valutei in moneda

nationala, iar al doilea, cursul de vanzare, ambele din punctul de vedere al
operatorului care coteaza.
Diferenta dintre cele doua cursuri ( de cumparare si vanzare) se
numeste "spread" si reprezinta castigul celui care coteaza, daca se
presupune ca el cumpara si vinde in acelasi timp.
Pe pietele valutare se realizeaza o multitudine de operatiuni, care pot
fi clasificate astfel:
-

in functie de natura lor- operatiuni la vedere si la termen;

in functie de scopul urmarit- operatiuni de arbitraj, speculatie sau

acoperire;

in functie de gradul de complexitate- operatiuni simple, de swap.

3.2.

Operatiuni la vedere (spot)

Operatiunile la vedere (spot) sunt operatiunile care consta in

vanzarea unei valute si cumpararea unei alte valute in suma echivalenta la
cursul la vedere. Aceste operatiuni se incheie in doua zile lucratoare,
respectiv se vireaza banii in cont.
In acest caz, momentul tranzactiei coincide cu momentul formarii
cursului valutar al zilei. Cursurile la care se efectueaza operatiunile cu valuta
spot se numesc cursuri sau cotatii spot si constituie baza de formare a
cursurilor pentru tranzactiile la care ziua de decontare este diferita de cea a
operatiunilor spot.
Mecanismul formarii cursului valutar pe piata cunoaste trei stadii,
care contribuie la uniformizarea acestuia:
- prima uniformizare se produce la nivelul fiecarei banci, prin cererea si
oferta de valuta la ghiseele acesteia;
- a doua uniformizare a cursului se realizeaza la nivelul pietei nationale, prin
compensarea interbancara;
- a treia uniformizare se produce la nivel international, prin compensarea
intre piete.
Operatiunile la vedere (cu valuta spot) obtin ponderea cea mai mare in
cadrul
tranzactiilor de vanzare- cumparare de valuta in cont.
Operatiunile la vedere permit ca, intr-un interval de timp scurt, sa se
inlature o valuta slaba si sa se procure o alta tare. Uneori, acest tip de

operatiuni se pot realiza in scop speculativ, pe baza reaprecierii sau

deprecierii unei valute in timp, stiind ca evolutia cursului unei valute nu este
liniara.
In functie de cursul unei valute in raport cu alta, operatiunile de
arbitrajare de curs pot fi " la hausse" si " la baisse".
Operatiunile " la hausse" au in vedere realizarea unui castig din
reprecierea unei valute in raport cu alta. Valuta care urmeaza sa se
reprecieze este cumparata pentru a fi vanduta in viitor la un alt curs.
Operatiunile " la baisse" au in vedere realizarea unui castig,
asteptandu-se deprecierea unei valute in raport cu alta. Valuta care urmeaza
a se deprecia este vanduta spre a fi cumparata la un alt curs.
In momentele de tensiune valutara, ca urmare a influentei unei
multitudini de factori, intre cursurile inregistrate simultan de aceeasi valuta
in diferite centre pot sa apara diferente importante, ceea ce da posibilitatea
dezvoltarii operatiunilor de arbitrajare de curs in spatiu.
Aceste operatiuni constau, in principiu, in cumpararea unei valute de
pe o piata la un curs si vanzarea ei simultana pe o alta piata la alt curs,
diferentele de curs constituind castigul bancii.
La Paris, de exemplu, piata valutara este deschisa zilnic; piata
functioneaza continuu, deci un operator poate cumpara sau vinde valute in
timpul cand piata este deschisa.
Operatiunile se efectueaza cu corespondentii straini prin telefon sau
telex.
Dolarul ocupa un loc central pe piata valutara, deoarece aceasta
valuta serveste drept pivot al tuturor tranzactiilor.
Toate valutele sunt cotate fata de dolar. Daca un bancher vinde, de
exemplu, lire sterline pentru a cumpara franci belgieni, trebuie sa efectueze
schimbul prin intermediul dolarului. El vinde, in acest caz, lira sterlina contra
dolar si revinde dolarii pentru a obtine francii belgieni. In mod practic, este
imposibil sa vinzi in mod direct lire sterline contra franci belgieni, deoarece
nu exista o piata directa intre aceste doua devize.
Trebuie mentionata, totusi, aparitia, incepand cu anul 1987, a
tranzactiilor dintre doua valute, din care una nu este dolarul american.
Aceste tranzactii, calificate drept "incrucisate" in terminologia
operatorilor, reprezentau aproape 10% din schimburile realizate pe piata
valutara in anul 1992.
Numeroase valute joaca astazi un rol marginal in finantarea
comertului international si nu sunt cotate pe toate pietele internationale. Ele
fac obiectul tranzactiilor pe piata nationala si pe cateva piete internationale.

In tabelul de mai jos, mentionam pietele pe care sunt negociate

anumite valute de importanta mica.
Tabel privind pietele financiare internationale care coteaza valute de
importanta mica.

