Professional Documents
Culture Documents
au viscozitate mica;
Aliajele, combinatii din mai multe elemente, din care unul este metal, pot fi: nobile
(formate din aur, paladiu, platina), seminobile (formate din argint si paladiu), inoxidabile (cromnichel, crom-cobalt) si cuprice (baza este cuprul si mai contin aluminiu, staniu etc). Acestea sunt
cunoscute sub denumirea de bronzuri.
Cercetarea metalelor si aliajelor se realizeaza prin intermediul metalografiei, pirometriei
si prin determinari experimentale. Metalografia studiaza cu ajutorul microscopului forma, marimea
si natura grauntelor de cristalizare evidentiind fortele ce se exercita intre cristale si influenta
tratamentului termic, Pentru a fi examinate probele metalice (epruvetele) sunt preparate prin
metode speciale de slefuire si lustruire.
Pirometria studiaza topirea si solidificarea unui aliaj sau metal. Metalele se topesc si se
solidifica la aceeasi temperatura, in timp ce aliajele au o perioada de temperatura cu doua valori extreme.
Analiza probelor metalice noi urmareste studiul proprietatilor mentionate in Capitolul I, iar rezultatele
obtinute sunt comparate cu valori obtinute pe probe martor, din metale sau aliaje existente .
1. OTELURI INOXIDABILE
Un eutectoid sau o mixtura eutectoida este o mixtura in doua faze la o compozitie care are cel
mai scazut punct de topire ,unde fazele se cristalizeaza simultan din solutia topita la aceasta
temperature scazuta. Raportul potrivit de proportie al fazelor pentru a se obtine un eutectoid este
identificat prin punctual eutectic din diagrama fazoriala. Termenul vine din grecescul
eutektos, care inseamna usor de topit.
Fazele distincte care apar in sistemul fier - carbon sunt prezentate in Figura 2.
Cementita -compus chimic definit - Fe3C, care contine 6,67% carbon. Este o carbura
interstitiala foarte dura si casanta. Are o retea cristalina complicata, compusa din octaedre
cu axele diferit orientate, atomul de carbon aflandu-se in centrul octaedrelor. Nu sufera
transformari alotropice, dar poate forma solutii solide de substitutie, prin inlocuirea
atomilor de carbon cu atomi de H sau O, si a atomilor de fer cu atomi metalici (Mn, Cr,
W). Cementita separata din topitura se numeste cementita primara, iar cea care se
formeaza in faza solida se numeste cementita secundara. In aliajele cu cotinut redus de
carbon se poate separa cementita tertiara.
Austenita este solutia solida de carbon in fer (cu max.2,06% carbon), care se formeaza
la temperaturi ridicate. Are retea cubica cu fete centrate, ceea ce favorizeaza patrunderea
carbonului in retea si formarea solutiei solide.
Martensita este o solutie solida saturata de carbon in fer , care se formeaza la racirea
brusca a aliajului.
Perlita este eutectoidul sistemului ferita - cementita, continand in medie 0,85% carbon.
Denumirea vine de la aspectul de perle in structura acesteia, vizibile la microscop.
Perlita reprezinta faza ce se formeaza prin descompunerea austenitei la racire lenta, si
reprezinta constituentul normal al otelurilor carbon racite lent. Continutul in perlita
variaza in functie de continutul in carbon. Exista doua variante structurale - perlita
lamelara, care este mai dura, si perlita globulara (formata din cementita globulara si
ferita).
Figura 2. Diagrama Fe-C si posibilii compusi care se formeaza functie de temperatura si compozitie.
In sistemul fier-carbon, faza austenita poate suferi o transformare eutectica pentru a produce
ferita si cementita, fiind des intalnite in structuri lamelare, cum ar fi perlita si bainita. Acest punct
eutectic este cam 0,6 % carbon, aliajele care au aproximativ aceasta compozitie se numesc high
carbon steel( fier cu concentratie ridicata de carbon), in timp ce aliajele care nu sufera aceasta
transformare eutectica se numesc mild steel (fier slab).
Otelul inoxidabil este un aliaj fier carbon, aliat cu un alt element, care prin formarea
pe suprafata metalica a unei pelicule compacte si aderenta de oxid ii confera rezistenta la
coroziune in atmosfera, solutii de saruri, acizi etcOtelurile inoxidabile, conform AISI (American
Institute of Steel and Iron) se impart in patru grupe in functie de microstructura:
Grupa I care cuprinde oteluri inoxidabile martensitice, avand cromul ca principal
element de aliere. In general, aceste oteluri prezinta proprietati mecanice foarte bune, dar nu sunt
suficient de rezistente la coroziune. Sunt folosite pentru fabricatia instrumentarului chirurgical.
