Ultima noapte de

dragoste, întâia noapte

de război
de CAMIL PETRESCU
- CARACTERIZAREA PERSONAJULUI PRINCIPAL –

Ultima noaptejle dragoste, întâia noapte de război

(1930) de Camil Petrescu este un roman psihologic, de tip subiec-
tiv, deoarece are drept caracteristici: unicitatea perspectivei
narative, timpul prezent şi subiectiv, fluxul conştiinţei, memoria
afectivă, naraţiunea la persoana I, luciditatea auto-analizei.
Romanul este scris la persoana întâi, sub forma unei confesiuni
a personajului principal, Ştefan Gheorghidiu, un tânăr intelectual
care trăieşte două experienţe fundamentale: iubirea şi războiul.
Naraţiunea la persoana întâi, cu focalizare exclusiv internă
presupune existenţa unui narator implicat.
Dragostea şi războiul reprezintă temele romanului, acestea
fiind precizate în titlu şi in structurarea cărţii. De asemenea, iubirea
şi războiul constituie cele două experienţe fundamentale de
cunoaştere trăite de protagonist, un tânăr intelectual cu nostalgia
absolutului. Dacă prima parte a romanului, Ultima noapte de
dragoste, reprezintă rememorarea iubirii matrimoniale eşuate
dintre Stefan Gheorghidiu si Ela, partea a doua, Intaia noapte de
război construită sub forma jurnalului de campanie al lui
Gheorghidiu, urmăreşte experienţa de pe front, în timpul Primului
Război Mondial. Prima parte este în întregime ficţională, în timp ce
a doua valorifică jurnalul de campanie al autorului însuşi, articole şi
documente din epocă, ceea ce conferă autenticitate textului.
Acţiunea romanului este plasată atât în mediul citadin
(Bucureşti, Câmpulung), cât şi pe front, şi cuprinde evenimente,
care se petrec cu aproximativ doi ani şi jumătate înainte de 1916,
înainte de izbucnirea razboiului, cat si in timpul desfasurarii
acestuia, pe front.
 Romanul debutează printr-un artificiu compoziţional acţiunea
primului capitol, La Piatra Craiului în munte, este posterioară
întâmplărilor relatate în restul cărţii I.
Spre deosebire de romanele tradiţionale în care conflictul se
desfăşura la nivel exterior între diverse personaje, în romanul lui
Camil Petrescu conflictul este interior şi se produce in conştunţa
personaiului narator, Ştefan Gheorghidiu, care traieste stări şi
sentimente contradictorii în ceea ce o priveşte pe soţia sa, Ela.
Personajul principal Ştefan Gheorghidiu reprezintă tipul
intelectualului lucid, inadaptatul superior, care trăieşte drama
înddragostitului de absolut şi nu-şi găseşte locul într-o societate
dominată de mediocritate şi de imoralitate.
Filozof, el are impresia că s-a izolat de lumea exterioară, însă,
in
realitate, evenimentele exterioare sunt filtrate prin conştiinţa sa.
Gândurile şi sentimentele celorlalte personaje nu pot fi cunoscute
de cititor, decât în măsura în care se reflectă în aceasta constiinta.
Până în momentul în care Gheorghidiu primeşte moştenirea
de la unchiul Tache, cuplul trăieşte în condiţii modeste, dar în
armonie.
Consider că prinripala trăsătura de caracter a protagonistului
este orgoliul.
O secvenţă narativă semnificativă pentru a ilustra orgoliul
personajului este aceea a mesei în familie din casa bătrânului avar,
Tache, prilej cu care acesta din urmă hotărăşte să-i lase cea mai
mare parte din avere lui Ştefan.
Primirea moştenirii are însă efecte într-un plan mult mai
profund, întrucât generează criza matrimonială, mai ales că Ela se
lasă în voia tentaţiilor mondene, iar pe soţul ei începe să-l
aprecieze „in funcţie de un cod existenţial care nu i se potriveşte".
Dintr-un orgoliu exagerat el refuză să intre în competiţie cu
ceilalţi, fiindcă i se pare sub demnitatea lui de intelectual să-şi
schimbe garderoba şi să adopte comportamentul superficial al
dansatorilor mondeni apreciaţi de Ela. De aceea nici nu întreprinde
nimic pentru a recâştiga preţuirea pierdută a soţiei. Dimpotrivă,
priveste aparent indiferent ceea ce se intampla. Criza de identitate
e declanşată de conflictul dintre esenţa sa şi aparenţa socială,
impusă prin convenţie. Mai mult, Ştefan trăieşte iubirea în mod
raţional, intelectual şi o raportează continuu la absolut.
Trăirea intensă a experienţei războiului ca fenomen care-i
revelează esenţa condiţiei umane îl ajută să seclarîfice pe sine, să-
şi depăşească drama erotică.
Pe lângă orgoliu, în roman se conturează şi alte trăsaturi ale
eroului, precum: natura analitică şi reflexivă, luciditatea,
sensibilitatea exagerată, inteligenţa..
Prin introspecţie şi monolog interior, tehnici ale analizei
psihologice, Ştefan Gheorghidiu analizează cu luciditate, aspecte
ale planului interior, din fluxul conştiinţei, si ale planului exterior.
Dintre modalităţile de caracterizare a personajului, portretul
lui Gheorghidiu este realizat mai ales prin caracterizarea indirect
care se desprinde din fapte, ganduri, limbaj, gesturi, atitudini şi
relaţii cu celelalte personaje.
Caracterizarea directă este rar realizată de alte personaje,
prin replici scurte.
In acest roman subiectiv, de analiză, este folosită adesea
autocaracterizarea.
Ştefan Gheorghidiu este un inadaptat superior, lucid si
hipersensibil, la fel ca majoritatea eroilor lui Camil Petrescu. El
incearcă sa recompuna lumea în funcţie de aspiratia sa către
absolut şi are orgoliul de a refuza o realitate care nu i se
potriveşte, de a renunţa la o iubire care nu mai coincide cu
imaginea pe care el şi-o crease despre sentimentul căruia intr-un
anume moment al existenţei sale ar fi fost gata să-i jertească totul.