Valutele
financiare

Tarile

Pietele

Bolivar
York

Venezuela

New

Cruzado

Brazilia

New York

Dinar
Qatar

Bahrein

Londra,

Dinar
Paris

Irak

Londra,

Dinar

Libia

Londra

Dolar

Australia

Londra

Dolar
Singapore

Hong-Kong

Dolar

Singapore

Londra

Pesos
York

Argentina

New

Rupia

India

Londra

Paris,

Londra,

3.3. Operatiuni la termen (forward)

Operatiunile la termen se efectueaza pe baza angajamentelor de
cumparare sau vanzare de valute, livrarea valutelor si plata lor urmand sa se
efectueze la termen, adica la o data ulterioara care se fixeaza prin contract.
Acest termen este standardizat si poate fi 1 luna, 2 luni, 3 luni, 6 luni, 12
luni. Deci, spre deosebire de operatiunile la vedere, in cazul operatiunilor la
termen virarea in conturi a sumelor care au facut obiectul vanzariicumpararii are loc intr-un interval mai mare de 48 ore, dar nu poate depasi
un an.

Operatiunile la termen sunt de 2 tipuri:

- operatiuni simple (outright)- cand
operatiune de vanzare- cumparare la termen singulara;

se

efectueaza

- operatiuni complexe (swap)- cand vanzarea- cumpararea la

termen este combinata cu vanzarea cumpararea la vedere.
Operatiunile la termen sunt initiate de diferiti solicitatori, fie in scopul
acoperirii riscului valutar care ar putea aparea, fie in scop speculativ.
Particularitatea operatiunilor la termen consta in aceea ca
operatiunea este incheiata in prezent la cursuri la termen, iar virarea
sumelor in conturi are loc in termenul pentru care s-a efectuat operatiunea.
Operatiunile valutare la termen se efectueaza direct de la banca la
banca sau prin intermediar. Acestea nu sunt niciodata cotate la bursa.
Cursurile la care se efectueaza aceste operatiuni se numesc cursuri la
termen. La stabilirea acestor cursuri se au in vedere perspectivele evolutiei
unei valute, in functie de o serie de factori, cum ar fi: situatia economica a
unei tari, rata inflatiei, ciclul economic etc.
Calcularea cursului la termen se face pornindu-se de la cursul spot,
conform formulei de mai jos:

unde:
Fwd = "forward"-ul
d = diferenta de dobanda dintre cele doua valute pe perioada de
calcul a "forward"-ului;
K = cursul spot
Nz = numarul de zile al perioadei de calcul al forward-ului
La calcularea mai rapida a "forward"-urilor pentru perioadele fixe de
1,2,3,6,12 luni, formula devine:

unde N = 1,2,3,6 sau 12 luni

In practica, cursul forward se obtine din cursul spot la care se adauga
sau se scade o diferenta definita prin doi termeni numiti pips-uri,

corespunzatori cursului de cumparare si respectiv de vanzare. Astfel, la

cotarea directa, cand cursul forward este mai mare decat cel spot, se spune
ca valuta face prima, iar moneda face discont si doferentele respective se
adauga la cursul spot. In cazul in care cursul forward este mai mic decat cel
spot, valuta face discont si moneda face prima, iar diferentele respective se
scad din cursul spot.
Dupa scopul urmarit, operatiunile la termen pot fi lucrative (cand se
doreste obtinerea unui castig), sau de acoperire (cand obiectivul operatiunii
este de protejare impotriva riscului valutar).
Numim risc valutar posibilitatea aparitiei unei pierderi in cadrul unei
tranzactii economice sau financiare ca urmare a modificarii cursului
(depreciere sau repreciere) valutei de contract in intervalul care se scurge
din momentul incheierii ccontractului si data efectuarii incasarii sau platii in
valuta.
Sunt cunoscute mai multe tehnici de acoperire a riscului valutar.
Aceste tehnici pot fi grupate in tehnici de acoperire interna, cum ar fi: clauza
valutara, alegerea monedei de contract, introducerea unei marje asiguratorii
in pret etc si tehnici de acoperire externa, tehnici care in derularea lor
reclama colaborarea cu o alta institutie specializata, de regula o banca.
Dintre tehnicile externe, o utilizare din ce in ce mai larga pe plan
international o are hedging-ul valutar .
Risccul "spot"pe piata "forward ".
Piata forward este o piata care depinde esentialmente de rata dobanzii si pe
care se tranzactioneaza cu ajutorul swap-ului valutar. Diferentele intre
contractele de vanzare si cumparare la swap sunt datele diferite de
maturitate si diferentele de pret (punctele forward). Cum atat contractul de
cumparare, cat si cel de vanzare incorporeaza o componenta spot, dealerul
de tranzitie pare sa nu suporte riscuri directe pe piata spot. In realitate,
totusi, exista trei forme de risc spot.
Dupa cum se stie, punctele forward reflecta diferentele ratei dobanzii intre
doua valute. Ele sunt afectate si de rata de schimb spot a celor doua valute.
Miscarile ratei de schimb spot pot afecta un dealer de contracte forward in
trei feluri:
1. Miscarile in spot pot duce la schimbari in rata dobanzi pentru una sau
ambele valute . Aceste schimbari vor duce deci la schimbarea diferentelor
ratelor dobanzii si de aici la schimbarea punctelor forward;
2. Miscarile in rate spot vor avea ca rezultat schimbarea punctelor forward
pur si simplu pentru ca vor fi mai multe sau mai putine tranzactii in functie
de valuta pentru care se castiga sau se plateste dobanda.
3. Miscarile in rataa spot vor duce la dezechilibre in fluxurile de capital cash,
ceea ce va duce la castiguri sau pierderi din dobanda.