Grupa a II-a cuprinde oteluri inoxidabile feritice, care au o structura formata din
solutie solida de Fe si nu pot fi durificate prin tratamente termice. Prezinta o buna rezistenta
fata de coroziunea chimica si sunt folosite pentru industria chimica si medicala mai ales ca
recipienti.
Grupa a III-a cuprinde oteluri inoxidabile austenitice Cr-Ni, cu un continut de
aproximativ 17% crom si 8% nichel, la temperatura mediului ambiant. Nichelul este introdus
pentru stabilizarea austenitei. Adaosul de 2 3% molibden are ca scop marirea rezistentei la
coroziune. Reducerea carbonului de la 0,1 la 0,03% conduce la marirea rezistentei fata de serul
fiziologic din corpul uman. Primul otel inoxidabil utilizat pentru implanturi metalice a fost otelul
18-8 (de tip 302) care este mai dur decat otelul cu vanadiu, otel care nu mai este utilizat pentru
implanturi datorita slabei rezistente la coroziune. Pentru realizarea implanturilor ASTM
(American Society for Testing and Materials) recomanda otelurile inoxidabile de tip 316 si 316L
(L de la cuvantul englezesc low-putin)a caror compozitie este prezentata in Tabelul 1.
Grupa a IV-a de oteluri inoxidabile cuprinde oteluri durificabile prin procese de
imbatranire la temperaturi de 450 550 oC. In general aceste oteluri au o slaba rezistenta la
coroziune.
In general in compozitia otelurilor inoxidabile sunt incluse si alte elemente, care,
dupa modul in care realizeaza transformarea se impart in elemente care favorizeaza aceasta
transformare (alfagene: Cr, W, Ti, Mo, Si, Nb) si elemente care franeaza aceasta transformare
(gamagene: Ni, C, Mn).
Tabelul 1. Compozitia otelurilor inoxidabile 316 si 316L
Compozitia otelului, % gr
Elemente
TIP 316
TIP 316 L
Carbon
max. 0,08
max. 0,03
Mangan
max. 2
max. 2
Fosfor
max. 0,03
max. 0,025
Sulf
max.0,03
max. 0,03
Siliciu
max.0,75
max. 0,75
Crom
17 20
17 - 20
Nichel
12 14
12 14
24
24
62 - 69
62 - 69
Molibden
Fier
Caracteristicile generale a otelurilor inoxidabile utilizate in confectionarea implanturilor metalice sunt prezentate in Tabelul 2.
TIPUL
OTELULUI
SIMBO
L
AVANTAJE
DEZAVANTAJE
Otel inoxidabil
302
Otel inoxidabil cu
continut de
vanadiu
Otel inoxidabil cu
continut de
molibden
Rezistent la coroziune
Nu este rezistent
la coroziune
316
Continut mare de
carbon (0.08%)
Otel inoxidabil cu
continut de
molibden
316L
Otel inoxidabil cu
continut de crom
(min. 11% gr)
Oteluri austenitice
316 si
316L
Oteluri
austenitice cu
nichel si crom
O mare varietate de proprietati poate fi obtinuta functie de tratamentul termic sau prin
prelucrare la rece a otelurilor austenitice, 316 si 316L, care sunt cele mai utilizate la
confectionarea de implanturi deoarece sunt nemagnetice si prezinta o buna rezistenta la
coroziune. Includerea molibdenului mareste rezistenta la coroziunea in puncte in mediu salin
(denumita coroziune pitting). Astfel, din Tabelul 3, se constata ca modul de prelucrare va conferi
anumite proprietati materialului final si, la randul lui, va da posibilitatea obtinerii de materiale
mai moi sau mai dure. In general aceste oteluri sunt folosite pentru confectionarea suruburilor si
placutelor pentru fracturi osoase sau a cuielor de fixare a soldului.
Fe + O2 = FeO;
Si + O2 = SiO2
Rezistenta la
intindere,
Rezistenta la
rupere,
Alungirea
Duritatea
Rockwell
MPa
MPa
min. (%)
max
Starea otelului
316
Calit
515
205
40
95 HRB
Prelucrat la rece
860
690
12
300 - 350
Calit
505
195
40
95 HRB
Prelucrat la rece
860
690
12
316L
Zgura este formata din FeO, SiO2, MnO, precum si din Cr2O3, astfel ca, in final,
concentratia cromului din zgura este de cca. 20%, fiind necesara operatia de reducere a zgurei in
vederea regenerarii cromului.
Dezoxidarea si alierea baii metalice se realizeaza prin adaos de var, CaF 2 si elemente de
dezoxidare ( FeSi si FeMn) si consta in eliminarea oxizilor metalici mentionati mai sus,
desulfurarea topiturii si recuperarea cromului, conform reactiilor:
2FeO + Si
= 2Fe + SiO2
.