A incerca sa micsorezi impactul pietei spot si sa dezvolti o strategie de

hedging pentru acest risc este dificil, daca nu chiar imposibil. Riscul nu poate
fi cuantificat, iar dealer-ul va trebui sa-l considere ca unul dintre factori.
3.4 Arbitrajul valutar
Scimburile valutare provin, de regula, din operatiunile legate de
schimburile comerciale. Pentru fiecare tranzactie internationala, exportatorul
sau importatorul va fi implicat in operatiunile de cedare sau obtinere de
valuta pentru efectuarea decontarii tranzactiilor respective.
De regula, participantii unei tranzactii internationale sunt situati in
tari diferite, iar valoarea tranzactiei este stabilita in valuta uneia dintre cele
doua tari, sau, deseori, in valuta unei terte tari, cum este cazul dolarului
SUA, folosit in tranzactiile altor tari.
Reglementarea financiara
a acestor tranzactii se realizeaza din
fondurile valutare disponibile in conturile deschise la banci, in valuta
tranzactiei. Dar apar situatii in care disponibilul unei valute este deficitar fata
de obligatiile de plata asumate.
In mod obligatoriu apare necesitate de transformare a unei valute in
valuta dorita. Aceasta activitate este realizata de arbitrajul valutar, care se
defineste ca o operatie de vanzare si cumparare de valute, in general
simultana, in scopul de a realiza un profit sau de a echilibra disponibilul in
valuta. Arbitrajul se poate face si la termen, pe doua sau mai multe piete,
profitand de diferenta de curs valutar sau de dobanda pe aceste piete.
In afara de aspectul concret de echilibrare a lichiditatilor valutare, un rezultat
important al tranzactiilor efectuate in cadrul arbitrajului valutar il constituie
si echilibrarea cursurilor valutare si a dobanzilor, sporindu-se cererea acolo
unde cursul este mai slab sau dobanda este mai mica si marindu-se oferta
acolo unde cursul este mai puternic sau nivelul dobanzii mai ridicat.
Arbitrajul valutar poate fi efectuat de unitati bancare, burse de valori si case
de schimb valutar (in cazul persoanelor fizice). Este evident ca ponderea cea
mai insemnata o constituie bancile, care in acest fel au un rol regulator in
desfasurarea activitatii financiare.
Operatiunile de arbitraj valutar se efectueaza prin mijloace de comunicare
rapida (telefon, telex, swift), bancile fiind in legatura directa si permanenta
pe diferite piete valutare. Din aceasta cauza, in arbitrajul valutar rapiditatea
deciziei trebuie sa fie foarte mare pentru a face fata vitezei instalatiilor
moderne de transmitere a informatiilor.
Operatiunile de arbitraj valutar pot fi privite sub diferite aspecte si, deci,
structurate pe diferite criterii. Practica bancara a demonstrat ca natura,
momentul si alti factori financiari valutari delimiteaza sfera de actiune a
arbitrajului valutar, in cadrul operatiunilor financiar- valutare.
Din punct de vedere al oportunitatii exista:

1.Arbitrajul valutar speculativ. Acesta constituie operatiunea de vanzare

si cumparare de valuta sau de plasare a unei valute solicitate pe piata
valutara, in scop exclusiv de realizare a unui profit.
Acest profit poate rezulta din:
a) diferente de curs, ca:
- diferenta intre cursurile aceleasi valute inregistrate concomitent pe
doua piete diferite, la un moment dat;
- diferenta intre cursurile aceleasi valute,
inregistrate in momente de timp diferite;

pe

aceeasi

piata,

dar

- diferenta de curs intre doua valute pe doua piete diferite, in acelasi timp
sau la date diferite.
b) diferenta de dobanda, ca:
- diferenta de dobanda la un moment dat pentru aceeasi valuta pe piete
diferite;
- diferenta de dobanda intre valute diferite (in cazul unui plasament al
unei valute care a facut obiectul unei operatiuni anterioare de vanzarecumparare)
2.Arbitraj valutar impus. In activitatea bancara apar momente in care
gestiunea disponibilului valutar al unei banci necesita luarea unor masuri de
echilibrare a pozitiilor valutare. De regula, echilibrarea se realizeaza prin
virarea unor fonduri de la bancile care prezinta un excedent din valuta
respectiva. In cazul in care pozitia valutara este dificitara, se recurge la o
operatiune de vanzare-cumparare "fortata", o operatiune impusa de
necesitate de echilibrare a pozitilor valutare.
In afara de situatia de mai sus, cand operatiunea de arbitraj este
fortata de necesitatea echilibrarii pozitiei valutare, mai pot aparea anumite
fenomene care obliga pe detinatorul unei valute "sa fuga" pe o alta piata
valutara, pentru a evita pierderile cauzate de deprecierea valutei supusa
unui astfel de fenomen.
Desigur ca "dealer-ul" (persoana specializata in operatiuni de arbitraj
valutar) va efectua cu atentie calculele necesare, pentru a stabili daca
diferenta de curs rezultata din vanzarea valutei in pericol de depreciere ar
putea fi mai mare decat pierderea produsa de scaderea puterii de cumparare
a valutei respective.
In acest caz, nu este oportuna asa-zisa "fuga" dintr-o valuta in alta.
Din punct de vedere al termenului, se deosebesc:

1) Arbitraj valutar la vedere, denumit si spot. Contine operatiunile

de vanzare- cumparare de valute, cu virare efectiva in conturi, in termen de
48 ore de la data cand a fost incheiata tranzactia.
Cursurile valutare uzitate in asemenea tranzactii sunt diferite fata de
cursurile practicate pentru operatiunile valutare la termen. De regula, acest
tip de tranzactii se efectueaza intre bancile comerciale, intre acestea si
clientii lor, sau intre clienti si bursele de valori.
2) Arbitraj valutar la termen, denumit si forward. Cuprinde
operatiuni de vanzare- cumparare de valuta, cu incheierea tranzactiei la o
data ulterioara, fixata in momentul in care a avut loc negocierea operatiunii
prin tratative (deal).
Operatiunile la termen au loc atunci cand in evolutia unei valute se
prevede aparitia riscului valutar, prin deprecierea valutei respective. Sau
invers, cand se estimeaza o repreciere a valutei. In acest caz, scopul este
speculativ, adica de obtinere a unui profit, ca rezultat al cumpararii valutei la
un curs mai mic si al revanzarii ei la un termen cu un curs mai mare.
Din punct de vedere al zonei de actiune exista:
1) Arbitraj valutar pe piata valutara interna. Este cazul
tranzactiilor incheiate intre persoane juridice sau fizice si banci, burse de
valori sau case de schimb, partenerii tranzactiei fiind rezidenti si nerezidenti
din tara.
Arbitrajul valutar pe piata interna este mai redus ca volum, deoarece
pe aceeasi piata variatiile cursului valutar sunt mai mici decat cele dintre
doua piete diferite. De asemenea, dobanzile variaza foarte putin intre banci
si foarte lent. In concluzie, arbitrajul cel mai frecvent este cumpararea si
vanzarea de valuta la termen.
2) Arbitraj valutar pe piata valutara externa. Acesta are cea
mai mare frecventa si o mare diversitate: arbitraj speculativ, arbitraj impus,
arbitraj de curs valutar sau de dobanzi pe una sau mai multe piete, arbitraj la
vedere sau arbitraj la termen.
Operatiunile de arbitraj pot aparea si sub forma de combinatii ale
acestora, de exemplu arbitraj valutar combinat cu arbitraj de dobanzi,
arbitraj pe mai multe piete.
Uneori apare arbitrajul triunghiular: pe piata A se coteaza valuta X in
moneda Y; pe piata B se coteaza valuta Y in moneda Z; pe piata C se coteaza
valuta Z in moneda X, rezultand un castig in valuta X. Se vinde pe piata A
valuta X contra valutei Y, se revinde valuta Y pe piata B contra valuta Z, iar
aceasta se remite pe piata C, unde se vinde contra valuta X. Evident, pentru
a realiza un castig, trebuie ca schimbul direct de valuta X intre pietele A si C
sa nu fie convenabil, dar prin trecerea pe piata B schimbul in valuta Z si apoi
revanzarea pe valuta X sa fie avantajos.

Pentru operatiunile de arbitraj valutar speculativ este esential sa se

analizeze corect factorul risc. Aceasta inseamna ca arbitrul va face o
estimare privind o evolutie viitoare favorabila sau defavorabila cursurilor
valutare. Daca aceasta estimare se confirma, atunci operatiunea se inchide
cu profit, iar daca nu se confirma se inregistreaza pierdere.
Datorita acestui aspect, executarea operatiunilor de arbitraj valutar
speculativ este foarte dificila si necesita, din partea celui care trebuie sa ia
decizii rapide calitati deosebite. De retinut este faptul ca elementele care
conduc la aceste decizii se schimba cu viteza foarte mare si deci trebuie
folosit momentul cel mai favorabil pentru efectuarea unei tranzactii cu profit
sau, cel putin, fara pierdere.
3.4.1.

Riscul valutar

Variatia cursului valutar prezinta mai multe forme. Cand cursul

valutar scade pe piata intr-o tendinta continua este asa-numita depreciere;
cand acesta scade brusc in urma reducerii valorii paritare, introdusa de stat
la intervale de timp mai mari, atunci aceasta se numeste de valorizare.
Fenomenele contrare sunt cunoscute sub numele de repreciere (sau
apreciere) si revalorizare.
Toate aceste fenomene au efecte favorabile saau defavorabile (dupa
caz) asupra contractelor la termen sau asupra creditelor.
Cazul in care un partener inregistreaza o pierdere la un contract la
termen, la o conventie de credit extern, la un acord international de plati etc,
ca urmare fie a devalorizarii sau deprecierii, fie a revalorizarii sau reprecierii
valutei de contract, inregistrata in intervalul de timp scurs de la incheierea
contractului si pana la data incasarii sau platii, se numeste risc valutar.
Acesta se concretizeaza pentru creditor in scaderea puterii de
cumparare a monedei in care este exprimata creanta in urma unei deprecieri
sau devalorizari survenite in intervalul de timp aratat mai sus. Pentru
debitor, paguba apare la cresterea puterii de cumparare a monedei atunci
cand, fiind datorata o plata la termen, aceasta se face intr-o moneda care a
suferit intre timp o revalorizare sau reapreciere.
Pentru un importator, riscul valutar apare fie in ipoteza cresterii
valutei din contract, fie in acea a scaderii valorii monedei proprii. In ambele
cazuri, importatorul sufera o paguba care consta in plata unei sume mai mari
decat a prevazut in moneda nationala.
Pentru un exportator, riscul apare in cazul cand contractul s-a
incheiat intr-o moneda straina, iar intre timp fie valoarea valutei din contract
scade, fie valoarea propriei monede creste. In ambele cazuri, exportatorul va
primi in moneda nationala o suma mai mica decat cea prevazuta.
In cazul in care contractul este incheiat intr-o terta moneda, riscul
valutar apare pentru unul dintre parteneri, in functie de variatia monedei
stipulate in contract.