Procesul se realizeaza cu viteze mai mari daca, prin dopul oalei de elaborare a otelului
(Fig. 3) se insufla argon, sub vid, consumul fiind de 25 Nm 3/t, la presiunea de 2-4 at. Turnarea
otelului se realizeaza in atmosfera de argon in lingotiere de diferite marimi, indirect, prin sifonul
aflat la partea inferioara. Ca etapa ulterioara de prelucrare o telului este operatia de laminare care
are ca scop obtinerea de sarme, table si alte forme (pastile, granule) necesare confectionarii de
proteze sau alte dispozitive medicale.
2. ALIAJELE PE BAZA DE COBALT
aliaj Co-Cr-Mo, utilizat pentru turnarea unui implant (de exemplu articulatie
artificiala);
In general cele doua elemente ale acestor aliaje formeaza o solutie solida, iar
molibdenul este introdus pentru producerea unor graunti mai fini, care vor conferi o mai buna
rezistenta mecanica dupa turnare sau forjare. Principala caracteristica a acestor aliaje este
rezistenta ridicata la coroziunw in medii bogate in cloruri, datorita Cr 2O3. Dintre aceste aliaje cel
mai promitator aliaj este cel pe baza de Co-Ni-Cr-Mo-Ti care contine 29-38% Co, 33-37% Ni,
19-21% Cr, 9-10,5% Mo si 1% Ti soi permite un grad mare de deformare plastica la rece,
ajungand pana la 50% ceea ce ii confera proprietati de rezistenta mecanica ridicate. Acest aliaj
prezinta o rezistenta la oboseala si la intindere mult superioara celorlalte aliaje si de aceea este
recomandat pentru confectionarea implanturilor care necesita durata mare de functionare.
Introducerea acestor elemente se realizeaza cu anumite scopuri, dupa cum urmeaza:
- cromul creeaza protectie fata de actiunea oxigenului (cresterea exagerata are efecte
negative asupra rezistentei mecanice si a flexibilitatii);
- cobaltul participa la completarea stabilitatii chimice a aliajului, protejandu-l de
actiunea coroziva a acizilor si bazelor;
-
mai
usor
prelucrabil),
are o alungire de 9%
Co-Cr-Mo
Co-Cr-W-Ni
Co-Ni-Cr-Mo-Ti
Proprietate
Turnat
Forjat la cald
Recopt
Deformat la
rece
Forjat la
cald
Deformat la
rece
210
210
210
210
232
232
Limita de curgere,
448-517
(MPa)
896-1200
448-648
1606
965-1000
1500
Rezistenta la
rupere, (MPa)
655-889
1399-1586
9511220
1896
1206
1795
Rezistenta la
oboseala (MPa)
207-310
600-896
586
500
689-793
Modulul lui
Young, (GPa)
Primele incercari de utilizare ale titanului ca biomaterial dateaza din anul 1930 cand s-a constatat
ca este tolerat de catre organismul uman, precum otelul inoxidabil de tip Co-Cr-Mo (Vitallium).
3.1. Caracterizare
Titanul, un element activ din punct de vedere chimic, cu numarul atomic 22, greutatea
atomica 47,20 si densitatea de 4,5 g/cm3 ocupa in seria electrochimica a metalelor un loc intre
Mg si Be. Este de 2 ori mai usor decat aliajele de CO-Cr-Mo care au greutatea specifica de 8,3
g/cm3, de 3 ori mai usor decat aliajele de paladiu argint, paladiu aur (palidor) si de 4 ori mai usor
decat aliajele de aur, care au greutatea specifica de circa 17,5 g/cm 3. Caracteristica deosebita a
titanului este radiotransparenta, proprietate care ii permite tehnicianului dentar un control al
calitatii turnarii, fapt care nu este posibil la aliajele nobile.
Continutul de oxigen din titan influenteaza foarte mult proprietatile mecanice ale
acestuia. Astfel, la un continut de 0,18% O 2 limita de curgere este de ~ 170 MPa, in timp ce un
continut de 0,40 % ridica limita de curgere la 485 Mpa. Totusi nu este de dorit cresterea
semnificativa a continutului de O2 deoarece scad posibilitatea de prelucrare ulterioara a titanului
si rezistenta chimica a acestuia. Hidrogenul este considerat ca fiind impuritatea cea mai
daunatoare deoarece produce fragilitate la rece datorita formarii unor hidruri metalice. Un acelasi
efect negativ il are si carbonul deoarece poate forma carburi metalice la concentratii mai mari de
0,2%
Titanul, ca metal, prezinta o foarte mare afinitate pentru oxigen. Oxizii titanului corespund
valentelor +2, +3, +4, fiind bine cunoscut TiO2, de culoare alba albul de titan, folosit in tehnologia
protezelor dentare datorita capacitatii de opacifiere si colorare in alb. Pelicula de dioxid de titan,
aderenta la suprafata protezelor dentare metalice ori a componentelor metalice din titan, cu grosimea
de 20-50 confera acestora o pasivitate, o rezistenta deosebita la actiunea factorilor din mediul oral.