Riscul valutar are o influenta negativa asupra tranzactiilor comerciale

si financiare si, din aceasta cauza, s-au cautat mijloace de protectie
impotriva lui. Protectia impotriva riscului valutar se poate realiza:
a) in cadrul contractului;
b) in afara contractului.
a. Mijloacele de protectie in cadrul contractului au un caracter preventiv si
consta in inscrierea in contract a unor clauze asiguratorii impotriva riscului
valutar.
Aceste clauze sunt de mai multe feluri:
- Clauza valutara consta in faptul ca moneda de plata este legata de o alta
moneda, considerata mai stabila si devenita moneda de referinta. Legarea se
face printr-un raport intre cele doua monede, raport stabilit prin contract la
voia partilor. La termen, plata se face in functie de acest raport. Daca
moneda de plata se depreciaza in raport cu moneda de referinta, plata se va
face intr-o suma mai mare, conform raportului stabilit si invers, in cazul cand
moneda de plata se repreciaza fata de moneda de referinta. Eficacitatea
acestei clauze deriva din stabilitatea monedei de referinta.

Clauza monedei internationale este aceea in care

moneda de plata este legata printr-un raport de DST sau o alta moneda
rezultata in urma unui cos valutar. In aceasta clauza se evidentiaza
stabilitatea monedei de referinta.
Clauza aur consta in legarea monedei de plata fie de o
moneda cu valoare paritara exprimata in aur (care de fapt nu mai exista), fie
de pretul aurului pe piata internationala. Puterea asiguratorie a acestei
clauze depinde, evident, de stabilitatea pretului aurului.
Clauza pretului provizoriu, prin care in contract se
stipuleaza ca pretul ferm se va stabili in momentul livrarii marfii. In acest
caz, creditorul va avea in vedere la stabilirea pretului modificarile cursului
valutar, despagubindu-se de eventualele pierderi.
Clauza temporizarii, prin care se intervine asupra
factorului timp, avand in vedere ca riscul valutar depinde de acesta. Astfel,
se poate prevede o plata anticipata sau la un moment dat cand cursul
valutar este favorabil, se mai poate recurge si la plati esalonate in rate, in
asa fel incat impactul variatiei cursului valutar sa fie cat mai mic.
b. Protectie impotriva riscului valutar impotriva contractului, aceasta
putanduse realiza prin diverse procedee: hedging-ul, swap-ul, optiunea valutara.
Ca o concluzie, subliniem urmatoarele aspecte:

1.

Riscul de curs valutar este un risc deosebit de mare.

2.

Riscul de curs valutar exista permanent in activitatea unei banci.

3.

Riscul de curs valutar este un risc perfect cuantificabil. Prin raportare la

cursul din momentul respectiv se poate estima cu precizie profitul,
respectiv pierderea potentiala, generate de pozitia initial asumata de
banca.

4.

Riscul de curs valutar poate fi evitat doar in conditiile existentei unor

limite de lucru si risc bine stabilite si riguros respectate.

5.

Abordarea de catre serviciul de arbitraj de noi instrumente de lucru

care implica existenta riscului de curs valutar (OPTION, FUTURES etc)
trebuie sa fie dublata, pe langa o pregatire teoretica aprofundata, de un
sistem de masuri de supraveghere si control adecvat, care sa limiteze
expunerea bancii la acest tip de risc.

Pentru o cunoastere si o stapanire corespunzatoare a tehnicilor de

supraveghere a riscului de curs valutar se impune pastrarea unui contact
permanent al dealerilor cu piata internationala, cu cele mai noi metode si
instrumente folosite, atat teoretice cat si practice.
3.5. Alte operatiuni valutare
3.5.1.

Hedging-ul

Hedging-ul pentru acoperirea riscului valutar are ca scop

contracararea efectelor nefavorabile ale modificarii cursului de schimb al
monedei de plata. Aceasta operatiune consta in luarea unei pozitii de sens
contrar aceleia pe care o detine intr-o tranzactie anterioara.
In acest mod, un exportator care, in conformitate cu contractul
comercial, urmeaza sa primeasca o suma in valuta, reprezentand plata
livrarii sale la o anumita data, va efectua pe piata valutara o vanzare la
termen a sumei respective cu aceeasi scadenta. In sens invers, un
importator care urmeaza sa faca plata peste o anumita perioada, va
cumpara suma necesara in valuta printr-o operatiune la termen pe piata
valutara, avand ca scadenta data platii.
In felul acesta, fiecare din cei doi operatori (exportatorul si
importatorul) se asigura ca, la data platii, va primi, respectiv va plati, o suma
in valuta a carei marime este cunoscuta din momentul incheierii operatiunii
pe piata valutara si nu mai este dependenta de modificarea cursului de
schimb pe piata.
Operatiunea de hedging este un gen de operatiune prin care un
cumparator de valuta sau o banca se angajeaza, pe de o parte, sa cumpere
la termen o suma intr-o anumita valuta, iar pe de alta parte se imprumuta cu
aceeasi suma, in aceeasi valuta, la acelasi termen. Prin acest procedeu,
cumparatorul de valuta se pune la adapost de riscul deprecierii valutei in
intervalul de timp dintre momentul incheierii contractului si executia lui,