Titanul 100%, zis si titan nealiat are temperatura de topire 16600C, iar temperatura de
fierbere 33000C.Este un element alotropic prezentand pana la temperatura de 8820C o structura
hexagonala compacta, forma , iar peste aceasta temperatura are o structura microcristalina
cubica, centrata intern, (BCC). titanul se poate turna, dar este foarte dificil de prelucrat la
temperatura camerei, iar titanul se poate suda la temperatura camerei, si, din acest motiv, poate
fi utilizat in ortodontie.
Exista 4 marci de titan nealiat, care se deosebesc prin continutul de impuritati si un
aliaj al acestuia cu Al si V, utilizate in confectionarea de implanturi metalice, iar diferentele
referitoare la compozitia chimica a acestora reies din Tabelul 5.
Tabelul 5. Compozitii chimice ale celor 4 tipuri de titan si a aliajului pe baza de titan
Element
TITAN
Ti6Al4V*
Marca I
Marca II
Marca III
Marca IV
Azot
0,003
0,003
0,005
0,005
0,05
Carbon
0,10
0,10
0,10
0,10
0,08
Hidrogen
0,015
0,015
0,015
0,015
0,0125
Fier
0,20
0,30
0,30
0,50
0,25
Oxigen
0,18
0,25
0,35
0,40
0,13
Titan
99,475
99,305
99,185
98,935
89,477
*Aliajul Ti6Al4V conform ASTM F136 contine 5,5 6,5% Al si 3,5 4,5 % V, Fe max 0,25% (%
gr.)
Adaosul selectiv de alte elemente confera titanului o gama larga de proprietati, dupa cum
urmeaza:
- aluminiul, precum si oxigenul, carbonul, azotul si borul, tind sa stabilizeze faza , respectiv
vor creste temperatura de trecere in forma (Fig.4), marind, in acelasi timp si rezistenta la
oxidare la temperaturi cuprinse intre 300 si 600oC
- vanadiul stabilizeaza faza , reducand temperatura de transformare din faza in faza ;
Adaosul de stabilizatori (vanadiu, niobiu, tantal, molibden, siliciu, crom, mangan fier) va
conferi aliajului o modificare a caracteristicilor rezistentei mecanice, valori evidentiate in Tabelul 6,
respectiv, odata cu marirea continutului de impuritati creste rezistenta mecanica a materialelor si scade
ductilitatea acestora.
Tabelul 6. Proprietati mecanice ale celor 4 tipuri de titan si a aliajului pe baza de titan
Proprietate
TITAN
Ti6Al4V
TIP I
TIP II
TIP III
TIP IV
240
345
450
550
860
170
275
380
485
795
Alungirea, (%)
24
20
18
15
10
30
30
30
25
25
SISTEM
FIRMA
PRODUCATOARE
MASA DE AMBALAT
PROCEDEU DE
TOPIRE
PROCEDEU
DE TURNARE
TITANIUMER
Compania
Tanaka/Ohara
Japonia
Ohara-Titanium Vest
Arc electric
Centrifuga
TITAN-CASTVAC 12
Cowa-Dental,
Dusseldorf,
Germania
Cowa-Titan Vest
Inductie curenti
cu inalta
frecventa
Centrifuga
TYCAST 3000
Jeneric/Pent
Arc electric
Centrifuga
VACUTHERM
3.3TITAN
Linn, Hirschbach,
Germania
Inductie curenti
cu inalta
frecventa
Centrifuga
TANCOCAST
Tancovest
Inductie curenti
cu inalta
frecventa
Centrifuga
CASTMATIC
Dentaurum,
Pforzheim, Germania
Rematitan Plus
Arc electric
Presiune
vacuum
CYCLARC
J.Morita,
Frankfurt /Main,
Germania
Titavest
Arc electric
Presiune
vacuum
(APARAT)
SISTEMUL
PRODUCATOR
Turnare
Cyclarc
Arvatron PC 305 T
Castmatic/Rematitan
Ohara
Titan-Cas-Vac 12
Cowadental GmbH
Tycast 3000
Jeneric-Pentron Inc.
Tycast-Super-R
Kobelco/Selec
Eroziune electrica
DFE-System
CAD/CAM
DCS Dental AG
Denticad
Bego GmbH
Sopha-CadCam System
Sopha Bioconcept
CAD-CAM+eroziune electrica
Procera
Nobelpharma Procera AG
explorarea optica sau mecanica si prelevarea de date fie direct de la pacient (in
cavitatea bucala) fie indirect, de pe un model;
confectionarea piesei protetice direct din materialul metalic stabilit, prin prelucrari
mecanice sau realizarea unei scule-electrod pentru prelucrarea acestuia prin
eroziune electrica (in cazul titanului poate fi utilizata oricare din cele doua
variante).
fazelor de laborator, care in cazul scheletului metalic al unei proteze cu foarte multe elemente,
pot determina aparitia unor deficiente.