deoarece la scadenta platii, care coincide cu termenul de incasare a

imprumutului, eventuala pierdere la cumpararea valutei se compenseaza cu
un castig egal obtinut la imprumut. In acest mod, riscul valutar este
transferat bancii imprumutatoare. Totodata, in cazul cresterii valutei
contractate creditorul castiga la cumparare, dar pierde la imprumut,
hedging-ul avand, in fond, ca scop, anularea oricarui efect datorat variatiei
cursului valutar.
Procedeul este valabil si pentru cazurile in care un creditor se teme ca
moneda in care este exprimat contractul incheiat cu un partener, sau
creanta pe care o poseda, este expusa deprecierii sau devalorizarii.
Definirea obiectivelor politicii de hedging
Problema care se pune este daca trebuie adoptat un program pur
defensiv sau unl pentru obtinerea de profit in cazul managementului valutar.
Acest program nu poate fi unul defensiv pentru a se centra pe profit ulterior.
Daca programul este agresiv si desemnat sa genereze profituri, trebuie
dezvoltate resursele si structura necesare.
Trebuie observat ca pietele valutare permit tranzactii foarte rapide.
Costurile de intrare si de iesire sunt minimale in comparatie cu alte decizii de
afaceri.
Tranzactionarea
agresiva
poate
fi,
prin
deghizarea
adevaratelorobiective comerciale ale firmei, de un real folos pentru
participantii importanti de pe piata.
Pentru o implementare eficienta a politicii de hedging trebuie avute
in vedere urmatoarele sisteme:
1) Previzionarea cursurilor valutare.
2) Delegarea responsabilitatii.
3) Sisteme de evaluare si control a performantelor.
1) Conducerea poate alege daca sa incerce previzionarea cursurilor
valuatare si, data fiind prezenta sau absenta acestor prognoze, daca sa
acopere sau nu riscurile. O politica a neutilizarii hedging-ului implica
esentialmente prognoza faptului ca viitoarele rate de schimb vor fi apropiate
sau mai mari decat ratele forward curente. Decizia a fost astfel luata, fie ca
managerii o recunosc sau nu, in sensul ca e mai bine de asteptat inainte de a
se trece la folosirea hedging-ului. Dimpotriva, o politica de hedging automat
sugereaza un inalt grad de aversiune fata de risc, mai mult decat prezenta
sau absenta unei prognoze a cursurilor valutare.
Daca managerii sunt hotarati sa aloce resursele activitatii de
previzionare si daca mentin totusi pozitii neacoperite bazate pe aceasta
activitate de previzionare, atunci putem vorbi, bineinteles, de hedging
selectiv.
Admiterea de catre firme a posibilitatii de a gresi in prognozele lor
duce la adevaratul inteles al termenului de expunere la riscuri (exposure).

Perceptia conducerii asupra acuratetii si gradului de incredere pe care-l

prezinta aceste prognoze va fi un factor major in modelarea viitoarei politici
de expunere la riscuri.
2) Un sistem sau o procedura pentru delegarea responsabilitatii
formeaza un al doilea element cheie in implementarea politicii de hedging.
Acest pas este adeseori cel mai greu dintre cele trei elemente. Exista doua
conditii care trebuie indeplinite:
a) Orice delegare a responsabilitatilor trebuie insotita de o autoritate
adecvata. Altfel, ar insemna sa se dea managerilor o sarcina imposibila.
b) Responsabilitatea trebuie sa fie atribuita indivizilor saun grupurilor
care au capacitatea sa rezolve aceasta problema. Capacitatea in acest sens
merge dincolo de autoritate, ea presupune acces la informatii, anumite
abilitati si cunostinte si, in unele cazuri, vointa de a-si asuma riscuri.
In practica, cand apar tranzactii concrete, deciziile de hedging se iau
la nivel individual. Desi deciziile in comun ofera acoperire membrilor, ele
reprezinta un proces lent, reprezentand deseori confirmarea deciziilor
catorva membrii cheie ai grupului.
Performanta oricarui program de hedging trebuie sa fie masurata.
Obiectivele acestei evaluari vor fi axate pe:
1. Contributia strategiei alese.
2. Impactul unei eventuale abandonari a strategiei pentru a
se bucura de "avantajele" evolutiilor specifice pietei.
3. Masura in care echipa a executat strategia in conformitate
cu planul.
3.5.2.