3.3. Aliajele pe baza de titan
solubilitatii elementelor stabilizatoare, iar adaosul acestor elemente, Fe, Mn, Cr, Mo, V, in
aliajele binare Ti-Al are ca efect eliminarea fragilitatii, preintampinandu-se formarea fazei .
Aliajele din sistemul ternar Ti-Al-V beneficiaza de foarte bune proprietati mecanice si
tehnologice datorita vanadiului care, in concentratie de 5%, mareste plasticitatea, refractaritatea
si rezistenta la coroziune. Aliajele formate din 50% Ti si 50% Ni, denumite Nitinol poseda
proprietatea de a se dilata pana la 200%.
Aliajul cu cea mai larga utilizare medicala in tehnologia protezelor dentare este Ti6Al4V
deoarece poseda o foarte buna rezistenta la coroziune in diferite tipuri de solutii corozive si
proprietati mecanice ridicate. La temperatura camerei este un aliaj bifazic (+), dar la temperatura
de aproximativ 975C se transforma intr-un aliaj cu faza unica. Tratamentele termice influenteaza
cantitatea relativa de faza si a aliajului si revenirea lui la proprietatile mecanice initiale.
Proprietatile aliajelor:
cu plasma termica.
Procedee de turnare:
Mediile de lucru utilizate pot fi: atmosfera de gaz protector (argon, heliu, amestec de gaze)
sau vid. Reactivitatea ridicata a titanului topit (dar si cea titanului cristalizat dar aflat la temperaturi
inalte) cu oxigenul din masa de ambalat si/sau din mediul de lucru sau materialul creuzetului, dupa caz
si cu alte componente chimice ale acestora fac ca la suprafata piesei turnate sa apara o zona de reactie
cu o grosime de 25-200mm, numita strat -case. Aceasta zona are o compozitie chimica si o structura
deosebita, o duritate relativ ridicata si o plasticitate diminuata prezentand deseori pori si microfisuri
care pot afecta rezistenta piesei turnate. Datorita impurificarii chimice, aceasta zona prezinta si o usoara
reducere a pasivitatii electrochimice si, respectiv, a biocompatibilitat
In cazul turnarii industriale a titanului, in piese relativ mari, prezenta acestui strat nu
provoaca dificultati in exploatare si, de aceea, nu i se acorda o atentie deosebita. In tehnica dentara
insa, unde piesele turnate sunt de mici dimensiuni si au sectiuni cu grosimi relativ reduse, stratul case impune luarea unor masuri deosebite, incepand cu utilizarea unor mese de ambalat speciale si
terminand cu operatii specifice de prelucrare si tratament chimic final.
4. ALTE ALIAJE UTILZATE PENTRU IMPLANTURI
4.1. Aliajele Fe-Ni-Cr clasice
Aceste aliaje sunt cunoscute ca aliaje 18/8, datorita continutului de Ni (18%) si Cr (8%)
si au fost elaborate de firma Krupp. Pot fi prelucrate prin forjare - laminare si nu prin turnare.
Sunt utilizate si pentru obtinerea acelor de canal, coroanelor si barelor prefabricate.
Forma de prezentare
Sunt livrate in trei forme: sarme ortodontice cu grosimi diferite; cape sau discuri (0,300,40mm); pastile pentru turnare.
Rolul elementelor de aliere
In afara de Ni si Cr, aceste aliaje mai au in compozitie ca principal element de aliere Fe.
Continutul in carbon este de 0,089-0,20%, iar cantitatile de Ti, Mg, si, Mo, Nb, Ta desi sunt foarte
mici produc modificari importante ale proprietatilor. Cromul: asigura rezistenta la coroziune, aliajul
18/8 fiind rezistent la coroziune si matuire, datorita solutiei solide ce se formeaza intre Ni, Cr, si Fe;
Carbonul: trebuie sa fie in cantitati mici pentru a evita formarea carburilor de crom,
care scad rezistenta la coroziune;
Molibdenul: mareste rezistenta la coroziunea poroasa.
Elementele Ti, Mg, Nb, Ta au rolul de a preveni formarea de carburi intre carbon si fier
sau crom; sunt elementele de echilibrare ale aliajului.
Proprietati
Sunt aliaje turnabile, avand in compozitie doua metale de aliere: Ni (60-70%) si Cr (1520%) la care se adauga microprocente de: Mo, Al, Mn, si, Be, Cu, Co, Ga, Fe, pentru echilibrarea
aliajului.
1. Compozitie. Produse comerciale
Metalele principale ale acestor aliaje sunt Ni si Cr, care confera aliajului intr-o anumita proportie, o rezistenta maxima la coroziune. Rezistenta la oxidare si coroziune se datoreaza formarii
microstratului protector de oxid de crom la suprafata lingoului din acest aliaj.
Tabelul 9.Compozitia aliajelor Ni-Cr moderne
Aliaj
Ni
Cr
Co
Mo
Fe
Mn
Si
Ti
Al Be
Ga
Nb
Albond
75-88
11.5
3.5
0.5
Rexillonum
III
72
20
0,5
Kuvata G.B.
65-90
21
0,5
3,5
Titacrom
45
20
20
Observatii:
1. Aliajele Ni-Cr moderne au o compozitie variabila si pot contine un procent maxim
de Ni, de pana la 88% (produsul Albond), cu diminuarea continutului de Cr (11,5%). Sunt aliaje
Ni-Cr care au in compozitie nichel sub procentajul standard (produsul Titacrom, cu 45%), care
este compensat de continutul in Cr (20%) si Co (20%). In general aliajele Ni-Cr, cu continut mai
mare de 16%Cr si Co, sunt aliaje dure, cu rezistenta mecanica mare si, implicit, foarte dificil de
prelucrat.
2. Rolul elementelor componente
Nichelul (45-88%) este metalul principal de aliere pentru aliajele moderne Ni-Cr, le
modifica esential proprietatile mecanice. Micsoreaza duritatea, mareste maleabilitatea lui si
elasticitatea, rezultand un aliaj mai usor prelucrabil. Substituie procente importante de Fe, pentru
a conferi aliajului o rezistenta mai buna la coroziune. Cromul (7-24,5%) are o mare solubilitate
in Ni si raportul dintre aceste metale influenteaza esential rezistenta aliajului la oxidare,
coroziune si temperaturi crescute. Mareste considerabil proprietatile mecanice, iar prin oxidul de
crom format la suprafata aliajului are efect protector anticoroziv, dar si de adeziune a maselor
ceramice.
Cobaltul (0,5-20%) influenteaza proprietatile mecanice, fluidifica aliajul in stare topita;
este continut de majoritatea aliajelor in cantitati mici (0,5-2%). Molibdenul desi procentajul
este mic (3,5-10,5%), mareste rezistenta la coroziune, modifica coeficientul de expansiune
termica, este formator de oxizi si structuri cristaline omogene.
Microprocentele de Mn, W, Ti au acelasi rol de a mari rezistenta la coroziune a
aliajului. Alte metale, precum Borul, Siliciul, Beriliul, sunt introdusi in compozitie pentru efectul
lor dezoxidant si de marire a fluiditatii aliajului. Beriliul scade temperatura de topire a aliajului,
are rol de protectie a metalelor in timpul topirii, este formator de oxizi pentru adeziunea maselor
ceramice. Prezenta beriliului in compozitia aliajelor Ni-Cr este controversata datorita efectului
toxic al pulberii in momentul prelucrar Majoritatea aliajelor Ni-Cr actuale nu mai contin beriliu,
fiind specificat pe ambalajul aliajului (Non Be Alloy).
Carbonul (0,05-0,1%) - se adauga in cantitati foarte mici, unele aliaje nu-l contin pentru
evitarea formarii carburilor si a unei structuri de aliaj fragil, casant. Continutul mic de carbon
mareste duritatea, rezistenta mecanica si ductilitatea aliajului.
3. Microstructura aliajelor Ni-Cr
Aliajele Ni-Cr, dupa turnare-solidificare, au o structura multifazica dendritica care confera
acestor aliaje proprietati mecanice si fizico-chimice specifice. Aceasta structura multifazica
favorizeaza gravajul acid, necesar in tehnicile adezive si tehnologia coroanei mixte (metalocompozita).
4. Proprietatile aliajelor Ni-Cr moderne
Aliajele Ni-Cr au duritatea cu cca. 30% mai mare fata de aceea a aliajelor pe baza de
aur si, prinproprietatile lor mecanice, sunt situate intre aliajele de aur si cele pe baza de Co-Cr.
Studiul comparativ al constantelor fizice pentru cele trei grupe de aliaje pe baza de aur, Ni-Cr si CoCr,(Tabelul 10), releva proprietati mecanice superioare aliajelor de aur, dar inferioare aliajelor Co-Cr.
Datorita acestor proprietati (duritate, modul de elasticitate, densitate) aceste aliaje sunt preferate celor
pe baza de aur, in special in tehnologia metalo-ceramica.