Operatiunile de SWAP

Operatiunile complexe, de genul operatiunilor de SWAP, reprezinta

imbinarea a doua operatiuni valutare, simultane si opuse, una de vanzare si
alta de cumparare sau invers, la doua scadente diferite, una la vedere si alta
la termen. Existenta unei operatiuni la termen in cadrul SWAP-ului presupune
reglarea diferentei de dobanda- daca exista- dintre cele doua cursuri diferite
la cele doua scadente.
Swap-ul este un contract prin care se poate schimba o valuta de pe o
piata cu alta pe alta piata sau de la un termen la altul.
Fiind in posesia unor informatii de pe mai multe piete, clientul are la
dispozitie prin acest procedeu o serie de solutii, putand alege pe cea mai
convenabila, adica cea care prezinta cel mai mic risc si cel mai avantajos
schimb.
Cele mai frecvente swap-uri valutare constau in incheierea unui
contract intre un client si o banca sau intre doua banci, prin care se

stabileste o tranzactie la vedere pe o piata si o alta echivalenta pe o alta

piata, in alta valuta. In urma acestei operatiuni, la termen, daca cursul este
mai ridicat castiga banca cumparatoare, in caz contrar aceasta sufera o
pierdere. Din aceasta cauza, operatiunile swap se fac atunci cand variatiile
valutei sunt minime si previzibile, fiind evitate in perioadele de destabilizare
a pietelor valutare.
Operatiunile de swap au aparut din necesitatea de acoperire a unor
angajamente intr-o valuta pe o anumita perioada, din disponibilitatile
existente intr-o alta valuta, fara a modifica la termen structura
angajamentelor si a disponibilitatilor in cele doua valute.
Daca, spre exemplu, banca A dispune in "spot" de o suma in dolari,
pe care-i are disponibili timp de o luna si, tot in "spot", are nevoie de o suma
de franci elvetieni pe care nu-i poate acoperi decat din intrari in franci care
vor avea loc peste o luna, pentru acoperirea necesarului de franci din "spot",
valorificarea dolarilor si mentinerea structurii angajamentelor si a
disponibilitatilor la termen de o luna, banca poate realiza aceste obiective
prin operatiuni de swap.
Acestea presupun gasirea unei alte banci careia sa-i cedeze dolarii pe
timp de o luna in schimbul sumei in franci elvetieni, tot pe termen de o luna,
reglandu-se totodata diferenta de dobanda- daca exista- dintre cele doua
valute, reglare care se face prin intermediul a doua cursuri diferite la cele
doua scadente. Acoperirea necesitatilor intr-o valuta la care dobanda este
mai mica decat valuta in care sunt disponibilitatile conduce la o pierdere la
termen, pierdere ce va trebui sa se compenseze prin realizarea unui castig la
curs.
In practica, swap-ul se utilizeaza daca rezultatul operatiunii este mai
mare sau egal cu diferenta de dobanda dintre cele doua valute.
Rezultatul operatiunii de swap este (Rs):

unde
Fwd = forward
Cs = curs spot
Nz = numar de zile
Daca Rs este mai mic decat diferenta de dobanda, se aplica metoda
depozitelor de eurovalute, care consta in atragerea sumei necesare intr-o
anumita valuta simultan cu plasarea sumelor disponibile in alta valuta pe
acelasi termen. La scadenta se restituie suma atrasa plus dobanda aferenta
din intrarile asteptate la termenul respectiv in acea valuta si respectiv se
incaseaza suma si dobanda aferenta la valuta plasata, din care se vor plati

angajamentele scadente la acel termen. In general, se urmareste plasarea

unei valute care sa inregistreze o dobanda mai mare decat cea atrasa.
Operatiunile valutare swap pot fi de mai multe feluri:
- combinarea unei cumparari la vedere cu o vanzare de valuta la termen;
- legarea unei vanzari la vedere cu cumpararea aceleiasi valute la termen;
- efectuarea a doua operatiuni valutare la doua termene diferite.
Avantajul contractelor swap consta in faptul ca prezinta o gama larga
de posibilitati din care clientul poate sa aleaga. In plus, contractul poate fi
vandut sau cumparat, ca un titlu financiar, inainte de scadenta. Aceasta
particularitate mareste gama de posibilitati de utilizare a riscului valutar.
3.5.3.

Operatiuni futures

Un contract futures este un acord de vointa de a cumpara/vinde o

suma determinata de valuta la un pret stabilit in momentul incheierii
contractului la o data viitoare.
Contractele futures pe valuta se caracterizeaza prin cateva elemente:
1.In primul rand este vorba de contracte standardizate, intre parti
negociindu-se numai pretul contractului, respectiv cursul de schimb al
valutei care face obiectul acestuia; pretul este exprimat, de regula, in
moneda tarii de sediu a bursei.
2.In al doilea rand, contractele futures beneficiaza de o piata secundara,
unde pot fi lichidate inainte de scadenta, la o valoare de piata.
Operatiunile futures se realizeaza in marja, respectiv la incheierea
contractului se depune o acoperire, iar valoarea acestuia este marcata zilnic
la piata, in functie de miscarea cursului la bursa. Cand contractul creste in
valoare, cumparatorul primeste suma corespunzatoare in contul sau pentru
operatiuni in marja, in timp ce in cazul scaderii contractului el trebuie sa
plateasca din acest cont.
3.In al treilea rand, aceste operatiuni se realizeaza in principal in doua mari
scopuri:
-cel speculativ
- cel de acoperire a riscurilor. In primul caz, operatorul urmareste obtinerea
unui profit prin luarea unei pozitii deschise, short (de vanzare) sau long (de
cumparare) pentru o anumita valuta. Daca operatorul estimeaza o scadere a
pietei, el va vinde un contract futures pe acea valuta la cursul din ziua
incheierii contractului si cu o anumita scadenta. Daca pana la expirarea
contractuluicursul valutei va scadea, el isi va acoperi pozitia short la un pret
mai mic, castigand diferenta dintre cele doua preturi.

In general se cumpara contracte futures in cazul unei plati viitoare si

al unei anticipari privind o crestere a cursului valutei de plata, si se
vand contracte futures in cazul incasarii viitoare si al unei anticipari privind o
scadere a cursului valutei incasate.
Desi atat in contractele forward cat si in cele futures executarea
are loc la un termen viitor, cele doua categorii de operatiuni se deosebesc in
mai multe privinte:
I. In primul rand, intr-un contract futures conditiile contractuale sunt
standardizate in ceea ce priveste natura activului de baza (o anumita valuta)
si suma contractata, numita si unitate de tranzactie (de exemplu 100.000
dolari). Toate contractele futures si acelasi activ standardizat formeaza un
gen de contracte futures.
Totodata, fiecare contract futures are un anumit termen de executare,
mai precis o luna in care urmeaza sa aiba loc lichidarea. Lunile de livrare
sunt prestabilite si coteaza la bursa, iar contractele pe un anumit activ are
aceeasi scadenta formeaza o specie a contractului futures pe acel activ.
Prin urmare, cand vorbim de contractul futures avem in vedere
multimea contractelor de un anumit gen si care are o anumita luna de
livrare. Aceste contracte sunt reciproc substituibile pentru ca obiectul lor
este un activ omogen din punct de vedere calitativ, definit in mod unitar in
termeni contractuali, toate avand aceeasi scadenta; ele sunt standardizate.
II. In al doilea rand, pretul contractului futures se stabileste la bursa
prin procedura specifica de negociere si contractare a acestei piete
organizate. Acest pret este expresia raportului dintre cererea si oferta pentru
fiecare contract standardizat (acelasi activ de baza, aceeasi scadenta) si el
variaza zilnic, in functie de conditiile pietei. Ca atare, valoarea contractului
(data de produsul dintre pretul unitar si unitatea de tranzactie) nu mai este
fixa, ca in cazul contractului forward, ci este variabila. De aici rezulta una din
caracteristicile definitorii ale contractului futures si anume ca acesta este
zilnic actualizat sau "marcat la piata" (marked to market), astfel incat
pierderile uneia din partile contractante sunt transferate ca venituri celeilalte
parti.
Daca valoarea contractului creste, cumparatorul primeste in contul
sau la broker o suma corespunzatoare profitului virtual al contractului; daca
valoarea scade, o anumita suma, reprezentand pierderea virtuala, este
dedusa din acel cont. In mod sistematic, in cazul in care pretul pietei scade,
ceea ce inseamna reducerea valorii contractului, detinatorul unei pozitii short
(vanzatorul) beneficiaza de profitul virtual; in schimb, la o cresterea a valorii
contractului, o suma reprezentand pierderea virtuala se deduce din contul
vanzatorului.
Se poate spune ca un contract futures este practic un sir de contracte
forward, fiecare fiind lichidat zinic si inlocuit cu un nou contract, care are un
pret egal cu pretul zilei curente. Adaptarea valorii contractului (numita si
actualizare) se face pe baza diferentei dintre pretul de lichidare al zilei
respective si cel al zilei precedente. Acest pret se determina, in general, pe

baza cotatiilor de inchidere a bursei din fiecare zi (de aici si denumirea de

pret de inchidere) si serveste la regularizarea diferentelor de valoare a
contractului (de aici si denumirea de pret de regularizare).
III. Spre deosebire de contractul forward, care se executa la scadenta
si in conditiile stabilite la incheierea contractului, in contractul futures partile
au doua posibilitati:
a) sa lichideze contractul prin predarea/primirea activului care face
obiectivul acestuia, adica prin livrare (delivery);
b) sa lichideze pozitia detinuta pe piata futures printr-o operatiune
de sens contrar, respectiv o compensare (offsetting);
Astfel, cel care detine o pozitie long poate lichida pozitia sa realizand
o vanzare futures a contractului respectiv; cel care detine o pozitie short o
poate lichida prin cumpararea futures a aceluiasi contract. Prin aceste
operatii profitul/pierderea virtuala se transforma in profit/pierdere efectiva.
Operatorii (vanzatorii sau cumparatorii) care isi mentin pozitiile
deschise trebuie sa faca executarea in natura a contractului la data livrarii.
Aceasta data este stabilita prin regulamentul bursei si poate fi: o zi
determinata din luna de livrare; oricare din zilele lucratoare din luna de
livrare incepand cu prima si sfarsind cu ultima.
Operatorii ramasi cu pozitii deschise pana in ultima zi de livrare vor
intra automat in procesul lichidarii contractului prin predarea/primirea
activului care sta la baza contractului. In cazul contractelor futures la care
executarea nu se poate realiza prin predarea unui titlu financiar (contractele
pe eurodolari), "livrarea" se face printr-o lichidare cash (plati in numerar).
Avand o valoare de piata si putand fi negociat la bursa contractul
futures este, de fapt, un titlu financiar. Fiind bazat pe un activ standardizat el
reprezinta un titlu derivat. Ca atare, contractul futures se coteaza la bursa
(ca orice titlu financiar), dar pretul sau curent si deci valoarea de piata a
contractului reflecta pretul activului de baza.