Tabelul 10. Proprietatile mecanice ale aliajelor Ni-Cr (studiu comparativ)
CONSTANTA
ALIAJE Au
ALIAJE Ni-Cr
ALIAJE Co-Cr
56
55
78
80-300
310-790
370-550
10500
17000
21000
Alungirea (%)
10-30
5-35
3-155
Duritatea, H.V
50-150
200-300.
260-340.
Intervalul de topire al aliajelor Ni-Cr este cuprins intre 1260-1350C si este superior cu
cca.100-200C aliajelor de aur. Aliajele Ni-Cr sunt turnabile datorita fluiditatii lor si, din punct
de vedere electrochimic, aliajele Ni-Cr au o stabilitate apropiata de cea a aliajelor Co-Cr,
rezistenta la coroziune fiind asigurata de stratul protector de oxid de crom.
Conductibilitatea termica are valori inferioare aliajelor nobile de aur, respectiv este de
4-5 ori mai mica la 100C si de 10 ori mai mica la temperatura de 1200C. Pentru topirea
uniforma a acestor aliaje se utilizeaza o sursa de incalzire cu aceeasi rata pe intreaga suprafata a
pastilei de aliaj. Densitatea-aliajele Ni-Cr, cu valori de 2-2,5 ori mai mici fata de aceea a aliajelor
nobile, permite obtinerea de piese protetice mult mai usoare si confortabile. In stare topita,
datorita densitatii mici, aceste aliaje necesita o forta de impingere (centrifugala) mare, pentru a
patrunde in toate detaliile tiparului.
Biocompatibilitatea: aliajele Ni-Cr nu prezinta toxicitate acuta sau carcinogenetica si
sunt aliaje stabile din punct de vedere fizico-chimic asigurand sanatatea bolnavilor protezati.
5. Indicatiile aliajelor Ni-Cr
Aliajele clasice Fe-Ni-Cr au un domeniu de utilizare restrans, astazi fiind utilizate doar
sub forma de banda pentru inelele ortodontice, pentru confectionarea crosetelor din sarma (0,60,8mm) sau a arcurilor vestibulare la aparatele ortodontice.
Aliajele Ni-Cr moderne au inlocuit cu succes aliajele tip Wipla (denumirea se refera la
aspectul coloristic exprimat in limba germana Wie Platin si contine 18/ Cr, 8% Ni, 70-72%
Fe si cantitati mici de Mn, Mo, Si, Ti, si Ta) si sunt utilizate pentru turnarea coroanelor si
puntilor dentare in toate variantele (total metalice, mixte, punti de semiarcada). Sunt utilizate, ca
solutie alternativa pentru aliajele nobile, in tehnologiile moderne metalo-compozite si metaloceramice.
4.3. Aliajele Ni-Ti
Acest tip de aliaje manifesta proprietatea de a reveni prin tratament termic, in domeniul 482 510 oC, la forma
initiala, dupa deformare, proprietatea observata pentru prima data de catre americanii Buehler si Wiley si denumita EFECT DE
MEMORARE A FORMEI (Shape Memory Effect, prescurtat SME). Aliajul Ni-Ti, denumit comercial 55-Nitinol, prezinta un
exceptional SME la temperatura camerei, daca este deformat plastic sub temperatura de transformare martensitica, M s. Contine
50-55% gr Ni, este un bun izolator acustic, are o buna rezistenta la oboseala si o buna ductilitate la temperaturi reduse. 'Vedeta'
materialelor cu memoria formei este in mod incontestabil aliajul NITINOL, numit astfel dupa Ni-Ti si Naval Ordnance
Laboratory
prezinta valori mari ale duritatii, se prelucreaza si finiseaza greu prin slefuire;
se obtin turnaturi subtiri pentru proteze, iar sarma poseda elasticitate foarte buna.
1. Forma de prezentare
Aliajele Co-Cr se prezinta sub forma de sarma pentru crosete, elemente prefabricate (bare,
sisteme speciale), pentru stabilitatea protezelor: VITALIUM (V260, V180), WISIL, REMANIUM,
ROBONIT, NITRANIU, WIPTAM.
2. Produse comerciale
Duritatea H.V.
ANKATIT'S
900-1000
> 350
REMANIUM G14
830
390
WIRONIUM
1000
330
WISIL
840
390
Duritatea H.V.
900-1000
> 375
REMANIUM G. M380
900
420
WISIL M
900
410
960-1070
430
ANKATIT H
CRUTANIUM
3. Compozitia:
Aliaj
Elemente componente
Cr
Co
Ni
Fe
Mo
Mn
Si
A1 Be
A(Co-Cr)
30
62,5
0,5
0,5
0,3
B(Ni-Cr)
17
67
0,5
Urme
C(Co-Cr-Ni)
26
54
14
91
0,8
0,6
0,2
D(Fe-Cr)
24
63
2,5
Urme
H.S.21
27
62,6
0,6
0,6
0,2
H.S.31
23
57,6
10
0,6
0,6
0,4
Aliaj
Rezistenta
Rezistenta la
elastica
compresiune
Modulul de
Elongatia
Duritatea
(%)
H.V.
elasticitate
(MPa x 103)
(MPa)
(MPa)
A (Co-Cr)
710
870
1,6
432
223,5
B (Ni-Cr)
690
800
3,8
300
182
C (Co-Cr-Ni)
470
685
264
198
D (Fe-Cr)
703
841
309
202
Au (clasa a IV-a)
493
776
264
90
Sunt aliaje care contin Au, Pt, Pd, Ir, Ra, Ru si Os si sunt usor de prelucrat, nu se
oxideaza, au duritate scazuta (aprox. 40 unit. Duritate Brinell) si se aliaza cu diferite metale care
le maresc duritatea (Ag, Cu, Pt, Ir, Pd, Ni). Apa regala (3p HCl+1p HNO3) le dizolva
Aurul si cuprul sunt singurele metale colorate - aurul este galben, iar cuprul roscat.
Metalele din aceasta categorie de aliaje au cea mai mare conductibilitate electrica si
termica cunoscuta si sunt cele mai ductile si maleabile. Aceasta s-ar putea explica prin
structura lor cubica compacta, care permite alunecarea planurilor unele fata de altele.
Aurul este cel mai ductil si maleabil metal cunoscut; se poate trage in foite cu grosimea
de 0,1 microni. Ductilitate sa se reduce insa mult prin impurificare. Cuprul este un metal
moale (duritatea 3 in scara Mohs), destul de rezistent la rupere, care se poate modela usor.
Cea mai mare conductibilitate electrica si termica o are argintul, dar conductibilitatea
cuprului se apropie foarte mult de cea a argintului. De aceea cuprul, care este mult mai
ieftin, se utilizeaza pe scara larga in electrotehnica, precum si pentru transmiterea caldurii
(cazane, tevi etc). Conductibilitatea scade insa mult daca acest element este impurificat
chiar cu cantitati foarte mici de P, As, Si sau Fe
Aurul are densitatea 10,5 g/cm3, iar coeficientul de contractie este de numai
1-1,2%
permitand obtinerea de piese fine. Cantitatea de aur dintr-un aliaj se numeste titlu si se exprima
in carate, Tabelul 14.
Numar
Titlul
Tabel 15.
24 carate
1000
22 carate
916
20 carate
833
18 carate
750
16 carate
666
14 carate
585
8 carate
333
Ag
Ca
rac
ter
isti
ci
ale
ele
m
nte
lor
fol
osi
te
pe
ntr
u
ob
tin
ere
a
ali
aju
lor
no
bil
e
Caracteristica
Cu
Pt
Pb
Ir
Iridiul este un metal de culoare argintie, dur, casant, rezistent la rupere si intra in
compozitia aliajelor nobile in proportie de 25% pentru rezistenta sa la deformari elastice si
incovoiere. Aliajele nobile care contin acest metal prezinta o structura cristalina foarte fina.
Caracteristicile aliajelor nobile:
-
la transformarea aliajelor solide in stare lichida coeficientul de contractie este de 11,2%, rezultand piese de precizie maxima;
4.6.ALIAJE SEMINOBILE.
Sunt asemanatoare aliajelor nobile, bine tolerate din punct de vedere biologic si rezistente
la coroziune; avand un pret de cost mai redus sunt mai folosite fata de cele nobile. Au in
compozitie mai ales Pd, Ag, Au, Cu si Pt, dar si cantitati mici de Ni, Cr, Co, Mn, Mg si Cd.
Argintul constituie un component de baza al aliajelor seminobile, fiind prezent in
proportie de 65%. Poseda o mare afinitate pentru sulf, cu care realizeaza la 200 oC, sulfura de
sulf, de culoare neagra.
Cuprul, cu densitatea 8,5 g/cm3, participa numai in proportie de 7-9% si are rolul de a
mari durltatea si elasticitatea aliajului. De asemeni scade punctul de topire la 1082oC.
Platina, desi participa numai intr-o mica proportie, de 1-2%, mareste rezistenta aliajului
la rupere si abraziune.
Paladiul este un metal nobil ca si aurul si se topeste la 1549 oC. Deoarece este vascos va
micsora viteza de curgere in tipare. Are rol protector fata de produsii sulfurosi, impiedicand
realizarea sulfurii de argint.
Caracteristicile aliajelor seminobile:
-
In comert se gasesc aliaje seminobile sub denumirile: PALLIAG (care contine 5% Au,
restul Ag, Pd, Pt), PALIDOR (cu 6% Au, restul Ag, Pd, Pt)
http://www.scrigroup.com/tehnologie/tehnica-mecanica/MATERIALE-METALICEUTILIZATE-P44897.php